Hortensia Papadat-Bengescu: Concert din muzica de Bach - caracterizarea personajelor

Hortensia Papadat-Bengescu: Concert din muzica de Bach

Caracterizarea personajelor

Personajele sunt supuse unei adanci analize in zonele obscure ale constiintei. Tehnica portretistica este moderna. Un personaj este prezentat cu multiple si variante imagini din partea mai multor personaje, ale personajului insusi sau conturat de catre autoare. Autoarea elaboreaza portrete in trepte prin tuse succesive, de la diverse niveluri, din perspective schimbate. Personajele sunt puse sa se verifice in situatii cheie, mai toate trecand pe rand in primul plan ; ele se contempla singular, se autoobserva, cerceteaza pe ceilalti si sunt observate ca intr-un film, scrutate de indivizii din jur. Eroii sau eroinele se prezinta cu o imagine dubla: exterioara, adica masca pentru salvarea aparentelor si lumea interioara, stratificata pe etaje si subsoluri ale constiintei in functie de momentele diferite ale vietii lor in situatiile in care se afla. Complexitatea lor se dezvaluie in timp.

Un rol important joaca in evolutia personajelor tarele biologice si sociale. Apar astfel in roman personaje grotesti si patologice cu valori simbolice, o intreaga estetica a uratului cum sunt gemenii Hallipa, Mika-Lé Rim, monstri fizici si morali.

Ada Razu: Orfana si majora, cu avere proprie, se maritase cu printul Maxentiu pentru a-si satisface aspiratiile nobiliare. Stia ca l-a luat pe print ca sa-l plateasca.

Scriitoarea prezinta date esentiale atat despre aspectul fizic cat si despre viata ei: costeliva, campioana de tenis si la dans, oachesa si paroasa, cu fata negricioasa si cu ochii aprinsi, mainile slabe, negre, cu inele mari, printre care un safir urias, senzuala si capricioasa, o calareata admirabila. Fire mondena si de o frivolitate evidenta, vulgara, casatorita abia de doi ani cu Maxentiu, nu are curajul sa se afiseze in societate cu Lica. Atrasa de aspectul lui fizic, Ada nu ezita sa-l vare in casa, din momentul in care afla ca el este unchiul "infumuratei" doamne Hallipa Draganescu. Prin aceasta relatie Ada intrevede posibilitatea de a patrunde la receptiile Elenei. Asa se explica propaganda pe care o face pentru concertul Elenei. Tot din snobism nu ezita sa-l scoata din casa pe Maxentiu, bolnav, la parada sportiva, cand va oferi publicului prezenta lui Lica, angajat la grajdurile sale, pe care societatea trebuia sa-l inghita.

Ada este prezentata si din prisma lui Lica care o vede ca pe "o tigancusa uscata ca un drac, cu buze rosii ca sangele inchegat si cu o pereche de ochi aprinsi sub boneta de piele ce o impodobea, ascutindu-i mai tare barbia ascutita . o femeiusca piparata", zicandu-si in sine: "ce gasperita" sintetizand astfel dintr-o privire calitatea femeii. Lui Marcian insa ii scapa partea vulgara si vicioasa a firii ei, crezand-o in naivitatea si optimismul sau o femeie de treaba.

Maxentiu: reflecta preocuparea scriitoarei pentru studiul starilor maladive, declinul fizic, scotand la suprafata intime si neprevazute reactii ale bolnavului, care manifesta o adevarata placere de a se autoobserva. Si Maxentiu are un secret de care nu-i placea sa se vorbeasca, mama lui era o binecunoscuta cantareata franceza de varieté, ce avea domeniul "Plaiesele" ca dar de la un print batran, tata prezumtiv al lui Maxentiu, care-l recunoscuse totusi.

Lica il vedea ca "un biet coconas galben ca de ceara cu gene rosii si cu ochi patati". Purta o barbita blonda, ascutita, cu fire vestede, era un barbat lingav.

Ada in sinea ei spunea : " s-a ramolit de tot, ce sunt ochii aia galbeni? O starpitura de vita mare. Nobil am vrut, nobil am."

Hortensia Papadat-Bengescu il arata evoluand sub influenta bolii inregistrand constiinta iremediabilului, evoluand de la starile de rautate si egoism la indiferenta totala asupra tot ce inseamna viata, contactul cu exteriorul.

Lica Trubadurul: imbogateste galeria tipologica a parvenitului in timpurile moderne. Este o fire boema, cu apucaturi de fante de mahala. Despre el aflam ca era certat cu familia pentru ca nu invatase carte, desi avea neamuri procopsite. Sora lui este Lenora, casatorita cu mosierul Hallipa, dar care il trateaza pe Lica ca pe cainii barbatului ei. Cu un fizic agreabil "subtirel, sprinten, cu figura placuta, cu ochii vioi de veverita, parul negru din care se lasa o bucla mare pe frunte, cu mainile si picioarele mici si subtiri si dintii albi, marunti, avea aerul unui tangau ". Fire vagabonda, ii placea sa traiasca pe drumuri.

Esecul - in egala masura spectaculos si misterios - al tentativei unor talhari de a o "calca" pe hangita accentueaza sugestia ca persoana se afla sub puterea si ocrotirea necuratului. Ori necuratul sub puterea, ei - dialectica rapor­tului de forte in astfel de situatii este extrem de alunecoasa.

Marghioala este "frumoasa, voinica si ochioasa" - mai cu seama ochioasa, magnetismul privirii smulgandu-i tanarului fiu de boier care poposeste la han in fapt de seara repetate exclamatii admirative.

Femeia pare a se astepta la vizita. Stie, in orice caz, ca oaspetele are drept tinta a calatoriei casele polcovnicului Iordache unde urmeaza a se logodi cu fata lui cea mare. Face oficiile de gazda cu sarguinta si nu se da cu prea multa convingere inapoi de la avansurile coco­nului Fanica - dimpotriva. Hangita nu tine in casa nici o icoana. Cand tanarul se aseaza sa manance facandu-si cruce, dupa datina, de sub masa se aude racnetul unui cotoi batran. Vizita se prelun­geste, agrementata cu jocuri erotice si delicateturi gastronomice.

Ca din senin, afara se starneste un viscol cumplit, care nu-1 impiedica insa pe tanarul, devenit subit constient de intarziere, sa se astearna la drum. Cocoana Marghioala incearca sa-1 convinga sa renunte si, neizbutind, ramane o vreme dusa pe ganduri, rasucind si invar­tind in maini caciula calatorului, in fundul careia priveste adanc. Refuza plata pe loc a consumatiei sau, mai exact, o amana pana la trecerea inapoi a tanarului, parand convinsa ca faptul se va intam­pla mai curand decat crede si isi propune acesta.

Cei doi isi iau ramas bun pe fondul unui schimb intens de priviri, ochii cocoanei sclipind "grozav de ciudat". La iesirea pe poarta, uitandu-se inapoi, oaspetele zareste in deschizatura usii "umbra alba a femeii" adumbrindu-si cu mana arcurile sprancenelor. Isi face cruce ca sa aiba noroc la drum si aude in urma "usa bufnind si un vaiet de cotoi". Din acest moment, pana la intoarcerea tanarului care rataceste vreme de patru ceasuri imprejurul hanului, Marghioala nu mai survine in actiune la modul personalizat. Ea se lasa insa banuita in spatele starii de rau care il cotropeste pe calator, - respectiv, in senzatia ca buclucasa caciula il "strangea de cap ca o menghina - precum si in aparitia subita in cale-i a unui ied jucaus, ai carui ochi ii aduc aminte de altii

Micul animal se dovedeste a fi al cocoanei Marghioala, avand si el, asemenea cotoiului si stapanei, alergie la semnul crucii. Hangita il asteapta pe aventurosul logodnic cu patul nedesfacut, determinandu-l sa se intrebe retoric si nu tocmai : "- Stia femeia ca ma intorc ?". Urmeaza o orgie erotica prelungita si reiterata in alte trei randuri in care farmecul Marhgioalei il deturneaza pe viitorul ginere al polcovnicului Iordache de la calea cea dreapta a preconizatului mariaj. In final, un incendiu distruge din temelii hanul lui Manjoala, ingropand-o pe femeia "acu harbuita, sub un morman urias de jaratic", ceea ce provoaca nebu­losul comentariu al lui Iordache : "- A bagat-o in sfarsit la jaratic pe matracuca!", insotit de formularea repetata a convingerii ca "in fundul caciulii () pusese cocoana farmece si ca iedul si cotoiul erau totuna", in speta, diavolul.

Insinuarea stravezie a batranului ca vorbeste dintr-o temeinica experienta personala, el insusi traind odinioara o aventura similara la han cu Marghioala, confera femeii un plus de mister si este de natura sa adanceasca dimensiunea stranie a povestii.

Spre deosebire de sasiul roscovan din La conac, care pare a fi necuratul in persoana, Manjoloaia apartine categoriei interme­diare, a vrajitoarelor, - aparitii umane, inzestrate insa cu puteri supranaturale, de sorginte diabolica. Fiinta fara varsta sau, poate, capabila sa abroge curgerea timpului, ramanand suspendata intr-o eterna varsta a voluptatii carnale dezlantuite (tanarul o cunoaste astfel "inca de copil"), dispune de reflexele oricarei femei senzuale si cu vino-ncoa, dar si de un set de mijloace cu care isi apropie victi­mele, in strategia sa erotica, farmecul personal si farmecele dracesti ocupa locuri egale si conlucreaza armonios intru atingerea scopului.

Ca personaj, cocoana Marghioala este desenata cu finete exemplara si mare austeritate a mijloacelor intr-un registru biva­lent: la fel de expresiva si de credibila perceputa in cheie realista, ca si in cromatica fantastica. Se afla intr-o relatie ambigua cu topos-ul magic al hanului: nu vom sti niciodata daca femeia reprezinta esenta lui antropomorfizata sau locul este contaminat de natura ei diabolica. Disparitia simultana vorbeste, in orice caz, despre o legatura obscura, dar indisolubila, dupa cum focul mistuitor trimite cu

Maxentiu il califica de la inceput "haimanaua de ulita, snapanul". Guraliv, cu un vocabular picant, desi era destul de delicat, sobru si econom cu punga lui, stie sa profite comandandu-si haine cu croiala englezeasca pe banii Adei, incat era o placere sa-l privesti.

Batranul Vandali vede in el un tanar sarmant.

Mini cand il vedea la Rim, avea o tresarire. Pe strada ii parea un haiduc modern a carui padure e orasul. Era temperat si nimeni nu-l vazuse beat: " nimic nu-I placea mai mult ca banul dobandit prea lesne si prin siretlic ".

Sia: e fiica lui, dintr-o legatura de tinerete cu Lina, era posaca, ursuza si greoaie cu o fire primitiva, vulgara cu minte "stramta". Fusese instalata ca infirmiera in familia doctorului Rim, imediat dupa ce terminase scoala. Are un sfarsit tragic .

Personajele reflector Mini si Nory care fac legatura intre romanele ciclului Hallipilor sunt prezentate si ele cu dorinta de capatuiala si de a parveni in inalta societate si preocupate in permananta de a sti tot ce se intampla in Bucurestii acelor timpi.

In afara acestor lumi bolnave reprezentata de Maxentiu, Rim, Lenora, in roman apar si anomalii legate de nereusita gemenilor Hallipa, de incercarile de sinucidere ale Elenei si apoi ale Mikai-Lé --- o umanitate dominata de instincte.

Concertul din muzica de Bach cu acordurile ei muzicale, care domina intreg romanul, prin sinesteziile sale de sunet si culoare se incadreaza in parte curentului simbolist. De altfel imbinarea intre traditional si modern este specifica Hortensiei Papadat-Bengescu.

Prin romanele sale ea se inscrie in galeria marilor romanciere ale literaturii universale reprezentata de George Sant, George Eliot, surorile Br nte sau Virginia Wolf.