Fabula - istoria fabulei, fabula in Antichitate

Fabula

Fabula este o scurta povestire alegorica, de obicei in versuri, in care autorul, personificand animalele, plantele și lucrurile, satirizeaza anumite moravuri, deprinderi, mentalitați sau greșeli cu scopul de a le indrepta. Ea are urmatoarea structura: povestirea propriu-zisa si morala. Figura de stil folosita in general este personificarea.

Istoria fabulei

Fabula in Antichitate

Fabula era deja practicata in Mesopotamia cu 2000 de ani inaintea erei noastre. Tablete provenind din bibliotecile școlare ale epocii expun pe scurt povestea vulpii laudaroase, a cainelui nepriceput ("Cainele fierarului, neputand sa rastoarne nicovala, a varsat galeata cu apa."), de musca increzuta ("O musca care s-a așezat pe spatele unui elefant, il intreba daca putea s-o duca in spate sau daca ar trebui sa-și ia zborul"). Multe din aceste texte arata o evidenta afinitate spre proverbe și au o construcție antitetica ("Nu vorbești despre ceea ce gasești; dar despre ce ai pierdut zici la toata lumea ). Totuși, acestea nu au niciodata o morala explicita.

Fabula in Grecia

Prima fabula cunoscuta este "Privighetoarea și eretele", pe care o povestește Hesiod, in jurul secolului VIII i.Hr., in "Munci și zile". Este vorba de o biata privighetoare prinsa in ghearele unui erete (sau șoim) care, in plus, ii face morala. Aceasta fabula are rolul de a ne face sa meditam asupra noțiunii de dreptate, cu ajutorul unui raționament antitetic in care personajul principal exploateaza excesiv poziția de forța.

Fabula va lua amploare mai ales cu ajutorul lui Esop, care a trait in secolul VI i.Hr. și care e considerat "parintele fabulei".

In perioada clasicilor, Socrate insuși ar fi pus in versuri fabule de Esop, cat timp a fost inchis inainte de a muri. Ar fi explicat abordarea fabulelor astfel: "Poetul trebuie sa ia ca material miturile. [] De aceea am ales miturile la indemana mea, aceste fabule de Esop pe care le știam pe de rost, și pe care le-am luat din intamplare."

Demetrios din Falera publica prima antologie de fabule atestata istoric. Aceasta antologie, pierduta, a dat naștere la numeroase versiuni. Una din ele a fost pastrata sub forma unui ansamblu de manuscrise datand probabil din secolul I, și numita Augustana. La aceasta colecție se face de fapt referire cand se menționeaza astazi "fabulele lui Esop".

Din Grecia, fabula ajunge la Roma. Horațiu propune o adaptare remarcabila a "Șobolanului de oraș și șobolanul de camp" (Satire, II, 6), pe care unii critici o considera superioara versiunii lui Jean de La Fontaine. El va fi urmat de Fedru care va face din fabula un gen literar poetic.

Fabula era la moda in lumea greco-romana. In secolul IV, poetul roman Avianus ne lasa patruzeci de fabule, din care majoritatea sunt adaptari din Fedru, dar multe nu sunt atestate in nici o alta parte și sunt foarte bine construite.

Fabula in Evul Mediu

Fabula va continua sa se transmita pe parcursul intregului Ev Mediu prin intermediul autorilor de colecții ce semanau a pseudonime: Romulus, Syntipas, pseudo-Dosithea. Dar calitatea literara este sacrificata in numele moralei.

Tematica fabulei se va diversifica in mod considerabil datorita colecției Roman de Renart, ce aduna povestiri scrise de clerici anonimi din secolul XII. In aceste istorisiri inspirate din Ysengrinus, opera latina a poetului famand Nivard, lupta vulpii impotriva lupului servește ca pretext pentru o satira redutabila a societații feudale și a inechitaților sale. Fabula cedeaza aici locul unei comedii animale unde totul se intrepatrunde.

In secolul XII, Marie de France publica o culegere de 63 de fabule.

Influența indiano-araba

Fabula a cunoscut de asemenea un succes remarcabil in India, prin intermediul antologiei Pañchatantra. Redactata inițial in sanscrita, intre 300 i.Hr. și 570, aceasta antologie de fabule va cunoaște numeroase modificari. Una din versiunile derivate se numește Hitopadesa sau "Indrumarea utila". Gasim aici animalele intalnite in mai toate fabulele: magarul, leul, maimuța, șarpele ș.a.m.d, singura diferența fiind șacalul ce joaca aici rolul vulpii. Aceasta va influența Occidentul in sensul unui progres complex. Mai intai circuland in Persia și tradusa in araba, de catre Ibn al-Muqaffa' cu titlul Kalila wa Dimna (Kalila și Dimna), va fi apoi tradusa in ebraica, apoi in latina, purtand titlul Directorium humanae vitae (1280). Moș Poussines o va traduce la randul sau in 1666 sub titlul de Specimen sapientiae Indorum veterum. O versiune persana va fi tradusa in franceza la 1644, purtand titlul de Carțile luminilor sau Purtarea regilor, alcatuita de ințeleptul Pilpay Indien, tradusa in franceza de David Sahid, din Ispahan, capitala Persiei (numele traducatorului este de fapt un pseudonim al lui Gilbert Gaulmin). Aceste opere vor sta la baza unor fabule de La Fontaine, și anume "Vaca de lapte și caldarea de lapte" și "Țestoasa și cele doua lebede". Sub titlul 'Kalila și Dimna sau Poveștile lui Bidpai', va cunoaște o versiune și in limba romana datorata lui George Grigore (Editura Polirom, 2010).

Analiza: Tesuturile - tesutul epitelial, tesutul conjunctiv, tesutul nervos Eseu: Structura genomului la procariote

Turnavitu este un slujitor natang si pagubitor. Colaborarea lor se termina cu razbunarea slujitorului, care arde rochiile lui Ismaïl.

Emil Gayk incepe cu un portret descriptiv si impresionist.

Gayk semana cu o pasare, fiind gata sa ciuguleasca pe cineva, dar este si un civil care poarta un semn militar, un sustinator de arma pe un umar. Civismul devine egal cu militarismul sau violenta. Umanoidul-pasare are doua capete, ca si alte fapturi si lucruri la Urmuz. Intra in categoria folclorica a capcaunilor.

Gayk: feminoid; faptura acvatica, inoata 23 de ore pe zi.

El face cariera politica, prin discursurile sale originale, paradoxale, cuceritoare. Sustine "sa luam Transilvania fara transilvaneni", ori sa luam trei kilometri, dar liniari si exteriori, din Nasaud, cu ajutorul Vaticanului.

Cotadi si Dragomir.

Cotadi este ca un melc, legat la propriu de casa. Periodic, trece prin metamorfoze fizice. De doua ori pe an, el isi dubleaza latimea si devine straveziu. Metamorfoza, cum se vede, este una contrastiva, marcheza diferenta intre aparenta si esenta.

E negustor si, de la tejghea, stapaneste cu maxima agresiune si eficienta arma limbajului.

Cotadi, nou avatar politic al lui Ismail, imparte un dop de sticla "in loturi inalienabile si-l distribuie populatiunii rurale". Iata o critica, intr-un alt mod, a clasei politice, care bea sampanie, in vreme ce taranii nu au pamant.

Un amic, Dragomir, il spijina social, ca Ismail pe Turnavitu, pentru a depasi "mizeriile vietii".

Dragomir are un caracter caritabil, ca Ismail. E slugarnic ca Turnavitu.

Dragomir apare si el metamorfozabil. Lung, se lungeste mai mult, isi prelungeste gatul "cu un supliment de mucava".

Cotadi si Dragomir sunt priviti de narator cu o enorma consideratie, nemotivata, ca "doi mari eroi".

Totul pare a fi senin, echilibrat, intr-o lume osificata in conservatorismul ei, totodata firesc si morbid.

O nota de subsol la Algazy & Grummer precizeaza ca cele doua nume provin de la un magazin care vinde obiecte de transportat haine sau bani. Dar, din doua nume, a mai ramas unul. Niciunul dintre ele nu se potriveste cu personajul. Totusi, cele doua personaje sunt admirate de narator, in conditia lor de cetatean. Naratorul doreste compatibilitatea dintre nume si persoana sau dintre persoana si nume. I se pare fireasca adecvarea dintre forma sau rol, pe de o parte, si nume, pe de alta parte. El crede in "estetica numelor", iar estetica substituie ontologia.

Succesul ieșit din comun al fabulelor lui La Fontaine va inspira multa lume in scrierea acestora: de la seniori la clerici, neuitand magistrații, preoții sau vanzatorii, toți iși incearca norocul in scrierea fabulelor. Iezuitul Desbillons, profesor, va scrie 560 de fabule. Un anume Boisard publica o culegere ce cuprinde 1001 fabule. Fabula intra in cartea recordurilor. Chiar și Napoleon Bonaparte, viitorul imparat, va compune una, primita destul de bine la vremea ei.

Toți acești autori au cazut intr-o justa uitare. Un singure nume a supraviețuit in mod durabil alaturi de cel al lui La Fontaine, și acesta este Jean-Pierre Claris, cavaler de Florian (1755-1794). Culegerea sa numara 100 de fabule. Acestea sunt orientate fie catre o morala politica, fie catre o morala particulara. Acesta se inspira uneori din englezul John Gay sau din spaniolul Iriarte. In secolul al XIX-lea, fabula nu va mai fi practicata. Totuși, in Rusia Ivan Andreievici Krilov are un talent innascut in scrierea acestui fel de povestire.

Schema narativa

Fabula clasica are o structura dualista. Incepand cu titlul gasim in ea o opoziție intre doua personaje ale caror poziții subiective sunt dezaxate, unul se situeza pe o poziție superioara și il domina pe cel inferior.