Dreptul in Republica romana

Dreptul in Republica romana

In secolele VI-V i. Chr. regalitatea a fost treptat inlocuita printr-o republica oligarhica. Republica (509-27 i. Chr.), care a durat aproximativ 5 secole, a mentinut adunarea poporului si senatul, inlocuind insa pe rege cu doi consuli. Conducerea politica a trecut la magistrati (Colegiul magistratilor) care erau alesi anual, din cadrul familiilor aristocratiei gentilico-tribala. Conducerea cavaleriei a fost preluata de un magister equitum, iar conducerea anumitor expeditii era incredintata unui magister populi, investit cu imperium.

Reformele lui Servius Tullius (o noua organizare teritoriala si militara; reforma fiscala prin care criteriul rudeniei de sange a fost inlocuit cu cel al averii, populatia Romei fiind impartita in centurii repartizate pe clase dupa averea fiecaruia; reforma politica) au pregatit Republica. Republica romana a fost un stat al proprietarilor de sclavi; termenul de republica sublinia organizarea democratica pentru proprietarii de sclavi si pentru oamenii liberi din interiorul statului si nu pentru populatiile supuse[1]. In aceasta perioada plebea a primit dreptul sa-si organizeze organele politice proprii, persoana tribunului a devenit inviolabila, questura ca magistratura secundara a fost deschisa plebeilor, comitia centuriata a devenit principalul organism legislativ, iar comitia curiata si-a pierdut din importanta, favorizand aparitia, in cadrul adunarilor poporului, a institutiei comitia tributa (adunare in care votul se facea dupa criteriul circumscriptiilor electorale, fiecare unitate administrativa avand un vot, cu competenta de a alege pe questori si pe edilii curuli, de a judeca unele procese penale ca instanta de apel, de a elabora legi incepand cu aul 287 i. Chr.[2]) si a institutiei concilium plebis (adunarea plebeilor, convocata de catre triburi) etc.

Comitiile centuriate aveau atributii electorale, legislative si judiciare. Adunarile centuriate votau legile, fara a avea insa dreptul nici de a aduce amendamente, nici de initiativa. Activitatea lor se afla sub controlul riguros al magistratilor. Adunarile centuriate aveau si atributii jurisdictionale penale, avand competenta in judecarea proceselor de inalta tradare sau de paricid. De asemenea, ele dezbateau hotararile de condamnare la moarte sau de pedepsire la plata unor amenzi foarte mari, pronuntate de catre magistrati, tribuni, questori, edili curuli, consuli.

In continuare Senatul si-a pastrat rolul politic important. Senatul, din punct de vedere juridic, era organul cel mai competent, fiind implicat in toate domeniile. Pe plan legislativ, Senatul confirma legile semnate in comitii, iar din secolul al III-lea i. Chr. dadea si avizul proiectelor de lege ce urmau a fi dezbatute in comitii. Senatul intocmea bugetul si era depozitarul tezaurului. In domeniul politicii externe, Senatul era cel care ducea tratativele, numea trimisii Romei, primea ambasadorii straini, hotara asupra tratativelor, decidea asupra continuarii razboiului sau incheierii pacii. In caz de pericol  grav extern sau intern (rascoale ale sclavilor), Senatul putea numi un dictator sau putea pune intreaga putere la dispozitia magistratilor, fara a renunta insa la controlul asupra lor.

Magistratii erau inalti demnitari care cumulau puterea administrativa si pe cea militara. Organizarea magistraturii avea la baza principiul eligibilitatii pe termen scurt (de un an), colegialitatea si responsabilitatea. In afara de dictator, investit cu putere pe un termen de sase luni, si cenzor, avand mandat de 18 luni, toti magistratii detineau functia pe un an. In ceea ce priveste colegialitatea, edilii curuli, chestorii si tribunii erau organizati in colegii. Puterea magistratului consta in doua atribute principale: potestas si imperium. Potestas consta in capacitatea de a exprima vointa cetatii sub forma unor reguli obligatorii pe toata durata mandatului magistratului care le-a edictat, precum si in posibilitatea de a exercita o oarecare forta de constrangere care permitea magistratului sa se asigure asupra modului in care erau indeplinite dispozitiile sale, procedand la luarea de gajuri sau darea de amenzi. Imperium consta in dreptul de a comanda trupele aflate in campanie, dreptul de a face recrutari, de a numi comandanti in diverse functii, de puterea disciplinara absoluta (inclusiv dreptul de viata si de moarte) asupra trupelor, dreptul de a constrange si de a aresta pe cetatean, precum si dreptul de a convoca adunarile si Senatul.

Consulii (consules), in numar de doi, exercitau puterea in forma colegiala, fiind cei mai inalti magistrati. La inceput, erau alesi numai dintre patricieni, fiind numiti de comitia centuriata, ulterior fiind alesi si dintre plebei. Ei dispuneau de comanda armatei (imperium militiae), de puterea de politie in teritoriul orasului (imperium domi), de puterea de a convoca senatul si comitia curiata (ius agendi cum populo et cum patribus).

Pretorul (praetor) era ales de comitia centuriata si dispunea si el de imperium si potestas (ca si consulii), ocupandu-se cu prioritate de organizarea Justitiei. Alaturi de pretorul urban (care organiza judecarea proceselor dintre cetatenii romani), incepand cu anul 242 i.Chr., a fost creata si magistratura pretorului peregrin (insarcinat cu exercitarea jurisidctiei dintre cetatenii romani si peregrini sau dintre peregrini).

Cenzorii (censores), magistrati alesi dintre fostii consuli odata la cinci ani (aproape in exclusivitate) de catre comitia centuriata, se ocupau cu intocmirea listelor electorale pe baza de cens si cu supravegherea moravurilor.

Edilii curuli (aediles curules) erau magistratii care supravegheau functionarea pietelor, ocupandu-se cu aprovizionarea oraselor, cu vanzarea vitelor si a sclavilor etc.

Questorii (quaestores), magistrati cu atributii in cadrul procesului penal, se ocupau cu administrarea tezaurului public, a arhivelor statului etc.

Consulii, pretorul, cenzorii, edilii curuli, questorii alcatuiau cursus honorum. Potrivit Lex Cornelia de magistratibus (82-81 i.Chr.), ocuparea magistraturii de consul necesita detinerea anterioara a magistraturilor de questor si pretor, precum si virsta minima de 30 de ani pentru questori, 32 ani pentru edili, 38 ani pentru pretor, 40 ani pentru consul, 45 ani pentru cenzor.

Tribunii plebei (tribuni plebis), numiti dupa anul 471 de catre comitia tributa, erau principalii magistrati ai plebei, avand dreptul de veto asupra hotararilor Senatului sau a edictelor date de magistrati.

Dictatorul (dictator) era acel magistrat cu puteri nelimitate numit de consul in perioada republicana, pe o durata de 6 luni, in scopul solutionarii unor situatii exceptionale.

Magistratura, monopol al patricienilor pana in anul 356 i.Chr., a devenit, dupa aceasta data, accesibila si plebeilor.