Literatura Populara

Literatura Populara

Literatura populara este cea dintai literatura a oricarui popor, ea nascandu-se concomitent cu poporul respectiv, care 'a crescut' cantandu-si dorurile, suferintele si credintele in doine, balade, legende, basme. Se poate spune ca literartura populara este folclorul literar.
Literatura populara este o parte semnificativa a folclorului romanesc ,care inseamna totalitatea productiilor intelepciunii unui popor (artistice, literare,muzicale,plastice, coregrafice, dramatice), create si transmise prin cuvant si practici de catre popor. Folclorul face parte integrata din cultura nationala si defineste spiritul unui popor. La UNESCO, Romania figureaza cu trei cuvinte: dor, doina si colind, care defineste, intre popoarele lumii, specificul spiritual al romanilor.
Folclorul
Etimologia cuvantului englez Folk " popor " si lore " stiinta ", "intelepciune ", deci intelepciunea poporului.

Totalitatea manifestarilor si creatiilor culturale ale unui popor, ce definesc specificul national si spiritual al acestuia, individualizandu-l.
Folclorul literar este o parte semnificativa ce cuprinde totalitatea creatiilor literare ce se caracterizeaza prin oralitate, sincretism, traditionalism, autor anonim si spirit colectiv, el constituind asa numita literatura nescrisa, produs al gandirii si simtirii oamenilor simpli. Acesta se poate defini prin trei cuvinte: dor, doina, colind, ce reprezinta specificul spiritual intre popoarele lumii. Folclorul literar cuprinde specii ale genului epic(basme, povestiri, snoave, balade), liric(doine, cantece) strigaturi si chiar dramatic(teatrul popular, irozii, scenete).

Acestora li se adauga creatiile cu caracter setentios(proverbe, zicatori) cele legate de magie (descantecul) si enigmistica (ghicitorile). Marile teme si motive ale literaturii culte isi au sursa in folclor, deoarece aici apar pentru prima data motive, ca: transhumanta, testamentul, al dezradacinarii, motivul zidului parasit al adoratiei si blestemului si teme ca: jertfa pentru creatie, comunicarea om-natura, binele si raul, iubirea cu dorul si jalea, revolta, ireversibilitatea timpului, etc. De aceea, creatia populara orala face parte integrata din literatura nationala, ea reprezentand un nesecat izvor de inspiratie, material de prelucrare si, mai ales, model de limba pentru scriitori.

Pe vremuri grijile femeilor erau in principal hainele si tesaturile.Hainele , portul traditional, atrageau atentia prin maiestria si diversitatea lor.Toate zonele etnografice au avut un specific local, hainele / tipul portului local fiind marci de recunoastere a provenientei membrilor din diferitele comunitatii, de asemenea mijloace de apreciere a varstei sau a starii sociale.Portul taranesc avea ca piesa de baza camasa.Lungimile camesei variaza pana mai jos de brau sau pana la glezne. Partea de sus a camasi este bogat decorata, la femei aceasta decoratiune ajungand sa acopere masiv portiunea de peste umeri. Pe cap femeile purtau basmale sau maramale din fir de borangic.Un element legate de obiceiuri, deoarece un important moment al nuntii

Caracterul colectiv reprezinta particularitatea operei literare folclorice de a fi produsul artistic al unei constiinte colective. Numai colectivitatea asigura drept de circulatie in mai multe arii geografice unui produs folcloric creat de un individ anonim.
Caracterul anonim este direct determinat de oralitatea folclorului. Opera literara folclorica nu este marcata de identitatea vreunui autor individual, insa poarta pecetea talentelor umane care au participat la desavarsirea ei.
Caracterul sincretic reprezinta contributia mai multor modalitati artistice(sau a mai multor arte) la realizarea unor opere folclorice: de pilda, poezia(doina, balada) se canta sau se scandeaza in ritmul jocului (ca strigaturile); colindele se canta dar se si reprezinta intr-un spectacol in care imbracamintea, obiectele si instrumentele traditionale au semnificatii precise; formulele de inovatie sau tamaduitoare (descantece curative, vraji, blesteme) presupun nu numai un text, ci si un ritual, o gestica cu valoare magica.
La randul sau, literatura populara a romanilor isi impune originalitatea prin inaltimea ideilor, finetea acestora si a exprimarilor, caracter ondulatoriu, unitate, inclinare spre nuanta si discretie.
Sentimentul cel mai inalt in literatura noastra populara este cel al dorului (o stare sufleteasca invartosata-spunea Lucian Blaga), cu incomensurabilele sale nuante : iubire, dragoste de neam si tara, legatura cu casa si satul, credinta.
Mihai Eminescu sustinea ca in literatura populara gasim "expresia cea mai scurta a simtamantului si a gandirii "caci ea este 'limba semntimentului', folosind 'cuvantul cel mai simplu.

Cunoscut la nivel regional mai ales in urma studiilor cu caracter științific intreprinse in secolul XX, folclorul pe teritoriul Romaniei a fost imparțit in numeroase zone folclorice, in funcție de regiuni, vai ale raurilor mai importante, județe sau subregiuni ale unui județ. Folclorul ajunge sa fie divizat chiar și in funcție de sate sau comune. Acest sistem de diviziuni, aparent exagerat, evidențiaza multitudinea de obiceiuri, tradiții, datini, care, insumate, releva identitatea romanilor, existența lor straveche.Principalele zone folclorice romanești sunt urmatoarele: Crișana, Banat, Țara Moților, Țara Oașului, Dobrogea, Moldova, Bucovina.

Surse timpurii (pana la 1850)Deși nu aparține de istoria scrisa, preistoria contribuie cu documente materiale importante pentru ințelegerea și incadrarea muzicii din epocile ulterioare. In atare privința, numai foarte tarziu au scris romanii despre muzica lor și despre folclor; in Antichitate, subiectul a fost tratat aproape exclusiv de autori straini, iar din Evul Mediu timpuriu (mergand pana in preajma anului 1000)Cercetatorii sunt de parere ca "horele" din cultura Cucuteni (cca. 3700-2500 i.Hr.)[15] sunt cele mai vechi izvoare nescrise care indica practicarea unei muzici insoțitoare in ritualul dansului.Antichitatea traco-dacaAtestarea unor practici muzicale in societatea antica.

*Interpretarea si valorificarea faptelor de cultura populara au fost determinate de interesul unor carturari (din epoca luminilor indeosebi) pentru popor, conjugat cu descoperirea culturilor primitive (in perioada marilor descoperiri geografice) atat de diferite de cele europene. Aceste preocupari s-au diversificat in romantism si au capatat, ulterior, un rol important in gandirea contemporana, cand s-au creat forme institutionalizate (muzee, publicatii, societati).

In revista Atheneum din 22 august 1846, arheologul englez William J. Thomas propunea folosirea termenului folclor (din engl. folk = popor, lore = intelepciune) pentru a denumi cultura populara, in timp ce cuvantul capatand noi semnificatii, mai ales in ceea ce priveste fenomenele subsumate. De aici si atitudinile care devin complementare - de entuziasm fata de faptele folclorice (in special in romantism) si de atitudine stiintifica explicativa, ulterior.

Cel care a dat un imbold considerabil interesului pentru folclor a fost Johan Gottfried Herder, care a publicat colectiile Volkslieder si Stimmen der Völker in Liedern (1778 - 1779); valoarea intrinseca a poeziei populare este reprezentata, pentru acesta, iar apoi si pentru romantici, de valoarea ei etno-istorica si artistica.

Folclorul, "arhiva vie a popoarelor", devine astfel un document prin care se reconstituie trecutul istoric national si se pune baza culturii nationale moderne.

La noi, interesul pentru faptele de cultura populara, de literatura, se manifesta "de timpuriu", inca din perioada cronicarilor, care le acorda un interes deosebit (Neculce isi prefateaza Letopisetul cu cele 42 de legende, in Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir gasim prezentate obiceiuri, credinte, superstitii). Rolul major a revenit, insa, pasoptistilor, care vad in poezia populara o adevarata oglinda a sufletului popular. Daca lui Alecsandri ii datoram cea dintai culegere de poezie populara (Poezii populare. Balade (cantice batranesti) adunate si indreptate, 1852), lui Heliade Radulescu, prelucrarea unui mit (Zburatorul), si intrarea literaturii populare ca izvor de inspiratie in sfera de interes a creatorilor (Pann, Asachi, Balcescu etc.), lui Alecu Russo ii datoram sistematizarea, intr-o viziune teoretica mai profunda, a ideilor privitoare la creatia literara populara ca document istoric si spiritual, cu valoare artistica de exceptie si drept nesecat izvor de inspiratie pentru creatia culta.

Mitul il invata pe om "istoriile" primordiale care l-au construit din punct de vedere existential si tot ce se refera la existenta si la propriul mod de a exista.