Romanul realist: Enigma Otiliei de Calinescu - comentariu

Introducere

Am ales aceasta tema deoarece ambele carti mi-au fost recomandate inainte de a ajunge pe bancile facultatii. Romanul Enigma Otiliei de G. Calinescu l-am citit in liceu pentru ca era un roman necesar pentru bacalaureat iar David Copperfield de Charles Dickens mi-a fost recomandat de Doamna profesoara de Limba si Literatura Romana. Citind acest din urma roman, am retrait parca ceea ce David Copperfield destainuia si fiecare capitol imi parea un nou inceput. Este un bildungsroman in care fiecare dintre noi trece prin etapele vietii: nastere, copilarie, maturitate, moarte.

Lucrarea de licenta este structurata in trei capitole: capitolul I: G.Calinescu, capitolul II: Charles Dickens si capitolul III: Enigma Otilei si David Copperfield, primele doua capitole avand cate doua subcapitole: I.1. Romanul Realist:Enigma Otiliei, I.2. Personajele lui G. Calinescu, II.1.Destinul unei opere: David Copperfileld, II.2. Eroii lui Dickens.

Atat in romanul Enigma Otiliei cat si in romanul David Copperfield avem de-a face cu cate un copil orfan dar care in ciuda conditiilor isi croieste drumul in viata si lupta din greu pentru a ajunge cat mai sus pe scara ierarhica. Recitind romanle mi-am dat seama cat de important e ca parintii sa fie langa noi si sa ne calauzeasca pasii in viata pentru ca oricat am fi de constiinciosi, de tari, exista un moment in viata cand cineva trebuie sa ne incurajeze, sa creada in noi, sa ne indrume iar acestia nu pot fi decat parintii pentru ca ei , trecand prin viata, stiu si isi doresc ca noi sa alegem calea cea buna. Enigma Otiliei este un roman de factura balzaciana care exceleaza prin profunzimea observatiei morale si a mediului social. Romanul se integreaza in clasicism tocmai prin preocuparea pe care o vadeste autorul de a fixa in fiecare personaj o suma de trasaturi general umane, subordonate uneia dominante. Romanul urmareste doua planuri care se impletesc pe intreaga durata a actiunii: in prim - plan autorul prezinta goana clanului Tulea dupa mostenirea lui Costache Giurgiuveanu iar in cel din al doilea plan sunt infatisate destinul lui Felix si dragostea lui pentru Otilia. Neintelegand comportarea Otiliei, Felix o considera o enigma. Autorul insusi a remarcat ca enigma trebuie cautata mai curand in mintea lui Felix decat in faptura fetei. Felix va studia cu seriozitate, va deveni medic, Otilia ramanand o amintire, o imagine a eternului feminin. David Copperfield, personajul central al romanului, ramane de timpuriu fara tata, devenind o victima a cruzimii tatalui vitreg Edward Murdstone si a surorii acestuia Jane Murdstone oameni meschini si fara suflet. Este nevoit sa razbata singur prin viata, infruntand nenumerate greutati.

Biografia celui mai original si important istoric si critic al literaturii romane este si cea mai putin cunoscuta, indeosebi in prima ei perioada. In ziua de 19 iunie 1899 s-a nascut, in Bucuresti, Gheorghe Visan fiul natural al Mariei Visan; copilul va fi crescut de Maria si Constantin Calinescu, in casa carora mama copilului era menajera. In septembrie 1906 Gheorghe Visan este inscris la Scoala primara "Carol I" din Iasi, unde va urma primele doua clase. La 17 martie 1907, prin sentinta Tribunalului Iasi, sotii Calinescu il adopta pe fiul Mariei Visan care, de la aceasta data, se va numi Gheorghe Calinescu. In iunie 1908, dupa moartea tatalui Constantin Calinescu, Maria Calinescu impreuna cu copilul si Maria Visan revin in Bucuresti unde G. Calinescu este inscris la Scoala primara "Cuibul cu barza" unde urmeaza clasele a III-a si a IV-a. Intre anii 1914 si 1916 continua clasele a V-a si a VI-a la sectia moderna a Liceului "Gheorghe Lazar". In iunie 1918 sustine si promoveaza examenul de bacalaureat la Liceul "Mihai Viteazu" din Bucuresti. Studiile superioare le incepe in toamna anului 1919, in acelasi timp se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti la sectia Franceza si Filosofie si audiaza prelegerile unor profesori care se afirmasera deja ca personalitati iulustre ale culturii romane: Nicolae Iorga, Vasile Parvan, Ovid Densusianu. Ramiro Ortiz ii descopera orizontul culturii italiene, influenta sa determinandu-l pe tanarul G.Calinescu sa opteze pentru italiana ca prima specialitate. Mai tarziu, datorita aceluiasi profesor, el ia parte la calatoria de studiu organizata de acesta pentru studentii din Italia. In anul 1921 pleaca in Italia. La recomandarea lui D. Onciu este numit paleograf - bibliograf la Arhivele Statului din Bucuresti, post pe care il mentine pana in 1923. In iunie 1923 promoveaza examenul de licenta la Limba si Literatura Italiana iar din septembrie este numit profesor suplinitor la Liceul "Gheorghe Sincai" unde preda limba italiana si germana. Preocuparile din anii studiu dezvaluie un tanar nehotarat, care isi cauta vocatia: el impleteste interesul pentru cultura italiana cu publicistica, face serioase cercetari arhivistice, dar se manifesta in poezie si critica. Intre anii 1925-1930 desavarseste doua cercetari arhivistice despre misionarii catolici in Tarile Romane. Desi a debutat in poezie in 1926, in Universul Literar, aflat sub directia lui Perpessicius, Calinescu asteapta multa vreme opiniile a doi critici, singurii care il interesau: Garabet Ibraileanu si Eugen Lovinescu. Desi poeziile sale nu au trecut neobservate, nici unul nu saluta aparitia unui mare poet si in ciuda interesului in constanta crestere a lui Lovinescu fata de tanarul caruia ii deschide paginile Sburatorului, Calinescu se dedica de acum criticii. In ianuarie 1927, incepe colaborarea la revista "Viata literara" unde va continua sa semneze cronici si articole pana la sfarsitul anului 1929. In februarie si martie va publica poezii si recenzii in revista "Sburatorul" iar in aprilie participa la pregatirea aparitiei revistei "Sinteza". La 4 mai 1929 se casatoreste cu Alice Vera, fiica unor mici propietari din Bucuresti. In anul 1933 inaugureaza la Adevarul Literar si Artistic, la 12 februarie, Cronica Mizantropului si mai publica o cronica sportiva ( sub pseudonimul Sportiv ). In 1934 intrerupe temporar activitatea la Viata romaneasca; G. Calinescu a studiat la Biblioteca Academiei manuscrisele lui Eminescu. In iunie 1935 apar volumele II si III din Opera lui Mihai Eminescu. In mai 1937 publica primul sau volum de poezii iar in 1938 apare romanul Enigma Otiliei, Viata lui Ion Creanga si Poezii de Mihai Eminescu, intocmita si comentata de G. Calinescu.

Tot ceea ce a publicat in acesti ani, articole si studii substantiale, constituie pregatiri pentru monumentala scriere care apare in 1941: Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, impotriva careia se va dezlantui o violenta campanie denigratoare, iar in 1945 apare Istoria literaturii romane compendiu. Din 1945 Calinescu preda, ca profesor, Istoria Literaturii Romane la Facultatea de Litere din Bucuresti. Este indepartat insa curand si va fi rechemat abia in 1961. Intre timp i s-a incredintat conducerea Institutului de Istorie Literara si Folclor, care azi ii poarta numele. In cadrul institutului a organizat calatorii de studiu la locurile de bastina ale scriitorilor, anchete printre urmasii acestora, a sustinut o campanie de adunare a documentelor de istorie literara. A creat astfel arhiva Institutului, iar materialul documentar descoperit l-a valorificat in monografiile dedicate scriitorilor din secolul trecut: "Scriitori minori", "Nicolae Filimon", "Vasile Alecsandri", "Alexandru Odobescu". In 1946 este ales deputat in Marea Adunare Nationala. La 29 mai 1948 este membru activ al Academiei in locul lui Sextil Puscariu. Primit in Academie in 1949, G. Calinescu si-a trait senectutea ca autoritatea de necontestat a criticii contemporane. Ocupa locul de academician alaturi de alti critici: Perpessicius, Tudor Vianu. In 1960 este numit "profesor onorific" la catedra de Istoria literaturii romane la Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti. In 1964 este sef de catedra anorific la Facultatea de Filologie din Bucuresti. Apare volumul Cronicile Optimistului, cuprinzand articole publicate in Adevarul Literar, Tribuna Poporului, Vremea. Se interneaza la sanatoriul Otopeni. In 1965 apare studiul monografic Vasile Alecsandri si primul volum din seria Opere ( Cartea nuntii ). In 12 martie 1965, sub privirile medicului de garda G.Calinescu a intrat in lumea umbrelor; sicriul a fost coborat in groapa sapata intre mormintele lui Eminescu si Sadoveanu, in cimitirul "Bellu". G.Calinescu intra in eternitate. "Spirit enciclopedic, renascentist, de vast orizont cultural - artistic, avand o vie imaginatie creatoare, o putere de sinteza iesita din comun, mari energii constructive, G.Calinescu a fost "o plasmuire de geniu a acestor pamanturi si a acestui popor, una din cele mai fertile si inspirate minti de carturari de la Dimitrie Cantemir pana in zilele noastre" (Geo Bogza)".[1]

