Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica




Literatura


Qdidactic » didactica & scoala » literatura
Sens conotativ - afara sensului propriu / fundamental - pe care-l capata un cuvant in context



Sens conotativ - afara sensului propriu / fundamental - pe care-l capata un cuvant in context


Sens conotativ


Prin sens conotativ se intelege orice sens - in afara sensului propriu / fundamental - pe care-l capata un cuvant in functie de context.


Critica literara moderna a preluat din lingvistica termenul de sens conotativ; in functie de context, sensul conotativ poate fi restrans, ori extins; «analiza stilistica a unei poezii, care caracterizeaza lingvistic expresia metaforica si simbolica, utilizeaza frecvent termenul de conotatie, numind fie toate asociatiile emotionale sau senzoriale provocate de un cuvant, fie orice sens cognitiv rezultat al sugestiei, interferentei, ambiguitatii relatiei dintre sensul primar si sensul simbolic al unui cuvant» (DTL, 96). "Opozitia" dintre sensul conotativ (conotatie) si sensul denotativ (denotatie) «apare astfel ca rezultat al dispozitiei "extralogice" (in limbajul poetic) si "logice" (in limbajul uzual stiintific) de la cuvant; astfel, explicarea unei metafore sau a unui simbol este evidentierea lantului de sensuri contextuale ale cuvantului, de modificari subiective, deci de conotatii ale intelesului acceptat unanim de colectivtatea de vorbitori; de sensul conotativ, introdus de un poet, depinde valoarea efectului poetic si cognitiv pe care il produce utilizarea cuvantului; de exemplu, intr-un context poetic arghezian, viata si moarte, care nu au nimic comun prin sensurile lor denotative, intra in raport prin sensurile conotative ale cuvintelor "se innopteaza" si "ceata"» (ibid.) Ziua de ieri s-a tinut dupa mine, crezand, / Ca un caine flamand, / Ca e legata cu ceva, cu vre o curea, / Cu vre o franghie, de viata mea - / Si la o raspantie cu statui / S-a intors, vazand ca nu-i. // S-a pierdut neputincioasa si pribraga / Dupa ce vremea intreaga / M-a urmat, pas cu pas, pana azi / La amiazi. // Cine si-a pierdut o zi cat o viata, / S-o caute repede. Se innopteaza. Se lasa o ceata («O zi» de T. Archezi - ArV, I, 190). Cuvantul fereastra intr-un anumit context poate avea sensul conotativ de "ora libera in programul unui profesor"; in drama «Iona» de M. Sorescu, fereastra inseamna iesirea din pantecele chitului, simbol al spatiului / universului-capcana; in tabloul al III-lea, dupa "despartirea de pescarii muti", Iona chibzuieste, scoate cutitul si incepe sa-si croiasca fereastra "de evadare" din orizontul-pantece-de-chit: «- Daca nu exista ferestre, ele trebuie inventate.» (SSms, 25). "Dialogul" este propulsat de asocierile imprevizibile si de fantezismul ironic-paradoxist debordant, punandu-si problema intretinerii tuturor pestilor marii, "pe mancare si pe bere", aluzia fiind destul de stravezie la explozia demografica din secolul al XX-lea si la limitele planetare ale resurselor de hrana. Viziunile sunt terifiante, inchipuind o zana acvatica, Marea, turnand apa tuturor pestilor in gurile cascate spre ea. De la parelnicia intrarii in navod a Marelui Peste, visat de-o viata, se deruleaza o scena simbolica, intr-un onirism derizoriu; protagonistul viseaza in fiecare noapte numai pesti, fiind satul «de