Dimitrie Rusticeanu

Dimitrie Rusticeanu

D. Rusceac, isi va schimba numele in Rusticeanu - de fapt va reveni la vechiul nume - in 1942. Nascut la Ostrita pe Prut, in 1884, urmeaza primele trei clase primare in satul natal, ultimele doua urmandu-le la Cernauti, unde dupa doi ani de cursuri pregatitoare a intrat la scoala normala din Cernauti pe care o termina in 1904 cu trecerea examenului de maturitate, primind dreptul de a preda in limbile germana si romana. In scoala normala a urmat si un curs facultativ de metodica pentru orbi si surdomuti. Functioneaza ca invatator in scolile primare din comunele Manastirea Humorului, Paltinoasa, Clit, Storojinet - pana in 1910, cand este chemat de fostul sau profesor, Ion Bosneag, ca invatator la scoala de orbi si surdomuti din Cernauti si, primind o bursa de specializare -, pleaca la Institutul de stat pentru educatia orbilor din Viena. Studiile sale au fost indrumate de marele tiflopedagog Alexander Mell, cu care a si dat examenul de specializare in 1912. Din 1915, tanarul tiflopedagog s-a specializat in surdopedagogie sub indrumarea lui Anton Druschba la Institutul de stat pentru educatia surdomutilor din Viena, a carui certificat il obtine in 1928. In afara lucrarilor de tiflo- si surdopedagogie ale renumitilor specialisti straini, Rusticeanu a studiat si lucrari de fonetica, gramatica, metodici, manuale romanesti. Din 1913 si pana in 1940, la pensionare, va fi directorul Institutului de surzi din Cernauti.

Activitatea didactica cuprinde doua perioade, una scurta in scoala obisnuita primara - desfasurata intre anii 1904-1910 - si alta indelungata in scolile speciale - intre anii 1910-1940. Implicat profund de la inceput in problemele societatii si scolii, el publica in periodicele vremii o serie de articole, asa ca: Politica de stat (Gazeta Bucovinei, 1906), Mapa Europei (Revista Asociatiei invatatorilor din Romania, 1908), Gramatica si insemnatatea ei pentru scoala populara (Scoala nr. 2, 1907), Invatamantul limbistic in clasa elementara (Junimea Literara, 1909) si altele. Apreciat de Reuniunea scolara din Bucovina ca un bun cunoscator al limbii romane si cu remarcabile calitati de dascal, a fost ales profesor la Scoala normala particulara de fete si cooptat in colectivul de redactare a manualelor romanesti. Astfel, a fost antrenat in elaborarea abecedarului pentru scoala primara. Autorii acestuia au avut o noua orientare pedagogica, schimbarile survenite privind: predarea unor sunete si litere in interjectii, ordinea predarii literelor, semnele de punctuatie, literele mari etc. Dar lucrarea e aspru criticata, mai ales data fiind tineretea autorului, fiind considerat ca lipsit de experienta.

In cea de-a doua perioada a activitatii va elabora studii, programe, manuale pentru scolile speciale, preocupat permanent de a ridica invatamantul special romanesc la nivelul celui din tarile europene inaintate. Ca specialist in instruirea speciala a orbilor si surzilor, a lucrat la inceput pentru scurt timp ca tiflopedagog, apoi ca surdopedagog, dar fiind preocupat de toti deficientii, chiar si de problemele copiilor cu debilitate mintala, reusind sa surprinda aspectele majore ale tuturora .

In 1912 isi exprima conceptia stiintifica privind deficientele de vedere: "Orb - in sens stiintific - e un ochi care nu simteste lumina de loc, deci nu este in stare sa observe ziua si noaptea. Orb in sens practic e un individ a carui putere de vedere la ambii ochi e vatamata pe totdeauna si nu e curabila, asa ca individul nu se poate duce singur pe drumuri straine. Deci e orb acela care la o distanta de un metru nu e in stare sa numere degetele de la mana miscatoare. Buni de primit in institutul de orbi sunt acei copii care poseda o capacitate de a vedea asa de neinsemnata, ca nici cu ajutorul ochelarilor nu cunosc tiparul din abecedar si deci nu pot lua parte la invatamant, cat si acei adulti, care din cauza miopiei castigate nu-si pot indeplini chemarea, ce pretinde destoinicie de vedere" (Institutul de orbi din Cernauti, in Scoala, nr.6, 1912, p.144). Dupa introducerea limbii romane in scoala de sub conducerea sa, a incercat sa adapteze alfabetul Braille pentru scrierea in limba romana (Scrisoarea orbilor din sistemul Braille, Cernauti, 1924). Dar adaptarea nu a fost primita favorabil, date fiind adaptarile anterioare ale lui I.V. Tassu la Bucuresti si G. Halarevici la Cluj, acestia avand si posibilitatea de a scoate tiparituri. Considera necesara si munca de indrumare a parintilor cu copii orbi, pentru care publica o serie de sfaturi (Institutul de orbi si surdo-muti Regina Maria, Exercitiul 1920-1921, Cernauti, 1922, p. 33), referitoare la la orientarea in spatiul mic si spatiul mare, la necesitatea de a indruma viata copilului orb in aer liber, pentru formarea deprinderilor de a manui uneltele din gospodarie etc. Spre a informa pe specialistii din strainatate despre dezvoltarea invatamantului special din tara noastra, Rusticeanu publica in trei limbi - romana, franceza si germana - lucrarea informativa Institutiunile de orbi si surdo-muti din Romania (1927).

In domeniul oligofrenopedagogiei D. Rusticeanu s-a ocupat doar de unele probleme organizatorice. In articolul Reorganizarea institutelor de orbi, surdo-muti si anormali (Glasul Bucovinei, 1923, nr. 1277-1278), ca si in studiul Orbii, surdo-mutii si anormalii (1923) arata ca si pentru copiii anormali, ca si pentru orbi si surdomuti, educatia este absolut necesara. Luand in considerare calitatea intelectuala care este necesara pentru modul de a judeca capacitatea de cultivare, atunci intr-o masura oarecare am putea caracteriza idiotia cu incapacitatea de a gandi, imbecilitatea cu pauperitatea de a gandi si debilitatea cu slabiciunea de a gandi" (1923, p. 10). Pentru aceste categorii de oligofreni sunt necesare fie institutii de asistenta - pentru primii - fie institute medico-pedagogice de diferite tipuri. In acestea din urma, pe langa intretinere, acestia vor primii instructie in limitele scolii primare si isi vor insusi meserii corespunzatoare starii lor fizice si intelectuale. Activitatea didactica cu surzii trebuia sa cuprinda:

1.     scrieri de propaganda,

2.     propuneri pentru organizarea invatamantului special,

3.     elaborarea de planuri de invatamant, programe, manuale,

4.     studii,

5.     organizarea vietii elevilor deficienti in familie.

Prin scrieri de propaganda a urmarit sa lamureasca pe cei ce aveau de-a face cu cei care prezinta deficiente de auz - parinti, invatatori, medici etc. - in ce priveste deficienta si posibilitatile de educare ale acestora. D. Rusticeanu defineste astfel surdomutitatea: "Surzenia e incapacitatea de a percepe impresii auditive, mutenia consta din incapacitatea de a vorbi. Mutenia este totodata si efectul surzeniei. Capacitatea auditiva e la surdomuti atat de redusa, incat ei nu pot deprinde vorbirea nicidecum cu ajutorul auzului. Cu toate acestea surdomutenia se prezinta adesea si in situatii unde se intalnesc ramasite de limba, precum si ramasite de auz. Sunt insa persoane care din cauza pierderii auzului uita limba deprinsa si se socotesc apoi la surdomuti". Intre surdomuti erau considerate si acele persoane care din cauza distrugerii totale a organului auditiv "nu pot percepe nici o imagine limbistica", dar si acelea care, cu "organul auzului vatamat pana la un grad oarecare, pot percepe numai imagini limbistice ciuntite" (Orbii, surdo-mutii si anormalii, 1923, p. 7-8).

Contrar credintei din popor dupa care copilul surd ar fi inteligent, el neputand vorbi din cauza defectelor organelor de vorbire, Rusticeanu arata ca in cele mai multe cazuri acestea sunt normale ca la orice copil, fiind deficitare numai in rare cazuri. De asemenea, el arata ca intre surdomutii sunt unii care se deosebesc prin gradul de dezvoltare psihica, fiind printre acestia unii inteligenti, dar si idioti si imbecili.

Copiii surdomuti, asurziti si cei cu resturi de auz "a caror putere auditiva e atat de redusa incat nu pot invata limba pe cale naturala si nu sunt capabili de a percepe cu urechea limba invatata" trebuie sa urmeze o scoala in care sa li se predea prin mijloace speciale limba vorbita. Dezvoltarea limbajului oral si scris, a vocabularului, invatarea gramaticii, a elementelor de stil - in a caror insusire un rol deosebit il are tehnica vorbirii -, precum si insusirea cunostintelor la toate celelalte obiecte, asa ca aritmetica, geografia, istoria, stiintele naturale etc. "la un loc constituie demutizarea copilului lipsit de graiul articulat" (Institutul de orbi din Cernauti, Scoala, nr. 6, 1912).

In elaborarea programelor, D. Rusticeanu porneste de la conceptia ca limbajul articulat este necesar surdomutilor pentru a putea sa-si exprime gandurile. Dupa cum reiese din lucrarea Predarea limbii materne in scolile de surdo-muti din Romania (Cernauti, 1935), el a aplicat la acestia "oralismul pur" si a cautat sa inlature utilizarea mimico-gesticulatiei din practica elevilor surdomuti. Datorita pregatirii sale profesionale, a talentului si devotamentului pentru acesti deficienti - asa dupa cum aprecia I. Cioranescu - elevii lui Rusticeanu erau bine demutizati. In demutizare porneste - ca si Cioranescu, de la foneme, ambii fiind oralisti sintetici -, dezvoltand vorbirea dupa principiile scolii materne pe baza conversatiei. Foloseste toate ocaziile ivite in viata zilnica a elevilor sau creeaza anumite situatii. Atitudinea fata de folosirea mimico-gesticulatiei nu este totusi cea a oralistilor puri. Mimico-gesticulatia, limbaj "natural", va fi folosita "ca mijloc de intelegere intre profesor si elev pana in momentul cand va putea fi inlocuit cu limba vorbita". In primii doi ani activitatea se pune accentul pe tehnica vorbirii si labiolectura, apoi pe dezvoltarea vorbirii sub aspectul vocabularului si sub cel gramatical. Se constata astfel la Rusticeanu influente a metodelor germane si franceze, pe care el le adapteaza specificului limbii romane, realizand o sinteza originala. Programa elaborata de el in 1935 are la baza predarea prin metoda orala, asa numita mimico-pantomimica, caracterizata prin:

a.     "asociatia nemijlocita a limbajului auditiv",

b.     "prioritatea graiului viu fata de limba scrisa",

c.      "restrangerea limbajului prin gesturi de masura potrivita".

In planul de invatamant, pentru predarea limbii romane, se prevedeau pe clase urmatorul numar de ore: Clasa I-a - 24, a II-a si a III-a - 20, a IV-a -16, a V-a si a VI-a - 14, a VII-a si a VIII-a - 12. Subdiviziunile invatarii limbii romane erau:

T    pentru clasa I-a pentru clasele a II-a, a III-a si a IV-a:

articulatia sunetelor vorbite                   - 6 ore,

citirea din manuale                                  - 5 5 4 ore,

citirea de pe buze  - 6 ore,

exercitii de conversatie               - 5 5 4 ore,

scrierea       - 6 ore,

exercitii tehnice de vorbire                     - 5 5 4 ore,

citirea din manuale                                  - 6 ore,

exercitii gramaticale                                - 5 5 4 ore.

