Antropologia interpretativa Clifford Geertz
Tentativa lui Lévi-Strauss de
a revitaliza antropologia in sensul unei stiinte riguroase, pozitive,
nu s-a bucurat decat pentru o scurta perioada de aderenta
comunitatii antropologilor. Iar acest lucru se datoreaza, intre
altele, si faptului ca demersul sau a fost unul solitar, un
demers care, in epoca sa de glorie (anii ´70) a starnit o enorma
recunoastere, dar care nu a produs o 'scoala de
gandire' (cel putin nu in antropologie; in filozofie, in schimb, s-a
inregistrat o adevarata 'voga' lévi-straussiana;
scrierile sale informand etnografic diferite tentative de reconstructie a
antropologiei filozofice).
Dinspre Statele Unite, in special, s-a conturat o viziune radical opusa,
care in traditia americana inaugurata de Boas a subliniat
din nou importanta particularului, a 'culturii locale' in
cercetarea antropologica, pe de-o parte, si care a 'dispus'
antropologia printre disciplinele hermeneutice (capabile in cel mai bun caz
sa realizeze 'comprehensiunea' unei culturi, sa
inteleaga cultura ca 'text' cu semnificatii multiple,
dar nu sa afle regularitati de lege), pe de alta parte.
Aceasta noua orientare, cunoscuta ca 'antropologie simbolica'
sau/si 'interpretativa' s-a coagulat ca urmare a
eforturilor de resemnificare a 'culturii' intreprinse de Clifford
Geertz (1926 - ), resemnificare ce trebuie inteleasa in primul rand
ca (re)autonomizare a culturii in raport cu structura sociala si psihologia
individuala.. Scrierile acestuia au alimentat de asemenea momentul de
cotitura reprezentat de postmodernism in antropologie, curent care va
repune in discutie chiar fundamentele disciplinei (v. Tema 8). Sa
urmarim, pentru inceput, parcursul ideatic al lui Geertz.
Traseul cultural al lui Clifford Geertz urmeaza doua perioade relativ
distincte. Isi incepe activitatea de antropolog imediat dupa cel
de-al doilea Razboi Mondial, intr-un moment in care o America victorioasa
sprijina reconstructia Europei si tuteleaza
independenta fostelor colonii europene din Asia si Africa. Sperantele
in America sunt mari, pe masura increderii ei in sine, iar
stiintele sociale sunt chemate sa exporte in intreaga lume modelele
cele mai eficiente ale modernizarii. Sociologia incearca sa
gaseasca un model integrator si un limbaj comun pentru toate
stiintele sociale :'A fost o vreme, in anii ´50, cand
sociologia, prin implicarea colectiva a psihologiei, antropologiei,
istoriei si statisticii, parea capabila sa salveze lumea de
acele vechi fantome care sunt tribalismul si religia.' Sperantele
in ordine si echilibru sunt exprimate in proiectul sociologic care
domina acei ani, respectiv cel al lui Talcott Parsons. Pentru a demara o
'actiunea sociala' eficace, se cerea in prealabil o cat mai
clara definire a celor trei mari piloni (structura sociala, cultura,
personalitatea) pe care era fundamentat sistemul parsonian. Antropologiei ii va
reveni misiunea clarificarii conceptului de cultura, respectiv producerii
unui concept stiintific, pozitiv, al culturii, sarcina pe care
Parsons o imparte cu doi dintre cei mai proeminenti antropologi ai momentului:
Alfred Kroeber de la Berkeley si Clyde Kluckhohn de la Harvard.
Ca urmare a unei intalniri intamplatoare cu Margaret Mead care-i deschide
apetitul pentru antropologie, tanarul Geertz, avand doar o diploma de
graduate in Literatura
Engleza, se indreapta in 1949 catre un program experimental care
debuta in acel an la Harvard (Department
of Social Relations), program postgradual care viza pregatirea
unor echipe multidisciplinare care sa duca la bun sfarsit
proiecte de cercetare de teren de lunga durata pe tema mecanismelor
schimbarii sociale si modernizarii. Prin indrumarea lui Clyde
Kluckhohn, Geertz asuma in prima sa perioada o viziune asupra
culturii de inspiratie weberiana, prin lectura lui Weber de
catre Parsons, care interogheaza legatura dintre idei si
procesele sociale sau, mai specific, dintre religie, traditie si
dezvoltarea economica si politica. Aceasta viziune este
pusa la lucru in primele sale lucrari, produse cu o academica
regularitate ca urmare a anilor de munca de teren petrecuti in
Indonezia (o tara care tocmai isi cucerise independenta
si in care asteptarile legate de o rapida modernizare erau
foarte mari). Astfel apar monografiile The
Religion of Java (1960, teza de doctorat), Agricultural Involution (1963), Peddlers and Princes (1963) si The Social History of an Indonesian Town
(1965). In esenta, dincolo de un enorm efort descriptiv,
lucrarile in cauza teoretizeaza contradictiile dintre
traditie si modernitate, tribal si statal, comunitati
sacre si comunitati secularizate, cu intentia de a
clarifica deopotriva resursele culturale care pot sustine schimbarea
si trasaturile culturale care o inhiba. Imaginea de
ansamblu care reiese din aceste monografii este optimista vizavi de
schimbare, imagine construita prin ilustrari repetate a unor
situatii de integrare (de factura durkheimiana sau
parsoniana) a unor grupuri sociale care impartasesc valori
comune. Potentialul de conflict datorat coexistentei a
trei grupari religioase (sincretica, islamica si
hinduista) poate fi eliminat de nationalismul emergent, care produce
ritualuri pan-Javaneze, si datorita formarii institutiilor
laice de nivel statal. Un ideal cultural al tuturor indonezienilor este in curs
de formare, credea pe atunci Geertz, iar unitatea culturala prefigurata
va garanta un progres social constant.
In paralel cu monografiile, care sunt 'orientate catre probleme
concrete, de genul stabilitatii politice, modernizarii
economice, chestiuni ale dezbaterii privind dezvoltarea din primii ani ai
decolonizarii', Geertz redacteaza un important numar de
eseuri in care afirma din ce in ce mai apasat rolul determinant al factorului cultural in dezvoltarea
sociala. Adresandu-se economistilor, specialistilor in agricultura,
tehnicienilor dezvoltarii ii invita sa considere cutumele locale
si traditiile nu doar ca piese de muzeu, de interes doar pentru esteti
si anticari, ci ca forte ce determina formele schimbarii.
Intelesurile alocate culturii in monografiile dedicate Indoneziei stau
inca sub influenta lui Kroeber si Parsons, fiind specificate
prin intermediul a trei opozitii polare, trei perechi de tipuri ideale
opuse: i) opozitia dintre cultura si structura sociala, ii)
opozitia dintre statul traditional, pe de-o parte, in care cultura
si structura sociala formeaza un sistem unic care se
auto-reproduce, si statul modern, pe de cealalta parte, in care
vechile idei si valori nu se mai potrivesc in sistemele sociale noi
si sunt contestate de noile ideologii si, in fine, iii)
opozitia, deja sugerata, intre religie, ca expresie condensata a
culturii in cazul societatii traditionale, si ideologie, ca
expresie esentializata a culturii moderne.
Modernizarea asteptata a Indoneziei stagneaza insa si
deja in ultima monografie dedicata Indoneziei tonul optimist al autorului
este inlocuit cu unul sobru, pe alocuri chiar sumbru cu privire la viitor:
'Cautarea unei forme viabile este de fapt laitmotivul istoriei urbane
a [orasului] Modjokuto aceasta isi dovedeste mai degraba
capacitatea de a dizolva forme vechi decat de a stabiliza unele noi Orasul
si vecinatatile lui esueaza, asemenea intregii
tari, intr-o stare de tranzitie continua' iar 'fazele
recente ale istoriei orasului nu constitue decat momentele unui progres
constant catre o forma imprecisa'.
