Incantec
(din incanta cantec
Incantecul este specia genului liric, ivita in
antonimie cu descantecul, desemnand starea de beatitudine a eroului liric, de
voltaicizare a fiintei pana la "trairile edenice" ale unui eu de dinaintea
"caderii in pacat".
In poezia romaneasca, termenul apare pentru prima oara in balada
«Zburatorul» de Ion Heliade Radulescu (versul 50): «Tacere este totul si
nemiscare plina: / Incantec sau descantec pe lume s-a lasat; / Nici
frunza nu se misca, nici vantul nu suspina, / Si apele dorm duse, si morele au
stat.». Specia este cultivata accidental de o serie de
poeti, de la Eminescu si Macedonski, la Tudor Arghezi si Nichita Stanescu; dar
cel ce o face "de sine statatoare" este Ion Pachia Tatomirescu, prin volumul Incantece, volum "gata de tipar", cu o prefata
de Miron Radu Paraschivescu, inca din anul 1969, insa publicat (din cauza cenzurii)
abia in anul 1979: «Trandafiri
/ pe ochi / de soare, / scoici / pe somn, / reflux, / corabii, / lebede / vocale-n / sabii: / sa te cheme / pe
ninsoare; / cer din lut / sa se intinda, / sa rasara / patru sori: / intr-un
cearcan / cu viori, / Enchidu, / ramai / oglinda !» (Enchidu) «Intre frunte / si-ntre somn / s-aprinde / un ochi / la domn: /
ochi albastru / intr-un graal, / rugul / florii / de coral, / spatiu / verde, /
muzical, / clocotind / din brau / in jos / intr-un cal / de abanos, / inflorind
/ din brau / in sus / cerbului / c-un ochi sedus.» (Graal); «Intr-un camp / rotund, / ea, / apa, / trupu-si / dezveleste / bland, / turle / si statui /
in pasari, / gat de lebada / ningand. / Victima / e-n partea / stanga, / ochiul
sangera, / se-nchinga - / intre sani / vroia / s-o-ntoarne / dintr-un camp / cu patru / coarne
»(Judecata); «Apa-i franta-n / talpi / la pesti, /
de ne-ncearca-n / sange-o / arca / aici, / prea concentric / esti, /
da,-n afara, / nu stiu, / parca / e mirare / si e sloi, / ochiul / tamplele-si
/ intreaba / daca din oglinzi / vin ploi, / daca-s pasarile-n / graba, / cand
ne-aratam / in adanc, / sub oglinda / si cum cade / ceasu'-n vara, / la
oblanc, / chipu-n / grane, / in cascade / Da'-n afara, / nu stiu; / parca /
aici / prea concentric / esti; / de ne-ncearca-n / sange-o arca, / apa-i
franta-n / talpi la pesti» (Dincoace de judecata)
