Principiile dreptului comertului international

Principiile fundamentale ale dreptului comertului international sunt principiul

libertatii comertului, principiul protectiei concurentei loiale si principiul libertatii

conventiilor.

1. Principiul libertatii comertului

Principiul libertatii comertului reprezinta o cerinta fundamentala, care asigura

participarea activa si neingradita la schimburile internationale de marfuri si servicii.

Libertatea comertului da expresie si faciliteaza existenta economiei de piata.

Acest principiu reprezinta o cerinta fundamentala care asigura participarea

activa si neingradita la schimburile internationale de marfuri si servicii. In contextul

relatiilor economice, acest principiu este consacrat de Constitutia Romaniei din 1991

revizuita in 2003. Astfel, prin textul art. 135 se prevede ca statul trebuie sa asigure

libertatea comertului pe baza egalitatii de sanse a comerciantilor. In actiunea de

promovare a comertului mijloacele concrete sunt configurate de politica statului care

urmareste sa creeze un cadru favorabil. Acest principiu se exprima in posibilitatea

recunoscuta prin lege persoanelor fizice si juridice de a fi subiecte de dreptul

comertului international. Pentru exercitarea comertului se cere ca persoanele sa aiba

calitatea de comerciant si obiectul de activitate sa prevada efectuarea de acte de

comert international.

Datorita caracterului sau de generalitate acest principiu se aplica si in materia

investitiilor straine, precum si a licentelor de export si import. Regulile acestui

principiu guverneaza si regimul zonelor libere.

Libertatea comertului nu exclude controlul statului. Activitatea participantilor

la raporturile de comert international este controlata de stat prin mijloace financiar

bancare. Interventia statului se realizeaza, in conditiile legii, prin intermediul taxelor,

a impozitelor si a licentelor de export-import.

2. Principiul concurentei loiale

Principiul concurentei loiale se aplica intre persoane care exercita o activitate

asemanatoare. Concurenta este o confruntare sau o competitie intre comercianti,

exercitata in domeniile deschise pietei pentru atragerea si mentinerea clientelei in

scopul obtinerii de profit. Libertatea concurentei reprezinta o premisa a dezvoltarii

relatiilor comerciale si o garantie a progresului. In functie de mijloacele folosite,

concurenta este loiala si neloiala.

In determinarea limitelor concurentei se utilizeaza formula morala a

loialitatii de conduita in raporturile cu ceilalti comercianti. Concurenta loiala se

exercita in limita uzantelor comerciale oneste.

In desfasurarea relatiilor comerciale internationale, concurenta indeplineste

urmatoarele functii importante: functia de garantie a economiei de piata; functia de

facilitare a liberei circulatii a marfurilor si serviciilor; functia de stimulare a initiativei

participantilor la actele de comert international.

Principiul concurentei are un rol deosebit in determinarea pretului marfurilor.

Proiect: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare Proiect: Contract de inchiriere

Reglementarile aplicabile concurentei comerciantilor se impart in doua categorii. Ele

privesc restrictiile impuse concurentei si reprimarea concurentei neloiale.

Restrictiile impuse concurentei urmaresc sa apere existenta liberei

concurente, prin suprimarea practicilor monopoliste, impiedicand folosirea abuziva a

puterii economice. Concurenta neloiala reprezinta incalcarea obligatiei de respectare a

procedeelor corecte in exercitarea unei actiuni comerciale.

Principalele forme ale practicilor monopoliste sunt intelegerile

anticoncurentiale, abuzul de pozitie dominanta si concentrarea de intreprinderi.

Concurenta neloiala reprezinta incalcarea obligatiei de respectare a

procedurilor oneste sau corecte in exercitarea unei activitati comerciale sau

industriale. Actele si faptele de concurenta neloiala presupun folosirea unor mijloace

reprobabile in activitatea comerciala si utilizarea unor modalitati discutabile in

atragerea clientelei. Reprimarea concurentei neloiale urmareste sa asigure o folosire

corecta a libertatii de concurenta prin sanctionarea actelor abuzive.

Avand in vedere interesele colectivitatii, concurenta neloiala este deosebita

de concurenta interzisa. In situatia concurentei neloiale exercitiul unui drept este

excesiv, pe cand concurenta interzisa implica savarsirea unui act fara drept.

