Factorii ecologici

FACTORII ECOLOGICI

1. Factorii abiotici

Mediul este constituit din anumite componente care actio­neaza asupra organismelor, influentandu-le manifestarile vi­tale.

Aceste componente reprezinta factorii de mediu ca, de exemplu, factorii climatici.

1.1.  Factorii climatici

a.) Temperatura - este unul dintre factorii ecologici principali cu rol limitativ pentru structura biocenozelor, in sensul ca, in anumite conditii, la unele organisme, schimburile metabolice aproape

inceteaza, spre a fi reluate in conditii favorabile de temperatura si umidita­tate. Limitele de toleranta a organismelor vii, privind rezis­tenta la temperatura, este cuprins intre -60 (-70°C), la unele specii de pasari si mamifere, pana la 80-90°C, la unele bacte­rii. Cresterea biomasei si cresterea numerica a speciei este posibila intre anumite valori-limita, adica intre concentratia minima si maxima a factorului limitativ la care nu mai este posibila realizarea functiilor vitale. Aceste valori limita sunt denumite valori pessimum. Intre ele se intinde domeniul de toleranta .De mentionat importanta sumei gradelor de temperatura efectiva la insectele daunatoare.

In functie de cantitatea de caldura ce ajunge pe Pamant au fost delimitate 3 climate principale: cald, temperat si rece, precum si o zonalitate latitudinala a vegetatiei;

zona padurilor ecuatoriale, a savanelor si a pustiurilor tro­picale, caracteristica zonei calde;

zona padurilor cu frunze cazatoare, a padurilor de conifere si a stepelor, raspandite in zona temperata;

zona tundrei polare, specifica zonei reci.

De asemenea, regimul termic diferit a mai determinat si o zonalitate altitudinala a vegetatiei, pe etaje. De exemplu, in tara noastra au fost delimitate urmatoarele etaje de vegetatie: etajul stejarului (gorunului), etajul fagului, etajul molidului, etajul jneapanului si ienuparului pitic si etajul pajistilor alpine.

In functie de cerintele fata de temperatura ale organismelor exista urmatoarea clasificare:

EURITERME = organisme ce suporta variatii foarte largi de temperatura. Ex. Passer domesticus (vrabia) care suporta temperaturi ce variaza intre –30 si +37 grade Celsius.

STENOTERME = organisme ce suporta variatii foarte mici de temperatura. Ex. Larvele de Bombyx mori care se dezvolta intre 20 si 23 grade Celsius.

MEZOTERME = se dezvolta intre limite medii de temperatura.

In raport cu reactiile de modificare a temperaturii, animalele se grupeaza in doua mari categorii:

POIKILOTERME  = temperatura corpului se modifica odata cu variatiile termice ale mediului extern.

HOMEOTERME = temperatura interna a corpului este constanta indifferent de modificarile mediului ambient (majoritatea pasarilor si mamiferelor)

b.) Lumina - actioneaza ca factor ecologic in ecosisteme, indeplinind functii informationale si energetice.

Functia informationala se refera in special la regnul animal iar cea energetica este folosita de catre plante, pentru desfasurarea fenomenului de fotosinteza.

In sens ecologic, radiatia solara reprezinta intrarea de energie in fluxul energetic ce strabate ecosistemele.

Comparativ cu ceilalti factori ecologici, lumina este dis­tribuita pe glob mult mai egal.

In cursul evolutiei lor, plantele s-au adaptat sa traias­ca in diferite conditii de lumina. Din acest punct de vedere exista 3 categorii de plante:

heliofile, care necesita lumina multa cum ar fi:Agropyron sp., Festuca sp. etc.;

sciofile, de umbra, care prefera lumina mai putin intensa, cum sunt: Corydalis sp., Brachypodium silvaticum etc;

helio-sciofile, plante heliofile care pot suporta si un oarecare grad de umbra: Cynodon dactylon, Dtgitaria sanguinalis, Galinsoga parviflora, etc.

In functie de lungimea perioadei de vegetatie avem plante de zi lunga (ex. crinul) si plante de zi scurta (ex. brandusa de toamna, crizantemele).

Efectul informational cel mai general al luminii, pentru animale, consta in perceperea formelor, culorilor, miscarilor, distantelor, obiectelor inconjuratoare. Pe aceasta baza devine posibila dezvoltarea unei serii intregi de mijloace de aparare sau de atac la diferite animale.

Mimetismul consta in imitarea coloritului, desenului si a formei gene­rale a_.corpului unor animale ce poseda mijloace eficiente de aparare, ace cu venin, muscaturi veninoase, gusturi sau mirosuri neplacute etc.) de catre alte animale care nu poseda asernenea mijloace. De exemplu, o serie intreaga de diptere imita diferite himenoptere. Dusmanii (mai ales pasarile), evitand consumul insectelor bine aparate, evita si imitatorii lor.

Homocromia - consta in asemanarea coloritului general al unui ani­mal cu acela al substratului. Cand sta in nemiscare, animalul poate scapa neobservat de dusman sau invers, victima poate sa nu sesizeze prezenta dusmanului.

Imitatia - se dezvolta pe aceeasi baza, dar de data aceasta este imitat nu numai coloritul general, dar si desenul si adesea forma unor parti ale substratului (frunze, ramuri uscate etc.).

Alternanta zi-noapte si mai ales variatia duratei relative a zilei si a noptii in cursul anului determina reactii complexe atat la plante cat si la animale, reactii care in ansamblu poarta numele de fotoperiodism.

La plante, durata perioadei luminoase a zilei influenteaza numeroase pracese - ca inflorirea, caderea frunzelor, formarea bulbilor, a tubercu­iilor. In functie de durata zilei, unele plante sunt „de zi lunga' altele „de zi scurta'. Primele infloresc primavara si vara (zi lunga), ultimele - toamna.

c.) Apa

Pe Pamant, existenta vietii este indisolubil legata de apa care, dato­rita insusirilor sale fizice si chimice, reprezinta un factor de prim ordin in desfasurarea multor procese biochimice, fiziologice si ecologice esentiale. Aceste insusiri sunt:

Densitatea. Apa are insusirea unica de a realiza densitatea maxima la +4 ^°C, in timp ce gheata are densitatea cu 10% mai mica. Aceste insusiri au consecinte ecologice extrem de importante: gheata pluteste pe apa. Daca ea s-ar lasa pe fundul apei, aceasta ar duce la disparitia vietii bentonice si ar scoate din circuit uriase cantitati de apa care s-ar acumula sub forma de gheata pe fundul bazinelor, nereusind sa se dezghete de la an la an. Densitatea maxima la  +4 ^°C face ca, pe fundul celor mai adanci bazine, temperatura sa fie in jurul acestei valori, permitand existenta vietii bentonice.

ANALIZA: Geomorfologia climatica – caracteristici generale ANALIZA: Masivul gilau-muntele mare - elemente fizico-geografice

Caldura specifica a apei este mare: pentru incalzirea cu un grad a unui gram de apa este necesara o calorie, ceea ce face ca apa sa se incalzeasca si sa se raceasca incet. Consecintele ecologice ale acestei insusiri sunt foarte importante. Dat fiind ca 2/3 din suprafata Pamantului sunt acoperite cu apa care are si o masa uriasa, ea devine un factor moderator al climei globului, atenuand oscilatiile de temperatura. Din aceeasi cauza in mediul acvatic temperatura are variatii mai moderate decat pe uscat.

Continutul mare in apa a1 organismelor, care la unele specii ajunge la 98% din greutate si in rare cazuri scade sub 50%, atenueaza oscilatiile temperaturii corpului si usureaza procesele de termoreglare.

Conductibilitatea termica a apei este, de asemenea mare. Aceasta explica de ce speciile de origine acvatica nu sunt homeoterme: pierderile de energie necesara mentinerii temperaturii ar fi atat de mari incat completarea lor prin hrana abundenta ar deveni nerentabila.

Puterea de solvire. Apa este un remarcabil solvent: dizolva cel mare mare numar de substante, din toate lichidele cunoscute. De aceea reprezinta pe de o parte un mediu ideal pentru desfasurarea proceselor metabolice.

Apa ca factor ecologic, prezinta o distributie dife­rita in timp si spatiu ceea ce determina adaptari ale plante­lor si conditioneaza repartitia lor geografica. Principalele surse de apa sunt: ploaia, zapada, roua, ceata si umiditatea relativa a aerului.

