Ambalarea marfurilor

Ambalarea marfurilor

1. Terminologie, clasificare si functii

ale ambalajelor

Ambalarea este un concept folosit exclusiv in legatura cu sfera bunurilor cu existenta materiala. Actual, la nivelul intregii planete, se considera ca aproximativ 99% din productia de marfuri se tranzactioneaza in stare ambalata.

Conceptul de ambalare, din punct de vedere etimologic, provine din sufixul „em” si cuvantul „balla” (fr. emballage) si are sensul de a strange in balot. Cuvantul latinesc „condere” al carui sens este de a stabiliza, de a prezenta in conditii stabile a condus la aparitia unui alt termen utilizat in contextul ambalarii: conditionare (fr. conditionnement .

Definitiile date conceptului de ambalare sunt extrem de numeroase, uneori existand chiar deosebiri de nuanta in ceea ce priveste sensul dat in diferite limbi (de exemplu, englezescul „packaging” acopera si unele aspecte ce tin de comunicare a informatiei prin eticheta, marca, dar si la facilitarea vanzarii). Institutul de Ambalare din Marea Britanie considera ca ambalarea se refera la:

8 un sistem coordonat ce faciliteaza transportul, distributia, depozitarea, vanzarea si consumul bunurilor;

8 o cale optima de distributie a bunurilor catre consumatorul final;

8 o functie tehnico-economica ce urmareste minimizarea costurilor de livrare.

In Romania, conceptul de ambalare este definit in standardul STAS 5845/1-86, precum si in Ordonanta Guvernului 39/1995 (ambalaj pentru produse alimentare). In spiritul acestor acte normative formulam urmatoarea definitie:

&     Ambalajul este un sistem fizico-chimic cu functii complexe, destinat sa asigure protectia temporara a produselor din punct de vedere fizic, chimic si biologic in scopul mentinerii calitatii si integritatii acestuia in decursul manipularii, transportului, depozitarii si desfacerii - pana la consumator sau pana la expirarea termenului de garantie.

In contextul ambalarii se folosesc o serie de termeni, dintre care amintim materialul de ambalare, materialul de ambalaj, mediu de ambalare, produs de ambalat, preambalare, accesorii, materiale si operatii auxiliare ambalarii etc.

Semnificatia si corelatiile terminologiei privind ambalarea marfurilor, precum si succesiunea fazelor premergatoare ambalarii unui produs, sunt redate schematic in figura

Figura 9.1 Fazele ambalarii si terminologia folosita

Literatura de specialitate mentioneaza mai multe criterii de clasificare a ambalajelor, din care retinem:

8 dupa materialul constituent: ambalaje din hartie si carton; ambalaje din sticla; ambalaje din metal; ambalaje din materiale plastice; ambalaje din lemn, inlocuitori din lemn si impletituri; ambalaje din materiale textile; ambalaje din materiale complexe; in componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat etc.);

8 dupa sistemul de confectionare: ambalaje fixe; ambalaje demonlabile; ambalaje pliabile;

8 dupat tip: plicuri, pungi, sacose, plase, cosuri; tavi, lazi, cutii, stelaje; alveole, flacoane, borcane, butelii, bidoane, damigene, butoaie, canistre, tuburi etc.;

8 dupa destinatie: ambalaje de transport; ambalaje de desfacere si prezentare;

8 dupa specificul produsului ambalat: ambalaje pentru produse alimentare; ambalaje pentru produse nealimentare; ambalaje pentru produse periculoase; ambalaje individuale; ambalaje colective;

8 dupa gradul de rigiditate: ambalaje rigide; ambalaje semirigide; ambalaje suple;

8 dupa durata de utilizare si tipul circulatiei: ambalaje recuperabile (ambalaje reciclabile, ambalaje refolosibile); ambalaje nerecuperabile.

Importanta ambalajului este evidentiata de principalele functii pe care acesta trebuie sa le indeplineasca pe parcursul circuitului strabatut de produs intre: furnizor (producator) → distribuitor → reteaua comerciala en detail → consumator final.

Aceste functii sunt: conservarea si protectia proprietatilor produselor; facilitarea manipularii, depozitarii si transportului produselor si, promovarea produselor si informarea consumatorului.

Conservarea si protectia proprietatilor produselor este considerata functia de baza a unui ambalaj si se refera la mentinerea in parametrii initiali a produsului ambalat, care trebuie protejat de influentele mediului exterior ambalajului.

Factorii de influenta sunt in acest caz:

8 de natura fizica (socuri mecanice, nisip, praf, pulberi metalice, lumina si alte radiatii, temperatura, presiune etc.);

8 de natura chimica si fizico-chimica (apa, vapori, O₂, O₃, N₂, SO₂, CO₂ etc.);

8 de natura biologica (microorganisme, insecte, rozatoare etc.).

Astfel se aduc in discutie conceptele de protectie mecanica, chimica, climatica, biologica etc., asigurarea acestor tipuri de protectie fiind indisolubil legata de metodele de conservare a produselor (uscare, sarare, afumare, congelare, pasteurizare, sterilizare etc.).

Facilitarea manipularii, depozitarii si transportului produselor. Manipularea poate fi inlesnita prin intermediul ambalajului daca acesta are o forma, un volum si niste accesorii care sa permita apucarea cu mana sau cu un utilaj specializat. De asemenea, ambalajul trebuie proiectat in asa fel incat sa se asigure securitatea maxima operatorilor si stabilitatea optima pe timpul manipularii. Se folosesc in acest scop materiale auxiliare de amortizare si de calare (ancorare, fixare).

Promovarea produselor si informarea consumatorului. Intrucat majoritatea produselor se vand ambalate este evident ca ambalajul are si un dublu rol de promotor al vanzarii si de purtator al informatiei catre consumator. Ambalajul reprezinta o interfata cu care consumatorul vine in contact direct, de aceea ambalajul trebuie gandit pentru a atrage cumparatorii si pentru a declansa actul de cumparare. De altfel, ambalajul a fost denumit si „vanzator mut” al produsului, pornind de la urmatoarele considerente:

8 identifica si prezinta produsul si producatorul/distribuitorul;

8 stimuleaza si atrage atentia cumparatorului;

8 informeaza consumatorul asupra nivelului caracteristicilor de baza ale produsului;

8 comunica date legate de modul de utilizare al produsului si a naturii ambalajului etc.

Elementele care contribuie la realizarea functiei ambalajului de promovare a vanzarilor si informare a consumatorului sunt modul de confectionare, sistemul de marcare si etichetare, dar mai ales estetica ambalajului, adica aspectele referitoare la forma, culoarea si armonia cromatica, grafica ambalajului. Aceste elemente trebuie armonizate pentru a capta atentia cumparatorului, trebuie sa sugereze destinatia produsului si sa scoata in evidenta denumirea produsului, marca, recomandarile privind utilizarea etc.

2 Cerinte referitoare la calitatea ambalajelor

Ambalajul este o componenta esentiala a activitatii comerciale, fiind subordonat marfii si deservind consumatorul. Sortimentele de produse nou aparute pe piata, modernizarea conceptiei si a tehnicilor comerciale aduc in discutie diversificarea ambalajelor in paralel cu cresterea exigentelor fata de acestea.

Fiecare agent economic implicat in activitatea comerciala (producator, comerciant si consumator) are cerinte specifice in ceea ce priveste ambalajele si calitatea lor.

Cerintele de ordin general[1] referitoare la calitatea ambalajelor sunt:

8 sa aiba compatibilitate maxima cu produsul ambalat;

8 sa nu imprime mirosuri si gusturi straine produselor;

8 sa asigure impermeabilitatea fata de gaze, apa, vapori, praf, grasimi;

8 sa permita sau nu (conform necesitatilor) patrunderea radiatiilor luminoase in interiorul ambalajului;

8 sa asigure o protectie eficienta produsului pe tot parcursul circuitului tehnico-economic;

8 forma si grafica folosita sa permita o informare cat mai completa a consumatorului;

8 pentru ambalarea produselor alimentare se interzice folosirea hartiei provenite din deseuri;

8 sa fie neutru din punct de vedere chimic;

8 sa fie usor.

REFERAT: Functionarea societatilor comerciale REFERAT: ANALIZA RISCULUI - analiza riscului investitional

Cerintele producatorilor de ambalaje (inclusiv industria beneficiara a acestor ambalaje) se refera la:

8  posibilitatea fabricarii ambalajelor atat din materii prime aflate la primul ciclu productiv, cat si din materii prime recuperate;

8  mecanizarea si automatizarea procesului de productie al ambalajelor si al ambalarii propriu-zise in conditii de maxima eficienta;

8  posibilitatea utilizarii unor metode cat mai variate de conservare a produselor;

8  accesibilitatea din punct de vedere al manipularii si transportului.

Cerintele distribuitorilor si comerciantilor vizeaza urmatoarele aspecte:

8 dimensiunile de gabarit sa fie minime, facilitand astfel manipularea si depozitarea;

8 corelarea acestor dimensiuni cu paletele si containerele de transport;

8 ambalajele de transport trebuie sa aiba o solutie constructiva care sa permita plierea si adunarea in module;

8 rezistenta mecanica trebuie sa fie adecvata solicitarilor la care sunt supuse marfurile;

8 elementele grafice trebuie sa permita localizarea rapida a produsului, cu totate informatiile necesare.

Cerintele cumparatorilor privesc mai ales:

8  accesul la produs trebuie sa fie usor, fara a fi nevoie de accesorii greoaie;

8  usurinta in manipulare, stabilitate;

8  sa permita dozarea in cazul anumitor produse;

8  sa aiba o forma atractiva, sugestiva pentru produsul ambalat;

8  sa contina indicatii referitoare la modul de utilizare si pastrare, compozitie, valoare nutritiva etc.;

8  sa permita indepartarea cu usurinta in faza post-consum, fara a pune probleme majore de ordin ecologic.

3 Materiale folosite pentru confectionarea

ambalajelor

Materialele constituiente (de baza) folosite pentru confectionarea ambalajelor cuprind cateva categorii importante:

1) materialele celulozice (hartie si carton);

2) materiale textile;

3) materiale lemnoase;

4) materiale metalice;

5) sticla;

6) materiale plastice;

7) materiale complexe etc.

1) Materialele celulozice folosite pentru confectionarea de ambalaje sunt hartia si cartonul, distingandu-se trei categorii de materiale pe baza de hartie-carton: hartie de ambalaj (tip pergament, tip matase, innobilata etc.), carton plat (mucava, duplex, triplex), carton ondulat (combinatii de straturi netede si straturi ondulate). Hartia se obtine de obicei prin impaslirea fibrelor celulozice cu sau fara adaos de fibre minerale sau din polimeri sintetici, la care se pot adauga alte materiale auxiliare. Avantajele utilizarii hartiei la confectionarea ambalajelor sunt:

8 masa specifica redusa;

8 flexibilitate mare;

8 permite imprimarea, colorarea si tiparirea cu usurinta;

8 accepta tratamente de amelioare a unor proprietati (rezistenta la ulei, gaze, hidrocarburi, alcooli, eteri, esteri, acizi etc., bariera impotriva radiatiilor ultraviolete, gazelor, vaporilor, mirosurilor);

8 este inodora si insipida (ca si cartonul, de altfel).

Cartonul are proprietati asemanatoare hartiei, dar cu structura mai compacta si flexibilitate mai redusa. La obtinerea cartonului se folosesc mai multe paste semichimice sau mecanice din lemn, stuf, paie, deseuri etc. Cartonul ondulat este frecvent utilizat pentru confectionarea ambalajelor individuale si colective, inlocuind cu succes lemnul.

2) Materialele textile detin o pondere mai redusa pe totalul materialelor constituiente pentru ambalaje, fiind utilizate pentru realizarea de saci textili, dar si pentru captusirea ambalajelor din lemn si carton. Desi prezinta unele dezavantaje (constituie un mediu prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor, nu rezista la flacara etc.), utilizarea acestui tip de material presupune si avantaje:

8 rezistenta la rupere mai mare decat in cazul hartiei si cartonului;

8 permeabilitate la aer, apa, vapori, aspect favorabil pastrarii unor produse alimentare ce pastreaza o anumita capacitate metabolica (cereale, legume, fructe etc.).

3) Materialele lemnoase si-au diminuat in ultimul timp importanta ca material de confectionare a ambalajelor, fiind puternic concurate de cartonul ondulat si de materialele plastice. Compozitia chimica a lemnului nu permite contactul direct cu produsele, deoarece eventualele rasini, substante tanante si uleiuri eterice pot afecta proprietatile marfurilor. De asemenea, lemnul are o masa specifica mare fata de alte materiale (hartie, carton, textile, materiale plastice etc.) si constituie un mediu propice dezvoltarii microorganismelor si patrunderii insectelor; in plus, lemnul este o materie prima valoroasa, care trebuie valorificata superior pe alte cai.

Dintre avantajele utilizarii lemnului ca material de confectie a ambalajelor (in special cele de transport) retinem:

8  buna rezistenta mecanica;

8  buna rezistenta la uzura;

8  izolator electric si termic.

4) Materialele metalice folosite cu precadere la obtinerea de ambalaje sunt tabla din otel cromata, tabla din otel acoperita cu aluminiu, tabla din otel cositorita, foliile si tablele din aluminiu, staniu, plumb etc. Grosimea acestor materiale variaza intre 0,1-0,5 mm pentru table si coboara chiar sub 10 μm (micrometri sau microni) in cazul foliilor din aluminiu utilizate la confectionarea de ambalaje din materiale complexe.

Materialele metalice permit confectionarea de ambalaje sub forma de cutii si diversi recipienti (bidoane, tuburi pentru aerosoli) destinate produselor alimentare perisabile, dar si unor produse chimice (vopseluri si alte substante peliculogene etc.). De asemenea, foliile metalice se pot folosi in combinatie cu alte materiale, realizandu-se pungi, saci, eventual captuseli pentru cutiile din carton, sporind rezistenta acestora la deformare, constituind si o bariera impotriva factorilor de mediu, insectelor si rozatoarelor.

Aluminiul este un metal netoxic si usor, prezinta urmatoarele avantaje: poate fi laminat in foi foarte subtiri, este bacteriofug (impiedica dezvoltarea bacteriilor) si considerat rezistent la coroziune. El se poate colora si imprima usor. Totusi, aluminiul are si unele dezavantaje, rezultate din modalitatile de obtinere: este energofag si necesita o tehnologie speciala, neaplicabila altor materiale.

Aluminiul pur se foloseste doar pentru producerea de foi si containere extrudate, in multe alte cazuri realizandu-se un aliaj intre Al si un alt metal (Cu, Mn, Mg, Si, Zn etc.) din care se produc folii ce intra in componenta unor materiale complexe de confectionare a ambalajelor.

Cutiile metalice folosite ca ambalaje se pot lacui in scopul prevenirii modificarii proprietatilor organoleptice ale produsului (gustul, aroma, culoarea), dar si pentru a impiedica reactiile chimice dintre unele componente agresive ale produsului ambalat (solutii acide sau alcaline etc.).

Avantajele utilizarii materialelor metalice sunt:

8  previn contaminarea microbiologica si chimica a produselor prin posibilitatea inchiderii ermetice a ambalajului;

8  conserva proprietatile initiale ale produsului, inclusiv valoarea nutritiva;

8  permit incalzirea la temperaturi ce depasesc 100°C (cutiile metalice);

8  sunt relativ ieftine.

5) Sticla are utilizari variate ca material de confectie a ambalajelor, fiind intalnita atat la produsele alimentare, dar si la cele chimice, farmaceutice etc. Este un material cu structura amorfa, casant, dar are o stabilitate chimica si termica deosebite, iar proprietatile sale optice pot fi controlate in faza producerii ei. Accesibilitatea la materiile prime, procesul tehnologic si randamentul in fabricare mentin o pondere ridicata acestui material in ansamblul materialelor de confectie a ambalajelor, desi este puternic concurata de materialele plastice si cele complexe.

Deoarece intre sticla si produsele ambalate astfel exista un contact direct, la nivel international au fost reglementate cantitatile de plumb si cadmiu extractibile (Directiva CEE 84/500 - 1984).

Dintre avantajele prezentate de sticla ca material de confectie a ambalajelor mentionam:

8  impermeabila la gaze, vapori si lichide;

8  neutra din punct de vedere chimic fata de produsele ambalate, nu ridica probleme de compatibilitate;

8  igienica si usor de intretinut, se spala si se sterilizeaza usor;

8  se pot obtine variante de sticla transparenta, translucida sau opaca, conform necesitatilor;

8  se poate modela in forme complexe si permite aplicarea unor marcaje foarte rezistente (prin presare in faza de sticla topita);

8  ambalajul este recuperabil si reciclabil;

8  costul de obtinere este redus, iar tehnologia se perfectioneaza continuu.

Desigur, exista si cateva dezavantaje, legate mai ales de slaba sa rezistenta la soc mecanic si termic, masa specifica mare in raport cu produsul ambalat.

6) Materialele plastice au revolutionat practic productia de ambalaje, atat ca ambalaje individuale, cat si prin integrarea lor in materiale complexe pentru producerea de ambalaje.

Materialele plastice constituie ansambluri de compusi macromoleculari realizati fie prin polimerizarea, policondensarea (sau alte procedee similare) a unor molecule cu greutati moleculare mici, fie prin modificarea chimica a unor macromolecule naturale. Din aceste motive, familia materialelor plastice este foarte mare, in domeniul ambalajelor o importanta mai mare avand polietilena (PE), polietilena de inalta densitate (HDPE), polietilena de joasa densitate (LDPE), polietilena tereftalat (PET), polipropilena (PP), policlorura de vinil (PVC), poliamida (PA), polistirenul expandat (PS), poliuretanul (PU) etc. [20].

Principalele produse obtinute din materiale plastice destinate sectorului de ambalare sunt filmele si foliile, la care se adauga produsele mixte (mai multe tipuri de folii sau filme).

Filmele au o grosime de maxim 120 μm si sunt realizate din diferite categorii de materiale plastice. Ele sunt livrate in bobine si sunt destinate obtinerii de saci si pungi in care se introduc produsele de ambalat. Filmele de acest gen sunt flexibile si au menirea de a constitui un strat-bariera in calea agentilor de mediu, microorganismelor etc., sau pot servi ca lianti in materialele complexe de ambalare.

Astfel, filmele folosite pentru ambalarea marfurilor pot avea proprietati variate, in functie materialul de baza folosit:

8  confera impermeabilitate in conservarea produsului (PE, PP, PVC fata de umiditate, iar PET, PVC rigid si PA fata de gaze);

8  sunt retractabile (LDPE);

8  au stabilitate dimensionala (PET si PP).

Foliile pot avea grosimi variabile (intre 0,5-2,5 mm), se livreaza fie in bobine, fie sub forma plata. Proprietatile de baza sunt in acest caz rigiditatea si capacitatea de formare la cald (mai ales PS, PP, PET, PVC). Foliile, ca si filmele, sunt transparente pentru produsele ce necesita vizualizare, pot avea rezistenta la radiatii ultraviolete (UV) si infrarosii (IR), se pot lipi sau termosuda si imprima cu usurinta.

7) Materialele complexe sunt alcatuite din mai multe straturi (cel putin doua) provenite din materiale aderente intre ele, asociindu-se materiale usoare in scopul obtinerii unui complex de caracteristici superioare fiecarui material component, luat individual.

Materialele complexe pot fi dupa caz folii sau filme, carton acoperit cu ceruri, cu materiale plastice, carton casurat cu polietilena asociat cu folie de aluminiu etc.

Foliile complexe se clasifica pornind de la natura materialului de baza (stratul aflat la mijloc) folosit ca suport astfel:

8  foliile pe baza de aluminiu au ca strat interior LDPE sau LDPE si PP, iar la exterior se gaseste un strat din celofan (pentru produsele sensibile la umiditate) sau folie de poliester (PES), pentru diferite lichide si produse vascoase. Pentru ambalajele etanse la gaz se foloseste o stratificare de tip celofan, PES si PP (stratul exterior), aluminiu (stratul din mijloc) si PE sau PP (stratul interior).

8  foliile pe baza de hartie si carton se utilizeaza cand se doreste ca ambalajul sa aiba o permeabilitate redusa la gaze si vapori de apa (combinatia celofan-polietilena, complexul hartie-PVC etc.).

8  foliile pe baza de pelicule celulozice sunt impermeabile la grasimi si se pot suda la cald (termosudura). Exemple de acest fel sunt combinatiile: film celulozic-PE (pentru produse higroscopice, pentru ambalare in vid sau in atmosfera modificata), film celulozic-PA-PE (are buna rezistenta mecanica, utilizata pentru produse farmaceutice).

Foliile pe baza de materiale plastice cuprind cateva tipuri mai importante, cum ar fi PE-PA (pentru produse lichide, mezeluri si produse congelate), PES-PE (ambalare in vid, produse sensibile la contactul cu aerul), PE-PA (tot pentru ambalarea produselor alimentare in vid).

Cartonul acoperit cu ceruri si cartonul acoperit cu materiale plastice prezinta impermeabilitate fata de vaporii de apa si fata de grasimi, rezistenta la frecare si o buna capacitate de termosudare. Complexul carton-PE se utilizeaza pe scara larga la ambalarea produselor alimentare.

Ambalajul de tip Tetra-Pak (figura 9.2) reprezinta un carton casurat, asociat cu folie de aluminiu si se foloseste pentru ambalarea lichidelor alimentare sterilizate UHT. Structura ambalajului Tetra-Pak este carton-PE-Al-PE. Alte ambalaje produse de firma Tetra-Pak sunt Tetra Brik, Tetra Aseptic, Tetra Brik Aseptic, Tetra Standard etc. De altfel, in 1989 sistemul Tetra-Pak a fost nominalizat de catre IFI (International Food Institute) drept cea mai semnificativa inventie in domeniul alimentar pe ultimii cincizeci de ani.

Figura 9.2 Ambalaje de tip Tetra-Pak

Rezumand, avantajele materialelor complexe sunt:

a)   permit termosudarea, deci inchiderea etansa a ambalajului;

b)  constituie o bariera excelenta fata de oxigen;

c)   pot fi permeabile sau impermeabile fata de vaporii de apa, in functie de prezenta aluminiului;

d)  impermeabilitate la grasimi;

e)   sunt transparente sau translucide, dupa necesitati;

f)   nu afecteaza proprietatile organoleptice ale produselor.

4 Metode de ambalare a marfurilor

Ambalajul si produsul formeaza un sistem, de aceea metodele de ambalare trebuie sa tina seama de relatiile de interdependenta ce se stabilesc intre elementele componente ale sistemului. Tendintele actuale remarcate in conceptia ambalajelor si a metodelor de ambalare sunt:

8  reducerea consumului de materii prime si materiale;

8  cresterea duratei de conservare a produselor;

8  sporirea performantelor ambalajelor prin combinarea materialelor de confectionare;

8  facilitarea reintegrarii in mediu a ambalajelor in etapa post-consum.

Cele mai importante procedee de ambalare sunt:

a)   dozarea volumetrica a cantitatii de produs (ambalarea are la baza volumul produsului ce va fi introdus in ambalaj);

b)  dozarea gravimetrica a cantitatii de produs (ambalarea are la baza masa produsului de ambalat).