In decurs de patru ani a tiparit patru manuale:

1. Studiul limbii romanesti in scolile de surdo-muti. Exercitii gramaticale pentru clasa a IV-a, Cernauti, 1931.

2. Cetirea si vorbirea, curs incepator de limba pentru elevii surdo-muti, Cernauti, 1933.

3. Cetirea si vorbirea, curs de limba pentru elevii surdo-muti, partea III-a, pentru clasa a II-a, Cernauti, 1934.

4. Cetirea si vorbirea. Curs de limba pentru elevii surdo-muti, partea a IV-a, pentru cl. a IV-a, Cernauti, 1935.

D. Rusticeanu a acordat o mare importanta insusirii de catre surdomut a vocabularului, acesta trebuind sa fie cat mai bogat pentru a se elimina discordanta dintre ceea ce este necesar pentru viata si ceea ce oferea scoala. El arata ca elevul surdomut isi poate insusi la inceput 300 de cuvinte pentru ca la sfarsitul invatamantului fundamental el sa posede circa 1.000 cuvinte; in perioada invatamantului lingvistic constructiv va putea intrebuinta 2.000 cuvinte, dar folosindu-se si de cartile scolare pentru elevii auzitori numarul cuvintelor se poate ridica la 5.000, iar citirea ziarelor poate ridica vocabularul la 12.000 cuvinte. Pentru insusirea vocabularului a elaborat un dictionar sistematic compus din circa 60 de grupuri tematice - asa ca scoala, casa, familia, corpul omenesc - cu circa 4.500 de cuvinte. Mai tarziu alcatuieste un dictionar-vocabular, mai putin bogat, dar acesta fiind si ilustrat (in manuscris).

Indrumarile metodice sunt cuprinse in lucrarile fundamentale: Initierea surdo-mutilor in limbajul auditiv (Cernauti, 1933), Predarea limbii materne in scolile de surdo-muti din Romania (Cernauti, 1935), brosura Cum putem invata pe surdo-muti sa vorbeasca cu viu grai (Cernauti), 1943). De asemenea, sunt cuprinse numeroase indrumari metodice in articole publicate in Revista Asociatiei Corpului didactic medico-pedagogic din Romania al carui responsabil a si fost un timp sau in revista pentru elevi Lumea noastra, editata la Cernauti aproape trei ani, tot sub redactia sa.

Celelalte obiecte cuprinse in planul de invatamant erau: notiuni de aritmetica si geometrie, religie si instructie morala, geografie si instructie civica, stiintele naturale si fizica, notiuni de igiena; ca dexteritati se faceau: caligrafia, desenul si pictura, educatia fizica si jocuri gimnastice, lucrari manuale pentru baieti si exercitii practice pentru fete.

Baietii invatau croitoria, cizmaria, tamplaria sau tipografia, iar fetele invatau lucrul de mana, arta culinara sau tesatoria. Rusticeanu considera ca educarea deficientilor auditivi este necesara, deoarece avand cultura generala trebuincioasa, acestia isi vor putea dezvolta capacitatile, isi vor putea insusi o meserie care le va permite sa se intretina prin munca proprie. In acest fel, ei nu vor fi o sarcina pentru familie si societate, nu vor ingrosa randurile cersetorilor, vagabonzilor, a delicventilor in general. Dupa calculele sale, acesta demonstra ca pentru stat, comune, societate va fi mult mai economicos sa infiinteze scoli speciale decat sa intretina spitale si inchisori.

In studiile sale, D. Rusticeanu isi exprima conceptiile privind surditatea si repercursiunile acesteia. El considera ca surdomutul nu poate fi socotit un om normal minus simtul auzului, asa cum considerau asociationistii. Alaturi de configurationisti apreciaza ca lipsa impresii-lor auditive determina o schimbare calitativa a totalitatii reflectarii, nu una cantitativa, cum socoteau asociationistii. Daca pentru acestia din urma, surdomutul era un om cu o cantitate mai mica de informatii din lumea externa, pentru primii surdomutul era un om la care reflectarea era calitativ deficitara in totalitatea ei din cauza lipsei unuia din organele de simt. Lipsa excitatiilor auditive are drept urmare micsorarea ansamblului perceptiei (Predarea limbii materne in scolile de surdo-muti din Romania (Cernauti, 1935, p. 4). Rusticeanu apreciaza ca simturile ramase intacte au o importanta deosebita in viata de relatie a surdomutului. Acestea largindu-se si schimbandu-si raportul structural, compenseaza paguba datorata organului auditiv deficitar. El incearca sa demonstreze ca "totalitatea vietii sufletesti" a deficientului de auz isi schimba structura prin faptul ca el nu-si poate insusi "limba vorbita", cel mai important mijloc pentru dezvoltarea intelectuala, deci si pentru dezvoltarea gandirii (idem, p 5).

Copilul surdomut, care "simte, se impresioneaza, are dorinta si vointa", are nevoie de un mijloc de comunicare. Pentru ca ochiul "este organul care mijloceste contactul dintre lumea exterioara si viata sa interioara", si pentru ca prin gesturile care imita obiecte, stari, actiuni naturale, mimico-gesticulatia devine cu timpul limbaj. Inventat de catre copilul surdomut, acest limbaj este natural. Limbajul gestual natural duce la o "gandire vizuala, care este intuitiva", iar "curba activitatii creierului surdomutului ia acum infatisarea pe care o va pastra viata intreaga, pana in clipa mortii sale". "Aceasta curba a activitatii cerebrale poate fi modificata numai prin intermediul invatamantului de demutizare". Prin urmare, datorita insusirii limbajului cu viu grai, "surdoparlantul" se ridica la "gandirea verbala" si se poate avanta pana la "reflexie superioara" (idem, p. 27). Cu toate acestea, limbajul mimico-gesticular natural - care trebuie inlaturat dupa ce a servit ca mijloc ajuta-tor pentru invatarea limbajului articulat - nu poate fi indepartat din viata surdomutilor.

D. Rusticeanu considera ca gestul "care lucreaza cu atitudine si miscari manuale si corporale, adresate exclusiv ochiului, da posibilitatea reprezentarilor ideilor, a schimbului de idei". Atat vorbirea cu viu grai cat si gestul si mimica apartin "proceselor cerebrale intentio-motrice"; deci si mimico-gesticulatia poate fi considerata o forma de limbaj (Initierea surdomutilor in limbajul auditiv, Cernauti, 1933, pp. 31, 45, 47). El considera ca "acest limbaj prin gesturi are toate calitatile graiului uman" (idem, p. 55) si recomanda ca in scoala sa se foloseasca in perioada initiala limbajul mimico-gesticular natural. Gandirea concreta a surdomutilor exprimata prin limbaj mimico-gesticular se restructureaza in procesul de invatamant pe baza limbajului notional-verbal articulat.

In procesul de demutizare, prin mijloace artificiale, se sterg deosebirile care exista intre aceste doua forme de limbaj. Stergerea deosebirilor este posibila datorita asemanarilor care exista intre aceste doua sisteme de comunicare, asemanari pe care le putem puncta si rezuma astfel:

ambele forme de limbaj au functie de comunicare si izvorasc din necesitatea de a comunica;

ambele sunt instrumente de gandire;

ambele se realizeaza prin declansarea intentionata (sub controlul S.N.C.) a unor miscari care se manifesta sub forma de limbaj;

ambele feluri de manifestare a miscarilor - articulatorii si gestuale - se realizeaza in "simboluri";

ambele au acelasi scop - intelegerea si luarea de atitudine, deci integrarea in mediul social sub toate aspectele.

Pornind de la aceste asemanari, Rusticeanu arata ca in procesul demutizarii formele de miscare mimico-pantomimice (kinesteziile mimico-pantomimice) declansate de intentia comunicarii se transforma in forme de miscare ale aparatului verbo-motor (kinestezii articulatorii) care pot fi sesizate de catre surdomut pe calea optica si tactil kinestezica. In vremea sa, in scolile de surdomuti se aplica asa numita "metoda orala" bazata "pe impresiile vizuale (imagini bucale), apoi pe senzatiile tactile (impresiuni tactile) si, in fine, pe senzatiuni musculare, articulatorii kinestezice" (idem, p. 71). Astfel, Rusticeanu incepea demutizarea prin pregatirea surdomutului de a vedea, pipai si emite muetele. El pregatea organele de articulatie prin exercitii de gimnastica si, apoi, trecea la emiterea sunetelor. Aceasta activitate era paralela cu labiolectura si scrierea - pentru care elevul surdomut era pregatit la fel ca elevul auzitor. La predarea articulatiei, profesorul trebuia sa tina seama de: (1) formarea sunetelor; (2) momentele pe care elevul surdomut le poate percepe in cursul articulatiei sunetelor vorbite si procedurile pe care profesorul le poate intrebuinta spre a trezi in constiinta copilului lipsit de auz elementele care coopereaza la rezultatul vorbirii; (3) greselile de articulatie pe care le comit elevii surdomuti si procedurile ce se pot intrebuinta spre a le evita sau spre a le corija (idem, pp. 108-109). La fiecare sunet se descrie pozitia de articulare, procedeele folosite pentru articularea normala, defectele de articulatie, procedeele pentru invatarea si corecta-rea sunetului, exercitiile necesare. Descrierile sunt insotite de imagini si scheme labiale.

Ordinea muetelor se aseamana cu cea preconizata de Hill: h, p, a, t, f, s, c, s, b, d, g, v, m, n, l, r, z, j, u, o. Mai tarziu, va folosi ordinea din abecedarul lui I. Cioranescu: p ,t, c - dupa care trecea la provocarea vocii prin emiterea lui a, urmand apoi emiterea celorlalte sunete - f, s, s, u, b, d, g, o, v, z, j, e, i, m, n, h, che, chi, l, r, a, i, t, ce, cei, ge, gi, ghe, ghi, apoi diftongi, vocale in hiat, grupuri consonantice, pornind de la grupari neomorganice spre cele omorganice.

Invatarea articulatiei nu rezolva problema demutizarii. Sunetele izolate trec pe un plan inferior. Paralel cu invatarea articulatiei sunetelor se realiza si imbinarea acestora in silabe si se invatau cuvinte usoare cu structura mono-, bi- si trisilabica. Urmeaza apoi intiparirea in minte a cuvintelor, proces ce se bazeaza pe senzatiile kinestezice ale articulatiei, labiolectura, imaginile vizuale ale cuvantului scris. Memorarea este sprijinita de de un intreg sistem metodic de exercitii in care se combina exercitiile de articulare, labiolectura, scriere, citire etc. Foarte importanta este "explicarea" sensul cuvintelor pentru intelegerea notiunilor, activitate in care profesorul de surdo-muti intampina numeroase dificultati. Copilul surd trebuie sa invete, cat de curand, cuvinte cu sens, si tot foarte curand, cuvintele trebuie sa-si dobandeasca valoarea in complexe mai mari - in propozitii si fraze. In munca de «tehnica articulatiei», Rusticeanu recomanda sa se acorde atentie deosebita emiterii silabelor, redarii ritmului, a accentului, intensitatii, inaltimii, timbrului, care toate conlucreaza la realizarea unei vorbiri corecte, placute din punct de vedere al formei. Indemna parintii copiilor surdomuti sa exerseze cu ei citirea labiala si rostirea cuvintelor invatate la scoala, sa vorbeasca cu ei incet si lamurit si sa pastreze distanta cea mai buna pentru favorizarea labiolecturii; sa-i solicite sa repete cele vorbite pentru a se convinge ca au inteles comunicarea, sa comunice in scris, daca intampina greutati in comunicarea orala; sa se foloseasca de cuvinte simple si de propozitii scurte; sa-i indemne sa se uite la buze si nu in ochii lor.

D. Rusticeanu a fost membru activ al Asociatiei Corpului didactic medico-pedagogic din Romania. A scos revista pentru elevi, Lumea noastra, editata la Cernauti aproape trei ani, sub redactia sa. A colaborat la aparitia revistei lunare a organului Asociatiei din Bucuresti a surdo-mutilor, Revista Asociatiei Corpului didactic mrdico-pedagogic din Romania, a carui redactor responsabil a si fost un timp, a continuat la Curierul surdomutilor, organul Asociatiei din Moldova de nord, si la Rasaritul nostru din Bucuresti. A publicat numeroase articole si in alte reviste romanesti si in limba germana la Viena. A reprezentat tara la mai multe congrese internationale.