Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didactice Bani si dezvoltarea carierei Stiinta  si proiecte tehnice Istorie si biografii Sanatate si medicina Dezvoltare personala
referate didactica Scoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Geografie


Qdidactic » didactica & scoala » geografie
Efortul de modernizare in Turcia in perioada interbelica



Efortul de modernizare in Turcia in perioada interbelica



 
La sfarsitul primului razboi mondial, Turcia a facut parte din tabara statelor invinse. Conditiile armistitiului dintre Turcia si puterile aliate si asociate, semnat la Mudros la 30 octombrie 1918 au insemnat de fapt sfarsitul Imperiului Otoman. Armata a fost demobilizata iar pentru Stramtori s-a stabilit un statut de ocupatie militara. In caz de tulburari, aliatii aveau dreptul sa ocupe orice punct strategic din Turcia. S-a dorit chiar impartirea Turciei propriu-zise, nu doar a teritoriilor arabe care au facut parte din componenta imperiului. Rand pe rand au fost ocupate, in 1918-1919, Anatolia de sud-est si Cilicia (de trupele engleze), Adalia (de italieni) si Smirna (de armata greaca, sub protectia flotei engleze). In aceste conditii, turcii s-au ridicat la lupta pentru apararea independentei. Actiunile impotriva interventiei straine au fost legate de lupta impotriva sultanului si a ramasitelor feudale din viata politica si economica. Aceasta a conferit revolutiei turce un caracter national-burghez.

Conducerea revolutiei a apartinut burgheziei nationale anatoliene.
Nucleul central a fost reprezentat de cercurile intelectuale, mai ales ofiteresti, din randul carora s-a ridicat un remarcabil militar si om politic, Mustafa Kemal.

In vara si toamna anului 1919 au avut loc congrese ale organizatiilor national-burgheze, numite 'societati de aparare a drepturilor'.

Drept raspuns la aceasta situatie, trupele aliate anglo-franceze au ocupat Constantinopolul, Parlamentul a fost dizolvat, numerosi militanti pentru independenta fiind arestati si deportati in insula Malta. Parlamentul s-a reintrunit la Angora (Ankara) si s-a proclamat Mare Adunare Nationala - autoritate suprema unica in conducerea treburilor tarii. Sultanul a fost declarat 'prizonier necredincios' intrucat se impotrivea oricarui proces de reforma, facand astfel jocul ocupantilor.

In septembrie 1919, Congresul de la Sivas a unit toate societatile locale intr-o Societate nationala de aparare a drepturilor Anatoliei si Rumeliei. A fost ales un Comitet Reprezentativ, in frunte cu generalul Mustafa Kemal. Tentativa sultanului de a-l aresta a esuat. Din ziua de 13 septembrie a aparut la Sivas ziarul 'Iradei Milliye' (Vointa Nationala), care propaga idealurile miscarii nationale turce.

Comitetul Reprezentativ, cu sediul la Ankara, a cerut la sfarsitul anului 1919 convocarea unui nou Parlament turc (medjlis). La 28 ianuarie, acest parlament a votat Pactul National, programul miscarii kemaliste. El prevedea: mentinerea integritatii granitelor fixate in 1918, deci a regiunilor locuite de turci (Tracia orientala, zona Stramtorilor si Anatolia); sa formeze un stat national turc suveran si independent; inlaturarea controlului strain; asigurarea securitatii Constantinopolului si reglementarea ulterioara a regimului Stramtorilor de catre o conferinta a tarilor interesate.

Sub presiunea puterilor Antantei, sultanul Mehmet al VI-lea a semnat
insa tratatul de pace de la Sčvres. Anturajul sau s-a compromis astfel
si mai mult, pentru ca tratatul prevedea impartirea Turciei intre
puterile invingatoare. Francezii au ocupat provincia Adana; englezii
au retinut Urfa, Marasa si Ayntab; italienii provinciile Adalia si
Konia. Constantinopolul a dobandit statutul unui oras international,
sub protectorat anglo-franco-italian.

Marea Adunare Nationala de la Ankara a declarat ca nu recunoaste pacea
impusa. Multi ofiteri si intelectuali au aderat la miscarea kemalista.
Intre Ankara si Constantinopol ruptura era totala. In ianuarie 1921,
aceasta adunare l-a ales pe Mustafa Kemal presedinte al ei si sef al
statului.

Membrii Adunarii Nationale de la Ankara au aratat ca nu vor lua in
considerare nici una din conventiile incheiate intre sultan si
puterile occidentale. La indemnul reprezentantilor puterilor straine,
sultanul Mehmet al VI - lea a decis scoaterea in afara legii a
generalului Kemal si a ordonat 'armatei califului' sa ii pedepseasca
pe rebeli. Astfel, a izbucnit razboiul civil. Dupa lupte grele, armata
sultanului a fost nimicita in toamna anului 1920. Soldatii si ofiterii
au trecut in masa de partea revolutionarilor. Franta s-a desolidarizat
treptat de interesele aliatilor sai in Turcia. Prestigiul si
interesele nu ingaduiau insa indeosebi Angliei sa renunte total la
actiunea din Turcia, mai ales ca regiunile petroliere din Mossul, care
i-au fost cedate anterior de sultani, se aflau in primejdie.

In sprijinul intereselor Angliei, Grecia a fost statul care a oferit
sustinere militara. Armata greaca, inarmata si aprovizionata de
englezi, incepuse inca in iunie 1920 operatii militare si a ocupat
Adrianopolul. Grecia revendica teritorii din Turcia europeana si de pe
litoralul Asiei Mici.

In aprilie 1921, turcii au obtinut primele succese impotriva armatei
grecesti la Inönü, sub comanda lui Ismet pasa. Pe plan
politico-diplomatic, Turcia a fost sprijinita in toata aceasta
perioada de Rusia sovietica. In iunie 1921, Italia a evacuat Adalia
iar in octombrie 1921 s-a semnat un acord care a pus capat starii de
razboi intre Franta si Turcia. Trupele franceze au fost evacuate din
Cilicia iar guvernul de la Paris a recunoscut de facto guvernul lui
Mustafa Kemal. Atitudinea Frantei si Italiei a nemultumit in schimb
Anglia, fapt care reflecta contradictiile dintre Marile Puteri in
aceasta perioada.

La 13 septembrie 1922, dupa mai multe batalii cu trupele grecesti,
armata turca a reusit sa reocupe Smirna, deschizand drumul spre
Constantinopol si Stramtori. Razboiul greco-turc a luat sfarsit prin
incheierea armistitiului de la Mudania (11 octombrie 1922).
Tratativele, care au preliminat tratatul de pace, au avut ca rezultat
evacuarea imediata a grecilor din Tracia, apoi parasirea treptata a
Istanbulului si a tuturor teritoriilor cu populatie turca ocupate inca
de trupele Antantei. Tratativele au fost initiate de generalul englez
Haringtone, care i-a relevat lui Kemal ca nu este dispus sa se bata
pentru stapanirea Istanbulului sau apararea grecilor. Prin armistitiul
de la Mudania, Turcia a scapat de umilinta stapanirii straine,
infaptuind astfel punctul principal din programul miscarii kemaliste.

La 2 noiembrie 1922, Adunarea Nationala l-a detronat pe sultanul
Mehmet al VI-lea si a desfiintat guvernul fantoma al acestuia de la
Istanbul, care slujea fara rezerve politica engleza. Adunarea
Nationala a decis apoi desfiintarea sultanatului si a declarat caduc
Imperiul otoman, prin nasterea unui nou stat turc, a carui
suveranitate urma sa apartina exclusiv vointei poporului.

Prin tratatul de pace de la Lausanne (23 iulie 1923) s-a recunoscut
Turciei suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala, fiind
inlocuite astfel prevederile nefavorabile din tratatul de la Sčvres.

La 29 octombrie 1923, Turcia a fost proclamata Republica, cu capitala
la Ankara. Vechea capitala, Constantinopol, a fost condamnata sa
decada lent, pastrand doar nostalgia unei splendori apuse.
Presedintele Republicii a fost ales Mustafa Kemal iar premier - Ismet
-pasa. Ales presedinte al noului stat, Kemal a continuat sa exercite
si atributiile de presedinte al Marii Adunari Nationale, generalisim
al armatei si sef al singurului partid, Partidului Poporului.

In martie 1924 a fost abolita si institutia califatului. Cei
nemultumiti de guvernarea lui Kemal (preoti conservatori, ofiteri in
disponibilitate, fosti demnitari ai sultanului etc.) si de realizarea
programului sau de reforme, s-au adunat in jurul califului Abdul -
Medjid, care era nepotul sultanului detronat. Doi principi indieni
musulmani au trimis in acelasi timp un protest scris impotriva
amestecului guvernului civil in atributiile califului, seful spiritual
al islamului. Publicarea acestei note de protest in jurnalele din
Istanbul, inainte de a fi remisa conducatorului Republicii, a indignat
opinia publica, care a vazut in aceasta o manevra a statelor straine.
Speculand aceasta indignare si dupa ce s-a informat despre starea de
spirit a armatei, la 1 martie 1924 Kemal a propus Marii Adunari
Nationale decretul de desfiintare a califatului, care a fost adoptat
in unanimitate la 3 martie. Califul si alti reprezentanti ai dinastiei
osmanice au fost expulzati. S-a realizat de fapt o noua structura
politica, cu caracter laic, prin limitarea rolului religiei la o
chestiune de constiinta individuala. Viata publica interna a fost
clarificata si s-au stabilit raporturi de intelegere cu puterile
straine.

La 20 aprilie 1924 a fost votata si o noua Constitutie, care
consfintea trecerea puterii in mainile burgheziei turce.

A fost introdus in paralel un intreg ansamblu de reforme pentru
modernizarea, 'europenizarea' si laicizarea statului. Intuitia
politica a lui Mustafa Kemal l-a determinat sa se foloseasca in
procesul reformelor sale de metoda anchetei personale in satele,
targurile si orasele Turciei. Reprezentati ai administratiei au facut,
din ordinul sau, anchete similare. Treptat, a fost interzisa poligamia
(femeile au primit totodata drepturi politice si sociale in deplina
egalitate cu barbatii), portul turbanului, a fesului si a voalului.
S-a admis ca turbanul sa fie purtat doar de slujitorii bisericii. A
fost introdus calendarul gregorian si noul sistem cronologic; duminica
a devenit ziua de sarbatoare oficiala din saptamana. Au fost elaborate
un nou cod civil (dupa model elvetian) si un cod penal (1926).
Alfabetul latin a luat locul celui arab (1928) iar limba turca a fost
purificata de termeni straini (arabi, persani si grecesti). S-a
adoptat cadastrul si sistemul metric. Biserica a fost despartita de
stat iar bunurile bisericesti au fost nationalizate (1928). S-a
suprimat scoala bazata pe Coran si tribunalele religioase. S-a
introdus casatoria civila si numele de familie ereditar (adaugarea
distinctiei patronimice, cel dintai exemplu fiind dat chiar de Kemal,
caruia Marea Adunare Nationala i-a decernat numele simbolic de Atatürk
- 'parinte al turcilor'). Turcii au renuntat pana si la traditionalul
fes rosu, cumparand zeci de mii de palarii moderne de pe piata
mondiala.

La Ankara a fost creata o universitate si s-a elaborat o lege de
unificare a invatamantului, renuntandu-se la sistemul de invatamant
islamic (Medrese - scoli populare musulmane). S-a dezvoltat
invatamantul tehnic. Instructia si educatia au fost asezate pe o baza
laica si nationala. S-au facut primii pasi pe calea modernizarii
agriculturii si s-a trecut la construirea unei retele de drumuri si
cai ferate. A fost elaborata de asemenea o lege de incurajare a
industriei.

Tot acest progres s-a realizat pe baza efortului national,
neapelandu-se la ajutorul creditelor straine, pentru a se inlatura
orice posibilitate de tutela. Un nationalism economic riguros a
prevalat in toate tranzactiile si afacerile.

O atentie speciala a fost acordata armatei. Disciplinata si bine
antrenata, armata a fost un element esential in viata Turciei.
Cheltuielile militare absorbeau mai mult de jumatate din resursele
bugetare ale tarii.

Aceste masuri au intampinat si opozitia unor cercuri ale marilor
latifundiari si clerului superior, care au creat in 1924 Partidul
Progresist Republican. Ei se opuneau politicii duse de Partidul
Popular (mai tarziu denumit Partidul Republican al Poporului)
organizat de Kemal si doreau restaurarea califatului si sultanatului.
Represiunea impotriva acestei opozitii a fost insa necrutatoare iar
Partidul Progresist Republican a fost interzis.

In toamna anului 1930, Kemal a decis insa personal infiintarea unui
partid politic de opozitie: Partidul Liberal Republican. A fost o
incercare abila, prin care dorea sa afle nemultumirile din tara, sa
controleze activitatea guvernului si functionarea aparatului
administrativ, prin intelegerea starii reale de spirit a opiniei
publice. Dar infiintarea acestui partid, desi a fost realizata chiar
de apropiati ai lui Kemal, a determinat neintelegeri, renasterea
opozitiei preotilor, dervisilor si seicilor si chiar incaierari in
Marea Adunare Nationala. Kemal a renuntat la continuarea
experimentului democratic, inspirat dupa modelul britanic, constatand
ca poporul turc nu era maturizat pentru adoptarea si functionarea
jocului clasic al parlamentarismului. Ca urmare, Partidul Liberal
Republican a fost dizolvat.

Criza economica din 1929-1933 a afectat mai putin Turcia, tara cu o
economie predominant agrara, decat alte state europene cu structura
similara. Situatia se explica prin masurile severe ale guvernului de
reducere a importului si prin exportul de produse agrare, indeosebi
tutun si fructe, al caror pret a scazut mai putin pe piata mondiala
comparativ cu cel al cerealelor si bumbacului.

Dupa perioada crizei, statul a incurajat capitalul national privat in
industrie si constructii. Prin 'Planul de 5 ani' adoptat in 1934, s-a
prevazut construirea unui sir de intreprinderi de stat, mai ales in
domeniul industriei usoare (combinatele de la Kaiseri si Nazilli,
fabricile de celuloza si hartie de la Ismir si Istanbul, fabricile de
textile de la Brussa, Eregli, Malate etc.). S-a dezvoltat in paralel
si sistemul bancar.

Statul a rascumparat toate concesiunile straine din tara, inclusiv
transporturile pe calea ferata si industria extractiva.

Pana la moartea sa, la 10 noiembrie 1938, autoritatea lui Mustafa
Kemal Atatürk a ramas nestirbita, acesta exercitand un regim
autoritar, pe care insa a reusit sa il armonizeze cu necesitatea
afirmarii suveranitatii nationale, a dezvoltarii economice si a
implantarii unui nou mod de viata. Dupa Atatürk, la conducerea
statului si a Partidului Republican al Poporului a fost ales Ismet
Inönü (care si-a luat ca patronimic numele localitatii unde a repurtat
victoria contra trupelor grecesti).

In planul politicii externe, in 1932 Turcia a intrat in Societatea
Natiunilor. A facut parte din Intelegerea Balcanica (din 1934).
Conventia de la Montreux (1936) a restabilit deplina suveranitate a
Turciei asupra Stramtorilor, a permis remilitarizarea acestora si a
asigurat securitatea tarii prin normele prevazute pentru trecerea
vaselor de razboi prin Bosfor si Dardanele.

La 8 iulie 1938, Turcia a semnat cu Irakul, Iranul si Afganistanul,
Pactul de la Saadabad, prin care s-a stabilit o solidaritate politica
intre cele patru state musulmane. Preocupata de propria securitate,
Turcia a evitat sa se plaseze in mod hotarat de partea Angliei,
Frantei sau Germaniei.

Reformele patronate de Kemal Atatürk au fost inspirate din modelul
vest-european. In perioada celor doua decade interbelice, Turcia a
fost dominata covarsitor de personalitatea sa viguroasa. Principalul
artizan al Turciei moderne s-a stins din viata la 10 noiembrie 1938 in
palatul Dolmabahce de pe malul Bosforului. Om politic genial, general
cu insusiri aparte, cu o anumita asprime si tendinte dictatoriale
generate de imprejurarile extreme carora a trebuit sa le faca fata,
Kemal Atatürk a fost fara indoiala una din cele mai stralucite,
originale si prolifice personalitati ale epocii contemporane.


Oro-

geneza

0

NEOZOIC

(70 mil. ani)

CUATERNAR

glaciatie

Aparitia omului (etapa antropica)

Orogeneza alpina

Formarea lanturilor pacifice

Formarea sistemului alpino-hymalaian

25

NEOGEN

(25 mil.)

aridizare

70

PALEOGEN

(45 mil.)

Climat

subtropical

Dezvoltarea mamiferelor

140

MEZOZOIC

(155 mil. ani)

CRETACIC

(70 mil.)

Clima calda

Aparitia mamiferelor

Dezvoltarea pasarilor

185

JURASIC

(45 mil.)

Clima calda si umeda

Apogeul reptilelor

225

TRIASIC

(40 mil.)

Clima subdesertica in N si clima umeda in S

Alge calcaroase