Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Asistenta sociala


Qdidactic » bani & cariera » management » asistenta sociala
Influenta climatului familial asupra dezvoltarii copilului



Influenta climatului familial asupra dezvoltarii copilului


Influenta climatului familial asupra dezvoltarii copilului


Functia principala a familiei, cresterea copiilor, este distorsionata cu largi si dramatice consecinte in viitor. Perturbarea acestei functii se petrece in general ca o stare de boala cronica ce se acutizeaza in momentele evenimentelor de violenta. Cercetarile arata ca trauma copiilor care cresc intr-o atmosfera de violenta, chiar daca nu ei sunt victimele directe, este mai intensa, cu consecinte mai profunde si mai de durata decat in cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor si neglijarii din partea parintilor[1].

Familia constituie factorul principal al formarii si socializarii copilului; este primul si cel mai important intermediar in relatiile copilului cu societatea. Familia exercita cea mai persistenta influenta in viata copilului, oferindu-i acestuia protectie, afectiune si modele de integrare sociala.

Rolul parintilor este hotarator, deoarece fiecare copil poate fi educat numai intr-un mediu definit prin afectivitate si dragoste; copiii lipsiti de dragostea parintilor devin mai fragili si mai vulnerabili decat cei carora parintii le asigura un suport afectiv deplin. Caracterul afectiv al mediului familial trebuie completat cu cel protectiv, ce asigura securitatea copilului in fata pericolelor lumii exterioare, pregatindu-1 pentru viata in colectivitate. Pe de alta parte, dependenta afectiva exagerata poate impiedica procesul maturizarii si al conturarii autonomiei si independentei[2].

Larga majoritate a copiilor abandonati provin din familii dezorganizate sau aparent organizate, comportamentul deviant fiind adesea un mod de manifestare ce mascheaza existenta unor serioase carente educative.

Exista insa si copii si tineri care s-au bucurat de conditii educationale bune; ei apartin categoriei greu educabile pentru care timpul mediu obisnuit afectat educatiei si instructiei nu a fost suficient si, in consecinta, mijloacele educative nu au fost adecvat adaptate.



Provenind toti din relatii familiale abuzive, in care suferinta fizica si morala constituie o regula, copiii abandonati dezvolta comportamente provocatoare, perturbate si perturbante pentru ceilalti. Ei sunt agresivi punand in functie tiparele comportamentale de rezolvare a conflictelor deprinse in familie.

Abandonul afecteaza dezvoltarea copilului in dimensiunile sale esentiale. Efectele abandonului sunt profunde si agresive, insotind persoana de-a lungul intregii vieti. De aceea se impune necesitatea de a aborda aceasta problema si de a acorda o atentie deosebita traumelor traite in copilarie, in special la varstele timpurii ale dezvoltarii copilului.

Factori care contribuie la abandonul copilului:

- starea de saracie a familiilor;

- plecarea parintilor in strainatate;

- dezorganizarea familiala (familii monoparentale, parinti alcoolici sau aflati in inchisoare);

- nivelul scazut de educatie al parintilor si tutorilor, fapt care contribuie la mentalitati si modele culturale care favorizeaza munca copilului;

- patologia psihica a parintilor;

- lipsa formelor alternative de invatamant pentru copiii care au abandonat scoala;

- mediul urban in care copiii si uneori familiile acestora traiesc, mediu caracterizat printr-un grad mai redus de control sau suport social fata de mediul lor rural de provenienta;

- lacunele de ordin legislativ, aplicarea defectuoasa a legislatiei in vigoare, obstacole in eliminarea fenomenului.

Climatul educational familial cuprinde un ansamblu de stari psihice, modul de relationare intre membrii ei, atitudini ce caracterizeaza grupul familial intr-o perioada mai mare de timp. Unele metode educationale pot avea consecinte negative asupra procesului de formare a personalitatii copilului, in corelatie si cu climatul familial. O aceeasi influenta educativa exercitata intr-un climat bun va avea cu totul alte efecte decat atunci cand este exercitata intr-un climat educational rau sau negativ, bazat pe relatii conflictuale, pe ignorarea totala a particularitatilor individuale ale copilului.


Cauzele de nivel psihosocial trebuiesc cautate, indeosebi, in cadrul grupurilor primare si secundare care nu reusesc sa realizeze socializarea concordanta a minorilor si tinerilor, in consens cu normele si valorile societatii globale. In cadrul acestor grupuri un loc de prim rang il ocupa familia.

Un climat familial negativ poate fi caracterizat prin[3]:

Lipsa de autoritate a parintilor:

Parintii care nu se inteleg, se cearta mereu pe tema atitudinii ce trebuie adoptata fata de diverse fapte ale copilului sau fata de capriciile lui, constituie un mediu neadecvat pentru dezvoltarea lui. Pe de alta parte copiii crescuti intr-un mediu prea protectiv, fara nici o constrangere, avandu-i mereu la dispozitie pe ambii parinti pentru a le satisface si cea mai mica dorinta, vor deveni capriciosi, incapatanati, iar mai tarziu nu vor putea suporta frustrarile inerente impuse de disciplina si munca. Scapati de sub controlul si supravegherea parintilor, ei vor putea ajunge usor sub influenta grupurilor de delincventi.

Atitudinea rea, indiferenta a parintelui:

O asemenea atitudine creeaza copiilor sentimentul ca sunt „respinsi” de parintii lor, ei pot avea tulburari de comportament ca ostilitate, agresivitate, vagabondaj, furt. La scoala copilul „respins” este certaret, brutal, nu suporta sa fie pus in situatii de inferioritate la joc, este inchis, murdar, neingrijit, respins de colegi. Nefiind acceptat nici acasa, nici la scoala, copilul cauta un alt grup in care sa fie primit si sa se simta bine, grup care de multe ori este compus din copii ai strazii.

Atitudinea dominatoare, tiranica a parintilor:

Atitudinea dominatoare manifestata in cadrul familiei poate fi adoptata de unul dintre parinti (cel mai frecvent de catre tata) sau de catre ambii. Severitatea excesiva, cu multe rigiditati, interdictii insotite de multe ori de brutalitate isi lasa puternic amprenta asupra copilului. Copilul se supune mai greu unui parinte tiran care il ameninta mereu cu bataia. El va manifesta o agresivitate ascunsa, care se va exprima in atitudinea lui fata de ceilalti. Copilul unor parinti dominatori va fi adesea nervos, iritabil, cu explozii agresive, necontrolate. Astfel de copii vor nimeri usor intr-un grup antisocial, ai caror membri vor deveni pentru ei modele.

Un copil care se simte frustrat fata de dragostea paterna, care se simte respins fata de tatal sau si care adesea este chiar maltratat de acesta, va invata modul de a reactiona agresiv, dar obiectul agresivitatii sale va fi nu numai persoana tatalui sau ci si fata de celelalte persoane cu care acesta intra in contact. O astfel de atitudine, poate duce in viitor la “fuga” de acasa a copilului, desigur acest tip de atitudine nu este singura cauza care duce la plecarea de acasa a copilului, dar este unul din principalele motive!

Atmosfera conflictuala in familie:

Exista unele familii care, desi sunt organizate, se caracterizeaza prin accentuate stari conflictuale care pot fi de intensitate diferita si se pot intinde pe perioade variabile de timp. In astfel de familii copiii traiesc deosebit de intens orice eveniment intervenit intre parintii lor, cu efect special asupra personalitatii copilului, prin devalorizarea modelului parental si, totodata, pierderea posibilitatii de identificare cu acest model.

Dezorganizarea familiala:

Studiile au aratat ca, in mare masura, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autoritatii parintesti, a controlului, ca urmare a divortului, i-au determinat pe copii sa paraseasca familia si sa ajunga in strada. Divortul parintilor este o consecinta a unui climat familial perturbat, cu certuri, conflicte violente, alcoolism. Copilul, martor la toate acestea, poate dezvolta tulburari afective si tulburari comportamentale ce conduc la neadaptarea sociala.

Dezorganizarea familiei nu trebuie considerata drept un factor cauzal al delicventei juvenile, ci numai in masura in care impiedica indeplinirea unora dintre functiile sale privind organizarea vietii si educarea copiilor. Asa se intampla, de exemplu in numeroase cazuri in care divortul parintilor este o consecinta al unui climat socio-afectiv perturbat, cu certuri, conflicte violente, imoralitate, alcoolism, etc.




George Neamtu, Tratat de Asistenta Sociala, Editura Polirom, Iasi, 2003, p. 690

Maria Pescaru, Asistenta si protectia sociala a familiei si copilului, Editura Tiparg, Pitesti, 2011, p. 83

Maria Pescaru, Asistenta si protectia sociala a familiei si copilului, Editura Tiparg, Pitesti, 2011, p. 84-85



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright