Gimnastica Sportiva

Gimnastica Sportiva

Gimnastica sportiva este unul dintre cele mai frumoase sporturi, oferind un spectacol de mare virtuozitate, maiestrie si arta. Ea a ajutat la cunoasterea tarii noastre, ducand faima acestei discipline in cele mai indepartate colturi ale lumii, ridicand sportul romanesc pe cele mai inalte culmi ale gloriei.

Termenul de «gimnastica» vine de la cuvintul grecesc «gymnos» care inseamna gol, dezbracat, deoarece grecii executau exercitiile fizice in «palestrele» si «gimnaziile» lor, fara imbracaminte.

Parcurgand treptele de evolutie ale societatii, gimnastica s-a confundat cu educatia fizica si a evoluat din timpurile cele mai indepartate si pana in zilele noastre. Astfel, egiptenii preconizau o educatie fizica armonioasa, pentru formarea multilaterala a omului, prin practicarea exercitiilor fizice, a muzicii si a dansului; hindusii dadeau o deosebita importanta exercitiilor fizice avand un sistem de gimnastica si educatie fizica denumit «Pranaiama».

La chinezi gasim un sistem de gimnastica respiratorie recomandat ca mijloc de aparare a organismului impotriva imbolnavirilor, creat de medicul Kong Fu (cu 2698 ani i.e.n.). Poporul care a acordat insa cea mai mare importanta exercitiilor fizice este cel grec. El a creat cuvantul «gimnastica» pentru a da un nume generic totalitatii exercitiilor fizice practicate in scopul de a contribui la intretinerea sanatatii, la intarirea corpului si la infrumusetarea vietii spirituale. In conceptia lor au existat trei laturi: igienica, militara si armonica. Latura militara a fost fundamentata si practicata de catre spartani, iar latura idealului armonic de atenieni.

In sec. XVII apar scoli si sisteme de gimnastica. Cel care a inventat aparatele de gimnastica (bara fixa si paralelele) a fost reprezentantul scolii vechi germane Frederic Ludwig, iar cel care a pus bazele sistemului de «gimnastica suedeza» a fost P.H. Ling.

La noi in fara se aminteste pentru prima data de introducerea gimnasticii ca materie de invatamant in a doua jumatate a secolului al-XVIII-lea la «Scoala Domneasca de la St. Sava». Una dintre figurile luminoase si sustinatorul gimnasticii lui Frederic Ludwig a fost Gheorghe Moceanu. In 1981 s-au implinit 110 ani de cand dascalul ardelean Gheorghe Moceanu - venit de la Cluj la Bucuresti - infiintase pe langa societatea «Tirul», prima «Scoala de gimnastica pentru scolari»!

Astfel Gheorghe Moceanu (1835-1909) devine primul pedagog roman care a cautat sa introduca exercitiile fizice in activitatea elevilor. Iata cateva actiuni pentru care amintirea sa va ramane perena: la sugestia sa se legifereaza introducerea gimnasticii in armata; utilizeaza dansurile nafionale ca mijloace de educatie fizica; introduce (in 1864) gimnastica in licee ca obiect facultativ; scrie si publica (in 1869) prima «Carte de gimnastica»; initiaza gimnastica acrobatica; scrie o lucrare despre gimnastica feminina.

RAMURILE GIMNASTICII

Dupa scopul urmarit si mijioacele specitice de practicare, gimnastica poate fi impartita in urmatoarete ramuri:

1. gimnastica elementara, care cuprinde:
- gimnastica de baza
- gimnastica igienica sau de inviorare
- gimnastica in productie

2. gimnastica ajutatoare, care cuprinde:
- gimnastica cu caracter de pregatire pentru alte discipline sportive
- gimnastica medicala;

3. gimnastica sportiva, care cuprinde probe:
- pentru femei
- pentru barbati
- gimnastica ritmica
- gimnastica acrobatica

Gimnastica de baza se adreseaza tuturor varstelor si se poate practica oriunde, chiar si acasa, cuprinzand exercitii simple, libere. Gimnastica igienica poate fi practicata de la orice varsta, pana la cea mai inaintata. Exercitiile de gimnastica igienica executate dimineata au scopul de «a trezi», de «a inviora» organismul, de aceea poarta denumirea si de «gimnastica de inviorare».

Gimnastica in productie foloseste exercitiile de gimnastica in scopul de a intari sanatatea, de a inlatura oboseala si de a mari capacitatea de lucru. Gimnastica ajutatoare pentru alte sporturi este reprezentata prin exercitiile imprumutate diferitelor sporturi sau jocuri sportive, ridicand calitativ valoarea pregatirii sportive.

Gimnastica medicala contribuie la refacerea capacitatii de munca a organismului in urma unor accidente survenite sau a imbolnavirii organismului. De asemenea ea mai contribuie la corectarea unor deficiente fizice sau vicii de atitudine, adresandu-se deci numai unei categorii de copii, tineri si adulti.

Gimnastica sportiva este ramura gimnasticii cu caracter competitiv, desfasurata pe baza unui program de exercitii diferentiate pe categorii de virsta, sex si valoare, in vederea ridicarii maiestriei sportive. Aceasta disciplina sportiva presupune o pregatire speciala, datorita aparatelor care, fiecare dintre ele avand caracteristici deosebite, ofera posibilitatea de a transforma exercitiul respectiv intr-un minunat spectacol. Gimnastica sportiva se poate practica de la varsta de 5-6 ani, iar rezultatele se pot culege dupa cel putin 6-7 ani de munca, asa cum dealtfel s-a petrecut si cu Nadia Comaneci si cu ceilalti gimnasti de valoare, fete si baieti.

Aparatele folosite sau probele in gimnastica sportiva pentru fete sunt: paralelele inegale, barna, solul si calul pentru sarituri. Pentru baieti paralele egale, calul cu manere, inelele, solul, bara fixa si calul pentru sarituri.
La concursuri exercitiile la aceste aparate se impart in doua categorii:

- exercitii impuse sau obligatorii, care sunt alcatuite de Federatia de Gimnastica pentru toate aparatele si toate categoriile de varsta, sex si clasificare sportiva, concurentii avand obligativitatea sa le execute in concurs;

- exercitii liber alese, care, spre deosebire de cele obligatorii, sunt compuse de concurenti si antrenorii lor, in concordanta cu cerintele stabilite de Federatia de gimnastica.

Atat exercitiile libere cat si cele impuse sunt apreciate in timpul concursului de catre arbitri. Ei urmaresc modul de executie, gradul de dificultate si originalitate a elementelor pe care le contin, precum si valoarea artistica a combinatiilor, a legaturilor dintre elementele care formeaza exercitiul respectiv. Valoarea exercitiilor se apreciaza in note de la «0» la «10», ultima fiind nota maxima din care arbitrii scad suma greselilor comise de concurent in proba respective, luandu-se in consideratie si zecimalele; apoi se arata nota acordata pentru executie.

La fiecare aparat exista o brigada de arbitri, compusa din cate 4 arbitri si un arbitru principal, iar nota acordata este constituita din media celor patru note. Nota maxima s-a acordat pentru prima data in istoria gimnasticii la J.O. de la Montreal, unde micuta noastra Nadia a obtinut 3 medalii de aur (individual compus, barna, paralele inegale) si 5 note de 10 (tehnicienii de la calculatoarele electronice nefiind pregatiti sa exprime nota maxima, deoarece niciodata nu s-a mai intimplat acest lucru, au fost nevoiti sa arate nota 1,00). La J.O. de la Moscova (1980) a cucerit medalia de aur la barna si sol.

Gimnastica ritmica moderna, sau artistica dupa cum era denumita mai demult, este o alta ramura a gimnasticii sportive, dar cu caracter pur. Ea si-a facut loc pe taramul competitional mult mai tirziu decat gimnastica sportiva la aparate. Pentru prima data s-au alcatuit regulamente de concurs, categorii si programe de concurs in Uniunea Sovietica.

La noi in tara s-a initiat primul concurs in anul 1956. Apoi s-a extins, a devenit o ramura de sine statatoare, cu concursuri interne si internationale si regulamente intocmite de Federatia de specialitate. Ca si la gimnastica sportiva, exercitiile sunt impuse si liber alese. Aparatele folosite sunt obiecte portative, iar exercitiile alcatuite pot fi libere fara sau cu obiect portativ.
Acestea sint: mingea, cercul.coarda, panglica, esarfa.O importanta deosebita o are acompaniamentul muzical, toate exercitiile si miscarile trebuind sa fie in concordanta cu caracterul si ritmul muzicii.

VOCABULAR

- Coborarea «Comaneci» de la paralele - din stand pe maini pe bara de sus, coborarea corpului inspre locul sprijinului cu mainile, intrare in subbalansare cu iesirea corpului in afara barei si intoarcere de 180 de grade urmata de salt grupat inapoi.
- Din Balans inapoi de pe bara de sus - un alt element la paralele executat prima data de Nadia Comaneci: departarea picioarelor si subsalt cu reprinderea barei de sus in pozitia de atarnat pe bara de sus.
- Flic-flac (sau rasturnare prin saritura inainte sau inapoi) - este o miscare rapida ce se executa in plan sagital, cu corpul in usoara extensie, trecandu-se greutatea corpului de pe maini pe picioare, printr-o scurta faza de zbor a corpului inainte (flic-flac inainte) sau inapoi (flic-flac inapoi).
-Indreptari - se executa din pozitia cu corpul indoit si prin arcuirea coloanei vertebrale, in urma actiunii de intindere a picioarelor din articulatia coxo femurala si a bratelor din articulatiile coatelor, executantul se desprinde de pe sol, trece printr-o scurta faza de zbor si aterizeaza in stand.
- Saltul - miscarea de rotare libera a corpului in aer, de cel putin 360 de grade, in urma actiunii de desprindere a picioarelor de pe sol, dupa care are loc aterizarea corpului intr-o pozitie cat mai apropiata de aceea de plecare - stand. Se poate executa inainte, inapoi, cu corpul ghemuit sau intins, cu intoarcerea corpului in timpul zborului, sau lateral.

Document online: Organisme si alimente modificate genetic Document online: Remediu cu ardei iuti contra durerilor sciatice

Handbalul

ISTORIC
Handbalul este un joc sportiv de mare atractivitate si spectaculozitate, bazat pe viteza de deplasare si de executie a jucatorilor, carora le pretinde o inalta pregatire atletica, forta si rezistenta, gandire tactica si o perfecta armonizare in cadrul echipei.

La noi in tara este mentionat prin 1922 la Sibiu, forma sa initiala de joc fiind intre doua echipe a cate 11 jucatori, pe un teren ca si cel de fotbal. In 1928, la Reghin se infiinteaza prima echipa feminina. Din 1926 apar mentiuni despre handbalul in 7, numit «Hazena», in Cehoslovacia si Iugoslavia; la inceput, acest handbal redus se practica numai de femei. Dupa 1930, handbalul in 11 patrunde in Moldova, Banat, Muntenia.

TEHNICA JOCULUI

Handbalul este un joc de echipa, aceasta fiind alcatuita din 7 jucatori (6 jucatori de camp si 1 portar) dar pe foaia de arbitraj pot fi trecuti 12 jucatori; cei 5 jucatori, de rezerva, pot schimba, oricand in timpul jocului, pe cei din teren. Jocul consta in incercarea de a introduce mingea in poarta echipei adverse si de a apara in acelasi timp propria poarta impotriva atacurilor adverse. Mingea se joaca cu mainile, dar este permisa atingerea ei cu orice parte a corpului (cu exceptia picioarelor de la genunchi in jos); portarul poate folosi si picioarele pentru a-si apara poarta.
Jucatorul, in posesia mingii, are dreptul sa se deplaseze maximum 3 pasi cu mingea in mana, dupa care trebuie sa o paseze. Pentru parcurgerea unei distante mai mari, jucatorul trebuie sa dribleze ca la baschet. Mingea poate fi tinuta in mana maximum 3 secunde. La inceputul fiecarei reprize, sau dupa marcarea unui gol, jocul se reia de la centrul terenului, de catre echipa care a primit golul.
Dupa trecerea timpului de joc a primei reprize, echipele isi schimba terenurite pentru a se juca repriza a doua.

Meciul este condus de 2 arbitri, ajutati de un secretar si un cronometror. Terenul de joc cuprinde un camp de joc avind forma unui dreptunghi si doua spatii de poarta. Poarta este asezata pe mijiocul fiecarei linii de fund (linia de poarta) si are dimensiunile de 2 m inaltime si 3 m latime, fiind prevazuta cu plasa. Spatiul de poarta este zona aflata la 6 m in fata portii, in care nu poate actiona decat portarul.

Linia de aruncare libera este marcata intrerupt la distanta de 9 m in fata portii; linia de aruncare de la 7 m se afla in fata fiecarei porti.

Mingea este confectionata din piele sau material sintetic, avand o circumferinta de 58-60 cm si o greutate de 425-475 gr; pentru femei si juniori mingea este de 54-56 cm si de 325-400 gr. Jocul de handbal permitand o angajare directa intre adversari poate deveni dur si periculos; pentru a preveni aceasta deformare nedorita a jocului, regulamentul este foarte exigent in ceea ce priveste actiunile periculoase ale jucatorilor.

Elementele tehnicii de baza sunt urmatoarele: pozitia fundamentala a jucatorului, miscarea sa in teren, tinerea, prinderea si aruncarea mingii, driblingul, fentele, aruncarea la poarta, care poate fi de pe loc, din alergare sau saritura, scoaterea mingii de la adversar, blocarea de catre aparatori a aruncatorilor la poarta si tehnica de aparare a portarului.

VOCABULAR

Aruncare - trimiterea sau sutarea mingii, poate fi efectuata cu doua maini (la aut) sau cu o mana(cand se suteaza la poarta), cu sau fara fenta, de pe loc, din alergare, din saritura etc.
Circulatia Jucatorilor - schimbul rapid de locuri in teren, efectuat de jucatorii echipei in atac.
Circulatia Mingii - pase efectuate rapid, derutant pentru adversari. cu scopul de a se gasi momentul cel mai favorabil pentru tras la poarta.
Contraatac - actiune rapida de atac a echipei aflata in aparare, care surprinde de obicei pe adversar. Este si o maniera tactica, intalnita in mai multe jocuri sportive (polo, hochei, fotbal, baschet s.a.).
Dublaj - actiunea de a ajuta coechipierii in aparare.
Paravan - situatie tactica realizata de unul sau mai multi jucatori, cu scopul de a masca intentia ofensiva a unui coechipier.
Pivot - jucator cu sarcini ofensive speciale, fiind varf de atac.
Repliere - actiune organizata, de regrupare a jucatorilor in teren.

Tenisul de camp

ISTORIC

Tenisul este un joc sportiv care se impune prin frumusetea si spectaculozitatea sa. Miscarile sportivilor au gratie si ritm, sunt armonioase si precise in ciuda marelui efort la care sunt supusi.

Marea sa atractivitate consta in faptul ca este accesibil la orice varsta, partenerii de joc se pot alege intre ei in functie de preferinte sau nivel de pregatire. El presupune calitati ca: perspicacitate, curaj, indemanare, reflex, viteza, forta etc.

Primele mentiuni despre inceputurile acestui sport atesta existenta sa in secolul al Xll-lea. Se presupune ca tenisul s-a jucat mai intai in mediul de la curtile regilor Frantei si Angliei. Raspandirea sa in randul populatiei s-a datorat inventiei cauciucului, care a permis ca mingea elastica sa fie jucata pe orice teren si nu nurnai in sali unde se juca cu mingi de piele umplute cu calti si par.

Din anul 1870, tenisul a inceput sa-si desavarseasca forma pe care o cunoastem si noi in prezent, fiind denumit initial «lawn-tenis» (tenis de camp, in englezeste) spre a-l deosebi de cel vechi numit «jeu de paume» (joc cu palma - in franceza).

Etimologia cuvintului «tenis», provine de la francezul «tenez» (tine!) cu care jucatorii isi anuntau adversarii ca arunca mingea pentru serviciu si pe care englezii, preluand in secolul XV «jocul cu palma», l-au numit «tennis». Denumit multa vreme si «sportul alb» (datorita echipamentului alb obligatoriu al sportivilor), tenisul cunoaste, dupa 1968, introducerea echipamentului colorat, care a trebuit sa fie acceptat si de catre organizatori, mai ales datorita transmisiunilor televiziunii.

CONDITII MATERIALE SI TEHNICA JOCULUI

RegulamentuI elaborat de catre Federatia Internationala de Tenis (F.l.T.) este respectat si aplicat in tara de catre Federatia Romana de Tenis. Terenul de joc este foarte diferit ca suprafata de joc. Astfel se joaca pe iarba, pe zgura, pe bitum, pe suprafete acoperite cu materiale sintetice - plastic, in aer liber sau in sala.

Mingile sunt de dimensiuni standardizate, fabricandu-se si tipuri speciale (diferite ca greutate, saritura si culoare).

Rachetele pot fi alese in functie de preferintele jucatorilor, dar lungimea lor se mentine intre 63,5 cm si 69 cm, iar greutatea in jurul a 400 g.

Fileul este confectionat din nylon sau sfoara impletita, avand ochiurile foarte mici, o banda alba care-l delimiteaza lateral si deasupra, fiind fixat la o inaltime la centru de 0,91 m (verificarea se face printr-o racheta asezata vertical si o alta orizontala pusa deasupra primei).

Jocul se desfasoara intre doi jucatori (simplu) sau patru (dublu). Mingea este trimisa in spatiul de servici al adversarului de catre un jucator; daca aceasta nu este returnata in mod regulamentar, se obtine un punct.

Punctajul se face astfel: primul punct se noteaza cu «15», al doilea cu «30», al treilea «40», iar cu cel de al patrulea se obtine un ghem (game - engl.= joc). In situatia de 40-40 (engl. deuce, se citeste djus = egalitate) sunt necesare doua mingi, castigate consecutiv. Cel ce castiga 6 ghemuri (cu o diferenta de 2 ghemuri), castiga un set. In cazul mentinerii egalitatii de 6 ghemuri la 6, se va juca Tie Break, unde castiga cel care ajunge primul la 7 puncte.

In competitii se joaca dupa sistemul «cel mai bun din 3 sau 5 seturi» (mai ales la barbati) si «cel mai bun din «trei seturi» (femei, copii, juniori).


VOCABULAR

Ace (engl. «Ace», se citeste eis = primul) - serviciu valabil, dar care nu poate fi luat de adversar.
Backhand (engl. se citeste bekhend = stinga) - lovitura de baza pe stanga.
Cros (engl. cross = opus, incrucisat) - lovitura pe diagonala terenului.
Drive (engl. se citeste draif) - lovitura de dreapta sau stanga ofensiva, in fata.
Efect, sau minge taiata - minge lovita cu efect care poate fi efect de jos (slice-slais) si de sus (lift-topsin)
Fault (in engl. folt) - greseala de picior la efectuarea serviciului.
Forehand (engl, se citeste forhend - dreapta) - lovitura de baza pe dreapta.
Lob (engl. lobe) - minge inalta, trimisa peste adversarul venit la fileu.
Long-Line (engl. se citeste long lain = lung de linie) - minge trimisa de-a lungul uneia dintre liniile lungi ale terenului.
Passing-Shoot (engl. passing = trecere, shoot = lovitura; se citeste pasin-sut) - trimiterea mingii pe langa jucatorul advers.
Smash (engl. se citeste smeci si inseamna «bomba») - lovitura puternica executata pe deasupra capului.
Stop - lovitura de voleu cu un efect accentuat.
Voleul - lovirea mingii din aer, inainte de a cadea in teren.

Boxul

ISTORIC

O definitie a boxului este si aceasta: «arta de a lovi un adversar, fara ca tu sa primesti loviturite acestuia». De aceea, pentru a fi un bun boxer iti este necesara o foarte buna pregatire fizica, o dezvoltare fizica generala armonioasa, o mare rapiditate in executia miscarilor de lovire, de aparare, de deplasare, curaj, hotarare, agilitate, o buna pregatire tehnica si o deosebita inteligenta tactica.
Respectand regulile sale - unde se poate si unde nu se poate lovi, folosirea manusilor speciate etc.- boxul nu trebuie confundat cu o bataie dura, cu pumni, ci cu o disciplina sportiva care se conduce dupa un regulament precis si implica aceleasi cerinte privind pregatirea si curajul.
Originea boxului se pierde undeva in negura vremii, cand era o lupta de forta, o confruntare violenta, brutala, care dadea castig de cauza celui mai puternic. Asa au aparut invingatorii Olimpiadelor antice grecesti si, mai tirziu, in arenele romane, unde gladiatorii se bateau intre ei pana la epuizare pentru a culege aplauzele publicului si indurarea imperatorului.
Diferitele forme vechi de practicare a boxului se sfarsesc la inceputul secolului al XVIII-lea, cand, in Anglia, se stabilesc primele reguli de lupta, dintre care cea mai importanta prevede obligativitatea purtarii manusilor. Apoi, aceste reguli se perfectioneaza, stabilindu-se durata unei intilniri, spatiul de lupta, loviturite permise si nepermise, impartirea boxerilor pe categorii de greutate s.a.
Pe plan mondial, in decursul etapelor sale de evolutie, sunt consemnati campioni celebri care au uimit lumea prin invincibilitatea lor, sau prin inteligenta lor tactica ori prin tehnica lor desavirsita. James Corbett (1866-1933), Joe Louis declarat «boxerul secolului» in acele vremuri, Archie Moore, George Carpentier, Ray Sugar Robinson, Cassius Clay alias Mahomed Ali si multi altii au demonstrat ca boxul este o arta, cum este caracterizat de specialisti.

REGULI DE BAZA

In primul rand trebuie precizat ca pe plan mondial, boxerii sunt grupati in amatori si profesionisti. ceea ce determina si reguli diferite de confruntare pugilistica.
Intr-o competitie de box, participantii sunt obligati ca, oficial, sa se cantareasca inaintea fiecarui meci, conform unei programari facute de forul organizator. In cadrul fiecarei categorii, meciurile se desfasoara eliminatoriu.
Durata unui meci de box este:
- pentru seniorii amatori: 4 reprize a 2 minute;
- pentru profesionisti: pina la 15 reprize a 3 minute.
Intre reprize, la toate categoriile de boxeri, se acorda o pauza de un minut. Pentru sustinerea unui meci, boxerul trebuie sa nu aiba barba sau mustata, sa nu fie uns pe trunchi. Amatorii vor avea pe ei un maiou. Incaltamintea va fi usoara si este obligatorie centura de protectie. Mainile vor fi bandajate si apoi se pun manusile, care au o greutate de 227 gr pentru amatori si de 143-171 gr pentru cei profesionisti.
Ringul, locul desfasurarii meciurilor de box, este o suprafata patrata, cu laturi de minimum 4,90 si maximum 6,10 m. Construit ca un podium, la o inaltime de circa 1 m fata de sol, ringul este prevazut, in cele patru colturi, cu cate un suport, de care sunt fixate trei-patru corzi. Doua colturi opuse ale ringului sunt afectate boxerilor care isi disputa intaietatea si unde ei isi petrec pauzele dintre reprize, alaturi de antrenorii lor.
In timpul unui meci, boxerilor le este interzis:
- sa loveasca sub centura sau sa schiteze aceasta lovitura;
- sa loveasca adversarul cazut sau care se ridica din cazatura;
- sa loveasca cu capul, piciorul, umarul sau genunchiul;
- sa se tina sau sa-si faca avant de coarda ringului;
- sa vorbeasca in timpul meciului;
- sa loveasca adversarul dupa comanda de «stop» data de arbitru;
- sa se arunce la podea, ca sa nu mai continue lupta etc,
Conditii materiale: Echipamentul boxerului consta din ghete speciale, chiloti, maieu si bandaje, centura de protectie etc. Exista manusi speciale pentru antrenament si pentru competitie, precum si casti speciale de protectie pentru cap (la antrenament), proteza dentara de protectie s.a.
Pentru antrenamente, o sala de box trebuie sa fie dotata cu ring, cu sac cu nisip, cu mingi speciale (pucing-ball, mingi para etc.), cu corzi de sarit, haltere, cu oglinzi pentru corectarea pozitiei.
Initierea in box incepe de la virsta de 9-10 ani; dar o instruire sistematica vizeaza baietii de 14-15 ani, cand au o buna dezvoltare fizica generala si o musculatura in formare.
Unui adevarat boxer i se cere temperament calm, linistit, dublat de curaj, vointa, rezistenta la lovituri, inteligenta, combativitate.

VOCABULAR

Break (engl., a se desface) - comanda data de arbltri unor boxeri care raman agatati unul de celalalt si trebuie sa se desparta pentru a continua meciul.
Clinci (engl., a inota) - tinerea reciproca intre doi boxeri, in timpul meciului.
Corp la corp - schimb de lovituri intre doi boxeri aflati foarte aproape unul de celalalt.
Crpseu (fr. crochet) - lovituri prin ducerea energica a bratului usor indoit, prin plan orizontal
Directa - lovitura data direct, prin fata, cu bratul drept sau stang
Gala- competitie de box care cuprinde mai multe intalniri ce se succed conform unei programari stabilite.
Garda - Pozitia boxerulul in timpul unui meci.
Groghi (engl. «groggy»-ametit) - momentuli in care un boxer, in urma uneia sau a unor lovituri primite, este intr-o stare de ameteala generala, nu-si mai poate controla miscarile si, deci, nu mai poate continua meciul, fara a-si periclita sanatatea.
Jab (engl., a lovi) - lovituri repetate date adversarului in fata, in zona nasului.
Knock-Down (K.D.) (engl., a izbi - knock si a tranti - down) - situatie intr-un meci de box, cand unul dintre combatanti cade din cauza lovituriulor primite.
Knock-Out (K.O.) (engl., scoatere din lupta) - situatia unui boxer care, in timpul meciului, in urma unei sau a unor lovituri primite, cade la podea si nu se poate ridica in limp ca arbitrul numara trecerea a 10 secunde.
Knock-Out tehnic - decizie intr-un meci de box, cand arbitrul apreciaza ca unul dintre boxeri, in urma loviturilor primite, desi nu a cazut, nu mai poate continua sa boxeze.
Sparing-partener (engl. , partener de antrenarnent) - termen folosit in box mai ales cind unui boxer care se pregateste pentru un meci, i se asigura un partener cu care poate boxa la antrenamente, pentru a se obisnui cu conditiile de meci, pentru a incerca diferite actiuni tactice de atac sau aparare, pentru a se obisnui cu dozarea efortului etc.
Sving (engl. «swlng»-pendulare) - lovitura in box, data prin lateral, cu bratul usor indoit.
Upercut (engl. «uppercut» - lovitura de jos in sus) - lovltura in box, care consta din lovirea adversarului prin ducerea rapida a bratului de jos in sus, in dreptul barbiei

Tenisul de masa

ISTORIC

Este un joc sportiv practicat la toate varstele si pe toate meridianele, usor si accesibil, care presupune o mare viteza de reactie si de executie, rezistenta psihica si o buna pregatire fizica a celor care vor sa se perfectioneze.

Tenisul de masa isi are originea in Anglia sec. XIX. Din 1874, cand a fost descoperita mingea de cauciuc umflata cu aer comprimat, jocul se dezvolta vertiginos. Mesele folosite nu se deosebesc prea mult de cele ale zilelor noastre, in schimb fileul era din lemn (cum se mai folosesc si astazi la mesele de bitum din cartiere), iar paletele aveau forme si materiale extrem de diversificate.

In 1890 se foloseste, pentru prima oara, mingea de celuloid care, prin zgomotul produs, determina denumirea jocului «ping-pong», denumire ce mai este folosita si astazi.

In 1926 se infiinteaza Federatia Internationala de Tenis de Masa (I.T.T.F.) care initiaza primul campionat european. De la inceput au fost organizate intreceri la toate probele care figureaza si in prezent si anume: simplu, dublu, pentru fete si baieti si dublu mixt.

Pe vremea aceea fileul avea 17 cm inaltime, ceea ce impiedica orice incercare ofensiva. Este de mentionat faptul ca «recordul» in domeniul «jocului pasiv» il detin romanul Paneth Farkas si polonezul A. Ehrhich, care au jucat timp de 2 ore si 12 minute pentru a face un singur punct.

In 1939 se organizeaza primul campionat mondial, unde se remarca deja jucatorii care folosesc priza «toc» si loviturile cu efect. Din 1947 se reiau campionatele mondiale si incepe o veritabila cursa pentru a se descoperi noi materiale care sa acopere paletele, ceea ce conduce la o perfectionare continua a tehnicii si tacticii de joc.

Japonezii apar, in 1952, cu palete acoperite cu 10 mm de burete, cucerind si din aceasta cauza primele titluri mondiale, buretele imprimand efecte derutante mingii de celuloid. In 1959 se standardizeaza paletele (cu burete de maximum 4 mm grosime) si apare tehnica japoneza numita «topsin», care revolutioneaza acest joc. Din 1969 jucatorii europeni incep sa se impuna in fata celor asiatici, insa ulterior chinezii revin si domina cu autoritate, castigind in 1981 toate titlurile mondiale.

TEHNICA JOCULUI

Masa de tenis este dreptunghiulara, cu suprafata de joc neteda si perfect orizontala, putand fi confectionata din orice material (lemn, plastic etc.).

Mingea este sferica, confectionata din celuloid sau alt material plastic, de culoare alba mata, avand greutatea de 2,40 g - 2,53 g si circumferinta de 37,2 - 38,2 mm. Fileul are o lungime de 183 cm, partea sa superioara fiind la 15,25 cm de la suprafata mesei.

Paleta poate avea orice forma, dimensiune sau greutate; singura cerinta regulamentara se refera la grosimea stratului acoperit care nu poate depasi 4 mm, iar culoarea sa fie inchisa si mata.

Un meci se poate disputa dupa sistemul «2 seturi din 3», sau «3 seturi castigate din 5».

Un set este castigat de catre un jucator care realizeaza primul 21 puncte; cand ambii jucatori au acumulat 20 de puncte, sunt necesare pentru victorie 2 puncte diferenta fata de adversar.

Schimbarea serviciului se efectueaza dupa fiecare serie de 5 puncte; de la scorul de 20, schimburile de servici au loc alternativ dupa fiecare punct. Jucatorii schimba terenul dupa fiecare set.

Serviciul este efectuat cu mingea care este asezata pe palma deschisa a mainii fara paleta, care trebuie sa se afle deasupra nivelului mesei si inapoia liniei de fund a acesteia. Nu este permis sa i se dea efect mingii din degete (tehnica in care se specializasera jucatorii americani prin 1938).

Mingea aruncata si lovita cu paleta trebuie sa atinga intai terenul propriu de joc si apoi pe cel al adversarului. Daca mingea atinge fileut si cade la adversar, serviciul se repeta (net).

Tusa: O minge care loveste una din muchiile mesei de joc este valabila si ramane in joc. Orice minge, care iese evident afara, dar atinge paleta adversarului, este punct pierdut de acesta. Jocul de dublu se desfasoara intre perechi: doi baieti cu doi baieti si doua fete cu doua fete, sau o fata si un baiat cu o fata si un baiat (mixt).

Mingea este lovita pe rand, de catre cei doi parteneri, nefiind admise 2 lovituri succesive de catre acelasi jucator. Serviciul se efectueaza ca la jocul de simplu, perechile alternand la efectuarea sa. Schimbarea se face de catre adversarul care a primit serviciul.

Priza paletei. Se cunosc doua modalitati de tinere a paletei: cea clasica si cea asiatica (priza toe). Pozitia de baza a jucatorului trebuie sa-i permita o perfecta vedere asupra suprafetei de joc si posibilitatea rapida de interventie in orice directie.

Daca sunteti pasionati de acest sport si aveti echipamentul necesar (palete si minge) veti gasi indrumarea necesara in cadrul sectiilor de tenis de masa de la diferite asociatii sau cluburi sportive. Prima conditie a progresului: jucati-va cat mai mult cu mingea si paleta!

VOCABULAR

Lovitura liftata (eng. to lift=a ridica) - lovitura de jos in sus, cu efectul mingii spre inainte.
Lovitura taiata - lovitura de sus in jos, imprimand mingii o rotatie spre inapoi.
Lovitura dreapta - mingea este lovita fara efect de rotire.
Soft - material aplicat pe lemnul paletei, compus din burete si placa zimtata de cauciuc.
Topspin - lovirea mingii tangential si rapid de jos in sus.

Atletism
Date din domeniile istoriei, etnografiei, sociologiei etc.,duc la concluzia ca alergarile, sariturile ,si aruncarile se practicau din cele mai vechi timpuri de popoarele nedezvoltate in scopul pregatirii adultilor, dar si a copiilor pentru vanatoare si pentru lupta, (razboi) ;
Apogeul exercitiilor de atletism practicate sub forma competitiei agoniste este cunoscut in perioada Greciei antice, in cadrul Jocurilor Panatenaice (Jocurile Phytice, Istmice, Nemeice, Olimpice), stralucirea cea mai mare revenind J.O. care, incepand cu anul 776 i.d.Hr., (socotit anul de debut al acestora), s-au desfasurat fara intrerupere, din 4 in 4 ani, pana in 393 d.Hr., cand imparatul Teodosius le-a interzis.
Dintre exercitiile cele mai cunoscute mentionam :
Alergarile - desfasurate intr-o arena speciala, cu sol nisipos, lunga de o 'stadie' (de aici si denumirea de stadion), aproximativ de 192 m si lata de 3o m ; sunt cunoscute 4 distante de concurs : dromos (1 stadie) - proba de viteza; diaulos (2 stadii) - ' ' ' prelungita; hippichos (4 stadii) - ' ' semifond; dolichos (8-10 stadii, maxim 24) - proba de fond.
Sariturile cu elan - in lungime si in inaltime - precum si diverse sarituri fara elan (de pe loc) folosite ca exercitii pregatitoare.
Aruncarile cu discul si sulita.
Pentathlonul - proba combinata - format din saritura in lungime cu elan, alergarea de viteza (dromos), aruncarea discului, aruncarea sulitei si lupta in doi.
La distantele de mii de kilometrii de Grecia, in aceeasi etapa istorica indepartata, irlandezii din perioada celtica organizau intreceri la alergari, sarituri si aruncari, care insa nu au ajuns nicicand la frumusetea si importanta celor din Grecia.