Evolutia legislatiei in domeniu – administratie publlica locala

Evolutia legislatiei in domeniu – administratie publlica locala

Spre deosebire de administratia publica centrala, competenta la nivelul intregii tari, administratia publica locala este competenta numai in limitele unitatii administrativ-teritoriale in care aceasta functioneaza.

Intre cele doua categorii, administratia publica centrala si cea locala exista legaturi stranse, determinate de caracterul unitar al statului nostru, dar sunt si delimitari datorate faptului ca, la baza organizarii si functionarii administratiei publice locale se afla principiul constitutional al autonomiei locale.

Ideea de autonomie locala a fost prezenta pentru prima data la noi, in Regulamentele Organice, dar numai pentru orase.

Ulterior, legile din timpul lui Cuza, din anul 1864, Legea pentru infiintarea consiliilor judetene si Legea comunala, ambele de influenta franceza, au recunoscut personalitatea juridica atat judetelor cat si comunelor, inzestrandu-le “cu organe deliberative si reprezentative.”

In perioada interbelica, reglementarile constitutionale si legale ce au fost adoptate pana la instaurarea republicii au consacrat solutii cu privire la realizarea administratiei de stat pe plan local, osciland intre descentralizare, deconcentrare, autonomie si centralizare, fara a se pune problema constituirii unor organe administrative de specialitate.

Constitutia din 1948 va introduce, dupa model sovietic, organele locale ale puterii de stat, denumite initial sfaturi populare, in anul 1950 fiind create comitetele executive, ca “organe de directie si executie” ale acestora.

Ulterior, Constitutia din 1952 va mentine acelasi sistem, fiind adoptata Legea nr.6/1957 pentru organizarea si functionarea sfaturilor populare.

In baza dispozitiilor Constitutiei din 1965 a fost adoptata Legea nr.57/1968 privind organizarea si functionarea consiliilor populare, reglementare ce continea un capitol distinct referitor la “organele locale de specialitate ale administratiei de stat”.

Schimbarile fundamentale produse in societatea romaneasca, la sfarsitul lui 1989 nu puteau ramane fara efect pe planul administratiei publice organizata la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, aflata in timpul regimului socialist intr-o stricta subordonare fata de administratia centrala de stat.

Prin Decretul-Lege nr.8/1990 privind organizarea si functionarea organelor locale ale administratiei de stat, in judete, municipiul Bucuresti, municipii, sectoare ale municipiului Bucuresti, orase si comune s-au constituit primarii, ca organe locale ale administratiei de stat, care au exercitat conducerea activitatii administrative in unitatile administrativ-teritoriale existente, pana la primele alegeri parlamentare de dupa decembrie 1989, din 20 mai 1990.

Dupa alegerile din 1990, in absenta unui cadrul constitutional corespunzator, a fost adoptata Legea nr.5/1990 privind administrarea judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor pana la organizarea de alegeri locale, care prevedea ca, pana la formarea viitoarelor organe locale, ca rezultat al alegerilor, administrarea judetelor, respectiv a municipiului Bucuresti, municipiilor, oraselor si comunelor se realizeaza de prefecturi si primarii, organe locale ale administratiei de stat cu competenta generala.

La scurt timp, aceasta reglementare cu caracter provizoriu a fost inlocuita cu Legea nr.69/1991 privind administratia publica locala, care alaturi de Legea nr.70/1991 privind alegerile locale s-a aflat la baza primelor alegeri locale generale organizate in Romania, dupa decembrie 1989, in februarie 1992.

La 8 decembrie 1991, la mai putin de o luna de la intrarea in vigoare a Legii nr.69/1991 privind administratia publica locala, va intra in vigoare Constitutia, ca urmare a aprobarii ei prin referendum national, Constitutie ce va fundamenta in cuprinsul a doar 4 articole, noua conceptie aflata la baza organizarii si functionarii autoritatilor administratiei publice locale, in spiritul reglementarilor europene consacrate in domeniu.

Ca urmare a problemelor aparute insa, in timp, in aplicarea unora din dispozitiile continute in legile mai sus mentionate, adoptate la sfarsitul anului 1991, la nivelul administratiei publice locale, cu putin timp inainte de alegerile locale generale din vara anului 1996, prin Legea nr.24/1996 a fost modificata si completata Legea nr.69/1991, iar prin Legea nr.25/1996 a fost modificata si completata Legea nr.70/1991. Ulterior ambele legi au fost republicate.

Un an mai tarziu, Legea nr.69/1991 privind administratia publica locala, republicata in 1996 a fost modificata si completata substantial prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.22/1997, declarata neconstitutionala prin Decizia Curtii Constitutionale nr.83 din 19 mai 1998.

Potrivit art.145 alin.2 din Constitutia din 1991 (in varianta initiala - subl.ns.), din momentul publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, a Deciziei Curtii Constitutionale prin care se constatase neconstitutionalitatea O.U.G. nr.22/1997 s-a revenit la reglementarea anterioara acesteia, adica la Legea nr.69/1991 privind administratia publica locala, republicata in 1996.

Ulterior, in toamna anului 1998, a fost promovat un nou proiect de lege privind organizarea administratiei publice locale si regimul general al autonomiei locale, proiect  adoptat cu modificari, de Parlamentul constituit in urma alegerilor generale din toamna anului 2000, devenind Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, lege care a abrogat expres printr-o dispozitie finala, Legea nr.69/1991 privind administratia publica locala, republicata in 1996.

De-a lungul ultimilor ani aceasta lege a suferit o serie de modificari si completari, cele mai numeroase au intervenit insa prin Legea nr.286/2006, motiv pentru care ea a fost republicata in februarie 2007, ulterior republicarii fiindu-i aduse noi amendamente.