Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Geografie


Qdidactic » didactica & scoala » geografie
Sistemica geografica si conceptul de geosistem



Sistemica geografica si conceptul de geosistem



Spiritul sistemic este definitoriu pentru gandirea geografica. Numeroase rationamente sistemice implicite se regasesc in lucrarile geografiei clasice moderne, la Humboldt, Ritter Vidal de la Blache, Richthoffen, Barrows, Mehedinti s.a., desigur in absenta unei teorii sistemice structurate.

Teoria generala a sistemelor a patruns in geografie la inceputul deceniului sase, pe cale derivativa, indeosebi dinspre filosofie, fizica si biologie.

Promotorii, unanim recunoscuti, la inceput mai ales in disciplinele geografiei fizice, au fost A. Strahler, (1950), R. J. Chorley (1962), V. B. Soceava (1963), A. D. Howard (1965), G. Bertrand (1968), R. J. Chorley si Barbara Kennedy (1971), S. A. Schumm (1965, 1977), R.J. Hugget (1980) si multi altii. La scurt timp, dupa deschiderile lui Strahler si Chorley, se impun contributii semnificative si in geografia umana si regionala ale unor autori precum B. Berry (1964), P. Haggett (1965), D. Harvey (1967), A. G. Wilson (1970), B. Floyd si D. O'Brien (1976), R. Bennet (1981), R. Brunet (1968, 1990) s.a.

In geografia romaneasca notiunile de sistemica au inceput sa fie abordate, din anul 1970, de catre V. Mihailescu si H. Grumazescu, iar contributiile cele mai substantiale si valoroase au fost aduse de catre I. Donisa (1977), A. Rosu (1977, 1983, 1986, 1987), Irina Ungureanu (1977, 1994, 2002), I. Ujvari (1979), I. Mac (1974, 1981, 1986, 1994, 1996, 2000), I. Ianos (1987, 1992, 1994, 2000), I. Ichim (1989), Maria Radoane si N. Radoane (1988, 1989, 1994, 2000), V. Surdeanu (2000) N. Josan (2002) s.a.


In ceea ce priveste definirea geosistemului, formularile existente sunt apropiate de definitiile clasice existente in TGS.

Dintre definitiile de referinta, sunt frecvent citate urmatoarele:

-"ansamblu unic si nedisociabil, intr-o perpetua evolutie, un ansamblu dinamic format din structuri spatiale mobile in timp" (G. Bertrand, 1968):

"un sistem este o multime structurata de obiecte si/sau atributele lor. Aceste obiecte si atribute consta in componente sau variabile care etaleaza interelatii unele cu altele, si opereaza impreuna ca un intreg in acord cu structura" (R. J. Chorley si Barbara Kennedy, 1971);



-"un sistem deschis, un intreg alcatuit din elemente corelate ale naturii, supus legilor naturii, actionand in invelisul geografic. El sufera din partea societatii omenesti influentele cele mai diverse, care transforma considerabil elementele sale si intregul sistem. Aceste influente afecteaza structura proceselor naturale si astfel confera sistemelor o calitate noua" (V. B. Soceava, 1975);

-"denumim geosistem orice unitate teritoriala pe care relatiile dintre elementele geografice ce o compun, inscrise intr-o structura functionala proprie, o individualizeaza ierarhic in timp si spatiu geografic, printr-o fizionomie peisagistica specifica si un anumit grad de potentialitate energetica si de productivitate biologica" (A. Rosu. 1987).


Remarcam, la fel ca si in definitiile generale, includerea acelorasi elemente de referinta: componenti (si atributele lor), relatii (interactiuni), ideea de "intreg", nedisociabil.

Notiunea de geosistem a fost promovata, mai ales in perioada de afirmare, intr-o maniera inconsecventa, generatoare de confuzii si ambiguitati.

Astfel, conceptul a fost utilizat cu sensuri restrictive precum: invelis fizico-geografic, complex teritorial natural subunitate taxonomica de peisaj s.a. La ora actuala, aceste semnificatii particulare sunt depasite intrucat, termenul de geosistem, nu se refera la cazuri particulare din realitatea geografica, ci semnifica "un fel de a fi" al tuturor structurilor geografice ce fuzioneaza, prin mijlocirea relatiilor, intr-un "intreg". Prin urmare, geosistemul este latura calitativ-functionala a oricarui fapt geografic structurat, indiferent de alcatuirea sa specifica sau de extensiunea spatio-temporala.



1.4.4. Curentul sociologic


Nu constituie (inca) o "traditie" intrucat s-a conturat relativ recent (dupa 1970), mai ales in geografia occidentala, dar patrunde viguros, printr-un registru conceptual extrem de divers, in sfera abordarilor umane, regionale si spatiale, deopotriva. Filonul conceptual se afla in scrierile sociologice postmoderniste (de ex. cele ale lui D. Bell, J. Baudrillard, M. Foucault, D. Harvey s.a.) si indeosebi in ideile care radicalizeaza acceptiile despre spatiu, precum: "productia sociala a spatiului" (H. Lefebvre, 1974) sau "spatiul e societate" (A. Giddens, 1984). Modul in care sunt transpuse aceste idei in problematica geografiei este contradictoriu si discutabil. Desigur, nu se poate contesta ideea de "spatiu construit social" (care este un fapt indiscutabil) dar, a limita spatiul geografic exclusiv la ipostazele sociale, conduce la reductionism, nefast, asemenea dualismul geografic.



1.4.5. Traditia environmentala


Radacinile sale (moderne) se afla tot in antropogeografia ratzeliana unde, sub influenta evolutionismului biologic si a "organicismului", se cultiva ideea rolului decisiv pe care il detin factorii fizico-geografici in impunerea caracteristicilor oamenilor si ale vietii sociale. Discipolii lui Ratzel, adepti ai determinismului natural (de ex. Hellen Semple, 1930) au promovat environmentalismul. Acesta pune accent pe determinarile factorilor naturali, in special climatici, asupra omului si activitatilor sale. Judecatile primitive speculative (precum, "oamenii din regiunile cu clima calda sunt lenesi" . sau "schimbarile frecvente ale presiunii atmosferice fac ca oamenii din zona temperata sa fie . inteligenti" s.a.) au compromis intentiile de a pune acest curent pe baze stiintifice. In ultimele decenii, s-a impus relatia inversa, ce vizeaza cunoasterea determinarilor induse de om in mediul inconjurator, in special de pe pozitii ecocentriste (preocupate de protectia mediului si pastrarea capacitatii sale de sustinere a societatii, de alternativele conservare/valorificare) s.a., abordate in maniera multidisciplinara, indeosebi, de catre Stinta mediului.


1.4.6. Traditia Geografiei regionale


Punctul de vedere regional a pornit de la premisa ca faptele fizice si umane, deopotriva, relationeaza inseparabil intr-un context teritorial dat astfel incat, influentele exercitate de catre natura asupra societatii nu sunt, principial, diferite de cele pe care omul le transmite naturii. Aceasta ipostaza, a determinismului moderat in privinta relatiilor om-natura, a fost promovata de "parintele" Geografiei regionale, Paul Vidal de la Blache (1845-1918), care a rezumat-o in celebra sintagma "natura propune si omul dispune" Felul in care omul decide sa valorifice "zestrea" naturala existenta, se reflecta intr-un "mod de viata" specific, constituit in timp, prin contopirea in teritoriu a factorilor naturali, istorici, sociali, economici si culturali. Expresia sa materiala este "regiunea geografica", ce se va impune, tot mai mult, ca obiect de studiu al stiintei geografice. Mai tarziu, contributiile geografilor germani si americani (indeosebi F. von Richthoffen, A. Hettner, R. Hartshorne) vor conduce la o alta formula, foarte populara, cu privire la scopul geografiei regionale si anume: "studiul diferentierii areale ale caracteristicilor locale". Dupa 1950, disciplina a stagnat datorita contestarilor survenite in contextul efervescentei abordarii spatiale, care practic i s-a substituit. Incepand cu deceniul noua, asistam la relansarea Geografiei regionale in contextul actualizarii unor probleme complexe precum, teritorialitatea si identitatea socio-culturala, dezvoltarea regionala, amenajarea teritoriala s.a., la care, "traditia spatiala", in pofida arogarii pretentiei de "adevarata geografie", nu a furnizat raspunsuri convingatoare.


1.4.7. Traditia spatiala


Initial, aceasta s-a impus prin elaborarile cartografice dar, incepand cu sfarsitul sec. XIX, aparitia unor modele de distributie spatiala a caracteristicilor vietii economice (precum cele elaborate de J. H. Thünen,



A. Weber, W. Christaller, A. Lösch s.a.; vezi unitatea de invatare nr.7) au atras atentia asupra aspectelor formale ale spatiului. Dupa anii `50, modelele de analiza locationala, referitoare la interactiunile dintre atributele spatiale precum pozitia, localizarea, distanta, conectivitatea, conexiunea, ierarhizarea etc. (W. Isard, F. K. Schaefer, W. Bunge, P. Haggett, L. E. Ullman s.a.), cele de difuziune spatiala (T. Hägerstrand), puternic formalizate, pareau sa fie "cheia" modernizarii discursului geografic clasic, descriptiv. Noua perspectiva cataloga "spatiul" drept concept organizatoric fundamental al geografiei, ea insasi fiind adeseori etichetata drept "stiinta spatiala". Ulterior, stingerea euforiei privind omnivalenta si caracterul esential al abordarii spatiale a fost benefica pentru repozitionarea acestui curent in calitate de demers metodologic fundamental utilizabil, deopotriva, in Geografia fizica, umana si regionala. Un rol important, in acest sens, l-au avut aparitia acceptiilor subiective despre spatiu (spatiu "perceput", spatiu "trait" s.a.), abstractizarea relatiilor spatiale prin modele choremice (R. Brunet, 1990), analiza sistemica a relatiilor spatiale (R. Bennet, R. Chorley, 1978; R.J. Huggett, 1980; I. Ianos, 2000, in geografia romanesca) s.a.


1.4.8. Traditia sistemica


S-a impus in geografie, indeosebi dupa 1970, in contextul adoptarii Teoriei generale a sistemelor de catre numeroase stiinte (vezi unitatea nr. 5). Initial, datorita aparentei simplitati a conceptului de "sistem", se credea ca noua teorie poate solutiona facil toate dificultatile de ordin teoretic. Drept urmare, s-a produs o veritabila "infuzie" de geosisteme, cu toate derivatele lingvistice posibile, care de multe ori dublau, chiar cu sensuri diferite, notiunile clasice deja consacrate (de ex. geocomplex/geosistem, geosfera/geosistem etc.). Acest fapt a condus la numeroase ambiguitati si inconsecvente in utilizarea conceptelor. Cele mai multe au decurs, fie din utilizarea in sens restrans a notiunii (atribuita unor situatii particulare), fie datorita ambiguitatii in ceea ce priveste distinctia dintre fenomenele geografice (versanti, bazine hidrografice, orase, unitati teritoriale etc.) si aceleasi realitati "modelizate", ca geosisteme, prin interpretare selectiva, generalizata si idealizata a structurii si relatiilor existente in mod real. In primul caz, operam cu obiecte si fenomene reale, concrete, in al doilea, cu reprezentari (modele, metode) ale acestora: geosistemul versant, geosistemul fluvial, (geo)sistemul urban, (geo)sistemul teritorial etc. 


In concluzie, in cunoasterea geografica s-au afirmat o serie de conceptii dominante, unele devenind veritabile "paradigme" ce ghideaza gandirea. Este important sa subliniem faptul ca ele se manifesta (aproape fara exceptie) concomitent; doar ponderea fiecareia si formele sale specifice, difera in functie de timp (etapa istorica), loc (tara, scoala geografica), de scopul cercetarii si chiar de personalitatea autorului. Cunoasterea acestor aspecte este necesara in vederea intelegerii numeroaselor ipostaze in care a fost definita geografia ca stiinta., precum si la stabilirea unui punct de vedere obiectiv, argumentat, in concordanta cu stadiul actual al cunoasterii.


1.5. Obiectul si scopul geografiei reflectate in definitii de referinta


Definitii diferite . de la o perioada la alta, de la un autor, la . altul





Conceptia organicista (a Pamantului ca intreg-holista)



 
Din subcapitolul anterior, deducem cu usurinta ca, in contextul fiecarei "traditii", sau conceptii dominante, definitia geografiei ca stiinta a inregistrat formulari dintre cele mai diferite. Constanta a fost doar preocuparea de a raspunde cat mai elocvent la doua probleme: in ce consta obiectul studiat (?) si respectiv, precizarea sarcinilor ce revin stiintei in raport respectivul obiect (scopul). Spre exemplificare, vom prezenta o selectie de definitii de referinta, consemnate in istoria gandirii geografice, care reflecta fidel apartenenta la anumite sisteme de gandire si spiritul dominant al cunoasterii intr-un anumit context national, istoric, cultural, stiintific etc.


Al. von Humboldt, 1855: "Principala problema a Geografiei Fizice este de a determina formarea categoriilor de fenomene, legile care guverneaza relatiile dintre acestea, legaturile eterne care inlantuie fenomenele vietii cu cele ale naturii neanimate."

F. von Richthoffen, 1883: "Geografia este stiinta despre fata Pamantului si despre lucrurile si fenomenele ce stau in legatura cauzala cu ea".




Conceptia regionala











Conceptia umanista





























  S. Mehedinti, 1901: "Geografia este stiinta Pamantului considerat in relatia reciproca a maselor celor patru invelisuri atat din punct de vedere static (al distribuirii in spatiu) cat si din punct de vedere dinamic (al transformarii in timp)".


Paul Vidal de la Blache, 1902: "Geografia este stiinta locurilor, preocupata de calitatile si potentialitatile tarilor. Caracterul particular al unei tari este exprimat de totalitatea trasaturilor sale, de diversitatea sociala asociata cu diversitatea locurilor". Cunoasterea sa presupune "intelegerea felului in care faptele geografice se imprima asupra vietii sociale".

A. Hettner, 1921: "Geografia este stiinta corologica a Pamantului sau stiinta arealelor si locurilor terestre in termenii deosebirilor locale si a relatiilor lor spatiale"

Richard Hartshorne, 1959: "Geografia este disciplina ce cauta descrierea si interpretarea caracterului variabil, de la un loc la altul, al Pamantului ca lume a omului."


Max Sorre, 1947 "Geografia este o disciplina a spatiilor terestre. Prima problema a Geografiei umane este elucidarea raporturilor dintre om si mediu. Geografia umana este acea parte a Geografiei generale care trateaza oamenii si toate activitatile lor din perspectiva repartitiei acestora . descrierea stiintifica a peisajelor umane si distributia acestora pe glob".

In calitatea amintita, conceptul poate desemna o imensa diversitate de ipostaze ale realitatii geografice: de la geosisteme "partiale" ("centrate" pe studiul unui geocomponent, reprezentativ, determinant pentru starea sistemului, sau a aspectelor relationale, energetice, informationale etc.) precum hidrosisteme, climatosisteme, geomorfosisteme, biosisteme, pedosisteme, sisteme geodemografice, sisteme industriale, de transport, sistemele de "flux si bilant energetic" etc., la geosisteme integrate, cum sunt sistemele teritoriale de diferite ranguri: de la, geotopuri, peisaje, regiuni, domenii, unitati de planificare si amenajare, sisteme rurale, sisteme urbane, sisteme socio-economice (industriale, servicii, transporturi), sisteme environmentale, geopolitice etc. pana la unitatea maxima de referinta, invelisul geografic, toate detin calitatea de geosisteme

Desigur ca substituirea denumirii "standard" cu cea de "geosistem" nu inseamna ca unitatile desemnate si-ar fi  schimbat continutul ori semnificatia, ci doar sublinierea faptului ca studiul vizeaza, preponderent, intelegerea legaturilor dintre componenti si a aspectelor de dinamica si sinergie sistemica rezultate prin interactiunile lor in cadrul sistemului.

Cunoasterea (geo)sistemului presupune abordarea sa prin prisma a trei laturi esentiale aflate intr-o stransa interdependenta: structura, relatii si functionalitate.

Adeseori, sistemul (chiar si in definitiile clasice) este interpretat doar ca produs al interactiunilor dintre structura si relatii. Este adevarat ca structura si relatiile stau la baza oricarui sistem, dar limitarea sa, doar la aceste laturi, face dificila intelegerea caracterului emergent al majoritatii sistemelor geografice.

Un sistem in care se petrec doar interactiuni, intre componentii ce edifica structura, este un sistem aflat intr-o transformare fara finalitate (transformarile sunt repetabile, identice cu ele insele si limitate in timp). Trebuie avut in vedere ca din interactiunea structura-relatii rezulta stari care, insumate spatio-temporal, edifica functii diverse (autoreglare, crestere, selectie etc.). Manifestarea functionalitatii echivaleaza (si ea) cu aparitia de noi componenti (implicit proprietati) ce vor fi integrati, in configuratia structurala a sistemului, concomitent cu instalarea de noi relatii survenite pe fondul complicarii structurii. Efectul asimilarii lor in sistem va fi amplificarea circuitelor si proceselor functionale.

Prin urmare, intre structura si relatiile sistemului, pe de o parte, si funtionalitatea sa, pe de alta parte, se instituie un mecanism de tip proces-raspuns (prin conexiuni directe si inverse), generator de sinergie. Interactiunile structura-relatii genereaza procese functionale, iar acestea, odata instalate transforma, multiplica si amplifica suporturile structural-relationale. Astfel, cele trei laturi, structura-relatii-functii, se reunesc intr-un ansamblu complex de interactiuni, generator de sinergii, care redefinesc permanent caracteristicile sistemului.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright