Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Administratie


Qdidactic » bani & cariera » management » administratie
Consiliul judetean si presedintele consiliului judetean



Consiliul judetean si presedintele consiliului judetean


Consiliul judetean si presedintele consiliului judetean


Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice locale, constituita la nivel judetean, pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale, orasenesti si municipale, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.  

In ce priveste alegerea consiliului judetean, art.122 alin.(2) din Constitutia republicata se rezuma la a preciza ca acesta este ales si functioneaza in conditiile legii.



Astfel, potrivit Legii administratiei publice locale, “consiliul judetean este compus din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, in conditiile legii.

Numarul membrilor fiecarui consiliu judetean se stabileste prin ordin al  prefectului, in functie de numarul locuitorilor judetului, raportat de Institutul National de Statistica la data de 1 ianuarie a anului curs, sau, dupa caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile, variind intre 30 de consilieri pentru o populatie de pana la 350.000 de locuitori si 36 de consilieri pentru o populatie de peste 650.000 de locuitori.

Consiliul judetean ales in conformitate cu prevederile legii se completeaza cu presedintele consiliului judetean, care are drept de vot si conduce sedintele acestuia.

Potrivit art.89 din lege, validarea alegerii presedintelui consiliului judetean se face in termen de 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor, in camera de consiliu a tribunalului, de catre presedintele tribunalului sau inlocuitorul acestuia.

Asemeni celorlalti alesi, presedintele consiliului judetean are obligatia de a depune in fata presedintelui tribunalului si a prefectului, in sedinta publica, juramantul prevazut de lege, cel care refuza sa depuna juramantul fiind considerat demisionat de drept.

Constituirea consiliilor judetene si validarea mandatelor consilierilor judeteni este reglementata de o maniera asemanatoare celei privind consiliile locale, convocarea in sedinta de constituire revenind insa presedintelui consiliului judetean, la 3 zile de la depunerea juramantului de catre acesta.

Consiliul judetean indeplineste urmatoarele categorii principale de atributii:

a). atributii privind organizarea si functionarea aparatului de specialitate al consiliului judetean, ale institutiilor si serviciilor publice de interes judetean si ale societatilor comerciale si regiilor autonome de interes judetean, cea mai importanta fiind alegerea celor 2 vicepresedinti dintre consilierii judeteni;

b). atributii privind dezvoltarea economico-sociala a judetului, precum, aprobarea bugetului propriu al judetului, la propunerea presedintelui consiliului judetean;


c). atributii privind gestionarea patrimoniului judetului, precum atributia privind darea in administrare, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica a judetului;

d). atributii privind gestionarea serviciilor publice din subordine precum asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judetean;

e). atributii privind cooperarea interinstitutionala precum atributia de a hotari, in conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane ori straine, inclusiv cu parteneri din societatea civila, in vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, lucrari, servicii sau proiecte de interes public judetean;

f). alte atributii prevazute prin lege.

Legat de functionarea consiliului judetean, vom retine ca, mandatul acestuia este de 4 ani, putand fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa si se exercita de la data constituirii pana la data declararii ca legal constituit a consiliului nou-ales.

Consiliul judetean se intruneste in sedinta ordinara in fiecare luna, la convocarea presedintelui consiliului judetean.

Consiliul judetean se poate intruni si in sedinte extraordinare ori de cate ori este necesar, la cererea presedintelui sau a cel putin unei treimi din numarul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresata presedintelui consiliului judetean, in cazuri exceptionale care necesita adoptarea de masuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea urmarilor calamitatilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum si pentru apararea ordinii si linistii publice

In ce priveste cvorumul necesar pentru desfasurarea sedintelor, legea prevede necesitatea prezentei majoritatii consilierilor judeteni in functie, prezenta acestora fiind obligatorie.

In exercitarea atributiilor ce ii revin consiliul judetean adopta hotarari cu votul majoritatii membrilor prezenti, in afara de cazurile in care legea sau regulamentul de organizare si functionare a consiliului cere o alta majoritate. Hotararile se semneaza de presedinte sau in lipsa acestuia de vicepresedintele consiliului judetean care a condus sedinta si se contrasemneaza de secretarul judetului. ”

Consiliul judetean se  dizolva de drept in aceleasi conditii ca si consiliul local sau prin referendum judetean.

In ce priveste conducerea consiliului judetean, o schimbare radicala a intervenit cu ocazia alegerilor locale generale de la 1 iunie 2008, schimbare ce a constat in esenta in alegerea directa a presedintelui consiliului judetean, consacrat astfel expres, ca autoritatea executiva, la nivelul judetului.

Prin Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr.215/2001 si a Legii nr.393/2004 privind Statutul alesilor locali, prezentata in mass-media drept “legea votului uninominal” au fost modificate cele trei acte normative ce se refera la alegerea, organizarea, functionarea si statutul autoritatilor locale, in consecinta.

Consiliul judetean alege dintre membrii sai 2 vicepresedinti, cu votul secret al majoritatii consilierilor judeteni in functie.

Eliberarea din functie a vicepresedintilor consiliului judetean se face cu votul secret al majoritatii consilierilor in functie, la propunerea a cel putin unei treimi din numarul acestora. Eliberarea din functie a vicepresedintilor consiliului judetean nu se poate face in ultimele 6 luni ale mandatului consiliului judetean.

Pe durata mandatului, presedintele si vicepresedintii consiliului judetean primesc o indemnizatie lunara, ca unica forma de remunerare a activitatii, ce reprezinta baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si obligatiilor care se determina in raport cu venitul salarial.

Presedintele consiliului judetean reprezinta judetul in relatiile cu celelalte autoritati publice, cu persoanele fizice si juridice romane si straine precum si in justitie.

Presedintele consiliului judetean raspunde de buna functionare a aparatului de specialitate al consiliului judetean pe care il conduce.

Presedintele consiliului judetean asigura respectarea prevederilor Constitutiei, punerea in aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui Romaniei, a hotararilor si ordonantelor Guvernului, a hotararilor consiliului judetean, precum si a altor acte normative.

Presedintele consiliului judetean indeplineste, in conditiile legii, urmatoarele categorii de atributii: a).atributii privind functionarea aparatului de specialitate al consiliului judetean, a institutiilor si serviciilor publice de interes judetean si a societatilor comerciale si regiilor autonome de interes judetean; b).atributii privind relatia cu consiliul judetean; c).atributii privind bugetul propriu al judetului; d). atributii privind relatia cu alte autoritati ale administratiei publice locale si serviciile publice; e).atributii privind serviciile publice de interes judetean; f).alte atributii prevazute de lege sau sarcini date de consiliul judetean.

Si la nivelul acestei functii se regaseste cabinetul presedintelui, format din maxim 5 persoane, numit si eliberat din functie de acesta.

In exercitarea atributiilor sale, presedintele consiliului judetean emite dispozitii cu caracter normativ sau individual, care devin executorii numai dupa ce sunt aduse la cunostinta publica sau dupa ce au fost comunicate persoanelor interesate, dupa caz

Potrivit legii, vicepresedintii consiliului judetean isi pastreaza calitatea de consilier, prevederile referitoare la mandatul primarului si suspendarea de drept a mandatului acestuia, in cazul arestarii preventive, aplicandu-se in mod corespunzator si presedintelui consiliului judetean.





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright