Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Literatura


Qdidactic » didactica & scoala » literatura
Elegie - specia genului liric in care sunt exprimate sentimente de regret



Elegie - specia genului liric in care sunt exprimate sentimente de regret


Elegie

(lat. elegia "cantec de doliu" / fr. élégie


Elegia este specia genului liric in care sunt exprimate sentimente de regret, de sfasietoare tristete / durere a fiintei umane ce are revelatia ireversibilei scurgeri a anilor / vietii si a apropierii ineluctabile de pragul thanaticului.


Elegia si-a precizat identitatea in literatura latina, in epoca lui August, cand si-a restrans continutul, de la simpla alternanta a unui hexametru si a unui pentametru, si de la dispunerea indiferent de continut in tiparul distihului (ca in literatura elina), la gama sentimentelor indurerarii / plangerii, ca in lirica lui Tibul, Propertiu, Ovidiu s. a. Astfel, s-a transmis prin epoca evmezica prin Petrarca, Ronsard (1524 1585) s. a. , spre secolul luminilor, cand specia s-a reinvigorat spre spiritul ei modern, gratie aportului unor poeti de o sensibilitate deosebita: englezul Edward Young (1683 1765), francezul André Chénier (1762 1794), germanii: Friedrich Gottlieb Klopstock (1724 1803), Johann Wolfgang Goethe (1749 1832) s. a.; maxima potentare lirica a elegiei s-a produs in secolul al XIX-lea, in corola imbogatita a speciei evidentiindu-se «polarizari pe motive ca singuratatea, despartirea de iubita, efemeritatea sau vidul existentei, moartea, caducitatea civilizatiilor; mai toti marii exponenti ai lirismului romantic sunt si autori de elegii, de la Lamartine la Hölderlin, de la Shelley la Leopardi; in noua structurare a poeziei, care are loc in etapele de evolutie ale modernismului, de la Baudelaire incoace, trebuie spus ca elegia, ca si celelalte specii ale genului liric, isi pierde, intr-un fel, limitele traditionale; astfel, incepand cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, la Verlaine sau Laforgue bunaoara, nu se mai poate vorbi de elegii propriu-zise, ci de versuri cu accente elegiace; diversificarea si nuantarea tot mai complexa a tristetii in poezie duc in secolul al XX-lea la manifestari insolite in materie, cu un Rilke, Trakl sau Esenin.» (DTL, 138).




In "decaedrul de aur" al elegiei romanesti isi arata monumentalitatea: Adio. La Targoviste de Gr. Alexandrescu, O fata tanara pe patul mortii de Dimitrie Bolintineanu, Mai am un singur dor de Mihai Eminescu, Moartea narcisului de Dimitrei Anghel, De-a v-ati ascuns de Tudor Arghezi, Elegie de George Bacovia, Gorunul de Lucian Blaga, Steaua somnului de Ion Vinea, Elegia a zecea de Nichita Stanescu; din lirica refluxgeneratiei postbelic-secunde, se alatura si Lilium breve Recviem pentru emisfera de aur de Ion Pachia Tatomirescu: «Maci sangerii / vor creste pe mormantul meu: / tu, fecioara cu umblet frumos caligrafiind / infinitul de crini ce-mi bate-n campul tamplelor, / tu, iubita mea cu ochi de-o necunoscuta lumina, / vei calca razele dese si fragede, / aplecandu-le in acoperisul meu de lut inradacinat / si nebanuitii mei dinti de-nrourati margarinti / te vor prinde imperceptibil / de calcaiul trandafiriu / iar tu te vei rosti usor, mireasa mea, / aur dureros de dulce !» (TLil, 43)




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright