POEZII DE RADU GYR

DIN VOLUMUL

“POEZIA IN CATUSE”

OFRANDE

Din luptele si-nfrangerile noastre

asternem trepte altor noi destine,

o scara de argint peste dezastre,

s-o urce pasii lumii care vine.

Din fiecare rana ce ne doare,

din orice rastignire mai adanca,

am pus armuri pe piepturi viitoare

si-o spada grea in maini ce nu sunt inca.

Din maracini, din lacrimi si din cuie

vor creste mangaierile fraterne

pe care, maine, altii le-or asterne

pe frunti ce.n urma noastra suie.

Iar dac-am plans, din lacrima maiastra

rasare mangaierea de matase

pe care maine altii au s-o lase

pe alte frunti ce cresc din fruntea noastra.

Si cand, sub noaptea smarcului si-a zloatei ,

inchidem lupta, lacrima si rana,

din viermuirea noastra subterana

noi.crestem paine pentru foamea gloatei.

INDEMN LA LUPTA

Nu dor nici luptele pierdute,

nici ranile din piept nu dor,

cum dor acele brate slute

care sa lupte nu mai vor.

Atunci cand inima ta canta,

ce-nseamna-n lupta-un brat infrant,

ce-ti pasa-n colb de-o spada franta,

cand te ridici c-un steag mai sfant ?

Infrant nu esti atunci cand sangeri

si nici cand ochii-n lacrimi ti-s,

cele mai crancene infrangeri

sunt renuntarile la vis.

CREZUL

Puneti-mi lanturi si catuse

sa sune scrasnetul hain

si mii de lacate la use,

eu cum am fost, asa raman.

Surpati asupra-mi munti si ape,

puteti chiar sa ma spanzurati.

Cu grele, negre tarnacoape,

credinta nu mi-o sfaramati.

Tarati-ma, de vrti, sub santuri

si ingropati-mi trupul stins.

Eu simt ca Fat-Frumos, din lanturi

puteri adanci de neinvins.

Puteti sa napustiti tot iadul

ca sa ma franga pana-n miez.

Eu stau in viscole ca bradul

si tare, tare ca un crez.

CREZ

Cred intr-unul Dumnezeu,

Tatal ziditorul,

dar mai cred si-n neamul meu,

infratit cu dorul.

Cred in sfinti, dar si-n voinici,

cred in flori si-n cremeni,

caci tacutii mucenici

cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred ca intr-o zi,

aspru, din furtuna,

neamul meu se va trezi

cu securea-n mana.

Si-atunci ierte Cel din cer

liftele spurcate,

caci prin sange si prin fier

ne-om croi dreptate.

Cred intr-unul Dumnezeu,

Tatal ziditorul,

ce-a-nfratit in neamul meu

sfantul crez cu dorul !

CAVALCADA

In freamat lung de mare treapat

pe armasari de-arama grea,

gonind s-ajunga pan la capat,

inalti, cu pumnul pe plasea,

atatia trec si rad cum schioapat

in urma lor, pe gloaba mea.

In urma lor pe gloaba mea !

Galopul lor inghite poste,

potcoava sfarma cremenea,

sau scoala smarcuri sa ma-mposte

cu smoala-i putreda si rea,

caci m-au lasat la zeci de poste

in urma lor, pe gloaba mea.

In urma lor pe gloaba mea !

Nu-i poticneste-n drum nici sete,

nici rani nu-si spala la cismea,

nici muntii nu le stau perete.

Eu cad in fiece valcea,

las zdrente-n fiece scaete,

julit ma urc pe gloaba mea.

In urma lor pe gloaba mea !

Si cum merg cetele buimace

spre nicaieri, spre nimenea,

se-afunda goana in baltoace

si cade primul frant din sa.

Pe langa santu-n care zace

eu trec la pas cu gloaba mea.

In urma lor pe gloaba mea !

Si rand pe rand incep sa cada,

le suna zaua a tinichea,

eu n-am nici zale, n-am nici spada,

dar cred intr-un crampei de stea ;

si-n timp ce corbii vin sa-i roada

taras ma urc pe gloaba mea.

‘Naintea lor pe gloaba mea !

ARBORII

In brazi, in paltini, in stejari

eu am parinti si frati si neamuri.

Nu frunza tremura pe ramuri,

ci numai ochia adanci si mari.

Toti dacii de la radacina

ard in molizi, sub largi cununi.

Pe cer, cu varfuri de goruni,

scriu uricarii, cu lumina.

In frasin, ca-ntr-un vechi altar,

slujeste inca un vladica.

In creanga darza se ridica

o mana aspra de plugar.

Iobagii cresc din razvratire

in fagi, alaturi de plaiesi.

Cate-un bunic, cate-un unches

aud in orice plop subtire.

Zugravi de vis ori octoih

soptesc prin scorburi catre seara,

langa poeti care-naltara

din flacari lacrima de stih . . .

Si eu totuna cu strabunii

in cel de maine, cel de azi,

voi murmura in ulmi si brazi,

cu toate fosnetele lunii.

P O V E S T E

Am avut un copil si-o nevasta
Acum o suta, o mie de ani.
Auziti paianjeni? Auziti sobolani?
Am avut un copil si-o nevasta.

Cand a fost fericirea aceea
cu chipuri pamantesti diafane?
Inecuri, sfarsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viata odrasla, femeia.

Au trecut o suta, cinci sute de ani,
s'au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Si in tacerea lor scurt detunata
un chip imi zambeste si coase.
Din pat, doua maini mici, somnoroase,
intinse, parca ma fulgera : '-Tata!'

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la'ntamplare.
Aicea sunt : ma, ala, un oarecare,
apoi cad iarasi in bezne postume.

Dar ce-i ? S'a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am ramas in cetate
doar noi : vesnicia, celula si eu !

De-as zari macar o frantura de stea!
Ce fiara-i vesnicia, ce fiara!
I-as cere sa-mi dea un capat de sfoara
si de milenii sa ma spanzur cu ea.

DON QUIJOTE

Mi-oi racai cu grija rugina de pe za

si-n pod gasi-voi sparta o chivara, m-auzi ?

I-oi drege buza stirbita la loc, din mucava

si o voi tine-n brate, timp lung cu ochii uzi.

Mi-oi ascuti de-o piatra, cu gand-n lume, lancea

si-o noapte astepta-voi in friguri zorii, cand

mi-oi saruta martoaga pios pe botu-i bland

si voi porni alaturi cu soarele din Mancha.

In urma Sancho Pancha isi va certa mereu,

proptindu-se-n calcaie, magarul sau cuminte.

Va da din cap prostimea : -Este nebun ! Dar eu

voi merge numai cantec si numai vis-nainte !

Hei, cine-o sa mai aiba vesmant medieval

mai scump ca zaua-mi stearsa cu grija de rugina ?

Ca Rosinanta nimeni n-o sa mai aiba cal

Si nici un vis ca visu-mi sa arda de lumina . . .

Si totusi, huiduita-mi va fi armura-n drum

si nimeni cavalerul cel bland nu-l va-ntelege

cat e de trist in umbra castelelor de fum,

insangerat de pietre si vanat de ciomege.

Insetosat, hangiul nu-mi va intinde cana,

iar aripile morii mi-or rupe carnea, dar

m-o duce scutierul calare pe magar

si voi porni in lume sa-mi aflu castelana . . .

Iar cand s-o rupe lancea bucati in araturi

si-o face idealul din mine carne vie,

atuncea cavalerul sa moara o sa vie

cu trupul catre vatra si gandul catre zari . . .

Intors sa mor alaturi de-o veche lumanare

voi auzi pe Sancho plangand si pe preot :

-Cum a putut sa-ncapa un vis atat de mare

in trupul asta firav si slab de Don Quijote ?

Mi-oi naluci atuncea ca am invins toti zmeii,

ca sunt biruitorul intregului pamant ;

imi va inchide ochii, bland, mana Dulcineii

si voi muri departe de morile de vant . . .

MORMANTUL CAPITANULUI

De-aici 'nainte, vremea se masoara
cu trudnicile tale oseminte,
si veacul care curge peste tara
incepe din cenusa ta fierbinte.

Mergi printre noi cu sfanta-ti moarte vie,
ne tamaiezi cu marea ta tacere
Mormantul tau e numai inviere,
prin tine luminam de vesnicie.

Prin tine bem, setosi, din Mantuire,
prin tine doar, ne-am curatit de zgura
Izvor ne esti si cina si zidire
si patrafir si cuminecatura

Esti azima pe care'n plans o cere
inima noastra pururea flamanda.
Esti drumul nostru catre zari de miere,
esti perna pentru tampla fumeganda

Esti ruga Tarii pentru biruinta,
mistria noastra'n aur ferecata,
dalta de foc infipta in credinta
Mormantul tau e viata noastra toata.

Venim langa tarana ta iubita,
si umbra ta, prin smirna si balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfintita
si se preschimba'n torte si in spade.

Cu duhul tau -mireasma de gradina-
ne miruim, sub zambet de icoane.
Culegem din mormantul tau lumina
si ne spalam obrajii de prigoane.

Luam un pumn de lut din groapa sfanta
si-l punem pe vechi rani de inchisoare;
si ranile din noi tresar si canta,
se fac medalii si zambesc in soare

Dar de-or veni, candva, cu pasi usarnici,
la groapa ta, miseii si viclenii,
si se vor bate'n piept cu pumni fatarnici,
slavind lumina sfintelor vedenii,

Mormantul tau, gemand, sa se ridice
si duhul tau, tasnind din vesnicie,
intr'un napraznic fulger sa despice
pangaritoarea lor nimicnicie !

M O R T I I

Pe sub fereastra trec sicrie
cu trupuri reci de camarazi ;
trecura ieri, trecura azi,
numarul lor cine-l mai stie?

Carutul tras de un ocnas
pe drumul plopilor il duce;
nu sunt nici prapuri si nici cruce
si nici-o vama prin oras.

Nici o logodnica nu plange
in urma mortului uitat,
ci din vazduhu'nvolburat
o pana galbena se frange.

ESEU: Jargon - varianta cosmopolita de limbaj de cartier ESEU: Cuza Voda la sfat - personaje

Noi stam la geam, privim in zare
cum falfaie aripa mortii
si ne'ntrebam : pe maine, care
o sa-l atinga zarul sortii?

VOI N'ATI FOST CU NOI IN CELULE

Voi n'ati fost cu noi in celule
sa stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n'ati plans in palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, in drum spre morminte,
voi n'ati dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n'ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harfele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartaie osul cand frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n'aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti in crunta 'nchisoare
cum minte speranta si visul,
cand usile grele se'nchid in zavoare,
si'n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete'ncarcate

gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candela-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
cand noi cu obraji ca pamantul si vineti,
gustam din osanda si spaima.

Cand portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde sa urle,
cand lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stiti ce'nseamna'nvierea din moarte,
caci n'ati fost cu noi in celule.

VECINUL CARE-A MURIT

In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
Era un vietas ofticos.
Tusea-i sunase mai neagra de cum e ceaunul,
si-o noapte-a varsat sange pe jos.

Sta zugravit cu vapsele sarace - sfant pe sindrila -
cand lacatu'n zori a svacnit.
Amar, inlemnise obrazul in crancena sila.
Gardianul asa l-a gasit.

Au venit alti doi paznici, tragand mohorati din tigara,
si'ntr'o patura rupta l-au pus.
Mana-i curgea ca o zdreanta din uniforma-i murdara,
si ei l-au luat si l-au dus.

Galbeni, de dupa zabrele pandeau, tacuti, osanditii
cum lesul afara e scos.
Pe gardieni si pe mort ploua vanat, dupa traditii,
vanat, taraganat si cleios

In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
L-au luat si l-au dus de la noi
Dar, noaptea, cand plosnita suge si luna e ca tutunul,
ocnasul mort a venit inapoi.

Mi-a venit la vizeta cu pasii de frunze: - Hai, frate.
Am sarit de pe scandura mea.
Obrazul si ochii-i luceau de fericiri dilatate,
si putreda-i gura zambea.

-Hai, frate, mi-a spus, si-un freamat parca-l batea intr'o dunga.
M'asteapta afar' un landou.
Deasupra temnitei m'am plimbat cat e noaptea de lunga,
si plec cu landoul din nou.

Nu, nu m'au ros niciodata oftica, foamea, paduchii,
in stele am grajd de aur curat.
Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,
noaptea'n celula mi l-am lucrat.

Vecine, vazduhul ne cheama vibrand din vechi violoncele.
Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?
E drumul ocnasilor : uite, i-am intalnit printre stele
din lanturi sunand, in convoi.

Vino cu mine. Din rogojina fa-ti verde trasura.
Sunt paturi albe sus, si sunt paini.
Ne-asteapta'n luceafar Iisus, cu lapte cald si prescura
si-un pahar plin cu lacrimi, in maini.

UN  CIMITIR DE DETINUTI

Alaturi de temnita, pe-o rana, pe-o coasta,
cimitirul nostru tace, adasta,
asteapta sicrie sarace
cu numar de smoala scris pe capace

Cimitir fara iarba, doar huma
ocolit ca o molima neagra de ciuma,
cimitir fara poveste
unde nu'ngenuncheaza neveste,

unde mame nu plang,
unde nu s'aud lacrimi de tanc.

Crucile strambe si schioape
vrura sa fuga, sa scape,
dar numai o clipa rebele
- parca somate de sentinele -
au stat s'au supus,
au ridicat mainile in sus

Uite, gardianul le pune in fiare
pentru incercare de evadare!

Cat este ziua de lunga,
vantul le numara'n dunga:
cinci, zece, treizeci, toate la fel.
Toti detinutii prezenti la apel,
toti aliniati pe tapsan
ca la inspectia domnului Prim-Gardian.

Cat este seara si umbra,
cimitirul tainelor umbla.
Cat este noaptea de'nalta,
cimitirul tainelor tresalta.
Cand luna iese pe coame,
crucilor parca le e foame,
si in gropi de namol, osanditii,
flamanzii, lihnitii, truditii,
cu bratele'ntinse spre luna
cer paine calda si buna

Cand stelele cad fumegande,
crucile's haite flamande
si gropile soptesc intre ele in soapte :
-Hei, maine sau poimaine noapte,
poate-or sosi sa scrasneasca'n noroi
si cinci sute treizeci si doi*)
sau opt sute sapte*)

*) 532 (numarul de incarcerare al lui Radu Gyr);
*) 807 (numarul de incarcerare al Printului Alexandru Ghica).

O, BRAD FRUMOS

O, brad frumos, ce sfant pareai
in alta sarbatoare.
Ma vad copil cu par balai
si ochii de cicoare.
Revad un scump si drag camin
si chipul mamei sfinte,
imagini de Craciun senin
mi-apar si azi in minte.

Un brad cu daruri si lumini
in amintiri s'arata.
In vis zambeste ca un crin
copilul de-altadata.
Intregul cer era deschis
deasupra fruntii mele.
Azi strang doar pulbere de vis
si numai scrum din stele.

Copil balai, Craciun si brad
s'au stins in alte zile.
Azi numai lacrimile cad,
pe'ngalbenite file
Azi nu mai vine Mos Craciun
cu barba-i jucause,
ci doar tristetile mi-adun
sa-mi planga langa use

In bezna temnitei ma frang
sub grele lespezi mute,
si-mpovarat de doruri plang
pe amintiri pierdute.
Omatul spulberat de vant
se cerne prin zabrele
si-mi pare temnita mormant
al tineretii mele

FOAMEA

Lacatul a gemut in fiinta-mi intreaga.

Paznicul zavoarele a tras

si in celula am ramas

Eu si Foamea slabanoaga.

O vad ca prin vis, ca prin ceata,

cum se despoaie fara rusine

si topaie cu buricul la mine

si singuri stam fata in fata.

As strivi-o cu pumnul ca pe o tarfa

naluca de oase si piele

dar degetele nu-s ale mele

si bratul mi-i moale de carpa.

Muceda terci-mamaliga,

vedenie-n vis a fost parca,

in blid si in lingura bearca

vor dintii din nou sa se-nfiga.

I-as linge peretului galbenul lapte

cu aspra mea limba de mata . . .

Pernele astea de urda m-atata

si stelele-afara sunt ca perele coapte ! . . .

As rontai moloz in unghere,

as suge un colt de saltea . . .

Deschide-te soba, ca o cismea

galgaitoare de miere.

De ce nu se face asa, o lumina

sa vad ca-n usa celulei rasare

Maica Domnului c-o strachina mare

cu lapte si azima plina . . .

Doamne, cum s-or ospata altii,

morman de oase si paine.

Ah ! Zodia mea de fiara, de caine,

cum mi-au dospit-o sfintii, inaltii !

LANTURI

Va privesc prinse zdravan de glezne cu nituri,

Fac pas, va aud zornaind fieraria,

Crancen ma simt priponit de garnituri,

Asa m-a legat de ea vesnicia.

Ma culc, ma ridic, sun din carne, din oase,

Painea mea suna, apa mea suna, somnul meu suna,

Parca intreg sunt facut din fier si furtuna

Pe nicovala si sub baroase.

Ca lupii ma rupeti, ca iadul ma frigeti,

In tipatul vostru satana ma striga . . .

In rarunchi, in plamani, catusa mi-o-nfigeti,

Pana si-n inima am o veriga . . .

Lanturi, va pipai cu ura zangatul groaznic . . .

m-ascund, ma ingrop, nu scap de teribilul sunet . . .

si totusi, v-am mai purtat altadata fierul napraznic,

sunetul vostru in trup mi-a ramas ca un tunet.

Lanturi, lanturi, imi amintesc de voi foarte bine.

Departe, departe, in plumbul topit al amiezii

Tot voi m-ati legat de grozave ardezii,

Vulturi de foc sa rupa aschii din mine . . .

ZILE

Marti, miercuri, sambata, luni,

zile neutre, fara de forma,

ca o ceata enorma

peste genuni.

Buna dimineata, celula,

noapte buna, zabrele,

sparge-v-as ca un dulau in masele,

rupe-te-as cu dintii, celula !

Stau in timpul groaznic de gol,

batut de vanturi toride,

cu talpile-n veacuri lichide,

ca-n ocean un atol.

Temnita, temnita, turbata catea,

cum joci in somnul meu paparuda !

Viata, viata de-afara, zaluda,

cum ti-ar da foc inima mea !

Marti, miercuri, vineri . . . Ce zi e oare ?

Saptamana e-o namila moarta,

insula mea nu-i pe nici-o harta,

lunile mele nu trec prin calendare . . .

Luni, miercuri, joi . . .Duce-ti-va dracului,

zile-mputite, zile statute !

Cin’ sa va urmeze negrele sute

De-aici din gura veacului ?

PLIMBAREA IN CERC

Din moartea noastra.nchisa de milenii

ne scot in curtea hada gardienii.

Cu ochii goi si plini de suferinta,

ne invartim intr-o circumferinta.

Calcam atenti, mecanice cadente

facand maneju-acestei penitente,

reglementar, sub cerul ca o zdreanta,

toti, unul dupa altul, la distanta.

Cu maini de mort, cu fete de mumie,

strigoi in uniforma pamantie,

in geometria cercului tacerii,

tacem, cum ne ordona temnicerii.

Ce vested pare in ziua incolora

vazduhul jumatatilor de ora,

ce mic e basmul lumii si ce slut e,

cand pasii dau ocol in trei minute.

Cum universu-ntreg incape-n bliduri,

in micul nostru cosmos dintre ziduri,

si cum masura vremii n-o mai bate

decat in rostul painii-nfulecate,

azi nu ne pasa daca mai tresalta

destinul nostru searbad ca o balta,

cum nu ne pasa daca-I luni sau miercuri

domesticiti, geometricelor cercuri.

Ieri, ne sugeau aducerile-aminte ;

azi nu ne pasa ce-a fost inainte . . .

Cu ochii grei si supti de suferinta,

ne-mpleticim intr-o circumferinta.

JIND

Uneori, noaptea, dintre ziduri severe

fur prin poarta de fier ferecata

o zdreanta de strada sau cate-o muiere.

Cu gura mai rosie ca o muscata.

Un haimanalac pe chei pana-n zori.

Ah ! O betie-ntr-o crasma uitata ;

si dragostea ridicata de subtiori

muscata si imbratisata.

Seara, sub mana ce vrea sa alinte

painea de orz si tarata

puternica, neagra, fierbinte,

zvacneste viu ca o tata . . .

Dar nu ! Celula este murdara,

ma strange de gat, ma sugruma.

Noapte, sorbi-ti-as drojdia-amara

si canea ta rece de spuma.

As trage o dusca, pe beregata,

de libertate si de lumina

ca un trascau care-mbata,

ca o prastina . . .

Nauc, prin vizeta ochilul urmareste

ca din strafundul unei gropi

cum domnisoara luna scanceste

siluita de plopi.

IISUS IN CELULA

Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce'nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

 Uimit am sarit de sub patura sura :
- Doamne, de unde vii, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S'a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Prin somn lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatana
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani

Cand m-am trezit din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Era noapte si era luna,
numai Iisus nu era nicairi

 Am intins bratele, nimeni, tacere.

Am intrebat zidul : nici un raspuns !

Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strapuns

Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui
M-am pipait si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

IDENTITATE

Esti, Doamne, bun ; eu, pamantean si rau !

In dragoste nu-ti seaman, nici in mila,

dar dupa rani, sunt chip din chipul Tau

de par dospit din cer, nu din argila.

Nu Ti-am ravnit nici razele subtiri,

nici talpile strapunse de piroane,

dar Tu ma faci partas la rastigniri

sa-Ti tot ingan osanda la icoane.

Sfintit de cruci pe care nu le-am vrut

si de-nvieri pe care nu le-as cere,

nu stiu, Tu te cobori la mine-n lut,

sau eu ma urc spre raiul Tau, band fiere ?

Cu necersita slava Tu ma-ncarci

si-n cuie, cand sfintenia ma frange,

oftand ma uit la ranile prea largi

si-Ti cresc alaturi, sange langa sange . . .

DENIE

Si primavara parca era alta,

curgea si luna altfel pe zaplaz . . .

Pe-atunci nu ne cioplise-n stanci cu dalta

mesterul timp, nici frunte, nici obraz.

N-aveam taiate-n cremene nici fata,

nici lacrima, nici frunza cu cununi.

Mai mirosea a zmeura si viata

si inimile noastre a capsuni.

Pe-atunci purta si vantul flori in chica

si cantecul pe frunte, prour nou,

si-n fiecare cuib de randunica

pui de heruvi tasneau din orice ou.

Cazand din cer ori coborand din luna,

ne asteptau caisii in pridvor ;

mergeam cu ei la denii, impreuna,

si ne-nchinam ca ramurile lor.

Iisus venea cu roua in potire,

priveam adanc in ochii Lui adanci,

si inviam in orice rastignire,

cand suradeam pe crucile de-atunci . . .

JUDECATA DIN URMA

Prigonit ca o fiara prin smarcuri imunde,

cu gauri in tample, orbite afunde,

rupt ca un steag, cotropit de cangrena,

sfasiat de bice ca furu-n arena,

in lanturi, cu gloante ce carnea imi scurma,

asa voi sosi la Judecata din urma !

Alb, vei straluci sub zapezi boreale,

eu, vanat de durere, voi sta inainte.

Rece vei fi sub varul gloriei Tale,

eu, cu durerea, fi-voi fierbinte.

Si glasul din genuni va rasuna de-odata :

Hai, omule, vorbeste ! E Marea ta Judecata !

Atunci voi urca pe inaltele trepte

si-ngenunchiind sub abside,

cu zambet de sange pe buze livide,

iti voi raspunde cu, trupul inert :

Pentru toate ranile nedrepte,

Doamne, eu Te iert . . .

A VENIT SI-AICI CRACIUNUL

(O, ce veste minunata !)

A venit si-aici Craciunul,

Sa ne mangaie surghiunul ;

cade alba nea

peste viata mea,

peste suflet ninge.

Cade alba nea

peste viata mea

care-aici se stinge.

Tremura albastre stele

peste dorurile mele ;

Dumnezeu de sus

in inimi ne-a pus

palpairi de stele.

Dumnezeu de sus

in inimi ne-a pus

numai lacrimi grele.

Maica Domnului curata

Ada veste minunata.

Zambetul tau drag

infloreasca-n prag

ca o zi cu soare.

Zambetul tau drag

il asteapta-n prag

cei din inchisoare.

Peste fericiri apuse

tinde-Ti mila Ta, Iisuse.

Cei din inchisori

Te asteapta-n zori,

pieptul lor suspina.

Cei din inchisori

Te asteapta-n zori

Sa le-aduci lumina.

STEAUA PRINDE SA LUCEASCA

(O, ce veste minunata)

Steaua prinde sa luceasca

peste ieslea-mparateasca

si din nou trei magi

varsa din desagi

aur si tamaie.

ingerii de sus

magilor le-a pus

cerul sub calcaie.

Lumea-n cantec se desteapta,

pe Mesia Il asteapta.

Zambete ceresti

intra pe feresti,

vin in orice casa

si in orice gand

arde tremurand

cate-o stea sfioasa.

Numai temnita posaca

a-mpietrit sub promoroaca.

Stam in bezna grea,

pentru noi nu-i stea,

cerul nu se-aprinde.

Ingerii grabiti,

pentru osanditi,

nu aduc colinde.

O, Iisuse Imparate

Iarta lacrimi si pacate .

Vin sa-nchizi usor

Ranile ce dor,

visul ni-l descuie.

Noi Te-om astepta

Caci pe crucea Ta

Stam batuti in cuie.

ZICEAM

Zicea : -Dati-mi dalta, barosul,

sa-mi taie catusele, fierul,

flamandul din mine, setosul,

sa-ncalece noaptea si cerul.

Strigam : -Daramati-mi peretii

si spargeti-mi poarta si vreme,

sa pipai, sa vad miezul cetii,

s-aud pasii Umbrei Supreme ! . . .

Si lantul pleznestepe glezne

si tunet e zidu-n cadere.

Se sfasie pietre si bezne

in crancena lor despuiere.

Si toate sunt crude si goale.

Si taina de foc isi descheie

mtasea ei grea din paftale,

precum un trup alb de femeie.

Ca doare cumplit pipaitul,

imi sangera vazul sub geana

si-auzul si-nvarte cutitul

in cugetul meu ca-ntr-o rana.

Lumina e bici, vijelie

de flacari, padure de ace,

si gandul, ce soim vrea sa fie,

se-ntoarce biet pui in gaoace.

Si ochii treziti sa patrunga

taramuri ce n-au marginire,

ca fripti se grabesc sa se-ascunda,

fugind inapoi in orbire.

Ma-neaca, ma arde oceanul

minunii, ca plumbu-n cuptoare

si zic : -Dati-mi iarasi ciocanul

sa-mi bat lan-uri noi la picioare.

Si strig : Am privirile arse,

rapuse cad jos ca eretii . . .

ziditi-mi aripile-ntoarse

si-mi puneti la loc toti peretii.

ANTITEZE

N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,

surad numai acei care suspina,

de n-ai fi ras, n-ai fi stiut sa gemi,

de n-ai fi plans, n-ai duve-n ochi lumina.

Si daca singur rana nu-ti legai

cu mana ta n-ai unge rani straine,

n-ai jindui dupa un colt de rai,

de n-ai purta un strop de iad in tine.

Si nu te-nlti in slavi daca nu cazi

cu fruntea grea in pulberea amara,

iar daca-nvii in zambetul de azi,

e c-ai murit in lacrima de-aseara.

URCUS I

Ades imi frige-un jaragai

adancu carnii-nfierbantate

si-as tot sui pe branci, pe coate,

urcus, intoarcerii in rai.

Poate-am lasat acolo sus

bucati din aripile mele,

de mi se face dor de stele

si m-as tot duce, drum nedus.

Poate-am uitat acolo-n cer

cenusa fetei de-altadata,

sau poate vocea mea schimbata

ma cheama undeva-n eter.

Ca de-o mireazma ma imbat

la glasul meu din alte ere

si pentr-o clipa prind putere

sa urc in ceruri indarat.

O clipa sui si iar ma fac

cadere moale si afunda.

Urcusul meu a fost secunda

iar carnea mea ramane veac.

Atat de dulce stiu sa cad

si-atat de greu ma-nalt in sfere,

ca radacina mea in cer e,

iar fructul meu se coace-n iad.

