Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Desenul



Desenul


Desenul


Desenul este o forma a functiei semiotice care inscrie la jumatatea drumului intre jocul simbolic, cu care se aseamana prin faptul ca ofera aceeasi placere functionala si acelasi autotelism, si imaginea mintala, cu care are in comun efortul de imitare a realului. Luquet, considera desenul drept un joc, dar trebuie remarcat ca, desi se aseamana cu acesta prin formele initiale, el nu asimileaza orice la orice si ramane, ca si imaginea mintala, mai apropiat de acomodare imitatoare. In realitate desenul constituie cand o pregatire a imaginii mintale, cand o rezultanta a acesteia si intre imaginea grafica si imaginea interioara ("modelul intern" al lui Luquet) exista nenumarate interactiuni, amandoua derivand direct din imitatie .

In celebrele sale studii asupra desenului copiilor, Luquet a propus anumite stadii si interpretari care raman valabile si astazi. Inaintea lui, autorii sutineau doua puncte de vedere contrarii, unii admitand ca primele desene ale copiilor sunt esentialmente realiste, intrucat urmeaza modele efective, fara desene din imaginatie care apar destul de tarziu; altii insista, dimpotriva, asupra idealizarii de care dau dovada desenele primitive. Se pare ca Luquet a transat definitiv disputa aratand ca desenul copilului este pana la vreo opt-noua ani esentialmente realist ca intentie dar ca subiectul incepe prin a desena ceea ce stie despre un personaj sau despre un obiect, inainte de a exprima grafic ceea ce vede. Este o observatie fundamentala a carei intrega importanta o vom sesiza in legatura cu imaginea mintala, care si ea este conceptualizare inainte de a ajunge la copii bine d.p.d.v. perceptiv.

Asadar, realismul desenului trece prin diferite faze. Luquet numeste "realism fortuit" faza mazgalelii cu o semnificatie care se descopera in cursul desenarii. Apoi vine "realismul neizbutit" , sau faza de incapacitate sintetica in care elementele copiei sunt juxtapuse in loc sa fie coordonate intr-un tot: o palarie apare mult deasupra capului, sau nasturii apar langa corp. Omuletul care este unul din modelele dominante la inceput, trece de altfel printr-un stadiu de mare interes: acela al "omuletului mormoloc" care nu are decat un cap, prevazut cu niste apendici filiformi, care sunt picioarele, sau cu brate si picioare, dar fara trunchi.



Apoi vine perioada esentiala a "realismului intelectual" faza in care desenul a depasit dificultatile initiale, dar in care el ofera in esenta atributele conceptuale ale modelului fara preocupare pentru perspectiva vizuala. De pilda, o fata vazuta in profil va avea totusi doi ochi, pentru ca modelul are doi ochi, sau calaretul va avea ambele picioare vizibile ca si cum calul ar fi transparent. De asemenea, vedem cartofii ingropati in pamant pe camp, daca nu au fost inca recoltati, sau in stomacul unui om etc.

Pe la 8-9 ani, acest "realism intelectual" este urmat de un "realism vizual" care prezinta doua noutati. Pe de o parte, desenul nu contine decat ceea ce este vizibil dintr-un punct de vedere perspectiv particular: un profil nu mai cuprinde decat ceea ce se vede din profil; partile ascunse ale obiectelor nu mai apar in dosul ecranelor (nu vom mai vedea astfel decat varful unui copac indaratul casei si nu tot copacul), si obiectele de pe planul al II-lea sunt treptat micsorate (scara de proportie) in raport cu cele de pe primul plan. Pe de alta parte, desenul tine seama de asezarea obiectelor dupa un plan de ansamblu (axele de coordonate) si de proportiile lor metrice.

Aceste stadii descrise de Luquet prezinta un dublu interes: ele constituie, in primul rand, o introducere foarte buna in studiul imaginii mintale care, dupa cum vom vedea ( 4) asculta si ea de legi mai apropiate de legile conceptualizarii decat de legile perceptiei. Dar ele atesta, mai cu seama, o convergenta remarcabila cu evolutia geometriei spontane a copilului pe care noi am incercat s-o studiem intr-o alta lucrare .

Primele intuitii spatiale ale copilului sunt intr-adevar topologice inainte de a fi proiective sau inainte de a se conforma metricii euclidiene. Exista, de pilda, un nivel la care patratele, dreptunghiurile, cercurile, elipsele etc. sunt uniform reprezentate printr-o aceeasi curba inchisa, fara drepte sau unghiuri (desenul unui patrat este aproximativ corect abia dupa varsta de 4 ani), in timp ce crucile, arcele de cerc etc. vor fi reprezentate ca figuri deschise. Cam pe la varsta de trei ani, intre perioada mazgalelii si "realismul neizbutit" am obtinut la copiii incapabili sa copieze un patrat, copii foarte exacte ale unor figuri inchise, avand un cerc mic in interiorul hotarelor lor, sau in exterior sau chiar pe hotar, (cercul este "intre afara" - spusese un subiect).


Or, daca "realismul intelectual" al desenului infantil nu cunoaste perspectiva si relatiile metrice, el tine seama de legaturile topologice: vecinatati, separatii, infasurari, inchideri etc. Pe de o parte, din aceste intuitii topologice se dezvolta la 7- 8 ani intuitii proiective in acelasi timp cu elaborarea unei metrici euclidiene, ceea ce inseamna ca apar cele doua caractere esentiale ale "realismului vizual" al desenului. Pe de alta parte, incepand cu aceasta varsta, se constituie dreapta proiectiva sau punctuala (legata de conduita privirii) cat si perspectiva elementara. Copilul devine capabil sa anticipeze prin desen forma unui obiect ce i se pune in fata, dar care trebuie desenat asa cum ar fi vazut de un observator aflat la dreapta sau in fata copilului. Incepand cu varsta de 9 - 10 ani subiectul alege corect dintr-un numar de desene pe acela care reprezinta corect trei munti sau trei cladiri vazute din cutare sau cutare pozitie. Pe de alta parte, in acelasi timp sincronic se formeaza dreapta vectoriala (conservarea unei directii), grupul reprezentativ al deplasarilor, masura nascuta dintr-o sinteza a impartirii si a ordinei deplasarilor (vezi cap. IV, II), asemanarile si proportiile si desavarsirea masurarii dupa doua sau trei dimensiuni, in functie de un sistem de referinta sau de coordonatele naturale. Incepand cu varsta de 9 - 10 ani (dar, amanunt remarcabil, niciodata mai inainte) media copiilor devine capabila sa traseze cu anticipatie nivelul orizontal pe care-l va avea apa intr-un pahar, caruia i se imprima diverse inclinatii, sau linia verticala a catargului unui vas pus pe aceasta apa (se deseneaza vasele, iar copilul indica orizontalele si verticalele recurgand la referinte exterioare figurii, ceea ce cu siguranta nu stiuse sa faca mai inainte) .






La drept vorbind, forma initiala a desenuli nu pare a avea un caracter de imitatie si face parte inca din jocul pur, jocul exercitiu> este mazgaleala cu care se indeletniceste copilul de doi ani - doi ani si jumatate, atunci cand i se da un creion in mana. Foarte curand insa subiectului i se pare ca, in mazgalelile sale lipsite de scop, recunoaste niste forme,astfel incat, el incearca foarte repede sa reconstituie din memorie un model, oricat de putin ar semana expresia grafica a acestuia din punct de vedere obiectiv. Din momentul in care apare aceasta intentie, desenul devine imitatie si imagine.

G. L u q u e t, Le dessin enfantin, Alcan, 1927.

La aceasta "transparenta"se adauga amestecul de puncte de vedere sau niste pseudo-reduceri. Luquet citeaza exemplul unui desen in care caruta sau calul se vad din profil, interiorul calului se vede de sus, iar rotile intoarse pe planul orizontal. Afara de acesta trebuie sa mentionam procedeul interesant de figurare a povestirilor. :n timp ce desenele unui adult, cel putin ale unui desenator modern, nu reprezinta decat un moment al evenimentelor simultane, fara a introduce actiuni succesive din punct de vedere cronologic, copilul, ca si unii pictori primitivisti, se va folosi de un singur desen pentru o desfasurare cronologica< vom vedea, de pilda, pe desenul lui un munte cu 5-6 omuleti, care sunt un singur personaj in 5 sau 6 pozitii succesive.

J. P i a g e t et B. I n h e l d e r, La representation de l'espace chez l'enfant, Presses Universitaires de France, 1947.

Se vede astfel ca evolutia desenului este solidara cu intreaga structurare a spatiului, potrivit diverselor stadii ale acestei dezvoltari. Nu trebuie sa ne miram deci ca desenul copilului a putut servi ca test al dezvoltarii intelectuale> F. Goodenough, Proudhommeaux si A. Rey au elaborat studii utile in aceasta privinta cu scari standardizate care se refera in special la stadiile "omuletului". Desenul a fost de asemenea folosit ca indicator afectiv, mai ales de catre psihanalistul Morgenstern, in cazul copiilor loviti de mutism selectiv.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright