Tratamentul fracturilor antebratului

Tratamentul fracturilor antebratului

Obiectivul principal al tratamentului fracturilor il constituie restabilirea functiei si, pe cat posibil, a formei membrului.

De aceea tratamentul trebuie sa realizeze:

1. Refacerea, pe cat posibil anatomica, a osului fracturat,
corijand deplasarile, deci facand reducerea fracturii si
imobilizarea ei pana la formarea unui calus solid.

2. Mentinerea in stare functionala a articulatiilor,
muschilor si circulatiei membrului sau restabilirea cat mai
rapida a acestora. Acest deziderat se realizeaza prin reducerea
timpului de imobilizare la minimum necesar, compatibil cu
consolidarea fracturii si prin instituirea, cat mai precoce, a
unui tratament de recuperare functionala, prin contractii
musculare si mobilizarea articulara chiar din timpul
imobilizarii fracturii.

1. Refacerea anatomiei osului. Restabilirea formei osului fracturat cuprinde doua stadii: reducerea fracturii si imobilizarea ei. In acest scop pot fi folosite doua metode: tratamentul ortopedic, fara deschiderea focarului de fractura, si tratamentul chirurgical.

a) Tratamentul ortopedic. Reducerea. Fractura se reduce cu atat mai usor, cu cat aceasta se face mai aproape de momentul producerii ei. Organizarea hematomului pe de o parte, si contractura sau retractia musculaturii, pe de alta parte, vor constitui obstacole din ce in ce mai mari iti calea reducerii.

Reducerea este usurata daca contractura musculara este anihilata prin anestezie sau prin tractiune continua, timp suficient. Reducerea se poate realiza prin manipulari externe efectuate cu mana sau cu dispozitive mecanice, dintre care mentionam masa ortopedica si diferite cadre reductoare. Uneori reducerea nu se poate obtine intr-o singura sedinta si, pentru realinierea fragmentelor osoase, trebuie sa se recurga la tractiunea continua. Aceasta tractiune continua se obtine cel mai bine prin trecerea transosoasa a unei brose Kirschner, care este mentinuta intinsa printr-o potcoava metalica. Reducerea prin tractiune continua trebuie insa supravegheata de aproape si controlata radiografie.

Imobilizarea. Dupa reducerea fragmentelor se recurge, de cele mai multe ori, pentru imobilizarea fracturii, la aparate gipsate. Acestea trebuie sa fie bine aplicate, sa nu fie capitonate prea gros, pentru a lua contact cat mai direct cu osul. Pentru a fi eficace, aparatul gipsat treDuie sa imobilizeze cel putin o articulatie deasupra si o alta sub focarul de fractura, evitand astfel miscarile de rotatie in ax. Membrul trebuie sa fie imobilizat, pe cat posibil,in pozitie fuactionala,pentru a preveni redorile,atrofia musculara si osoasa.

In cazurile in care imobilizarea prin aparat gipsat nu este suficienta, din cauza edemului mare sau din cauza varstei inaintate, se poate recurge la imobilizarea prin tractiune continua simpla sau asociata cu suspensie In eventualitatea folosirii tractiunii continue in scop de imobilizare, trebuie stiut ca forta necesara mentinerii fracturii reduse este mult mai mica decat aceea necesara reducerii insasi. Ca atare, tractiunea trebuie diminuata din momentul obtinerii reducerii, pentru a nu se produce o indepartare a fragmentelor fractuare care sa duca la intarzierea consolidarii sau la pseudartroza.

b) Tratamentul chirurgical. Cand prin mijloacele ortopedice de mai sus nu se poate obtine reducerea sau imobilizarea buna a unei fracturi,este nevoie sa se recurga la tratamentul chirurgical.

Acesta consta in deschiderea focarului de fractura, eliberarea fragmentelor, care pot fi apucate cu pensele de os si reducerea, sub controlul vederii, a deplasarilor. Odata reduse, fragmentele pot sa fie fixate cu ajutorul implantelor metalice.

Reducerea odata obtinuta este urmata, de regula, de osteosinteza, cu ajutorul unor implante metalice dintre care mai folosite sunt: suruburile, placile insurubate, tijele sau cuiele-placa din materiale inoxidabile speciale care sa fie inerte si sa nu produca nici o reactie din partea organismului.

Pe de alta parte, folosirea implantelor metalice nu trebuie sa impiedice presiunea reciproca a suprafetelor fracturate, sub actiunea tonusului muscular. De aceea se folosesc cu deosebire placile cu compactare de tip AO sau Danis, placile cu gauri ovale sau tija centromedulara Kuntscher. Tija Kuntscher este indicata in special in fracturile diafizare transversale ale cubitusului.

2. Tratamentul de recuperare.

Tot atat de important ca si reducerea si imobilizarea fracturii este tratamentul chineziologic in scopul recuperarii functiei prin actiune asupra muschilor si articulatiilor.

Rezultatul acestui tratament va fi cu atat mai bun, cu cat va fi instituit cat mai curand si urmat fara intrerupere. In aproape toate cazurile, exercitiile de contractii musculare pot sa fie incepute de la cateva zile de la reducerea fracturii si ele se vor adresa in special grupelor musculare esentiale, la nivelul segmentului fracturat; ele nu vor fi niciodata prea violente ca sa franeze procesul de consolidare.