atata duhoare in somn», intrucat nici un vis nu este lipsit de peste: « Visul si pestele. / Visul unu crap. / Visul doi morun. / Visul trei platica (SSms, 10). Si cand viseaza platica denotativ: "peste de apa dulce Abramis brama" / conotativ: "salariu" , din cauza ca este mica, insignifianta, se trezeste intodeauna injurand. Protagonistul se foieste apoi in pat pana spre ziua, cand atipeste din nou si cand viseaza, in loc de balena, ofata (denotativ: "orice peste mic care inoata repede" / conotativ: "tanara usuratica"), incat nici nu si-o poate aminti, caci «se topeste pana te trezesti». De la problemele ridicate de visele de pescar, trece, analogic, la cele de padurar; crede ca si in ipostaza de padurar ar fi coplesit tot de "vise profesionale": i-ar veni in somn numai copaci. Fantezia lucreaza mai departe "in progresie geometrica", protagonistul presupunandu-se padurar si imaginandu-si cantitativ, un vis, chiar din prima noapte, cu un milion de copaci, dand o umbra deasa ca mierea; la o astfel de umbra ar putea sta cu capul pe o radacina si ar contempla veveritele: « Si eu colo, cu capul pe-o radacina, sa ma tot uit dupa veverite. / Veveritele nu trebuie sa le prinzi. / Asta mi-ar mai lipsi sa mai alerg si dupa veverite in somnul meu nenorocit. (Catand spre navod.) Oare ? / Ai, sa-l scot ?» (SSms, 11). Eroul revine la conditia lui de pescar sarac, trage de navod si constata ca nu este nimic, dar se intreaba de ce atarna asa de greu daca nu e nici un peste in el. Isi explica si aceasta misterioasa, transparenta "greutate", prin faptul ca un nor isi culcase umbra exact pe navodul lui. Lucrarea fanteziei il proiecteaza de-acum si ca pescar de nori: Mai bine m-as face pescar de nori. / Azi unul, maine altul. / As aduce repede potopul. / Ca la nori am noroc. (Pauza.) (Da cu ochii de acvariu. Vorbind cu pestisorii.) Tot in voi mi-e speranta. / Plevusca, saraca ! / Ea duce greul marilor si oceanelor (SSms, Plevusca desemneaza multimea de "pestisori de balta cu corp lungaret", din soiul Leucaspius delineatus simbolic-paradoxist, poetul face aluzie la multimile sarace (taranime, muncitorime) dinspre baza piramidei sociale. Tabloul intai se termina cu scena in care Iona "se decide" sa pescuiasca din "proprietatea-i privata", din propriul acvariu, caci marea nu-i purtase noroc. Este prilej de meditatie asupra visului de aur conexiune subtil-metaforica in ceausista epoca de aur ori la «Comunismul visul de aur al omenirii», trambitata lozinca si in anii crearii piesei Iona: « Pesti, fiti atenti, nada mea o sa-si faca efectul ! (Privind acvariul, apoi marea.) Apa asta e plina de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi, pestii, inotam printre ele atat de repede, incat parem galagiosi. Visul nostru de aur e sa inghitim una, bineinteles, pe cea mai mare. Ne punem in gand o fericire, o speranta, in sfarsit ceva frumos, dar peste cateva clipe observam mirati ca ni s-a terminat apa (SSms, 13). Desigur, se termina si apa / "viata" lui Iona din tabloul intai, caci in clipa in care «se apleaca peste acvariu», «gura pestelui urias incepe sa se inchida; Iona incearca sa lupte cu falcile care se inclesteaza scartaind groaznic», permitand, totusi, a se auzi, inaintea lasarii intunericului, ultimile replici: « Ajutor ! Ajutoooor ! / Eh, de-ar fi macar ecoul !





Directia valaha / dacoromana a umanismului "laic", un umanism al dialogului cu cosmosul nostru cel de toate zilele, este reprezentata mai intai de Flavius Iulian, imparat de Constantinusa / Constantinopol intre anii 361 si 363, supranumit si "apostatul" / "rebelul". In nenumarate randuri, genialul imparat-filosof si-a elogiat stramosii sai dacoromani / valahi, indeosebi, pe cei din provincia imperial-romana a Daciei / Dacoromaniei Sud-Dunarene, Dacia Ripensis / Aureliana, "rustici", "simpli", "austeri", «straini de rafinamente senzuale», «neclintiti in hotarari», «cu frica de Dumnezeu / Samos (Soarele-Mos)» (cf. REl, 65). Iulian a fost educat in adolescenta in Dacia / Dacoromania, in spiritul stravechi, multimilenar, al confreriilor razboinic-religioase ale Zalmoxianismului, cunoscute pe aceste segmente temporale ale "istoriilor" mai ales sub numele de Cavalerii Dunareni / Thraci (confrerii care l-au proiectat si in tronul imperial - cf. CDCD, 127 sq.). Imparatul valah / dacoroman, Flavius Iulian, a fost un orator de marca, un distins filosof al secolului al IV-lea, un liric de stirpe cogaionica / zalmoxiana. Corola operei sale se constiuie din Banchetul sau Saturnalele ori Imparatii, Contra Crestinilor - in trei carti, din care s-au transmis fragmente; Imnuri Regelui-Zeu-Soare si Mumei-Pamant poeme in proza, elogiind Perechea Primordiala, scrise dupa reintoarcerea de la Crestinism la Zalmoxianism (cam in acelasi timp cu trilogia «Contra Crestinilor»), Discursuri "oficiale": Elogiul imparatului Constantiu, Elogiul imparatesei Eusebia, Scrisori etc. Deocamdata, pelasgo-thraco-dacul / valahul (dacoromanul) Aethicus Dunareanu (d'Ister / Histricus, 370 435, aprox.), dupa cum sta marturie lucrarea sa din orizontul anului 400 d. H., Cosmografia (transmisa peste Evul Mediu in 4o de copii), traverseaza / descrie America de Nord, inaintea lui Columb (1451 - 1506) cu 1092 de ani, inconjoara planeta - ca "Mesager Celest", pe calea traditional-sacra a Zalmoxianismului, a stramosilor cu stiinta de a se face nemuritori - mai devreme cu cel putin 1122 de ani decat cei din echipajul condus de Magellan (1480 - 1521). Gratie tot Cosmografiei lui Aethicus Dunareanu ni s-a transmis si alfabetul pelasgo-thraco-dac / valah (dacoroman-arhaic) din 23 de litere (pentru cele 23 de sunete, in scriere aplicand principiul fonetic, in cadru misteric / initiatic). Dacoromanul / valahul carturar, Dionisie Maruntu' / Exiguul (470 - 545, aprox.), ce a servit Biserica de la Roma sub zece papi (de la Anastasie al II-lea la Vigilius), are si "opera laica", rezidand in punerea bazelor de calcul ale erei noastre, valabile si astazi, prin lucrarile Cartea despre Pasti si Argumente pascale cat si prin doua "epistole": De ratione Paschae calauzit de principiile: «Eu n-am voit sa pun in baza ciclurilor mele amintirea acelui om fara de lege si persecutor (Diocletian), ci mai degraba am ales sa socotesc anii de la Intruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca astfel sa fie tuturor mai cunoscut inceputul nadeJdii noastre si pentru ca sa apara mai clara cauza rascumpararii neamului omenesc, adica Patimile Mantuitorului nostru.» (apud VSP, 63). Cea mai mare descoperire - care da un nou avant umanismului european, determinand in mare masura a doua Renastere a Europei - se datoreaza germanului Johann Guttenberg (1400 - 1468), inventatorul tiparului. Descoperirea tiparului isi pune amprenta benefic asupra noului curs al umanismului european, inclusiv a umanismului din Principatele Valahe, [ara Romaneasca - prin tipografia de la Targoviste - ocupand "locul al cincilea" din Europa, in "marea competitie" a centrelor de tipar. Si de-aici incolo, directia valaha / dacoromana a umanismului "laic", a unui umanism al dialogului cu cosmosul nostru cel de toate zilele, este stralucit reprezentata si de Neagoe Basarab autorul celebrelor Invataturi catre fiul Theodosie lucrare adeseori comparata valoric cu «Principele» de Niccolo Machiavelli, si de Nicolae Milescu autor a doua carti de mare importanta europeana la data ivirii lor, Descrierea Chinei si Jurnal de calatorie in China alaturandu-li-se: Nicolaus Olahus prietenul lui Erasmus de Rotterdam, autorii de cronici / letopisete (Grigore Ureche, Miron Costin, Radu Greceanu, Radu Popescu, Ion Neculce s. a.), ori de istorii (Constantin Cantacuzino s. a.), culminatia fiind marcata de enciclopedismul lui Dimitrie Cantemir. Umanismul valahic / dacoromanesc, prin valorile sale, este parte constitutiva din marele umanism al Europei din toate anotimpurile, remarcandu-se alaturi de umanismul Italiei (F. Petrarca, G. Boccaccio, N. Machiavelli, L. Ariosto, T. Tasso s. a.), al Frantei (F. Rabelais, P. Ronsard, M. Montaigne s. a.), al Angliei (Th. Morus, C. Marlowe, W. Shakespeare, E. Spencer s. a.), al Spaniei (Miguel de Cervantes, Lope de Vega, Calderon de la Barca s. a.), din [arile de Jos (Erasmus de Rotterdam s. a.) etc.







Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright