Poemele luminii 1919

Poemele luminii 1919

* EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

si nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntalnesc

in calea mea

in flori, in ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugruma vraja nepatrunsului ascuns

in adancimi de intuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taina --

­si-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micsoreaza, ci tremuratoare

mareste si mai tare taina noptii,

asa imbogatesc si eu intunecata zare

cu largi fiori de sfant mister

si tot ce-i nenteles

se schimba-n nentelesuri si mai mari

sub ochii mei -- ­

caci eu iubesc

si flori si ochi si buze si morminte.

[1919]

* LUMINA

Lumina ce-o simt

navalindu-mi in piept cand te vad

oare nu e un strop din lumina

creata in ziua dintai,

din lumina aceea-nsetata adanc de viata?

Nimicul zacea-n agonie,

cand singur plutea-n intuneric si dat-a

un semn Nepatrunsul:

'Sa fie lumina!'

O mare

si-un vifor nebun de lumina

facutu-s-a-n clipa:

o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,

o sete de lume si soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea

lumina de-atunci -- cine stie?

Lumina ce-o simt navalindu-mi

in piept cand te vad -- minunato,

e poate ca ultimul strop

din lumina creata in ziua dintai.

[1919)

* VREAU SA JOC!

O, vreau sa joc, cum niciodata n-am jucat!

Sa nu se simta Dumnezeu

in mine

un rob in temnita - incatusat.

Pamantule, da-mi aripi:

sageata vreau sa fiu, sa spintec

nemarginirea,

sa nu mai vad in preajma decat cer,

deasupra cer,

si cer sub mine-- ­

si-aprins in valuri de lumina

sa joc

strafulgerat de-avanturi nemaipomenite

ca sa rasufle liber Dumnezeu in mine,

sa nu carteasca:

'Sunt rob in temnita!'

[1919)

* PAMANTUL

Pe spate ne-am intins in iarba: tu si eu.

Vazduh topit ca ceara-n arsita de soare

curgea de-a lungul peste miristi ca un rau.

Tacere-apasatoare stapanea pamantul

si-o intrebare mi-a cazut in suflet pana-n fund.

N-avea sa-mi spuna

nimic pamantul? Tot pamantu-acesta

neindurator de larg si-ucigator de mut,

nimic?

Ca sa-l aud mai bine mi-am lipit

de glii urechea - indoielnic si supus-

­si pe sub glii ti-am auzit

a inimei bataie zgomotoasa.

Pamantul raspundea.

[1919]

* GORUNUL

In limpezi departari aud din pieptul unui turn

cum bate ca o inima un clopot

si-n zvonuri dulci

imi pare

ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange.

Gorunule din margine de codru,

de ce ma-nvinge

cu aripi moi atata pace

cand zac in umbra ta

si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?

O, cine stie? - Poate ca

din trunchiul tau imi vor ciopli

nu peste mult sicriul,

si linistea

ce voi gusta-o intre scandurile lui

o simt pesemne de acum:

o simt cum frunza to mi-o picura in suflet --

­si mut

ascult cum creste-n trupul tau sicriul,

sicriul meu,

cu fiecare clipa care trece,

gorunule din margine de codru.

[1919]

* MUGURII

Un vant de seara

aprins saruta cerul la apus

si-i scoate ruji de sange pe obraji.

Trantit in iarba rup cu dintii --­

gandind aiurea -- mugurii

unui vlastar primavaratic.

Imi zic: 'Din rnuguri

amari infloresc potire grele de nectar'

si cald din temelii tresar

de-amarul tinerelor mete patimi.

[1919]

* DIN PARUL TAU

Intelepciunea unui mag mi-a povestit odata

de-un val grin care nu putem strabate cu privirea,

painjenis ce-ascunde pretutindeni firea,

de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Si-acum, cand tu-mi ineci obrajii, ochii

in parul tau,

eu, ametit de valurile-i negre si bogate,

visez

ca valul ce preface in mister

tot largul lurnii e urzit

din parul tau --

­si strig,

si strig,

si-ntaia oara simt

intreaga vraja ce-a cuprins-o magul

in  povestea lui. [1919]

* LA MARE

Vite rosii,

vite verzi sugruma casele-n lastari salbatici

si vanjosi - -asemenea unor polipi ce-si

strang in brate prada.

Soarele in rasarit - de sange-si spala-n mare

lancile, cu care a ucis in goana noaptea

ca pe-o fiara.

Eu

stau pe tarm si -- sufletul mi-a dus de-acasa.

S-a pierdut pe-o cararuie-n nesfarsit si nu-si gaseste

drumul inapoi.

[1919]

* NOI SI PAMANTUL

Atatea stele cad in noaptea asta.

Demonul noptii tine parca-n mani pamantul

si sufla peste el scantei ca peste-o iasca

naprasnic sa-1 aprinda.

In noaptea asta-n care cad

atatea stele, tanarul tau trup

de vrajitoare-mi arde-n brate

ca-n flacarile unui rug.

Nebun,

ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind,

ca sa-ti topesc zapada urnerilor goi,

si ca sa-ti sorb, flamand sa-ti mistui

puterea, sangele, mandria, primavara, totul.

In zori cand ziua va aprinde noaptea,

cand scrumul noptii o sa piara dus

de-un vant spre-apus,

in zori de zi as urea sa fim si noi

cenusa,

noi si -- pamantul.

(1919]

* LINISTE

Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud,

cum se izbesc de geamuri razele de luna.

In piept

mi s-a trezit un glas strain

si-un cantec canta-n mine-un dor ce nu-i al meu.

Se spune ca stramosi cari au murit fara de vreme,

cu sange tanar inca-n vine,

ANALIZA: Arthur Rimbaud (1854-1891) - poet francez in literatura moderna ANALIZA: LUCEAFARUL COMENTARIU – poezia Luceafarul de Mihai Eminescu

cu patimi mari in sange,

cu soare viu in patimi,

vin ,

vin sa-si traiasca mai departe in noi

viata netraita.

Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud

cum se izbesc de geamuri razele de luna.

O, cine stie -- suflete,-n ce piept iti vei canta

si tu odata peste veacuri

pe coarde dulci de liniste,

pe harfa de-ntuneric -- dorul sugrumat

si franta bucurie de viata? Cine stie? Cine stie?

[1919]

* FRUMOASE MANI

Presimt:

frumoase mani, cum imi cuprindeti astazi cu

caldura voastra capul plin de visuri,

asa imi veti tinea odata

si urna cu cenusa mea.

Visez:

frumoase mani, cand buze calde-mi vor sufla

in vant cenusa,

ce-o s-o tineti in palmi ca-ntr-un potir,

veti fi ca niste flori,

din care boarea-mprastie -- polenul.

Si plang:

veti fi inca asa de tinere atunci, frumoase mani.

[1919]

* LACRIMILE

Cand izgonit din cuibul vesniciei

intaiul om

trecea uimit si-ngandurat prin codri ori pe campuri,

il chinuiau mustrandu-1

lumina, zarea, norii -- si din orice floare

il sageta c-o amintire paradisul --­

Si omul cel dintai, pribeagul, nu stia sa planga.

Odata, istovit de-albastrul prea senin

al primaverii,

cu suflet de copil intaiul om

cazu cu fata-n pulberea pamantului:

'Stapane, ia-mi vederea,

ori daca-ti sta-n putinta impainjeneste-mi ochii

c-un giulgiu,

sa nu mai vad

nici flori, nici cer, nici zambetele Evei si nici nori,

caci, vezi -- lumina lor ma doare'.

Si-atuncea Milostivul intr-o clipa de-ndurare

ii dete -- lacrimile.

(1919)

* MI-ASTEPT AMURGUL

In bolta instelata-mi scald privirea--

si stiu ca si eu port

in suflet stele multe, multe

si cai lactee,

minunile-ntunericului.

Dar nu le vad,

am prea mult soare-n mine

de-aceea nu le vad.

Astept sa imi apuna ziua

si zarea mea pleoapa sa-si inchida,

mi-astept amurgul, noaptea si durerea,

sa mi se-ntunece tot cerul

si sa rasara-n mine stelele,

stelele mele,

pe care inca niciodata

nu le-am vazut.

[1919)

* DAR MUNTII -- UNDE-S?

Din strasina curat-a vesniciei

cad clipele ca picurii de ploaie.

Ascult si sufletul isi zice,

Eu am crescut hranit de taina lumii

si drumul meu il tine soarta-n palme,

nemarginirea sarutatu-m-a pe frunte

si-n pieptu-mi larg

credinta mea o sorb puternica din soare.

Din strasina carat-a vesniciei

cad clipele ca picurii de ploaie.

Ascult si sufletul se-ntreaba:

Dar muntii -- unde-s? Muntii

pe cari sa-i mut din cale cu credinta mea?

Nu-i vad,

ii vreau, ii strig si -- nu-s!

[1919]

* FIORUL

E moartea-atunci la capataiul meu?

In miez de noapte,

cand luna-si varsa peste mine aiurita ei privire,

cand zbor de lilieci

pe fruntea-i de-ntuneric imi saruta geamul,

simt cateodata un fior

din crestet strabatandu-mi trupul,

intocrnai ca si cum mani reci

mi s-ar juca in par cu degete de gheata.

E moartea-atunci la capataiul meu?

Si in lamina lumii

imi numara ea oare firele carunte?

[1919]

* NU-MI PRESIMTI?

Nu-mi presimti to nebunia cand auzi

cum murmura viata-n mine

ca un izvor

navalnic intr-o pestera rasunatoare?

Nu-mi presimti vapaia cand in brate

imi tremuri ca un picur

de roua-imbratisat

de raze de lumina?

Nu-mi presimti iubirea cand privesc

cu patima-n prapastia din tine

si-ti zic:

O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu

mai mare!?

[1919]

* LUMINA RAIULUI

Spre soare rad!

Eu nu-mi am inima in cap,

nici creieri n-am in inima.

Sunt beat de lume si-s pagan!

Dar oare ar rodi-n ogorul meu

atata ras far' de caldura raului?

Si-ar inflori pe buza ta atata vraja,

de n-ai fi framantata,

Sfanto,

de voluptatea-ascunsa a pacatului?

Ca un eretic stau pe ganduri si ma-ntreb:

De unde-si are raiul --­

lumina?- - Stiu: Il lumineaza iadul

cu flacarile lui !

[1919]

* SCOICA

C-un zambet indraznet privesc in mine

si inima

mi-o prind in mana. Tremurand

imi strang comoara la ureche si ascult.

Imi pare

ca tin in mani o scoica

in care

prelung si neinteles

rasuna zvonul unei mari necunoscute.

O, voi ajunge, voi ajunge

vreodat' pe malul

acelei mari, pe care azi

o simt,

dar nu o vad?

[1919)

* TREI  FETE

Copilul rade:

'Intelepciunea si iubirea  mea a jocul!

' Tanarul canta:

'Jocul si-ntelepciunea  mea-i iubirea!

' Batranul tace:

'Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea!'

[1919]

* MARTIE

Din caier incalcit de nouri

toarce vantul

fire lungi de ploaie.

Flusturatici fulgi de nea

s-ar aseza-n noroi,

dar cum li-e sila --­

se ridica iar

si zboara sa-si gaseasca

cuib pe rarnuri.

Vant si-i frig --

­iar mugurii

prea lacomi de lumina

isi zgulesc acum

urechile in guler.

[1919]

* CRESC  AMINTIRILE

Intr-un amurg, sunt ani de-atunci,mi-am zgariat

staruitor

in scoarta unui arbor- - numele --

­cu slove mici, stangace si subtiri.

Azi am vazut din intamplare

cum slovele-au crescut din cale-afara ­--uriase.

Asa iti tai si tu copilo numele

in inima-mi supusa

rnarunt, marunt, ca un strengar.

Si dupa ani

si ani de zile-1 vei gasi

cu slove-adanci si uriase.

[ 1919]

* EVA

Cand sarpele intinse Evei marul, ii vorbi

c-un glas ce rasuna

de printre frunze ca un clopotel de-argint.

Dar s-a-ntamplat ca-i mai sopti apoi

si ceva in ureche

incet, nespus de-ncet,

ceva ce nu se spune in scripturi.

Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a soptit anume,

cu toate ca a ascultat si el.

Si Eva n-a voit s-o spuna nici lui

Adam.

De-atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taina

si-si misca geana parc-ar  zice

ca ea stie ceva

ce noi nu stim,

ce nimenea nu stie,

nici Dumnezeu chiar.

[1919]

* VISATORUL

Spanzurat de aer printre ramuri

se framanta in matasa-i

un paianjen.

Raza lunii

l-a trezit din somn.

Ce se zbate? A visat ca

raza lunii-i fir de-al lui si

cearc-acuma sa se urce

pana-n ceruri, sus, pe-o raza.

Se tot zbate indraznetul

si s-azvarle.

Si mi-e teama

c-o sa cada -- visatorul.

(1919]

VESIVICUL

Nedumirit il cauti si dibuind in intuneric

i-adulmeci urma-n tine ori in slava lumii,

avantul il presimte-n zilele de mane

si-n noptile ce-au fost gaseste-1 resignarea.

Un val de nepatruns ascunde vesnicul in bezna.

Nu-1 vede nimeni, nimeni-- ­

si totusi afla-1 fiecare,

asa cum eu iti aflu buzele pe intuneric,

iubita mea, in miez de noapte, cand soptim

in taina vorbe mari despre-ntelesul vietii.

[1919]

* IZVORUL  NOPTII

Frumoaso,

ti-s ochii-asa de negri incat seara

cand stau culcat cu capu-n poala ta

imi pare

ca ochii tai, adancii, sunt  izvorul

din care tainic curge noaptea peste vai

si peste munti si peste sesuri,

acoperind pamantul

c-o mare de-ntuneric.

Asa-s de negri ochii tai,

lumina mea.

[1919]

GHIMPII

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam

odata trandafiri salbatici.

Aveau atatia ghimpi,

dar n-am voit sa-i rup.

Credeam ca-s /- muguri,

si-au sa infloreasca.

Te-am intalnit apoi pe tine. O, cati ghimpi,

cati ghimpi aveai,

dar n-am voit sa to despoi --

­credeam c-o sa-nfloreasca.

Azi toate astea-mi trec

pe dinainte si zambesc. Zambesc

si hoinaresc prin vai

zburdalnic in bataia vantului. Eram copil.

[1919]

* INIMA

O, inima! Marturisiri afunde and in ea.

Uimit eu mintea mi-o ascot

si-n intelesuri mari

zvacnirea i-o destram.

O, inima:

nebuna, cand se zbate-n joc salbatic,

atunci,

atunci imi spune ca din lutul ei

a fost facut pe vremuri vasul

in care Prometeu a coborat din cer

aprinsul jar ce 1-a furat din vatra zeilor,

in timp ce zorile se ridicau peste Olimp

si-si ascundeau in poala stelele

ca un zgarcit comoara sa de aur.

O, inima: cand para ea si-o nabuseste

c-un giulgiu de liruste,

atunci imi canta

ca lutul ei a fost odata un potir de lotus,

in care a cazut o lacrima curata ca lumina

din ochii celui dintai sfant si mare visator

care-a simtit imbratisarea vesniciei

si straniul fior

al intelesului ce stapaneste deopotriva

apusul, rasaritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri cand se lasa grele peste ea,

aud cum tainic imi sopteste

ca ea a lute-n care-odinioara pe Golgota

s-a scurs siroaie sangele din trupul lui Isus,

cand ghimpii il muscau cu niste ochi de farisei.

O, inima: cand pieptul ea mi-1 spurge

cu batai de plumb,

atunci imi striga indrazneata

ca peste veacuri  lungi si goale si pustii,

cand Dumnezeu se va-ndemna

sa fac-o alta lume

si-o omenire

din neamuri mari de zei,

Stapanul bun va plamadi atunci din lutul ei

pe noul Adam.

[1919]

* STALACTITA

Tacerea mi-este duhul ­

si-ncremenit cum stau si pasnic

ca un ascet de piatra,

imi pare

ca sunt o stalactita intr-o grota uriasa,

in care cerul este bolta.

Lin,

lin,

lin -- picuri de lumina

si stropi de pace --cad necontenit

din cer

si impietresc -- in mine.

[1919]

* SUS

Pe-un pisc.

Sus. Numai noi doi.

Asa: cand sunt cu tine

ma simt nespus de-aproape

de cer.

Asa de-aproape,

de-mi pare ca de ti-as striga

in zare - numele ­

i-as auzi ecoul

rasfrant de bolta cerului.

Numai noi doi.

Sus.

[1919]

* NOAPTE

Pe luna, cand ne scapara-n argintul noptii

pocalele de vin ca niste ochi de fiara,

cu un suras ametitor tu-mi rascolesti

tot furnicarul de porniri,

cari nu-si mai afl-apoi odihna.

Sub ocrotirea limpede a zarii

biruitoare ma privesti

si-n ochii mei te oglindesti

stralucitoare, mandra si pagana.

Iar eu incet, nespus de-ncet

pleoapele-mi inchid,

imbratisand cu ele tainic

icoana ta din ochii mei,

surasul tau, iubirea si lamina ta - ­

pe luna, cand ne scapara-n argintul noptii

pocalele de vin ca niste ochi de fiara.

[1919]

* LEGENDA

Stralucitoare-n poarta raiului

sta Eva.

Privea cum ranele amurgului se vindecau pe bolta

si visatoare

musca din marul

ce i 1-a-ntins ispita sarpelui.

Fara de veste

un sambure i-ajunse intre dinti din fructul blestemat.

Pe ganduri dusa Eva i1 sufla in vant,

iar samburele se pierdu-n tarana, unde incolti.

Un mar crescu acolo - si altii il urmara

prin lungul sir de veacuri.

Si trunchiul aspru si vanjos al unuia din ei

a fost acela

din care fariseii mesteri

cioplira crucea lui Isus.

Oh, samburele negru aruncat in vant

de dintii albi ai Evei.

[1919]

* PRIMAVARA

Visator cu degetele-i lungi patrunde vantul

printre ramuri si pe fire de paianjen

canta bietul ca pe-o harfa.

Albi pe fruntea ta-si deschid subtirile pleoape

trandafirii,

fragezi ca fiorii unor tainuite presimtiri,

tremurand de neastamparul ce-ti joaca

viu si cald in vine.

Lacomi si flamanzi imi striga ochii,

vesnic nesatui ei striga

dupa ochii tai - scaparatorii -

­cari de luminosi ce-ti sunt, copilo,

nu vad niciodata umbre.

[1919]

* DORUL

Setos iti beau mireasma si-ti cuprind obrajii

cu palmele-amandoua, cum cuprinzi

in suflet o minune.

Ne arde-apropierea, ochi in ochi cum stam.

Si totusi tu-mi soptesti: 'Mi-asa de dor de tine''

Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi

pribeag pe-un alt pamant.

Femeie,

ce mare porti in inima si cine esti?

Mai canta-mi inc-o data dorul tau,

sa te ascult

si clipele sa-mi para niste muguri plini,

din care infloresc aievea - vesnicii.

[1919)

VEI PLANGE MULT ORI VEI ZAMBI?

Eu

nu ma caiesc

c-am adunat in suflet si noroi -

­dar ma gandesc la tine.

Cu gheare de lumina

o dimineata-ti va ucide-odata visul

ca sufletul mi-asa curat

cum gandul tau il vrea,

cum inima iubirii tale-1 crede.

Vei plange mult atunci ori vei ierta?

Vei plange mult ori vei zambi

de razele acelei dimineti,

in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:

'Nu stii

ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?'

[1919]

PAX MAGNA

De ce-n aprinse dimineti de vara

ma simt un picur de dumnezeire pe pamant

si-ngenunchez in fata mea ca-n fata unui idol?

De ce-ntr-o mare de lumina mi se-neaca eul

ca para unei facle in vapaia zilei?

De ce in nopti adanci de iarna,

cand sori indepartati s-aprind pe cer

si ochi de lupi pradalnici pe pamant,

un glas imi striga ascutit din intuneric

ca dracul nicairi nu rade mai acasa

ca-n pieptul meu?

Pesemne - invrajbiti

de-o vesnicie Dumnezeu si cu Satana

au inteles ca e mai mare fiecare

daca-si intind de pace mana. Si s-au impacat

in mine: impreuna picuratu-mi-au in suflet

credinta si iubirea si-ndoiala si minciuna.

Lumina si pacatul

imbratisandu-se s-au infratit in mine-ntaia oara

de la-nceputul lumii, de cand ingerii

strivesc cu ura sarpele cu solzii de ispita,

de cand cu ochii de otrava sarpele pandeste

calcaiul adevarului sa-1 muste-nveninandu-1.

[1919]

* MELANCOLIE

Un vant razlet isi sterge lacrimile reci

pe geamuri. Ploua.

Tristeti nedeslusite-mi vin, dar toata

durerea

ce-o simt n-o simt in mine,

in inima,

in piept,

ci-n picurii de ploaie care curg.

Si altoita pe fiinta mea imensa lume

cu toamna si cu seara ei

ma doare ca o rana.

Spre munti trec nori cu ugerele pline.

Si ploua.

[1919]

* O TOAMNA VA VENI

O toamna va veni candva tarziu,

cand tu iubito-mi vei cuprinde gatul tremurand

si strans vei atarna de mine cum atarna o cununa

de flori uscate

de stalpul alb de marmora al unei cripte.

O toamna va veni si-o sa-ti despoaie

de primavara trupul, fruntea, noptile si dorul

si-ti va rapi petalele si zorile

lasandu-ti doar amurgurile grele si pustii.

O toamna va veni si, mastera,

din toate florile ce le-ai avut vreodata

numai pe-acelea n-o sa ti le ia

ce-o sa le-asterni peste mormanturile tuturor

acelora care se duc pe veci

cu primavara ta.

[1919]

* STELELOR

C-o mare de indemnuri si de oarbe nazuinti

in mine

ma-nchin luminii voastre, stelelor,

si flacari de-adorare

imi ard in ochi, ca-n niste candele de jertfa.

Fiori ce vin din tara voastra imi saruta

cu buze reci de gheata trupul

si-nmarmurit va-ntreb:

spre care lumi va duceti si spre ce abisuri?

Pribeag cum sunt,

ma simt azi cel mai singuratic suflet

si strabatut de-avant alerg, dar nu stiu - ­unde.

Un singur gand mi-e raza si putere:

o, stelelor, nici voi n-aveti

in drumul vostru nici o tinta,

dar poate tocmai de aceea cuceriti nemarginirea!

[1919]