URCUS II

Din cand in cand imi arde-un jaragai

adancul carnii mele-nveninate,

as vrea sa urc pieptis, pe branci, pe coate

bolovanisul intoarcerii in rai.

O clipa urc, apoi cazand ma fac

rostogolire moale si sfunda,

am fulgerat vazduhul o secunda,

dar trupul meu ramane tot in veac.

Atat de dulce-am invatat sa cd

si-atat de rar si greu ma-norc spre stele

ca radacina mea in cer e,

dar rodul meu se coace tot in iad.

LACRIMI

Gonit din raiul lui, pesemne,

un inger trist ni le-a adus,

menirea lor in noi sa-nsemne

ca-n lut mai zace-un strop de sus.

Spalam cu lacrimi rani si spade,

sfintim cu lacrimi un sarut,

din lacrimi ridicam arcade

pe unde viata ne-a durut.

Zvarlim in ele pietre grele

si scoatem saci de aur, grei,

topim un pumn de spini in ele

si facem scari de funigei.

Din lacrimi punem pod genunii,

din lacrimi inviem mereu,

si impletind din lacrimi funii,

ne priponim de Dumnezeu.

INSCRIPTIE PE USA UNUI HAN

Sfintita fie paine si fiertura

si vinul de pe masa mea sfintit

de pleci in zori cu zambetul pe gura,

ori de te-ntorci plangand in asfintit.

Pe masa mea va fie painea sfanta

si tie cel ce pleci tatm nou s-atingi

si tie cel ce vii cu spada franta

de sub cetati unde n-a fost dat sa-nvingi.

Pe-acelasi pat v-am pregatit culcusul,

pe-aceeasi masa blide la un loc,

ca sa-nfratesc caderea cu urcusul

si lacrima cu clipa de noroc.

TOAMNA

Plopi mai limpezi decat geata

si-au tras spadele afara.

Spune-mi buna dimineata,

Inima trezita iara.

Frunze reci pe ramuri ciunte

ma privesc cu ochi rotunzi.

Buna dimineata, frunte,

Care spinii mi-i ascunzi.

Parca ceru-ntreg de fum e,

strada numai mangaieri.

Buna dimineata, lume,

care m-ai lovit si ieri.

Parc-o pasare infranta

a tipat in pumnul strans.

Buna dimineata, sfanta

bucurie de-a fi plans !

ATATIA MORTI, ATATEA OSEMINTE

Avem atatia morti, atatea oseminte,

ca fruntea-i grea de amintirea lor.

Purtam in piept solarele morminte

si de lumina coastele ne dor.

Atatia morti, atatea oseminte,

vezi, sufletul lor vine din gradini

si ne saruta pleoapele fierbinte,

precum un vant de seara plin de crini.

Atatia morti, atatea oseminte,

ne cresc in vis ca o capatepeteasma

si umbra lor dumbrava de argint e

si tremura flori albe de mireasma.

Atatia morti strafulgera inele

pe fruntea zodiacului aprins.

Cu fruntile de s-au izbit de stele,

cu jertfele de ceruri s-au atins.

Cutremurati de-aducerile-aminte,

cu ochii incendiati de-un sfant mister,

privim cum zilnic alte noi morminte

se-nalta pajuri albe catre cer.

Sa puna tarii temelii de fier !

NU STIM CUM O SA FIE CLIPA-ACEEA . . .

Nu stim cum o sa fie clipa-aceea . . .

Vor trece peste lume crunte roti

-ca tunetul cu grii lui saboti-

sau poate-o arde-n cer Casiopeea

si umbre dulci, tiptil ca niste hoti,

si-or furisa in taine-albastre cheia . . .

Nu stim cum o sa fie clipa-aceea,

dar vom pleca pe rand toti, toti . . .

Nu stim cum o sa fie clipa. Poate unii

s-or agata de prag cu brat flamand,

altii vor vrea sa plece mai curand ;

unii-n genunchi, iar altii ca gorunii,

inalti si drepti sub fulger sangerand,

dar beti de tuica tare a furtunii.

Nu stim cum o sa fie clipa pentru unii,

dar vom pleca pe rand, pe rand . . .

Si de-om pleca si cei ce n-or s-adune

pe tample nici un spin aurifer,

si cei ce-am strans din lupte si din fier

o zdreanta sfanta ca o rugaciune,

cu totii vom sti la portile de ger

ca-n lacrimarea clipei care-apune

palpita vesnicii care nu pier . . .

Toti vom pleca, dar nimeni nu va spune

ca nu-si avu in lut un strop de cer

Si toti vom duce-n noi cate-o minune.

INTOARCEREA LUI ULISE

In fruntea mesei stau cu mirt pe tample,

dar dorm de mult sub zidurile Troii . . .

Mesenii beau si cupa mea se umple

-voi beti cu mortii si cinstiti strigoii.

Eu am ramas sub zidurile Troii . . .

Eu am ramas sub zidurile Troii

si cu tovarasii mei morti in fundul marii . . .

Se rumenesc berbecii grasi si boii,

zadarnic, in miresmele frigarii.

Eu dorm de mult sub zidurile Troii

ori putrezesc sub alge cu vaslasii;

-intors acasa cum se-ntorc strigoii

acelora ce nu mai vin cu pasii . . . .

Eu am ramas sub zidurile Troii

Ma pipaiti pe umeri, pe vesminte,

incredintati ca am venit ‘napoi;

ci eu sunt numai sute de morminte

in lesul care umbla printre voi.

Imi povestiti de temple cu pilastri,

despre noi zei ce-n lipsa mea crescura . . .

-eu va basmesc de mortii mei albastri

ramasi sub Troia sau prin mari de zgura,

si moarte, nu cuvinte am pe gura.

In cinstea mea poftiti aezi la cina

ca sa ma cante ca pe toti eroii ;

dar numai umbra mea cu vin inchina ;

eu dorm de mult sub zidurile Troii.

Ciocniti la masa numai cu strigoii . . .

Uleiuri cu miros adanc de floare

sangele Troii de pe trup nu-mi spala,

ca dincolo de orice scaldatoare,

port mortii scumpi pe mine tencuiala.

Eu am ramas sub zidurile Troii . . .

Iar cand pe sanii dulci al Penelopei

pun fruntea, in afund culcus fierbinte,

eu sanger inca-n lupta cu ciclopii

sau ratacesc pe mari cu oseminte.

Cu dornice saruturi ne-ntrerupte

muierea imi dezmiarda la-ntamplare

pe piept, pe brate, ranile din lupte,

crezand ca urma lor nu ma mai doare.

Ci eu sunt tot o rana nevazuta

si rani mi-s ochii, crancenii si goii . . .

Femeia mea sau mortii ma saruta

veniti in pat de sub cenusa Troii ?

Ma pierd, din nou, in valuri cu naierii,

din nou ma bat in scuturi cu strigoii.

Alunec dintre coapsele muierii

si ma-ngrop iar sub zidurile Troii . . .

Eu am ramas sub zidurile Troii !

NOI NU AM AVUT TINERETE

Noi nu am avut tinerete,

sa spumege viata in cupe.

Priveam cum din crengi padurete

un fruct de otrava se rupe.

Nici lauri, nici mirt si nici roze

n-au vrut pentru noi sa zambeasca.

Tot cerul de-atunci de moloz e ;

luceafarul, tanar de iasca.

Noi nu am avut Heidelberguri

cu blonde iubiri diafane ;

pe clare si verzi iceberguri

in somn, n-am plutit pe oceane.

Cu lavaliere boeme

n-am mers pe sub harfele lunii.

Pe noi nu ne-au nins crizanteme,

nici visinii noptii, nici prunii.

N-am tras nici o verde careta

n-am fost pe celeste terase.

Scriam doar pe inimi cu creta

un spin . . . inca trei . . . inca sase . . .

Noi n-am cules aur din soare ,

ci-n rosii amurguri zbatute

am strans stropi de foc in ulcioare,

prelinsi de pe cruci nevazute.

Cantam : era sange poemul ,

hoream : curgeau lacrimi pe fete ;

zambeam, si-n suras sta blestemul . . .

Noi nu am avut tinerete.

Mereu schiopatand prin dezastre,

mereu cu osanda pe frunte,

visam ca tot spini sunt si-n astre

si-n luna tot temnite crunte.

Ce vant secetos si fierbinte

ne-a smuls orice aripi razlete ?

Cazuti in genunchi pe morminte,

noi nu am avut tinerete !

Si-aduna azi zdrentele anii

si visul ciubotele sparte.

In pod se aud chitoranii

cum petece rod mai departe.

Batrani, cu obrazul de ceata,

cu pasi naclaiti in tristete,

prin moarte-am calcat, nu prin viata . . .

Noi nu am avut tinerete.

CUPRINS

Ofranda 3

Indemn la lupta 3

Crezul4

Crez   5

Cavalcada 5

Arborii   7

Poveste 8

Dan Quijote   9

Mormantul Capitanului   11

Mortii   12

Voi n-ati fost cu noi in celule 13

Vecinul care a murit14

Un cimitir de detinuti   16

O, brad frumos 18

Foamea 19

Lanturi 20

Zile   21

Plimbarea in cerc 22

Jind   23

Iisus in celula   24

Identitate 25

Denie26

Judecata din urma27

A venit si aici Craciunul 28

Steaua prinde sa luceasca 29

Ziceam 30

Antiteze 31

Urcus I 32

Urcus II 33

Lacrimi 34

Inscriptie pe usa unui han 35

Toamna 36

Atatia morti, atatia oseminte 36

Nu stim cum o sa fie clipa-aceea   37

Intoarcerea lui Ulise 38

Noi nu am avut tinerete    40