Din aceste procedee de ambalare deriva mai multe metode de ambalare:

1) ambalare colectiva;

2) ambalare portionata;

3) ambalare in folii contractibile; 

4) ambalare in vid;

5) ambalare in atmosfera modificata;

6) ambalare sub presiune;   

7) ambalare aseptica.

1) Ambalarea colectiva permite gruparea mai multor produse identice intr-o singura unitate de vanzare. Se pot utiliza in acest scop hartia, celofanul, cartonul si foliile contractibile, multe din produsele alimentare de uz curent (zahar, faina, orez, malai etc.) fiind ambalate in acest fel.

2) In ambalarea portionata, cantitatea de produs continuta de ambalaj este calculata pentru a fi consumata intr-o singura folosire. Se utilizeaza pentru aceasta folii contractibile, folii termosudabile, hartie metalizata, butelii, alveole etc. Produsele ambalate astfel sunt fie puternic perisabile (cum sunt produsele lactate), fie mai putin perisabile (biscuiti, napolitane, cafea etc.).

3) Ambalarea in folii contractibile se foloseste pe scara larga atat pentru produse alimentare, cat si nealimentare (cosmetice, medicamente, jucarii etc.). Produsele ambalate in acest fel fie au dimensiuni mici, precis determinate, fie permit o portionare prealabila in bucati uniforme, care se aseaza pe o placa suport, avand niste alveole termoformate, dupa care se inchide ambalajul prin aplicarea unei folii contractibile. Se folosesc in acest scop materiale plastice - polietilena termoconductibila, policlorura de vinil sau de viniliden, polipropilena etc.

Se cunosc mai multe variante ale ambalarii in folie contractibila:

8 ambalarea tip „skin”[2] (in domeniul alimentar folia este transparenta si adesea permeabila la oxigen, fiind utilizata si pentru preparatele si semipreparatele pe baza de carne);

8 ambalarea tip „blister” (suportul este plan, iar folia contractibila este transparenta, impermeabila si are alveole termoformate, inchiderea realizandu-se prin termosudare, lipire sau capsare - de exemplu la medicamente - figura 9.3);

Figura 9.3 Ambalaj de tip „blister”

8 ambalarea alveolara (suportul are alveole termoformate, inchiderea realizandu-se prin aplicarea unei folii contractibile termosudabile).

4) Ambalarea in vid (sub vacuum) se aplica in cazul produselor sensibile la actiunea oxigenului, in sensul ca isi pierd proprietatile organoleptice (culoare, gust, miros, aroma) sau sunt afectate proprietatile fizico-chimice prin reactii de oxidare. Folia este complexa (multistrat), putand fi rezistenta si la actiunea luminii (folii translucide sau chiar opace, daca se foloseste un strat de aluminiu). De asemenea, foliile utilizate pot rezista si la temperaturi inalte (conservare prin sterilizare), dar si la temperaturi coborate (conservare prin congelare).

Ambalarea in vid permite pastrarea uniformitatii dimensionale a produsului, deoarece ambalajul capata - prin scoaterea aerului din interior - o rigiditate caracteristica, care reprezinta si un „martor” al impermeabilitatii ambalajului. Mentionam ca nu orice produs sensibil la actiunea O₂ poate fi ambalat in aceste conditii, existand riscul de distrugere (datorita presiunii exercitate) a produselor cu coeziune interna redusa, sau degradarea aspectului la produsele ce contin grasimi. Cea mai cunoscuta forma de ambalaj in vid cu folie complexa este punga cu margini sudabile (o parte este transparenta, iar cealalta contine un strat de aluminiu). Un alt exemplu este punga de tip Cryovac, folosita la ambalarea branzeturilor, preparatelor din carne etc., procedeu care presupune si mentinerea, timp de o secunda, a produsului ambalat intr-o baie de apa la temperaturi cuprinse intre 92°-97°C.

5) Principiul de baza al ambalarii in atmosfera modificata consta in modificarea continutului atmosferei naturale, folosind in acest scop N₂, CO₂, O₂, eventual vapori de apa. Gazul sau amestecul gazos folosit se alege in functie de natura produsului, avand in vedere si natura materialului de confectie al ambalajului. Acest tip de ambalare permite controlul reactiilor de orice natura ce se petrec in interiorul ambalajului, reducandu-se astfel riscurile degradarii produselor.

Azotul este folosit pentru ca reduce oxidarea grasimilor, fiind inert, inodor si foarte putin solubil.

Dioxidul de carbon are proprietatea de a incetini dezvoltarea bacteriilor si ciupercilor microscopice, este solubil in apa, deci va fi absorbit de produsele ce contin apa.

Desi oxigenul este in general evitat (datorita proceselor oxidative), el apare in compozitia amestecului gazos destinat ambalarii produselor din carne deoarece mentine culoarea rosie specifica si impiedica dezvoltarea unor agenti patogeni.

O varianta a metodei anterioare este ambalarea in atmosfera controlata, care presupune inchiderea produsului intr-un ambalaj impermeabil la gaze, atmosfera din interior fiind alcatuita din CO₂, O₂ sau N₂, eventual vapori de apa, aceste elemente fiind modificate si controlate selectiv.

6) Ambalarea sub presiune poarta si denumirea de „ambalare tip aerosol”[3]. Ambalajul folosit in acest caz este un recipient rezistent la o anumita presiune (cea la care se va face umplerea recipientului respectiv), confectionat din metal, sticla sau material plastic si avand montat suplimentar o supapa (valva) care are rolul de a elibera, prin simpla apasare, continutul recipientului. Dispersia aflata in interiorul ambalajului poate fi eliberata sub forma lichida, pasta, spuma sau pudra, de aceea domeniile de utilizare ale ambalarii sub presiune sunt extrem de variate - produse alimentare, cosmetice, farmaceutice, vopseluri etc.

Se folosesc mai multe sisteme de umplere: la temperatura scazuta, la temperatura si presiune normala.

Agentul propulsor poate fi un gaz lichefiat sau unul comprimat. Printre cele mai folosite gaze comprimate se numara azotul si dioxidul de carbon, la care se adauga butanul si propanul (au avantajul ca se combina usor cu hidrocarburile lichefiate, dar sunt inflamabile si pot deveni toxice).

Ambalarea sub presiune ofera si posibilitatea sterilizarii accesoriilor de ambalare, pentru a se elimina riscul recontaminarii in timpul operatiei de ambalare. Aceasta sterilizare se poate face prin aport de caldura sau prin expunerea la radiatii gamma (procedeu mai scump, dar care mentine etanseitatea si integritatea deplina a recipientului).

7) Ambalarea aseptica presupune introducerea unui produs sterilizat intr-un vas sterilizat, urmata de inchiderea vasului, tot in conditii aseptice. Acest tip de ambalare garanteaza securitatea microbiologica a produselor (mai ales alimentare), fara ca acest sistem sa conduca la pierderea unor proprietati organoleptice sau a valorii nutritive.

Principala operatie ce se executa in cazul ambalarii aseptice este sterilizarea. Aceasta se poate efectua in mai multe variante:

8 sterilizarea HTST (High Temperature Short Time) presupune incalzirea rapida a produsului la 90°-120°C si mentinerea aici cateva secunde. Acest sistem se aplica produselor puternic acide care se mentin sterile la temperaturi scazute;

8 sterilizarea UHT (Ultra High Temperature) se aplica lichidelor alimentare prin aducerea acestora la temperaturi intre 135°C (pentru lichide cu vascozitate mare) si 150°C (pentru lichide cu vascozitate mica), mentinerea temperaturii cateva secunde, apoi racire brusca;

8 sterilizare LTLT (Low Temperature Low Time).

Ambalajul aseptic se realizeaza dintr-o folie multistrat, care poate incorpora hartie, carton, materiale plastice sau aluminiu, in scopul obtinerii celor mai bune caracteristici. In alegerea materialului de confectie se tine seama de natura produsului, costul ambalajului si al produsului, preferintele consumatorilor etc.