Constructia europeana - integrare si extindere - fazele integrarii europene

SECTIUNEA 1. PROBLEMELE INTEGARII EUROPENE

1. Notiunea de integrare europeana

Spre deosebire de organizatiile internationale clasice, Comunitatea Europeana este o organizatie de integrare: prin incheierea tratatelor constitutive, statele au ales sa se integreze intr-un ansamblu cu existenta si identitate proprii.

Notiunea de integrare descrie situatia in care statele nu se multumesc cu simpla cooperare si coordonare a actiunilor, ci decid sa puna in comun o parte din competentele lor si sa cedeze unor institutii independente sarcina de a administra interesele astfel reunite.

Integrarea mai este definita ca procesul prin care niste state suverane renunta la suveranitatea nationala (o cedeaza sau o impart in comun), pentru a creste la maxim puterea si interesele lor colective.

Reiese din aceste definitii ca integrarea presupune un transfer de puteri de la state la Comunitate, ceea ce semnifica o renuntare partiala la suveranitate in beneficiul Comunitatii, astfel incat noua structura dobandeste un caracter supranational. In consecinta, vor exista domenii in care statele nu mai detin puterea autonoma de decizie si altele in care competentele sunt impartite intre state si Comunitate.

De asemenea, integrarea implica recunoasterea unui interes general comunitar, care, in caz de conflict cu interesele nationale, prevaleaza asupra acestora. Statele accepta acest sacrificiu, specific spiritului unei organizatii de integrare, pentru ca el este compensat de avantajele generale obtinute din participarea la organizatie.

2. Fazele integrarii europene

Un proces de integrare cuprinde mai multe etape.

A. Zona de liber schimb (ZLS)

ZLS este un spatiu in interiorul caruia tarifele vamale si restrictiile cantitative la import-export sunt suprimate, ceea ce permite libera circulatie a marfurilor.

Taxele vamale sunt eliminate doar intre statele membre, dar continua sa se aplice in raporturile cu statele terte, fiecare stat participant stabilind propriul regim pentru produsele care nu provin din zona. Pentru a preveni speculatiile determinate de diferentele dintre regimurile vamale, statele participante limiteaza libertatea comertului la produsele originare din zona (marfurile tranzitate sunt insotite de un certificat de origine).

Exemple: acordurile europene (acordurile de asociere la Comunitatile Europene) incheiate  cu statele candidate la aderare stabilesc pe linie economica niste ZLS. Alte exemple: Asociatia Europeana de Liber Schimb (AELS), Acordul Nord-American de Comert Liber (NAFTA), creat in 1994 intre Canada, Statele Unite si Mexic, Acordul de Liber Schimb Central European (CEFTA).

B. Uniunea vamala (UV)

Pe langa suprimarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative in interiorul regiunii, uniunea vamala presupune si practicarea unui tarif vamal comun, precum si elaborarea unei politici comerciale comune in raporturile cu statele terte. Nici un membru nu mai poate pastra relatii comerciale preferentiale cu state terte. Ca urmare, se liberalizeaza si circulatia produselor ce nu provin din regiune, fara risc de frauda.

Crearea unei uniuni vamale a fost un obiectiv al TCEE, atins in 1968. Inainte de intemeierea Comunitatilor Europene, Belgia, Olanda si Luxemburg au realizat o uniune vamala. De asemenea, dupa destramarea Cehoslovaciei si inainte de aderarea la UE, noile state Cehia si Slovacia au decis sa pastreze legaturile economice, inclusiv printr-o uniune vamala.

C. Piata comuna si piata unica (interioara)

Aceste concepte, specifice integrarii europene, sunt mai greu de diferentiat.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

a)  Piața  comuna  

Dupa cum am constatat mai sus, uniunea vamala se limita la realizarea liberei circulatii a bunurilor. Pe langa aceasta, piata comuna isi propune sa asigure libera circulatie a persoanelor (a lucratorilor), a serviciilor (transporturi, banci, asigurari, burse, arhitectura, avocatura etc.), precum si a capitalurilor, adica cele patru libertati fundamentale.

Se adauga adoptarea unei legislatii comune, cum ar fi in materie de concurenta, crearea politicilor sau actiunilor sectoriale comune (in domenii precum agricultura sau transporturile), precum si un inceput de apropiere intre politicile economice nationale.

Libera concurenta este esentiala pentru functionarea pietei comune, pentru ca permite alocarea optima a resurselor si cresterea eficientei productive. De asemenea, ii faciliteaza consumatorului obtinerea la cel mai bun pret a produselor si a serviciilor oferite de intreprinderi din toate statele membre.

In anii 80, a devenit clar faptul ca nu s-a izbutit liberalizarea totala a circulatiei fortei de munca si a capitalurilor. In plus, circulatia marfurilor si a serviciilor era ingreunata inca de bariere netarifare. Din aceasta cauza, a aparut proiectul pietei interne.

b)  Piața  interioara (unica,  interna)  

Idee a lui Jacques Delors, presedintele Comisiei intre anii 1985 si 1995, piata unica a fost propusa prin Cartea Alba, document al Comisiei din 1985 si stabilita ca obiectiv de Actul Unic European, termenul de realizare fiind 31 decembrie 1992. In Cartea Alba s-au identificat trei categorii de bariere netarifare care inca stanjeneau schimburile: fizice, tehnice si fiscale.

Astfel, se intalneau obstacole fizice, cum ar fi controalele la frontiera. Existenta acestora se datora mai ales diferentelor dintre regulile tehnice si fiscale ale statelor. Asadar, pentru eliminarea barierelor fizice era necesara eliminarea celorlalte bariere.

Obstacolele tehnice proveneau din deosebirile dintre normele tehnice, sanitare, veterinare la care erau supuse marfurile legal intrate pe teritoriul unui stat membru (fiecare tara are mii de standarde tehnice).

Barierele fiscale constau in discrepantele dintre regimurile fiscale aplicabile marfurilor in diverse state membre.

Distinctia fata de conceptul pietei comune nu este foarte neta, iar opiniile doctrinei sunt impartite. Putem considera ca, daca piata comuna are un obiect mai vast, piata unica se concentreaza pe libertatea de circulatie si are ca scop eliminarea obstacolelor fiscale si tehnice amintite mai sus. Art. 14 § 2 TCE prevede ca "piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor este asigurata in conformitate cu dispozitiile prezentului tratat". Piata unica implica o armonizare mai extinsa a legislatiilor nationale si o coordonare mai accentuata a politicilor economice.

D. Uniunea economica si monetara (UEM)

Obiectiv prevazut de Tratatul de la Maastricht, UEM a fost realizata in trei etape.

In prima etapa, care a inceput inainte chiar de intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht (1 iulie 1990 - 31 decembrie 1993), s-a liberalizat total circulatia capitalurilor si s-au facut eforturi pentru convergenta economiilor nationale, prin unificarea sau armonizarea politicilor economice.

In a doua etapa (1 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1998), statele s-au pregatit pentru trecerea la ultima faza: au asigurat independenta bancilor centrale nationale fata de autoritatile etatice si cele comunitare (art. 108 TCE), s-au obligat sa duca politicile economice necesare pentru indeplinirea criteriilor de convergenta, in special pentru prevenirea deficitelor excesive. S-a infiintat Institutul Monetar European, o structura tranzitorie, alcatuita din guvernatorii bancilor centrale nationale si care a fost inlocuita cu Banca Centrala Europeana, in momentul trecerii la ultima faza.

A treia etapa, inceputa la 1 ianuarie 1999, a constat in fixarea irevocabila a ratelor de schimb intre monedele europene si in introducerea monedei unice, euro. Pentru pregatirea trecerii la moneda unica, s-au pus in practica criteriile  de  convergența, destinate sa asigure omogenitatea politicilor bugetare si economice ale statelor membre5. S-a decis apoi ca politicile de buget ale statelor sa fie conduse in acord cu Pactul de Stabilitate si Dezvoltare6.

Euro a coexistat pana in 2002 cu monedele nationale. La 1 ianuarie 2002 au fost puse in circulatie bancnotele si monedele euro, iar devizele nationale au fost retrase in cursul aceluiasi an.

Crearea UEM are o serie de avantaje: reduce factorul aleatoriu generat de numeroasele devize, limiteaza dependenta fata de dolar; permite eliminarea costurilor legate de riscul de schimb, ce insotea fluctuatiile dintre monedele statelor membre, simplifica gestiunea intreprinderilor si favorizeaza circulatia persoanelor.

E. Uniunea politica

Tinta urmarita de Parintii Comunitatii Europene era crearea unei uniuni politice intre popoarele continentului. Asa cum arata declaratia Schuman si preambulul Tratatului CEE, constructia economica a fost proiectata ca un mijloc pentru pregatirea celei politice. De altfel, pe masura aprofundarii, integrarea economica are o tot mai importanta componenta politica. Doctrina arata ca orice decizie importanta cu caracter economic, tehnic, juridic are si o conotatie politica, fie ca este vorba de fixarea pretului laptelui, de organizarea unui fond monetar sau de amplasarea unei centrale nucleare.

Un moment marcant in drumul spre infaptuirea uniunii politice a fost instituirea Uniunii Europene. Apoi, introducerea monedei unice in cadrul UEM a insemnat renuntarea la un atribut esential al suveranitatii nationale: dreptul de a emite moneda proprie, iar armonizarea legislatiei a antrenat noi transferuri de responsabilitati spre Comunitate. Respingerea Constitutiei europene la consultarile populare demonstreaza insa ca evolutia spre o uniune politica se afla acum in impas. De altfel, istoria ne arata ca integrarea europeana a fost stimulata in mai mare masura de constrangerile externe decat de factorii ce tin de motivatia interna.