Renasterea
Renasterea este
dedublarea pe care arta crestina o face inspre o arta
laica, inspre o arta atee ce se finalizeaza in formele baroc
si rococo. Acestea reflecta pe deplin o mentalitate
aristocratoida cu preocupari specifice si cu interes spre lux,
spre fast si emfaza, elemente regasite in dezinvoltura
baroca. Faptul ca la un Michelangelo se gasesc premise clare ale
barocului este aici relevant. Epoca Renasterii este necesara pentru
ca dezinvoltura baroca nu se putea manifesta direct, ci era nevoie de
pregatire a terenului. Insa trebuie inteles ca in tara
de nastere a Renasterii, Italia, goticul nu a prins. Domul din
Milano, facut in stil gotic, era ridiculizat, comparat cu un arici in
timpul Renasterii. Face parte din temperamentul italian o astfel de
respingere a abstractizarii gotice.
Nevoia de concret s-a
materializat in reintoarcere la natura si la antichitate, dar si
la studiul stiintelor naturale. Nu trebuie uitat ca totusi
spiritul matematicist, al preciziei si indubitabilului era o conditie
pentru revolta ce se pregatea mocnit la nivelul mentalitatii
nordice, de desprindere religioasa de Roma. Posibilitatea de
reinterpretare diferita a Scripturii, dar cu interesul adevarului, al
certitudinii, al logicii, era singura solutie de a lovi in autoritatea
papei de la Roma. Senzualismul italian, care se regasea in toate
sectoarele vietii italiene devenise deja obositor fata de
rigoarea nordica. Chiar daca ulterior Renasterea va cuprinde
si tarile nordice, totusi aici exista un specific clar
si are un sens special in lumina noilor sciziuni clericale.
Pe de alta parte
vocea antichitatii era din ce in ce mai auzita in Italia. De la
repulsia originara crestina fata de antichitate,
crestinismul papal s-a vazut in situatia de a face o curba completa
catre reintegrarea acesteia prin simpla identitate intre stilul de
viata papal, clerical in general, cu cel roman in special. Apoi,
cetatile italiene ca Florenta, Venetia, Genova au
trait o crestere economica imensa, iar legile
capitalismului se vor fi consolidat. Inflorirea a fost iminenta iar
piata artei s-a conformat. In situatia in care cetatile din
Europa se dezvoltau si isi aratau puterea si fastul,
papalitatea, care a avut un rol major in aparitia Renasterii, nu
putea sa nu ramana indiferenta. A investit sume imense de
bani pentru a-si crea imaginea centrului lumii si pentru a
ramane astfel. Poate ca acest lucru era in masura sa
compenseze preocuparile personale nereligioase ale unor papi. Dar s-a
si intamplat ca efectiv gustul pentru antichitate, pentru arta in
general, care se reducea atunci la cea antica, sa fie de asemenea un
imbold suficient pentru aceste proiecte.
Spiritul
intreprinzator al cetatilor italiene dat de mentalitatea
industriala burgheza a implicat detasarea treptata a
individualismului ceea ce asta s-a tradus in arta prin mentalitatea
geniului in stare sa purifice sufletul de coruptiile cotidiene.
Desi arta facea un pas imens catre laicizare, functia ei
religioasa isi implinea sensul ei originar, iar aceasta
contradictie este parte din decaderea de mai tarziu a spiritului
renascentist.
Compozitiile care se
desfasoara de multe ori pe un triunghi cu varful in sus,
denota o stabilitate perfecta, in stare sa puncteze nevoia de
stabilitate religioasa in general. Trinitatea compozitionala era
proiectia unei trinitati originare cu ecouri religioase. Mai
tarziu manierismul si barocul vor degaja personajele pe toata
suprafata tabloului sau in tot spatiul sculpturii, pierzand
aceasta austeritate regasita la un Leonardo sau Boticelli,
pulverizand-o in exuberanta. De fapt marii artisti ai Renasterii
au avut si destine de sfinti, avand o neliniste creatoare.
Lucrul important este acela de a nu fi casatoriti, devenind
astfel un fel de sfinti senzualisti. Posibilitatea de compensare a
acestei neimpliniri fizice a deschis orizonturi largi pentru iscoditoarele
minti ale acestor oameni. Situatia artistilor
necasatoriti denota si anumite probleme psihice
speciale datorate cresterii brutale a nivelului social al lor din simpli
oameni la conditia de aristocrati (cel putin ai spiritului). De
aici si spargerea tabuului social, dar si nevoia de obiectivare
religioasa si sociala a lor.
In aceasta
situatie au aparut nenumarate inovatii tehnice in materie
de arhitectura in special, dar si in pictura. Modelul flamand al
glasiurilor si cel inventat de Leonardo, al modularii pastei, a
facut posibila redarea cat mai fidela a modelului. Nevoia de
realism tehnic face parte din predispozitia filosofica a multora
dintre artistii Renasterii in interesul ei natural de a unifica diferentele
si de a diferentia intregul. Realismul tehnic este un mod de a aduce
divinitatea pe pamant, de a unifica spiritul cu materia. Sfintii sunt
redati carnal, uneori chiar voluptos, alteori gratios, dar toti
sunt materiali. Aceasta nevoie de monism este dictata de interesul
clerical de a-si obiectiva caracterul divin, interes contradictoriu dar
capital pentru puterea politica a sa. Acesti artisti aveau
nevoie de acest narcisism ontologic. Dexteritatea tehnica era noul
criteriu al dualismului social si estetic. Studiul dupa natura,
respingerea prejudecatilor va exploda in toate domeniile, de la
filosofie la fizica, astronomie, tehnologie. Acest interes panrenascentist
de monism clerical a permis lucruri neacceptate in Evul Mediu, cum ar fi
studiul anatomic dupa cadavre care a dus la intarirea desenului. Dar
chiar si simpla dezbracare a acestuia este un act de curaj comparabil
cu dadaismul la aparitia lui in secolul XX. Ca nu s-a mai gasit
calmul antichitatii clasice asta este adevarat, dar acest lucru
s-a datorat conditiilor sociale diferite. De aceea un Giordano Bruno a
fost ars pe rug, de exemplu.
Noutatea intrinseca a
artelor vizuale in Renastere este legata de problema naratiunii,
a temporalitatii pe care o reda forma impietrita in volum
sau sugerata de culorile pe suprafata pictata. Personajele
pictate sau sculptate au un sens, o poveste pe care o spun prin succesiune,
desi ele sunt incremenite. Se poate vorbi de un oarecare conceptualism sau
ready-made al obiectului odata cu Renasterea. Cu toate ca
artistul este un mester care detine secrete tehnice de productie
a artei lui, totusi dincolo de factorul tehnologic, factorul artistic
presupune o preluare a artei in zona psihologismului. A gasi cea mai
expresiva ipostaza a personajului in epoca lui, un fel de nucleu narativ,
la fel cum visul este pentru continutul sau latent, acest lucru este
deja idealul Renasterii si a unei perioade ce se intinde pe cateva
secole dupa ea. Niciodata personajul sculpturii si picturii
realist-tehnice, incepand de la Renastere si pana in pragul
impresionismului nu sunt doar personaje in sine, ci contrapunctari
romantice ale naratiei. Pictura bisericeasca are sensul ei legat de
educatia religioasa a nestiutorilor de carte. La fel si
arta acesta. Conceptualismul este esenta artei. Desi in varianta
cunoscuta el se detaseaza total de obiect, asta este doar o
ipostaza a lui. In fapt, insasi modernitatea este un model de
renuntare la obiect in favoarea ideii, (re)cunoscute sau nu.
Personajele imaginate sau
preluate direct sunt totusi ready-made. A imagina personaje nu este inca
arta, la fel si doar a le picta. Cel putin nu este arta
autentica, ci doar manierism. La imaginarea lor intra in calcul
resorturi spirituale limitate. Atunci cand se imagineaza aceste personaje,
ele pot fi mii, dar numai unele se pot concretiza in opera de arta.
Numarul lor este acelasi cu cel al obiectelor de uz general din care
artistul modern preia doar pe cele investite cu semnificatie ca
ready-made. Aceasta este diferenta dintre abstract si figurativ.
Artistul abstract se foloseste de tehnologia moderna, iar cel
figurativ este si mester pe langa artist. De aceea
Renasterea inaugureaza in epoca crestina conceptualismul,
ready-made si altele. Fireste ca clasicismul antic a facut
si el acelasi lucru in antichitate. Marcata de aceasta
etapa de atunci omul de rand intreaba pana la obsesie "ce
reprezinta". Investirea cu sens a obiectului este totul. Sensul poate fi
unul receptat la nivelul prozei concrete, adica a povestirii directe,
asa cum face arta figurativ-concentrica, sau poate fi unul receptat
la nivelul arhetipului, cum face arta abstract-simetrica, unde proza s-a
catalizat intr-un concept. Voi arata imediat ca minimalismul pur, ca
izolationism obiectual, nu exista. Conceptualism si ready-made,
fie la nivelul memoriei profunde, fie la cel al celei superficiale (de lucru,
cotidiene, prozaice), acestea sunt reperele artei pe care Renasterea le-a
scos la iveala, le-a exacerbat. Artistul modern expune un pisoar si
il numeste "fantana", iar noi vedem fotografia lucrarii cu
titlul sub ea. Leonardo nu a avut aparat de fotografiat si a trebuit
sa apeleze la pensule si culori pentru a lua si el niste
oameni ca ready-made. Acum ca oamenii lui Leonardo spun una si
ca pisoarul lui Duchamp spune alta, asta este o problema de istorie
si evolutie spirituala.
