PESTERA COLIBOAIA
Localizare si
cai de acces. Situata la o altitudine de 560 m si doar cu
120 m amonte de Pestera Magura, Pestera Coliboaia este
accesibila pe acelasi traseu, cararea de pe versantul drept al
Vaii Sighistelului facand legatura intre intrarile
celor doua cavitati.
Date istorice. Primul cercetator al cavitatii a fost A.
Schmidl (1863). Este interesant cum acest tenace explorator s-a marginit
la a semnala doar existenta marelui portal al Pesterii Magura,
fara a incerca sa patrunda in galeriile ei
spatioase, dar si-a indreptat atentia spre o cavitate mult mai
modesta, cum este Pestera Coliboaia. De altfel, cele doua
pesteri vor face intotdeauna impreuna obiectul cercetarilor
viitoare intreprinse de Institutul de speologie.
Descriere. Intrarea triunghiulara, de numai 2 m
inaltime, strajuita de o faleza inalta de calcar,
se deschide in varful unei pante de grohotis care coboara intr-o
sala de 15 m latime si de vreo 40 m lungime,
continuata cu o galerie larga, rectilinie, vadit dezvoltata
in lungul unei diaclaze directoare si parcursa in toata
desfasurarea ei de un curs de apa care apare dintr-un sifon
impenetrabil. Alte doua puncte de sifonare complica intr-o oarecare
masura traseul subteran. Paraul curge in cea mai mare parte printre
terase de argila si se pierde, in functie de debit, fie la
capatul galeriei, fie sub peretele sudic al salii ; el reapare
definitiv la zi printr-un izbuc situat sub intrarea in pestera. Apele
pot inunda la viituri intreg planseul galeriei, ceea ce ne face sa
presupunem ca ele isi au originea intr-un bazin de receptie mai
larg, cu toate ca pana acum nu a fost depistata nici o pierdere
organizata pe seama careia sa poata fi pus acest drenaj
subteran. Concretiunile sunt
limitate la ultima treime a galeriei, unde peretii sunt acoperiti de
largi scurgeri stalagmitice. Lungimea totala a pesterii este de 750 m.
Descriere. Pestera Muierilor este o cavitate polietajata,
cu galeiii dispuse pe trei niveluri clare, iar un al patrulea nivel este
banuit dar inca nu a fost explorat. Lungimea totala este 3 566
m. Cea mai importanta este Galeria Electrificata, lunga de 600
m, care strabate, de fapt, culmea calcaroasa a Garbei, de la un
capat la celalalt. Dupa intrarea cu dimensiunea 2x3 m,
inchisa cu poarta metalica, se patrunde intr-o galerie de
dimensiuni mijlocii, cu formatiuni masive si afumate. Dupa
cativa zeci de metri primele stalagmite ne retin atentia :
Bazinele mici, Orga, Domul Mic - printre care se strecoara poteca, pentru
a ajunge intr-un spatiu mai larg, cu o raspantie. O luam mai
intai spre stanga, trecem pe langa Altar, o frumoasa aliniere de
coloane, si ajungem sub Horn, o cupola inalta de peste 20 m, in
care privirea se pierde fara a-i zari lamurit capatul.
Putin mai departe, o pelicula rosiatica de limonit a
prilejuit denumirea de Piatra insangerata, unui loc unde putem vedea si o
interesanta sectiune de galerie, determinata de linia sobra
a faliilor. Dupa Sala Altarului urmeaza un sector aparent arid, cu
tavanul puternic brazdat de fisuri si podeaua plina de
grohotis. Remarcam totusi sectiunea eleganta, de
arcada, a galeriei ce ne conduce, dupa cca 120 m, intr-o mica
salita, unde de obicei sunt expuse vitrine cu oseminte de Ursus
spelaeus. Mai departe vom fi nevoiti sa mergem aplecati printre
Conditii de vizitare. Deoarece este vorba de o pestera activa,
cu puncte mai deficile pe traseu, parcurgerea intregii galerii necesita
salopeta, cizme de cauciuc si o scara speologica pentru
depasirea celui de al doilea sifon.
Bibliografie. A. Schmidl (1863), R. Jeannel si E. Racovita
(1929), M. Bleahu si S. Bordea (1967), M. Bleahu si col. (1976), L.
Valenas si col. (1977).
