Serbia -
XI-XIV
Pe teritoriul actual al Serbiei
existau inca din secolul X mici formatiuni politice sub autoritate
bizantina. Prin secolul XII centrul politic devine localitatea Rasca,
iar primul principe mai important a fost Stefan Nemania (1166-1196) care
reuseste sa obtina independenta fata de
bizantini si sa o consolideze. Fiul sau, Stefan
(1196-1228)va fi incoronat de papa Honoriu al III-lea ca rege, obtine
autocefalia bisericii ortodoxe sarbe din partea patriarhului de la
Constantinopol. Succesorii sai reusesc sa consolideze statul
incurajand dezvoltarea exploatarilor miniere de argint, cositor si
cupru, a comertului pe mare si uscat.
Apogeul statului sarb va fi atins in
timpul lui Stefan Dusan (1331-1355) cand va deveni principalul arbitru al
politicii in Balcani. In 1349 a elaborat un cod de legi, Zaconicul, completat
in 1354, imbinand traditia locala cu legi de inspiratie
bizantina. Batalia de la Velbujd si alte razboaie
castigate i-au permis largirea granitelor statului ce cuprindea
teritoriul dintre Dunare si Istmul Corint, de la Marea Neagra la
Muntii Haemus. Se proclama tar al sarbilor si al grecilor
nazuind sa ocupe Constantinopolul. De altfel, intr-un tratat
sarbo-bizantin semnat de Stefan Dusan si Ioan al VI-lea
Cantacuzino, Bizantul recunoaste noua realitate teritoriala
si implicit puterea statului sarb. Bizantul va primi o noua
lovitura la 2 martie 1354 prin ocuparea de catre turci a portului
Galipoli prin care se putea cotrola comertul prin Dardanele.
Stefan Dusan moare la 20
decembrie 1355, iar urmasii lui nu vor reusi sa
mentina unitatea statala a Serbiei ce va fi cucerita parte
cu parte de catre turci; cneazul Lazar a fost luat prizonier si
apoi ucis. Anumite regiuni sarbesti isi vor mentine autonomia
cateva decenii.
Acum si soarta Bizantului
este pecetluita, Constantinopolul fiind inconjurat de turci,
transformandu-se intr-un oras asediat.