Spre sfarsitul anilor ´60 sperantele in capacitatea
stiintelor sociale de a produce prognoze (sensul 'tare' al
stiintei) si de a pune la lucru o inginerie sociala eficace
in zonele postcoloniale se spulbera. Impreuna cu establishment-ul american ca intreg,
discreditat de miscarile liberationiste, marxism, activism
pacifist si ulterior de contracultura, pozitivismul devine si el
o paradigma pusa sub semnul intrebarii. Prognoza lui Geertz
privind un viitor optimist pentru Indonezia e brutal demontata de masacrele
din 1965 si de instalarea regimului dictatorial al generalului Suharto,
iar fata de framantarile prin care trece scena
universitatilor americane Geertz prefera sa ia o atitudine
mai degraba distanta, retragandu-se, dupa o perioada petrecuta
la Universitatea din Chicago, intr-unul dintre institutele elitiste ale
sistemului Ivy (Institute for Advanced Study,
Princeton). Terenul va si el schimbat, preferata fiind o
tara mai putin afectata de nelinistile momentului: Marocul.
Rezultatul acestor ani va fi lucrarea Islam
Observed (1968), in care dezvolta o comparatie intre
evolutia islamului in cele doua terenuri cercetate, Indonezia si
Marocul. Cu aceasta lucrare incepe sa se insinueze, in opera lui Geertz
o noua atitudine vizavi de raportul dintre cultura si structura
sociala , ultima fiind propriu-zis absorbita in prima categorie explicativa.
Momentul corespunde unei modificari paradigmatice in antropologia americana,
repectiv afirmarii unui grup de antropologi ce cultiva
'antropologia simbolica' ca alternativa la cea de
inspiratie pozitivista, parsoniana, privita ca parte a unei
sociologii generale. 'Pe atunci [la Chicago] meditam in cadrul unei
antropologii simbolice asupra opozitiei dintre cultura si
structura sociala. Am dorit sa readucem cultura, indiferent de ce
definitie i-am fi dat, in centrul analizelor. Aveam pareri diferite
despre ceea ce inseamna ea, dar eram cu totii de acord ca
dimensiunea culturala a lucrurilor trebuie sa fie luata din nou
in considerare' .
Pentru Clifford Geertz acest moment de cotitura va insemna cristalizarea
celor doua teme teoretice majore care-i vor marca lucrarile de
maturitate: i) relevanta pentru stiinta sociala a
cercetarii localului si ii) elaborarea orizontului de
semnificatii al conceptului de 'cultura'.
In ce priveste prima tema, o prima
pozitie va fi exprimata in prefata de la Islam Observed. Geertz pune aici intrebarea
pe care sociologii, istoricii, economistii o formuleaza ca
obiectie la generalizarile fundamentate pe investigarea, chiar
daca minutioasa, a unor formatiuni social-culturale locale:
'Nu este nevalida lecturarea contururilor unei intregi
civilizatii, a unei economii nationale, a unui sistem politic
complex, a unei intinse structuri de clasa pe seama detaliilor cate unui
sistem social miniatural, oricat de intim cunoscut? Nu este neinspirat sa
presupunem ca astfel de sisteme sociale miniaturale orase ori sate
uitate sau chiar regiuni sunt tipice pentru o tara ca intreg?'
Raspunsul este desigur pozitiv. Ceea ce este prost pus aici este insa
intrebarea, afirma Geertz, caci este cert ca investigatia
antropologica nu incearca sa substituie un sens parohial unuia
comprehensiv. 'Nu reduce Mexicul la Yucatan sau America la
Jonesville', ci incearca sa descopere ce contributii pot
aduce cunostintele detaliate despre microsisteme la intelegerea
sistemelor complexe. In fapt, chiar sociologii si economistii procedeaza
in modul descris mai sus, producand adesea generalizari pornind de la
propriile lor variante ale Americii redusa la Jonesville.