"Al doilea roman a lui G. Calinescu ( dupa Cartea nuntii, 1933 ), tiparit in doua volume de editura bucuresteana Nationala Ciornei la sarsitul lui martie 1938 intr-un tiraj relativ modest, in intentia autorului, concordanta si cu substanta epica a romanului, urma sa se numeasca Parintii Otiliei, dar editorului i s-a parut mai sonor titlul propus ca alternativa comerciala. G. Calinescu a procedat clasic, dupa metoda balzaciana a faptelor concrete, a experientei comune, fixand in niste cadre sociale bine precizate o fresca din viata burgheziei bucurestene si facand ca intreaga reconstituire de imprejurari, destine si tipuri umane sa poarte "pecetea credibilitatii". Nucleul insusi al romanului, conceput ca istorie a unei mosteniri si a intrigilor antrenate la nivelul competitorilor, pare astfel a-i fi sugerat lui Calinescu de imprejurarea mortii unei matusi, Tinca, asociata spontan aceleia, anterioare, a enigmaticului Tache ( evident Capitanescu, tatal ). In copilarie, o ruda "cu mult mai in varsta" pe nume Otilia care canta si la pian, ii inspirase respect pentru ca ii daduse "o carte de lectura in limba germana, cu frumoase ilustratii" detalii care-i vor permite peste timp sa-i speculeze flaubertian "imaginea lunara", lipsita de biografie, proiectandu-si in ea propiul fond de ingenuitati si copilarie. Imaginea de roman traditional, de factura balzaciana, cunoaste insa cele mai semnificative nuantari si corectii in favoarea modernitatii atunci cand este adusa in discutie complexitatea, "straina prozei balzaciene", a unor personaje cu rasturnari bruste si reactii derutante, cum e psihologia Otiliei."

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

"Romanul de astazi, Enigma Otiliei, este construit cu un mestesug sigur pe mai multe planuri si cu o detasare epica intru totul stapana pe materialul uman atat de divers in fizionomia lui. Calinescu, in Enigma Otiliei a procedat clasic dupa metoda balzaciana a faptelor concrete, a experientei comune, fixand in niste cadre sociale bine precizate o fresca din viata burgheziei bucurestene. Un procedeu evident in roman se reduce la existenta tanarului Felix, martor si actor in aproape toate intamplarile care alcatuiesc romanul catorva familii si construiesc temperamentul catorva tipuri. Studentul sentimental Felix Sima primeste o magistrala lectie de viata, cu riscul dezamagirilor dar si cu avantajul de a deveni lucid observand atatea realitati tragice sau comice. Romanul este centrat pe mobila pshihologie a unui adolescent in plina criza de crestere si de formare a personalitatii: pe aceasta mobilitate, ca pe o axa de orientare, se organizeaza intamplarile epice, se dezvaluie caracterele mascate sau brusc puse in miscare ale personajelor cu o structura bine definita. G. Calinescu n-a pornit de la abstractiuni, de la idei psihologice cand si-a construit tipurile; ele se realizeaza cu amploare, cu bogatie de impulsii si cu nuante multiple. Romanul Enigma Otiliei nu demonstreaza nimic; constata, reconstituie experiete umane si tipuri. Intuitiile sale pornesc din substratul psihologic al personajelor iar destinul fiecaruia este logic motivat prin orice imprejurare noua ar trece. Viziunea capata pecetea credibilitatii care este si semnul sigur al romancierului." Expozitiunea romanului este tipic balzaciana: toate scrierile lui Balzac incep prin fixarea temporala a actiunii si sumara prezentare a personajelor: "Pe la sfarsitul lunii octombrie a anului 1800, un strain, insotit de o femeie si o fetita, ajungand in fata gradinii Tuileries din Paris, se opri putin langa mormanele de moloz ale unei case daramate."(Vendetta). Balzacian in esenta, G. Calinescu modernizeaza surprinzator procedeele clasice, straduindu-se sa iasa de sub tutela strivitoare a maestrului. Vizibil ramane mai intai efortul de innoire in insasi desfasurarea conflictului epic. Actiunea romanului se deschide si se inchide cu o secventa aparent identica. Similaritatea consta in faptul ca pe locuinta lui Costache Giurgiuveanu se opresc, din nou, dupa multi ani, privirile lui Felix. Identitatea este aparenta: cladirea isi pastreza permanentele stiute, dar peste oameni si lucruri a trecut necrutator timpul "intr-o duminica, o lua pe strada Antim. Prefacerile nu schimbasera cu totul caracterul strazii.Casa lui mos Costache era leproasa, innegrita. Poarta era tinuta cu un lant si curtea toata napadita de scaieti. Nu mai parea sa fie locuita.Cele patru ferestre din fata, de o inaltime absurda, inaltau rozetele lor gotice prafuite, iar marea usa gotica avea geamurile pleznite. Felix isi aduse aminte de seara cand venise cu valiza in mana si trasese de schelalaitorul clopotel. I se paru ca teasta lucioasa a lui mos Costache apare la usa si vechile vorbe ii rasunara limpede la ureche: <Aici nu sta nimeni!>" . Intr-o sagace pagina din corespondenta, Flaubert recunostea explicandu-se ca "ideile sunt fapte" iar "operele cele mai frumoase sunt acelea in care se afla mai putina materie", prin urmare un ideal clasic. La nivelul anului 1938, cand publica Enigma Otiliei, G. Calinescu retinuse din metamorfozele romanului universal, ca exemplara, formula balzaciana; totusi el e in acelasi timp un flaubertian. Nimic nu e neglijat la Caliescu din tehnica lui Balzac. Fiecarei reactii exterioare i se cauta un mobil intern: o simpla privire este un act, ceva care solicita explicatii. Strada bucuresteana din roman e descrisa in maniera unui reportaj: "Intr-o seara de la inceputul lui 1909, cu putin inainte de ora 10, un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim, venind din strada Sfintii Apostoli, cu un soi de valiza in mana, nu prea mare,dar desigur foarte grea, fiindca obosit, o trecea des dintr-o mana in alta". Detaliile cu aspect topografic, precizarile cronologice si celelaltle au aici, aproape un sunet de roman-foileton, tinand sa capteze de la inceput curiozitatea. Fragmente ca acestea, strict descriptive, constituie elemente de substructura dar nu limbajul neutru e genul lui Calinescu. Insistenta amanuntelor, cand ni se prezinta documentar filmul casei Giurgiuveanu ("ciubucaria ridicola prin grandoare, amestecul de frontoane grecesti si chiar ogive, facute insa din var si lemn vopsit", zidurile crapate, grilajul inalt si greoi din fier, aerul sordid si intunecat) intra intr-un necesar sistem de referinte, anticipand prin analogii si sugestii primul contact cu proprietarul. Ca roman al unui mediu burghez, cu scene de interior si consilii de familie, Enigma Otiliei rezista prin congruenta optima a mijloacelor. Moralist subtil, prozatorul se ridica de la substraturi la mobiluri complicate tentat de structuri etice, jalnice sau feroce, specifice cadrului dat. La Dickens, nu numai la Balzac, situatii ca acelea din romanul calinescian sunt obisnuite. Casa Aglaei poate parea un pasnic home bucurestean eteroclit. Simion Tulea, sotul, fiind internat in cele din urma la ospiciu; Titi, fiul imbecil picteaza sau se legana ca un prunc; cele doua fiice invedereaza o mediocritate compacta; Stanica Ratiu, avocat fara procese isi deplange tactic ghinionul in casnicie. Galeria aceasta in al carui centru este un Giurgiuveanu suspicios i se reveleaza tanarului Felix ca o mixtura de indiferenta si dusmanie. Ne dam seama ca G. Calinescu prefera ironia.

Romanul Enigma Otiliei este construit pe ideea dezintegrarii institutiei matrimoniale si a pierderii functiilor paternitatii. Intr-o societate in care autoritatea parinteasca nu mai are sens, toate valorile intra in descompunere. Actiunea este plasata in perioada de dinaintea primului razboi mondial, mai precis in 1909. La aceasta se adauga o prezentare succinta a personajelor dupa aceasta perioada, adica la sfarsitul unei epoci, prilej pentru autor de a surprinde procesul complex al descompunerii sociale. Felix Sima, orfan crescut prin pensioane, vine de la Iasi, un oras realmente patriarhal, in Bucurestiul inceputului de veac pentru a-si face studiile universitare. Minor inca, el se afla in grija unui indepartat unghi - Costache Giurgiuveanu. In casa acestuia cunoaste o lume pe care n-o banuia, adica tocmai aspectele majore ale societatii: mediocritatea dezarmanta si lacoma a clanului Tulea, maturitatea enigmatica a Otiliei, fiica vitrega a lui Costache, moralitatea de cavaler medieval a lui Pascalopol etc. Felix trece de la adolescenta la maturitate invatand treptat sa-si piarda inocenta, traind cu intensitate experienta primei iubiri, pe cea a mortii si a abandonului. Nimic din ceea ce i se intampla nu-l opreste din drumul sau. Urmeaza medicina, se dedica studiului intens si devine o somitate in domeniu.

Fresca sociala si constructia portretului sunt de tip balzacian, dar romanul propune o constructie viguroasa, in care observatia psihologica si extraordinara mobilitate a instantei auctoriale confera originalitate scriiturii. Fresca sociala impresioneza prin bogatia informatiei, care cuprinde toate sectoarele curente ale cotidianului: vestimentatie, mentalitate, peisaj arhitectonic, viata culturala. Autorul descrie imbracamintea personajului pentru a-i sublinia caracterul sau personalitatea, dar semnaleaza si amanunte strict legate de moda; astfel, Otilia are rochie de tul si manusi lungi, iar Pascalopol poarta la mosie un "elegant costum rural-colonial." Cadrul arhitectonic al Bucurestiului de la inceputul veacului trecut este reconstituit in maniera balzaciana, Calinescu vorbind despre strazi, cladiri, facand descrierea unor locuri unanim cunoscute. Uneori, autorul formuleaza consideratii generale, cum este aceea care deschide romanul, caracterizand peisajul bucurestean ca pe o "caricatura in moloz a unei strazi italice." Calinescu porneste de la o documentare solida, face referiri la zone cunoscute ale capitalei si aminteste cladiri de la inceputul secolului trecut. De pilda, Costache are restaurant in Lipscani, unde "este vad bun", casa de inchiriat Stirbey-Voda si debit de tutun in centru. O importanta mare acorda autorul si interioarelor, ilustrarea mediului intim constituind un mijloc insemnat de caracterizare empatica a personajelor. In casele Tulea-Giurgiuveanu domneste o atmosfera mohorata din cauza mobilelor grele si vechi; autorul insista in mod special pe imaginea paturilor cu tablii monstruoase, din rulouri de lemn. La mahala, peretii sunt acoperiti cu fotografii de familie si cu imitatii picturale de prost-gust. Dincolo de portretul balzacian, tipologia calinesciana se impune printr-o discreta analiza psihologica. Desi in general, scriitorul adopta romanul de constructie, in fiecare fraza transpare voluptatea analizei profunde caracteristica spiritului calinescian. Nu se poate spune ca prozatorul se lanseaza in investigatii psihologice, nu radiografiaza cazuri de constiinta, dar fiecare personaj se afla pus in situatii atitudinale diverse, este judecat de celelalte personaje, are boli, predispozitii sufletesti, emotii si este surprins in raporturile lui cu lumea si mentalitatile ei. Autorul recurge la o gama larga de metode analitice si de aceea observatia psihologica este risipita, proiectate in secvente scurte. Pentru orice tanar de douazeci de ani, fata enigmatica va fi acea fata care il va respinge, dandu-i totusi dovezi de afectiune. Irationalitatea Otiliei supara mintea clara a lui Felix; apoi Otilia, fara interes material propriu - zis, arata afectiuni pentru Pascalopol. Se pare ca fetele nu iubesc in chip necesar pe tinerii de varsta lor si ca barbatii in etate exercita asupra lor un curios imperiu. Enigma este un amestec de luciditate si strengalie, de onestitate si usuratate. Criza tineretii lui Felix, pus pentru prima data fata in fata cu absurditatea sufletului unei fete reprezinta adevarata enigma.

" Tente poematice exista si la Calinescu; nu atat de vizibile insa incat sa devina jenante, nepotrivite asadar intr-un roman realist. Nestatornica Otilia, practicand "jocurile" erosului, isi disputa intaietatea mai multe sufletele, inegale, cu toane, balansand intre puritate si damnare. Insubordonata, nonsalanta, Otilia nu problematizeaza decat in functie de lucruri concrete; nefiind nici acut cerebrala, nevadind vreun fond senzual, exagerat fiziologic, ea sugereza prin reactiile spontane o imagine a vietii intense" . S-a vorbit mult despre titlul romanului si a fost pus in legatura cu modul in care se raporteaza Felix si Pascalopol la comportamentul Otiliei; in principiu, critica literara este de acord ca romanul transfigureaza feminitatea misterioasa, adica iesita de sub imperiul canoanelor, eliberata de prejudecati, nealterata de tutela paterna sau de o educatie rigida. Romanul lui G. Calinescu este unul din cele mai bune romane din ultima vreme. De o constructie sigura, cu o intuitie sociala si psihologica de solid realism, de un adevar sufletesc adanc si de nuante sufletesti revelatoare Enigma Otiliei se claseaza printre operele de intaia mana ale epicii noastre urbane. Valoarea scriiturii calinesciene este data de varietatea procedeelor stilistice, de observatia penetranta, dar mai ales de veridicitatea lumii sale, surpinsa atitudinal si construita pe mentalitatile specifice mediocritatii in ascensiune; si nu este vorba despre mediocritatea unei epoci, ci despre una generala de unde si impresia de clasicism pe care o da proza lui G. Calinescu.

"Spatiul in romanele lui G. Calinescu este ocupat in general de obiecte inutile ( "epave casnice" ), este mutilat de mari aglomerari haotice de lucruri degradate sau de asezari austere. O strada e un labirint, o casa e un cavou, o camera e un mic decor de comedie. Aerul e statut, mucegos, suprafetele "impulberate", geamurile ascunse de hartii albastre, stilul anacronic, stofele carbonizate; in tot, o solemnitate sumbra. Intr-o lume la fel de ostila, de indiferenta si de rigida nimereste Felix; aceeasi arhitectura ridicula prin grandoare, mucezeala, obscuritate si senzatie de pustietate. Casa lui Costache, cu ferestre "de o inaltime absurda!", cu pereti tencuiti grosolan, scaldata intr-un cafeniu de prost - gust, dadea aceeasi impresie de ruina si de raceala. Totul pare mai degraba ascunzis decat locuinta, si-n "lipsa de coeziune a planurilor" se insinueaza vag ideea disproportiei cautate si a dezordinii supravegheate. Gesturile oamenilor sunt pe masura acestui spatiu inegal, fragmentat, caracterizat prin interventii de prost - gust si lipsa de imaginatie."

Tehnica enuntiativa, destinata sa fixeze lucrurile in spatiu, pregateste pe cititor sa asiste la viitoarele explorari psihologice ca martor ipoteca. Romanul in totalitate e de fapt o compozitie in derulare filmica. Expansiune in impalpabil si gratios pe de-o parte si vulgaritate si platitudine pe de alta parte; la un pol Baraganul necuprins cu singuratatile lui primordiale prilejuind un tablou memorabil iar la alt pol aerul statut din casele de pe strada Antim. Finalul e deschis: pianista de talent dar separata de Pascalopol pentru a insoti pe altul si mai apoi pierzandu-si urma la Boenos Aires, Otilia persista in enigma. Imoderata, jucand eternul feminin, nelinistita, Otilia nu are vocatia infinitului; isi interogheaza destinul dar nu-i raspunde nimeni. Cand, dupa experiente matrimoniale ea va deveni o burgheza de serie, o doamna banala, profilul ei nu mai intereseaza literar; o demonstreaza ultimele pagini ale romanului, intr-un epilog fulger. Romanul surprinde atitudini omenesti autentice, ceea ce vadeste inclinatiile analitice ale scriitorului. In Enigma Otiliei avem un narator omniscient, naratiunea este la persoana a III-a si are un discurs narativ gradat. Compozitia este organizata pe doua planuri si anume mostenirea lui mos Costache si evolutia lui Felix, evolutie care urmareste felul in care se acomodeaza Felix cu lumea, familia, facultatea si cu orasul. Universul romanelor calinesciene este construit pe o distincta antinomie. Deoparte se afla umanitatea ca spectacol, simbolizata fie de lumea veche fie de grupul social la care autorul se raporteaza, iar de cealalta parte se afla un personaj in care romancierul se intruchipeaza la varste biologice felurite: adolescentul care tinde sa obtina maximum de cunostinte intr-o anumita profesie, tanarul care isi asuma drepturi si obligatii civile si omul matur absorbit de realizarea plenara a personalitatii. "Viziunea antinomica constituie suportul unei problematici omogene, ce ordoneaza materia epica si partial dramatica in jurul unei structuri ce absoarbe in intregime substanta ideatica. Prin intermediul operei literare, G. Calinescu se cauta pe sine, se interogheaza asupra propriului destin, straduindu-se a surprinde pe plan infrastructural, semnificatiile superioare ale evolutiei sale profesionale ideologice si spirituale, in ordinea autodevenirii si autodepasirii. In mijlocul umanitatii imaginate, G. Calinescu s-a introdus pe sine ca personaj distinct, supus unor dominante comportamental - caracteriale: cu o incordare volitionala tipic balzaciana isi canalizeaza activitatea spre atingerea unui tel superior. Dezvaluirea corespondentelor dintre scenariul biografic si universul fictiunii ramane totusi nerevelatoare. Multor elemente G. Calinescu le-a modificat integral sensul, altora le-a dat o interpretare subiectiva, astfel incat prezenta lor in fictiune nu sporeste si nici nu diminueaza valoarea creatiei. Neimplinirea artistica a romanelor, observata inainte de a fi cunoscuta integral biografia autorului, provine nu din prezenta materiei documentare, ci din deficitul de creativitate. Dubla ipostaza tipologica si autobiografica, a principalelor personaje din imaginarul Calinescian motiveaza multele studii critice dedicate romanelor sale si explica interesul cu care intelectualul se apropie de creatia lui G. Calinescu". "S-a vorbit despre clasicitatea romanelor lui G. Calinescu si indeosebi despre Enigma Otiliei ca despre un roman eminamente clasic. Prin clasic se intelege de asta data balzacian. Disciplinarea fanteziei, supunerea la rigori, infranarea tumultului, in acest roman, apoi desenul caractererologic in maniera balzaciana, incercarea de a descoperi scheme tipologice universale, de a atinge universalul prin tehnica narativa a autorului Comediei Umane, toate acestea ar face din Enigma Otiliei un model al compozitiei realiste." Pentru G.Calinescu notiunea de "balzacianism" este similara cu ideea de "clasicism". Delimitandu-se de experienta narativa a marilor romancieri, G. Calinescu si-a manifestat preferintele pentru romanul obiectiv si personaje de structura clasica deoarece clasicul a creat caractere general - umane: avarul, ipocritul, impostorul etc.

Scriere realista cu ecouri ale curentelor de avangarda si infuzii romantice, asimilate organic intr-o constructie de armonie clasica, Enigma Otiliei ramane una dintre marile realizari ale literaturii romane interbelice, consacrand in campul literelor autohtone indiscutabila vocatie epica a unui creator caruia nu i se poate nega efortul de a transcede banalul cotidian.