Interzicerea concurentei poate rezulta din lege sau din contract.

Interzicerea concurentei poate sa rezulte din dispozitiile legii sau din

stipulatiile contractuale. Protectia efectiva impotriva concurentei neloiale este

prevazuta de Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale din 1883 cu

modificarile si completarile ulterioare. In conformitate cu dispozitiile art. 10bis al

Conventiei sunt interzise urmatoarele acte de concurenta neloiala:

a. faptele care sunt de natura sa creeze o confuzie cu intreprinderea, cu

produsele sau cu activitatea industriala sau comerciala a unui concurent;

b. afirmatiile false in exercitarea comertului, de natura a discredita

intreprinderea, produsele sau activitatea industriala ori comerciala a unui

concurent

c. indicatiile sau afirmatiile a caror utilizare, in exercitarea comertului, pot

induce in eroare publicul cu privire la natura, la modul de fabricatie sau la

caracteristicile marfurilor.

Prin sanctiunea concurentei neloiale se asigura buna desfasurare a comertului

si industriei, ocrotindu-se interesele generale ale societatii.

3. Principiul libertatii conventiilor

Puterea de decizie a partilor in contractele de comert international este

configurata de principiul libertatii conventiilor. Prin principiul libertatii conventiilor

se intelege ca o parte se obliga prin manifestarea propriei vointe numai la ceea ce

accepta si numai in masura in care doreste.

In sistemul nostru de drept acest principiu este consacrat in art. 969 din Codul civil potrivit caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.

In comparatie cu dreptul comun, puterea de decizie a partilor in relatiilecomerciale internationale prezinta valente suplimentare. In operatiunile de comert international, libertatea contractuala a partilor prezinta acceptiuni diferite care pot fi grupate in doua conceptii: conceptia subiectiva si obiectiva.Dupa conceptia subiectiva se sustine ca izvorul principal al drepturilor siobligatiilor stipulate in contract consta in acordul de vointa al partilor. Astfel, partile au posibilitatea sa sustraga contractul lor de sub incidenta oricarei legislatii nationale.

Raporturile partilor pot fi guvernate de lex mercatoria sau de principiile de chitate.

Dupa conceptia obiectiva se considera ca legea este prioritara fata de vointa

partilor. Primatul legii exclude efectul creator al vointei individuale independent si in

afara unui sistem de drept statal. Partile au libertatea de a desemna legea aplicabila

contractului, dar numai in masura in care optiunea lor este admisa de legea forului.

In relatiile comerciale internationale, libertatea contractuala implica o

autonomie derivata si nu primordiala. De altfel, libertatea contractuala este consacrata

intotdeauna de ordinea juridica nationala.

In realitate, autonomia de vointa decurge din principiul libertatii conventiilor

in domeniul raporturilor de comert international. Prin autonomie de vointa se intelege

ca partile pot sa aleaga legea care va guverna conditiile de fond si efectele

contractului de comert international.

Principiul lex voluntatis corespunde exigentelor comertului international,

permitand partilor sa adapteze contractul la situatia existenta pe diferite piete straine.

In determinarea legii aplicabile contractului, principiul lex voluntatis implica

egalitatea legislatiilor nationale, intrucat nu exista o lege care sa fie aplicata

obligatoriu ori sa nu fie aplicata niciodata. Regasindu-se in majoritatea sistemelor de

drept international privat, principiul lex voluntatis contribuie la uniformizarea

solutiilor conflictuala in materia contractelor.

In legislatia romana, lex voluntatis este consacrata in Legea romana de drept

international privat nr. 105 din 1992 in cadrul dispozitiilor art. 73. In temeiul acestor

dispozitii, contractul este supus legii aleasa prin consens de catre parti. Legea care

carmuieste fondul, potrivit art. 71, alin. 1 la care trimite art. 86, alin. 1 se aplica, in

principal, si conditiilor de forma ale contractului. Din formularea textului reiese ca

optiunea de alegere este permisa de legea forului. Vointa partilor nu are putere prin ea

insasi. Efectele juridice ale vointei partilor se produc in limitele si conditiile prevazute

de lege.