Romanul realist balzacian - enigma otiliei, g. calinescu

ROMANUL REALIST BALZACIAN

ENIGMA OTILIEI, G. Calinescu

Ca teoretician al romanului romanesc, G. Calinescu respinge proustianismul si pledeaza pentru realismul clasic (ro­manul obiectiv de tip balzacian). Al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Calinescu (Cartea nuntii,1933, Enigma Otiliei, 1938; Bietul Ioanide, 1953, Scrinul negru, 1960) este un "roman de critic, in care realismul, balzacianismul si obiectivitatea au devenit program estetic" (Nicolae Manolescu). Dar scriitorul isi depaseste programul estetic, realizand un roman al "vocatiei critice si polemice", cu evidente implicatii moderne, "un balzacianism fara Balzac".

Opera literara Enigma Otiliei de G. Calinescu este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste apar­tinand prozei interbelice. De asemenea este roman social si citadin.

Opera literara Enigma Otiliei este roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu conflict complex, la care participa numeroase personaje. Este roman realist prin: tema, structura (inchisa), specificul secventelor des­criptive, realizarea personajelor, dar depaseste modelul realis­mului clasic, balzacian, prin spiritul critic si polemic (parodic, ludic etc.) si prin elemente ale modernitatii. Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a (nonfocalizata). Viziunea "dindarat" presu­pune un narator obiediv, detasat care nu se implica in faptele prezentate, dar conditia impersonalitatii este incalcata prin comentariul unui estet. "Obiectivitatea insasi e una paradoxala, caci nu mai desemneaza absenta din evenimente a unui narator impartial sau a demiurgului balzacian, ci amestecul permanent al unui comentator savant si expert, care, in loc sa infatiseze lumea, o studiaza pe probe de la­borator.(N. Manolescu) Naratorul omnisciet stie mai mult decat persona­jele sale si, omniprezent, controleaza evolutia lor ca un regizor universal. El plasmuieste traiectoiile existentei personajelor, dar acestea actioneaza automat, ca niste marionete. Desi adopta un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunica, prin postura de spectator si comentator al come­diei umane reprezentate, cu instantele narative. Naratorul se ascunde in spatele mastilor sale, care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat.

Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin este un aspect al modernismului lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentata in aspectele ei esentiale, sub determinare social-eco­nomica (banul ca valoare intr-o societate degradata moral), imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea/maturizarea unui tanar care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, romanul este realist-balzacian prin motivul mostenirii si al paternitatii.

Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste "parinti". Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza accentul de la un as­pect realist, traditional, la tehnica moderna a reflectarii poliedrice, prin care este realizat personajul titular.

Romanul, alcatuit din douazeci de capitole, este con­struit pe mai multe planuri narative, care urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stanica etc. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia me­dicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolesceltina pentru Otilia. Autorul acorda interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine.

Succesiunea secventelor narative este redata prin in­lantuire (respectarea cronologiei faptelor), completata prin insertia unor micronaratiuni in structura romanului. Unele secvente narative se realizeaza scenic (de exemplu: capitolul I si al XVIII-lea), prin dispunerea personajelor, prin spontane­itatea dialogului sau elocventa discursului, notarea gesturilor si vestimentatiei, ca in didascalii. Dialogul confera veridicitate si concentrare epica. In proza realista, descrierea spatiilor (strada, arhitectura, decorul interior - camera) si a vestimen­tatiei sustine impresia de univers autentic (mimesis), iar prin observatie si notarea detaliului semnificativ devine mijloc de caracterizare indirecta/ de conturare a caracterelor. Imaginea Baraganului este redata intr-o descriere de tip romantic.

Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal ("intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909") si spatial (descrierea strazii Antim, a arhitecturii casei lui mos Costache, a interioarelor), prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul/ strainul din familia Giurgiuveanu, in momente dife­rite ale existentei sale (adolescenta si aproximativ zece ani mai tarziu: "dupa razboi").

Actiunea romanului incepe cu venirea tanarului Felix, orfan, absolvent al Liceului Internat din Iasi, la Bucuresti, in casa unchiului si tutorelui sau legal, pentru a urma Facultatea de Medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste in casa lui pe Otilia Marculescul fiica sa vitrega, cu intentia de a o infia. Aglae o considera un pericol pentru mostenirea fratelui ei.

Analiza: Tesuturile - tesutul epitelial, tesutul conjunctiv, tesutul nervos Eseu: Structura genomului la procariote

Expozitiunea este realizata in metoda realist-balzaciana: situarea exacta a actiunii in timp si spatiu, veridicitatea sustinuta prin detaliile topografice, descrierea strazii in maniera realista, finetea observatiei si notarea detaliului semnificativ. Caracteristicile arhitectonice ale strazii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse de "ochiul unui estet", din per­spectiva naratorului specializat; desi observatia ii este atribuita personajului-intrus, care cauta o anumita casa. Familiarizarea cu mediul prin procedeul restragerii treptate a cadrului, de la strada la casa, la interioare, la fizionomia si la gesturile locatarilor (tehnica focalizarii), este o modalitate de patrundere a psihologiei personajelor din acest spatiu, prin reconstituirea atmosferei. Pentru Balzac, o casa este un document sociologic si moral. Strada si casa lui mos Costache sugereaza, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun gust a unor locatari bogati, burghezi imbogatiti candva, si realitate: inculti (aspectul de kitsch, amestecul de stiluri arhitectonice incompatibile), zgarciti (case mici, cu ornamente din materiale ieftine), snobi (imitarea arhitecturii clasice), delasatori (urme vizibile ale umezelii si ale uscaciunii, impresia de paragina). Arhitectura sugereaza imaginea unei lumi in declin, care a avut candva energia necesara pentru a dobandi averea dar nu si fondul cultural.

Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau un omulet straniu care ii raspunde balbait: 'nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc", pe verisoara Otilia si asista la o scena de familie: jocul de table. Naratorul ii atribuie lui Felix observarea obiectiva a personajelor prezente in odaia inalta in care este introdus. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare si fiziologice care sugereaza, in maniera clasica, trasaturi de caracter si este prezentata, in mod direct, starea civila, statutul in familie, elemente de biografie. Toate aceste aspecte configureaza atmosfera neprimitoare, imaginea mediului in care patrunde tanarul si prefigureaza cele doua planuri narative si conflictul. Replicile Aglaei anticipeaza conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei motiveaza atasamentul lui Felix..

Intriga se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrund: I. istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu; II. destinul tanarului Felix.

I. Competitia pentru mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea efectelor, in plan moral, ale obsesiei banului. Batranul avar, proprietar de imobile restaurante, actiuni, nutreste iluzia longevitatii si nu pune in practica niciun proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmareste succesiunea totala a averii lui, plan periclitat ipotetic de infierea Otiliei. Desi are o afectiune sincera pentru fata, batranul amana infierea ei, de dragul bani­lor si din teama de Aglae. Initial intr-un plan secundar, Stanica Ratiu urmareste sa parvina, vizeaza averea clanului Tulea, dar smulge banii lui mos Costache, provocand moartea acestuia.

Alaturi de avaritie, lacomie si parvenitism, aspecte sociale supuse observatiei si criticii in romanul realist, sunt infatisate aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre parinti si copii, relatiile dintre soti, casatoria, orfanul. Casatoria face parte dintre preocuparile unor personaje: Aurica, fata batrana, are obsesia casatoriei; Titi se tulbura erotic si traieste o scurta experienta matrimoniala; Pascalopol doreste sa aiba o familie si se casatoreste cu Otilia; Stanica se insoara cu Olimpia pentru zestrea niciodata primita; Felix se va casatori, ratand prima iubire, dupa ce isi va face o cariera. Banul perverteste relatia dintre soti. Stanica se insoara pentru a-si face o situatie mate­riala, dar nu-si asuma rolul de sot sau de tata. In clanul Tulea, rolurile sunt inversate: Aglae conduce autoritar, Simion brodea­za, iar mai tarziu este abandonat in ospiciu. Motivul paternitatii este infatisat diferentiat. Orfanii au doi protectori: Costache si Pascalopol. Mos Costache este zgarcit, dar isi iubeste sincer fiica, desi n-o adopta legal, in timp ce Aglae, adevaratul avar al romanului, striveste personalitatea copiilor sai, anulandu-le sansa implinirii matrimoniale.

II. Planul formarii tanarulul Felix, student la medi­cina, urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau, in special iubirea adolescentina pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindca primeaza dorinta de a-si face o cariera. Otilia il iubeste pe Felix, dar dupa moartea lui mos Costache lasa tanarului libertatea de a-si implini visul si se casatoreste cu Pascalopol, barbat matur, care ii poate oferi, intelegere si protectie. In epilog, aflam ca Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea de a-si trai tineretea, iar Otilia a de­venit sotia unui conte exotic, cazand in platitudine. Ea ramane pentru Felix o imagine a eternului ferninm, iar pentru Pascalopol o enigma.

Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite, care sugereaza universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Marculescu, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate. Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la tutorele sau legal mos Costache. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al batranului, pe care il aduce in familia Giurgiuveanu afectiunea pentru Otilia, pe care o cunoaste de mica si dorinta de a avea o familie care sa-i umple singuratatea. A doua familie, vecina si inrudita, care aspira la mostenira averii batranului, este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din sotul Simion Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica si Titi. In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu pentru a obtine zestrea ca sot al Olimpiei.

Istoria unei mosteniri include doua conflicte succeso­rale: primul este iscat in jurul averii lui mos Costache (adversitatea manifestata de Aglae impotriva orfanei Otilia), al doilea destrama familia Tulea (interesul lui Stanica pentru averea batranului). Contlictul erotic priveste rivalitatea adolescen­tului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.

Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter. Portretul balzacian porneste de la caracterele clasice (avarul ipohondrul, gelosul), carora realismul le confera dimensiune sociala si psihologica, adaugand un alt tip uman, arivistul. Romanul realist traditional devine o adevarata comedie umana, plasand in context social personaje tipice. Tendinta de generalizare conduce la realizarea unei tipologii: mos Cbstache - avarul iubitor de copii, Aglae - "baba absoluta fara cusur in rau", Aurica - fata batrana, Simion - dementul senil; Titi - debil mintal, infantil si apatic, Stanica Ratiu - arivistul, Otilia - cocheta, Felix - ambitiosul, Pascalopol - aristocratul rafinat. Tot din clasicism este preluat triunghiul amoros si qui pro quo-ul.

Romancierul depaseste insa estetica realista si pe cea clasica. O trasatura a formulei estetice moderne este ambigui­tatea personajelor. Mos Costache nu este un avar dezumanizat. El nu si-a pierdut instinctul de supravietuire (cheltuieste pentru propria sanatate) si nutreste o iubire paterna sincera pentru Otilia. El este o combinatie intre doua caractere balza­ciene: avarul (mos Grandet) si tatal (mos Goriot). Pascalopol o iubeste pe Otilia in acelasi timp patern si viril. Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a iubi dezinteresat, dar hotarat sa-si faca o cariera, se bazeaza pe luciditate si profunzime intelectuala, Arivistul Stanica este si demagog al ideii de paternitate, escroc si principial, hot si sentimental.

Alt aspect modern (naturalismul) este interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate si mediu: alienarea si senilitatea. Simion Tulea reprezinta categoria este­tica a uratului; grotescul. Titi, fiul retardat care se indreapta spre dementa, este o copie a tatalui. Aurica, fata batrana, invi­dioasa si rea, este o copie degradata a mamei; obsesia fiicei (casatoria) se aseamana cu obsesia mamei (mostenirea). Lumea lor se afla sub semnul bolii, al degradarli morale reflectate in plan fizic. Autorul dispune personajele in planuri antitetice, prin reflectare inversata. Orfanii Felix si Otilia au corespondenti, prin rasfrangere inversata, in zona uratului pe tinerii din clanul Tulea: inteligenta lui Felix in contrast cu imbecilitatea lui Titi, feminitatea misterioasa a Otiliei cu uratenia Auricai.

In general, caracterizarea personajelor se realizeaza ca in romanul realist-balzacian. Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existentei lor: prezentarea mediului, descrierea locu­intei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si a obisnuintelor, in mod direct, naratorul da lamuriri despre gradele de rudenie, starea civila, biografia personajelor reunite la inceputul romanu­lui, la jocul de table. Caracterele dezvaluite initial nu evolueaza pe parcursul romanului, dar trasaturile se ingroasa prin acumularea detaliilor in caracterizarea indirecta (prin fapte, gesturi, replici, vestimentatie, relatii intre personaje). Exceptie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si reflectarea poliedrica. Pana in capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentata exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), fara a-i cunoaste gandurile din perspectiva unica a naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de personaj. Aceasta tehnica este dublata, pe acelasi spatiu narativ, de reflectarea poliedrica a personalitatii Otilie in constiinta celorlalte personaje, ceea ce confera ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii. Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex si contradictoriu: fe-fetita cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata exuberanta, admirabila, superioara pentru Felix, femeia capricioasa, "cu un temperament de artista" pentru Pascalopol, "o dezmatata, o stricata" pentru Aglae, "o fata desteapta", cu spirit practic, pentru Stanica, o rivala in casatorie pentru Aurica.

In limbajul personajelor se utilizeaza ace1easi mijloace lingvistice, indiferent de situatia sociala sau de cultura lor. Cu toate acestea, Aglae pronunta invechit unele cuvinte, marca a inculturii si a snobismului (Otilia e "falsa").

Enigma Otiliei este un roman realist (balzacian) prin: prezentarea critica a unor aspecte ale societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, motivul paternitatii si al mostenirii, structura, specificul secventelor descriptive (observatia si detaliul semnificativ; rolul vestimentatiei si al cadrului in caracterizare), realizarea unor tipologii, veridicitatea, utiliza'rea naratiunii la persoana a III-a. Dar depaseste modelul realismului clasic, prin spiritul critic si polemic (parodic, ludic), prin elemente ale modernitatii.