Conservarea resurselor genetice

Conservarea resurselor genetice

Una din problemele majore ale lumii contemporane o reprezinta conservarea resurselor genetice.

La nivel mondial acestea alcatuiesc patrimoniul genetic mondial (genofondul mondial).

Fondul genetic al unei specii sau populatii se constituie prin participarea tuturor indivizilor ce alcatuiesc la un moment dat acea specie sau populatie. Intre componentii acesteia se realizeaza un schimb permanent de informatie sub forma unui curent de gene (prin reproducere sexuata), care este cu atat mai intens cu cat numarul indivizilor si viteza de succesiune a generatiilor este mai mare. Curentul de gene imprima populatiei (speciei) un anumit grad de omogenitate si de stabilitate.

Scaderea brusca a numarului de indivizi dintr-o populatie ca urmare a modificarilor nefavorabile a factorilor ecologici poate avea drept consecinta scoaterea unor genotipuri de sub actiunea curentului normal de gene sau chiar pierderea intregii populatii.

Speciile cu inmultire rapida (bacteriile, ciupercile, nevertebratele) isi pot restabili cu usurinta starea de echilibru a genofondului, fiind ecologic stabile, in schimb cele cu inmultire inceata (multe specii de plante si animale) isi refac cu mare greutate echilibrul genofondului, fiind ecologic fragile. Pentru multe din acestea din urma o criza

ecologica este fatala (ex.: reptilele mezozoice uriase, numeroase vertebrate). Masurile de conservare se indreapta in prezent in special spre aceasta categorie de specii.

Evolutia patrimoniului genetic mondial s-a realizat printr-un proces natural de diversificare a speciilor si de ocupare a diferitelor nise ecologice ale ecosistemelor, insa omul, prin activitatea sa, a intervenit prin diversificarea unor resurse genetice (domesticire, ameliorare etc.) sau prin diminuarea altora (cules, vanatoare, pescuit etc.).

Actiunea omului a dus la diferentierea, pe fondul patrimoniului genetic spontan, a doua sectiuni caracteristice:

- patrimoniul genetic agricol;

- patrimoniul genetic microbiologic.

Patrimoniul genetic agricol este reprezentat prin speciile de plante cultivate si de animale crescute de om, iar patrimoniul genetic microbiologic este constituit din populatiile de microorganisme controlate de om in scopuri economice.

Pe langa influentele pozitive, omul a avut si influente negative asupra patrimoniului genetic mondial. Se considera ca anual dispar in lume 5-10 specii de plante si animale.

Despre importanta patrimoniului genetic spontan este suficient sa amintim ca in lume se cultiva circa 300 specii de plante, ceea ce reprezinta doar 0,1% din totalul speciilor ce cresc pe glob; iar in cazul animalelor proportia este si mai scazuta.

In vederea conservarii acestui patrimoniu genetic au fost infiintatebancile de gene, care nu sunt altceva decat depozite speciale pentru pastrarea colectiilor de plante sau animale cu importanta actuala sau de perspectiva in procesul de ameliorare.

Sarcina bancilor de gene este de a colecta materialul genetic, de a-l studia si de a informa amelioratorii si apoi de a conserva materialul colectat.

Prima banca de gene a fost creata in S.U.A. la Fort Collins in 1958, cu o capacitate de depozitare de circa 180 mii probe de seminte a cate 450 g. Ulterior numarul acestora a crescut mult, fiind raspandite in diferite zone ale globului (Krasnodar, Copenhaga, Bari,

Gatersleben, Izmir etc.). Exista si banci de gene specializate, cum ar fi pentru porumb si grau la Cimmyt (Mexic), pentru orez la Irri (Filipine) etc.

In tara noastra a fost infintata o banca de gene la Suceava in 1990, ce cuprinde 8 celule: 4 celule in care resursele genetice sunt conservate la 40C si umiditatea aerului de 25% (semintele cu umiditate de 8%) si 4 celule unde semintele se conserva la –20 sC si o umiditate a aerului de 20%.

Conservarea genofondului animalelor domestice este mai dificil de realizat, impunandu-se eforturi organizatorice si financiare mult mai mari. Aceasta se poate face prin doua cai:

a) mentinerea unei rase in linii pure sub forma unor populatii optim dimensionate;

b) crearea de banci de gene sub forma de colectii de material seminal, embrioni, ovule in stare congelata.

Patrimoniul genetic microbiologic este alcatuit din culturi (suse ) de microorganisme izolate din natura sau obtinute prin mutatii in laborator, care au utilizari in procese legate de dezvoltarea economica si gestiunea mediului ambiant, ca: descompunerea reziduurilor,

epurarea apelor poluate, fermentatia produselor alimentare, fixarea microbiana a azotului, producerea de antibiotice etc. Se considera ca pierderea unei suse microbiene valoroase este echivalenta cu pierderea unui soi de plante sau rase de animale. In acest scop la Conferinta pe probleme de mediu de la Stockholm din 1972 s-a lansat un program special pentru conservarea resurselor genetice microbiene, propunandu-se crearea unei Retele Mondiale de Centre de Resurse Microbiologice. Primul astfel de centru a luat fiinta in 1975 in Australia(Universitatea din Brisbane, Quensland).

CALITATEA MEDIULUI INCONJURATOR

Prin calitatea mediului inconjurator se intelege starea acestuia la un moment dat, rezultata din integrarea tuturor elementelor sale structurale si functionale, capabile sa asigure o ambianta corespunzatoare multiplelor necesitati ale vietii omului.

Cunoasterea calitatii mediului implica analiza unui numar foarte mare de variabile naturale si umane. Au fost stabilite standardele care delimiteaza clasele de calitate pentru aer, ape, soluri si relief.

Calitatea mediului inconjurator rezulta deci din implantarea structurilor umane artificiale in structurile naturale. in general, s-a presupus ca valorile calitatii mediului inconjurator sunt mai reduse, cu cat componenta umana ocupa o pondere mai mare.

Progresele realizate in ultimul timp in conservarea mediului prin optimizarea utilizarii resurselor, prin trecerea la tehnologii nepoluante si prin adaptarea proceselor de productie au determinat modificari importante in raportul dintre cele doua subsisteme principale ale

mediului: natural si artificial.

Toate problemele calitatii mediului deriva din potentialul natural al acestuia de a suporta, fara dereglari importante, anumite forme si intensitati de presiune umana.