Ploaia - reprezinta cea mai importanta sursa de apa si are o mare influenta asupra ecosistemelor prin cantitate, re­partitie, durata si torentialitate.

In tara noastra, in care climatul este in general conti­nental, se inregistreaza un maxim pluviometric la sfarsitul primaverii-inceputul verii, cand vegetatia este exploziva, dupa care aceasta stagneaza, eventual pana toamna,cand, in unele zone, apare un al doilea maxim pluviometric.

Zapada, apara plantele si solul de temperaturile scazute din timpul iernii iar primavara prin topire imbiba solul cu apa mentinandu-l rece, intarziind intrarea prea rapida a plan­telor in vegetatie fapt ce le-ar expune pericolului inghetu­rilor tarzii.

Roua si ceata, pun la dispozitia plantelor cantitati mici de apa si anume cca.10% din precipitatiile anuale insa sunt importante deoarece prezinta ritmicitate.

Umiditatea

Umiditatea aerului este determinata de cantitatea de vapori de apa din atmosfera si reprezinta un factor de mare importanta ecologica. In mod curent se iau in considerare trei cacteristici privind umiditatea atmo­sferica:

a. Umiditatea absoluta - care reprezinta cantitatea de vapori, expri­mata in unitati de masa (de ex. grame) la unitate de volum de aer (de ex. m³) ;

b. Umiditatea relativa, reprezinta raportul dintre cantitatea de vapori existenti la un moment dat in atmosfera si cantitatea maxima de vapori ce ar putea fi continuti in conditiile respective de temperatura si pre­siune. Cu alte cuvinte, umiditatea relativa exprima gradul de saturatie a atmosferei cu vapori de apa si de aceea se exprima in procente fata de saturatie;

c. Deficitul de saturatie este diferenta dintre presiunea maxima a va­porilor in conditiile date de temperatura si presiune si presiunea reala din acel moment. Cu cat aceasta diferenta este mai mare, aerul este mai putin saturat (mai uscat), ceea ce face ca evaporarea sau evapotranspiratia sa fie mai intense. Aceste procese au o puternica influenta asupra productivitatii plantelor. O mare parte a apei absorbita din sol este pierduta prin transpiratie, proces care implica o impor­tanta cheltuiala de energie. La diferite plante s-a putut constata ca pentru 1 000 g apa pierduta prin transpiratie se realizeaza 1,7-6,7 g productie neta (eficienta transpiratiei). La majoritatea plantelor acest parametru are valoarea <2, dar la unele plante bine adaptate la conditii de uscaciune, aceasta valoare se poate ridica la 4 sau chiar mai mult.

Apa sub forma de vapori din atmosfera este strans legata de temperatura. Astfel, in anii secetosi, efec­tele asupra culturilor agricole sunt mai drastice in Campia Romana decat in Dobrogea, unde prezenta marii determina o umiditate relativa sporita.

Apa din sol se poate afla in mai multe stari, care pot avea rol diferit in viata plantelor sau a animalelor din sol.

a. Apa higroscopica este apa absorbita din atmosfera de catre particu­le1e solului. Ea este retinuta cu a mare putere astfel incat, in mod obis­nuit, nu poate fi utilizata de catre plante.

b. Apa capilara este cea care umple spatiul porilor din sol si care se poate deplasa datorita tensiunii superficiale sau a presiunii osmotice. Daca porii sunt foarte mici, puterea de retinere a apei este prea mare spre a putea fi absorbita de plante. Numai apa din spatii capilare mai rnari este utilizabila pentru vegetatie.

c. Apa gravitationala este provenita din precipitatii, umple interstitiile mai mari ale solului si se scurge sau se infiltreaza datorita fortei de gravitatie.

Dupa exigentele fata de apa, plantele se impart in pa­tru grupe principale:

hidrofite (acvatice), caracterizate prin sistem radicular slab dezvoltat, cu toate organele verzi capabile sa. valorifice pentru fotosinteza o cantitate mai redusa de lumina, cu putine tesuturi mecanice: Oryza sativa, Ranunculus aquatilis, Sagittaria sagitifolia etc.

