Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Literatura


Qdidactic » didactica & scoala » literatura
Balada in literatura romana - specia genului epic ca poem narativ



Balada in literatura romana - specia genului epic ca poem narativ


Balada

(lat. ballare, pe filiera provensala, ballada "dans" / "cantec"; cf. fr. ballade


Balada este specia genului epic infatisandu-se ca un amplu poem narativ, fara a exclude si unele accente lirice, unde, in general, se proiecteaza un eveniment eroic, avand protagonisti, fie din timpuri istorice, fie din vremuri legendare, mitice, sau fantastice, fie din realitatea imediata.

In literatura romana, specia este multimilenar si bogat reprezentata atat in sfera oralitatii Pe-o Gura de Rai / Miorita (cu peste 1600 de variante; cele din Crisana Ieste-un munte cu oi multe, Santu-si trei pacurarasi etc. au conservat elementele de ceremonial / ritual eroic-funerar ce de-aproape sase milenii se dateaza in spatiul Dacoromaniei arheologic si cu C14 , inca din orizontul cultural / civilizatoriu al anului 3400 i. H. - cf. TIR, I, 222 Mesterul Manole (conservand mitul fundamental pelasgo-thraco-dacic / valahic, sau dacoromanesc, al jertfei zidirii, atestat arheologic in Dacoromania, de-aproape sapte milenii, mai exact, din orizontul anului 4950 i. H.), Soarele si Luna, Toma Alimos (Salymos = "eroul / omul Soarelui-Mos / Tatal-Cer, sau Zalmoxis"), Corbea, Iancu Jianu, Radu Calomfirescu, Pintea Viteazul, Constantin Brancoveanu, Ghita Catanuta etc. , cat si in sfera culta Andrii Popa de Vasile Alecsandri, Nunta Zamfirei de George Cosbuc, Pintea de St O. Iosif, Rica de Miron Radu Paraschivescu, Balada trupului care s-a frant pe roata de Radu Gyr, Mistretul cu colti de argint de Stefan Augustin Doinas, Moartea caprioarei de Nicolae Labis, Balada neincoltita de Nichita Stanescu, Jiana de Ion Pachia Tatomirescu, Balada lui Ion de Octavian Blaga etc.




Baladele sunt clasificate dupa raportul narator-subiect in: (1) balade istorice («Constantin Brancoveanu», «Radu Calomfirescu» etc.), (2) balade cavaleresti-zalmoxiene («Toma Alimos», «Corbea», «Gruia lui Novac», «Iovan Iorgovan» etc.), (3) balade haiducesti («Iancu Jianu», «Pintea Viteazul» etc.), (4) balade fantastice («Soarele si Luna»), (5) balade legendare («Mesterul Manole»), (6) balade pastoresti («Pe-o Gura de Rai» / «Miorita», «Fata de maior», «Codreanu» etc.), (7) balade familiale («Brumarelul», «Craisor cu mult dor», Ghita Catanuta ) etc.    


Balada a intrat in atentia "gandiristilor", indeosebi a lui Nichifor Crainic si a lui Radu Gyr, inca dintre anii 1927 - 1930, deoarece in aceasta specie s-au conservat mituri fundamentale dacoromanesti: in «Mesterul Manole» mitul jertfei zidirii si in «Miorita» / «Pe-o Gura de Rai» mitul mioritic, ori, mai exact spus, mitul armonizarii partii in sacrul intreg cosmic etc.

"Gandirismul" baladesc al lui Radu Gyr. Exploatarea resurselor eposului eroic dacoromanesc de catre Radu Gyr isi releva prima rodire in volumul Plange Stramba-Lemne din 1927: «Dupa cum anunta titlul subliniaza Ov. S. Crohmalniceanu sunt puse sa vorbeasca aici personajele basmelor noastre; ne intretin pe rand: Stramba-Lemne, Sfarma-Piatra, Muma Padurii, Ileana Cosanzeana, Fat-Frumos, Zmeul, Statu-Palma, Alb si Verde Imparat. Prin monologurile uriasilor ajungem iar la o lirica a "voiniciei", care simte nevoia unei violente cheltuiri de forta fizica. Stramba-Lemne se lauda ca a facut "sa trosneasca" viata, strangand-o in bratele lui (Chiot urias). Izvoarele unor atari puteri sunt anteice, caci gigantul, in momentele de cumpana, racneste: Dar tu, pamant, m-ajuta si te crapa / Si da-mi din seva ta sa beau o gura / Sa dau de-a rostogolul cerul greu, / Si-un munte insfacand cat noua turle / In frunte sa-l tintesc pe Dumnezeu, / Sa tune patru zari, cand o sa urle ! ("Geamat de urias"). Poetul traieste existentele inaintasilor, comunicand cu ei in acelasi duh al solului natal. Copil, a smaltuit candva oale de lut, punandu-si in sunetul lor sufletul ("Dacul"); pe vremea navalirilor barbare, a oftat adanc, privind pustiirea tarii si a scornit doina ("Jupanul"); in chilia unei manastiri, a scris psalmi romanesti si pentru asta a fost tarat prin judecati si zdrobit apoi pe roata ("Calugarul"); la curtile boierilor olteni, a cantat sub cerdacuri, dar, fiindca a facut sa planga o doamna, ascultandu-l, sotul ei a pus sa fie tras in teapa ("Guzlarul"). Radu Gyr are mereu la indemana metafora si poseda  un talent de a versifica remarcabil. () putem izola din Cerbul de lumina (1928), mai ales, excelentele momente lirice, cum e urmatorul care sugereaza printr-o galopada nebuna insinuarea in suflet a unui sentiment nelinistitor: Se sfasia amurgul in pomii de margean. / Izbea in zare vantul de fier, ca un ciocan, / Si se zbateau artarii aprinsi, ca sa se stinga // Atunci, luandu-mi pusca si roibul fara chinga, / pornii spre Olt in goana De-aici, din stufarisuri, / mi se parea ca toamna ma cheama cu taisuri / de strigate de lisiti si gemete de plopi / Din vagauni, din mlastini, din balarii, din gropi, / iesea, adanca, seara, vuind, ca o bulboana.. (CrohL, II, 166 sq.). Un rafinat expresionism "traditionalizat dacoromaneste", cu extraordinare metafore plasticizant-revelatorii, se remarca si in volumul Cununi uscate (1938), determinandu-l pe criticul / istoricul literar Ov. S. Crohmalniceanu sa mai noteze: «metaforele "sublime" sunt raspandite cu nemiluita: o cararuie "unduieste pe langa vis" si "piere in fildes"; crinii sunt "ciobani de borangic"; carciumarese rosii tin hanurile lor deschise pentru ganganii zvelte; craitele sfioase au "carne de madona"; "amfore cu zari" se rastoarna peste un "ostrov de lenese candori"; pomii, intinzand "aripe albe", par "vulturi de clestar"; in seara "roza", luceferii, ca "paunii", ii ciugulesc poetului din maini. El e prin excelenta seniorul acestui domeniu feeric: "Radu, cneazul gandacilor ceresti", "Gyr printul trist si lenes, domnind prin busuioc", "vataf peste lacuste si lalele si logofat pe crinii de gheata si topaz". La sentimentul chtonic ne conduc adevarate orgii horticole (CrohL, II, 163). O prima etapa resurectional-baladesca dacoromaneasca din secolul al XX-lea, mai precis, dintre anii 1927 si 1943, este cea "programatic-gandirista". Radu Gyr a incununat programul de la «Gandirea» privitor la revitalizarea speciei, a baladescului, in anul 1943, cand a reusit sa publice, in ciuda vremurilor vitregitoare ale razboiului, un celebru volum de Balade, structurat pentaciclic: Fuga Lupului, Cantece, [ara, Manastiri si Fantana cu pandur. Potrivit credintelor ramase in sfera Crestinismului Cosmic specific Valahilor / Dacoromanilor, desigur, din Zalmoxianism sufletul eliberat / descatusat din "temnita trupului pamantesc" se indreapta ("calauzit" de fapturile psihopmpe "specializate" pe formele de relief spiritual ale Dacoromaniei Vidra Latratoare, in zona matcii dunarene si a campiei, Lupul pentru zonele deluros-muntoase etc.) din Matca in sacrul Munte / Cogaion, trece prin Gura de Rai ("andreonul" salmosian / zalmoxian), unde-i Creierul Muntelui de-aici inaltandu-se (gratie Bradului / Axis Mundi, ori pasarilor psihopompe, Maiastrele Privighetoarea, Ciocarlia, Pajura etc.) in Luna (= Sora Soarelui / Spuma Laptelui), pe fata-i nevazuta, putandu-se metamorfoza si in Varcolac (cf. VMR, 303). In poemul ce da titlul primului ciclu din volumul publicat de Radu Gyr in 1943 Fuga lupului faptura mitica din steagul stramosilor cu stiinta de a se face nemuritori, Lupul, simbol al sufletului in traiectoria-i teluric-celesta, este surprins de poet in superb-expresioniste tonalitati baladesti: Muscand paznicul, din cusca lui, spre munte, / lupul ca o flacara-a tasnit / Tremura padurile pe frunte / cu inelul brumelor sfintit. // Luneca din bahnele cetoase / miros vanat de salbateciuni. / Vantul sur, pe labe somnoroase, / se taraste ca o fiara prin solduni. // Lupul fuge. Zari ii cad in blana. / Crengile: arcane, sbilturi, bice. / Brazii clatina albastra lor capcana, / din puhoaie il stropesc alice. // Indarat, se surpa vremea cu lung vuiet / ca o stanca prabusita. Jnepii fug. / Noaptea zornaie. Adancurile suie. / Rape-l beau. Si piscurile-l sug. // Dar ajuns pe muschiul varfurilor aspre, / cerul viu ii curge pe spinare / si vazduhul galgaind de astre / il cuprinde-ntr-o lichida-mbratisare. // Langa lup se gudura zanoage, / Feriga se bucura ca-l simte, / vizuini flamande si barloage / cu urechi ciulite-i sar 'nainte. // Parul ca o ceata grea pe spate / se sbarleste de tacere si de veac. / Stancile ii joaca-n ochi, mirate, / botul linge umbrele, buimac // Sta pe muchea gresiilor crunte, / naucit de spatiu si de piatra. // Rosie si ratacind in munte, / luna vine din prapastii, speriata. // Lupul musca, lacom, carnea lunii, / dintii se implanta si sfasie, / si, rupand ca dintr-o prada vie, / de pe bot ii curge sangele genunii. (GyB, 13 sq.). In ciclul secund, Cantece autorul trece prin rafinariile estetic-expresioniste motive din doine / balade dacoromanesti (1. «Cucuruz cu frunza-n sus», 2. «Pasare galbena-n cioc», 3. «Cararuie, cararuie», 4. «Inelus-invartecus», 5. «Frunza, frunza de cucuta», 6. «Bate vantul vinerea», 7. «De trei ori potcovii calul», 8. «Doi voinici trec peste Jii», 9. «Codrule», 10. «Sus, pe dealurile Cernii», 11. «Ziurel de ziua», 12. «La poarta lui Stefan-Voda», 13. «Printre cimbru si susai» etc.), purtand receptorul in cele mai ozonate sfere ale catharsis-ului: Inelus-invartecus, / moarte, joc cu lunecus, / in ce inelar cazusi ? // Juvaerul tau de fum / toate le preschimba-n scrum, / ca podoaba-ti de naluca / pica-n deget si-l usuca // Inelus-invartecus, / cu smaragdul jucaus, / zambetele cu livezi / cum le stingi si le-nnoptezi ? / Mainile, de ce le-nchizi / sub un zarzar cu omizi ? («4» / GyB, 39); uneori, in reverberari "molcom-thanatic-eroice", cu Jiul aidoma funebrului vad / rau styxial, dar implantat prin sacrele-i izvoare in baza Cogaionului: Jos in vad, la ragalii, / doi voinici trec peste Jii. // Unul canta dor de duca / pe-un carlan ca o naluca, / alb ca viscolele lunii, / alb ca-n Joia Mare prunii // Altul tace si pe fata, / ii sta gandul ca o ceata. / Tace si-n frunzar se stinge, / pe un murg ca de funinge. // Jos, in vad, la ragalii, / doi voinici trec peste Jii. // Canta unul. Lunca lina, / miruie-mi-l cu sulfina. / Crengile, miresele, / peste doru-i tese-le. / Noaptea cu poenele, / graurii cu penele, / sa-i sfinteasca genele. // Tace altul. Si cum tace, / gem, in calea lui, rastoace. / Unde-i calca murgul, pune / numai somn si uscaciune. / Iarba sfaraie, intoarsa, / frunza sta cu pleoapa arsa. // Jos, in vad, la ragalii, / doi voinici trec peste Jii. // Unul canta Ce zapada / i-nfloreste-n trup livada ? / Care stea in piept ii canta ? / Ce gradini il vor la nunta ? / Care-amieze padurete / mi-l asteapta sa-l rasfete ? / Haiduceste,-mparateste, / viata lui cu cerbi goneste. // Canta. Si cu el in zare / merg gradinile calare. // Altul tace. Merge, unde ? / Catre ce valtori rotunde ? / Care noaptea mi-l inghite / cu tristetile-otravite ? / Care joagare ca fierea / vor sa-i rontaie tacerea ? // () / Unul tace, altul canta, / si cum trec si-n zari se-mplanta, / luna prin zavoi se pierde / ca o sea de aur verde. («8» / GyB, 47 sq.). In ciclul al treilea, [ara, «vechi taram cu doine leganate, / unde Corbea putrezea in ocne joase, / intre vipere ca barnele de groase / si-ntre broastele cat plostile umflate», cu «iezare cu funduri de vioara, / peste gresii, peste zale de bicaz», cu apele in «chiote albastre de pandur», dand «buzna-n dimineti / cu spinari sbarlite de mistreti / si lichide vulpi de aur pur», cu suis de «rai pe un picior de plai, / ca sa vina heruvimi sa-si moaie-n roua / nufarul calcaiului balai», cu muntii arzandu-si «rarunchii in uzina», cu «codri-adanci si campul cu tarlale», ducandu-se pe cai ferate, la orase, «ca sa linga cerul, cu furnale, / pantec de cuptoare sa ingroase», cu toamna-visterie a tandarilor «din viori de chihlimbar», lasandu-te sa calci «peste bratari si-aurarie», sa mergi «prin curcubeie si prin jar», caci «meri de purpura se scutura de stele / si Brumar miroase-a tuica si-a podgorii», cu «umbra zimbrului din fum de leaturi», in [ara, unde «horbote-au suflat pe zari de miere / manastiri de crin si de topaz», intr-un profund patriotism, suntem intampinati de "icoane" de Dac, aprinzandu-si nestemata "in limpezimile zborului de sageti" («Dacul» GyB, 73), de Descalecator, "pornind la vanatoare" cand soarele i s-a parut «un cap de zimbru» (Descalecatorul GyB, 75 de Ctitor-de-Manastiri, de Tiparitor-de-Bucoavne, de Zidar-de-Arges, de Cronicar, de Mot, ori de icoanele domnilor / "regilor" fundamentali ai Dacoromaniei Nord-Dunarene: Basarab, [epes, intruchipare a inaltului spirit justitiar dacoromanesc peste ultima jumatate de mileniu (cf. [epes GyB, 81 Stefan cel Mare, Ioan Voda s. a., de icoanele sfintilor-carturari dacoromani: Popa Ion Romanu de Sampetru, Sincai, Muresan s. a. (cf. GyB, 79 In ciclul al patrulea, cinci balade sunt dedicate urmatoarelor manastiri fundamentale dacoromanesti din salba carpatin-cogaionica: Tismana, Cozia, Frasinei, Arnota si Manastirea-dintr-un-Lemn. Autohtonismul resurectional-baladesc-gandirist a culminat in anul 1943, in cel de-al cincilea ciclu, Fantana cu Pandur, unde, mai intai, protagonistul baladesc-liric ia intruchiparea puterii unui Salmos-Zalmas-Zalmoxis, alaptat de ursoaica, asa cum este surprins si intr-o celebra statueta cogaionica apartinand culturii Turdas-Vincea (cf. TIrel, XXV, 719) Sase ani am supt la maica / si-un alt an la o ursoaica. // Foaie verde a cucutii, / alti opt ani am supt din butii / vin cu sange de vultur, / sa-mi stea fruntea in azur, / vin cu sange gros de lup, / sa-mi sbarleasca panda-n trup. // Frang, pe dupa gat, un trunchi, / si-mi da codrul in genunchi. / In frigare coc jivine, / chem rastoacele cu mine. / Umbra 'nalta prin sloduni / mi-o ling pesteri si furtuni. / Birui rapele la tranta, / muntii ma poftesc la nunta. / Beau din plosca zarea-ntreaga, / indes luna in dasaga. / Cu turcana, turca vie, / Svarlu-n rai la San-Ilie. // Cantul meu in rotocoale / vajae si da tarcoale. / Suflu cer peste voroave, / din luceferi fac potcoave, / ca in grajdurile mele / roibii-s potcoviti cu stele / si ocale mari de vise, / pentru drumurile-nchise. // Noaptea, dorm pe-un brat de joarde / langa sufletul ce arde. / Si prin somnul cu poiene / ies, din lacuri, Sanziene. / Vin, uitandu-si apele, / sa-mi sarute pleoapele / si sa-mi dea comorile: / umerii cu zorile, / ochii cu livezile, / sanii cu zapezile, / gura cu margelele, / coapsele cu stelele («Vlaga», GyB, 135 sq.; slodun gorun / stejar brumariu Quercus pedunculiflora). Sunt in acest ciclu si alte capodopere ale baladescului gyrian: Corbea, Balada ghiocului cu moarte-n [arigrad, Ravas de la Calugareni, La Dragasani, odata, Balada trupului care s-a frant pe roata, Fantana cu Pandur, Domnul de Roua, Balada fetei de la Jiu, Balada fratelui care-a murit de ciuma etc.


Cercul Literar de la Sibiu si «resurectia baladei» din mai 1945. In primavara anului 1943, cativa studenti de la Universitatea Clujean-Sibiana, au format - inrazariti de prezenta, de spiritul lui Lucian Blaga - un cerc literar, unde s-au distins, intre nenumarati altii: Radu Stanca, Ion Negoitescu, Cornel Regman, I. D. Sarbu, Stefan Aug. Doinas, Eugen Todoran, Ovidiu Drimba, V. Iancu, Letitia Papu, Eta Boeriu, Francisc Pacurariu, Ioanichie Olteanu, Deliu Petroiu s. a. Gruparea este cunoscuta in istoriile literaturii sub numele de Cercul Literar de la Sibiu. "Actul de nastere" al gruparii, manifestul Ardealul estetic o scrisoare catre d. E. Lovinescu a "Cercului literar de la Sibiu", "un protest impotriva ideologiei oficiale", "o adeziune" la modernism / lovinescianism, a fost publicat la 13 mai 1943, de cotidianul bucurestean Viata (nr. 743). Marele critic literar interbelic a raspuns cu promptitudine; in numarul (757) din 27 mai 1943, aceeasi gazeta bucuresteana a publicat Raspunsul d-lui E. Lovinescu la scrisoarea "Cercului Literar din Sibiu". Din ianuarie 1945, gruparea literara de la Sibiu a avut si un organ de presa, Revista Cercului Literar, in primul numar fiind publicat si articolul-program, Perspectiva, din care spicuim: «Manifestul Cercului Literar, spre deosebire de cele care l-au precedat, ca expresie a orientarii generatiilor noi romanesti, n-a tins la initierea unui curent nou, la revolutionarea tiparelor literare, la formulari indraznete si la inventii frontale»; asadar, «aparent nici o vointa de inovare, nici un experimentalism, nici o veleitate avangardista; dimpotriva, o vointa de ordine, de incadrare in permanentele culturii; "estetii" Cercului de la Sibiu se situau, de la inceput, pe o mai larga platforma axiologica decat aceea a estetismului de care fusesera acuzati la aparitia Manifestului estetism ambiguu, dealtfel, al unor tineri scriitori care preconizau primatul esteticului in creatia si judecata literara, respingand in acelasi timp facilitatile unui estetism cultivat pentru gratiile unice ale esteticului; cautand "fenomenul artistic, orientari stilistice noi", "cerchistii" se puneau "in slujba valorilor nepieritoare" (); foarte moderni, fara sa ajunga la extremismul avangardei (), estetismul Cercului Literar ancora arta intr-o sfera care depaseste infinit artisticul si, in acelasi timp, dezancora arta lasand-o sa pluteasca in voie pe o mare a libertatilor estetice, jucandu-se prin ironie, parodie si cochetarie dezinvolta cu riscurile autoanihilarii artei; dovada cea mai peremptorie a acestui estetism ambiguu al poetilor si criticilor Cercului Literar din Sibiu o gasim in tezele "cerchistilor" privind resurectia baladei.» (Nicolae Balota Poezia, I, 388). In eseul Resurectia baladei de Radu Stanca, publicat in Revista Cercului Literar, nr. 5 / mai 1945, balada i se infatiseaza ca «o poezie lirica in care starea afectiva castiga un plus de semnificatie prin utilizarea unui material artistic invecinat (dramaticul (SAcv, 44), baladescul reprezentand «in fond, o stare lirica dramatica», «o stare perpetua de conflict dramatic», elementul dramatic fiind «de natura anecdotica», avand «conflict cu semnificatii poetice si nu dramatice (ca in cazul poeziei pur dramatice)» (ibid.)

Baladele lui Radu Stanca. In realitate, dupa cum demonstreaza propria-i creatie poetica, Radu Stanca (Sebes, 5 martie 1920 26 decembrie 1962, Bucuresti) a relevat capacitatea baladei specie prin excelenta a genului epic de "a se deghiza" in spatiile lirico-dramatice, cultivand trinomul baladesc: 1. lamentatia (eroului cu fruntea pe-o limita tragica: Lamentatia Ioanei d'Arc pe rug, Lamentatia poetului pentru iubita sa, Nocturna, Pistolul, Tristete inainte de lupta, Un cneaz valah la portile Sibiului etc.) alegoria-legendara (povestea intamplarii / evenimentului la cea mai inalta tensiune: Balada studenteasca, Buffalo Bill, Douasprezece umbre, Fata cu vioara, Regele visator, Trandafirul si calaul, Trenul fantoma, Turn inecat, Vraja vrajilor etc.) dramaticul eroic (adica "traditionalul baladesc dacoromanesc": Balada celor sapte focuri, Balada lacrimei de aur, Capul de fata, Cea mai frumoasa floare, Cosmarul tiranului, Domnita blestemata, Infidelul, Mica balada de dragoste, Pajul cu parul de aur, Razbunarea sarpelui, Sfatul tarii, Spada regelui etc.). N. Balota sublinia faptul ca «balada nu e pentru Radu Stanca un pretext istoric sau nu devine pe plan tematic o naratiune, ci un lied scenic; poetul se inchipuie Un cneaz valah la portile Sibiului, atat de vrajit de coralul fecioarelor cetatii, incat nu simte cum un dusman il injunghie; in alt poem asculta un cantec misterios de orga, transpus la 1707; intr-o balada studenteasca isi banuieste sfarsitul cantand moartea unui student inventator de visuri si practicant de alchimii erotice» (Poezia, I, 392) Dar balada care "l-a impus", care a ramas in memoria "cerchistilor" si a contemporanilor sai, indeosebi, prin presentimentul thanatic de dupa "fantastica masca" a eroului / autorului, este «Corydon»: Sunt cel mai frumos din orasul acesta, / Pe strazile pline cand ies n-am pereche, / Atat de gratios port inelu-n ureche / Si-atat de-nflorite cravata si vesta, / Sunt cel mai frumos din orasul acesta. // () // C-un tainic creion imi sporesc frumusetea, / Fac baie in cidru de trei ori pe noapte / Si-n loc de scuipat am ceva ca un lapte, / Pantofi cu bareta mi-ajuta sveltetea / Si-un drog scos din sange de scroafa nobletea. Marele castig al poeziei romanesti datorat resurectiei Cercului Literar de la Sibiu, indeosebi lui Radu Stanca, Stefan Augustin Doinas s. a., consta in extinderea sferei baladescului de la o "scara nationala" la o "scara planetara / cosmica". Ilustrativa in acest sens este si balada Turn inecat, turnul simbolizand axis mundi, avand in crucea-i celesta o craiasa adormita "de doua mii de ani", Runa, un soi zeiesc de "samanta a lumii", sortit a rodi dupa "cataclism" (aluzie, poate, chiar al doilea razboi mondial): Turnul dormea-ntre ape linistit / Si numai cateodata fete sumbre / Se abateau sub zidul lui tihnit, / Sa-l tulbure cu sulite si umbre. // Picior de om cu toate-acestea nu-i / Calca spirala scarii, unde Runa, / Samburul viu si pur, Regina lui, / De doua mii de ani dormea intruna. // () // Furtuna mare insa se lasa / Odata-asupra lui, si-atunci, salbatic, / Intrand pe geamuri, valul o fura / Si-o duse-n dar oceanului molatic. // Tot aplecandu-si trupul ca un trunchi / S-o caute-n abise, de pe maluri, / Turnul cazu-ntr-o seara in genunchi / Si se-arunca de dorul ei in valuri




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright