Contractul de imprumut de consumație (mutuum)

Contractul de imprumut de consumație (mutuum)

1. Definiție

Contractul de imprumut de consumație este contractul prin care o persoana, numita imprumutator, transmite unei alte persoane, numita imprumutat, proprietatea unei cantitați de bunuri fungibile și consumptibile, cu obligația pentru imprumutat de a restitui la scadența aceeași cantitate de bunuri, de o aceeași calitate și de același gen.

2. Caractere juridice

Contractul de imprumut de consumație este un contract:

- real;

- unilateral;

- cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, dar numai in prezența unei stipulații exprese in acest sens (de exemplu, imprumutul cu dobanda);

- translativ de proprietate.

3. Dovada contractului

Dovada contractului de imprumut de consumație se face potrivit regulilor de drept comun privind contractele unilaterale (art. 1180 Cod civil).

Inscrisul doveditor trebuie sa fie scris in intregime de imprumutat și semnat de catre acesta sau cel puțin acesta sa adauge la sfarșitul actului formula "bun și aprobat" aratand, concomitent, in cifre și in litere suma sau catimea lucrurilor imprumutate și apoi sa semneze.

Nerespectarea acestei cerințe de proba a contractului de imprumut de consumație atrage imposibilitatea dovedirii acestuia prin intermediul inscrisului care il constata, inscris care va fi considerat doar un inceput de dovada scrisa, care se cere a fi completat cu martori sau prezumții pentru a putea face dovada contractului.

4. Condiții de validitate

Ambele parți ale contractului de imprumut de consumație trebuie sa aiba capacitatea de a face acte de dispoziție, adica acee deplina de exercițiu.

Cu privire la obiectul contractului de imprumut de consumație, acesta poate consta in orice bun mobil, fungibil și consumptibil.

Efectele contractului de imprumut de consumație

1. Obligațiile imprumutatului

Imprumutatul este obligat sa:

- restituie la scadența lucruri de același gen, de aceeași calitate și in aceeași cantitate, indiferent de eventuala sporire sau scadere a valorii acestora de la momentul incheierii contractului pana la scadența;

- cu toate ca, in principiu, lucrurile de gen nu pier din punct de vedere juridic, in situația in care imprumutatul este in imposibilitatea de a restitui lucruri de aceeași natura, el are obligația de a face plata in bani dupa valoarea lucrului de la data și locul in care urmeaza a se face restituirea; daca termenul și locul restituirii nu au fost determinate prin contract, plata in bani urmeaza a se face la valoarea lucrurilor de la momentul incheierii contractului.

2. Obligațiile imprumutatorului

In principiu, imprumutatorul nu are nici o obligație nascuta din contract, decat aceea de a raspunde pentru pagubele cauzate imprumutatului de viciile ascunse ale lucrului imprumutat, in cazul in care, cunoscand aceste vicii, nu l-a anunțat pe imprumutat despre ele.

De asemenea, imprumutarorului ii este prohibit a solicita inapoierea bunului imprumutat inaintea scadenței.

Bibliografie

F. Moțiu, D.D. Moțiu, Contracte civile - prezent și viitor, Editura Mirton, Timișoara, 2009;

Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. I - III, Editura Universul Juridic, București, 2007;

I. Dogaru ș.a., Bazele dreptului civil. Volumul IV. Contracte speciale, Editura C. H. Beck, București, 2009;

D. Chirica, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Volumul I. Vanzarea si schimbul, Editura C. H. Beck, București, 2008;

C. Toader, Drept civil. Contracte speciale, Editura All Beck, Bucuresti, 2003.