- higrofite (plante de locuri umede), a caror caractere sunt apropiate de hidrofite si mezofite: Juncus sp.

mezofite (plante de locuri cu umiditate moderata), caracteri­zate prin port erect, tesuturi mecanice si conducatoare mai bi­ne dezvoltate. Exemple: Festuca rubra, Phleum pratense,Briza media.

xerofite (plante de locuri uscate), se caracterizeaza prin: presiune osmotica mare, sistem radicular foarte bine dezvoltat, la fel si tesuturile mecanice si conducatoare asadar caractere opuse hidrofitelor, exemple: Festuca valesiaca, Quercus pubescens etc.

1.2. Factorii geografici (orografici)

Acestia au o influenta indirecta asupra ecosistemelor si sunt reprezentati prin:

- panta, influenteaza vegetatia prin modificarea umiditatii, ex­punerea solului la fenomenul de eroziune, etc. Panta determina modul de folosire a terenului si sistemul de cultura. Exemplu: terenul arabil nu este indicat sa se afle pe pante prea incli­nate unde indicate sunt pajistile. Peste o anumita panta nu es­te indicata nici pajistea ci padurea, care ocroteste cel mai bi­ne solul la eroziune. Pajistile de pe pantele prea mari nu sunt indicate sa fie exploatate ca pasune, fiind mai expuse eroziunii. Pe pante mai mari de 20° sunt indicate terase cu vita de vie si pomi fructiferi.

- altitudinea, determina conditii climatice foarte diferite contribuind din plin la diversificarea ecosistemelor. La nive­lul marii este considerata zero si in functie de aceasta se stabileste altitudinea diferitelor puncte geografice. Exista o corelatie intre altitudine si temperatura in sensul ca pe ma­sura ce altitudinea creste, temperatura scade. In tara noastra, temperatura scade cu 0,5-0,6°C la fiecare 100 m altitudine. Da­torita microclimatului se pot gasi la altitudini mari vegetatie termofila. datorita rocii care se in­calzeste mai usor si influenteaza vegetatia.

- expozitia, determina valori foarte diferite ale regimului hidric, a expunerii fata de Soare, de vanturi, etc. De exemplu, in zona dealurilor, pe versantii nordici creste o vegetatie mezofila reprezentata prin paduri de stejar sau fag, in timp ce pe versantii sudici creste o vegetatie xerofila, specifica campiei.

1. Factorii mecanici

Miscarea atmosferei (vantul) este determinata de incalzirea inegala a maselor de aer care se deplaseaza din zonele cu presi­une mai mare spre cele cu presiune mai mica. Efectele ecologice ale miscarii maselor de aer sunt insemnate, in sensul ca actio­neaza asupra ecosistemelor atat direct cat si indirect.

Astfel, ca influenta directa, vantul actioneaza asupra temperaturii locale, ridicand-o sau coborand-o. In miscare ae­rul are o intensa activitate de transport. De exemplu, nisipul, praful, cenusa vulcanica etc., pot fi transportate la distante foarte mari si depozitate, realizandu-se in unele cazuri adeva­rate remodelari ale reliefului. Tot ca actiune directa o cons­tituie si capacitatea de eroziune a vantului.

Specii de plante si animale s-au adaptat in cursul evolu­tiei lor la actiunea vantului. Astfel, un numar mare de plante utilizeaza forta eoliana pentru reproducere si raspandire in timp ce la unele, tesuturile mecanice au o anumita configuratie ceea ce le confera o rezistenta mai mare iar altele au tulpina libera la interior deci au elasticitate sporita, caracter care, de asemenea, ofera protectia necesara. Plantele anemofile se polenizeaza cu ajutorul vantului si prezinta adaptari care fac posibila realizarea acestui proces: polen uscat, usor, in cantitati foarte mari.

Multe pasari utilizeaza curentii de aer pentru a plana timp indelungat, ceea ce le permite mari economii de energie si le usureaza zborurile de migratie sau de cautare a hranei.

La multe specii de insecte pentru care antrenarea de catre vant ar reprezenta un pericol in viata speciei s-au dezvoltat adaptari structurale si comportamentale ce permit evitarea unui asemenea pericol. Astfel, unele insecte insulare, montane, din zonele de coasta, au aripi reduse sau complet atrofiate, si deci nu se ridica de pe sol, astfel ele ar putea fi antrenate de vant si sortite pieirii.

- Miscarea apei. In miscare, apa transporta substante dizol­vate, diferite corpuri in suspensie sau organisme vii. Cantita­tea de aluviuni transportate de ape este impresionanta.

Curentii descendenti, transporta oxigenul spre straturile profunde ale apelor statatoare dand posibilitate si aici dezvoltarii vietii, iar curentii ascendenti transporta nutrientii de pe fundul apelor spre straturile superficiale, determinand productivitatea zonei respective.

Un alt fenomen de actiune a apei asupra ecosistemelor il constituie inundatiile care uneori poate avea un caracter catas­trofal conducand in final la perturbarea ecosistemelor.

1.4. Factorii edafici

Solul, ca mediu in care se acumuleaza apa si elementele nutritive necesare plantelor, are o importanta hotaratoare in complexul de factori ce definesc biotopul. Bogatia solului in elemente nutritive influenteaza in mod deosebit compozitia floristica a comunitatilor vegetale.

Fertilitatea unui sol nu depinde de bogatia sa in elemen­te minerale disponibile, ci in mai mare masura, de proportia intre acestea. Numai astfel se justifica utilizarea ingrasa­mintelor care vin sa echilibreze proportia de substante nu­tritive din sol.

Asa dupa cum este cunoscut, absorbtia elementelor chimi­ce de catre plante este selectiva. De exemplu, planta de po­rumb extrage din sol cantitati mari de azot in timp ce lucer­na foloseste mult potasiu, si mai putin azot pe care si-1 asigura din atmosfera prin fixare cu ajutorul bacterii­lor de tip Rhyzobium.

Intre concentratia elementelor din sol si compozitia chi­mica a plantelor pot fi stabilite anumite relatii. In felul acesta se poate calcula 'raportul de acumulare' (RA),

RA = continutul din plante/continutul total din sol

Sau indicele puterii de acumulare (IPA)

IPA =  continutul in plante/continutul dintr-un element asimilabil din mediu

In timp ce pe solurile bogate in elemente nutritive ve­geteaza specii eutrofe (folosesc pentru crestere rapida si productie mare, o cantitate importanta de substante minerale) pe cele sarace vegeteaza specii putin pretentioase - oligotrofe (cu crestere lenta si productie mica).

2. Factorii biotici 

Sub denumirea de factori biotici sunt cuprin­se interactiunile (relatiile) care se manifesta intre diverse organisme ce populeaza un biotop si au implicatii profunde in constitu­irea si evolutia ecosistemelor.

Aceste relatii (coactii) sunt de doua tipuri:

homotipice (intraspecifice), care se realizeaza intre indivizi apar­tinand aceleiasi specii;

heterotipice (interspecifice), care se produc intre indivizi din spe­cii diferite.

2.1. Relatii homotipice. Se realizeaza in interiorul speciei. Principalele tipuri de coactii homotipice se refera la efectul de grup si efectul de masa

Efectul de grup, semnifica necesitatea existentei unui nu­mar minim de indivizi pentru asigurarea mentinerii speciei in biocenoza. Acest efect are consecinte pozitive asupra dezvol­tarii populatiilor si coasta in modificari ce apar atunci cand mai multi indivizi duc o viata comuna, permitand, de exemplu, persistenta unor colonii, reproducerea sau apararea de atacul animalelor salbatice, etc.

Efectul de masa, se refera la biomasa totala care se rea­lizeaza pe un anumit teritoriu. Acesta se manifesta cand mediul este suprapopulat si consta in autolimitarea numerica, ca ata­re are efecte negative asupra populatiilor de vietuitoare. Exemplu: cand in faina in care traieste coleopterul Tribolium confusum numarul de indivizi este prea mare, femelele isi pierd fecunditatea, o parte din larve sunt mancate de parintii lor, iar indivizii ramasi secreta diferite substante care inhiba procesul de reproducere.

2.2. Relatii heterotipice. Acestea se realizeaza, dupa cum s-a aratat, intre indivizii apartinand la specii diferite.  Acest tip de relatii formeaza una dintre cele mai importante caracteristici ale biocenozei

Intre indivizii a doua specii diferite se stabilesc o serie de relatii interspecifice sau coactii, care pot fi exprimate matematic astfel:

efect neutru = 0

efect pozitiv = +

efect negativ = -

1. Independenta sau neutralismul (0 0) - este atunci cand cele doua specii vietuiesc independent; ele n-au nici o influenta una asupra celeilalte. Ex. : veverita - coleoptere

2. Competitia interspecifica (- -), este un tip de coactie de­favorabila ambelor specii. De regula, competitia interspecifica apare si se manifesta ca urmare a utilizarii de catre doua sau mai multe specii a acelorasi resurse ale biotopului. Cu cat speciile sunt mai apropiate in ce priveste ' cerintele' lor fata de factorii de mediu, cu atat competitia interapecifica este mai pronuntata.

Mutualism (+ +). In acest caz ambele populatii sunt influentate pozitiv, deci profita de pe urma convietuirii si sunt obligatoriu dependente una de alta. Mutualismul este foarte raspandit in natura. Practic, se pare ca cele mai multe specii se afla in relatii de mutualism cu cate una sau mai multe specii. Exemple: bacteriile fixatoare de azot (Rhizobium) convietuiesc obligatoriu cu plante leguminoase. Lichenii reprezinta rezultatul convietuirii obligatorii dintre alge, ciuperci si (in unele cazuri) bacterii.

Convietuirea dintre ciuperci si arborii de padure (micorize) este esen­tiala pentru dezvoltarea arborilor. In aceasta convietuire structura rada­cinilor este modificata, iar complexul , radacina-ciuperca se arata a fi mai eficient in absorbtia sarurilor minerale din sol. Ciuperca utilizeaza hi­drati de carbon si substante de crestere produse de arbori.

4.) Amensalism sau antibioza (- 0). Relatia nu este obligatorie pentru nici unul din componenti. Dar cand se produce interactiunea, ea consta in faptul ca un component (amensalul) este inhibat in cresterea sau dezvoltarea sa de catre unele produse elaborate de partener. Multe substante eliminate de bacterii, de alge, de plante superioare sau chiar de animale au efect inhibitor asupra dezvoltarii indivizilor apartinand altor specii. Antibioticele produse de bacterii sau ciuperci au aceste efecte.

Atunci cand aceasta coactie se manifesta intre plante poar­ta denumirea de alelopatie. Alelopatia poate fi definita ca influenta chimica re­ciproca dintre organisme in natura, ce se realizeaza datorita eliminarii in mediu de catre un organism donator (emitator) a unor produse metabolice care se raspandesc apoi in spatiu si sunt interceptate de catre organismele receptoare.

Fenomenul alelopatic isi are, prin urmare, originea in totalitatea proceselor biochimice si fiziologice care au loc in ecosistem. Modalitatile precise de desfasurare a procese­lor alelopatice, in cea mai mare parte, nu sunt inca bine cu­noscute. Din aceasta cauza nu se cunosc prea bine nici moda­litatile prin care s-ar putea influenta constituirea unui 'me­diu chimic' specific, favorabil uneia sau alteia dintre fitocenoze. Se cunosc ceva mai bine doar unele fenomene izolate, cum ar fi fenomenul de 'oboseala a solului', care apare in urma monoculturii indelungate a unor specii de leguminoase (fenomen care, cel putin partial, este posibil de natura alelopatica).

5.) Parazitism (+ -) Relatia este obligatorie si implica un efect pozitiv pentru parazit si un efect negativ, inhibitor, pentru gazda. Parazitii traiesc la suprafata sau cel mai frecvent in interiorul pradei unde consuma materie vie sau produse meta­bolice. In raporturi de parazitism cu plantele autotrofe, pot intra animalele, plantele heterotrofe (Cuscuta, Orobanche) sau microorganismele.

6.) Pradatorism Ca si in cazul parazitismului, relatia este obligato­rie si pozitiva pentru pradator si negativa, inhibitoare, pentru prada. Spre deosebire de parazitism in care, in mod obisnuit, individul parazit nu-si omoara gazda, deoarece ar duce la moartea parazitului, rapitorul de obicei isi omoara prada.

Pentru agricutura sunt foarte importanti parazitii si pradatorii naturali pentru reducerea pagubelor produse de actiunea insectelor fitofage.