Largirea orizontului istoric si stiintific

Largirea orizontului istoric si stiintific

Orizontul³ istoric s-a extins treptat, capatand dimensiuni im­presionante, in special in ultimele decenii. Daca la inceputul secolului al XlX-lea se limita la istoria popoarelor grec si roman, la ora actuala, in contextul noilor concepte precum globalizare, diversitate, multilingvism, s-a extins, cuprinzand acum referinte la cele mai indepartate popoare.

La largirea orizontului nostru istoric au contribuit discipline precum: etnologia, sociologia, protoistoria, preistoria, lingvistica etc. Rastumand orizontul istoric stabilit, aceste discipline au pus in miscare un proces de adaptare care va sfarsi prin a ingloba toata planeta in dimensiunea spatialo-temporala si tot trecutul istoric si preistoric al umanitatii in dimensiunea temporalo-verticala a orizontului nostru istoric. In centrul acestui fenomen se afla subrezirea progresiva a pre­tentiei la universalitate a politicii si culturii europene, a egocentrismului civilizatiei europene, in secolul XX cultura, istoria si stiinta se definesc prin pluralitate, interdisciplinaritate si interferente culturale.

Largirea orizontului stiintific a fost o conditie sine qua non a largirii orizontului istoric. Initial cresterea a fost cantitativa, pentru a se transforma treptat intr-o crestere calitativa, progres calitativ. Astfel, progresul protoistoriei, preistoriei, etnologiei, sociologiei si lingvisticii au dus in mod necesar la o modificare radicala si substantiala, deci calitativa, a conceptelor noastre fundamentale privind istoria, sociologia, cultura, civilizatia si lumea. Toate stiintele au fost imbogatite si innoite pana la completa lor transformare.

Stiinta juridica a fost si ea influentata in mod esential si necesar de toate aceste schimbari. Cu toate acestea, in sfera stiintei juridice progresul a fost mult mai lent. Dreptul roman dispunea de intaietate atat in raport cu celelalte sisteme de drept ale vremii cat si cu cele din toate vremurile. Nici macar dreptul grecesc nu a reusit sa se asocieze dreptului pozitiv si stiintei juridice romane, chiar daca din punct de vedere cultural, romanii au fost dominati de greci. Dreptul roman era un dat fix, astfel incat pentru o perioada foarte lunga de timp nici macar nu au existat incercari de modificare sau asociere cu alte sisteme de drept.

in Germania, spre exemplu, dreptul roman s-a aplicat aproape nemodificat pana in secolul al XlX-lea, prin intermediul Pandectelor.

Cea mai relevanta actiune in sensul adaptarii stiintei juridice la necesitatile vremii si de analiza comparata a diferitelor sisteme de drept a avut loc cu ocazia Congresului de la Paris, din 1900, in cadrul caruia ordinile juridice au fost clasificate in 5 grupe principale. Acestea sunt obiectul de studiu al stiintei juridice comparate, al carui rol este acela de a sintetiza panorama juridica a lumii.⁴

Stiintele juridice nationale, denumite in mod plastic in doctrina getouri⁵ nationale, au franat dezvoltarea dreptului comparat, intr-adevar dreptul pozitiv (totalitatea normelor juridice statuate - posita, dreptul asa cum este el in prezent sau cum a fost in trecut nu, asa cum ar trebui sau s-ar dori sa fie⁶) este pretutindeni un drept national, iar stiinta juridica a devenit nationala, ajungandu-se in mod paradoxal la nationalizarea dreptului international privat. Majoritatea juristilor, inainte de secolul XIX, se limitau la cunoasterea dreptului national, uneori chiar numai a unei parti din acesta, fara a fi interesati de ce se intampla in dreptul altor state. Slabele incercari de aplicare a metodei comparative au rezultat intr-o multitudine de studii fragmentate, fara nicio unitate, care au trebuit ulterior coroborate pentru a se obtine o viziune unitara.

Se observa deci ca raportul este invers, dreptul comparat, chiar putin dezvoltat initial, a fost cel care a contribuit la largirea orizontului stiintelor juridice nationale, iar, ulterior, acestea au alimentat dez­voltarea dreptului comparat intr-un ciclu care se repeta si astazi.