FABULA Cainele si catelul de Grigore Alexandrescu, demonstratie

FABULA

Cainele si catelul

Demonstratie

de Grigore Alexandrescu

Fabula este specia genului epic, in versuri sau in proza, cu un singur fir narativ care prezinta o intamplare cu caracter moralizator; personajele sunt necuvantatoare sau obiecte, personificate; scopul este de a critica defecte ale comportamentului uman si tare sociale.

Grigore Alexandrescu, scriitor pasoptist, creeaza o serie de fabule prin care surprinde defecte ale societatii omenesti in general si tare ale celei romanesti, in special.

"Cainele si catelul" este o fabula in versuri, avand forma unei scenete, deoarece nu exista un preambul, cititorul asistand la evolutia directa a personajelor.

Titlul anunta protagonistii; observam ca cele doua substantive "cainele" si "catelul", apartin aceleasi sfere semantice. Diferenta consta doar in dimensiune, primul este mai mare, al doilea, mai mic. Relatia dintre personaje este de aparenta egalitate, sugerata prin conjunctia copulativa "si".

Tema fabulei este contrastul dintre esenta si aparenta.

Textul fabulei este conceput in doua parti. Prima cuprinde monologul adresat al lui Samson, interventia naratorului, dialogul dintre Samson si Samurache. A doua parte este constituita din morala fabulei.

Monologul lui Samson ilustreaza aparenta, acesta pledeaza pentru egalitatea dintre animale, indiferent de marimea lor. Pretinde ca el insusi are o descendenta nobila: "Si eu poate sunt nobil dar s-o arat nu-mi place", insa afiseaza o atitudine de falsa modestie. Vehiculeaza idei promovate in epoca pasoptista "tari civilizate", "lumea se ciopleste", "egalitate" care mai tarziu se vor transforma in demagogie politica.

Interventia naratorului cuprinde doua momente ale subiectului: expozitiunea si intriga. Aflam astfel ca Samson e un "dulau de curte, ce latra foarte tare" care se adreseaza unui ascultator pasiv: "un bou oarecare". Este fixata pozitia personajului in ierarhia ograzii, iar rolul lui este de a apara bunurile stapanului. Incantat de spusele dulaului, catelul Samurache intervine cu intentia de a-si arata admiratia fata de Samson.

Naratorul individualizeaza personajele prin nume proprii, Samson si Samurache, alegand o modalitate indirecta de caracterizare. Numele dulaului, Samson, are rezonante biblice; eroul mitic devine un simbol al intelepciunii si puterii fizice. Purtat de un asemenea personaj, numele isi pierde din stralucire. Samurache este un diminutiv care sugereaza pe de o parte talia mijlocie a cainelui, dar si statutul lui neglijabil in ierarhia curtii.

Daca Samson ilustreaza tipul ipocritului, prin antiteza, Samurache este exponentul naivului, al celui incapabil sa-si aiba propria opinie.

Dialogul din finalul primei parti scoate la lumina esenta. Samson il ameninta cu bataia pe bietul catel. Limbajul se schimba radical, in locul neologismelor din monolog, apar invectivele: "potaie", "lichea nerusinata" si o amenintate a corectiei fizice: "o sa-ti dam o bataie/ Care s-o pomenesti." Incercarea timida a lui Samurache de a-si justifica interventia este intrerupta cu brutalitate de catre Samson, care ii explica pe un ton amenintator ca egalitatea este apanajul celor puternici.

Morala apartine naratorului; are valoarea unei concluzii si pune in lumina defecte ale societatii: egalitatea, un ideal al democratiei moderne, devine uneori doar un slogan pentru a-i manipula pe creduli.

Desfasurarea actiunii din fabula "Cainele si catelul" se caracterizeaza prin dinamism, realizat nu doar prin succesiunea modurilor de expunere diferite, prin limbajul personajelor, ci si prin elementele de tehnica prozodica: rima imperfecta, creata prin jocul firesc al replicilor, ritmul trohaic alternand cu cel iambic si masura variabila.

Grigore Alexandrescu isi exprima dezaprobarea fata de aspecte ale vietii sociale intr-o maniera alegorica, satirica, apeland la aceasta specie a genului epic, fabula.