Propozitia subordonata aributiva - topica si punctuatia

PROPOZITIA SUBORDONATA ATRIBUTIVA

Propozitia subordonata aributiva are functia de atribut. Ea se introduce prin:

a)      pronume relativ: care, ce, cine ( mai frecvent forma de genitive-dativ cui), cat (cata, cati, cate); pronumele relativ invariabil de (in special in combinatie cu pronumele demonstrative, forma populara, al).

El e cel care ne-a ramas dator.

b)      adverb relativ cu sau fara prepozitie:

A venit ziua cand m-ai chemat.

c)   conjunctie (ca, sa, ca . sa, daca):

Intrebarea daca vine mi-am pus-o de multe ori.

Topica si punctuatia

Propozitia atributiva sta de obicei pe langa substantivul determinat. Atributiva poate fi neizolata sau determinativa, cand introduce o precizare fara de care enuntul ar avea alt sens decat cel dorit de vorbitor: Candidatele pe care le-am intervievat ieri sunt deosebite (nu toate, ci numai cele pe care le-am intervievat ieri). Propozitia atributiva neizolata sau determinativa nu se desparte prin virgula de regenta ei. Cand atributiva nu determina, ci aduce numai o explicatie suplimentara cu privire la regenta, se numeste atributiva izolata sau explicativa si se desparte prin virgula de regenta ei: Romanul “Baltagul”, care a aparut in 1930, este considerat capodopera lui Mihail Sadovenu. Propozitia atributiva care a aparut in 1930 poate lipsi, fara ca fraza sa-si schimbe sensul.

Apozitiei ii corespunde la nivelul frazei propozitia apozitiva. Ea denumeste, precizeaza, explica un cuvant, un grup de cuvinte, una sau mai multe propozitii: “Vorba ceea: La placinte inainte, la razboi inapoi.” (I. Creanga, ”Amintiri din copilarie”). Propozitia apozitiva poate fi juxtapusa cu termenul sau propozitia pe care o determina sau poate fi introdusa prin adverbele predicative adica si anume, uneori prin conjunctiile ca, ca sa, sa sau prin pronumele ce sau ceea ce; unele propozitii apozitive au inaintea lor o punctuatie anumita (doua puncte, linie de pauza), altele au numai virgula.