Frica de tratament dentar la copii. Posibilitati de abordare

Frica dentara la copii a fost determinata in 3-21% din cazuri, mai mult la fetite decat la baieti. Din studiile realizate reiese ca, frica atinge maximum la varsta de 9-11 ani, apoi diminua treptat. Senzatii exagerate de frica sunt rare in copilarie si, in general, dispar de la sine; daca persista, se transforma in fobii sau frica clinica, situatii ce impun un tratament adecvat. Fobia este definita ca o situatie extrema de frica, disproportionala fata de motivul care a declansat-o, inexplicabila, de necontrolat, conduce la evitarea situatiilor ce produc frica si continua perioade lungi fara sa depinda de varsta sau de alti factori.

Frica dentara isi are originea fie in experientele anterioare personale ale copilului, fie preluata de la parinti sau dintr-o teama exagerata naturala a copilului fata de frica sau trauma. Caracteristicile senzatiei de frica sunt diferite in raport cu etapele de crestere psiho-somatica.

In prima parte a copilariei, instrumentarul, mirosul materialelor sau zgomotele specifice stomatologice ar putea reprezenta factori 'amenintatori'. In aceste cazuri, se recomanda o intalnire premergatoare sedintei propriu-zise de tratament numai pentru a face cunostiinta cu copilul, in cadrul careia acesta va fi familiarizat cu atmosfera cabinetului dentar si cu orice 'amenintare' posibila.

In perioada scolii elementare, determinantii senzatiei de frica includ, in general, intunericul, izolarea, fiinte sau obiecte imaginare, fenomene infricosatoare.

In jurul varstei de 9 ani, copilul incepe sa perceapa frica de vatamare fizica ce provine din educatia parintilor care isi avertizeaza copiii fata de pericole diverse, din contactele cu prietenii, sau de la televizor. De aceea, la aceasta varsta, o experienta anterioara nefavorabila la medicul stomatolog va avea repercursiuni negative si va impiedica cooperarea medic - copil; se recomanda temporizarea tratamentului dentar daca diagnosticul nu constituie o urgenta stomatologica.

Peste varsta de 9-11 ani, copilul va fi mult mai sensibil la explicatiile privind igiena orala sau dieta potrivita.

Autorii articolului descriu factori importanti implicati in etiologia fricii de stomatolog:

Anticiparea. Din nefericire, durerea ramane o insotitoare permanenta a tratamentului dentar, constituind un motiv real al fricii. Copilul trebuie sa inteleaga ca stomatologul va avea o grija deosebita pentru a preveni sau elimina durerea.

Neincrederea. Promisiunile medicilor nerespectate in timpul tratamentelor anterioare suferite de copii pot afecta increderea in stomatolog, atat de necesara pentru succesul terapiei dentare; comportamentul familiei fata de medic are o influenta considerabila.

Teama pierderii controlului asupra situatiei. Medicul poate fi perceput de copil ca o autoritate de neacceptat. De aceea, pentru a da copilului senzatia de auto-control exista mai multe posibilitati: folosirea principiului de cooperare verbala - 'spune, arata, etc'; posibilitatea copilului de a-si alege singur dintele ce va fi tratat primul; decizia de a fi tratat cu anestezie ca si modul de administrare a acesteia; intreruperea imediata a tratamentului in cazul unei senzatii de disconfort

a copilului. Limita senzatiei de auto-control care se ofera copilului in timpul tratamentului trebuie bine determinata, fara sa fie exagerata insa. Exersarea unei autoritati potrivite a medicului in relatia cu copilul poate preveni situatii traumatice pe viitor.

Frica de necunoscut, de nou. Pe langa amenintarea pe care o vizita la stomatolog o reprezinta pentru oricine, explicatiile sumare si pregatirile efectuate de insotitori ar putea agrava frica copilului de necunoscut: 'nu avea grija, nu te va durea', ceea ce ii indica copilului ca va fi vorba de durere. Descrieri si explicatii amanuntite pe intelesul copiilor, oferite de medic vor facilita diminuarea senzatiei de teama cu care copiii se prezinta in cabinet.

Stomatologia este constituita din actiuni invazive, incepand cu radiografiile si continuand cu orice manevra terapeutica dentara; invazia nu este numai fizica dar si a mediului personal al copilului, ceea ce il infricoseaza. Este nevoie de putere de convingere pentru a invinge acest aspect al fricii si de castiga increderea si cooperarea copilului.