Transmiterea
drepturilor asupra marcii prin contractul de licenta de
marci
Reprezinta conventia prin care o persoana numita
licentiator transmite dreptul de a exploata marca unei persoane numite
licentiat. Specific acestui contract este faptul ca nu transmite
dreptul de proprietate industriala asupra marcii ci confera
licentiatului un simplu drept de exploatare a marcii, in limitele
stabilite prin contract si sub o anumita supraveghere din parte
licentiatorului.
Conventia
reprezinta un mod facil de exploatare a unei marci in situatiile
in care titularul sau orica alta persoana indrituita sa
acorde licente asupra unei marci este interesat fie sa
mareasca volumul de exploatare a marcii fie sa permita
altor persoane exploatarea marcii.
Din punct de vedere
economic contractul de licenta a marcii poate fi un instrument
redutabil de extindere a activitatii comerciale in situatiile in care titularul
doreste largirea spatiului geografic de exploatare a marcii
insa fara a realiza o patrundere efectiva in acel
spatiu. Astfel observam ca prin intermediul contractului de
licenta licentiatorul isi mareste piata de
desfacere fara sa realizeze o investitie efectiva
si fara sa suporte eventualele riscuri ale
activitatii respective.Aceasta posibilitate a
licentiatorului poate genera, dupa cum vom vedea, obligatia
acestuia de a despagubi pe licentiat pentru clientela
dobandita la incetarea contractului de licenta1.
Contractul de
licenta a marcii se deosebeste de contractul de cesiune
si in ceea ce priveste forma in care acesta se incheie valabil.
Astfel, in timp ce contractul de cesiune poate fi incheiat in mod valabil doar in
forma scrisa, contractul de licenta se incheie valabil prin
simplul acord de vointa al partilor, forma scrisa
fiind necesara doar ad probationem.
