Verosimil
(lat. verisimilis, "adevarat")
Verosimilul desemneaza caracterul unei opere
(literare, ori din perimetrul celorlalte arte) de a da impresia / "certitudinea" ca s-a structurat in concordanta cu datele generale ale
realitatii, intru catharsis.
In antichitate, Aristotel, in Poetica sublinia faptul ca «datoria poetului
este nu sa povesteasca lucruri intamplate cu adevarat, ci lucruri putand sa se
intample in marginile verosimilului
si ale necesarului»; asadar, marginile verosimilului
antrenau / magnetizau marginile sacrului necesar din antichitate; «mai mult,
raportul dintre realitate si verosimil
este inversat in favoarea ultimului, Aristotel aratand ca poetul poate folosi
si fapte reale, dar anume acele intamplari petrecute "asa cum era verosimil sa se petreaca"; ideea este
dezvoltata de teoreticienii italieni ai secolului al XVI-lea (), care vad in
verosimil necesitatea pregatirii
psihologice a desfasurarii actiunii; teoreticienii francezi din secolul urmator
() fac din verosimil punctul
central al sistemului de reguli clasiciste (); verosimilul ajunge sa denumeasca trasaturile general acceptabile,
tipice deci, ale comportamentului unor personaje sau ale unor intamplari (),
apropiind principiul de cel al normei sociale (); in acest sens intelege si
Ion Heliade Radulescu ideea de verosimil,
ca o selectie de trasaturi caracteristice nu unor indivizi particulari, ci unei
categorii; () verosimilului ii va
fi opus de romantici principiul culorii locale.» (DTL, 467 sq.)
