Schita bio-bibliografica.

S-a nascut la 11 martie 1932, in Bucuresti, in 1957, dupa o tinerete aventuroasa (a fost, intre altele, monitor de inot, baschetbalist si antrenorul unei echipe de volei feminin), absolva, in 1959, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Debuteaza ca poet, in 1959, in revista, Luceafarul”, condusa de Mihu Dragomir. Dupa o scurta cariera de poet (culminand cu volumul de versuri Teama de pasari din 1968), se dedica teatrului. Teatrul Nottara ii va juca prima piesa – Cehiloid (drama intr-un act publicata initial tot de revista „Luceafarul”, in 1968) in cadrul unui spectacol-atelier. In 69, Absenta este reprezentata pe scena Teatrului Giulesti. In 1970 ii apare primul volum de teatru – Autostop, reunind sapte texte, intre care Intunericul. Reprezentata, incepand din toamna lui 1970, la Teatrul Bulandra sub titlul Gluga pe ochi, piesa va fi interzisa in iunie 1971, dupa 60 de reprezentatii. In 1975, i se joaca, tot la Teatrul Bulandra, piesa Intr-o singura seara (premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti) si i se publica acelasi text in cadrul colectiei „Rampa”. In 1981, in cadrul senei de „Teatru comentat”, tipareste volumul Mislend Agamemnon, reunind cinci drame si opt texte de teatru scurt. In 1993, apare o noua selectie din teatrul sau sub genericul Executia nu va fi amanata (volum premiat de Uniunea Scriitorilor), iar in 1994 i se publica doua noi carti: Celula poetului disparut si Spitalul special. Piesele sale au cunoscut mai multe montari scenice in tara si peste hotare, au fost adaptate pentru televiziune si au fost distinse cu diferite premii. Iosif Naghiu a mai scris scenarii de film (Luchian) si de televiziune (Capul de zimbru, dupa Vasile Voiculescu). In prezent, indeplineste functia de secretar al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.

Fereastra.

PERSONAJELE:

DOAMNA, stapana casei din Deal.

BUNA, servitoare.

DOCTORUL.

PITER.

IOAN, fratele Doamnei, orb.

ALTE PERSONAJE.

ACTUL I.

SCENA 1

O camera mare, cufundata in intuneric. Muzica de balci, acoperita de un strigat prelung, infiorator. Peste cateva secunde, de undeva de afara, se aude o bufnitura. Camera incepe sa se lumineze. Este mare, somptuoasa, cu lustre, lambriuri, ornamente, fotolii adanci si covoare pretioase care inghit zgomotele.

La ridicarea cortinei, Ioan traverseaza scena cu greu, apoi dispare. Din fata ferestrei se misca un fotoliu cu rotile, in care se zareste un trup aparent firav dar colturos, plin de nerv, in ciuda infirmitatii. E Doamna. Are chipul frumos si sever, trecut de jumatatea vietii, si parul alb.

Doamna: Si cel mai mult ma oboseste balamucul din fata ferestrei. In cele din urma, sfarsita, abandonata, convinsa de fatalitatea acestui fapt incredibil, ajung sa ma identific cu oamenii de acolo, cu grijile, cu figurile si bolile lor, cu tristetea lor zilnica, pe care de la un timp incep s-o descopar pe propria mea figura.

Buna (aparand tacuta si asezandu-i un servet pe genunchi): Iar latra cainii. (Iese tacuta.) doamna: Nici nu mai trebuie sa ma uit la fetele lor, ii recunosc dupa felul cum merg si mai ales dupa felul cum cad, dupa felul cum se asaza pe o banca la soare si mai ales dupa felul cum fug din parc la sosirea unei ploi neasteptate. „Doamne – ma-ntreb.

— Oare si eu sunt la fel ca si cei de acolo?” Si stau in fata ferestrei cu ochi visatori, oricat ar fi de incruntati, privind bucata asta de peisaj, sugand-o asa cum ar suge un copil o bomboana atata vreme cat i se mai da. Cat mai mult cer, cat mai mult soare, cat mai multe-ntamplari, pana in clipa in care voi ramane cu ochii sticlosi, ca dupa o mahmureala din care mi-e mult prea greu sa mai scot privirea.

Buna (intra din nou, aduce o masuta cu rotile): Zi si noapte latra! (Iese.) doamna: Uneori iti vine sa spui fara jena: „Lasa-te pagubasa”.

Buna (vine cu o cana cu lapte, din care toarna intr-un pahar.) doamna: Toate sunt invartejite, toate murdare sau murdarite, pana si laptele pe care ti-l aduce taranul de la cativa kilometri de oras este un lapte murdar, adus de la tata vacii inca aburind, dar murdar, fara sa mai vorbim de oua, toate-s stricate, oua care ar fi trebuit sa dea pui, dar taranca, dornica de castig mai rapid, pune gainile cu fundul inca fierbinte in ligheanul cu apa si apoi vinde oul pe jumatate clocit .

Buna (Pufneste intr-un ras scurt, apoi isi vede de treburi; este un ras derutant, de femeie bolnava).

Doamna: Te simti partasa la o crima de care habar n-ai avut, te simti partasa cu criminalul atata vreme cat traiesti cu el sub acelasi cer nepasator si albastru, pluteste in jur un aer de complicitate. De cine sa te apropii cu complexele tale si cu infirmitatea ta? De vanzatorul de lapte sau de zarzavat? De omul care aduce ziarele cu stiri inspaimantatoare? Pentru ca astia au mai ramas . Cativa vanzatori de haine vechi, cativa vanzatori de lapte sau de stiri proaspete.

Buna (chicotind): Nu uitati diminetile, doamna! Nu uitati diminetile . !

Doamna: Dar diminetile te fac sa iei totul de la inceput .

Buna: Asa, reveniti la declaratiile de dragoste oficiate diminetii .

Doamna: Dar mie nu-mi place dimineata, nu-mi place doar pentru ea insasi. Nu pentru ea traversez noaptea lunga si intunecoasa, noaptea plina de strigate si amenintari, nu pentru ea ma uit pe fereastra .

Buna: 0, nu! . Nu . !

Doamna: Ci ca sa vad intamplarile care se-apropie. Ca sa vad faptele care urmeaza faptelor, sa le vad inlantuirea fatala, pana cand simt ca nu le mai pot parasi, m-au prins in ele ca-ntr-o capcana. S-au insinuat si e prea tarziu ca sa scap, si nu imi dau seama decat atunci cand trebuie sa plec, si imi pare nespus de rau, pentru ca nu stiu ce va urma . Acesta e viciul cel mai ucigator, cel mai puternic. Sa vezi . Fiecare cu felul sau de a vedea, cu felul sau de a intelege, cu felul sau de a judeca, de a se lasa judecat .

Buna: Ati terminat cu discursul de dimineata? Acuma mancati.

Doamna: Nu m-a cautat doctorul?

Buna: E inca devreme .

Doamna (Dupa cateva clipe de tacere): De cateva zile astept.

Buna: Nu e bine. Nu trebuia sa-l chemati.

Doamna: E singurul care ma poate ajuta. (Se uita pe fereastra.) Vino aici putin. Ce vezi?

Buna: Nimic.

Doamna: Mai uita-te. Cu atentie .

Buna: Nu vad nimic altceva decat niste caini.

Doamna (dezamagita): Atat? .

Buna: Doar nu mint . (Dupa cateva clipe de tacere.) Domnul Alec a adus azi-noapte in casa tot felul de derbedei. Si tot felul de fete . Femei .

Doamna: Fete sau femei . ?

Buna (ezitand): Femei.

Doamna: Cum trece timpul .

Buna: 0 adevarata rusine. A facut din casa asta un loc al desfraului. Tinerii descind din masini zgomotoase cu tarfe la brat si intra in casa asta care era candva respectata ca un adevarat templu.

Doamna: Prea multa prihana strica pana si unui templu.

Buna: Dar oamenii ce vor zice? . Vecinii? Ce va spune canonicul? . Dar primarul? Dar colonelul Scipio?

Doamna: Se vor scandaliza ca niste oameni respectabili ce sunt. Vor lansa afirmatii si zvonuri rautacioase. Dar nu de ei ma tem, ci de sotiile lor. Apara moralitatea orasului pentru ca sa-si ocroteasca, de fapt, sarmanii soti, atat de slabi si de echivoci cand e vorba de placerile trupului. De altfel, colonelul Scipio privea azi-noapte spre terasa noastra cu un binoclu. Il interesa peste masura ce se intampla acolo si presupun ca fetele aduse de nepotul meu nu prea erau imbracate, fiindca Scipio avea o fata destul de congestionata. E de necrezut cate lucruri se pot face cu aceste obiecte de uz militar!

Buna: N-ar trebui sa va mai uitati pe fereastra.

Doamna: Esti prea tanara, Buno, ca sa intelegi totul. Esti prea tanara!

Buna: Doamne fereste! Am peste cincizeci de ani. Am imbatranit impreuna . !

Doamna: Esti prea naiva ca sa poti fi de-o varsta cu mine. Ai o naivitate de saptesprezece ani.

Buna (razand): Doamne fereste!

Doamna (brusc): Nu rade . In casa asta, rasul poate suna ca o insulta, pana in clipa in care vom fi dezlegati de cele vazute.

Buna: Eu nu am vazut nimic. Si uneori ma indoiesc pana si de faptul ca dumneavoastra . Noi cum de n-am vazut toate astea . ?

Doamna: Nu uita ca eu sunt foarte batrana. Atat de batrana, incat si moartea se fereste de mine.

Buna: Cat? O suta . ?

Doamna: Mai mult!

Buna: Doua sute? Trei sute . ?

Doamna: Mai mult . !

Buna: 0 mie? (Pare usor exaltata.) doamna: Mai mult! . Mai mult . !

Buna: Doua mii? Cinci mii? . Zece mii? . Douazeci de mii? . Vai, sunteti foarte batrana!

Doamna: Sunt aproape moarta.

Buna: Numai din cauza ferestrei . V-am spus.

Doamna: Crezi?

Buna: Uitati-va in oglinda, la obrazul dumneavoastra. Este aproape straveziu. Culoarea luminii a luat locul obrazului. 0 paloare albastruie a acoperit fata imbatranita de vreme.

Doamna: Sa ma uit in oglinda? . Ce sa vad in oglinda? . De mult timp nu m-am mai uitat in oglinda! . Ce sa vad in oglinda?

Buna: Dar in fereastra ce sa vedeti? Ma uit la dumneavoastra si ma mir ca nu v-ati pierdut in atatea privelisti. Sunteti atat de mica si de transparenta, incat greutatea abia va mai tine-n fotoliu. 0 intamplare cat de usoara ar fi in stare sa va scoata pe geam si sa va ridice-n vazduh .

Doamna: Intamplarile. Sunt singurul om care le urmaresc zi si noapte. S-au obisnuit cu mine, ba se pare ca le sunt chiar necesara. Au si ele vanitatea lor, si un martor modest nu le displace.

Buna: Treaba dumneavoastra. Dar ati vazut ca de atunci .

Doamna: Nu-mi aminti .

Buna: Sigur. E mai usor sa ne amintim cand ne convine. Dar cei de afara au inceput sa se intereseze.

Doamna: Sa se intereseze? . Cine . ?

Buna: Multi . Preotul, colonelul, sotiile .

Doamna: Deci si Scipio .

Buna: A trecut pe aici .

Doamna: Si nu a intrat?

Buna: Nu . S-a oprit numai in fata portii, si-a prins mainile de grilajul umed, apoi le-a retras si le-a sters incet cu batista, si in timp ce pleca a intrebat, fara sa mai astepte raspuns: „Ce face doamna? . Tot se mai uita pe fereastra . ?” doamna: S-a oprit in fata portii?

Buna: Da, in fata portii mari de pe strada principala.

Doamna: S-a prins cu mainile de grilajul umed, apoi le-a sters incet cu batista si, in timp ce pleca, a intrebat, fara sa astepte raspuns.

Buna: Exact.

Doamna:„ . Ce face doamna, tot se mai uita pe fereastra . ?”. (Pauza.) Si tu ce i-ai raspuns?

Buna: Ce sa-i raspund? . Plecase .

Doamna: Trebuia sa-i strigi in urma . Trebuia sa urli cu toata puterea: „Da, se mai uita!” buna (incet): Plecase . Se ducea pe alee, clatinandu-si capul, ingandurat. Lucrul acesta nu prevesteste nimic bun. (Tacere.) doamna: Ce face Alec . ?

Buna: A plecat cu prietenii lui. Dar inainte de a pleca, a trecut pe la birou si a cotrobait prin caseta rosie. A avut prilejul sa se convinga de adevarul fabulei cu banii nepusi la locul lor pe policioara.

Doamna: Cum il stiu pe Alec, el nu s-a suparat dintr-atata. Noi doi ne-am inteles totdeauna.

Buna: A inceput sa vanture vorba ca ar fi de vanzare Casa din Deal.

Doamna: Glumeste. Are uneori o inchipuire care merge mai departe decat a noastra.

Buna: 0 sa mai vorbim noi dupa ce prietenii lui o sa va fure totul din casa. Ii gasesti peste tot. In pat, in dormitor, in pod si mai ales in bucatarie. Tineri de provenienta dubioasa si lipsiti de caracter. (Buna incepe sa tremure fara motiv aparent.) doamna: De ce tremuri?

Buna: Nu stiu. Tremur asa .

Doamna: Nu-mi place deloc tremuratul asta al tau. Nu prevesteste nimic bun. Imi aduc aminte ca totdeauna cand se intampla ceva neplacut, tremurai ca acum.

(Se aude soneria. Buna iese, fara sa raspunda.

SCENA a 2-a buna (intorcandu-se): A venit gunoierul sa ridice murdaria adunata in ultimele saptamani. 0 intreaga haita de caini umbla dupa el.

Doamna: Doctorul n-a venit . ?

Buna: In ultima vreme s-au inmultit cainii prin preajma.

Doamna: Ma intreb, de ce nu vine? L-am chemat, i-am explicat totul in scrisoare .

Buna: Latra tot timpul. Nu-i auziti . ?

Doamna: Nu stiu de ce, dar singura nu am curajul sa hotarasc. Totul este atat de grav si de inspaimantator. Mi-e teama sa nu se fi speriat de cele scrise de mine. Oamenii sunt tot mai lipsiti de curaj. Si apoi, cine sa-si ia raspunderea celor vazute de o biata infirma? Nu, ar fi trebuit sa am curajul acesta in primul rand eu. Dar fata de cine? . N-am mai vazut oameni de atata vreme. Si, in primul rand, trebuie sa ma lamuresc cu mine insami.

Buna (preocupata de caini): Stau, se uita si apoi latra prelung. Evident ca nu-i auziti. Dumneavoastra stati la fereastra, domnul Alec este plecat mereu cu masina, doar eu sunt lasata prada latraturilor lor infricosatoare. Va e frica de caini? .

Doamna: Caini? Cum arata un caine? .

Buna: Dansa nu iese din camera, dansul are masina, si doar batrana servitoare trebuie sa iasa pe jos si sa fie urmarita de latraturile, susotelile, barfelile si blestemele lumii. Si apoi este intrebata de ce ii e frica .

Doamna: Dar ce s-a intamplat? .

Buna (mai calma): Nimica, doar gunoierul .

Doamna: M-am saturat de povestile tale cu gunoierul!

Buna: Doar ca gunoierul trece si pe la casa colonelului Scipio.

Doamna: Pe la casa colonelului . ?

Buna: Si pe la casa prelatului.

Doamna: Pe la casa prelatului . ?

Buna: Si pe la casa primarului. Trece pe la toate casele. Trece pe la toate casele sus-puse si aduna gunoiul sus-pus.

Doamna (indarjita): Trece si ridica gunoiul .

Buna: Marele Gunoi . Si odata cu Marele Gunoi mai ridica si altceva. Sau, mai bine-zis, acolo mai incap si alte lucruri si fapte. Marele Gunoi se compune din tot felul de fapte si intamplari, din tot felul de amanunte si maruntisuri si, pana la urma, acolo intra si lucruri care ne privesc indeaproape, lucruri pe care le-am recunoscut cand am iesit cu galeata noastra de praf si reziduuri. Vorbe, dusmanie, invidie.

Doamna: Ajunge! . M-am saturat sa tot vorbim despre gunoi.

Buna: Dar, doamna, trebuie sa va previn de uneltirile care se pregatesc impotriva dumneavoastra. Daca ati fi vazut cum a plecat colonelul Scipio! Uneori simt ca lucrurile astea incep sa ma depaseasca si ca ar fi nevoie de altcineva in locul meu, care sa nu se teama si sa fie mai priceput ca mine. (Plange.)

Doamna: Vorbesti prostii. Cu cine sa te schimb? Ani de zile ti-au trebuit ca sa te mai obisnuiesti cu ciudateniile mele. Esti ca din familie.

Buna: Tocmai pentru asta, simt pericolul care va paste. Dar nu pot face nimic, pentru ca nu il vad. Si degeaba ma zbat, pentru ca nu pot sa va explic ce simt. Sl domnul Alec . E plecat aproape tot timpul. Nimeni nu va poate apara. Pe dumneavoastra si Casa din Deal.

Doamna: Nu-ti fie teama. Din fericire, stie toata lumea ca, desi e mare si frumoasa, din Casa din Deal nu are ce fura. Bani nu prea avem, putinele lucruri de valoare nu atrag pe nimeni, asa ca nu prea suntem un chilipir pentru raufacatori.

Buna: Dar casa?

Doamna: Casa?

Buna: Numai eu stiu cat s-a caznit tatal dumneavoastra sa o ridice, si cate invidii a starnit. Locul si arhitectura ei, si, mai ales, pozitia avantajoasa pe care o are.

Doamna: Casa asta n-au cum s-o ia. N-ar putea-o folosi nimeni. Nu e pentru ei.

Buna: Dar atunci, de ce mi-e teama de tot ce vad in jurul meu? De ce tremur la orice atingere sau soapta?

Doamna: Ti-e teama de ceea ce nu vezi. De ceea ce nu intelegi. Si astfel, teama ta se justifica prin neintelegerea ordinei din jur, care iti pare o perfecta dezordine.

(Apare doctorul. Se opreste in usa, pentru a nu deranja, si asculta fara sa fie observat.) doamna: Ti-e teama de doctor, care iti cunoaste mecanismul obosit al trupului tau si tu nu il cunosti, ti-e teama de prelat, care cunoaste strafundurile sufletului tau si pentru tine ele raman straine, ti-e teama de caini, pentru ca nu le poti prevedea reactiile si poti fi supusa oricand muscaturile lor .

Buna: Si ce trebuie sa fac . ?

Doamna: Sa intelegi.

Buna: Si atunci nu imi va mai fi teama de doctor? Nu voi mai fi muscata de caini? .

Doamna: Ba da.

(Buna incepe sa tremure cu ceasca in mana. Nu se aude decat zornaitul ce stii in farfurioara. Doctorul face un pas inainte.)

SCENA a 3-a doctorul: Iertati-ma daca v-am speriat. Usa era deschisa, soneria defecta. (Priveste la ele candid; de fapt, intreaga sa prezenta este de o tinerete si o candoare derutanta, in contrast cu meseria pe care si-a. Ales-o.) buna (Iese).

Doctorul (Continuand, dupa o clipa de tacere rigida):

Printre hartiile lasate de predecesorul meu, am gasit o scrisoare . Un timp m-am gandit daca fac bine sa vin, atunci cand nu eu am fost cel chemat . Va cer scuze daca am luat o hotarare gresita . Sunt inca tanar, abia am terminat medicina. (Rade stingherit.) Sper ca va pot ajuta.

Doamna (Se hotaraste sa. Vorbeasca, in sfarsit): Am trimis scrisoarea mai de mult, doctore. De ce ai venit asa de tarziu? .

Doctorul: Am avut foarte mult de lucru pana am reusit sa ma acomodez cu orasul si cu noii mei pacienti. Asa e la inceput. Exista o distanta pe care trebuie s-o parcurgi cu infinita atentie. (Vede ca Doamna nu prea e impresionata.) Si, in afara de asta, sotia mea . Este pe cale sa nasca . Si asta, va inchipuiti, mi-a rapit o groaza de timp. Stiu . Probabil ca nu va intereseaza ceea ce spun, dar pentru mine este foarte important. Viata mea e familia mea . Stiti ce inseamna sa ai un copil? (Pare insufletit.) Sa dai viata din viata . ?

Doamna: Nu stiu decat un singur fel de a da viata.

Doctorul: Care . ?

Doamna: Prin adevar.

Doctorul (Intervine.): Si copilul . ?

Doamna: Nu, el nu este decat un fapt, un semn de-ntrebare intre bine si rau.

Doctorul: Oricum, el are nevoie de iubire.

Doamna: Din dragoste pentru ceva se pot savarsi si greseli .

Doctorul (Aplecand capul, vinovat): Acum sunt aici. Gata sa va ascult si sa va ajut, daca imi sta in putinta.

Doamna: Doar ca eu nu stiu daca mai pot sa va vorbesc.

Doctorul: De ce?

Doamna: Imi sunteti aproape strain.

Doctorul (Inclina capul, coplesit): Imi pare rau. (Se retrage spre usa, de unde incearca sa o salute, si cu palaria matura de pe o etajera un bibelou.) doamna: Nu stii sa folosesti nici macar o palarie. Cu o palarie nu se umbla asa, de parca ar fi o plasa de prins fluturi. Era o bijuterie de portelan chinezesc din secolul XV.

Doctorul (Nu stie ce sa faca): Sunt dezolat .

Doamna: Macar o vorba de spirit sa fi spus. Intarzii sa vii cand esti chemat, esti asa de tanar si deja medic, spargi bijuterii de portelan, si esti dezolat. Asta-i raspuns? Puteai, cel putin, sa-ti arunci palaria pe fereastra. Era un gest .

Doctorul (derutat): Sunt dezolat, doamna. Aveti dreptate. Totdeauna percutez cu intarziere. (Tace un timp, apoi respira adanc, se duce la fereastra, o deschide si arunca palaria afara.) doamna (vag nemultumita, dar si amuzata): In sfarsit . Desi, palaria dumitale nu era din secolul XV. (Tace un timp, se simte ca intre ei s-a stabilit o atmosfera de incredere.) Ai citit scrisoarea?

Doctorul (ezitand): Sunt putin derutat. Din cate am inteles, e vorba de ceva foarte grav. N-as vrea sa par un fricos, dar aduce cu o acuzatie.

Doamna (duce mana la ochi): De ce a trebuit sa vad toate astea . ?!

Doctorul: Nu uitati versurile lui Goethe din Faust: „Nascut ca sa vada . Insarcinat sa priveasca . ” doamna: Era acolo, in fata ferestrei, pe sarma, de zile intregi se balansa, imi obosise vederea, capul imi vuia, dar n-aveam ce face, nu puteam dormi din cauza lui, acrobatul . (Ultimul cuvant l-a rostit aproape cu ura.) Asta a fost totul. Fereastra, sarma si eu, care stau la fereastra fiindca n-am incotro. La inceput mi s-a parut ca-i o impresie . Apoi jocul a inceput sa ma pasioneze.

Doctorul: Cand a inceput totul?

Doamna: Cand a venit balciul. Acrobatul a venit odata cu balciul acela in oras. De fapt, nici eu nu stiu de ce continuam sa-l urmaresc, totul era stiut dinainte, il mai vazusem, totul se petrecea la fel, minut cu minut, secunda cu secunda, miscare cu miscare. Si el stia ca il privesc, se obisnuise cu asta, imi zambea uneori, si eu aveam impresia ca ii place, il amuza aceasta vaga complicitate din fata mortii, apoi se suia la trapez si-ncepea sa se legene. Eu stateam aici, in fata ferestrei, si il priveam incurajandu-l, ca de obicei, imi placea sa cred ca de aia si-a intins sarma in fata ferestrei mele, ca sa-l incurajez eu, infirma: priveam cum se leagana sarma data cu creta, el, blond, in pantofi de atlaz, venea spre mine cu prajina de bambus in mana, venea spre mine zambindu-mi si privindu-ma, eu eram punctul lui de echilibru, cei de jos nu stiau, facea drumul acela gratios si in sila, zambea, dar eu il vedeam bine de-aici, ii venea sa verse, ii era sila, a rostit de trei ori cuvantul acela pe care-l rostesc acrobatii, toba a batut si el s-a uitat pentru ultima data la mine si s-a dat peste cap in cu totul alta parte decat era sarma. Puteam sa jur ca va face asa, dar eram ca legata, nu puteam striga, nu puteam sa-l opresc, as fi putut striga, depindea de mine, dar ochii imi alunecasera tocmai atunci pe unul din stalpii sustinatori si am vazut acolo niste oameni ranjind si clatinand stalpul, si colonelul Scipio era printre ei . M-am trezit in plina noapte cu intunericu-n fata, stelele reci cadeau prin fereastra, orasul multicolor vuia de lumini, ce s-a mai intamplat pe urma nu stiu, n-as putea spune cu certitudine, dar staruia in mine ranjetul colonelului si chipul acrobatului in cadere, eu eram martorul nestiut, si daca ei ar fi stiut ca exista un martor, poate nu savarseau o asemenea crima .

Doctorul: Si ceilalti oameni?

Doamna: Uneori am impresia ca ii cunosc, seamana cu niste vecini, dar eu traiesc asa de retrasa . Nu, nu mai am nici o siguranta.

Doctorul: Incercati .

Doamna: Nu, degeaba . Singurul mort in aceasta afacere sunt eu.

Doctorul: Dar a vedea nu inseamna a muri.

Doamna: Dar ce inseamna a sti, a vedea, daca nu poate da viata si liniste, daca nu poate da fericire si-ncredere? . Oare inseamna o carja data celui care si-a rupt un picior? Inseamna o targa sosita la timp pentru un muribund? 0, de cate ori nu am vrut sa sparg fereastra asta blestemata, deschisa spre univers . !

(Ramane nemiscata, plangand. In timp ce plange, usa se deschide si apare loan. Inainteaza cativa pasi, se opreste ascultand, apoi rosteste incet si clar.) ioan: TOTUL E BINE!

CORTINA.

ACTULII.

SCENA 1

Doamna si Doctorul stau pe vechile locuri. Buna sterge praful prin camera, apoi iese nebagata in seama.

Doctorul: In mintea mea incepe sa staruie o neintelegere. Lucrurile astea se puteau rezolva cu un simplu denunt. Nu vad ce sarcina am in afacerea asta. E vorba doar de o crima. De ce n-ati chemat un politist?

Doamna: Pentru ca am o indoiala.

Doctorul: 0 indoiala? . Cu privire la ce?

Doamna: Cu privire la mine. Eu nu mai sunt asa tanara. Anii au trecut peste mine odata cu nenorocirile si m-au schimbat mult. Or, felul meu de a trai, de a sta toata ziua si noaptea inchisa in casa, in fata ferestrei, mi-a tulburat intelegerea comuna a realitatii. Uneori se intampla sa adorm in fotoliu cu ochii deschisi si sa visez .

Doctorul: Sa visati?!

Doamna: Or, de la o vreme . Mi-e teama ca nu pot face distinctia-clara-dintre-ceea-ce-vad-si-ceea-ce-mi-se-pare. (Tacere.) doctorul (socat): Asta nu face decat sa incurce lucrurile!

Doamna (usurata de aceasta marturisire): De aceea am preferat sa va chem pe dumneavoastra.

Doctorul: Lucrurile devin mult mai complicate. Cand v-am citit scrisoarea, am fost impresionat de tonul ei disperat si mi-am spus ca o asemenea scrisoare trebuie sa fie sincera. Iar din cele discutate, lucrurile, in loc sa se limpezeasca, mai mult se complica. Or, o hotarare trebuie luata in conditiile unei depline dovezi.

Doamna (degajata): V-am spus indoielile si certitudinile mele. Nu sunt decat o femeie simpla, infirma si singura, si ce am vazut, am vazut poate tocmai gratie acestei singuratati si slabiciuni. Mai mult decat v-am scris si v-am spus n-as putea face. Poate doar, daca as rescrie cele intamplate corectand greselile gramaticale, dar numai aceste greseli. Fondul celor scrise ar ramane acelasi daca vreau sa raman sincera cu mine insami si cu lumea in care traiesc.

Doctorul (iot mai agitat): E foarte frumos ce-mi spuneti, dar nu ajunge. Mai e nevoie si de niste fapte concrete, palpabile. Suntem doar niste oameni care traim intr-o lume concreta, si soarta noastra, a tuturor, nu poate atarna decat de aceste fapte si dovezi, bune sau rele, pe care le lasam. Or, la dumneavoastra, intre realitate si vis nu exista nici o linie despartitoare, totul traieste in devalmasie. Cine vreti sa traga linia asta?

Doamna (simplu): Dumneavoastra.

DOCTORUL: Eu?!

Doamna: Da . Eu nu fac decat sa comunic ce vad sau visez, si va atrag inca o data atentia ca pentru mine aceste doua notiuni se pot confunda. Dar modul cum veti actiona dupa cele spuse de mine cade cu totul in alta sfera de raspundere. Am fost martora unor fapte infioratoare, dupa cum puteam fi martora unor fapte inaltatoare. Datoria mea era sa aduc marturie. Restul iese din sfera mea de influenta si e bine s-o stiti ca sa nu va faceti iluzii.

Doctorul (care simte ca toata greutatea raspunderii incepe sa apese pe umerii lui): Si . Cand veti afla de la mine . Ce doriti . ?

Doamna: Am sa ma linistesc, sau am sa actionez.

Doctorul (respira greu, broboane de sudoare incep sa-i apara pe frunte): Sa actionati? . De ce . ?

Doamna: Eu am fost supusa in viata la multe greutati, am pierdut multe si am fost obligata sa renunt la multe. E drept ca uneori am fost impulsiva si grabita, dar acum nu e vorba de asta, ci de faptul ca in general am fost crescuta in spiritul ideii de a renunta-de a accepta . Dar un singur lucru nu pot sa accept.

Doctorul: Care?

Doamna: Sa ucizi un om in timp ce el este in lupta cu moartea. (Tacere.) doctorul: Cred ca voi pleca.

Doamna: Stiti bine ca nu mai puteti sa plecati.

Doctorul: De ce mi-ati spus toate astea?

Doamna: Am fost martora, trebuia sa depun marturie. Acum nu mai puteti pleca inainte de a-mi da o certitudine.

Doctorul: Mi-e teama sa nu gresesc. Mi-e teama ca n-o sa ma credeti .

Doamna: Vorbiti . Am sa va cred. Ciudat, cel putin acuma simt ca as putea sa am incredere. Si ca nu puteti gresi. Aveti curaj . Sunteti asa de tanar!

Doctorul: Sunt imprejurari cand tineretea este o adevarata povara. De-abia ai intrat in viata si toti sunt cu ochii pe tine, vor sa vada ce faci, te judeca si iti urmaresc faptele cu atentie, parca asteptand sa gresesti. In asemenea situatie, trebuie sa fii foarte atent .

Doamna: Eu nu te voi judeca. Te voi privi ca pe un prieten.

Doctorul: Si apoi prietenii. Care nu te lasa in pace. Si care isi ascund invidia indaratul prieteniei. Care te lingusesc pentru a fi aproape de tine sau de sotia ta, pentru ca e frumoasa sau pentru a afla cate ceva din cercetarile tale. Care te suna la telefon sa-ti spuna vorbe vulgare de la un tonomat plin cu betivi refulati. Aceiasi prieteni din anii de studentie, care iti bagau pasari si soareci in servieta la orele de disectie. Si care acum te urmaresc peste tot si incearca sa te discrediteze pana si in fata pacientilor, spunand ca esti un medic prost sau ca nici macar nu esti medic .

(Apare un infirmier. Se apropie familiar de doctor si ii spune ceva la ureche, pe urma. Iese.) doctorul: Cred ca o sa trebuiasca sa plec. Sotia mea este gata sa nasca .

Doamna: Nu poti pleca.

Doctorul: Regret mult, doamna.

Doamna: Nu ma poti lasa cu aceasta incertitudine.

Doctorul (dupa cateva clipe de gandire): Ar mai exista o posibilitate .

Doamna: Spune-o atunci.

Doctorul: Daca ati veni cu mine la sanatoriu .

Doamna (hotarata): La sanatoriu? . Nu!

Doctorul (convins): Mi-a fost teama ca voi fi interpretat gresit . Desi a fost o simpla sugestie. Evident, alegerea cade, de data asta, in sarcina dumneavoastra.

Doamna: In nici un caz la sanatoriu.

Doctorul (evaziv): Desi era mai comod pentru studierea temeinica a . cum sa spun . Va dati seama ca aici nu as fi avut timpul necesar. Evident ca nu se ajungea la tratament.

Doamna: Vreti sa spuneti ca ce am vazut .

Doctorul (grabit): N-am spus nimic. A fost o propunere doar. Si era si pentru mine mai comod, recunosc, aveam acolo si sotia . Puteam sa ma reped pana la ea cateva clipe .

Doamna: In nici un caz la sanatoriu .

Doctorul: In cazul acesta, va trebui sa amanam pe alta data aceasta poveste. Si pentru ca am cazut de acord, imi permiteti sa explic, sau mai bine-zis sa ma apar, lamurindu-va o data in plus pentru ce am vrut sa va duc acolo.

Doamna: Dar am cazut de acord!

Doctorul: Deci, nu mai planeaza asupra acestui fapt nici o umbra de indoiala. Sunt doar niste constatari ale mele in legatura cu cele vazute aici. In timp ce stateati la fereastra.

Doamna: Constatari?

Doctorul: Nu v-a izbit niciodata mirosul de mucegai si statut din casa asta? . Izul acesta de vechi, de lucru iesit din uz, care trebuia de mult sa dispara? . Broderiile, perdelele, brocarturile astea batrane, covoarele groase care dau ambiantei un aer aproape otravit. Am senzatia ca daca as atinge un astfel de obiect, s-ar destrama. Macar, din cand in cand, deschideti fereastra . ?

Doamna: Dar toate astea sunt obiecte dragi si inestimabile! Evident ca fiece lucru isi are mirosul sau specific, dar nu e deloc urat.

Doctorul (stanjenit): Recunosc ca poate parea caraghios. Desi eu nu am incercat decat sa fac o apropiere intre aerul acestei case si inclinatia de a vedea sau visa lucruri neplacute.

Doamna: Dar eu nu vad numai lucruri neplacute! Uneori, cand stateam in fata ferestrei, totul parea tacut si plin de iubire. Aerul se aseza pe geamuri, frumos si greu, muntii indepartati sprijineau cerul care se apropia usor de amurg. Peisajul era halucinant si coplesitor . Copiii se harjoneau cu ramuri in mana in ultima licarire a razelor soarelui, care promiteau astfel intoarcerea. Zidurile isi retrageau umbra din cale si fosnetul parcului secular era intrerupt doar de salturile indragostitilor pe treptele albe de piatra. Din cand in cand, se auzea pocnetul unei mingi de tenis pe zgura de un rosu-caramiziu linistit. Totul era atat de calm si de odihnitor, incat aveai impresia ca stai in fata unui peisaj etern, asa cum a fost creat el de Dumnezeu. Arborii aceia imensi, cu coroanele vesnic de un verde adanc leganat, pocnetul acela de minge si semicercul spre cer a doua rachete de tenis, intre care credeai ca timpul e pelerin trecator .

Doctorul (trezindu-se din vraja evocarii): Cred ca asta e realitatea pe care uneori nu o putem percepe din cauza grabei! De ce nu ramaneti la ea . ?

Doamna (rece): Pentru ca in mijlocul ei s-a petrecut o crima. E trist, doctore, dar uneori e nevoie de o crima pentru ca sa poti observa ca ceea ce ti s-a parut inaltator nu era decat un decor idilic si pastoral. (Reintra infirmierul.) doctorul (tot mai grabit): Poate ca aveti dreptate. Dar in haosul acesta pe care mi l-ati povestit, eu nu am decat o singura certitudine. Sarma care se leagana in fata ferestrei. De ce? . Pentru ca un om a cazut de pe ea? . Pentru ca vantul o bate dupa ce acrobatul a plecat in alt oras ca sa-si faca numarul de acrobatie? Sau pentru ca niste copii clatina stalpii? . Pentru ca i-a scuturat colonelul Scipio? . Din noianul acesta de presupuneri e foarte greu de ales. Si ar mai fi o gramada. Ati spus ca acrobatul a cazut in momentul in care nu l-ati privit. Ultima lui privire v-a cautat ca pe un sprijin zadarnic. (Infirmierul iese.) doamna: Deci, in aceeasi masura puteam fi si eu.

Doctorul: Sau numai o halucinatie . Un vis .

Doamna: Un vis . ?

Doctorul: Cine a rostit prima oara cuvantul acesta? Sa facem o experienta privind pe fereastra. Ce vedeti . ?

Doamna: Ce sa vad? . Il vad si acum. Cazand si strigand, in timp ce trupul lui taia intunericul. Cazand si strigand!

Buna (apropiindu-se): Eu nu vad decat cerul violet ca hartia pe care o pun pe fereastra bucatariei, si niste caini care latra. (Iese.) doctorul (apropiindu-se si el): Eu vad de-a lungul aleilor o cladire, in care se naste un copil strajuit de castanii in floare si de umbra ocrotitoare a strazilor mari. Si in fata ganguritului care se naste, amuteste pana si tipatul unui muribund. (Iese.) doamna (singura): 0, Doamne, nu e de ajuns ca suntem goi si nestiutori in fata nefirestii pedepse pe care-o traim, dar nici macar nu ne putem bucura de aceeasi priveliste . !

SCENA a 2-a.

Doamna, in acelasi fotoliu. Apare incet un tanar arlechin, care se opreste in. Mijlocul camerei in. Pozitie acrobatica.

Doamna: Cine esti?

Piter: Un prieten de-al lui Alec. Am adormit si am uitat sa plec odata cu el.

Doamna: Cum te cheama?

Piter: Piter.

Doamna: Si cum ai dormit, Piter?

Piter: Prost.

Doamna: De ce?

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

Piter: Somnul este latura mea cea mai slaba. Visele imi tradeaza slabiciunile. 0, de le-as putea desfiinta!

Doamna: Esti un baiat bun, Piter. De ce te inhaitezi cu oricine? Viciile sunt bune pentru cei ca nepotul meu, care le uita indata ce le-a savarsit. Tu ai fi bun de functionar sau meserias pe mana tatalui tau.

Piter: Tata? Sa nu mai aud de el! De ce mi-a dat viata, daca nu pot s-o folosesc cum trebuie? De ce mi-a dat maini, daca nu pot sa mangai cu ele ce vreau? De ce mi-a dat grai, daca nu pot spune vorbe de dragoste?

Doamna: Ce esti tu, Piter?

Piter: Scamator si echilibrist prin mostenire. Un saltimbanc.

Doamna: Si altfel?

Piter: Altfel, sunt un baiat bun, dar imi cam merge gura, desi pot sa tac cand e cazul. Si nu sunt zgarcit. Cand m-a intalnit Alec, aveam o gramada de bancnote. E drept ca nu erau ale mele, ci ale unchiului meu, casier la o banca. Nu m-am lasat pana nu i-am cheltuit pe toti. „Banii te incurca”, mi-a zis Alec. „N-ai ce face cu mainile, pentru ca stau pe bancnote.” „Sa scapam de ele”, mi-am zis. Si dupa ce am scapat de bani, am inceput sa mangai o fata. „Pas, baiete.

— Mi-a zis Alec – este prietena mea.” „- Pacat – am zis eu – tocmai aveam mainile libere.” Si m-am culcat. Am avut un somn agitat. „Sa nu intrati la el – striga Alec – plange in somn dupa taica-su si spune ca a luat niste bani straini . ” In sfarsit. Au plecat azi-dimineata. M-am facut ca dorm, fiindca stiam ca le-ar placea sa ma stie dormind si sa ma uite aici. Viata nu este simpla. Si nici vorbele. Daca s-ar putea trai fara vorbe . !

Doamna: Fara vorbe nu se poate trai, dar se poate trai fara umbrele si luminile vorbelor. Ele dau o greutate de nesuportat existentei. Acuma asculta ce iti spun. Ce gandesti despre toate astea?

Piter: Ca aveti dreptate, dar dreptatea nu-mi foloseste la nimic.

Doamna: Totusi iti dau un sfat. Nu te mai inhaita cu nepotul meu si cu prietenii lui. Au netarmuritul talent de a te face sa daruiesti, cu impresia ca iti fac un serviciu. Dar poate si sfatul asta este la fel de nefolositor. Esti echilibrist?

Piter: Da. Prin mostenire. Sar de la o inaltime de zece metri pe sarma intinsa. Hopa!

Doamna: Nu e periculos?

Piter: Nu e nici un pericol, in afara de acela de a face o miscare gresita si de a pierde contactul. Si apoi, inca nu am sarit niciodata. Sunt echilibrist prin mostenire, v-am spus. Numai cu numele. Unchiul meu are o meserie cu mult mai periculoasa.

Doamna: El ce e?

Piter: Casier la o banca.

Doamna: Am impresia ca iti plac banii.

Piter: Cand am bani, nu ma mai simt asa de singur.

Doamna: Ti-e teama de singuratate . ?

Piter: Mai mare ca de inaltime. Prefer sa cad de la cincizeci de metri decat sa fiu singur.

Doamna: De ce nu te duci la unchiul tau, sa numeri bani?

Piter: E si mai rau. Simt ca toti prietenii mei sunt acolo, legati in bancnote, si trebuie sa le dau drumul. De-altfel am cam facut-o.

Doamna: Iti iubesti mult prietenii?

Piter: Si nu numai pe ei. Pe toti . pe toti .

Doamna: Si totusi te-au lasat adormit si-au plecat.

Piter (vinovat): Daca nu am bani .

Doamna: Esti bun, dar pe langa bunatate ai avea nevoie si de putina necrutare. Un om, daca nu e necrutator, nu foloseste cu nimic societatii. Doar ca totul sta in dozaj. Ca la bauturile pe care le prepara Alec.

Piter: Deci, tot stie si Alec ceva. M-am gandit de multe ori la povestea asta cu viata, dar niciodata nu mi-am inchipuit-o asa. Mi-am inchipuit ca viata asta trebuie sa fie de doua feluri. Una in care muncesti, traiesti, suferi, si alta in care totul e asa ca la dumneata, adica stai la fereastra, vezi totul, privesti la cei de afara si-i intelegi mai bine decat se inteleg ei insisi. I-ai putea ajuta, dar, evident, n-o faci . Viata asta de la fereastra este foarte ispititoare. Dar mie imi pare rau ca nu exista o a treia viata, din care sa poti iesi sau intra la alegere, sa poti vedea lucrurile si din afara, si dinlauntrul lor. Atunci nu ar mai exista greseli, eu nu mai luam banii unchiului meu, tata nu cadea de pe sarma .

Doamna: Deci, a cazut?!

Piter: De pe sarma din fata ferestrei.

Doamna: Deci, a cazut . !

Piter: Si poate acum nu mai stateam in locuinta aia prapadita, cu ferestre mici, afumate, care dau spre cartierul abatoarelor, unde se aud cainii latrand zi si noapte.

Doamna: Cainii?!

Piter: Latra zi si noapte. Fantastic! Nici sa dormi nu mai poti, daca nu esti obisnuit cu zgomotul acesta. Noroc ca la noi, acolo jos, oamenii vin atat de obositi de la lucru, incat nu mai simt decat dorinta de a dormi. (lese pe usa.)

SCENA a 3-a.

Doamna, in acelasi fotoliu. Doctorul in usa, ezita sa intre.

Doctorul: Am plecat si m-am intors din drum. Poate sa va para copilareasca aceasta nehotarare, dar m-am intors pana la urma. N-am sa va iert niciodata ca ati lasat aceasta povara pe umerii mei.

Doamna: Singura nu as fi putut suporta. Dar acum, totul este simplu.

Doctorul: Si cand ma gandesc cat de copilareste am procedat! Puteam foarte bine sa rup sau sa arunc scrisoarea, si nimeni nu ar fi putut sa ma condamne. Si acum, in timp ce sotia mea este pe patul de nastere, eu trebuie sa hotarasc pentru toate.

Doamna: Esti liber. Totul e clar acum. Am vorbit cu baiatul celui ucis.

Doctorul: Sigur? . (Tacere.) doamna (continua): Totul e clar acum. Nu mai am nevoie de dumneata. Am spus ca trebuie sa depun marturie, si voi depune. (Ochii ii stralucesc ca la o bolnava.) Si ei credeau ca am sa tac numai pentru simplul fapt ca toate s-au intamplat dincolo de aceasta fereastra? Am sa fac totul ca aceasta crima sa fie data in vileag. (Doctorul se apropie incet de ea.) Trupul acesta sterp poate impiedica moartea, chiar daca nu mai poate da viata.

Doctorul: (se apropie rapid si indreapta mana spre fruntea. Ei): Aveti febra, doamna! . Mi-e teama ca nu va pot parasi.

CORTINA.

ACTUL III.

SCENA 1 doamna: Fereastra a fost facuta de tatal meu cu putin timp dupa accident. Accidentul a venit stupid, ca orice accident, ca orice lucru ireparabil si grav, si m-am trezit izolata de tanara, fara putinta de miscare, fara amici, fara carti, le citisem pe toate inca dinainte de accident, a fost o prostie specifica varstei, sa ma inchid in casa cu cartile cand eram atat de tanara si de frumoasa, doar asta puteam s-o fac si mai tarziu, pentru carti ramane vreme oricand, dar pentru viata . De fapt, nici eu nu mai stiu precis ce m-a indemnat spre pierderea asta de vreme, poate eram prea timida si pur si simplu nu imi facea placere sa ies . In sfarsit, rezultatul a ramas oricum acelasi si iata-ma infirma, fara posibilitati de distractie, fara prieteni, fara carti, cine ma pusese sa citesc toate cartile bune? . Atunci i-a venit tatalui meu ideea asta cu fereastra, si nu s-a lasat pana nu a realizat-o.

Doctorul: V-a costat ceva bani .

Doamna: Ne-a costat, desigur, dar nu a contat, atunci era o epoca frumoasa, banii nu contau, cine muncea avea si bani, isi putea ingadui unele ciudatenii sau luxuri, cum se spune acum . Tata muncise din greu si cred ca si eu as fi muncit daca nu se-ntampla accidentul. Dar apoi au inceput sa moara unul dupa altul, mama, bunicul, tata, fratele tatii, mureau ca mustele, rapusi de o boala necunoscuta. Buna se ducea sa-i inmormanteze, revenea apoi si-mi povestea cum a decurs ceremonia. Cine a fost sa-i conduca pe ultimul drum .

Doctorul: N-ati dus-o prea bine in perioada aceea .

Doamna: 0, pentru mine a fost greu, si in perioada mortilor, si in perioada accidentului, si in perioada lungilor aventuri sentimentale ale Bunei, inainte de a fi intrat in ea frica de necunoscut . Sa luam de pilda perioada aventurilor ei sentimentale. Eu nici nu apucasem sa stiu ce e iubirea si a trebuit sa invat totul de pe chipul ei imbujorat de placere, cand se intorcea de la intalnirile de seara, cand cerea invoiri peste invoiri, ba uneori disparea fara veste, lasandu-ma prada deznadejdii si spaimei . Cel mai mult, de ce s-o ascund, ma ingrijora faptul ca putea sa o calce vreun tramvai, o masina, si eu sa raman aici izolata de lume, condamnata sa mor din lipsa de hrana si apa, fara legatura cu lumea, zacand in odaia asta izolata, inconvenient aspru si deliberat, deoarece numai de aici se vede orasul ca-n palma .

Doctorul (uitandu-se pe fereastra): Da . Curios! . De aici, tot orasul se vede ca o harta putin marita .

Doamna: Ca o harta? . Ai putea spune ca o radiografie, doctore . Cu toate petele si punctele lui vulnerabile, inchisoarea, azilul, spitalul cel nou, tribunalul, teatrul si cinematograful, aceste narcotice simple, comode, politia, carciumile, parcul cu aleile prost luminate – de ce lumineaza atat de prost municipalitatea aleile, doctore? Gara .

Doctorul: Sa revenim la fereastra . Spuneati ca tatal dumnevoastra .

Doamna: El a facut-o . Este situata in locul cel mai inalt al orasului, de unde se poate vedea totul, clar, fara falsuri, in racoarea inaltimilor si a padurilor de brad care ne-nvaluie. Tata de multe ori spunea ca aici e Olimpul meu . Poate avea dreptate, de aici se poate domina furnicarul, se vad luptele zilnice, micile si marile infruntari trecatoare, ba as putea sa prezic chiar de partea cui inclina balanta victoriei, atat de mult am invatat sa cunosc miscarea, valmasagul strazilor si al omenirii vazuta de sus .

Doctorul: E ciudata aceasta inclinatie pithiatica .

Doamna: Numiti-o mai bine presentiment .

Doctorul: Si daca i-as spune vis . ?

Doamna: Vis?!

Doctorul (neprecis): Ma rog, in termeni medicali, i se mai poate spune in multe feluri . Dar vorbeati de modul acesta de a cuprinde totul. As dori sa va atrag luarea-aminte ca aici exista o mica greseala. 0 mica scapare din vedere.

Doamna: Care . ?

Doctorul: Aripa cea noua a spitalului . Care de aici nu se poate vedea, pentru ca iese din raza ferestrei. (Rade usor.) Ce vreti, orasul a mai crescut, s-a modernizat, s-a largit, si iata ca a venit vremea in care nici fereastra aceasta nu se poate dovedi indeajuns de incapatoare pentru tot ce se-ntampla afara. Dar daca ati veni .

Doamna: Asta niciodata. Locul meu e aici .

Doctorul: Pacat! . Nu v-ar strica o mica iesire in lume. O confruntare concreta cu ceea ce vedeti zilnic. Plus ca acolo v-am fi putut ajuta din toate punctele de vedere .

Doamna: Unde . ?

Doctorul (insufletit): In aripa noua a spitalului. Totul se misca pe baza de electricitate si este de un confort ultramodern. Oamenii nu ridica un deget. Fac numai serviciile administrative de minima importanta, cum ar fi maturatul, spalatul bandajelor, mica bucatarie pentru bolnavi. In rest, toate operatiile sunt executate de aparate electronice. Noi si stralucitoare, care abia isi asteapta pacientii. Nu e pacat sa le lasati sa astepte pana va hotarati? Cand toate indoielile se pot risipi intr-o secunda, dupa o analiza scurta facuta de cateva masini-ultimul racnet al tehnicii, cum au scris ziarele mai ieri, la inaugurarea care a avut loc in prezenta guvernatorului? . A fost ceva magnific, s-au rostit discursuri, s-au taiat panglici, fete frumoase au oferit flori, s-a toastat .

Doamna (banuitoare): A fost si colonelul Scipio?

Doctorul: Desigur . Dar nu va faceti temeri inutile. A schimbat cu mine doar cateva vorbe. Eu sunt un slujbas prea neinsemnat inca . Nu a avut timp, din pacate, pentru mine, de fapt acolo nimeni nu a avut timp pentru nimeni, totul era in primul rand noua aripa .

Doamna: Directorul trebuie sa fi fost tare mandru, cred .

Doctorul (mirat). Directorul? Care director . ?

Doamna: Directorul spitalului, bineinteles . !

Doctorul (face un efort): Directorul spitalulul? . A . bineinteles, directorul spitalului . Medicul-sef al spitalului! . Uitasem ca dumneavoastra nu sunteti la curent cu cele petrecute in oras in ultima vreme . Directorul nu mai este . Este un consiliu de . Securitate . Directorul nu mai este .

Doamna: Directorul nu mai este? . Omul acela dragut si atat de preocupat de stiinta . ?!

Doctorul: Asta l-a si nenorocit . A disparut . Sau a murit . Nu se stie . Un martir . A disparut odata cu laboratorul lui de cercetari . Stiti, initiase un laborator de cercetari asupra psihicului uman. Construise un „suflet” imens, experimental, si incerca sa-i imprime pulsatie, ritm, viata, esenta umana si circuit sentimental . In sfarsit, tot felul de povesti din astea . Dorea sa arate omenirii cat poate rezista un suflet omenesc intr-o viata concentrata in cateva clipe . Evident, cercetarile lui erau foarte interesante si puteau fi folosite nu numai de specialistii in medicina umana, ci si pentru cercetarile in domeniul muncii si al asistentei sociale. In ultima instanta, chiar si de sindicate. Ba, cert este ca sindicatele au si inceput sa se intereseze de eforturile acestui ilustru savant, care a fost directorul nostru. E drept ca acest interes din partea sindicatelor a cam suparat cateva persoane influente. Laboratorul de cercetari, inima aceea imensa s-a facut praf si directorul a disparut! Probabil ca inima a fost suprasolicitata si nu a rezistat.

Doamna: Directorul a disparut . !

Doctorul: Mai circula zvonuri lansate de plebe, cum ca cineva ar fi pus dinamita si l-ar fi aruncat intentionat in aer, pentru ca nu slujea intereselor trustului, ba dimpotriva, dar cine mai crede in baliverne! . Tot ce intereseaza la ora asta in cercurile medicale inalte si de oameni specializati in munca de laborator in domeniul salvarii omului, pentru ca trebuie sa recunoastem, cadrele proeminente cu asta se ocupa, este problema succesiunii.

Doamna: Problema succesiunii?!

Doctorul: Problema succesiunii este problema numarul unu, deoarece aici se va vedea noua linie directoare a spitalului. Trebuie aflat cine urmeaza la conducere dintre cele doua sectii aflate in continua aspirantura:

Inima sau Creierul? . E drept ca Inima ar avea oarecare avans fata de Creier, dar, in acelasi timp, nu-i asa, nu trebuie sa uitam ca acest avantaj o si dezavantajeaza. Inima a fost la conducere pana acum, si lucrul acesta nu a dat decat bataie de cap conducerii orasului, deoarece experientele s-au soldat cu esecuri, ba chiar putin a lipsit sa nu ajungem la dezastre si prestigiul spitalului nostru sa se duca de rapa. Pe de alta parte, noi, sau mai bine-zis Creierul, este centrul gandirii omenesti, purtatorul apelului inaintat logicii si adevarului, in timp ce Inima actioneaza totdeauna conform unor inspiratii intuitive, sentimentale, deci mai mult sau mai putin judicioase. In sfarsit, un ultim argument in favoarea Creierului e faptul ca noul laborator, construit chiar pe locul celui distrus, este laboratorul Creierului. Pe care il conducem noi, fapt care ar demonstra o anume orientare, de sus, catre Creier. Din pacate, noi nu vrem sa mai lucram pe forme artificiale, dar nu avem nici pacienti, pentru experienta, lucru care ingreuiaza peste masura activitatea noastra si obtinerea de rezultate . Ati fi tocmai cazul potrivit. Pentru noi si pentru aparatele ultramoderne. Aceste viziuni . Aceste obsesii . Tanarul acela care apare tot timpul .

Doamna: Dar nu sunt viziuni! . In privinta tanarului, pot sa va asigur.

Doctorul: Adica vreti sa sustineti ca tanarul acela in costum de arlechin nu a fost o halucinatie, ci un om in carne si oase, care a intrat intr-adevar . ?

DOAMNA: Da .

(Doctorul se duce la sonerie si suna. Intra Buna.)

SCENA a 2-a doctorul (Bunei): Eu si doamna avem o mica neintelegere. Dansa spune ca aici a intrat adineauri un tanar imbracat ca un arlechin, care a stat un timp de vorba cu ea si pe urma a disparut. Daca e asa. Inseamna ca el a iesit pe usa din fata, a trecut deci prin hol si a trebuit sa-l vezi si tu. (Buna incepe sa respire speriata.) Inca ceva . Ca el a intrat cum a iesit. Deci probabil prin infractiune, si ar trebui anuntata politia. Dar eu zic ca aici nu a intrat nimeni, intelegi, nimeni in afara de noi, si ca doamnei i s-a parut . Intelegi . ?

Buna (Da din cap, fara o vorba).

Doctorul: Ei, atunci poti sa spui care e adevarul . ?

Buna (Se uita la. Doctor cu sclipiri de spaima in ochi.) doamna: Nu te speria, Buno! . Ce stii tu, care-i adevarul? . Nu la asta trebuie sa raspunzi. E o treaba prea complicata . Ci pur si simplu daca a intrat cineva in camera asta, un tanar, prieten cu Alec. Domnul doctor sustine ca nu a intrat nimeni, ca eu am avut o criza si mi s-a parut. Dat tu stii, Buno, ca nimeni, nici un strain n-are de unde sti cum il cheama pe Alec . Spune-mi . Are de unde sti . ?

Buna (respira speriata si se uita cand la unul, cand la altul. De cateva ori va incerca sa deschida. Gura, dar nu va reusi).

Doctorul: Ei, parca o intereseaza pe Buna cine si cati stiu numele de alint al nepotului dumneavoastra! Pe Buna n-o intereseaza asemenea treburi. De ce s-o intereseze? . Si de unde sa stie daca a intrat cineva in camera asta? . In speta, un arlechin . ?! Buna nici nu stie ce e un arlechin! . Stii, Buno . ?

Buna (incearca sa raspunda, dar nu poate).

Doctorul (continua): Poate ca n-ai fost pe hol cand a iesit sau intrat . Poate stateai in poarta, cu iubitul tau vechi, laptarul .

Buna: Nu . Nu . Nu am . Iu. Bit. Nu mai am . Iubit .

Doctorul: Am vrut sa spun, cu iubitul nostru laptar. De unde sa stie ea daca a intrat cineva . ?

Doamna: Nu cineva, ci un arlechin .

Doctorul: Arlechin, individ, nu are nici o importanta . Sau are? . Mai mult sau mai putin, in cazul de fata . Este ca nu a intrat? . Hai, spune .

Buna (se chinuie fara sa poata scoate o vorba. Pare legata de falci si tot misca mainile, de parca ar incerca sa desfaca legaturile invizibile care o amutesc, dar nu reuseste).

Doamna: Spune, Buno . Tu m-ai servit ani de-a randul cu credinta si nu poti sa minti . Desparte tu adevarul de minciuna . (Buna e gata sa planga.) A intrat sau nu, tanarul acela? . DAR SPUNE ODATA! . Hai, spune, ca nu te pedepsesc daca spui adevarul . DAR FII ATENTA CE ADEVAR ESTI GATA SA SPUI! . Tu stii ca te iubesc . SA SPUI ADEVARUL, AUZI? . Chiar daca nu a intrat, n-am sa te pedepsesc, caci ce vina ai tu? . Si chiar daca a intrat, tu tot nu ai nici o vina; ce puteai face, era tanar, nu i-ai fi putut tine piept, nu-i asa . ?

Doctorul: Nu le tinea piept nici cand era inca tanara, nu? . Spune, le tineai piept . ?

Buna (Misca din cap, fara sa scoata un sunet).

Doamna: Tot ce doresc e sa spui c-a intrat .

Doctorul: Un moment . Aici nu-i important ce doresti dumneata. Important este ce s-a intamplat. Si Buna stie ce s-a intamplat. Stii, Buno? . Hai, spune, ce s-a intamplat? .

Doamna: Da, da . Spune ce stii .

Doctorul: Spune numai daca a intrat cineva sau nu a intrat . Spune . !

Doamna: Spune!

Buna (Fuge afara din camera).

Doamna: Nu inteleg ce-a patit! . Niciodata nu am vazut-o in halul asta! Ce i-ai facut? . Sunt sigura ca ai speriat-o . Avea aceeasi privire cu a acelora de pe strada care fug sa nu-ntarzie . Este naucita de spaima . !

Doctorul: Eu cred ca totul este clar . Ea stie ca nu a venit nimeni, dar nu a avut curajul sa va contrazica pentru ca este in serviciul dumneavoastra de atata timp, incat aproape s-a identificat cu dorintele dumneavoastra. Si dupa aceea . Dupa aceea . Ii cereti sa mai gandeasca independent.

Doamna (derutata): Atunci, care-i adevarul . ?

Doctorul: Totul a fost un vis . (Respira greu, se hotaraste sa spuna.) Multi medici si-au facut un punct de onoare mintind niste pacienti care n-ar fi putut trai fara minciuna lor. Dar eu nu pot face asta . Am stat aici timp indelungat. Acuma stiu adevarul. Neavand puterea de a iesi in lume, v-ati construit una in vis. Dar ati facut-o mai rea decat in realitate.

Doamna: Cum . ?

Doctorul: Prin fereastra. Va trebui sa v-o luam.

Doamna: Nu! . Atata timp am stat singura si neajutata, ocolita, hulita, batjocorita, fara ca cineva sa se-ntrebe daca asta intra sau nu in contradictie cu regulile de convietuire sociala si morala, si acum deodata orasul intreg se trezeste sa-mi atraga atentia ca imi permit sa vad altfel decat el? . Dar ce inseamna pentru el fereastra? De ce acest gol mare facut in perete si acoperis cu sticla aproape transparenta poate fi un motiv atat de contradictoriu cu ceea ce este legal . ?

Doctorul: Pacatul este ca fereastra-i prea mare si stati permanent langa ea .

Doamna: E singurul meu mod de-a trai . Viata mea .

Doctorul: E si viata altora .

Doamna: Si ce vezi contradictoriu in asta . ?

Doctorul: Nu ar fi nimic contradictoriu daca nu ati avea atata imaginatie. Erupand ca o lava si acoperind deopotriva cele reale si cele intamplate. Din pacate, este un fapt pe care noi nu il putem preveni decat intr-un fel. (Mirat.) Ce strica lumea noastra este imaginatia asta care a cuprins furios toate mintile. Si care duce pana la acuzatii de crima. Noi trebuie sa le prevenim.

Doamna: Si daca in incercarea de prevenire savarsiti greseli mai mari decat cele de care este capabila o biata imaginatie . ?

Doctorul: Dar ce inseamna imaginatie? . 0 plasmuire care alearga inaintea adevarului si se contopeste pana la urma cu el? Atunci, noi n-avem nimic impotriva ei . Sau o fictiune departe de realitate rare nu are alt scop decat purul dumneavoastra divertisment. 0 joaca gratuita . ?

Doamna: Ma tem ca uneori e una . Alteori, alta .

Doctorul: Si in cazul acesta . ?

Doamna: In cazul acesta, cred ca imaginatia este un mijloc de a grabi adevarul.

Doctorul: Luand-o inaintea spiritului legii si al prevederii? . Dar cine ar risca un asemenea adevar? . Nu, cred ca o sa trebuiasca sa acceptati punctul de vedere al orasului, chiar daca de data asta tocmai el nu are un suport legal. Adevarul unui singur om este totdeauna mai slab decat nedreptatea unei comunitati. Intrati in lumea care v-a plasmuit, si ea o sa va primeasca si o sa va ierte cu dragoste.

Doamna: Am trait prea mult singura si nefericita ca sa pot accepta o iertare de care nu mai am nevoie. Si apoi, nici n-as mai putea. Nu pot sa cad in genunchi .

Doctorul: Dar nimeni nu va cere sa cadeti in genunchi. Numai sa recunoasteti ca ati gresit.

Doamna: Sa recunosc ca am gresit? Cand intreaga mea viata am consumat-o in efortul de a nu gresi?

Doctorul: Viata, moartea . Cuvinte mari si lipsite de modestie, si nimic nu este mai amendat de catre bunul-simt ca aceste cuvinte. Destul cu vorba . Orasul nu iarta asemenea atitudini si nu suporta sa fie spionat. Macar daca ati fi avut bunul-simt sa trageti perdelele cateva ore pe zi . Dar nimic din toate astea. Zi si noapte, minut cu minut, orasul trebuia sa se simta privit de un vaz necrutator, fara echivoc, ascutit pana la jignire, adanc pana in strafundurile constiintei. Cu ce drept? . Cine v-a permis sa faceti din privirea acestei ferestre un judecator, si din faptele oamenilor niste acte de tribunal in instanta . ?

Doamna: Cine imi poate interzice ca in inchipuirea mea sa incerc sa indrept greselile semenilor . ?

Doctorul: Sunteti bolnava si vanitoasa.

Doamna: Dumneavoastra sunteti vanitos si grabit, si imi inspirati vanitatea. Dar cand sunt singura si, dupa fereastra, privesc orasul misunand de lumini, nici o meteahna omeneasca nu ma atinge. De ce va mai spun toate astea? Cine mai are astazi nevoie de mine? . Sunt incoltita din toate partile!

Doctorul (pregatindu-se de plecare): Cand un om vede prea multe, are si dusmani multi .

Doamna: Bine, dar toti avem . Fiecare a asistat in felul sau la o gramada de intamplari, si pentru asta nu poate fi condamnat!

Doctorul: Da, din pacate .

Doamna: Si a fost obligat sa selecteze aceste intamplari, sa le puna-ntr-o ordine logica, coerenta .

Doctorul: Da, din pacate .

Doamna: Si sa traga niste concluzii, sa scoata semnificatii, sa presupuna apoi alte fapte .

Doctorul: Da, din pacate .

Doamna: Si crezi ca asta e rau . ?

Doctorul (Tace).

Doamna: Nu te uita la mine ca la un condamnat .

Crezi ca raul acesta e ireparabil?

Doctorul: Puteti uita cele vazute . ?

DOAMNA: nu.

Doctorul: Atunci, raul acesta este ireparabil. (lese.)

SCENA a 3-a.

Doamna ramane un timp singura. Apoi in camera navalesc trei barbati care, ignorand-o, incep sa ciocaneasca peretii, sa caute prin sertare, sa masoare fereastra. Intreaga scena trebuie sa aiba o aparenta de ireal.

Agentul I (uitandu-se la Doamna): Aceasta e . ?

Agentul ii: Da .

Agentul III: Se tine bine babaca.

Doamna: Ce cautati aici . ?

Agentul I: Mai face si galagie . Ce ziceti, baieti? . Sa-i ard una . ?

Doamna: Iesiti afara sau chem doctorul .

Agentul II: Doctor? . Care doctor? . Auziti, baieti? Bine a mai imbrobodit-o! (Rad cu totii.)

DOAMNA: Cum?

Agentul III: Nici de data asta nu putem face nimic . Daca ne-ar da voie sa spargem blestemata asta de fereastra .

Agentul II: Am dormi si noi langa nevestele noastre in sfarsit! .

Agentul I: Dar las' ca o spargem noi odata si-odata . (Ies.)

SCENA a 4-a doamna (Bunei, care intra): Ce vor, Buno, oamenii astia? . De ce te obliga sa minti? . De ce intra fara sa sune? . Ce vor de la mine? . Ce rau ti-am facut eu tie, Buno? (Pare usor halucinata.) buna (Incepe sa tremure): Doamna, va cer iertare . Eu n-am facut nimic . Vedeti doar cum tremur . Eu as vrea ca totul . Dar totul sa fie ca inainte .

Doamna (in delir): Dar ce vor de la mine? De ce cotrobaie si sparg, si vor sa-mi distruga fereastra? . De ce imi arunca lucrurile? . Ai mila de mine si spune-mi . !

Buna: Doamna, va rog sa nu ma obligati sa va mint . Eu n-am nici o vina! Poate doar daca domnul Alec ar fi pe aici . Dar dansul se plimba tot timpul . Eu nu pot face nimic . Daca mai tineti la mine, lasati-ma sa tac. E singurul lucru pe care il pot face. Si . Sa va aduc painea si laptele.

Doamna: Bine . (Tacere.) Dar nu mai tremura, ca ma scoti din sarite! Buno, sarmano, nu te mai intreb nimic . Dar nu mai tremura! . Ciudat, tot asa stateai in colt si tremurai si in ziua in care a murit tatal meu. Nemiscata, in colt, fara sa scoti o vorba, stateai si tremurai ca varga, nu stiai ce sa spui, stateai in coltul tau, tacuta, fara sa schitezi o miscare! (Tipa la ea.) Nu tremura . !

Buna: As vrea, doamna, dar, vedeti . (Tremura in continuare.)

DOAMNA: Nu tremura, ca asta nu ajuta la nimic si eu m-am saturat de tremuratul tau nesfarsit si de tacerea ta lipsita de orice ajutor, m-am saturat de nemiscarea ta uriasa si de blandetea ta nemiloasa, loveste-ma, zgarie-ma, dar nu mai astepta, nu tremura fara rost, ca asta nu ajuta. La ce foloseste faptul ca tremuri si ca esti buna, si ca astepti ca eu sa hotarasc totul? M-am saturat de supusenia ta, pe care trebuie s-o ocrotesc ne-ncetat si s-o calauzesc ne-ncetat, mi-e mila de tine si de toti cei ca tine, pleaca de aici, n-am ce face cu tine, mai bine merg la spital, mi-ai mancat sufletul, femeie naiva si fara pic de pricepere, victima sigura, de ce mai traiesti daca n-ai nici un pic de pricepere? . De ce trebuie sa am grija de tine si sa risc si sa sufar, de ce trebuie sa te ocrotesc mereu? . Nu mai tremura, nu mai sta acolo, in mana cu farfuria si cu ceasca mea de cafea . N-AI 0 CEASCA DE CAFEA SI PENTRU TINE? . (Moale.) Nu mai sta cu zambetul politicos si milog, nu ma mai chinui, nu tremura, pentru ce tremuri, de ce imi frangi sufletul?

Buna: Doamna, eu nu vreau nimic .

Doamna: Ai mila de mine . !

Buna: Daca eu as putea . Dar ce pot eu? . Ce? . Spuneti-mi macar, ce pot face eu pentru dumneavoastra? . Ce pot sa fac eu? . Fac tot ce vreti . Dar spuneti-mi .

Doamna: Nimic . Nimic .

Buna: Mi-ati spus povestea aceea cu doctorul, cu prelatul . Si cainii. Si teama . Am amutit de uimire, cata dreptate aveti. Eram inlemnita de atata uimire, cred ca niciodata nu am inteles ceva atat de bine, totul era simplu, trebuia doar sa inteleg si nu mi-ar mai fi fost teama, ei bine, am inteles, am inteles totul, am inteles, TOTUL ERA CLAR AICI SUB FRUNTE, dar ce sa fac, cand vad un caine incep iarasi sa tremur si uit totul, doamna, uit totul iarasi . Nu pot face nimic, degeaba as vrea. Poate doar daca mi-ati da o scrisoare as putea-o strecura afara . As spune ca am o treaba-n oras .

Doamna: 0 scrisoare . ?

Buna: Da, scrieti-o repede . Repede .

Doamna (ametita): Bine . Dar cui sa adresez aceasta scrisoare? . Cine mai citeste astazi scrisori? . Cine mai primeste scrisori? . Cine ar crede acuzatiile unei biete infirme?

Buna: Oricum, ar trebui sa incercati . Poate un om de pe strada .

Doamna: Un om de pe strada? . Dar pe strazi mai sunt oare oameni? Ce sa caute oamenii pe strazi? Ce sa caute oamenii in orase?

Buna: Dar incercati, doamna, poate mai trece vreunul .

Doamna: Spune-mi . In oras mai sunt multe ferestre? . Adica . Lucruri din astea . Cand eram tanara si inca umblam, am mai vazut cateva .

Buna: Mai sunt, Doamna . Dar cele mai multe au fost acoperite. Unele au fost chiar zidite . Nu se stie de ce .

Doamna: Au fost zidite . Deci, le e frica si lor .

Buna: Daca doriti sa scrieti scrisoarea . Numai sa-mi spuneti unde s-o duc . (Apare doctorul.)

SCENA a 5-a doctorul: Se face iarasi seara. Luminile orasului se aprind din nou, ca un ritual. Viata isi urmeaza cursul firesc. Totul este atat de frumos si de simplu, incat nu se poate sa nu-ti pui intrebarea: oare a murit cineva pe aici de curand? . Totul dezminte aceasta ipoteza. Cantecele, lumea, fanfara din parc, apelurile cu privire la circulatie . (Pauza.) Am trecut pentru cateva clipe si pe la sotie. A nascut. Sincer sa spun, din momentul in care am venit in aceasta casa, m-am zbatut permanent ca sa rezolv ceea ce mi s-a parut o problema de constiinta profesionala. Dar acum toate isi reiau rostul . (Tacere.) Cati oameni nu stau si privesc pe fereastra! . (Doamnei.) Deocamdata, o sa va internam in aripa noua a spitalului. Buno, pregateste doamnei cele trebuincioase.

(Buna iese incet. Apare infirmierul de la inceput, care se opreste in spatele fotoliului.) doamna: Nu se mai poate face nimic . ?

Doctorul: Un singur lucru: sa vedeti ceea ce trebuie.

Doamna: Lasati-ma o clipa singura. (Ceilalti se-ndeparteaza. Dupa cateva clipe de eforturi.) Nu . Nu pot . Eu, care am reusit sa gasesc fraze atat de frumoase pentru dispret si tristete, acum, cand simt ca doresc din toata inima, sa nu pot gasi si cuvinte de lauda? . Veniti. Veniti si luati-ma de la aceasta fereastra pe care nu merit sa mai privesc. (Infirmierul revine si o conduce spre usa.)

De maine, voi intra si eu in raza altei vederi. In ciuda infirmitatii, am fost cea mai fericita! Mai fericita decat orice muritor, fericita in constiinta si nemultumirea mea atotcuprinzatoare. De maine voi fi un fragment. Iar acum trebuie sa plec fara sa am macar certitudinea celor vazute. De maine, toate astea nu vor mai fi. (Este scoasa.) doctorul (Bunei, care a ramas cu fruntea plecata):

Greseala ei a fost ca a incercat sa judece lumea printr-o fereastra. Oricum, iti multumesc ca ai menajat-o si nu i-ai spus ca Alec vanduse Casa din Deal.

(Doctorul mai priveste o data in jur, apoi pleaca. Buna se mal misca putin prin odaie, apoi iese si ea, dupa ce inchide usa cu grija. Se aude rasucitul cheii in broasca, apoi trec cateva clipe de tacere. Camera se intuneca putin si fereastra incepe sa se lumineze. Tacere. Apoi, din intunericul unui colt apare loan, cu pasi sovaitori, si se indreapta spre fotoliul ramas liber. Se asaza in el si ramane acolo, nemiscat. De afara, muzica de balci se aude tot mai puternic, si in cadrul geamului se zareste silueta fragila a unui arlechin alunecand usor pe sarma. Se apropie zambind, priveste increzator la orb. Muzica de balci inceteaza.)

CORITNA.

Gluga pe ochi.

PERSONAJELE.

MAX, profesor de filologie, 40 – 50 de ani.

SEM, vagabond, spargator, 50 – 55 de ani.

LEN, vagabond, spargator, 20 – 25 de ani.

LIN, fata lui Max, 17 – 20 de ani.

UN POLITIST.

BAIATUL, tanar, iubitul lui Lin.

ACTUL I decor: Toamna. Scena este impartita in doua. Un interior putin mobilat, pentru ca sa poata crea senzatia de singuratate: un birou, o masina de scris, un scaun, un fotoliu in fata ferestrei, o casa de bani, un telefon si un hamac in coltul dinauntru al camerei. Exteriorul casei, vazut dinspre strada: o fereastra, un felinar cu lumina batuta de vant, un colt al casei, dupa care, probabil, vine intrarea. Un hol cu un cuier vechi, pe care atarna un palton. Ploua. Noapte. In camera, Max bate la masina. Se pare ca ii este frig, pentru ca isi freaca mainile. Bate mai departe, uitandu-se in hartii. Alege cateva din cele scrise si, dupa ce le asaza in ordine numerica, se ridica si le pune pe foc. Priveste multumit la flacari, apoi, cand vede ca s-au stins, mai pune cateva file pe foc. Vede ca nu i-a mai ramas nici o coala scrisa. Priveste colile albe. Pauza. Observa ca mai are putin de batut la coala care i-a ramas in masina de scris, se asaza la masa, scrie, si dupa ce o completeaza, o pune pe foc – nu inainte de a face corectura. Se asaza la loc, pune alta coala si bate grabit la masina.

Max (dictandu-si): „Exista o directie care este a secolului. Talentele care vor sa creasca in alt sens gasesc calea inchisa. (Pauza.) Spiritul public sau moravurile inconjuratoare le comprima sau le deviaza – dupa cum a spus un mare estetician. (Se gandeste.) CARE? . (Da din mana.) Deci arta ar fi dedublarea societatii . ”

(In hol, doi spargatori se apropie tiptil de usa care da in camera profesorului. Au sepci si fulare aduse peste barbie si unul poarta o tasca cu scule. Privesc imprejur, cautand sa faca cat mai putin zgomot.) max (continuand): „Asa se explica de ce operele de arta se opun atat de des mediului in care au aparut. (Se gandeste) Ce asemanare exista apoi intre Lucretiu (i se termina coala, o scoate din masina, se duce si o pune pe foc, se intoarce, pune alta coala in masina si bate mai departe) . Si Cicerone? Intre Leopardi (face un gest maret cu mana) si Giusti, Heine si Uhland, Tolstoi (scrie tot mai repede) si Dostoievski, Kafka, Camus, Somerset.” (Se gandeste.) Somerset? . (Face un gest care inseamna ca l-a inclus si pe el.) Pe de alta parte, odata cu cresterea in complexitate si eterogenitate a grupului social, o libertate mai mare revine fiecarui ins. (Spargatorii scot din buzunare chei multe, speracle, surubelnite, legate de o sfoara ca niste matanii.) Si nimeni nu este impiedicat sa-si manifeste originalitatea sa. (Pauza.)

(Un spargator scoate o cheie din sirag si o arata celuilalt. Acesta face semn ca nu este buna. Cauta alta cheie. Acelasi gest. Se repeta de cateva ori scena pe muteste. Pana la urma, celalalt, exasperat, smulge primului legaturica de chei si cauta singur. Profesorul continua.)

Max: Sunt opere care s-au bucurat de un mare succes, dar a caror influenta s-a pierdut in efecte frivole.

(Spargatorii au gasit o cheie pe care o potrivesc in broasca usii si se pregatesc s-o foloseasca. Profesorul scoate ultima coala si, dupa ce o semneaza cu stiloul, o pune pe foc. Politistul, pe strada, isi face rondul de noapte, cu gluga lucioasa trasa pe cap. Din cand in cand, se opreste si isi priveste ceasornicul, apoi dispare.)

In hol, cei doi spargatori se privesc si isi fac semn de incepere a „lucrului”. Max sade la masa de scris si priveste satisfacut in gol.) sem (in soapta, dar destul de tare): Aceasta este usa . ?

Len (duce mana la buze): Sss . !

Sem (mirat ca nu i se raspunde): Aprinde lanterna.

Len (nemultumit si nervos): Trebuie sa profitam de intuneric. Intunericul este aliatul nostru. Macar de-ar fi totdeauna intuneric ca acum. Cate nu s-ar putea face! Asculta-ma pe mine. Sa profitam de bezna .

Sem: Dar putina lumina n-ar strica. (Invarteste speraclul in gol, nestiind ce sa faca cu el.) len: Ce faci cu speraclul ala? Nu deschizi? . (Pauza.) Dar deschide odata, batrane .

Sem (se apleaca; se loveste cu capul de clanta): Imediat . Ah! Dumnezeii . !

Len: Nu-njura, ca e pacat . Si stii ca aduce ghinion. Gandeste-te la cei care lucreaza ziua.

Sem: Dar ei, cel putin, vad . E un avantaj, nu? . (Bombaneste ceva ininteligibil.) len: Cine vede, poate sa fie si vazut. Si in meseria noastra, discretia este de mare folos. Cu cat esti vazut mai putin, cu atat ai sanse mai mari ca sa scapi. Ba, daca s-ar putea, sa nu fii vazut deloc . Spune-mi, tu ma vezi? . (Stinge lanterna.) sem: Nu.

Len: Atunci e-n regula . Avem sanse mai mari sa scapam din afacerea asta murdara. (Didactic.) 0 lovitura .

Sem: Stiu . 0 lovitura bine organizata trebuie sa tina cont de o regula fundamentala.

Len: Asociatii sa se vada cat mai rar.

Sem: Asociatii sa nu se vada decat foarte rar .

Len: Ba, daca s-ar putea, nici sa nu se cunoasca.

Sem: Ehei, dar pentru asta ne-ar trebui un „creier”. (Pauza.) Tu esti asociat cu mine . ?

Len: Asa se pare. (Mormaie.) sem: Atunci incearca si tu broasca asta, ca mi-au intepenit mainile. (Bate din palme si isi ridica gulerul hainei, dupa care baga mainile in buzunar.) len (baga si el mainile in buzunare si tropaie): Cu placere, daca m-as pricepe la broaste. Dar stii ca nu sunt specialitatea mea.

Sem (bombaneste): Nu sunt specialitatea lui! . De parca ar avea vreo specialitate! Specialitatea lui este sa nu aiba nici o specialitate. Chiulangii peste tot. Profita de oameni mai in varsta si stau pe capul lor, fara pic de rusine . (Pauza.) Asta e. Chiulangii peste tot . Toti vor o meserie mai usoara si mai banoasa. Toti . Dar pune-i la treaba si ai sa vezi cate parale fac . Nu e specialitatea lui! . Asta spune fiecare . (Umbla la broasca.) Spune-mi . Asa faci si cu femeile . ?

Len: Ce . ?

Sem: Ei! . Cu femeile . Tot asa te porti? . (Rade.) len: Vezi ce faci cu broasca aia, ca scurt-circuitul n-o sa tina o vesnicie .

Sem: Nu e specialitatea lui . Asta spune fiecare . Si-i da inainte cu scurt-circuitul . (Pauza.) Nu inteleg de ce trebuie sa dam lovitura pe intuneric, cand ti-am spus ca am facut ieri o recunoastere si ca nu e nimeni acasa! Putem intra fara grija si cu lumina aprinsa.

Len (nu-i vine sa creada): Ai facut tu ieri o recunoastere . ?

Sem (tuseste): Da . Si-am spus ca nu e nimeni acasa. Ce dracu', nu ma crezi? Asculta ce-ti spun, caci stiu ce spun. Aprinde lumina.

Len: Tu ai ce ai cu lumina. Parca ai fi novice in manuirea speraclelor.

Sem (rade): Eu, novice . In speracle! . (Tuseste furios.) Afla ca am umblat cu speracle cand tu nici nu cantai „O brad frumos!” len: Atunci de ce-ti pierzi vremea cu maruntisuri?

Sem: Ai dreptate. Imi pierd vremea cu tine . Un fricos. Stinge lumina – aprinde lumina . Nici nu stiu de ce m-am asociat eu cu tine.

Len: Pentru ca n-ai gasit alt fraier. De-aia. In toata capitala, n-ai gasit alt fraier care sa faca o treaba cu tine. Cu tine, omul intra iute la zdup. Nici n-ai zis hop, si gata, sticletele a aparut sa te-nsface. De unde? . De cand? . De ce? . Pai daca afacerea e pusa la cale de Sem! . Si recunoasterea asta, care nu-mi miroase a bine . Spune-mi: ai facut tu o recunoastere? . (Pauza.) In sfarsit, astea-s afacerile batranului Sem . Le stie pana si nevasta directorului inchisorii celei mai apropiate. Asa ca a si pus la fiert o mancare pe gustul lui Sem. Intereseaza-te de meniul inchisorii si ai sa stii daca Sem va fi acolo diseara sau nu .

Sem: N-ai nici o grija, ca de data asta vei manca la un restaurant pe cinste – dupa ce vom da lovitura . Si tine minte: o lovitura ori o faci in stil mare, ori n-o faci deloc. Fara gainarii. Maruntisurile sunt pentru hotii de buzunare. Noi suntem domni care facem „vizite”. (Pauza.) Numai de-am sti ce se gaseste in casa de bani .

Len (Se uita la usa): Ei?

Sem: A mers. (Cheia se rasuceste in broasca fara zgomot. In camera, profesorul tresare speriat si striga.) max: Hei, cine-i acolo? . (Acelasi decor. Din hol, cei doi spargatori intra in camera.) sem: Asta e usa . Ah, usile astea boieresti, cu atatea-ncrustaturi si bibiluri! Totdeauna le-am urat si n-o sa ma-mpac cu ele niciodata. (Pauza.) Si asta e clanta. Grea, de metal, si cu ornamente facute cu multa migala. Ah, cat le urasc, cata placere sa le deschid cu cheile mele si sa vad ce se ascunde dincolo! Hei, Len! . (Vede ca Len a luat ceva din camera si a ascuns in buzunar.) Ce ai ascuns acolo?

Len: Oamenii ar trebui sa aiba mai multa incredere unul intr-altul. Da, da . Oamenii ar trebui sa creada mai mult unul intr-altul . Asta-i . Altfel, se iau la harta din nimic . (Se uita in gol.) Asta-i .

Sem: Ce ai ascuns in buzunar?

Len: Altfel se iau la harta din nimic si pe urma se isca bataie. De ce sa se bata oamenii fara motiv? . Da . Asta-i intrebarea . Isi sparg capul asa, de pomana, si pe urma ajung la spital. Si povestea aia cu recunoasterea nu-mi miroase bine deloc. (Pauza.) Este, Sem? De ce nu au incredere oamenii unul intr-altul? . De ce se bat fara motiv . ?

Sem (scrasnind): Ce ai ascuns in buzunar . ?

Len (se uita in gol): In buzunar . ?

Sem: Da. In buzunar.

Len (Baga mana in buzunar si scoate un cotor de gutuie): Un cotor de gutuie .

Sem: Un cotor de gutuie . ?

Len (priveste cotorul): Zau, frate, de parca n-am fi asociati intr-o afacere atat de murdara, zau, nu-nteleg, ce vrei tu? . Acum te certi cu mine, acum vrei sa glumim si sa mergem la stavilar si sa stam cu spatele la bataia de stiuca greoaie a apei. Zau nu-nteleg, ce vrei tu? . Ar trebui sa te hotarasti daca vrei sau nu sa ai incredere-n mine. Esti nervos si batran, si iti tremura mainile, frate, si afacerea este destul de-ncurcata, zau, nu-nteleg, ce vrei tu? . (Pauza.) Zau, de parca n-am fi asociati, cum vrei sa mearga treaba daca nu ai incredere in propriul tau? . Zau, ce ai cu mine? (Pauza.) Tu stii ca-mi plac foarte mult gutuile si ca, din nenorocire, nu exista casa care sa n-aiba gutui in fereastra. Or, nu se cade ca dupa ce mananci, si clefai, sa lasi mizerie .

(Pauza.) Orice lucru trebuie sa fie facut curat .

Sem (dupa o pauza lunga): Asculta! . Cu mine nu tin goangele. Eu sunt hoasca batrana, au trecut pe langa mine multi salutandu-ma cu respect. Mie sa nu-mi vii cu povestile alea cu stavilarul si cu soarele care sta deasupra capului nostru pana il simtim ca pe un malaxor urias. Eu cand spun ceva, stiu ce spun . Si, pana la urma, se vede a cui e dreptatea. In orice caz, nu mai pune mina pe nici o gutuie si pe nimic altceva. (Pauza.) Stii ce? . Pune mana pe mine.

Len: Pe tine . ?

Sem: Da, pe mine . Ca sa fiu sigur . Si sa avem incredere unul intr-altul. Pune mana pe mine, ca sa fiu sigur de tine .

Len (se gandeste, se chinuie, nu vrea): Nu pot . (Pauza de sfortari chinuitoare din partea lui Len.) Nu pot . Nu mai vreau .

Sem: Trebuie, Len . Trebuie . Gandeste-te bine, am intrat impreuna-n afacerea asta murdara. Pune mana pe mine si hai sa inaintam .

Len: Nu pot . Nu mai vreau . Plec .

Sem: Gandeste-te bine, Len, nu mai poti da inapoi . Sl, apoi, stiu ca o sa ai pretentii egale la imparteala. Pune mana pe mine si hai sa-i dam drumul .

Len: Nu pot . Am incercat, dar . (Pauza.) Nu pot . (Pauza.) Mirosi a tutun . Imi esti asociat, dar mirosi . (Pauza.) Si-mi vine sa stranut. Zau, Sem, imi vine sa stranut si vom fi auziti.

Sem: Tine-te de mine, Len, si stranuta fara grija. N-are cine sa te auda. E intuneric . (Il prinde pe Len de mana si inainteaza. Len vrea sa se degajeze, dar nu reuseste, pentru ca Sem nu-i da drumul. Len stranuta puternic.) max (Intrigat de zgomote, intreaba din. Nou): Hei, cine e? (Dupa o scurta pauza, Max mai intreaba o data.) Hei, cine e?

Len (prinzand curaj): Acum trebuie sa profitam, cat mai avem vremea de partea noastra. Intunericul asta e bun .

(Merg pe pipaite.) sem: Si furtuna e buna. Vremea rea este norocul pungasului. (Pauza.) len: Afara e intuneric, inauntru e intuneric .

Sem: Oamenii stau in camere cu ochii deschisi si cugeta asupra trecutului .

Len: Evident, la trecutul plin de pacate . (Profesorul sta cu ochii deschisi, atintiti undeva in intuneric.) La trecutul plin de pacate, la care nu au curajul sa se gandeasca pe lumina .

Sem: Si cine nu are pacate? Macar unul sau doua pacate, si tot au. Asa ca stau si asteapta cu teama ispasirea pacatelor.

Len (rade). Toti . Toti trebuie sa ispaseasca, fara deosebire.

Sem: Mi-aduc aminte de unul care se credea mai destept. Tu esti unul din aia care trebuie batuti in gura, zicea, tu esti unul din aia care trebuie batuti in gura pana ii cad toti dintii din fata, sa nu mai ai cu ce vorbi vorbe de alea porcoase. Eu stateam tolanit pe marginea patului de lemn din spatele carciumii, ma prinsese intr-unul din momentele mele de lene, mirosea a paie si a fan, maiculita, ziceam, ce bine ar fi de-as putea adormi, galagia din sala si cantecele alea-mputite nu ma suparau nici cat negru sub unghie, nici macar cat negru sub unghie, si pe atunci aveam destul negru sub unghie, maiculita, ziceam, de-as putea adormi olecuta si sa visez ca-s plecat undeva pe la tara si ca nu mai am grija zilei de maine . Tu ar trebui sa fii batut peste ochi pana nu mai vezi soarele, imi zicea insul, eu sedeam tolanit, era una din zilele alea de vara cand pana si puricelui ii vine greu sa se salte, sedeam si taceam, ma uitam de jos catre el, paream mic si sfrijit, Doamne, ce mai tipa, cativa se-adunasera si radeau cu el de mine, apoi mi-a ars una – nu, nu mai stiu unde . Dar sa stii ca mi-a ars-o . Unul, alaturi de el, un golan gura-casca, hop si el sa imi arda o laba. Pai, stati, zic eu, si dau sa ma ridic. Ei ma vazusera numai acolo, in spatele carciumii tolanit, a fost de ajuns sa ma ridic si indata au tulit-o. De atunci, de fiecare data cand il prind pe insul acela pe strada, ii ard cate una, asta asa, ca sa ma tina minte. (Pauza.) I-as da si golanului aluia care a stat langa el, dar nu am motiv. Doamne, ce i-as mai da .

Len: Asculta, trebuie sa actionam .

Sem: Da, da, trebuie sa plateasca fiecare pentru pacatele lui .

Len: Ce a fost, scurt-circuit, eclipsa, nu ne intereseaza . Trebuie sa profitam . (Replicile sunt spuse pe lumini de lanterna.) sem: Acesta e momentul. (Pauza.) len: Acesta e momentul . (Rade.) sem: Si inca ce moment! . (Rad amandoi.) Maiculita . !

Len: Cine stie cand se mai iveste o asemenea ocazie? . Nu-i asa, Sem . ?

Sem: Aici nu e nimeni .

Max (orbecaind): Hei, cine e . ?

Sem: Toti sunt plecati in concediu de vara. (Pauza.) max: Hei . !

Len: Am pandit mult pana sa dam lovitura . Nu-i asa? . (Pauza.) Cum e cu recunoasterea aia? . Nu-i asa . ?

Sem: Ani de zile am stat la marginea strazii pe ploaie si vant, asteptand momentul propice .

Len: Da, da. Ani de zile pe ploaie si vant, fara o manta de ploaie pe noi, asteptand absenta stapanilor . (Pauza.) Asculta .

Sem (se apuca de solduri): Eu m-am si imbolnavit. Dupa lovitura, ma duc la Baden-Baden sa fac un tratament. Am sa ma plimb cu paharul in mana printre doamne si domni subtiri si cu fata curata.

Len: Afara-i intuneric, inauntru-i intuneric .

Sem: Dar peste o clipa totul se poate schimba. Aici toate sunt atat de schimbatoare . N-ai nici o siguranta. (Rade.) Ba e intuneric, ba nu e intuneric. Toate se schimba rapid si fara sa stii. (Suspina cu nostalgie.) Doar la Baden-Baden totul ramane neschimbat. De ce oare? . (Rade.) Aicea se schimba totul cat ai bate din palme. (Hotarat.) Dar pana atunci, trebuie sa vedem ce putem face.

Len: 0 sa facem afaceri in stil mare . (Isi freaca mainile.) Noi nu suntem gainari . Noi facem „vizite” . Multi ne admira pentru iscusinta cu care lucram . Au ajuns sa faca din noi niste idoli. (Pauza.) Sau o sa faca. 0 sa se faca si filme despre stilul nostru de lucru . 0 sa scrie ziarele. Cat despre carti, o sa iasa chiar o colectie . Multi o vor citi cu placere si spaima . (Pauza.) sem: Si noi vom da lovituri, in timp ce afara politistul isi face rondul de noapte. Len, cum e politistul?

Len (se uita afara): Un politist cam naiv, fara pic de pricepere. Un familist. (Rade.) Un functionar al statului platit al dracu' de prost . (Pauza.) Acum e o noapte superba. Un intuneric . Sa-l pipai, sa-l mangai. Un intuneric de gala, si oamenii dorm in nestire, si politistul isi face rondul de noapte . Dar el si-l face pe dinafara, si noi suntem inauntru . (Rade.) sem: E un intuneric de nu se vede om cu om . Fiara cu fiara . (Striga.) Len! . E timpul sa trecem la lucru .

Max (straniu): Cine-i acolo . ?

(In camera, Sem si Len s-au apropiat de casa de bani si o pipaie. Len o imbratiseaza. Sem se uita la broasca, Max sta nemiscat langa masina de scris.) sem (frecandu-si mainile): Frig al dracului!

Len: Parca nici n-ar fi vara . Abia astept sa ma intorc langa fetele mele .

Sem: Timpul iti joaca adeseori niste feste .

Len (tinand casa de bani in brate): E barosana, nu gluma .

Sem: Da, e grozava . (Iese.) len: Un' te duci, Sem . ?

Sem: Mi-am uitat in hol servieta cu scule .

(Lasa usa deschisa si se face curent. Vantul ridica ultima fila de pe masa de scris si o alunga prin camera. Profesorul se repede si, dupa ce fuge dupa ea putin, o prinde la piept dragastos. Din cauza curentului, hamacul din colt incepe sa se miste. Umbra acestuia se lateste peste toata scena, leganandu-se amenintator. Len se uita la hamac speriat. Usa se inchide. Se aprinde lumina.) Bine ca nu mi-a furat-o cineva. (Pauza.) S-a aprins si lumina .

Len (aratand hamacul): Ce-i asta . ?

Sem: Un hamac. Lasa prostiile. Hai sa ne vedem de lucru. S-a aprins si lumina . Sa ne grabim .

Len (speriat): In hamacul ala a stat cineva . Iti spun eu, Sem, in hamacul ala a stat cineva de curand. L-am vazut cum se misca . E ceva in neregula. Iar o sa dam gres, ca acum doi ani, si pe urma alergam cu sticletii dupa noi. (Pauza.) Si recunoasterea aia . (Pauza.) Spune-mi . ai fost? . Oricum, mie povestea asta nu-mi place. Hamacul asta ne mai lipsea . Ce cauta un hamac intr-o casa? . Ai deschis usa si a inceput sa se legene acolo, in colt, sub fasia aceea de lumina strecurata din hol . Oricum, mie nu-mi place povestea asta cu hamacul. Si, pe deasupra, s-a mai aprins si lumina . (Pauza) Spune-mi, tu ai aprins-o . ?

Sem: N-am aprins-o eu . Probabil ca a aprins-o altcineva, dar acum nu mai conteaza. Sa ne grabim . Cat despre lumina, nu-ti face probleme . E o lumina slaba, prapadita . E numai o incercare de lumina . 0 slaba incercare de lumina, care a dat gres . Inca o noapte . Nici n-o sa se bage in seama . (Pune servieta pe masa de scris.) len: Ce-i asta . ?

Sem (firesc): 0 masina de scris .

Len: Asta vad. Si alaturi . ?

Sem (firesc): 0 tigara aprinsa . (0 ia si fumeaza.) max (inainteaza spre Sem pe lumina): E tigara mea . (Pauza. Sem savureaza tutunul.) Eu o fumez . (Pauza.) Dati-mi-o inapoi .

Sem: Grozava! (Este, evident, o apreciere la calitatea tigarii. Baga capul in servieta cu scule si incepe sa caute.) len: Ti-am spus eu ca trebuie sa fie cineva acasa. Hai sa-i dam drumul mai repede.

Sem (Scoate capul din servieta si aranjeaza sculele dupa marime): Nu-ti face griji . Nu e nimeni . Doar ti-am spus ca nu e nimeni . Am vazut doar, cand am fost in . Recunoastere .

Len: Nu e nimeni? . (Pauza.) Doar intunericul? . (Se uita la becul aprins.) Si gutuile astea, care . (Pauza. Convins.) Nu este nimeni .

(Cineva bate cu degetul in fereastra. Cei doi raman nemiscati. Sub fereastra, politistul se agita, cu gluga trasa pe cap, si bate in geamul profesorului.) politistul: Hei! . Hei! . (Nu raspunde nimeni.) Pesemne profesorul nu e acasa. Pesemne ca e plecat . Hei! . Ciudat . Tocmai treceam pe aici cand am auzit zgomot . (Pauza.) Dar pesemne ca e plecat . Este plecat, desi e aprinsa lumina . Hei! . (Bate cu pumnul in geam.) Ceva nu e-n regula . Si e o vreme sa nu lasi nici un caine pe strada . (Bate iar in fereastra.) Ar trebui sa ma uit . (incearca sa se ridice la geam.) Nu pot . Imi cade gluga si imi uda capul . (Pauza.) Si asa nu vad nimic, pentru ca gluga imi acopera vederea pe de-a-ntregul . (Se gandeste.) Ce-nseamna asta? . Inauntru e lumina si nu-mi raspunde nimeni . (Pauza.) Ar trebui sa ma uit . (Sta in dubiu, vrea sa se catere pe marginea zidului, dar simte umezeala lui si renunta. Duce mana la gluga, vrea s-o dea jos, dar renunta. Sade nehotarat.) Poate, dac-as fi avut o umbrela .

(Intuneric.)

(In camera, toti au ramas nemiscati. Cei doi spargatori se privesc, in timp ce Max sta ca paralizat de emotie, ascultand pasii politistului care se indeparteaza. Cei doi reiau lucrul.) len: Gutuile astea imi amintesc mereu de copilarie si simt o pofta grozava sa musc . Totdeauna gutuile astea grozave imi amintesc de copilarie si ma imbie sa musc din carnea lor tare si gustoasa . Si pe urma, cand sunt urmarit si trebuie sa fug, imi cad greu si nu stiu daca copilaria ma-mpiedica sa fug sau gutuile . Dar eu musc din ele, pentru ca stau la fereastra, si fug, pentru ca Sem spune ca trebuie sa fug, caci asa e-ntunericul. Si prietenul meu taie cu lampa de sudat otelul greoi si afara e liniste, nimeni nu stie nimic . (Pauza.) sem: Oare ce-o fi in casa de bani? . (Pauza.) len: Prietenul meu taie cu lampa de sudat otelul greoi si eu visez la prietenele mele de la periferie. Afara nu e nimeni. E liniste . Nu trebuie sa ne temem ca vom fi prinsi . Afara e doar vantul si un politist care se teme de vant . (Pauza.) sem: Cum e afara?

Len: E intuneric si liniste . E vremea noastra . Trebuie sa facem rost de parale .

Max (S-a hotarat: se apropie, respirand greoi, de Len si Sem): Iesiti afara. Iesiti afara sau strig dupa ajutor. Ajutor . !

Len (speriat): Cine e . ?

Sem (Il impinge pe profesor catre masa lui de scris si il asaza cu forta pe scaun): Nu e nimeni . E numai o voce de om . Care striga mereu ajutor . Dar aici nu e nimeni .

Len: Ba e cineva . Si fetele mele care ma asteapta . Cine m-a pus sa vin aici cu tine? . (Pauza.) Eu cred ca e cineva in odaia asta cu noi.

Sem: E furtuna prea mare ca sa ajunga cineva pana aici. Poate doar un caine . (Profesorul scanceste neintrerupt, si scancetul sau aduce cu acela al unui caine.) Profita de timp cat poti . E o vreme de caine afara . (Se aude suierul aparatului de sudura.) Nu e nimeni . Nicaieri . Nimeni . Doar departe, un om . Prea departe . Si oare e om intr-adevar? . (Lui Len.) Munceste si fluiera . Munceste si bucura-te, ca asta e timpul tau si nimeni nu ti-l poate lua . Munceste si fluiera. Asta da curaj . Si gandeste-te la fata ta periferica si la vara care te asteapta ca un malaxor urias . E intuneric . (Rade.) Auzi, Len? . E intuneric .

(Rafale de vant. Jaluzelele se bat de fereastra. Zgomotul aparatului de sudat a acoperit toiul.)

(Max, speriat, a iesit la fereastra si striga cu glas scazut, ca sa nu fie auzit de cei doi spargatori. In spatele sau se aude zgomotul aparatului de sudat si un cantec in crestere.) max: Domnule politist. Domnule politist! (Pauza. Cantecul creste in intensitate, intrerupt doar de cate o rafala de vant.) Hei, domnule. Domnule politist!

Politistul: Cine ma striga? . (Pauza.) Cine ma striga? . (Pauza.) A strigat cineva dupa mine? . (Pauza.) De o ora stau pe vremea asta de caine afara si nu se intampla nimic . Ce sa se intample pe o asemenea vreme? Oamenii dorm linistiti in odaile lor incalzite si nu le pasa de nimeni. Dorm linistiti in odaile lor incalzite cu cocs, seful meu, de asemenea, doarme langa nevasta lui tanara, e de necrezut, toti sefii au neveste tinere si masini, si divorteaza mai repede, toti dorm, numai eu colind, pe o vreme de caine, pe-afara . (Pauza.) Ce sa se intample pe o asemenea vreme? . (Pauza.) Oamenii dorm linistiti in odaile lor . Toti dorm, in afara de cei plecati in concedii si in turnee. Doar eu n-am curajul sa dorm, fiindca sunt de serviciu si astept schimbul de zori .

MAX: Domnule politist . !

Politistul: Hei, cine ma striga? . {Pauza.) Striga mai tare . !

Max (de sus, de la fereastra): Domnule politist, m-au atacat banditii si nu pot sa ies. Ma tin sechestrat. (Pauza.) Nu pot sa ies . Domnule . Ma tin sechestrat . (Pauza.) Banditii . Au intrat pe intuneric in casa si – vor sa-mi sparga casa de bani . (Pauza.) Vor sa ma jefuiasca . (Pauza, apoi aproape ca o parere.) Ar trebui anuntata politia .

Politistul (tot mai neincrezator in ce spune Max): Banditii?! Pe o vreme ca asta . ?

Max: Da . Da . (Arata spre camera.) Banditii . Ma tin sechestrat .

Politistul: Nu se poate . (Liniste.) Si zici ca te-au atacat pe-ntuneric . ?

Max: Da . Da . Pe intuneric . Veniti mai repede, pana nu imi golesc casa de bani.

Politistul: Dar la dumneata . (Pauza.) La dumneata in camera este lumina! . (Pauza.) E lumina la dumneata .

Max: S-a aprins mai pe urma . Cand au inceput sa lucreze .

Politistul (se gandeste): Hm! . Hoti care vin pe-ntuneric si aprind lumina ca sa lucreze . Macar de-ar fi tras perdelele. (Se uita banuitor la Max.)

Max: N-au tras perdelele pentru ca eu nu am perdele. Nu mi-am cumparat perdele pentru ca eu nu am ce ascunde . Eu sunt un om cinstit si ceea ce fac – fac in vazul tuturor, in vazul intregii lumi, conform legilor si obiceiurilor in vigoare. Si daca unora nu le place, nu au decat sa nu se uite, in casa mea eu fac ce vreau. (Pauza.) Nu am perdele . Va rog sa ma credeti. (Pauza.) Si, de fapt, de ce as avea nevoie de perdele? . Eu sunt un om decent si nu umblu gol prin camera. Si, de altfel, nu despre asta e vorba . (Pauza.) Hotii! . Domnule politist! . Ma crezi, nu ma crezi, imi sparg casa de bani pe lumina, in vazul tuturor.

Politistul: Cu dumneata au vorbit? . (Pauza.) Ce ti-au facut . Hotii? . (Spune ultimul cuvant cu indoiala.) max: Inca nimic . Sau aproape nimic .

Politistul (tot mai uimit): Nimic?!

Max: Daca faptul ca ma neglijeaza inseamna nimic . Parca nici n-as exista . Discuta linistiti intre ei .

Politistul: Discuta? . Ce discuta . ?

Max: Pai, despre fete, despre gutui, despre vreme .

(In camera, Len si Sem.) len: Asculta, povestea asta cu recunoasterea nu-mi place deloc . Ieri ai stat toata ziua in carciuma, cand ai avut timp sa faci o recunoastere? . Zau ca nu-mi place povestea asta a ta cu recunoasterea. Mai bine ramaneam langa fetele mele. Mai bine ramaneam langa fetele mele, zau ca era mai bine si mai sanatos. Eu de la inceput am simtit ca ceva nu e-n regula. De la inceput, de cand am vazut hamacul . (Pauza.) Ce cauta un hamac in casa unui intelectual cu atatea si-atatea probleme de alta natura? . (Pauza.) Aici, nici soba nu e incalzita . Nimic nu e bun si sanatos .

(Pauza.) Si hamacul . (Se uita la soba din nou.) Cred ca e o soba din acelea vechi, din razboiul trecut . Cred ca trage greu din cauza anilor . Trage greu si tuseste ca un gripat. Trebuie sa aiba ceva ani, nu gluma . In orice caz, este mai batrana decat oricare din fetele mele. E o soba batrana, stil, cum zic unii . Asculta . Or fi existand si sobe stil? . (Pauza; musca dintr-o gutuie.) in orice caz, gutuile astea-s grozave . Sunt tocmai bune, dupa ce le-au cules, au stat putin in fereastra, la soare. (Ranjeste.) Imi aduc aminte de copilarie . (Pauza.) Sunt coapte tocmai cat trebuie. (Se gandeste; apoi, luminat la fata.) Apropo de gutui . (Se uita in jur.) Casa asta . Casa asta . (Se uita cu mai multa atentie in jur.) Parca mi-ar fi cunoscuta . (Pauza.) N-am mai fost noi pe-aici . ?

Sem: Vezi-ti de treaba si nu mai vorbi atat .

Len: Cum crezi . Dar mie imi parea cunoscuta. Acelasi pervaz . (Pauza.) Si gutuile astea . (Pauza.) Asculta . Povestea aia cu recunoasterea . (Pauza.) Tot o mai sustii? . Tot mai zici ca? . (Pauza.) Cand ai fost in recunoastere, Sem? . Cand ai avut timp? Ieri ai stat toata ziua la carciuma, ai baut si ai ascultat pianul acela mecanic . (Se gandeste.) Sunt niste lucruri pe care nu le inteleg . De exemplu . (Pauza, se uita la hamac.) Pianul ala mecanic . (Pauza.) Ce ti-o fi placand tie sa asculti melodii la pianul ala mecanic? . (Pauza.) Sa stai si sa asculti tot timpul, cu ochii atintiti in tavan, melodiile alea mecanice, un, doi, un, doi, de pe vremea bunicii, cu ochii atintiti in tavanul patat de muste sau la usa pe care oamenii intra si ies . (Pauza.) Gutuile astea-s grozave . Imi place sa le sterg inainte . (Pauza.) Asculta . (Se intuneca.)

(Max, Politistul.) politistul: Despre gutui . ?

Max: Asa cred .

Politistul: Si pentru atata lucru vrei sa-i arestez? . Dumneata glumesti!

Max: Dar sunt niste hoti! Mai intai au incercat sa intre pe fereastra. Uite si urmele ghetelor .

Politistul (se uita atent): Da, astea se vad. Sunt ghete de baschet marca Sport.

Max: Ei, vezi . ?

Politistul: Si ce vrei? . Sa faci o reclamatie impotriva fabricii de incaltaminte . ?

Max (sufocat): Dar fa-ti datoria! In casa mea au intrat niste hoti, imi sparg casa de bani, si dumneata nu faci nimic . Au profitat de intuneric si acuma ma jefuiesc. Uita-te si dumneata. E de ajuns sa-ti ridici gluga aia putin, ca sa poti privi pe fereastra.

Politistul: Domnule, gluga nu o pot ridica, pentru ca masura ei a fost facuta special pentru capul meu, asa ca nu ar avea nici un rost sa incerc sa privesc mai departe decat imi permite croiala normala a glugii. Cat despre intunericul de care tot faci caz, pot sa-ti spun ca aici nu este nici un fel de intuneric . Sau este . ?

Max: Este . Un anume intuneric, sau macar putina obscuritate, ca sa nu spun obscurantism, pentru ca s-ar putea crede ca exagerez, dar este . Este. Altfel, cum ar putea opera nestingheriti niste hoti in camera mea si, pe deasupra, fara sa ma bage in seama? . Ca si cum n-as exista . Ignorand total legea cu privire la drepturile omului! (Se tanguie.) Ah, totul este atat de absurd! . Hotii, dumneata, intamplarea aceasta . Parca ar fi un vis urat.

Politistul: Ei, vezi, dumneata ai spus. Un vis urat. Asta pentru ca discuti in contradictoriu cu un organ al legii. Du-te linistit si culca-te, si lasa-ma sa-mi fac datoria. (Pauza.) Lasa-ma sa-mi fac rondul, raportul, sa completez procesul-verbal . Si daca o sa vad pe cineva intrand sau iesind pe fereastra dumitale, pe Dumnezeul meu ca am sa-l somez. Am sa actionez in consecinta. Dar pana atunci, nu fac nimic din ceea ce imi spui dumneata. Ce s-ar intampla daca noi, pazitorii ordinii, am intra in toate casele cetatenilor nostri ca sa verificam daca sunt sau nu hoti inauntru? Nu, nu, de altfel, ar fi si zadarnic sa incerc sa intru pe usa dumitale. E-ntepenita .

Max: Dar poftiti pe fereastra.

Politistul: Dumneata ma confunzi .

Max: Poftim?

Politistul: Dumneata ma confunzi . De altfel, e si greu ca cineva sa te creada. Dumneata vrei sa ma convingi ca discuti cu mine in prezenta a doi hoti care nu fac nimic ca sa te opreasca. E absurd.

Max: E absurd, dar asa e.

Politistul: Si ce fac ei in timp ce conversam?

Max: Pai, ce sa faca? Unul forteaza casa de bani si celalalt fluiera.

PolitistuL: Fluiera?

Max: Fluiera.

Politistul: Celalalt?

Max: Da, celalalt . (Pauza) Celalalt fluiera .

Politistul: Celalalt fluiera . (Pauza.) Ce fluiera . ?

Max: Eu stiu? . (Pauza.) 0 arie . (Pauza.) Sunt aproape gata cu spartul casei de bani agonisiti intr-o viata. Si dumneata vrei sa stii ce melodie canta! . 0 arie. (Pauza.) Aria lui Don Bazilio.

Politistul: Don Bazilio? . (Pauza.) Nu-mi spune nimic . (Se gandeste.) N-ai vrea sa mi-o reamintesti . ?

Max: Asta-i buna! Eu tremur din toate madularele, si dumneata vrei sa-ti reamintesc melodii!

Politistul: Treaba dumitale. Eu am vrut sa te ajut. (Da sa plece.) max: Este de neconceput! Un om e jefuit si politia pune victima sa fluiere!

Politistul: Daca vreti, Noi nu va putem obliga. Si asa ne e teama ca am exagerat. Dar eu am vrut sa va ajut . (Da sa plece.) max (speriat): Stati! Stati! (incearca sa fluiere, dar din gura lui nu iese decat ceva scremut.) Nu pot! (Din camera se aude vocea puternica a lui Sem.) sem: Asa nu mai merge. Trebuie sa ne grabim. (Se aud lovituri de dalta si o voce care acopera tot.) politistul (ascultand): Aveti dreptate! Canta! Canta! (Pauza.) Ce voce! Ce voce! (Pleaca in extaz.)

(In camera, spargatorii sunt absorbiti de treaba. Deasupra lor, hamacul se leagana apasand intreaga incapere cu umbra-i imensa.) sem: Hamacul asta nu-mi place deloc . De unde l-o fi adus?

Len: 0 fi fost in strainatate, in turneu, pentru o conferinta . Oamenii astia umbla tot timpul. Si acum cine stie pe unde o fi! . Se zice ca fac schimb cultural.

Sem: Si vin acasa cu tot felul de hamace, masti, obiecte de lemn si de fier, de te-apuca groaza cand le vezi . (Hamacul se leagana deasupra lor amenintator.) Am vazut un film cu Bette Davis, care se petrecea undeva in India, pe o plantatie de trestie sau de cauciuc, nu imi mai aduc aminte, important este ca femeia asta, Bette Davis, sau cum ii spunea in film, statea in hamac, privea in gol, fuma si isi insela barbatul, care lucra pe plantatie. (Pauza.) Cu hamacul asta nu-mi miroase a bine. Auzi, un hamac intr-o casa! . (Pauza.) Cum vad hamacul, imi aduc aminte de femeia aia lipsita de pudoare si de orice alt simt, impinsa la desfrau de leganatul lasciv al hamacului.

Len (curios): Si cum s-a terminat . ?

Sem (se uita ca la un copil caruia trebuie sa-i spuna lucruri elementare): Cum sa se termine? Cu crima, bineinteles. (Len fluiera, vizibil impresionat.) sem: De aia zic eu: ce cauta un hamac intr-o casa de oameni cinstiti? . (Se gandeste.) Nu, hotarat, aceste doua lucruri se exclud. (Se uita la hamac.) Priveste numai ce umbra lasa pe albul peretelui! Ce tesatura ingenioasa de paianjen care asteapta! . Nu, Len, sa ramanem ceea ce suntem si sa dormim pe paturile noastre simple de stejar, care dimineata ne scoala cu niste junghiuri prompte si pline de sanatate. Sa nu ne dedam la hamac.

(Max se plimba infuriat si putin. Speriat, se uita la ceas. Se pare ca asteapta pe cineva.) max: E momentul sa terminati cu gluma . (Se uita la ceas.) Cred ca v-ati distrat destul. (Pauza.) Nu e intai aprilie. Si chiar daca ar fi, ce ma intereseaza pe mine? (Pauza.) Terminati cu traditiile . Terminati cu prostiile astea. (Pauza.) sem (lui Len): Unde ai pus tirbusonul . ?

Len: Tirbusonul? . (Cauta.) Nu-l gasesc .

Max: Terminati cu tirbusoanele . (Pauza.) Terminati!

Sem (lui Len): Iar l-ai folosit la desfundatul sticlelor si l-ai uitat in vreo carciuma. De cate ori ti-am spus sa nu mai umbli cu sculele asociatiei la tine in buzunar. 0 sa le strici. (Pauza.) Acuma ce facem fara tirbuson . ?

Len: Poate exista aici, in vreun sertar.

Sem: Tirbuson intr-o casa de intelectual! Tirbuson . !

Len: Si ce crezi, ca intelectualii sunt abstinenti? . Baga-n ei de zici ce-i aia. Un intelectual stie sa bea. (Pauza.) Intelectualii beau de sting. (Pauza.) Atata, ca n-au tirbuson . (Cauta in sertarele biroului lui Max, dandu-l deoparte pe profesor intr-un fel foarte natural, ca si cum ar fi un copil.) Hartii. Hartii. Ce-or fi avand nevoie oamenii astia de atata hartie?

Sem: Poate le trebuie pentru un anume loc si si-au facut aprovizionarea. Sa te duci toata ziua sa cumperi?

Len: Nu e. (Se apleaca sa caute in ultimul sertar; cade un caiet mototolit pe jos. Nu se poate vedea de unde a cazut: din buzunarul lui Len sau din sertar, deoarece Len a acoperit cu trupul sau, intors cu spatele, orice vizibilitate.) sem (banuitor): Ce e acolo?

Len (cautand): Nimic .

Sem: A cazut un caiet, acolo, pe jos . !

Len (se uita la caiet): Da .

Sem: E al tau? . (Pauza.) len: Ah, da . Caietul . (E foarte jenat. Baga caietul in buzunar fara sa-i raspunda, apoi isi aduce aminte de ceva, il scoate iar, il desface umezindu-si degetele, cauta la o anumita pagina, si cu un aer doct, de parca ar fi scos un citat, scoate de acolo tirbusonul.) Iata-l!

Sem (ia tirbusonul): Bun loc de ascunzatoare. Si ce mai e in caietul ala? . La ce-ti trebuie tie un caiet? . (Pauza.) len: Tu nu te baga. (Pauza.) Astea-s chestiile mele. (Pauza.) Sunt numai chestiile mele si tu n-ai nici o treaba cu ele . Nu te baga .

Sem: Si ce daca-s chestiile tale? (ii baga tirbusonul in ochi.) Suntem asociati, nu? (Moale.) Trebuie sa stim totul unul despre altul, altfel gaia ne mananca. (Pauza, tipa.) Ce e cu caietul ala? . La ce-ti trebuie tie caiet? (Pauza.) Trebuie sa stim totul unul despre altul, nu? . Suntem asociati, nu? . Nu facem un pas unul fara celalalt, nu? . (Tipa.) Sa nu te mai prind cu caietul! . Auzi? . (Pauza.) Si trebuie sa ne aparam unul pe celalalt de eventualele incurcaturi. Tu asculta-ma pe mine, care sunt mai batran si am mai multa experienta. Treburile astea sunt bune doar sa te-ncurce. Asculta-ma pe mine, fiindca stiu ce-ti spun si apoi sunt mai mare in varsta, am crescut prin toate caietele . (Pauza, tipa.) SA NU TE MAI PRIND CU ASEMENEA CHESTII! . AUZI . ?

Len (nemultumit): Asta-i o treaba personala, tu nu intelegi? Nu intelegi ca-i o treaba strict personala? (Pauza.) Nu intelegi . ?

Sem (ranjind): Nu cumva scrii scrisori la dragute? . Hai? Spune-i lui nenea, ca nu te mananca. Scrii scrisori la dragute cu mainile tale murdare si le umpli apoi de amprente .

Len: Nu te intereseaza. (Pauza.) E treaba mea ce fac cu caietul. (Pauza.) Nu te intereseaza. Tu ce ai facut cu viata ta de pana acum? Te-am intrebat eu o vorba ce ai facut cu ea? Viata ta . Cu vremurile tale de glorie din spatele carciumii? (Pauza.) Nu te amesteca nici tu in treburile mele care n-au legatura cu afacerea asta . (Pauza.) Este treaba mea personala. (Baga caietul in san.) sem (Il chinuie pe Len): Scrisori din acelea cu floricele si cu proverbe pe margini: „Cand muntii toti vor arde si cerul s-o topi, noi nici atunci iubito nu ne vom desparti.” (Rade.) len (obosit): Este o treaba de-a mea. (Pauza.) Personala.

Sem (continua sa-l chinuie): Scrisori din acelea pline de juraminte si de vorbe frumoase . (Rade.) Am avut pe vremuri, cand eram in armata, un caporal care ma scula noaptea din somn ca sa-i confectionez proverbe din astea. Ca sa-i scriu amintiri. – „Hei, Sem, scoala-te, ca mi-a venit inspiratia.” (Injura.) De inspiratia lui nu mai puteam sa dorm. De atunci urasc toti inspiratii . (Injura.) Li se pare normal sa ne scoale din somn cand le vine lor inspiratia . Ma tinea ghemuit la marginea patului si ma punea sa-i scriu amintiri cu litere din acelea-nflorate. (Pauza, tipa.) – „Fa floricele mai mari, dobitocule, si baga culori mai vii, mai frumoase, ca nu le dai de la ma-ta, ci de la cantelaria regimentului!” (Pauza.) Mirosea a trupuri sleite, obosite de exercitii de lupta, mirosea a obiele murdare si arse, totdeauna le puneam pe soba sa se usuce mai repede si ardeau usor fumegand, un firicel de fum ca o sfoara se-nalta spre tavan ca de la o tigara mai groasa, mi se inchideau ochii de sleit ce eram, de atatea tarasuri pe burta, „mirositi florile, oraseni puturosi, ne spunea, nu va place sa mirositi florile . ?”. (Pauza, tipa.) „Fa florile mai mari, dobitocule, imi spunea, nu te uita la culori, ca avem de unde, cate culori are curcubeul?” (Pauza.) In zori ne taram pe burta printre firele de iarba udate de roua, ne bagam fata congestionata in lut si apoi ne ridicam si porneam cu baioneta spre sacii de nisip care ne asteptau tacuti de-a lungul campiei cat vedeam cu ochii, dusmani de nisip, porneam strigand in gura mare, cu baioneta intinsa-nainte, teapana, si cand ajungeam, sleiti, langa saci, le infigeam cu o ura fierbinte . (Pauza.) Un . Doi. Un. Doi. (Face gestul lovirii repetate cu baioneta.) Un . Doi. Un. Doi. (Pauza; moale.) Trebuie sa stim totul unul despre altul, Len . (Pauza.) len: Ti-am spus sa ma lasi in pace cu sacaielile tale. Ti-am dat tirbusonul, acuma lasa-ma-n pace si vezi-ti de casa de bani.

Sem: Ti-am spus, Len, ca trebuie sa stim totul unul despre altul. Pentru ca aici nu e vorba de tir . Buson. Este vorba despre mine si despre tine, Len. Si noi lucram impreuna, Len. (Pauza; moale.) De ce? . Stii, Len? . (Len face semn negativ cu capul.) Ei bine . Eu stiu . (Suierul lampii de sudat se amplifica pana la paroxism.) max (se uita la ceas disperat): De ce va tineti de sotii? (Fuge si aprinde o lampa-stativ.) Sau poate nu m-ati vazut intr-adevar? . (Mai aprinde o lampa.) Poate e prea mare obscuritatea in camera asta . (Incepe sa aprinda tot felul de lampi si beculete.) len: Hei, Sem, a mai aprins cineva o lumina.

Sem (Ungand atent tirbusonul): Lasa-ma sa lucrez. N-a aprins nimeni nici o lumina. Munceste si fluiera. E intuneric de nu se vede om cu om. De nu se vede fiara cu fiara . Acum nu e timp sa fie lumina .

Max (Alearga si aprinde tot felul de lumini): Ba este. Eu am aprins toate luminile. Toate veiozele. Candelabrele, sfesnicele, becurile de carti, becurile din debara, din toaleta, de peste tot . De peste tot! (Camera este inundata de lumina.) Si daca e nevoie, o sa dau foc la tot, o sa-mi dau foc cu totul, ca sa fie lumina .

Len: Sefule, vorbeste cineva . Sunt sigur ca vorbeste cineva . Il aud. Il simt cum ne da tarcoale . (Se apleaca si scoate un automat de sub haina) Simt cum indreapta spre noi niste raze de lumina. (Trage cateva rafale in sus.) sem: Nu fi prost si munceste fara galagie. Trebuie sa facem o treaba curata. Aici nu e nimeni, E doar intunericul. (Cateva lumini s-au stins din cauza rafalei de automat. Camera. Si-a revenit la semiobscuritatea de la inceput.) Doar n-o sa dam bir cu fugitii tocmai la spartul targului! Cand nici politia nu se baga acolo unde e intuneric! (Pauza. Se uita in jur fara sa-l vada pe Max.) Aici nu e nimeni . (Rade.) Nu e nimeni aici . E doar intuneric. Este dreptul nostru sa profitam de-ntuneric .

Max (isi frange mainile neputincios in apropierea lor): Nu-i asa ca glumiti? . (Isi frange in continuare mainile, in timp ce cade cortina.) Nu-i asa ca glumiti . ?

CORTINA.

ACTUL II.

Acelasi decor. Cateva minute mai tarziu. Max se uita tot timpul la ceas.

Len: Abia astept sa plec de aici si sa ma culc cu prietena mea periferica . (in fata casei apar, cu pasi sovaielnici, tematori, un baiat si o fata. Se uita la casa, intra in hol, dar n-au curajul sa intre si in camera lui Max. Fata spune ceva baiatului si arata spre usa. Baiatul ii face semn sa mai astepte. Len continua.) Si sa ma intalnesc cu prietenii mei periferici. Vreau sa beau o cafea periferica. Pentru ca, oricum ar fi, e periferia mea si o iubesc . Si daca vine cineva sa-mi ia si aceasta ultima farama de fericire, il ucid. (Fata din hol vrea sa intre. Baiatul o strange in brate.) Pentru ca dincolo de periferie nu mai exista nimic . Nici proprietareasa care vrea sa te dea afara din casa ei hodorogita, nici carciumarul care refuza sa-ti dea pe datorie bautura lui imputita . De ce? Pentru ca nu am bani . ?

(Cei doi tineri rad si isi spun vorbe de dragoste.) max: Lasati banii . Ce-aveti cu banii mei? . Am muncit pentru ei toata viata . Am scris o gramada de carti, am facut sacrificii, am facut si concesii pana la urma, daca nu s-a putut altfel, dar pentru ce sa fiu jefuit? . (Pauza.) Am scris o gramada de carti . (Pauza.) Carti valoroase . (Pauza.) In ele nu am facut nici un fel de concesii . (Pauza.)

Sau, uneori, concesii mai mici, fara insemnatate. (Pauza.) Dar in carti se poate citi si printre randuri. (Pauza.) Au fost carti valoroase si eu le-am scris si pentru oameni. Toate le-am scris pentru oameni . Toate cartile. (Pauza.) E drept ca nu le-am scris pentru bani . Dar pentru ce sa fiu jefuit? . De ce sa nu donez eu insumi suma unui institut de binefaceri? Sau sa institui un premiu literar cu numele meu? (Pauza.) De ce? . (Pauza.) Eu sunt un om de arta . Am muncit o viata intreaga pentru reputatia pe care am dobandit-o . Ba poate m-au ajutat chiar si stramosii mei, poate samburele de geniu din mine este ereditar. (Pauza.) Eu sunt un critic de arta, Dumneavoastra stiti ce inseamna sa fii critic de arta? (Cei doi isi vad de treaba.) De ce nu ma credeti? Eu am muncit pentru locul meu in societatea asta, si cand spun societatea asta ma gandesc ca nu exista alta mai buna. Eu am carti, v-am mai spus . Acuma semenii mei ma citesc . (Pauza.) Ma cred. (Pauza.) De ce nu ma credeti? (Pauza.) In curand semnez un contract cu o mare editura. Publicul larg abia asteapta aparitia cartii. Am admiratori credinciosi . Nu ma credeti? (Pauza.) De ce nu ma credeti? (Se plimba agitat.) E de ajuns sa dau un singur telefon . (Pauza.) Un telefon? (Ramane o clipa nemiscat, apoi se repede la telefon.) len: Sefule, totusi este cineva in camera asta. (Priveste la Max, care formeaza numere la telefon.) sem: Nici o grija, Len. Nici o grija.

Len: Sefule, totusi, cineva manuieste telefonul in camera . (Max formeaza numere. Formeaza intruna numere.) sem (plictisit): Ti-am spus ca nu e nimeni. (Pauza.) Decat un intelectual jigarit, care ii da cu stiinta lui nesfarsita . Un sclav al stiintei . (Max formeaza numere. Formeaza numere multe.) len: Bine, Sem, fie cum zici tu. Dar sa stii ca eu vreau sa ma intorc la prietenele mele si la cafeaua mea periferica . Si la cutitarii mei periferici .

Sem: Nici o grija, n-o sa te impiedice tocmai un om de stiinta. (Max bolboroseste numere, bolboroseste numere.) De altfel, cu toata stiinta lui, este destul de plicticos. Se lauda si ne jigneste tot timpul . Ne face hoti .

Len: Ne face hoti? Nu-i e rusine?! De parca hotii nu ar fi oameni! Sau parca ar fi o meserie usoara! (Se infurie, pe masura ce vorbeste.) Pe noi, care dormim si traim la periferie ca sa poata dumnealui sa se lafaiasca in centru. (Pauza. Apoi, cu dispret.) Si mai are si hamac . Ne jigneste pe noi . (incepe sa se balbaie.) La . Lasa-ma . (Scoate automatul de sub haina.) Lasa-ma sa trag in el cateva. Cateva. Gloante. De parca ar fi o meserie usoara! . Sa trag . Cateva. Gloante. Lasa-ma sa trag in el . Cand am fost militar, am tras . la comanda . ca el sa poata dormi linistit . Acuma lasa-ma sa trag de propria mea . Placere .

Sem (il calmeaza): Usor . Usor . Totusi, nu putem trage asa, in toti necunoscutii .

Len (balbaindu-se in continuare): Sa se prezinte . Sa se prezinte . Si trag. (Pauza.) Trebuie sa trag. Ne-a jignit. Ne jigneste tot timpul. De ce ne jigneste tot timpul? . De ce se lauda cu stiinta lui? . De parca noi . In timp ce noi ne punem viata in primejdie .

Sem (amenintator si el): Se lauda cu ceea ce are, in timp ce noi nu ne putem lauda cu ce nu avem .

Len (sufera): Ne-a jignit. Trebuie sa trag. (Armeaza.) sem (impaciuitor): Lasa-l, Len, e doar un laudaros. (Pauza.) Pur si simplu.

Len: E un laudaros? (Ca si cum lui nu i-ar fi putut trece prin cap o asemenea ipoteza.) Pur si simplu?

Sem: Un magar laudaros .

Len: Un magar batran si laudaros. (Pauza.) sem (rade): Pur si simplu. Un magar batran.

Len: Un magar batran si senil. Pur si simplu . (Rade.) sem (rade): Si senilii, se stie . len (rade): Se stie . (Rade; apoi brusc.) Ce . ?

Sem: Ca nu stiu nimic. (Rade.) len (rade): Nu stiu nimic. Sunt senilizati . Complet.

Sem (se gandeste la ceva): Pun pariu . (Rade.) Pun pariu . (Rade.) len (grabit): Pune, pune, pune .

Sem: Pun pariu . (isi sterge lacrimile.) len: Pune, pune . (Pauza.) Ce . ?

Sem: Pun pariu (isi sterge lacrimile) . Ca nici nu stie . Ca nici nu stie .

Len: Ce? . Ce . ?

Sem: Pe ce picior . Ca nici nu stie pe ce picior .

(Spune mai incet, ca sa nu-l auda Max.) len (nu stie ce sa inteleaga): Picior . ?

Sem: Picior . (Ridica un picior.) len: Pe ce picior? . (Ridica si el un picior.) sem: Nu intelegi? . (Sare de pe un picior pe altul.) len: Nu . (Sare si el de pe un picior pe altul.) sem (rade): Nu stie pe ce picior . (Pauza.) STA!

Len (dupa ce a inteles, nevenindu-i sa creada): Nu . !

Sem (convins): Ba da .

Len: Nu . !

Sem: Ba da . ba da . (Rad amandoi.) Nu stie .

Len (se opreste din ras si vine incet catre Max): Hei, tu! . Spune . pe ce picior . Stai? .

Max (complet dezorientat, se uita la picioare): Eu . Eu .

Len: Hai, spune-i dansului. Pe ce picior stai? . (Max isi pierde echilibrul si face o pirueta, cazand in bratele lui Sem.) max (lui Sem): Scuzati . Scuzati .

Sem: Nu face nimic. (il imbranceste spre Len.) Domnul te-a intrebat ceva. Esti surd? (Max cade in bratele lui Len, in timp ce ii cad pe jos ochelarii.) N-aude . (Semn lui Len, spre urechi. Max se apleaca sa-si caute ochelarii cazuti.) len: Nu vede . (ii pune o piedica. Max cade in genunchi, cautandu-si ochelarii mai departe.) Te-am intrebat ceva . (Max se uita miop la Len.) Pe ce picior stai? . (Max intinde mana dupa ochelarii cazuti. Len ii impinge cu piciorul spre Sem.) Pe ce picior? . Intai sa ne spui, pe ce picior stai? (Max se duce de-a busilea spre Sem. Sem impinge cu piciorul ochelarii spre Len.) sem: Pe ce picior? (Pauza.) Pe ce picior stai? Hai? Spune. Stangul?

Len: Dreptul? . (impinge ochelarii cu piciorul spre Sem. Pauza. Sem impinge ochelarii spre Len. Max se duce la Len. Len impinge cu piciorul ochelarii spre Sem. Max se duce la Sem. Sem impinge cu piciorul ochelarii spre Len. Max se duce la Len. Len impinge cu piciorul ochelarii spre Sem. Max se duce la Sem. Sem impinge ochelarii cu piciorul spre Len. Max se duce la Len. Len impinge cu piciorul ochelarii spre Sem. Max se duce la Sem. Sem impinge ochelarii cu piciorul spre Len. Max se duce la Len. Len impinge cu piciorul ochelarii LA DREAPTA LUI, PE PODEA. Pauza. Max se duce la Len. Pauza. Max se duce la Sem. Pauza. Max se duce la Len. Pauza. Max se duce la Sem. Pauza. SEM SE APLEACA SI-I DA OCHELARII LUI MAX. Pauza. Max se duce si da ochelarii lui Len. Len ii da inapoi lui Max. Max se duce si da ochelarii lui Sem. Sem ii refuza. Max ii duce lui Len. Max ii duce lui Sem. Max ii duce lui Len. Sem striga.) sem: AJUNGE! (Pauza. Len il leaga pe Max la ochi cu o batista si incepe sa-l invarteasca prin camera.) len: Spune. Spune. (Max se invarteste tot mai repede, cautand un punct de sprijin.) sem: Spune. Spune! (il impinge pe Max in mijlocul camerei) Ei, si acum du-te la masina dumitale de scris. (Max se invarteste prin camera derutat, fara s-o gaseasca.) len (victorios): Nu stie! Nu stie! (Pauza.) Nu stie nici atata lucru. Ce a invatat in anii de facultate? Ce a invatat atatia ani? Nu stie nici macar unde este propria lui masina de scris. (il impinge pe Max spre masa, dar Max greseste din nou drumul.) sem: Unde e masa? Unde e scaunul? (il impinge pe Max spre scaun, dar Max greseste in mod fatal.) len (il inghionteste): Uite ca nu-si cunoaste propria casa!

Sem (il bubuie in spate): Si mai are pretentie la banii din casa! . (Max ridica mainile, gata sa se prabuseasca.) len (calm): De ce ai pretentie la banii din casa? . (Max vrea sa-si smulga batista de pe ochi, dar este impiedicat si impins din nou, astfel ca e gata sa-si piarda echilibrul.) sem: La ce-ti trebuie o casa de bani intr-o casa de oameni?

Max (pierdut, abia respirand): Pentru ca . Pentru ca .

Sem (necrutator): De ce se spune, „in general” si nu „un general . ”? (il invarteste.) Ce vine mai intai: o criza de bani sau o criza de guvern? . (Jocul a ajuns la paroxism. Max isi smulge batista de pe ochi si cade in fotoliu, plangand.) max: Dati-mi politia . Vreau ca politia . (Sem ii intinde telefonul si fara un cuvant ii intoarce spatele. Len incepe sa fluiere aria lui Don Bazilio. Max formeaza numere la nesfarsit. Atmosfera este putin mai calma. Indragostitii au plecat fara sa intre in camera. Politistul trece pe langa fereastra profesorului si incearca sa priveasca iar inauntru, dar nu poate din pricina glugii. Pleaca clatinand capul.) max: Cu comisarul-sef. (Sem si Len il privesc dispretuitor.) sem (lui Len): Ce zici? Si-a revenit repede!

Len: Umbla cu turnatorii.

Max (in receptor): Politia? (Pauza.) Cu comisarul-sef, va rog . (Asteapta.) Comisarul-sef? Comisarul-sef nu e acolo . ?

Sem: El vrea sa vorbeasca numai cu comisarul-sef . (Lucreaza foarte migalos si linistit la casa de bani. Pare o gospodina care tricoteaza sau brodeaza.) Altcineva nu-i convine . Numai cu comisarul-sef .

Max: Nu e acolo . ?

Len: Nu e acolo .

Max: Dar cine e . ?

Len: Nu e acolo comisarul-sef. Comisarul-sef e plecat .

Max: Cine? . Loctiitorul? (Pauza.) Nici loctiitorul. (Pare putin dezamagit; cei doi se privesc semnificativ.) Dar cine e? (Pauza.) Seful politiei in persoana? . (Tacere de gheata.) Ma bucur, domnule sef de politie. (Pauza.) Da . Domnule sef de politie, aici e un profesor de filologie . 0 plangere . (Sughita.) Cum? . Nu, doar o plangere . (Sughita. Cei doi se privesc semnificativ.) Nu intelegeti? . 0 plan . (sughita) . Gere . Scuzati, este doar un sughit blestemat . (Sughita.) Nu, nu un sughit latrat, ci un sughit blestemat. (Pauza.) Sa astept pana-mi trece? (Pauza.) Dar mi-a trecut, domnule sef de politie. Sunt un profesor si am de facut o plangere. (Pauza.) Nu, nu vreau sa va dau lectii. (Pauza.) Nu, dar cum mi-as permite . (Pauza.) Dar de ce va supara faptul ca sunt profesor de filologie? (Pauza.) Filologia nu are nimic cu politia . (Sem si Len rad de nu se mai aude nimic. Sem da drumul la aparatul de sudura.) Cum? . Nu se aude? . Aaah! . Cine rade? Hotii. Care au intrat la mine . (Pauza.) In sfarsit, nu e nici un profesor, ci doar un simplu cetatean. (Pauza.) Bine, astept . Astept pana imi trece . Dar atunci va fi prea tarziu . (Pauza.) Si dumneavoastra credeti? . (Pauza, apoi spune tot mai precipitat.) Domnule sef de politie, este ceva . Este ceva foarte important . Va rog sa ma scuzati. In casa mea, vreau sa spun la mine acasa . Domnule sef de politie, va rog, nu plecati. (Este tot mai agitat.) Vreau sa va spun ca la mine . Eu . (Pauza.) Va rog sa ma scuzati. Astept. (Pauza.) Alo! (Pauza.) Domnul comisar-sef? (Pauza.) Ma bucur. Adica, vreau sa spun ca . N-am dorit sa va deranjez, dar . Nici pe domnul sef de politie . (Tacere. Probabil este ocarat la telefon.) Dar vreau sa va spun . (isi sterge transpiratia.) Ma scuzati inca o data . Astept. (Cei doi isi zambesc.) Alo! . (Pauza lunga.) Domnul subcomisar? (Pauza.) Va rog sa ma scuzati, domnule subcomisar. N-am dorit catusi de putin, domnule subcomisar . Cum? . E ceva foarte . Vreau . Eu . (Pauza.) Astept. (Pauza.) Alo! . (Pauza foarte lunga.) Domnul sergent de garda? . Domnule sergent de garda, eu . Adica noi . Vreau . Adica, adineaori . Cand am sughitat? . Vreau sa spun ca daca nu sughitam . Ma scuzati . Adica, era ceva . Eu n-am nici o vina . Alo! (Pauza.) Nu . Nu a latrat nimeni. Am sughitat. (Pauza.) Nu. Nu a latrat nimeni. Am sughitat. (Pauza.) Nu. Nu a latrat nimeni. Am sughitat. (Pauza.) Sa-i prezentati scuzele mele? De ce sa i le prezentati? Doar nu am latrat . Nu. Nu am latrat eu. Intelegeti ca nu am latrat, ci am sughitat . (Pauza.) Sa-i cereti scuze? De ce? (Pauza.) Doar nu am latrat. (Pauza.) Bine, daca asa se cade. (isi aduce aminte.) Domnule sergent de serviciu, pe urma eu . Apoi . Pot sa . (Pauza.) Astept. (Pauza.) Alo! (Pauza.) Cine-i acolo? (Pauza.) Nu mai e nimeni? (Pauza.) Dar cu cine vorbesc? . Femeia de serviciu? . Ma scuzati. Inca o data. Va rog . Eu . Adica vreau de altfel . Alo! . (Pauza.) Cum, cine sunt? Cine sunt eu? (Pauza, apoi, aproape plangand.) Nimeni . (Cei doi isi zambesc.) Dar v-am mai spus . (Pauza.) Nu stiu cine sunt . Nu stiu . (Pune receptorul in furca.) Nu stiu .

Sem: El e profesorul Nimeni.

Len: Nu stie . Nu stie. De ce nu stie . ?

Sem: Pentru ca e prea intuneric. 0 sa dea un telefon maine in zori .

Len: Maine in zori, cand noi suntem departe. Si furtuna se va fi linistit. Si politistul va veni cu alte consemne. Si fetele mele periferice se vor plimba in rochii noi periferice . (Da drumul iar la aparatul de sudura.) sem: Ei, domnule profesor, ce a zis comisarul la telefon? (Max s-a ghemuit in fotoliu.) max: Mi-e rusine. Mi-e rusine.

Sem: Asta e frumos. Greseala recunoscuta este pe jumatate iertata.

Len: Da, asculta ce spune prietenul meu, care e credincios. Merge si la biserica. N-a scapat nici o slujba. In fiecare marti, joi si duminica, se imbraca cu ce are el mai frumos si se duce sa se roage pentru putin intuneric. Chiar si acum, daca ar trece prin fata vreunei biserici .

Sem (modest): Ei, Len, acum suntem in timpul serviciului.

Len: Sunt cazuri cand si Scaunul Papal da o dispensa. (Lui Max.) Dar daca va rusinati, nu e totul pierdut. Mai aveti sanse sa va intoarceti printre oile Domnului .

Sem (conditioneaza): Da, daca domnul profesor se caieste cu adevarat.

Max: Pentru ce sa ma caiesc?

Sem: Cum, pentru ce? Pentru aroganta. Pentru ca ne-ati dispretuit de la bun inceput si ati gandit lucruri urate despre noi. Si toate astea pentru niste amarati de bani . !

Len: 0, banii astia sunt o adevarata pacoste la casa omului. Ar trebui . (Se opreste si priveste uimit la ceva de pe casa de bani.) Dar ce-i asta? . (Se uita la ceva de pe casa de bani ca la o buba raioasa.) Ce-i asta, domnule profesor . ?

Max (aranjandu-si ochelarii): Ce? . Nu prea vad .

Len: Sigur. Nu vede. Vrea sa pretexteze ca din cauza intunericului nu vede. Dar eu pot sa spun ce este. (Dezlipeste ceva de pe casa de bani.) Un detonator, asta este.

Sem (ultramirat:): Un detonator? . Domnule profesor, la asta nu m-as fi asteptat din partea dumneavoastra!

Len (imitand naivitatea lui Max): Si ce? Doar nu este o bomba atomica! . (Revine.) Un detonator . In loc sa fie om de onoare, se tine de cotcarii. Pune detonatoare pe casa de bani, ca sa ne arunce in aer! Profita de faptul ca e furtuna afara si n-ar auzi nimeni explozia. Si vantul ne-ar putea duce cadavrele pana langa mare si nu le-ar vedea nimeni, pentru ca e intuneric. (Vine spre Max.) Si pentru ca domnul profesor este „domnul profesor” .

Max: Dar va rog sa ma credeti ca nu l-am pus eu. L-a pus probabil fabrica de case de bani sau societatea de asigurari .

Len: Ce usor se transfera crimele impotriva societatii pe spinarea aceleiasi societati! . Si ce societate! . Profita de bunatatea noastra si de faptul ca nu avem scoala .

Max: Dar, va rog, eu nu am vrut sa profit de nimeni. Si mai ales de faptul ca sunteti analfabeti. Dimpotriva, eu sunt profesor, si profesorii, dupa cate se stie, sunt pentru invatamant si pentru lichidarea analfabetismului.

Len: Sigur! Vrei sa-i lichidezi pe toti analfabetii! Ti-aratam noi tie! (Scoate automatul de sub haina.) Sa nu te lichidam noi pe tine, ticalosule!

Max: Eu . In privinta casei de bani, va jur ca n-am nici o vina . (Se fereste de automat.) Daca vreti, va dau si cifrul. De ce sa truditi atata pe cale empirica, atunci cand puteti sa ajungeti, cu ajutorul stiintei, mult mai repede la realizarea telurilor dumneavoastra?

Sem: Dansul vrea sa ne spuna cifrul. Cred si eu ca ar vrea sa ne spuna cifrul, care e foarte scurt, si astfel scapa mai repede. (il priveste necrutator.) Nu. Sa spuna de douazeci de ori „Tatal nostru” si de cincizeci de ori „Bucura-te, Marie”, ca sa ne reuseasca afacerile si sa se sature sa mai umble alta data cu detonatoare si alte explozibile. Si sa stea in genunchi. I-as pune si coji de nuci sub genunchi, dar nu vreau sa se creada despre mine ca sunt prea pedant.

Max (nu poate sa creada): Cum?

Len: N-ai auzit? In genunchi.

Max: Dar eu nu pot suporta o asemenea pedeapsa. Este . Impotriva demnitatii mele. Eu sunt un . Intelectual . (Cade incet in genunchi.) Un pro . Fesor .

Len (rade): El este un intelectual .

Max: Si apoi, am reumatism la genunchi . De cand eram mic copil .

Sem: De cand era mic copil! . Il vezi? E in stare sa intineze pana si memoria celei mai neprihanite perioade din viata lui, numai ca sa iasa basma curata. (Insinuant.) Dar de ce a stat domnul profesor in genunchi cand a fost copil?

Max (disperat): Pentru ca . Pentru ca .

Len (victorios): Pentru ca nu stia. Pentru ca nu stia. Asta e!

Sem: Rusine! Mi-e sila. Un profesor care a stat in genunchi si care umbla cu detonatoare si alte murdarii intr-o casa aproape goala. Si daca iti pui intrebarea: ce cauta hamacul asta in casa si de ce este casa goala, cine stie ce alte murdarii mai descoperi . N-are sotie? (Max isi ascunde mana stanga.) len: Ba da. Are inel. (Ii ia mana si scoale inelul de pe deget.) A avut inel.

Max: Nu . Nu .

Sem: Dar sotia lui unde este acuma, ma rog? . Nu vrea sa ne spuna . ?

Len (isi potriveste inelul lui Max pe un deget): A plecat ca sa-l insele. Asta e! Pentru ca dansul este un . Pentru ca dansul este un .

Max: Va rog, dar fiti oameni . Doar sunteti oameni . Nu fiti asa de cruzi.

Sem: Pentru ca domnul profesor este un incor . Pentru ca domnul profesor este un impo . (Max se taraste in genunchi dupa ei. Len si Sem se feresc de el, privindu-l in sila.) max: Nu . Nu .

Politistul (bate in geam): Domnule profesor! Ce se intampla pe la dumneavoastra . ?

(Toti raman nemiscati. Max ramane in genunchi. Cei doi indragostiti se apropie din nou de casa si intra inauntru hotarati. Politistul trece prin hol, pe langa cei doi indragostiti, si intra in camera lui Max. Prin usa ramasa intredeschisa fata se apropie si, incet, intra si ea.) politistul: Muzica s-a terminat, musafirii au plecat? (il vede pe profesor in genunchi; ramane perplex.) Dar ce faceti acolo in genunchi, domnule profesor?

Max: Eu . Eu .

Politistul: Doamne Dumnezeule, ce intamplare stupida! Nici nu stiu ce sa cred de situatia asta. E ceva ce nu mi s-a mai intamplat in toata cariera. Oare cum trebuie sa procedez in asemenea situatie? (Pauza.) Eu tocmai treceam pe aici . E ceva nemaiintamplat, zau asa! . In orice caz, nu am mai auzit de ceva asemanator! Oare cum trebuie procedat in asemenea situatie? . In orice caz, nu mi s-a mai intamplat nici macar in cartierele alea de la periferie! (Pauza.) Doamne Dumnezeule, ma intreb daca nu . (Duce mana la cap, ca si cum Max s-ar fi scrantit si priveste la cei doi.) len: Pai.

Sem: Ihm .

Politistul: In orice caz, nici mult nu mai are. Dumnealui in genunchi, si doi barbati ferindu-se de el ca de cine stie cine! . Domnule profesor! . Ce faceti acolo, in genunchi . ?

Max: Eu . Eu .

(Intra fata si priveste in tacere, dupa ce a inchis usa incet in urma sa.) politistul: Eu tocmai treceam pe aici . Si mi-am zis ca n-ar strica totusi sa intru, pentru ca povestea aceea cu ghetele . (Se uita la Sem si la Len, care au in picioare ghete de baschet marca Sport. Cei doi nu stiu cum sa-si. Ascunda picioarele.) Eu . Eu . (Pauza.) Eu tocmai treceam pe aici . (Se apropie de Sem si de Len, si le priveste picioarele.) Eu tocmai treceam pe aici . Sa intru, mi-am zis, ca doar n-o fi foc, si apoi am fost chiar invitat, intr-un fel sau altul . Si cand colo . (Silabiseste marca ghetelor de baschet, apoi se intoarce spre Max.) Domnule profesor! (Pauza.) Ce faceti acolo, domnule profesor? (Pauza.) Doamne Dumnezeule, in casa era lumina si afara asa de intuneric! . Mi-am scos gluga de pe cap, ca sa nu va sperii cumva, si am intrat. (Pauza.) M-am sters si pe picioare . (Priveste iar ghetele celor doi.) De necrezut, domnule profesor! . Ce faceti acolo, in genunchi? . Orice s-ar spune, nu e o pozitie prea comoda . (Pauza.) Eu tocmai treceam pe aici si mi-am spus . Ce faceti? . (Pauza.) Oricum, daca domnii acestia v-au pus in genunchi, inseamna ca s-au intrecut cu gluma, si daca spuneti, ii pot aresta, mai ales ca . (Se apleaca iarasi spre ghete.) Oricum, sunteti la dumneavoastra acasa .

Sem (in soapta): Spune . Spune .

Len (in soapta): Spune ca umbli cu detonatoare. Ca ai stat in genunchi si cand erai copil mic . Fata dumitale ar fi curioasa . Ca esti incornorat .

Max: Nu . Nu . Sunteti cruzi . !

Politistul: Spuneti, domnule profesor, legea va apara. Va ascult, si daca e cazul .

Max (indaratnic): Nu am nimic de spus .

Politistul: Dar va rog . Legea e facuta ca sa va ocroteasca. Chiar si de cei care va pun sa stati in genunchi. Noi nu putem lasa ca demnitatea unui profesor sa fie pusa-n genunchi.

Len: Spune-i ca suntem hoti . Ca am venit sa spargem casa de bani .

Sem: Ca esti impotent, si de asta te-a parasit nevasta.

Politistul: Spuneti, domnule profesor .

Max (dupa momente de tensiune sufleteasca): Lasa-ma in pace! Ce aveti cu genunchii mei? De altfel, acasa pot sa stau cum imi place. (Rade chinuit. Se asaza in stil japonez.) E un obicei frecvent. (Rade, rad si cei doi, dand din cap. Max arata spre ei.) Dansii stiu .

Sem (razand ambiguu): Da . Noi stim .

Len (la fel): Da. Noi stim . Noi stim .

Max: Stau cum imi place . Da, da . Stau cum imi convine, la mine in casa.

Politistul: Cum credeti. (Pauza.) Eu credeam ca dumneavoastra aveti nevoie . Dar daca totul e-n regula . Pot sa plec . (Vrea sa plece.) max (nu stie ce sa faca): Ei, nu e chiar totul .

Politistul: Spuneti atunci . Va ascult .

(Max vrea sa spuna ceva, dar nu poale. In sfarsit, se hotaraste si cheama politistul langa el, ca sa-i spuna ceva la ureche. In momentul acela suna telefonul.) sem (grabit): Telefonul .

Len: Telefonul .

Max: Lasati-ma . Nu mai vreau sa vorbesc la telefon . Vreau sa vorbesc cu politistul .

Politistul: Lasati-l sa vorbeasca. Am banuit eu ca e ceva necurat in toata afacerea asta. Spuneti .

Sem (da telefonul lui Max): Domnul editor Galima la telefon.

Max (intr-o stare de surescitare de nedescris): Domnul Galima? . Domnul Galima . ?

Sem: Domnul Galima . ?

Len: Domnul Galima . !

Max: Da-mi telefonul .

Sem (i-l retrage): Doar daca imi promiti ca esti cuminte .

Max: Da-mi telefonul! (0 spune tipat lui Sem, care, cand ii intinde telefonul, cand i-l retrage.) len: Daca ii promiti lui nenea Sem ca ai sa fii cuminte de aici incolo.

Max: Da-mi telefonul! (Sare intr-un picior dupa el.) sem (sare si el intr-un picior): Ai sa fii cuminte?

Politistul (intra in joc si sare si el intr-un picior): De ce nu-i dati telefonul? (Sare pe alt picior.) De ce nu esti cuminte . ?

Len (sarind ca la sotron): DACA ESTI CUMINTE, TELEFONUL TI-L VOM DA SA VORBESTI CU GALIMA.

(Toti trei sar intr-un picior in jurul lui Max, cantand.)

DACA ESTI CUMINTE, TELEFONUL TI-L VOM DA SA VORBESTI CU GALIMA.

(Cu un salt, Max reuseste sa acapareze telefonul.) max: Alo! Domnul Galima? . Eu sunt, profesorul Max .

Len: El e profesorul Max .

Sem: Nu mai e profesorul Nimeni. (Rad.) max (Incantat de acest telefon, important pentru el, in ciuda. Situatiei): Domnule Galima, ma bucur, literalmente sunt coplesit. N-are importanta ca m-ati chemat noaptea. Da, e scuzabil, la dumneavoastra e zi. Si la mine, de fapt, nimeni nu doarme . Nu e o . E un . Un fel de . Ati auzit galagia? . Da, e un fel de . Petrecere? . Da, cam asa ceva . Se poate spune si asa . (Rade. Sem si Len chiuie.) Cum? . Cu cine? . Evident, cine pot fi? . Niste colegi, domnule Galima. Sarbatorim un eveniment deosebit, domnule Galima . Cum? . 0 carte noua? . Desigur, ce altceva am mai putea noi sarbatori? Noi, oamenii de litere . Bucuria e reciproca, domnule Galima . Totul e bine. Prosper. Linistit . Nu, cum credeti? . Eu si necazurile, domnule Galima . Nici nu am timp de ele . Bun, va salut, domnule Galima . Va trimit cu contractul si cartea mea noua . Daca o cereti, noi, scriitorii, ne conformam . Va salut . Somn usor, domnule Galima . Somn usor, domnule Galima .

Sem: Avea o voce superba, domnul Galima .

Len: Intre noi, colegii .

Sem: Ce placere! Noi, scriitorii .

Politistul (lui Sem si Len): Deci asta era! . Si dumneavoastra scrieti . Atunci totul era doar o farsa . (Rade. Rad si cei doi. Max inca nu si-a revenit. Ar protesta, dar nu stie cum.) Atunci totul e-n regula, domnilor, am plecat. (Saluta.) Totul nu a fost decat o simpla farsa . (Rade.) Si povestea aceea cu ghetele . (Se uita la ghete.) Apropo, schimbati-le. Pentru o simpla farsa, miros cam tare. De altfel . (Pauza.) Pacat ca domnul acela nu mai canta . Avea o voce superba . Unde a mai cantat?

LEN: In corul detinutilor recidivisti . (Pauza, moment de tensiune.) politistul: In corul detinutilor recidivisti? . Pacat. Cu o asemenea voce, facea cariera la opera. (Pauza.) Ce voce, domnule! . As sta si as asculta toata ziua! (Iese fredonand. Max se ridica jenat. Fata se misca si-i spune lui Max, care stinge o veioza.) lin: De ce ai stins lampa . ?

Max (jenat de prezenta celor doi): Te-ai intors? . (Stinge si lampa-stativ.) De ce te-ai intors asa repede? . (Se uita la ceas.) De altfel, e destul de tarziu. De ce te-ai intors asa tarziu? .

Lin: De ce ai stins lampa? . (Pare degajata si nu tine cont deloc de impresia pe care o produce in jur.) max: De la o vreme intarzii cam mult . De altfel, m-am uitat tot timpul la ceas, sa vad cat intarzii. M-am speriat cat de mult intarzii in ultima vreme. (Pauza.) De ce? . (Potriveste lumina din nou.) Bate prea tare . Acum e bine? (Pauza.) M-am uitat la ceas de cateva ori . (Nu stie de ce si de cine vrea sa mascheze ceva: de Len si Sem purtarea fetei, sau de fata – adevarata identitate a celor doi.) lin: Vreau sa vorbesc cu tine. (Se uita la cei doi.) max: Acum e bine? (Evident, intreaba despre lumina.) Eu am scris mult in ultimul timp si ma cam deranjeaza lumina puternica. Ma dor ochii . (Pauza.) Acum . ?

Lin: As fi vrut sa vorbim intre noi . (Max tace.) sem (jenat); Hm . !

Len: Noi .

Sem: Suntem prietenii tatalui dumitale .

Len: Nu v-a vorbit niciodata de noi . ?

LIN: Nu .

Sem (se uita dojenitor la Max): Ciudat . Si totusi am fost atata vreme cu el in tara, in strainatate, peste tot unde a avut nevoie de ajutorul nostru dezinteresat. L-am purtat cu noi prin tot Orientul. Nu v-a spus?

Lin (calm): Nu .

Sem: Max . Max . Cum ai putut sa ne faci una ca asta? . Sa-ti renegi cei mai buni prieteni . Cand am fost atata vreme impreuna . Si chiar cand nu am fost, nu ne-ai spus tu ca ne-ai purtat in constiinta . ?

Max (fetei): Nu-i adevarat . Sa nu-i crezi .

Lin (calm): Pe mine nu ma intereseaza prietenii tai . Pe mine . (Priveste undeva departe.) sem: Sa nu credeti, domnisoara, ce spune, pentru ca spune numai prostii. Ati vazut cu ochii dumneavoastra cand ati venit si ati auzit prea bine ce a spus la telefon domnului Galima despre noi: cei mai buni prieteni. (Se uita la casa de bani.) Ba mai mult, asociati .

Len: Puteti vorbi linistita fata de noi. Suntem prieteni vechi.

Sem: Si e o vreme de caine. Cred ca nu aveti inima sa ne dati afara. (Fata se uita la Max intrebator. Max se agita, fara sa stie cum sa actioneze intre furie si lasitate.) max: Lasati-mi fata in pace! (Sem se uita aspru la el.) Va rog.

Len: Da . E o vreme de caine .

Max: Lasati-mi fata in pace! (Din momentul acesta, toti cei din camera vor face abstractie de Max si de tot ce spune el – pana la o alta indicatie scenica.) len (fetei): Dar dumneavoastra spuneti. Spuneti tot ce doriti.

Sem: Noi simpatizam cu dumneavoastra.

Len: Si inca foarte mult.

Max: V-am ingaduit totul. Mi-ati luat increderea in mine, si asta nu e putin, pentru ca la institut stau cu ochii atintiti la buzele mele, care rostesc adevaruri destul de profunde. (Len rade.) Da, da, sute de tineri noteaza tot ceea ce spun cu o sarguinta demna de toata lauda. Sa nu credeti ca meseria mea este usoara. Aici orice afirmatie trebuie bine cantarita si cere multa bataie de cap. De exemplu: daca pun calificativul „absurd” sau „neinteles” unei incercari literare, trebuie sa vin cu un numar insemnat de argumente bine fundamentate si cele mai multe din ele sa fi fost dinainte dezbatute si consfintite de catre esteticieni la vreun congres international, la Upsala sau la Knocke, la Zoutte. Dar dumneavoastra cu ce va argumentati faptele . ?

Len (fetei): Simpatizam din tot sufletul cu dumneavoastra. (in soapta.) Daca aveti nevoie de o vorba buna pe langa el . Stiti ca se lasa cam greu. He-he-he! . (Fata. Se uita la cei doi hoti, realizand situatia. Cu incetul, si se gandeste cum. O poate folosi in favoarea ei.) sem: Da, batranul crai se lasa cam greu chiar si la prietenii cei mai apropiati. Daca aveti nevoie de o vorbulita.

Len: Dar nu va temeti, ca va promitem noi tot ajutorul . Si daca va promitem noi ajutorul . (Ranjeste.) max: Cine va permite sa va bateti joc in asa hal de un om de arta care a dovedit intelegere si bunavointa si care prin activitatea sa a incercat, ba a reusit uneori chiar sa ajute? . E drept ca situatia artei la ora aceasta este cam paradoxala, daca ascultam ceea ce spun cei mai de seama esteticieni din Europa, si nu numai din . Dar voi depasiti orice masura .

Sem: Ce sa-i faci, batranul crai nu prea vrea sa se lase desfacut in bucatele. Dar trebuie sa recunoastem ca uneori e necesar. Cateodata, un om este mai complicat ca o casa de bani . !

Max: Mi-ati scormonit toate ungherele vietii si mortii, nu v-ati temut sa scormoniti pana si in tainitele cele mai ascunse ale trecutului meu, unde si mie mi-a fost rusine sa mai privesc. N-am zis nimic. Dar pana si absurdul acesta are o limita. Desi, daca mi-aduc bine aminte, chiar eu am teoretizat ideea ca lumea contemporana tine parca neaparat sa demonstreze, o data mai mult, ca pretutindeni aparentele pot sa insele. Ca nu tot ceea ce apare ca adevarat reprezinta, intr-adevar, adevarul. (Alearga de la unul la altul, fara sa fie bagat in seama.)

LIn (calma, indepartata, parca): Nu ma intereseaza ce vreti dumneavoastra de la tatal meu. (Se asaza intr-un fotoliu, picior peste picior.) Nu ma amestec. Cum nu ma amestec nici in treburile tatalui meu .

Sem: Foarte frumos .

Len: Foarte frumos .

Lin (ridicand fusta putin mai sus de genunchi): Dar sa nu se amestece nici el in treburile mele .

Len: Ei nu! . Se amesteca . ?

Lin: Dar sa nu va amestecati nici voi in treburile mele.

Max: De ce atata brutalitate si nepasare pentru atingerea unor scopuri atat de meschine? Ori nu credeti ca daca as vrea . Si eu as putea fi meschin? . Mi-ati luat totul, fara sa spuneti o vorba de scuza macar! Credeti ca eu n-as putea? Si inca fara brutalitati . ?

Sem (fara sa-l bage in. Seama pe Max, usor ipocrit): Cum, tatal dumneavoastra se amesteca in treburile dumneavoastra? . Asa ceva n-as fi crezut niciodata! De multe il credeam in stare, uite, prietenul meu e martor, s-a umplut de datorii pe care a trebuit sa le platim noi, ne-a pus noaptea pe drumuri ca sa scoatem banii de la el cu tirbusonul, ne-a facut de ras in fata politistului, stand in genunchi ca un somnambul, dar sa-si intimideze propriul copil n-as fi crezut. (Fata se uita la ei fara sa le raspunda. Se simte ca isi face in permanenta niste socoteli cu privire la atitudinea ei viitoare, fara sa creada nimic din ceea ce i se spune.) max: V-ati batut joc de mine cum ati vrut, m-ati pus in genunchi, mi-ati mancat gutuile, ati profitat de lipsa mea de putere, si toate astea ca sa va atingeti scopul final, dar nu uitati ca ma mai pot razbuna .

Len: Ce spune? . (Duce mana la automat.) sem: Ah, vorbeste numai despre gutuile lui .

LIN (Isi ridica fusta putin mai sus. Gestul nu trebuie facut cu ostentatie, fata trebuind sa aiba permanent ceva enigmatic in atitudinea ei.): Nu ma intereseaza decat sa fiu lasata in pace.

Max: E singura mea fata, nu o chinuiti. Ce stie ea ce vrea la ora asta din noapte . ?

Sem (spre Max): Mai are curajul sa vorbeasca! Sa taci din gura, sau spun tot, crai batran si ticalos. Las', ca facem noi ordine in casa asta de intelectual pervertit! Domnisoara, din clipa aceasta te-am luat sub ocrotirea noastra, pentru a te apara de acest om, care nu merita sa se numeasca tatal dumitale.

Lin (se culca lasciv in fotoliu): Nu ma intereseaza decat sa nu ma dadaceasca.

Max: Ati terfelit mandria mea de om, m-ati pus sa ma tarasc in genunchi, nu va e teama ca in curand as putea deveni periculos ca voi insiva? . (Ramane o clipa uluit de ceea ce gandeste.) Doar arta, prin definitie, presupune sentiment, pasiune, caldura umana, sensibilitate. (Pauza.) Or, poate ea cultiva, tocmai in virtutea acestui fapt, violenta, lipsa de omenie, animalitatea? (Ramane uluit de descoperirea aceasta si nu se mai misca din loc. Pare un manechin mirat, care poate fi mutat si miscat fara dificultate; va ramane asa pana la o alta indicatie scenica.) sem (grabit): Domnisoara, tatal dumitale vorbeste cam mult si noi avem si alte lucruri de facut decat sa sporovaim.

Len (studiaza atent profilul lui Max): Si poate nici nu e tatal ei .

Sem: Sa lasam timpul sa rezolve falsa problema a paternitatii si noi sa vedem de celelalte probleme care au napadit casa. In primul rand: ce nu va permite acest om cinic si pervertit?

LIN (se ridica, isi netezeste un pic rochia, apoi spune incet): EU NU VREAU NIMIC . (Se uita usor in camera ei, apoi privirile lui Lin se intalnesc cu ale lui Sem. Se studiaza un timp reciproc, apoi Sem incepe sa rada si spune semnificativ.) sem: Am inteles . Am inteles . Uite cum niste oameni inteligenti se pot intelege si fara prea multe vorbe. (Dupa o pauza.) Unde e?

Lin (pe acelasi ton vag): Cine?

Sem: Baiatul. Doar n-o sa vreti sa cred ca va certati pentru un principiu . ?!

Lin (sovaind, priveste afara, spre usa).

Sem (nevrand sa creada): Afara? . L-a lasat afara pe intuneric? Nemaipomenit! . Sa vina imediat inauntru! (Usa se crapa incet si apare Baiatul.) max (agitandu-se pentru prima data): Nu va permit! Sa iasa afara! (Este evident ca se refera la Baiat.) E fata mea .

Len (il cuprinde usor de umeri si il imobilizeaza): Stai cuminte.

Sem (inca plin de mirare ipocrita): Ce om, domnule! . Sa lase baiatul afara pe un asemenea intuneric . !

(Fata se hotaraste si, fara o vorba, fara sa-l priveasca pe Max, prinde Baiatul de mana si intra in camera ei.) sem (frecandu-si palmele multumit): S-a facut . !

(Max, scapat din mainile lui Len, se repede la usa lui Lin, dar o gaseste deja inchisa. Zgaraie neputincios tablia usii, apoi se resemneaza cu incetul, devine nepasator, in timp ce fata lui devine tot mai absenta, mai dura. Priveste la cei doi de parca acum i-ar vedea prima oara.) len (deschizand casa de bani): S-a deschis!

Sem (ingandurat): Inchide-o la loc .

Len: Cum?

Sem: La ce sa caram banii in buzunar? . Si unde sa-i caram? . Nu vezi ca afara-i intuneric . ?

(Merge la masa lui Max si se instaleaza acolo. In timp ce Sem executa aceasta miscare, Max vede alaturi de el caietul lui Len, pe care acesta probabil l-a pierdut din nou. Se apleaca, il ridica si cu un gest mecanic, aproape profesional, incepe sa-l citeasca.) sem (mormaind): Mai persista intunericul asta . (Lui Max, care, evident, nu-l asculta.) Asculta, batrane, ce faci tu cu hamacul ala din colt? . Nu de altceva, dar cat timp o sa mai stam cu tine, ar trebui si noi sa stim, nu? . (Priveste afara.) Cred ca. Peste un timp o sa plecam si noi de la tine. A inceput sa devina monoton. Toata ziua te plangi, bancuri nu stii. Voi, intelectualii, sunteti cam plictisitori. Cu totul altfel decat cei din periferia noastra, unde pana si tineretul cauta sa se distreze. In sfarsit, cat timp o sa mai stam cu tine, incearca sa iei realitatea asa cum e si convietuieste cu noi, in limita posibilului, cat mai civilizat. Invata bancuri, batrane. De altfel, casa e destul de mare pentru toti si noi n-o sa-ti luam decat biroul si locul de langa fereastra. Acolo e aer curat, vederea e mai larga, si daca, Doamne fereste, e cazul sa fugim, ceea ce ar fi o adevarata catastrofa pentru aceasta casa, ei bine, atunci, desi e rusinos, vom avea pe unde fugi mai rapid de politie. De altfel, nu trebuie sa te deranjezi din cauza noastra. Ba, cel mai bine ar fi nici sa nu ne bagi in seama. Ca si cum n-am fi aici. Si apoi, e bine sa stii: cum se lumineaza, plecam. Doar ca mai persista intunericul asta si hamacul inca se leagana-n colt. (Sem s-a asezat in scaun ca un om care are de gand sa stea mult. Len fluiera aria lui Don Bazilio. Pauza. Dupa un timp, Sem, din plictiseala, bate pe o clapa a masinii de scris. Se apleaca peste masa, ca sa vada ce a iesit. Fluiera mirat si mai bate cateva litere. Devine tot mai interesat si incepe sa bata preocupat.) Ia te uita! . Ce chestie! . Merge . Merge . Ce chestie! (Bate tot mai atent, uitand de cei din jur. Din cand in cand, se poticneste la cate o litera si duce mana la nas, la ureche; fornaie necajit. Intre timp, Len se opreste brusc din fluierat si duce mana la buzunarul interior al hainei, simtind lipsa caietului. Se intoarce spre Max si cu o miscare scurta i-l smulge din mana.) max (zambind indatoritor): Scuza-ma . (Len ridica mana sa-l loveasca, dar este uimit de tonul nou al lui Max, care are ceva rece si poruncitor in el. Max, pe acelasi ton, ii spune in continuare – atentie, trebuie insistat foarte mult pe aceasta nuanta a tonului lui Max, care este foarte importanta pentru. A sublinia noua lui ipostaza.) Tocmai vroiam sa te intreb . (Pauza.) E al dumitale . ?

Len (descoperit, distrus): De ce l-ai citit? . De ce l-ai citit . ?

Max (pe acelasi ton nou, degajat): Tocmai vroiam sa te intreb . (Priveste la Len pretuitor, admirativ. Len, neobisnuit cu un asemenea mod de a fi privit, se simte prost in momentul acesta, hamacul de deasupra lor incepe sa se legene, intinzandu-si umbra.) len (in soapta): Nu trebuia sa-l cititi. Nu trebuia sa-l cititi. (Apleaca capul, vinovat.) sem (ridicand pentru o clipa capul de la masina de scris.) Hei!

Max (ignorandu-l pe Sem): Dar nu inteleg, de ce te rusinezi, Len? Sunt foarte frumoase! . (Nu se poate sti daca este sincer sau spune toate astea cu perfidie, pentru ca are o voce ambigua. Len il priveste uimit.) len: Eu. Eu. (Nu stie ce sa spuna.) max: Eu sunt profesor de specialitate si tin sa-ti spun, daca ma crezi, ca astea (arata caietul) sunt de o mare valoare. Esti un talent autentic!

Len (priveste la Max cu admiratie, cu fericire): Eu, domnule . Cum sa va spun . Eu, de la inceput . Va rog sa . Va rog sa .

Sem (nebagat in seama de cei doi): Hei, ce-i asta?

CORTINA

SFARSIT