Simetrie

(lat. / gr. symmetria; cf. fr. symétrie

Prin simetrie ca "figura de constructie" estetico-literara se intelege asezarea / dispunerea unor "parti" (capitole, scene, simboluri, metafore, versuri "voltaice" etc.)  "la egala distanta" fata de un "centru" / "nucleu", incat sa contribuie "economic" la maxima armonizare a elementelor din spatiul liric, epic, sau dramatic, al unei opere, creand impresia de sfericitate / perfectiune.

Esteticienii au atras atentia, de la Aristotel incoace, ca reproducerea / redarea de "chipuri" de obiecte, "imitatia" acestora, se releva drept "prilej de placere"; de perimetrul artei tine si "placerea" produsa de identitatea aspectuala descoperita in natura, bineinteles, de imitat si ea fiind, de la aripile in zbor ale unui vultur, ale unei vrabii, ale unui fluture etc., pana la dispunerea simetrica a petalelor in "corola de minuni a lumii" (L. Blaga), ori pana la simetriile lichide dintr-ale "valurilor mandre generatii spumegate" (Gr. Alexandrescu), fie in succesiunea lor de pe Olt, de la Cozia, fie de pe Marea Getica / Neagra; «intr-o formula generala - observa si Eugeniu Sperantia -, "imitatia" aceasta, sau repetarea unor impresii, care nu e totdeauna datorita intentiei unui artist, se reduce la ceea ce, geometriceste, se numeste: simetrie; cateva linii trase la intamplare cu cerneala pe jumatatea unei foi de hartie si apoi calchiata invers pe cealalta jumatate, va da un fel de figura ornamentala, mai mult ori mai putin frumoasa prin simetria ei; nu este necesar ca elementele unei simetrii sa fie chiar ele frumoaase, ci impresia frumosului decurge din intuitia simetriei.» (SpPoe, 17 sq.). In mod obisnuit, desemnam prin simetrie, "doua figuri spatiale asemanatoare", cu elementele componente dispuse "invers", ca si cum se reflecta intr-o oglinda; multiplicarea aceleiasi forme, "fara inversiune", este un alt tip de simetrie; «un acelasi "motiv", o aceeasi figura geometrica, regulata sau nu, dar repetata de mai multe ori de-a lungul unei linii ori pe o suprafata, poate sa dea un aspect ornamental, decorativ, care sa infrumuseteze de pilda un perete, o mobila, o urma, un obiect vestimentar; simetria este, insa, o lege care se aplica in marea generalitate a formelor de viata animaala si, cu prea putine abateri, chiar intr-ale vietiii vegetale; ea se impune multiform in toata structura anatomica a speciei noastre; mai mult, o regasim in euritmia proceselor noastre fiziologice, de la respiratie () la alternarile dintre sistola si diastola, fara sa mai reamintim si de reeditarea acelorasi faze de dezvoltare la fiecare individ in decursul intregii lui ontogeneze; () chiar daca, in cerebralitatea noastra, simetria anatomica si ritmul fiziologic nu pot fi obiect al unei intuitii directe, chiar daca nu le simtim nicicum, exista in mod necesar o cerinta, o propensiune inconstienta, fara justificare din ordin intelectual, care totusi le invaluie intr-o atractie necesara, ne determina pentru ele o preferinta fireasca si le imprima intotdeauna nuanta "agreabilului".» (SpPoe, 18) Dar impresioneaza nu numai simetria formelor vizuale, ori auditive, adica simetria senzoriala, ci si simetria din profundele campuri psihice / mentale, adica simetria conceptuala; «posibilitatea comparatiei intre imaginile mintale a doua sau mai multe obiecte distincte face posibil asa numitul "proces asociativ", proces de "asociatii de idei"» (SpPoe, 21); simetria conceptuala este antrenata mai ales de functia vorbirii / cuvantului (Logosului); «gratie unei interventii a imaginatiei, denumim o imagine printr-un alt termen decat cel care uzual ii este propriu, si aceasta se petrece si in baza unei relatii de asemanare, dar si datorita altor raporturi; avem de-a face aci cu asa-numitii termeni figurati; interventia termenului figurat face ca imaginile curente sa ne apara intr-o lumina noua, plasandu-se intr-o simetrie de ordin conceptual; cu cat simetrica latura a celor doua imagini tine mai mult de esenta lor, de o nota mai caracteristica ori mai reliefata, cu atat folosirea termenului figurat poate sa surprinda, sa placa, sa se impuna ca mijloc artistic superior» (SpPoe, 22); la scriitorii / artistii moderni, simetria conceptuala se extinde la alegorie, la simbol etc., adica «la mari ansambluri de imagini, de concepte sau de idei, a caror destinatie nu e in ele insile, ci in posibilitatea de a sugera ganduri ce n-au fost exprimate direct» (ibid.)

Eminescu apeleaza la simetrie in majoritatea poemelor sale ample, nu numai sub pecetea antitezei, ci si prin plasarea unor metafore-simbol in "dechiderea" si in "inchiderea" unui poem; in Scrisoarea I al cincilea vers din "deschidere", «Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate / De dureri», cu metafora-simbol, este "strategic" / "simetric" dispus, in "ecuatia decadei de aur", drept al zecelea vers din "inchiderea" poematica: «Si din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate; / Amortita li-i durerea» etc. Romanele lui Liviu Rebreanu opereaza cu interesante simetrii conceptual-realiste, sugerand sfera, simbol al perfectiunii; in "deschiderea" romanului «Ion», drumul ("intovarasindu-se cu Somesul, de la Carlibaba"), in admirabila ecuatie drum-rau, si reperele "prevestitor-thanatice" - Rapele-Dracului, Cismeaua-Mortului, Pripasul din "scrantitura de coline" etc. - reapar simetric in "inchidere": acelasi drum e urmarit tot secvential-cinematografic, dar cu "inversa derulare"; in «Padurea Spanzuratilor», impresioneaza simetricele scene-simbol: cea a spanzurarii ofiterului ceh, purtator de simbolic nume, Svoboda ("libertate"), "in deschidere", si cea a spanzurarii ofiterului roman, Apostol Bologa ("apostol" al glasului sangelui de neam ce biruie "spiritul rangului / vasalitatii") din "inchidere"; si in literatura secolului al XX-lea, lucrarea estetica a simetriei pare a nu cunoaste frontiere.

Atitudinea psihologica a naratorului fata de faptul povestit este determinanta numai in momentul initial al creatiei unei legende, snoave, povestiri etc. O data antrenat in poveste, felul acestuia de a privi, mai ales in cazul operelor cu circulatie extinsa, nu influenteaza decat partial desfasurarea faptelor si numai rar - cand avem de-a face cu personalitati forte bine conturate - le deturneaza dintre limitele speciei. Pledoaria vizeaza, in fond, o anume autonomie a formei pe care, fie ca dorim, fie ca nu, intamplarea si-o capata dupa oarecare circulatie - faptul de viata incadrandu-se in ramele structurii artistice a unei anumite specii.

Dupa cum am afirmat mai sus, intamplarile retinute in legenda cunosc in cea mai mare parte un regim de credibilitate diferit de cel al altor specii epice. Nu se regaseste aici nici groaza fata de faptele povestirilor superstitioase, nici certitudinea faptului petrecut ca atare, din cadrul povestirilor istorice, dar nici detasarea absoluta de verosimilitate a basmelor, a povestirilor fantastice, sau atitudinea ironica din snoave. E o perspectiva moderna, vizibila printre altele si in aceea ca, desi faptele sunt date ca reale, ele sunt puse totusi sub pecetea incertitudinii, legendele debutand, in general, sau continand pe parcursul naratiunii numeroase variatii pe tema verbelor dicendi: "cica", "se zice", "se spune", "se crede" etc. Aceasta nu inseamna ca atitudinea povestitorului este alta cand naratiunea debuteaza ex abrupto sau evita sa se dezica prin fomule consacrate. In general, legenda este admisa cu rezerve ca un fapt intamplat ce raspunde, fara a epuiza problema, la o intamplare trezita de curiozitatea umana.

In genere, insa, dezicerea povestitorului de "adevarul" legendei nu cunoaste accente categorice, pastrandu-se in limitele simplei utilizari a verbelor dicendi.

II.4. Universul tematic

Teoretic, sferele tematice ale legendei sunt nelimitate - omul cauta raspunsuri in legatura cu originea, forma si insusirile tuturor lucrurilor, vietuitoarelor si fenomenelor din univers, incat pe buna dreptate academicianul Grigore Stefanescu opina: "Asa de convins este poporul, ca orice fapt trebuie sa aiba o cauza, incat, cand cunostintele lui marginite nu-i sunt indestulatoare, ca sa explice aceasta cauza el alearga la legenda, care nu este decat rezultatul imaginatiunii, care voieste sa explice prin supranatural un fapt pe care nu si-l poate explica in alt mod"²⁰.

Ovidiu Barlea vorbea de aproximativ cinci mii de subiecte de legenda inregistrate, luand in considerare si "legendele" istorice, toponimice si onomastice, care, de fapt, sunt traditii istorice. Desigur, mai exista inca alte si alte legende neinregistrate, dat fiind caracterul lor local, circulatia restransa, cum se intampla cu multe din creatiile prozei populare. Totusi, remarca privind saracia legendelor in comparatie cu infinitul temelor de abordat ramane valabila. Poporul nostru nu e preocupat sa-si explice lucrurile si faptele comune, ci fie lucrurile extraordinare, iesite din comun, anomaliile geologice si meteorologice, fie faptele de interes specializat, nascute din practicarea ocupatiilor traditionale: pastoritul, agricultura, vanatoarea etc. Exista si o serie de legende care nu fac trimitere directa la una din cele doua moduri de starnire a curiozitatii, care ne apar astazi lipsite de justificare "utilitara", cum ar fi o parte din cele despre plante, flori, insecte si chiar unele din legendele mitologice.