Stil indirect
/ indirect liber
Stilul indirect, sau vorbirea
indirecta, consta in reproducerea replicii unui alt vorbitor / personaj,
ori chiar a naratorului aflat intr-o alta imprejurare, anterioara momentului
emiterii mesajului, apelandu-se la un verb (locutiune) de declaratie si la o
subordonare gramaticala (prin conjunctiile / adverbele relative: ca, sa, cum etc.), schimband persoana
gramaticala a verbului (din vorbirea directa), ori pronumele, incat relatarea
sa se faca numai din punctul de vedere al emitatorului.
De obicei, subordonarea gramaticala se constituie din completive
directe: «Se inveselira si mai mult, iar unul din ei () incepu sa spuna ca
Iocan il injura pe Moromete de mama focului si ca zice ca daca il mai prinde pe
la fierarie o sa-i dea cu barosul in cap.» (M. Preda, Morometii,
I, p. 462).
Stilul indirect liber, sau vorbirea
indirect-libera, consta in redarea indirecta a replicilor, dar fara a apela
cumva la vreun verb (locutiune) de declaratie, ori la conjunctia subordonatoare
ca, ci numai folosind pronume,
adjective si adverbe interogative, caracteristice vorbirii directe, si pastrand
unitatea naratiunii: «Se sparsesera sticlele si acum se scurgea ramasita
vinului. Ce sa faca ?
La musteriu cu cioburi de sticla nu putea merge (I. L. Caragiale, Canuta, om sucit
