Elemente constitutive ale infractiunii

Elemente constitutive ale infractiunii

Pentru ca o fapta prevazuta de legea penala sa constituie infractiune trebuie sa intruneasca cele patru elemente constitutive prevazute de legea penala pentru fiecare infractiune. Nu toate faptele prevazute de legea penala si savarsite de una sau mai multe persoane indeplinesc elementele constitutive ale unei infractiuni. Astfel, un minor sub 14 ani poate savarsi un omor dar fapta sa, dupa legislatia romana, nu constituie infractiune deoarece ii lipseste discernamantul si respectiv latura obiectiva ; deasemenea nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savarsita in conditii de legitima aparare, stare de necessitate, eroare de fapt, caz fortuit ori este savarsita din buna credinta, cand fapta este sanctionata numai daca este comisa cu intentie etc. deoarece aceasta inlatura vinovatia si respective raspunderea penala

Un agent media nu raspunde penal atunci cand, in scopul apararii unui interes legitim, dezvaluie fapte adevarate ce puteau fi considerate initial insulte si calomnii.

Subiectii infractiunii

Prin subiectii infractiunii intelegem persoanele implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin insasi savarsirea actiunii, fie prin suspendarea consecintelor acesteia.

In functie de modul in care sunt implicate in savarsirea infractiunii, distingem :

subiecti activi

subiecti pasivi

Subiectul activeal unei infractiuni este persoana care a savarsit fapta in mod direct si nemijlocit (in calitate de autor) sau a participat la savarsirea infractiunii (in calitate de instigator sau complice).

Poate fi subiect activ numai o persoana fizica care indeplineste urmatoarele conditii :

a)     sa aiba varsta ceruta de lege (sa aiba rasponsabilitate penala) in momentul savarsirii faptei

Varsta la care o persoana poate raspunde penal este 14 ani impliniti, pana la aceasta varsta se prezumeaza ca minorul nu are discernamant, iar minoritatea este o cauza ce inlatura caracterul penal al faptei.

Minorul intre 14 si 16 ani va raspunde penal numai daca se dovedeste ca in savarsirea faptei a avut discernamant. De aceasta data prezumtia este relativa si permite dovada contrara.

b)     Sa aiba anumite calificari cand legea cere acest lucru de exemplu, in cazul infractiunii de spionaj, subiectul active trebuie sa fie cetatean strain ; functionar, pentru infractiunile de abuz in serviciu, neglijenta ; cetatean pentru infractiunea de tradare etc.

Subiectul pasiv este acea persoana fizica sau juridical titulara a valorii sociale ocrotite si care este vatamata prin infractiunea savarsita.

Obiectul infractiunii

Infractiunea este o fapta si, ca orice fapta, are un obiect[1]. Obiectul infractiunii este reprezentat de o anumita valoare si relatiile sociale din jurul acesteia. Valorile sociale sunt precizate in art.1 din codul penal ca fiind : Romania, suveranitatea, independenta si unitatea statului,proprietatea, persoana, drepturile si libertatile acesteia, precum si intreaga ordine de drept. Aceste valori si relatiile sociale din jurul acestora devin obiect al infractiunii.

Astfel, putem defini obiectul infractiunii ca fiind valoarea sociala si relatiile sociale create in jurul acestei valori, periclitate ori vatamate prin fapta infractionala. El se prezinta sub mai multe aspecte :

Obiectul juridic generic - este format din fascicolul, manunchiul, grupul de valori sociale de aceeasi natura, ocrotite prin normele penale. Astfel, dupa grupul de relatii sociale ocrotite si carora li se adduce atingere prin infractiune, sunt[2] :

infractiuni contra statului;

infractiuni contra persoanei;

infractiuni contra patrimoniului etc.

Obiectul juridic specific - este valoarea sociala concreta, careia i se aduce atingere prin infractiune.

Obiect material (direct) - este acea valoare sociala exprimata intr-o entitate materiala (obiect, lucru, energie) si nu-l au toate infractiunile[3]

Obiect juridic - se intelege valorile si relatiile sociale de protectie, vatamate sau amenintate prin savarsirea infractiunii ( de exemplu : in cazul proprietatii, obiectul infractiunii il constituie drepturile si obligatiile care apar in relatiile sociale legate de bun, obiect material al proprietatii.

Latura subiectiva a infractiunii

Latura subiectiva cuprinde totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea cunostintei si vointei infractorului fata de fapta si urmarile sale.

Un element important, esential al laturii subiective il constituie elementul subiectiv vinovatia. Alaturi de elementul subiectiv se mai adauga deseori una sau mai multe conditii - cerinte esentiale : mobiluri, scopuri etc.

Proiect: Certificat de garantie termopane, tamplarie pvc Eseu: Vanzarea dupa greutate, numar sau masura

Vinovatia, ca element subiectiv, reprezinta atitudinea psihica a persoanei care a savarsit o fapta, fata de fapta si urmarile acesteia ; atitudinea, exprimata in vinovatie, ceruta de lege pentru existenta acelei infractiuni.

In doctrina penala se face distinctie intre vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii si vinovatia ca element al continutului unei anumite infractiuni.

Vinovatia, ca trasatura a infractiunii, este exprimata in formele si modalitatile prevazute de art.19 CP si exista ori de cate ori se constata indeplinirea uneia dintre aceste modalitati.

Ca element al continutului infractiunii vinovatia va exista numai atunci cand elementul material al infractiunii a fost savarsit cu forma de vinovatie ceruta de lege.

Distinctia este necesara pentru ca vinovatia ca trasatura esentiala nu presupune intotdeauna si existenta vinovatiei ca element al continutului infractiunii. Poate exista vinovatie ca trasatura esentiala a infractiunii fara sa existe vinovatie ca element subiectiv al infractiunii. De exemplu, in cazul savarsirii unei fapte din culpa se realizeaza vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii. Dar poate lipsi ca element subiectiv daca legiuitorul incrimineaza fapta numai daca este savarsita cu intentie.

Este posibil deasemenea sa existe vinovatie ca element al continutului infractiunii (fapta se savarseste cu vinovatia ceruta de lege) fara a exista ca trasatura esentiala a infractiunii, cum este cazul faptelor comise in stare de legitima aparare, stare de necesitate, constrangere fizica si constrangere morala.

Vinovatia ca element al continutului infractiunii se poate prezenta sub una din formele prevazute de art.19 CP si prezentate deja :

Intentia

Culpa

Praeterintentia (intentia depasita)

Ca element constitutiv al infractiunii vinovatia trebuie prevazuta in continutul juridic al fiecarei infractiuni. In codul penal au fost trecute in continutul diferitelorinfractiuni si forma de vinovatie cu care trebuiesc comise faptele pentru a fi considerate ca atare, exemplu : uciderea din culpa, distrugerea din culpa, neindeplinirea cu stiinta a indatoririlor de serviciu.

Vinovatia ca element constitutiv al infractiunii se poate realiza deci prin:

a.     culpa

simpla - cand autorul faptei nu prevede rezultatul socialmente periculos desi putea si trebuie sa-l prevada;

cu prevedere - cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce

b.     intentie :

intentia directa - cea mai grava forma de constientizare a conduitei infractionale si deci a dolului penal (vinovatie penala) care presupune, potrivit art.19,pct.1, lit.a cod penal, doua componente :

prevederea rezultatului socialmente periculos al faptei ;

urmarirea producerii rezultatului socialmente periculos

intentia indirecta - potrivit art.19, pct.1, lit.b din codul penal presupune :

prevederea rezultatului socialmente periculos al faptei sale;

acceptarea posibilitatii producerii lui desi in principal faptuitorul nu l-a urmarit.

Deosebirea intre intentia directa si cea indirecta consta in aceea ca :

la intentia indirecta lipseste dorinta producerii urmarilor socialmente periculoase

la intentia directa autorul se angajeaza intr-un comportament activ de atingere a rezultatului socialmente periculos;

in cazul intentiei indirecte autorul are o atitudine impasibila indiferent de rezultatul socialmente periculos;

fiind nedorit si reflectandu-se in constiinta faptuitorului ca o simpla posibilitate, rezultatul infractional trebuie sa apara in cadrul intentiei indirecte ca o pura eventualitate si nu ca o certitudine, iar in cazul intentiei directe rezultatul apare ca certitudine si dorit.

Intentia indirecta este o forma de vinovatie mai putin grava decat intentia directa, aceasta deosebire fiind necesara pentru o dozare corecta a pedepsei in raport de forma intentiei.

Regulile dupa care se determina forma de vinovatie necesara pentru a existenta unei anumite infractiuni sunt stabilite in art.19, al.2 si al.3 din codul penal.

Pe langa elementul subiectiv (vinovatia) in continutul unor infractiuni sunt prevazute si anumite conditii, cerinte esentiale care intregesc elementul subiectiv si privesc mobilul sau scopul cu care se savarsesc faptele.

Mobilul este acel sentiment (dorinta, tendinta, pasiune) care a condus la nasterea, in mintea faptuitorului, a ideii savarsirii unei anumite fapte. Lipsa unui mobil, a unei motivatii este un indiciu de anormalitate psihica a faptuitorului ce impune cercetarea responsabilitatii acestuia. Mobilul savarsirii infractiunii constituie un element necesar pentru cunoasterea actului de conduita si a periculozitatii infractorului cu consecinte pe planul adaptarii sanctiunilor penale fata de acesta, chiar daca pentru existenta infractiunii nu se cere un anumit mobil.

Scopul sau telul urmarit prin savarsirea faptei, elementul subiectiv al infractiunii si presupune reprezentarea clara a rezultatului faptei de catre faptuitor.

4. Latura obiectiva a infractiunii

Latura obiectiva a infractiunii desemneaza totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduita pentru existenta infractiunii.

Cercetarea laturii obiective a infractiunii de face prin examinarea elementelor sale componente, recunoscute in doctrina penala ca fiind :

elementul material

urmarea imediata

legatura de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata.

Elementul material al laturii obiective desemneaza actul de conduita interzis prin norma de incriminare. Elementul material este desemnat printr-un cuvant, expresie ce arata actiunea sau inactiunea interzisa.

Actiunea desemneaza o atitudine a faptuitorului prin care face ceva ce legea penala ordona sa nu se faca. Ea se poate realiza prin acte materiale (luare, distrugere, ucidere etc.), prin cuvinte (insulta calomnie, propaganda pentru razboi etc) sau prin scris (denuntarea calomnioasa, alterarea scrisului etc).

Inactiunea desemneaza atitudinea faptuitorului care nu face ceva ce legea penala ordona sa faca. Prin inactiune se comit infractiuni ca : nedenuntarea (art.170 CP), nedenuntarea unor infractiuni (art.265 CP), lasarea fara ajutor, pentru omisiunea de instiintare (art.316 CP).

Urmarea imediata

Prin savarsirea actiunii sau inactiunii impotriva obiectului infractiunii se produce o vatamare, o periclitare a acestuia. Vatamarea adusa valorii sociale ocrotite prin fapta interzisa reprezinta tocmai urmarea socialmente periculoasa.

Urmarea vatamatoare trebuie sa fie imediata, adica sa fie rezultatul nemijlocit al actiunii sau inactiunii si nu un rezultat mijlocit indepartat.

Ea se realizeaza prin :

- lezarea directa, prejudicierea unei valori ocrotite de legea penala (viata, demnitatea, prestigiul persoanei etc.) ;

- punerea in pericol a unor relatii destinate asigurarii unor valori sociale ; aceasta inseamna ca prejudiciulpoate fi material sau moral (ex. la insulta, calomnie nu s-a produs dar este iminent)

Din punct de vedere al urmarilor vatamatoare, infractiunile se impart in :

- infractiuni de prejudiciu, de reultat - cand au in continut referiri la rezultatul produs ;

- infractiuni de pericol, de atitudine - cand in continutul infractiunii nu sunt referiri cu privire la rezultat.

Legatura de cauzalitate intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si urmarea imediata este un alt element important al laturii obiective.

Legatura de cauzalitate este liantul intre elementul material (cauza) si urmarea imediata (efectul) cerut de lege pentru existenta infractiunii. Raportul de cauzalitate poate fi cu cauza unica sau cu cauze multiple.

In practica judiciara se intalnesc des cauze in care urmarea periculoasa se datoreaza actiunii sau inactiunii mai multoir persoane, la care se interpun si anumite imprejurari care au influentat rezultatul produs.

Stabilirea legaturii de cauzalitate este dificila si pentru ca priveste fenomene care au avut loc in trecut, iar caracteristicile lor sunt deduse pornind de la rezultatul produs.