Politica zaharului este cea mai complexa si mai dificila
din cadrul PAC deoarece zaharului produs in europa din sfecla de zahar ii face
concurenta cel produs din trestia de zahar, care nu se poate cultiva nicaieri
in Europa. Desi PAC limiteaza productia de sfecla de zahar prin contingentarea
productiei, preturile ridicate ale zaharului determina pe fermierii UE sa
produca mai mult zahar decat ar produce in conditiile pietei libere. Aceasta
productie artificiala, care este protejata de taxele inalte si subventiile la
export ale UE duce la cresterea ofertei mondiale si ii afecteaza pe
producatorii de zahar din cele mai sarace tari ale lumii.Preturile zaharului
din UE este mentinut la un nivel care este de aproape 3 ori nivelul pretului mondial,
dar nu pentru toata cantitatea produsa ci pentru o cantitate limitata, pentru a
limita orientarea a prea multi oameni spre aceasta productie. Dar UE tot
produce o cantitate mai mare decat cea necesara pe piata, ca urmare trebuie sa
si exporteze zahar, si deoarece este produs la un pret ridicat, UE trebuie sa
subventioneze si exportul de zahar.
Toate cantitatile produse peste un contingent prestabilit
trebuiesc vandute de catre producatori la pretul mondial. Pentru a strange
banii necesari pentru subventionarea exporturilor UE ii impoziteaza pe
fermieri. Aceasta politica i-a indepartat pe producatori, dar cu o exceptie. UE
permite intrarea unei cantiati de zahar din fostele sale colonii, asa numitele
tari ACP (Asia, Caraibe, Pacific), dar trebuie sa exporteze aceste cantitati,
cu subventii, deoarece in interiorul UE se produce deja mai mult decat se
consuma.
Mai mult de umatate din zaharul produs in UE este produs
in Germaina si Franta. Toate aceste politici au facut din UE cel mai mare
exportator de zahar alb(2/5 din exporturile mondiale). Ca urmare a acestor
politici pretul zaharului mondial a scazut iar alte tari nu au posibilitatea de
a vinde pe piata UE. Un exemplu ar fi Mozambic unde 80% din populatie se
bazeaza pe agricultura si principala sursa de locuri de munca provine din
productia de zahar. Un alt fapt care dezavantajeaza aceasta tara este faptul ca
UE exporteaza cca un milion de tone de zahar in tari precum Algeria si Nigeria,
tari care ar putea fi piete de desfacere ale mozambicului, tara in care costul
de productie este sub 300 euro/tona. Totodata aceste subventii ii favorizeaza pe marii fermieri, unul din
studii reflectand faptul ca 25% din ferme iau 70 % sin sprijinul PAC.
