Gandirea - caracterizarea gandirii, produsul gandiri, laturile gandirii, tipuri de gandire

Gandirea ocupa un loc central in psihologie, asa incat parerile autorilor care subliniaza acest fapt nu ne mira deloc. ''Gandirea reprezinta, poate, subiectul cel mai important al intregii psihologii'' - scriau doi bine cunoscuti psihologi americani (Lindsay si Norman). Deoarece toate creatiile artei si stiintei isi au originea in gandire, ''ea este de o importanta evidenta'' - nota un alt psiholog. Si totusi, ceea ce contrariaza este multitudinea punctelor de vedere emise cu privire la natura, continutul, mecanismele, structura si rolul gandirii in ansamblul cunoasterii umane si chiar al intregii psihologii, vizavi de alte mecanisme si functii psihice.

Gandirea reprezinta nivelul cel mai inalt de prelucrare si integrare a informatiei despre lumea externa si despre propriul nostru EU. Prin ea se realizeaza saltul calitativ al activitatii de cunoastere de la particular la general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existentei obiectului la interpretarea si explicarea lui logic-cauzala, ea facand trecerea de la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare.

Prin urmare, gandirea este procesul psihic de reflectare mijlocita si generalizat-abstracta - sub forma notiunilor, judecatilor si rationamentelor - a insusirilor comune, esentiale si necesare ale obiectelor si a relatiilor logice, cauzale intre ele.

Caracterizarea gandirii

Caracterul mijlocit al gandirii consta in aceea ca ea opereaza nu direct asupra realitatii, ci asupra informatiei furnizate de perceptii si reprezentari. Desfasurarea ei presupune intotdeauna fie existenta unei informatii care se extrage in prezent in cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie a unei informatii evocate din tezaurul memoriei. In acest fel, chiar produsele unei activitati a gandirii devin, la randul lor, obiect al unui proces ulterior de gandire.

Dar, cum rezulta si din paragraful anterior, desi elaborarea gandirii este precedata de formarea experientei si schemelor perceptive, si a sistemului de reprezentari, ea nu este o continuare in linie dreapta a acestora, ci apare ca un moment de discontinuitate, de salt, de restructurare calitativa a mecanismelor si principiilor comunicarii informationale a omului cu lumea externa.

Caracterul general-abstract al gandirii rezida in aceea ca ea se desfasoara permanent in directia evidentierii insusirilor generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor, si a subordonarii diversitatii cazurilor particulare unor modele ideale generale - notiuni, principii, legi.

Gandirea se organizeaza ca un sistem multifazic, intinzandu-se pe toate cele trei coordonate temporale: trecut, prezent si viitor. Ea realizeaza o permanenta corelare intre diversele momente si stari ale obiectului: foloseste informatia despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui, integreaza informatia despre trecutul si prezentul obiectului pentru a determina starea lui in viitor. Ea realizeaza o reflectare de tip predictiv, anticipativ, pe langa functia interpretativ-explicativa, dobandind si o functie creatoare: elaborarea de modele, proiecte si planuri ideale pe baza carora, in cursul activitatii practice, se realizeaza noi obiecte, noi configuratii ale mediului inconjurator.

Fiind procesul de cunoastere de rangul cel mai inalt, care asigura patrunderea in esenta lucrurilor, intelegerea relatiilor logice dintre acestea, explicarea si interpretarea lor, si care face posibila rezolvarea problemelor complexe, de ordin teoretic si practic, gandirea ocupa un loc central in sistemul psihic uman.

Atributul centralitatii este conferit gandirii nu numai de faptul ca se bazeaza pe celelalte functii si disponibilitati ale subiectului (trecand succesiv de la fenomen la esenta, de la particular la general, de la concret-intuitiv la abstract-formal), ci si de faptul ca ea actioneaza ca un adevarat mecanism de comanda-control asupra celorlalte procese psihice, organizandu-le, modificandu-le in concordanta cu criterii si exigente logice obiective: intr-un cuvant, le confera dimensiunea rationalitatii. De asemenea, centralitatea gandirii in cadrul sistemului psihic uman se demonstreaza si prin aceea ca trasaturile si functiile constiintei isi gasesc expresia cea mai inalta in structura si dinamica ei.

Produsul gandiri

Gandirea se finalizeaza prin concepte, judecati, rationamente, prin sisteme cognitive incheiate.

Unitatea de baza a gandirii este notiunea- integrator categorial care selecteaza si sistematizeaza insusirile esentiale, logice si necesare, cu privire la o intreaga clasa de obiecte sau fenomene. Cel mai important aspect psihologic al notiunii ca produs al gandirii este trairea ei in plan subiectiv ca semnificatie. A gandi inseamna a intelege, a patrunde semnificatia notiunilor cu care operam. Altfel, notiunile nu sunt decat, cel mult, etichete verbale lipsite de continut. Structura de continut a procesului gandirii nu este o simpla inlantuire de notiuni luate separat, ci un sistem de relationare logica a notiunilor in judecati si a acestora in rationamente.

Judecata- este o structura informationala mai complexa, care reflecta obiectul in relatie cu alte obiecte sau dezvaluindu-i anumite insusiri, care in notiunea luata separat sunt ascunse.

Rationamentul-este o structura informationala discursiva si ierarhizata, in care gandirea porneste de la anumite date (judecati) si ajunge la obtinerea altora noi (concluzii).

Laturile gandirii

Gandirea are doua mari laturi, una informationala si alta operationala, prima dezvaluindu-ne latura ei de continut (faptul ca dispune de "unitati informationale" despre "ceva" anume - obiecte, fenomene, evenimente), cea de-a doua latura functionala (faptul ca implica transformari ale informatiilor in vederea obtinerii unor produse care, prin depasirea situatiei problematice, sa asigure adaptarea la mediu).

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Latura informationala contine acele unitati de baza ale gandirii care dispun de ce mai mare incarcatura informationala. Desi acestea sunt diverse(imagini, concepte, prototipuri) un loc aparte il ocupa conceptele si prototipurile.

Conceptele si notiunele ca forme generalizate de relectare a insusirilor si obiectelor, ca unitati cognitive esentiale ale gandirii, indeplinesc un rol enorm in cunoasterea umana. Conceptele, in calitatea lor de constructe mintale reprezinta componentele critice ale continuei maturari psihice a individului, avand darul de-a largi structurile cognitive ale acestuia. Ele se folosesc:

a) pentru a identifica noile exemple si non-exemple ale conceptului

b) pentru a intelege principiile implicate de concept

c) pentru a intelege taxonomia si alte relatii ierarhice

d) pentru a rezolva problemele care cer intelegerea conceptului.

In realitate, conceptul are o natura complexa, informational-operationala. Desi el contine o cantitate mai redusa de informatie decat imaginea, aceasta este esentiala, structurata si unificata. daca in imagine intalnim uneori insusiri independente unele de altle, in concept acestea sunt intotdeauna integrate, ele nu apar sub forma unor segmente informationale, ci ca totalitati informationale bine sudate. De asemenea, spre deosebire de imagine care nu contine in sine intotdeauna semnificatia, conceptul implica intelegerea semnificatiei- ea insasi mai mult sau mai putin generala.Oricat de general ar fi insa un concept, el conserva in sine un anumit continut concret, dependent de experienta.

Preototipul-este un exemplu de gandire implicita, el amplasandu-se in mersul cunoasterii intre perceptie si gandire. Se pare ca prototipul este echivalentul notiunilor empirice iar uneori chiar inferior lor, deoarece acestea opereaza cu atributele obiectelor, indiferent de valoarea lor, pe cand prototipurile opereaza cu distantele dintre aceste atribute.

Latura operationala a gandirii cuprinde ansamblul operatiilor si procedeelor mentale de transformare a informatiilor, de relationare si prelucrare, combinare si recombinare a schemelor si notiunilor, in vederea obtinerii unor cunostinte noi sau a rezolvarii unor probleme. Gandirea foloseste doua categorii de operatii: unele sunt fundamentale, de baza, fiind prezente in orice act de gandire si constituind scheletul ei (analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea, concretizarea logica), altele sunt instrumentale, folosindu-se numai in anumite acte de gandire si particularizandu-se in functie de domeniul de cunoastere in care este implicata gandirea. In randul acestora din urma intalnim mai multe modalitati operationale si pocedee clasificate in perechi opuse.

Operatiile fundamentale sunt: compatia, analiza, sinteza, abstractizarea si generalizarea.

Analiza si sinteza sunt operatiile gandirii prin care se realizeaza in plan mental, cu ajutorul simbolismului verbal, descompuneri, separari, disocieri ale unor obiecte si fenomene in parti componente si apoi reunirea lor, uneori dupa o alta schema, cu scopul generarii de informatii noi.

Comparatia este operatia gandirii prin care alaturam in plan mental doua sau mai multe obiecte cu scopul stabilirii asemanarilor si deosebirilor. Orice comparatie are la baza un criteriu clar formulat. Cand utilizam mai multe criterii, acestea sunt considerate succesiv.

Abstractizarea este operatia predominant analitica, prin care gandirea, actionand maximal selectiv, pozitiv si negativ, trece de la aparenta la esenta, de la variabil la invariabil, de la concret la abstract. In procesul ascendent al cunosterii, abstractizarile se aplica nu numai concretului, ci si unor abstractiuni subordonate.

Generalizarea este operatia gandirii dominant sintetica prin care insusirile esentiale si generale sunt reunite intr-un model informational unic, menit sa defineasca o clasa, o categorie de obiecte, fenomene, relatii. Acesta este aspectul intensiv al generalizarii. Prin aspectul extensiv al operatiei, modelul informational la care s-a ajuns este extins si la alte obiecte care nu au facut parte din inductia initiala. Atunci cand raportam un obiect individual la o clasa sau categorie, efectuam o generalizare.

Operatiile descrise apar in cupluri reversibile (analiza - sinteza, abstractizare - concretizare, generalizare - particularizare, inductie - deductie). Reversibilitatea, specifica tuturor operatiilor gandirii, permite autoreglarea constructiilor cognitive si obtinerea echilibrului cognitiv, ca baza indispensabila pentru orice actiune umana eficienta

Cele doua laturi ale gandirii nu sunt independente una de alta, ci intr-o foarte stransa interactiune si interdependenta. Ele se imbina dand nastere la adevarate structuri pe care le denumim structuri cognitive ale gandirii.

Tipuri de gandire

Gandirea omului nu este uniforma, nu funcioneaza la fel la toti oamenii sau la unul si acelas om in momente si  in situatii diferite. Iata de ce, de-a lungul timpului s-a lansat si apoi s-a accentuat ideea existentei mai multor tipuri sau moduri de gandire.

Gandirea directionata si nedirectionata

Gandirea directionata sau directiva este sistematica si logica, deliberata si intentionata, ghidata de scop, cu ajutorul ei oamenii rezolvand probleme, formuland legi, realizandu-si obiectivele propuse.

Gandirea nedirectionata sau nondirectiva se caracterizeaza prin miscarea libera spontana a gandurilor, fara a fi orientata de un scop sau de un plan. Ea este implicata in imaginatie, fantezie, reverie, oamenii recurgand la ea pentru a se relaxa, pentru a scapa de constrangerile cotidiene. Gandirea nedirectionata are o mare importanta in pregatirea momentului gandirii directionate, productive, creatoare, contribuind astfel indirect la solutionarea problemelor.

Gandirea algoritmica si gandirea euristica

Gandirea algoritmica este bazata pe operatii prefigurate, conservative, habituale, pe treceri riguroase de la o stare la alta in succesiunea obligatorie a evenimentelor in timp. Asadar, operatiile sunt strict determinate si inlantuite unele de altele, parcurgerea corecta a unei operatii declansand automat operatia urmatoare.

Gandirea euristica presupune operatii in curs de elaboarre care abia urmeaza a fi descoperite, desfasurarea ei avand un character arborescent, din fiecare "nod" subiectul trebuind sa aleaga o stare din mai multe posibile. Operatiile nu sunt strict determinate, ci, dinpotriva, probabiliste, ramificate, fiind posibile nenumarate modalitati de abordare.

Gandirea reproductive si gandirea productiva

Exista doua moduri de operare radical diferite, ale gandirii primul este simplist, liniar, neproductiv din punct de vedere calitativ, el fiind, mai degraba, automatizat si steriotipizat. Acest mod de operare corespunde tipului de gandire pe care il numim reproductiv. Cel de-al doilea, mult mai elaborat, presupune descoperirea unui nou principiu de relationare a datelor problemei decat cel insusit deja. Dat fiind faptul ca solutia se obtine rapid acest tip de gandire a fost numit gandire productiva.

Gandirea reproductiva si cea productiva sunt deci diferentiate intre ele pe criteriul rezolvarii problemelor noi.

Gandirea divergenta si gandirea convergenta

Gandirea divergenta este gandirea care se misca de la unitate la diversitate, de la sintetic la analitic.

Gandirea convergenta este gandirea care se misca in sens invers, de la diversitate la unitate, de la disociatie la sinteza.

Gandirea inductive, deductiva si analogica

In gandirea inductiva miscarea cunoasterii se realizeaza de la particular la general. Ea surprinde regularitatea, ceea ce este comun, constant, invariant.

Gandirea deductiva se caracterizeaza prin miscarea cunoasterii in sens invers celei inductive, adica de la general la particular. Ea are un caracter riguros sistematic, conducand intotdeauna la o anumita concluzie, fapt care ii creeza omului iluzia unei puteri cognitive absolute.

Gandirea analogica consta in stabilirea similitudinilor dintre diverse obiecte, fenomene, evenimente acolo unde ele par a nu exista, in transferul de informatie de la un obiect cunoscut, asimilat, la altul necunoscut, neasimilat inca. Ea manifesta o mare deschidere spre similitudine, conexiune, noutate.

Gandirea pozitiva si gandirea negativa

Aflati in fata unor situatii neobisnuie, nefamiliare, cu elemente ambigue, stresante sau frustrante, oamenii se angajeaza diferit in analizarea si solutionarea lor : unii se implica activ, ofensiv si constructiv, altii, pasiv, defensiv, neconstructiv. Primii pun in functiune asa-numita gandire pozitiva (''se poate'', ''este greu, dar posibil''), altii, dimpotriva, fac apel la asa-numita gandire negativa, la gandirea care pune intotdeauna in fata pe ''nu''.

Gandirea vigila si gandirea autista

Gandirea vigila contine toate fenomenele ce intra in focarul constiintei, fenomene ce asigura actualitatea existentiala a individului. Ea este legata de actual, de prezent, este realista si in acord cu lumea externa si cu solicitarile ei.

Gandirea autista cunprinde fenomene refulate de constiinta vigila, dorintele si aspiratiile nesatisfacute ale individului care tind a se satisface in plan imaginativ, astfel gandirea autista este legata de imaginatie, fiind fantezista, ireala.

Gandirea eficienta si gandirea neeficienta

Solutia pentru a definii aceste doua tipuri de gandire a fost sugerata chiar de ''cuplurile'' diferitelor tipuri de gandire. S-a spus astfel ca, gandirea reproductiva, gandirea negativa si gandirea autista (onirica) ar fi exemple de gandire neeficienta, in timp ce toate celelalte tipuri de gandire ar ilustra gandirea eficienta.

Tulburarile de gandire.

Se poate vorbii despre tulburarile formale sau dinamice ale gandirii, atunci cand se mo­difica ritmul procesului gandirii, astfel: accelerarea procesului de gandire, incetinirea, suprimarea sau bararea lui.
 Exagerarea ritmului ideativ este denumita fuga de idei. Aceasta gandire este superficiala, instabila si poate da concluzii eronate. Uneori, excitatia fiind excesiva, rapiditatea asociatiilor este asa de crescuta, incat se deslusesc doar cuvinte izolate, fara legatura intre ele (sindroamele maniacale).
Diminuarea ritmului gandirii (bradipsihism) se caracterizeaza printr-o incetinire a procesului de gandire. Exista tulburari de coeziune ale gandirii de dife­rite grade, de la incoerenta (bolnavii vorbesc absurditati, exprimandu-se corect), la verbigeratie (un debit verbal marit, ritm ideator accelerat, dar fara legatura intre notiuni) si pana la "salata de cuvinte' in care destramarea este avansata, cuvintele nemaiavand nici un sens.
Tulburarile de fond (continut) ale gandirii:
a) Ideile prevalente apar ca o reactie aparent logica la o situatie reala si care, ulterior, printr-un exagerat potential afectiv, ocupa o pozitie dominanta, intensa si de durata, in gandirea bolnavului, desi deseori nu mai sunt conforme cu trairile corespunzatoare momentului. La bolnavii psihici, ideile prevalente sunt reprezen­tate in mare masura de preocuparile morbide, indreptate spre functionalitatea or­ganelor proprii sau de preocupari avand caracter persecutiv. Ele se intalnesc la nevrotici, psihopati, encefalopati, post traumatici si epileptici.
b) Ideile obsesive apar impotriva vointei individului, care le recunoaste carac­terul parazitar, lupta impotriva lor, pentru a le inlatura. Avand un caracter de constrangere impotriva bolnavului, ele creeaza o stare de tensiune, de anxietate.
Dupa continutul lor, starile obsesive se pot imparti in cateva grupe, ce se com­bina intre ele: amintirile obsedante, actiunile obsedante, ideile obsesive si fobiile. Ideile obsesive sunt caracteristice pentru nevroza obsesivo-fobica, dar se pot intalni si in psihopatia psihastenica, in unele stari depresive si in debutul schizofreniei.
c) Ideile delirante formeaza o categorie importanta de tulburari ale gandirii. Prin idei delirante intelegem orice reflectare gresita a realitatii, care domina constiinta bolnavului. Ele sunt impenetrabile la contraargumentare, bolnavul neavand o atitudine critica si neputand sesiza caracterul lor patologic.
Continutul ideilor delirante poate fi extrem de divers - de la idei ce pot fi plau­zibile, pana la unele cu un continut neverosimil, absurd, fantastic. Dupa persistenta lor, ideile delirante pot fi mobile, oscilante, polimorfe, schimbandu-se la intervale scurte de timp (zile, chiar ore), sau pot fi stabile, inerte, cu tendinta la fixare si sistematizare. Prin sistematizarea unui delir, intelegem gruparea ideilor delirante in jurul unei teme delirante, uneori cu aparenta logica. Exista foarte multe clasificari ale delirurilor. Mai simplu, referindu-ne la fondul afectiv care le insoteste, pot fi impartite in:
- delirul avand caracter depresiv;
- delirul avand caracter expansiv.
in prima grupa predomina fondul depresiv, iar tematica ideilor are un colorit afectiv, trist, dureros, ca in ideile delirante de vinovatie, de autoacuzare, de ruina materiala si fizica. Delirul poate culmina, asa cum se intampla in melancolia de involutie, uneori cu idei de negatie (bolnavul afirma ca nu mai are organe). Acest delir, asociat cu idei de enormitate si imortalitate, realizeaza sindromul Cotard. Uneori fondul depresiv este mai estompat, predominand insa anxietatea, ca in delirul de persecutie, de urmarire, de otravire, de gelozie, de influenta.
Delirurile expansive apar pe un fond de euforie, de buna dispozitie, de filiatie, de inventie etc, ca in paranoia.