Dincolo de aceste consideratii, care par a face o delimitare clara
intre ceea ce tine de local si nivelurile de complexitate
superioara, Geertz aplica in Islam
Observed o stiinta in care elemente particulare, detaliile
minutios analizate despre local (acele sate si orase
'uitate' din Indonezia si Maroc, dar si mituri, date istorice
si consideratii filosofice despre islam), sunt angrenate intr-un
discurs care generalizeza pe seama unui singur factor explicativ, de esenta
culturala: religia, considerata 'fenomen social, cultural
si psihologic'. Oricate precautii isi va lua la inceputul
lucrarii pentru a elimina obiectia particularismului, textul in sine
nu poate decat sa o intareasca in ochii unui cititor atent la
ea. Chiar daca nerostita explicit, justificarea care transpare din
textul speculativ din Islam Observed
pare a fi urmatoarea: cunostintele detaliate despre local ii
permit antropologului sa produca un text 'dens', in care
consideratiile generale sunt validate prin procedeul ilustrarii. Textul de aici
convinge in cele din urma prin forta unui argument ce tine de
metoda in antropologie, argument care e mereu prezent in subsolul textului
etnografic modern si care poate fi formulat in mod explicit prin sintagma
'I was there'
('am fost acolo, si
prin urmare stiu cum stau de fapt
lucrurile'). Problema raportului dintre local si supra-local,
particular si general, empiric si teoretic care este ridicata in
Islam Observed ramane
nerezolvata aici. Ea va continua sa fie insa o obsesie pentru
Geertz, care va opta intr-o lucrare tarzie pentru solutia radicala a
ridicarii particularului la o demnitate ontologica aparte, fapt cu
importante consecinte pe planul cunoasterii. In Islam Observed dificultatea problemei
va fi mascata prin asumarea modelului macrosociologiei lui Weber, in care
judecati valide cu continut social si istoric sunt produse
prin angrenarea unui material empiric semnificativ.
Tot de la Weber porneste Geertz si in elucidarea sensurilor
'culturii'. The Interpretation
of Cultures (1973), lucrare care marcheaza, dupa unii
comentatori, intrarea in 'ce-a de-a doua perioada' a creatiei
sale, debuteaza cu o definitie universalista a culturii:
'Acceptand, cu Max Weber, ca omul este un animal suspendat in
reteaua de semnificatii pe care el insusi a creat-o, concep
cultura ca fiind acesta retea, iar analiza ei va fi prin urmare nu o
stiinta experimentala in cautare de legi, ci una
interpretativa care cauta sensul (meaning)'.
Conceptul culturii este unul semiotic, dupa cum afirma autorul, un sistem
de semne si simboluri produse de oameni in contexte determinate, care
presupune deopotriva o dimensiune cognitiva (reflectare a
realitatii) si una pragmatica (inserare in realitate,
actiune): cultura 'denota un pattern
de sensuri perpetuat istoric care este concretizat in simboluri, un sistem de
conceptii mostenite exprimate in forme simbolice prin care oameni
comunica, perpetueaza si dezvolta cunostintele
lor despre viata si atitudinile fata de
viata'.
Incepand cu The Interpretation of
Cultures, referintele sale trimit mai putin la sociologi
si din ce in ce mai vizibil la filosofi si teoreticieni ai
literaturii. Keneth Burke, Susanne Langer, Roland Barthes si Paul Ricoeur
sunt citati ca surse pentru meditatii asupra simbolismului, sensului
si hermeneuticii. Ulterior Wittgenstein, Ryle si Rorty sunt
evocati in sprijinul unor consideratii teoretice de esenta
relativista. De la Burke imprumuta viziune dupa care realitatea
poate fi interpretata ca text, viziune bazata pe asumptia
ca actiunea sociala este o forma a comportamentului
simbolic; un eveniment repetitiv (ritual) poate fi considerat ca text,
'statul' chiar poate fi 'citit' ca text, daca
consideram actiunile pe care le presupune in termeni simbolici.
Cunostintele noastre, dupa Langer, nu reprezinta o
vasta colectie de observatii reflectate, ci o structura de
fapte care sunt simboluri si de legi care dau sensul acestor simboluri. In
fine, de la Barthes preia ideea limbajului si a scriiturii ca si
coduri prin care informatiile sunt transmise si care solicita
'descifrarea' lor, iar pe Ricoeur il urmeaza in asertiunea
conform careia actiunea umana comunica sensuri si ca urmare
ea poate si trebuie sa fie citita asemenea unui text.
Implicatiile pentru practica antropologica a
acestor presupozitii sunt vaste. Le voi aminti pe cele mai importante:
'Cultura unei populatii este un ansamblu de texte, ele insele
compozite, pe care antropologul se straduieste sa le
citeasca peste umerii celor carora le apartin.' Cultura e
un 'discurs social'
scris si rescris la nesfarsit in diferite limbaje si constituit
deopotriva din cuvinte si actiuni. Antropologul incearca
sa identifice in mod indirect ('peste umerii' nativilor) sensul
pe care-l au diferite elemente (forme simbolice) ale acestui discurs social.
Sensul unei forme simbolice sau al unui fapt social
nu este univoc si nu se gaseste in intregime 'in
posesia' vreunui nativ. Cultura nu poate fi niciodata redusa la
o forma standard: este constructie,
proces, pluralitate. In analiza culturala antropologul
'explica o explicatie' ce aproximeaza,
interpreteaza o interpretare, desfasoara un intins efort
hermeneutic. Perspectiva clasica asupra analizei culturale, cu cele trei
momente ale ei observatie, inregistrare, analiza , se
dovedeste cel putin naiva, considerand ca observatia
produce 'date pure' si ca analiza gaseste
regularitati de lege. 'Analiza culturala inseamna a
intui sensuri, a evalua aceasta aproximare si a produce concluzii
explicative din cele mai bune intuitii'.
Analiza culturala este microscopica. Daca este
adevarat faptul ca analiza unui sat indepartat nu poate da seama
de o intreaga civilizatie, nu e mai putin adevarat ca
acea civilizatie se gaseste reflectata acolo. Iar in cele mai
multe cazuri studiul unor fenomene 'mici' clarifica problemele
mari; aceste probleme sunt in cele din urma avute in atentie de
antropologii. Acestia dau un continut specific, complex si
contextual acelor 'mega-concepte' pe care le utilizeaza
stiintele sociale: legitimare, modernizare, integrare, conflict, carisma,
structura, etc. Antropologii nu studiaza sate (triburi, orase,
vecinatati ); ei studiaza in sate.
Antropologia interpretativa renunta
la viziunea cumulativa a obiectivismului, care considera
stiinta despre cultura ca acumulare progresiva de
cunostinte certe si definitive. In locul
regularitatilor abstracte se propune 'descrierea
densa' (thick description),
tehnica de analiza care inlocuieste 'generalizarea deasupra
cazurilor prin generalizarea inauntrul acestora'. A generaliza in
interiorul cazurilor inseamna a face 'inferente clinice',
prin care nu se urmareste subsumarea observatiilor sub o lege,
ci se incearca plasarea unui set de semnificanti prezumtivi intr-un
cadru (frame) inteligibil.
