Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Circumscrierea tipurilor de persoana cu handicap si evaluarea populatiei infantile cu handicap psihosenzorial



Circumscrierea tipurilor de persoana cu handicap si evaluarea populatiei infantile cu handicap psihosenzorial


CIRCUMSCRIEREA TIPURILOR DE PERSOANA CU HANDICAP SI EVALUAREA POPULATIEI INFANTILE CU HANDICAP PSIHOSENZORIAL


Circumscrierea tipurilor de persoane cu handicap

I. Deficientii de vedere

Acestia fac parte din categoria deficientilor senzoriali. Orbi sunt considerati – dupa definitia data la al II-lea Congres de asistenta a orbilor tinut in 1927 la Koenigsberg –copiii a caror acuitate vizuala variaza intre 0 si 1/25 sau a caror vedere este atat de limitata incat sunt inapti de a primi o educatie si o orientare profesionala ca cea a copilului normal sau sa exerseze o meserie care necesita vederea. Acelasi congres considera ca ambliopi copiii a caror acuitate vizuala nu depaseste 1/25 la 1/4, cu conditia ca puterea lor vizuala sa le permita sa invete sa citeasca si sa scrie prin metode medico-pedagogice speciale, iar mai tarziu sa primesca o formatie profesionala de vazator.



Ambliopia, definita oftalmologic, este acea deficienta care se manifesta prin  diminuarea acuitatii vizuale, fara leziuni organice sau cu leziuni organice a caror important nu este proportionala cu scaderea vederii (Bngerter)


II. Deficientii de auz

Fac parte din categoria deficientilor senzoriali. Surdomutul este atins de surdomutitate. H. Piéron, in Vocabulaire de Psychologie, defineste surdomutitatea ca o «surditate congenitala sau precoce care impiedeca achizitia normala a limbajului». Surditatea este primul fapt, iar mutismul este consecinta acestuia. Alaturi de surdomuti, se disting cei cu audimutitate, in care cazuri mutismul nu este acompaniat de surditate. Audimutitatea este o «mutitate non atribuita surditatii si depinde de o deficienta cerebrala partiala, sinonima afaziei congenitale». Cand surditatea survine tardiv, vorbirea poate in general sa fie consevata. Daca se intalnesc surzi tardivi in institutele pentru surzi, aceasta se datoreste faptului ca vocea lor nu a fost supravegheata si, eventual corijata si pentru ca, in plus, acestia trebuiau sa invete citirea labila in cursul educatiei.

Surzii prezinta o pierdere auditiva superioara la 65 –70 decibeli. Ei nu aud nici vocea cea mai puternica si nu vor vorbi niciodata in mod spontan. Cei care au un deficit cuprins intre 30 si 60 decibeli pot auzi vocea mai putin sau mai mult denaturata si limbajul lor reproduc cuvinte deformate. Acestia sunt numiti hipoacuzici, semi-surzi, rau auzitori sau „tari de ureche”.

III. Deficientii intelect

Definitia deficientilor de intelect nu a primit pana in prezent o solutie satisfacatoare. Se folosesc diferiti termeni pentru a denumi diferite categorii a acestora, dupa gradul lor de deficienta. Cele mai folosite sunt: idiot (forma cea mai grava, cu un Q.I. intre 0 si 19), imbecil (forma medie, cu un Q.I. intre 20 si 49) si debil mintal (forma usara, cu un Q.I. intre 50-69). Intre ultima categorie si normal se interpun cazuri-limita (cu un Q.I. intre 70-85/90). Terminologia americana da celor trei forme semnificatiile urmatoare:

idiot – dependent, ineducabil, caz institutional, grad inferior, foarte profund;

imbecil – semi-dependent, semi-educabil, retardat profund, grad mediu, profund;

debil - debil usor, independent, educabil, grad superior, moderat.

Invatamantul special isi propune scopuri educative identice celor ale scolii obisnuite; rolul sau, in raport cu cel al institutiei din urma, este supleant prin tehnicile foarte specifice aplicate si este coplementar in privinta trecerii inadaptatului scolar in acest invatamant vizand armonizarea si reintegrarea sa in grupul de copii de varsta sa.


Inadaptatii scolari superior datati

Pentru acestia de cele mai multe ori nu corespunde organizare scolara obisnuita, aceasta mai ales in clasele primare. Pentru acestia se propune: 1- accelerarea studiilor, 2 - clase speciale,3 - imbogatirea programelor. Fiecare dintre acestea prezinta avantaje si dezavantaje, ata cum ar fi:

1.     accelerarea studiilor prezita pericolul unei proaste adaptari sociale a copilului dotat plasat alaturi de colegi mai in varsta;

2.     clasele speciale pot crea un spirit de casta, sentimente de superioritate, orgoliu nemasurat, pedanterie – intr-un cuvant: atitudini nedemocratice;

3.     imbogatirea programelor se poate aplica tuturor copiilor.

Dupa R. de Craecker (apud P. Baton) „diferentele care separa copii intelectual dotati de ceilati copii, sunt diferente de grad, mai degraba decat diferente de gen. La fel, atunci cand se compara programele imbogatite cu cele obisniute in functie de nevoile tuturor copiilor, se decopera mai ales diferente de grad”. Cea ce diferentiaza activitatile celor bine dotati de cele ale celorlati copii, este, in principal, timpul pe care le este consacrat si gradul de coplexitate al acestora. Printre activitatile de imbogatire R. de Craecker semnaleaza:

1.     Adaugarea de materii programului obisnuit;

2.     Excursii, care ocupa un loc important in toate programele de imbogatire;

3.     Lecturi;

4.     Referate orale sau scrisecare se refera la excursii, la interesele particulare ale dotatilor;

5.     Clubul tinerilor, in scoala sau inafara acesteia;

6.     Studiu biografic cu o mare valoare educativa;

7.     Conferintele tinute elevilor de personalitati eminente sau specialisti in anumite domenii;

8.     Interviuri solicitate oamenilor de seama sau specialistilor facute de elevi si prezentate clasei;

9.     Multiple activitati creative: jocuri dramatice, articole pentru ziarul scolii, compuneri, poeme;

10.  Proiecte care permit integrarea celor mai multe din activitatile precedente ca teme globale.

In cazul copiilor mai putin dotati – numiti retardati pedagogici - se va tine seama de aptitudinile limitate de care acestia dispun si li se va stabili un ritm de munca compatibil posibilitatilor lor. Din punct de vedere scolar, startul acestora este laborios, cititul se achizitioneaza lent; in aceste domenii ajung sa se izbeasca de mari dificultati; se dovedesc incapabili sa a aplica operatii pe care totusi le stiu sau sa opereze cu abstratiuni. Comportamentul in scoala e cel cu o paricipare slaba, intermitenta sau supeficiala la ore; atentia rar sustinuta, instabila, tulburata sau visatoare, cu incapacitate de a urmari ritumul prea rapid al clasei.

O interventie precoce le va putea permite „recuperarea” – reajungerea destul de rapida in grupul de origine. Pentru aceste cazuri sunt utile clasele de recuperare. Rezultatele obtinute, uneori spectaculare, impresioneaza extrem de favorabil pe parinti si sunt un motiv de satisfactie reala si pentru dascali. Printre candidatii claselor speciale pentru copii mai putin dotati se numara elevii care nu progreseaza regulat in urma unor deficite partiale. Printre acestia se afla dislexici, disortografici, disgrafici, a caror tulburari specifice se dubleaza prin tulburari de caracter.

Demarajul educativ-instructiv trebuie inceput devreme, adica din familie, aici avand loc prima etapa. Pentru a ajuta famiile trebuie sa li se ofere informatii, principii, tehnici si exemple, sa fie ajutate in mod sistematic. A doua etapa, etapa scolara, este o etapa a independentei personale si de socializare relativa.

In masura in care, din cauza plafonarii aptitudinilor elevilor asa ca retardul si lentoarea acestora de achizitie, scoala pentru deficienti intelectuali nu se poate ocupa exclusiv de randamentul scolar si este obligata sa vizeze scopuri mult mai largi  care inglobeaza in acelasi timp satisfacerea nevoilor socioeducative ale elevilor si integrarea in mediul de viata obisnuit, aceasta trebuind sa dispuna de o organizare in raport cu obiectivele pe care le urmareste.

Numarul claselor trebuie sa permita o diversificare si o alternanta rezonabila a activitatilor. In aceasta privinta, trecerea de la clasa la atelierul de activitati manuale, schimbul de dascali, restructurarea grupelor de elevi in functie de activitatile instructive sau educative propuse nu trebuie percepute intr-o organizare scolara prea stramta, aceasta trebuind sa vina in intampinarea satisfacerii nevoilor de formare scolara specifica. In concluzie, trebuie insistat pe o educatie adecvata. Astfel, instructia va trebuii sa urmareasca: educarea gestuala si functionala, educarea coordonarii motrice, educarea limbajului oral, chiar elementar, educarea intelegerii limbajului vorbit, executarea de sarcini simple la inceput care pe parcurs vor deveni tot mai complexe, iar in alt plan se va urmari socializarea copilului prin viata de grup. Toate acestea sunt scopuri importante care reclama cunostinte, perseverenta si imaginatie.


Faza terminala a «educatiei scolare» consta dintr-o adaptare la o sarcina, la un loc de munca, care necesita executia unei activitati profesionale specifice.Aici intervine intelegerea actelor de indeplinit, succesiunea desfasurarii acestora; este vorba de un ansamblu complex care necesita deprinderi executate cu precizie, ritm, atentie si control. Se invata executia unui obiect complet si munca «in lant». Aceasta din urma tehnica realizeaza o excelenta deprindere practica a vietii in comun, a locului si rolului fiecaruia.

De-a lungul duratei educatiei scolare se pare ca un loc de exceptie trebuie rezervat intelegerii si dezvoltarii limbajului care conditioneaza intr-o mare masura nivelul de adaptare sociala a copiilor cu handicap intelectual.


Inadaptatii scolari mai putin dotati

In aceasta categorie intra cazurile-limita, cei intarziati pedagogic si aceia care de la inceputul studiilor au esecuri partiale, asa cum e cazul celor care prezinta dislexie, disortografie, disgrafie, discalculie.

IV Deficientii de limbaj

Sunt persoane care prezinta forme si grade diferite de tulburare a limbajului, asa cum sunt formele grave de nedezvoltare a vorbirii (cazul copiilor autisti, a celor cu audimutitate sau sindrom de nedezvoltarea vorbirii), a tulburarii ritmului vorbirii (balbaiala, batarismul), a unor tulburarii de articulatie mai mult sau mai putin grave, fie ca prezinta tulburarile de citire si scriere in grade diferite de manifestare.

V. Deficientii fizici

Persoanele cu tulburari de motricitate erau denumiti mai demult prin cuvinte ca: «schilozi», «mutilati», «infirmi». Deficienta fizica poate fi produsa de diferite cauze, ceea ce face ca si deficientii sa fie de mai multe categorii, asa cum sunt cele descrise mai jos.


Inadaptatii motorii

Sunt copii cu tulburari de motricitate cu diverse situatii:

copii infirmi netratati medical, neinstruiti, care sunt ingrijiti in familie – de multe ori supraprotejati, scutiti de orice efort, situatii care le agraveaza inaptitudinile;

copii care frecventeaza scoala cu intermitenta;

copii care stau cu anii in spitale, ei fiind ingrijiti medical, dar neprimind nici o educatie.


Paraliticii cerebrali

Infirmii motorii cerebrali au fost mult timp considerati ca arierati mintali. Datorita progeselor realizate de mijloacele de diagnostic s-a putut constatat ca aptitudiniile intelectuale ale acestora variaza de la capacitati minime la o inteligenta exceptionala. Totusi, posibilitatile de examinare psihologica raman dificil de realizat.


Bolnavii

Tratarea timp indelungat a copiilor cu anumite boli cronice – asa ca t.b.c.-ul, astmaul, diabetul, cardiopatiile congenitale, epilepsia - necesita o educatie speciala, inadaptarea scolara a acestora datorandu-se conditiilor create de boala. Boala cronica are asupra acestor copii un rasunet psiho-afectiv, putand sa apara un handicap somatic. In plan intelectual, unii dintre acestia pot avea o inclinare spre «supercompensare».

Probleme deosebita prezinta copii epileptici, aceasta mai ales in functie de forama bolii, evolutia acesteia si de desfasurarea crizelor. In trecut aceasti bolnavi erau considerati anormali mintal.

VI. Caracterialii

Acestia se remarca, in primul rand, indiferent de scoala sau autoritatile scolare prin slaba sau proasta lor adaptabilitate. Se pare ca in cazul lor exista o carenta grava, astfel ca in lipsa unor masuri preventive se instaureaza tulburarile de caracter si de comportament sau se agraveaza tulburarile existente. Se constata ca in cazul a 80% dintre acestia are loc si un retard scolar. Un mare numar al adolescentilor acestei caregorii prezinta dislexie, disortografie, acestia neajungand la achizitia spontana a automatismelor de citire si scriere.

Acestia se recrteaza mai ales din familiile cu un nivel cultural redus, familii dezorganizate: parinti separati, uniuni succesive si temporare, mame singure care-si neglijeaza copiii.

De mentionat ca sunt copii care prezinta mai multe deficiente, care le pot agrava mai mult sau mai putin situatia. Astfel, in cazul copiilor cu infirmitate motorie cerebrala s-a mai putut constata ascierea altor tulburari (dupa Noëlle si Botta, respectiv, dr. Wishik, apud Baton, p.131):

Tulburari de vorbire foarte frecvente 50 la 75%

Retard mintal 30% - 50%

Defecte de vedere 8%, strabism 25%  cca 50%

Defecte de auz 10% cca 25%

Convulsii 20%  cca 35%

Evaluarea populatiei infantile cu handicap psihosenzorial


I. Populatia nevazatoare

La sfarsitul secolului XIX existau in lume 400.000 de orbi, dintre acestia 300.000 in Europa; institutii pentru acestia erau 576, din care 500 in Europa.

In Italia, la 1881 erau 21.718 orbi, din care 12.147 barbati si 9.571 femei; dintre orbii cu varsta intre 8-20 de ani numai 20% erau scolarizati 23 institute si ateliere.

In Franta, la 1883 existau 32.056 orbi, din care 2.548 erau sub 21 de ani, dintre care erau cuprinsi in 24 de institute un numar de 800 (480 baieti si 380 fete). In 1914 avea 40.000 de orbi si 72 de institute.

In Anglia, dupa o statistica din 1860, existau 29.074 de orbi. In 1891 existau 31.966 orbi, 65 institute si ateliere; in 1900 erau 38 de institute, iar in 1914 137. Dupa Primul Razboi Mondial, numai la Londra erau 200.000 de orbi.

In Elvetia, la 1895 erau 2.290 de orbi. In cantonul Berna, unde exista obligativitatea scolara, aceasta se referea si la orbi; prin lege se stipula: copii surdo-muti, orbi si debili mintal, ca si epileptici, daca sunt cultivabili si nu merg la scoala trebuie sa fie plasati in institute sau clase speciale. Statul se ingrijea ca aceste institute sa corespunda cerintelor deosebite; acesta contribuia cu anumite sume la salarul sau pensiile invatatorilor neapartinatori statului. Dar daca staul obliga pe orb sa mearga la scoala, acesta nu putea fi obligat sa intre si in internat. In cantonul Zürich, din 1865 functiona Fondul pentru orbi saraci care ajutora 35 de orbi; asemenea fonduri existau si in alte cantoane, asa ca Schaffhause, Solothurn si Aubonne. La inceputul secolului XX existau 44 de institute, din care 10 ateliere.

In Germania, la 1900 existau 3.000 de orbi scolarizabili, din care 2.500 erau cuprinsi in 34 de institute. In 1914 totalul orbilor din Prusia era de 20.953; existau 48 de institute, dintre care 5 erau ateliere, care aveau 3.933 locuri.

In Austria, la 1911 avea 14.349 orbi, din care 897 erau cuprinsi in 19 institute; in 1912 avea cca. 15.000 de orbi, iar in 1914 numarul acestora ar fi fost de 19.898.

In Ungaria, in 1914, statistica stabilea numarul orbilor la aproape 20.000.

La Cernauti, la institutul de orbi si surdomuti, in 1914 erau 4 clase cu 30 de elevi, iar in 1919 erau 13 elevi (7 baieti si 6 fete).

In Muntenia, pe baza cojecturii datele statistice ale anului 1860, dr, Gh. Crainiceanu, apreciaza proportia nevazatorilor din Muntenia la 3‰. Facand calculul pentru intreaga populatie de 16 milioane a Romaniei intregite – autorul amintit – apreciaza orbilor la aproximativ 49.800, din care de scoala erau 9.960.

Dupa datele aproximate statistic la populatia Romaniei intregite – D. Rusceac – apreciaza numarul copiilor orbi cuprinsi intre 5-15 ani ca ca ridicandu-se la 900, din care erau scolarizati 104.

In 1873, anul in care s-a tinut la Viena primul congres european de tiflopedagogie, existau in lume 143 de institute de orbi, din care 30 se aflau in Germania si 8 in Austro-Ungaria.

