Statul unitar complex

Statul unitar complex este statul care fara a pierde unitatea sa de structura, prezinta in acelasi timp, mari diversitati locale administrative, de legislatie, chiar de jurisdictie, datorita carora in interiorul sau sunt pastrate enclave istorice avand particularitati de dezvoltare politica sociala economica si juridica. Intre autoritatea centrala si particularitatile locale se pastreaza un echilibru care asigura functionalitatea conducerii sociale. In practica sunt considerate state unitare complexe 'uniunea incorporata' si regionalismul'.

Uniunea incorporata este un stat caracterizat prin unitatea puterii centrale in interiorul careia exista o diversitate de legislatii, corespunzand unei diversitati de populatii si teritorii 'incorporate' statului. In aceasta situatie exista un singur parlament dar acesta voteaza legi deosebite pentru populatii distincte si regiuni distincte.

Astfel Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord este un stat unitar (o uniune incorporata) care in regimul legislativ nu este uniform pentru toate regiunile (Anglia, Tara Galilor, Scotia, Irlanda de Nord). La baza formarii uniunilor incorporate se afla factorii istorici. In cazul Marii Britanii,cucerirea de teritorii si incorporarea lor de catre Coroana Statului englez nu a eliminat particularitatile populatiilor cucerite (Tara Galilor in 1536, Scotia 1707, Irlanda 1800-1921).

Dupa prabusirea sistemului colonial, unele teritorii au ramas sub autoritatea metropolei. Statul francez de pilda, incorporeaza unele teritorii sau departamente situate 'peste mari'. Astfel, potrivit art. 74 din Constitutia Frantei, teritoriile de pestre mari ale Republicii au o organizare particulara, corespunzatoare propriilor interese in ansamblul intereselor Republicii. Aceasta organizare este definita si modificata prin lege dupa consultarea adunarilor teritoriale interesate.

Regionalismul exprima o situatie geografica, politica, administrativa, lingvistica, spirituala cu radacini istorice in dezvoltarea unui stat unitar datorita careia aceasta opteaza pentru impletirea atributelor suverane ale conducerii centralizate cu atribuirea unei autonomii de regula, larga, unor colectivitati regionale . Adeptii regionalismului au invocat incapacitatea structurilor politico-administrative centrale de a oferi solutii viabile si eficiente cererii unor forte sociale de participare la guvernare, lipsa vointei politice a autoritatilor centrale de a raspunde necesitatii de redistribuire a puterii in favoarea unitatilor administrative locale . Adversarii regionalismului au sustinut ca acesta ameninta insasi unitatea statului si ca este un factor de dezmembrare a acestuia.

Practica a demonstrat ca regionalismul fara realismul politic al factorilor de guvernare risca sa ridice probleme nu si sa le rezolve.

Regionalismul presupune impletirea in acelasi cadru geografic, a unor interese generale cu particularitatile etnice lingvistice, traditii si interese locale care pot fi insa si multietnice.

Regionalismul devine politic, atunci cand competentele regiunii depasesc pe cele ale unei simple circumscriptii administrative care beneficiaza de autonomie locala, respectiv intr-un cadru constitutional detiine puterea de a se autoguverna.

Este adevarat ca regionalismul politic poate tinde spre federalism. In Franta si Italia s-a considerat ca regionalismul incurajeaza fortele centrifuge interesate in independenta regiunilor sau federalizarea statului. Potrivit lui Charles Cadoux, Regionalismul politic presupune: atat autonomie administrativa cat si autonomie politica, exceptand autonomia legislativa judecatoreasca si militara.

Unele state au introdus in legislatia lor regionalismul politic:

A arbitrat conflicte in mai multe puncte fierbinti ale globului: Europa (Cipru, Bosnia-Hertegovina, Kosovo), in Asia, Africa si Orientul Apropiat, permanentizandu-si prezenta militara in puncte strategice ale planetei.

Dupa transformarile social-politice din Europa Centrala si de Est, ambitiile Europei s-au schimbat. Ea doreste sa joace si un rol politic, pe masura fortei sale economice.

La confluenta dintre secolele 20 si 21, insasi harta geografica a Europei a suferit si sufera modificari esentiale. Seful Departamentului de studii rusesti si euro-asiatice de la Centrul de Studii Strategice si Internationale din Washington, D.C. afirma in anii 90 ca "daca, la sfarsitul secolului harta Europei va mai fi cea de azi, cred ca aceasta se va intampla doar printr-o minune". Iar intre problemele care vor afecta configuratia Europei, acesta mentiona intre altele:

Grupurile etnice, care se straduiesc sa-si castige independenta sau chiar autonomia;

Segmentele prospere (regiunile) ale statelor existente care incearca sa se debaraseze de zonele cele mai sarace;

State mai mari care isi extind sfera de influenta asupra unora dintre vecinii sai.

In anii '90 am asistat la:

Dezmembrarea Cehoslovaciei si aparitia a doua state noi: Republica Ceha si Slovacia.

Dezmembrarea R.S.F. Iugoslavia in 5 state: R.F. Iugoslavia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Croatia si Slovenia. Ulterior, R.F. Iuglsoavia a devenit Uniunea Serbia-Muntenegru pentru ca, urmare referendumului din 2006, Muntenegru sa devina el insuti stat independent. Asadar, dintr-un stat multinational, pe parcursul a 15 ani, s-au format 6 state nationale.

Autodizolvarea Uniunii Sovietice si dobandirea independentei de catre fostele republici sovietice.

Expertii in probleme europene sant de parere ca "nimeni nu stie ce va urma". Totusi, se avanseaza unele presupuneri, care trebuie luate ca atare:

Aparitia unor noi state exotice, cum ar fi Republica Italiei de Nord, Confederatia Luxemburgului si Belgiei de Est, Republica Populara Semi-Autonomia Basca, Regatul Scotiei si Noua Dalmatie.

O noua schimbare a granitelor in cadrul fostei Uniuni Sovietice, care ar antrena reincorporarea Republicii Belarus in Rusia, o dezmembrare a Ucrainei si Unirea R. Moldova cu Ucraina. Deja Crimeea - parte importanta a Ucrainei, in urma unui cadru facut de N.S. Hrusciov, dar cu populatie majoritara rusofona

- Italia prin Constitutia din anul 1947, a statuat regionalismul politic pentru Sicilia care are propriile institutii de guvernare, dar care functioneaza conform Constitutiei Italiei.

- In Belgia exista asa-zisul 'regionalism variabil' respectiv din punct de vedere teritorial 'regiunea Wallaria, regiunea flamanda si regiunea Bruxelles'; din punct de vedere lingvistic sunt patru regiuni: de limba franceza; de limba germana; bilingva si de limba neerlandeza; din punct de vedere cultural exista trei regiuni: franceza, germana si neerlandeza. Toate cele trei categorii de regionalism: politic, lingvistic si cultural sunt prevazute in Constitutie, limitele geografice intre ele neputand sa fie modificate decat printr-o lege adoptata cu o majoritate speciala .