Teoria, in aceasta paradigma, nu mai sta deasupra 'datelor';
ea se intrepatrunde in textul dens cu materialul empiric, rezultand din
acesta si ghidandu-l la randul ei in fluxul interpretativ. Ca
interpretare, textul etnografic nu se poate pretinde niciodata definitiv,
dimpotriva: cu cat merge mai adanc cu atat devine mai incomplet. Insa
si perspectiva asupra legitimarii se schimba: antropologia
interpretativa este o stiinta al carei progres e
validat mai putin de perfectiunea consensului, cat de rafinamentul
dezbaterii. Cat despre genul scriiturii interpretative, eseul este cel in care
analiza culturala survine in modul cel mai firesc. Ca atare, locul antropologiei
interpretative printre stiintele omului e mai apropiat de humanities decat de stiintele
sociale.
In fine, accentul pus pe intepretare trezeste intrebarea asupra a ceea ce
este central in practica antropologica: 'Ce face etnograful [in
primul rand]?', se intreba Geertz. 'El
scrie , in-scrie (inscribe)
discursul social, il reproduce prin scris',
inscriptioneaza un eveniment trecator pe care il transforma
in text. Antropologia
trebuie, prin urmare, sa mediteze mai mult asupra producerii textuale, a
modurilor de reprezentare, a autoritatii auctoriale decat asupra
triadei canonului clasic: observatie, inregistrare, analiza. Programul acesta
va fi urmarit intr-una dintre lucrarile tarzii(Works and Lives. The Anthropologist as Author
, 1988), in care Geertz analizeaza felul in care etnografiile
produse de autori precum Lévi-Strauss, Evans-Pritchard, Malinowski, Benedict
conving datorita utilizarii unor proceduri textuale dintre cele mai
diverse. Legatura dintre cele doua 'taramuri' ale
practicii antropologice, Being There
(a fi acolo, in mijlocul unei culturi straine) si Being Here (a fi aici, in mediul
academic de ale carui conventii scrisul antropologic tine seama)
este in cele din urma una de natura textuala, iar o buna
etnografie presupune gasirea unei relatii optime de intertextualitate
intre doua culturi. Un bun etnograf se aseamana unui ventriloc:
nu vorbeste doar despre
o cultura, ci si din interiorul
acesteia, iluminand prin retorica sa, prin metaforele pe care el le
construieste, metaforele prin care nativii isi reprezinta
propria cultura.
Accentul pe cultura ca prim motor al activitatii si
gandirii umane il va conduce pe Geertz la o viziune radical pluralista,
asumand in cele din urma un perspectivism de esenta
nietzscheana. Analiza culturala nu mai tinteste doar
culturile exotice, oricum pe cale de diparitie; cu totii suntem acum
'nativi', impartasind in grupuri din ce in ce mai
restranse Weltanschauung-uri
specifice. Gandirea moderna, de pilda, (prin prisma celor care o
produc) poate fi privita si altfel decat ca discurs neutru al
adevarului. Diferite discipline sau matrici disciplinare, umaniste, ale
stiintelor naturale sau ale stiintelor sociale nu sunt doar
orizonturi intelectuale ci si 'moduri de a fi in lume',
'forme de viata' sau 'varietati ale
experientei noetice', afirma Geertz, preluand cunoscutele
constructe ideatice ale lui Heidegger, Wittgenstein si James. Prin faptul
ca proiecteaza si 'locuiesc' in lumile pe care le
imagineaza, oamenii de stiinta nu difera (din acest
punct de vedere, desigur) de nativii Amazonului, iar incercarea de a
patrunde in 'satele lor intelectuale' inseamna a penetra
'cadrul lor cultural' prin ceea ce reprezinta, probabil, cea mai
laborioasa munca interpretativa: 'etnografia gandirii moderne'.
Aceasta inseamna a 'localiza' discursul stiintific,
a-l reduce la o practica particulara a unor grupuri inchise in care
pe parcursul unui 'ciclu de viata' fiecare specialist ii
cunoaste pe toti ceilalti din 'colegiul sau
invizibil', nu numai din punct de vedere intelectual ci si politic,
moral si personal, toate acestea avand certe consecinte pentru felul
in care cunoasterea se elaboreaza. O astfel de investigatie
presupune o inversare de tactica, de la analiza discursului social ca
si text la analiza textelor ca actiune sociala, texte in care
sunt cuprinse sensuri cu semnificatii strict legate de o comunitate
particulara (cea a oamenilor de stiinta dintr-un domeniu
anume). Programul unei astfel de etnografii a gandirii este
ilustrat, in maniera eseistica pe care a practicat-o constant in ultimele
doua decenii de activitate, in cea mai recenta lucrare a sa, Available Ligh: Anthropological Reflections on
Philosophical Topics (2000).
Dupa cum reiese din aceasta prezentare schematica a operei lui
Geertz (nedreapta, desigur, pentru un ganditor atat de productiv si
inspirat ca si Clifford Geertz; singurul, probabil, dintre antropologi,
care a influentat semnificativ in afara disciplinei dupa Lévi-Strauss),
preocuparea sa centrala a fost clarificarea sensurilor
'culturii', atat din punct de vedere conceptual cat si in ceea
ce priveste actiunea practica pe care antropologia, ca disciplina
de teren, o cere. Plecand mereu de la definitia generala a culturii
ca 'retea de semnificatii construite de oameni in contexte
determinate', Geertz a incercat sa o ilustreze, in eseurile sale -
informate intodeauna cu un erudit material etnografic -, prin conturarea unor
sisteme culturale particulare: religia ca sistem cultural, ideologia ca sistem
cultural, arta ca sistem cultural, simtul comun ca sistem cultural. Iar in
ceea ce priveste actiunea practica a antropologului, Clifford
Geertz a considerat ca studiul culturii altor oameni presupune a
'descoperi cine cred ei ca sunt, ce cred ei ca fac si
catre ce scopuri cred ei ca se indreapta actiunile
lor'. Pentru a intelege si a fi capabil sa transmita
si altora aceste lucruri, antropologul trebuie sa devina familiar
cu cadrele de sens prin care oamenii isi desfasoara
vietile lor. Lucru posibil nu prin a gandi sau simti ca ei, fapt
improbabil, ci prin a invata cum se poate trai la marginea
dintre lumea ta si lumea celuilalt; altfel spus, a invata prin
practica felul in care traducerea unei culturi in termenii alteia devine
cu putinta.
Doua tipuri de critici i s-au adus in principal lui Gertz. Primul,
previzibil, se refera la rolul dominant pe care Geertz il aloca
culturii. Argumentele impotriva culturalismului afirma ca i) modelele
culturale servesc intotdeauna scopurile politice ale unei anumite clientele
si ca ii) cultura, sau ideologia, nu este doar internalizata ci
si contestata. Cel de-al doilea tip de critica sustine
ca Geertz a deschis o cale pe care nu a indraznit sa o urmeze.
Mai precis, nu a indraznit sa exploateze implicatiile
clarificarii faptului ca etnografiile sunt mai degraba constructe
culturale decat reprezentari neutre ale lucrurilor 'asa cum sunt
ele'. Postmodernismul antropologic, in special, va considera ca
aceasta cale deschide un enorm camp de posibilitati.
Bibliografie
Geertz, Clifford, Islam Observed. Religious Development in Morocco and Indonesia,
University of Chicago Press, Chicago and
London, 1968
Geertz, Clifford, The Interpretation of
Cultures, Basic Books, New York, 1973
Geertz, Clifford, Local Knowledge,
Basic Books, New York, 1983
Geertz, Clifford, Works and Lives. The
Anthropologist as Author, Stanford University Press, Stanford, 1988
Geertz, Clifford, A Life of Learning,
ACLS Publications, 1999, wwwVirtualLibrary/Anthropology.com
Geertz, Clifford, Available Light.
Anthropological Reflections on Philosophical Topics, Princeton
University Press, Princeton, 2000
Geertz, Clifford, Interviu,
in Caietele Tranzitiei,
No 1/199