Dupa datele obtinute cu ocazia recensamantului general al populatiei Romaniei din 1930 au fost inregistrat 13.811 orbi. A. Suciu aproximand numarul orbilor dupa metoda aplicata in S.U.A. (proportia de orbi sub 20 de ani 1, 4 intre 20-60 de ani, 5 peste 60 de ani), apreciaza numarul orbilor minori de scolarizat la 1.400. Dintre acestia numai 180-200 primeau instructie scolara si pregatire profesionala

In Spania, la inceputul secolului XX existau 14 institute.

In Suedia, la inceputul secolului trecut, numarul orbilor era aproximat la 4.000.

In Rusia (europeana), la inceputul secolului XX, numarul orbilor se ridica la 140.000; 638 din acestia erau cuprinsi in 23 de institute; ar mai fi fost insa alte 14 institute.

In Bulgaria, la inceputul secolului trecu, numarul orbilor era de 4.980.

In SUA prima statistica a orbilor s-a facut la 1830, iar in Anglia abia in 1851; in 1860 erau 12.658 de orbi; in 1890 numarul orbilor se ridica la 50.411, dintre care 4.287 erau la varsta de scolarizare, fiind instruiti insa numai 3.137, deci 74%. Staul se ingrijea de instruirea orbilor; existau o multime de institute, acestea fiind in atentia comuna a societatiloe si autoritatilor; in 30 de ani – intre 1840-1870 – au fost educati in scoli 56.485 de orbi, cheltuindu-se 15,5 milioane de doari.

In Brazilia, la 1890 erau 12.000 orbi, dintre care cuprinsi in institute la Rio de Janeiro erau 600 (400 baieti si 200 fete).

In Australia erau 3 internate de orbi subventionate de guvern.

In Japonia erau instruiti in 17 scoli speciale, dar orbi erau educati si in scolile ordinare pentru vazatori, unde orbii erau crescuti la un loc cu vazatorii.

Cazurile de orbire au scazut mereu datorita progresului medical – a igienei si ingrijirii medicale mai bune -, a progresului economic si social; in schimb, se mentine sau chiar creste numarul ambliopilor, acestia fiind apeciati la un procent de 1-3 la mia de locuitori – dupa D. Damaschin (1973).


II. Populatia surda

In 1836 erau in toata lumea 134 scoli de surdomuti, in 1846 erau 397, in 1883 erau 429 (cu 23.711 elevi si 2.751 profesori), in 1893 erau 480 – toate avand numai curs primar, cu exceptia scolii din Waschington care avea si curs mediu.

In Franta, primul institut de surdomuti este infiintat in 1770 (unii cred ca in 1760) la Paris, urmat de cel de la Angers (1777), Bordeaux (1785), ca in secolul urmator sa se creeze succesiv in fiecare deceniu altele: 2, 10, 7, 12, 11, 9, 3, 10, 3 (9); in 1845 frecventau scoala 1.566 de surdomuti, in 1866 numarul lor era de 2.252 elevi, in 1883 frecventau scoala 3.468 elevi cu 365 profesori (reveneau zece elevi la un profesor); in 1901 erau sclarizati 5.000 de surdomuti, in 1906 cca. 11.000. In 1911 numarul surdomutilor era de 30.000 din cele 40 de milioane de locuitori ai Frantei, din care aveau varsta de scolarizare 7.000 si o frecventau numai 4.000. Pana in 1882 institutele de stat apartineau ministerului de interne, sectia ocrotirii socila, apoi acestea trec la ministerul instructiunii. Din cele 60 institutii scolare pentru surzi numai 10 sunt de stat – trei institute nationale ( Paris, Bordeaux, Chambery) si alte sapte scoli departamentale  -, iar 50 erau particulare.

In Germania, in 1881, la o populatie de 45 de milioane erau 38.369 surzi, din care 7.800 au varsta de scolarizare, frecventeaza scoala 5.629,in 95 de institute cu 530 invatatori; durata scolarizarii variaza intre 6,7 si 8 ani. In 1913 erai instruiti 8.923 elevi de 1.005 profesori titulari care predau cate 24, 26, 28, 30 si pana la 38 ore saptamanal.

In Anglia, in 1883, la o populatie de 35 milioane de locuitori erau 50 de institute de surdomuti, toate particulare; statul nu dadea nici o subventie pentru institute, toate intretinandu-se din subscriptii voluntare, donatii, legate sau plata de la scolari. Cetatenii, desigur mai bogati decat cei din alte tari, sustineau cu mandrie ca sunt datori sa cheltuiasca pentru cresterea copiilor lor; desi statul este format tot din cetateni, ei nu vor sa incredinteze statului grija ce le incuiba lor cu privire la membru surdomut din sanul familiei lor.

In Olanda, predicatorul Guyot, elev al lui ľ Epée, a fundat inca in 1785 un institut particular cu internat care avea 13 elevi. In 1911 institutul din Gröning avea 100 elevi si 100 eleve, cuprinsi in 16 clase in care predau 18 invatatori. In 1840, preotul Beck a creat la St. Michiels-Gestel un institut pentru surdomutii catolici, care in 1910 a luat dimensiuni colosale, cuprinzand 150 baieti si 150 fete, plus surdomuti adulti. Toate institutele din Olanda erau particulare.

La sfarsitul secolului XIX – dupa dr. Gh. Crainiceanu – ar fi existat 119.000 de surdo-muti in intreaga lume, ceea ce ar reprezenta 80 de persoane surdomute la suta de mii de locuitori. Dar aceasta apreciere este relativa, dat fiind faptul ca din unele tari nu au fost date statistici, asa ca Romania, Serbia. In realitate numai in Europa ar fi 261.000 de surdomuti, din care de varsta scolara 43.000, dar merg numai 20.335, instruiti de 2.127 profesori in 370 de institute. Cei mai multi erau din Elvetia (245 la 100.000 locuitori), Austria (130), Ungaria (126) si Suedia (102).

In Transilvania, la 1890, in cele 23 de comitate existau 5.651 surdomuti, 1.730 fiind in etate de la 6 la 15 ani, din care 1.132 de scoala; in 1910, din 4.635 erau de scoala 1.008. Comitatele cu o populatie mai ridicata de surdomuti erau: Hunedoara cu 182 copii minori, Bihor cu 169, Timis cu 136, Caras-Severin cu 135, Mures-Turda cu 88.

La Timisoara, in 1912, dupa ce s-a terminat amplificarea institutului cu internat erau 82 locuri, si mai frecventau scoala 6 externi, iar 9 ucenici veneau la cursuri seral; functionau 8 clase cu cate 8 -12 elevi.

La Cernauti, la institutul de orbi si surdomuti, in 1914 erau 2 clase cu 20 de elevi, iar in 1919 erau 14 elevi (9 baieti si 5 fete) si 10 ucenici care invatau meserii.

In Muntenia, pe baza cojecturii datele statistice ale anului 1860, dr, Gh. Crainiceanu, apreciaza proportia surdomutilor din Muntenia la peste 2. La Bucuresti, in 1867 in orfelinatul Eforiei spitalelor civile erau scolarizati 20 de surdomuti, iar in 1895, cand orfelinatul functiona la Focsani cuprindea 40 de elevi surdomuti. Facand calculul pentru intreaga populatie de 16 milioane a Romaniei intregite – autorul amintit – apreciaza numarul surdomutilor la aproximativ 36.800, din care de scoala 7.360.

Dupa datele aproximate statistic la populatia Romaniei intregite – D. Rusceac – apreciaza numarul copiilor surdomuti cuprinsi intre 5-15 ani ca ridicandu-se la 2.700, din care erau scolarizati 291.

Dupa datele obtinute cu ocazia recensamantului general al populatiei Romaniei din 1930 au fost inregistrat 20.855 surdomuti. A. Suciu, aproximand proportia surdomutilor scolarizabili, gaseste ca numai 20-25% erau scolarizati, in timp ce in unele tari aceasta proportie se ridica la 80-95%.

In Rusia, unde s-a creat primul institut in 1806, avea in 1883 11 institute la 88 milioane de locuitori, in care invatau 615 elevi cu 62 de invatatori; in 1901 din 56.000 de surdomuti 11.000 erau de scoala din care frecventau numai 700 in 14 institute.

In Japonia, cu o populatie de 36 milioane, se infiinteaza primul institut in 1878 si al doilea in anul urmator, functionand cu 65 de elevi si 7 profesori.

In China, cu 400 milioane de locuitori, ia fiinta prima scoala in 1860 la Sanhai, mutata mai tarziu la Chifu, avand 15 elevi in 1899.

In SUA, in 1883, la 60 milioane de locuitori erau 56 institute care cuprindeau 7.201 elevi cu 488 profesori. Institutul din New-York avea peste 500 de elevi. Institutul din Illinois de la infiintare (1838), care ajunge sa detina un complex de cladiri, aici formandu-se 2.255 de elevi. In 1893, Allen Fay, facand istoricul institutelor americane, vorbeste de 7.940 de scolari cuprinsi in 79 scoli. In 1901 invatau 11.500 surdomuti cuprinsi in 95 de institute - din care 56 de stat si 39 particulare -, in care predau 1.200 profesor – din care 450 barbati si 750 femei, intre care 210 erau persoane surde. Timpul de instruire varia intre 6 si 12 ani; in New-York instructia se intindea intre 5 si 23 de ani, caci incepea cu gradinita, continua cu scoala primara, gimnaziu si se putea ajunge pana la academie. Astfel, elevi ai scolii superioare College din Waschington au devenit: arhitecti, antreprenori, editori, secretari, directori de posta, perceptori, tehnicieni, legatori de carti, croitori, gradinari, pictori, fotografi, sculptori in lemn.


III. Populatia cu debilitate mintala

Se remarca faptul ca dificultatile inerente de satisfacere a nevoilor socio-educative particulare a unei importante parti din populatia scolara nu apare inaintea sfarsitului secolului XIX In aceasta privinta instructia obligatorie a actionat ca un revelator (P. Baton, 11). Inaptitudini, pana atunci nebanuite, impiedeca straduintele dascalilor. Autoritatile iau cunostinta de existenta unei noi probleme.

Aprecierile care se fac in continuare la populatia care prezinta debilitate mintala se fac in cele mai multe din cazuri pentru anii inceputului de secol XX, respectiv din prima si a doua decada a acestuia.

In Franta, statistica din 1905 stabilea existenta a 20.000 de debili mintal, dintre care – dupa A. Binet – copii anormali ar fi 3.000, ceea ce reprezenta 2% din populatia scolilor populare. Statistica din 1907 a constatat existenta a 30.000 de debili mintal, dintre care 10% erau convenabil plasati. In 1912 , erau 21 de institute pentru debili mintal, idioti si in parte pentru epileptici.

In Elvetia, la inceputul secolului XX, se aprecia numarul copiilor frenastenici intre 6 -15 ani la 7.667, ceea ce ar insemna ca15,3‰ dintre copiii de scoala erau imbecili. Dintre acestia 1.082 erau sub ingrijire, iar 6.585 fara ingrijire. In 1907 erau cuprinsi in 29 de institute 1.172 de elevi. 

In Italia, numarul debililor mintal era apreciat la 25.000, cei mai numerosi fiind in Lombardia, Piemont, Venetia, Campania; se dispunea de 7 institute.

In Spania, numarul debililor mintal si al idiotilor se aprecia la 20.000, adica 1%.

In Belgia, in aceeasi perioada numarul anormalilor se aprecia la 80.000; existau 6 institute care cuprindeau 1.153 debili mintal.

In Danemarca, se aprecia numarul anormalilor mintal la 2%, copii de scoala fiind 400 -500.

In Olanda existau 5 institute pentru debilii mintal cu 450 de elevi.

In Suedia s-a infiintat prima scoala pentru debili mintal in 1866, care a fost creata la Gottenburg de domnisoara Emanuella Carlbeck cu 4 elevi, urmata in 1875 de cea de la Johannesberg cu 112 elevi; in primul sfert al secolului trecut numarul institutelor ajunge la 21 cu cca. 1.000 de elevi.

In Norvegia, in 1825 erau cca. 680 de idioti si 341 dementi; in 1845 erau 2.063 idioti congenitali si 1.224 dementi; in 1881 s-au gasit un numar de 1.640 de copii debili mintal cu varsta intre 7 si 21 de ani; in 1900 numarul acestora era de 4.559. In 1906 erau 600 elevi sub ingrijire.

In Finlanda statistic in 1893 existau 2.595 idioti, din care de scoala 1.225 cu varsta intre 7 si 20 de ani; in 1900 existau 3.597 copii cu debilitate mintala, dintre care erau scolarizati 762 cu varsta intre 10 –17 ani; in 1911 numarul acestora era de 6.000.

In Anglia, in 1911, erau 46.000 de debili mintal, dintre care 9.540 elevi erau cuprinsi in 159 de scoli. Societatea de ocrotire After Care Societies detinea la Londra 3 camine pentru debili mintal, iar in restul tarii erau inca 13.

In Germania, se aprecia ca ar fi un imbecil la 700 de locuitori, ceea ce ar indica un numar de 150.000 pentru intreaga tara; altii considera ca un idiot ar fi la 900-1.000 de locuitori. In 1911 existau 101 institute, din care 10 de stat, care cuprindeau un numar de 20.509 elevi debili mintal.

In Rusia existau numai 6 institute particulare care cuprindeau 125 copii debil mintal, idioti si epileptici.

In SUA numarul idiotilor si al debililor mintal era in 1905 de cca. 95.000. In anul 1896 existau 31 de internate, care in 1906 ajung la 68, cuprinzand 21.000 de interni, in care predau 90 de invatatori si 320 de invatatoare; in 1911 erau 110.000 debil mintal si idioti. In 1912 existau 28 institute de stat si 18 particulare; in cele de stat numarul asistatilor este mare - si peste 600, iar fondurile suficiente -, in cele particulare nu sunt mai mult de 50 de elevi ii taxele mari.

In Austria, existau 14 institute cu 800 copii debil mintal, iar 40.000 ramaneau neingrijiti; in Styria erau inregistrati un numar de 2.746 de cretini gravi.

In Ungaria, prin institutul pentru debilii mintal din Budapesta intre anii 1897-1906 au trecut un numar de 252 elevi, din care 156 debili si 96 debile. In 1910 erau 26.650 deficienti mintal si epileptici. In 1916 existau 13 scoli, din care 2 institute, care cuprindeau 840 elevi cu debilitate mintala si 43 elevi nervosi. In Budapesta imbecilii de scoala erau peste 1.000.

In Transilvania se apreciaza proportia cretinilor la 3,6 la suta de mii de locuitori, iar in Bucovina de 4,4.

In Muntenia, pe baza cojecturii datele statistice ale anului 1860, dr. Gh. Crainiceanu apreciaza proportia din Muntenia a smintiti-nebunilor la ceva peste 1‰, iar pe cea a idiot-cretinilor aproape la 1‰ (in jud. Arges peste 8‰). Facand calculul pentru intreaga populatie de 16 milioane a Romaniei intregite – autorul amintit – apreciaza numarul smintit-nebunilor la aproximativ 20.800, din care de scoala 4.160, iar a idiot-cretinilor la 15.360, din care de scoala la 3.072. Pe baza datelor obtinute cu ocazia recensamantului general al populatiei Romaniei din 1930, Institutul de psihologie din Cluj aproximeaza numarul debililor mintali la 30.000. Dintre acestia numai un numar infim primesc educatie, la Cluj aproximativ 30 de fete si la Ineu-Arad 100 de baieti.

Dupa datele aproximate statistic la populatia Romaniei reintregite – D. Rusceac – apreciaza numarul copiilor anormali mintal cuprinsi intre 5-15 ani ca ridicandu-se la 4.320, din care erau scolarizati 120.


IV Deficiente de vorbire

Cea dintai statistica privind scolarii cu tulburari de vorbire s-a facut la Cluj de catre A. Suciu, in anul 1939, din indemnul primit de la Institutul de psihologie din Cluj.

Dupa datele obtinute cu ocazia recensamantului general al populatiei Romaniei din 1930 au fost inregistrat 13.943 ologi. A. Suciu remarca numarul mare al acestora si a faptului ca dintre acestia numai un numar infim intra in preocupari de recuperare, amintind de straduintele dr-lui Alexandru Radulescu, directorul spitalului de ortopedie si chirurgie infantila Regina Maria din Cluj, care a fost reinfiintat la Bucuresti.

In ce priveste situatia numerica a altor categorii de deficienti – cum sunt: anormalii morali (vagabonzi, infractori minori, maniaci etc.), apoi ambliopi datele sunt cu totul insuficiente.






Bangerter, A.,  Traitement de ĺamblyopie, Carleroi, Heraly, 1953.

Datele statistice mai vechi sunt preluate din Gh. Crainiceanu (Istoricul instructiunei, literaturei si legislatiunei copiilor anormali, Litografia Baga Cluj, 1925).






Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright

sanatate

Psihologie



Criminalistica

Referate pe aceeasi tema


Hipnotismul – medicina, stiinta sau misticism
Ingrijirea complementara copii abuzati
Inteligenta si testarea ei - teste de inteligenta
Studii de caz - suicid
TESTELE DE DEZVOLTARE A INTELIGENTEI - testele de dezvoltare analitica a inteligentei, testele de inteligenta pentru adulti
Motivatia adultilor pentru invatare
Examinarea complexa a tulburarilor de limbaj
Ghid informativ pentru disciplina: psihologie clinica si psihoterapie
Teoria personalitatii a lui John Holland
Chestionarul de personalitate - dimensiuni si interpretare



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.