Analiza conflictelor in Irak

Analiza conflictelor in Irak

I. Definitia și competențele razboiului

Mai multe teorii ale razboiului pot fi desprinse din cartea lui Șerban Cioculescu. In Relațiile Internaționale razboiul apare ca un fenomen normal, legat de suveranitatea statelor și de anarhia din sistemul de state.[1]

La ora actuala, definitia razboiului se sprijina pe optiuni si interpretari situate intre aceste doua repere fundamentale: continuarea politicii si sfarsitul politicii[2]. In "Le monde diplomatique" din martie 2003, Ignacio Ramonet[3] noteaza o chestiune care, la urma urmei, este fundamentala pentru definirea sau redefinirea razboiului in epoca actuala.

El sesizeaza teama omenirii ca, in problema Irakului, se simtea, inca din perioada pregatirii actiunii, ca urmeaza sa se intample ceva fundamental. Cel putin in ceea ce priveste atitudinea si opiniile, in problema razboiului din Irak, arhitectura internationala se prabusea, ONU era indepartat, Uniunea Europeana se diviza, NATO suferea o ruptura, prima de acest gen (prin exprimarea dezacordului Germaniei, Frantei si Belgiei in ceea ce priveste declansarea ostilitatilor) si unica de la infiintarea Aliantei.[4]

Pe 15 februarie 2003, 10 milioane de oameni protesteaza impotriva razboiului. Aceasta lume refuza sa accepte violenta in relatiile internationale. Lumea nu intelege pe deplin nici cauzele, nici ratiunile acestui razboi. Ele raman, totdeauna, deci si in acest caz, cumva enigmatice. Oamenii  planetei, in mare parte, s-au opus si se opun nu numai acestui razboi, ci oricarei forme de violenta. O alta parte a omenirii l-a acceptat si il accepta. Nu se face insa un referendum. Ratiunile care-l genereaza se considera suficiente pentru a fi declansat.

Situatia, ca atare, continua, totusi, sa ramana enigmatica. Atacarea si invingerea rapida a armatei lui Saddam Hussein nu rezolva problema. Apar noi date, noi dezvaluiri, noi semne de intrebare. Razboiul propriu-zis se sfarseste. Armata lui Saddam este spulberata. Conflictul insa continua. Dintr-un razboi armata contra armata, confruntarea devine un razboi de gherila. Pierderile coalitiei sunt mult mai mari decat cele din timpul razboiului propriu-zis.

Desigur, pierderile fortelor rebele, ale fortelor care se opun stabilizarii si democratizarii Irakului sunt de zeci de ori mai mari. Intrebarea, totusi, persista: Ce fel de razboi se duce in Irak? Este acelasi cu razboaiele din secolul al XIX-lea si din secolul al XX-lea dintre fortele coloniale si fortele care se opuneau colonizarii, dintre fortele puterilor coloniale si fortele insurgente? Desigur, nu este acelasi. Aici este vorba de cu totul altceva. Obiectivul politic al razboiului din Irak nu pare a fi si nu este cucerirea teritoriului acestuia, ci stabilizarea zonei, controlul resurselor energetice, lichidarea oricarui posibil punct de sprijin pentru retelele teroriste si prevenirea escaladarii tensiunilor de falie in spectrul economic si civilizational.

Si chiar daca esenta razboiului nu s-a schimbat nici in cazul confruntarii din Irak, fizionomia lui este oarecum diferita de cea a razboaielor din trecut. In primul rand, acest razboi se prezinta ca un timp de confruntare prin care o mare putere, in jurul careia se constituie o comunitate internationala, inlatura un regim politic dictatorial si impune un anumit tip de comportament.

Este un razboi care s-a desfasurat si se desfasoara in vazul lumii. Desigur, exista ratiuni care nu au aparut pe ecrane, in marile jurnale sau in conferintele de presa desfasurate cu regularitate de ambele parti. Dar acest razboi a fost si este prezent in fiecare zi pe ecranele televizoarelor din toata lumea[5].

De o parte, se afla fortele unei coalitii, de cealalta parte, gherilele irakiene. S-a instalat un guvern irakian, care va lua decizii in ceea ce priveste drumul democratic al Irakului, dar situatia este mult prea complexa pentru a se putea desprinde concluzii finale.

Exista insa cateva certitudini. Una dintre acestea este aceea ca razboiul ramane si in continuare ceea ce a fost el dintotdeauna: un instrument al politicii[6].

Mutatiile produse in sfera politicului nu au schimbat si nu schimba esenta razboiului - impunerea vointei prin intermediul fortei -, dar complica raporturile care se creeaza in sistemul justificarii violentei. Exista deja sincope in configurarea vointei politice.

Acestea sunt cauzate de discrepanta intereselor si, deci, a determinarilor. Ratiunile pentru care unele tari s-au opus interventiei armate in Irak nu au avut in vedere Irakul, ci dinamica intereselor, fizionomia configurarii si constructiei mediului de securitate in aceasta zona importanta a lumii.

S-au evocat, in fata Consiliului de Securitate al ONU, in sprijinul razboiului, intr-un raport intitulat "Un deceniu de amenintari si provocari", sapte argumente, dintre care trei sunt foarte importante: nerespectarea rezolutiilor Natiunilor Unite; detinerea armelor de distrugere in masa si a rachetelor balistice sau cautarea de a detine astfel de mijloace; violarea drepturilor omului (executii dupa o judecare sumara, violuri, torturi). Celelalte patru argumente se refera la: terorism[7]; prizonieri de razboi; bunuri confiscate in timpul invaziei din Kuweit (material militar si obiecte de arta); deturnarea programului "Petrol contra hrana".

Argumentele sunt, dupa parerea noastra, putin importante in cazul acestui conflict. Cel mult, ele pot justifica, in fata opiniei publice, realizarea coalitiei impotriva regimului lui Saddam Hussein si atacarea armatei acestuia cu o forta de 300.000 de oameni, aplicand, pentru prima data, un concept strategic nou, cel al Razboiului bazat pe Retea. Importanta este evolutia situatiei strategice generale si din zona spre conflict. Intre principalele elemente ale acesteia pot fi situate si urmatoarele:

aparitia si proliferarea amenintarilor asimetrice, indeosebi a celor teroriste, a retelelor de traficanti si a economiei subterane;

proliferarea tendintelor extremiste si fundamentaliste, indeosebi a fundamentalismului islamic;

starea de haos declansata dupa spargerea bipolaritatii si reorganizarea dificila a relatiilor internationale;

aparitia unor noi focare de instabilitate, de criza si conflict;

aparitia si proliferarea unor miscari identitare, dar nu in sfera politicului, deci a statelor, ci in cea nonstatala sau antistatala;

numeroasele efecte secundare, indeosebi asupra statelor nationale si statelor sarace, ale presiunii grabite si nejustificate exercitate de anumite elemente ale procesului de globalizare;

noua configuratie a bataliei pentru resurse;

Proiect: Test de evaluare la geografie - relieful Romaniei Referat: Bucegii isi dezvaluie tainele

aparitia si dezvoltarea parteneriatelor strategice.

In aceste conditii, razboiul nu se mai prezinta ca o infruntare intre entitati simetrice, intre beligeranti oarecum egali, care se pregatesc din timp si se cunosc destul de bine, ci capata un caracter disproportionat si asimetric, de o parte situandu-se marea putere politica, economica, tehnologica si informationala, in jurul careia se grupeaza o foarte puternica si interesata comunitate internationala - in esenta ei, dominanta si globalizanta - si, de cealalta parte, restul lumii, care se prezinta ca un amalgam diform, dezordonat si imprevizibil, caracterizat de anomie sociala, fragmentare, saracie, persistenta a unor focare generatoare de crize si conflicte si opozitie fata de constituirea unor noi centre de putere, care sunt percepute ca noi forme de dominare.

II. Situatia din Orientul Mijlociu, concepte, stari de fapt și de drept

Situația din Orientul Mijlociu a fost, este și va ramane mult timp de acum in colo tensionata.

Diferendele tribale si dinastice, care s-au perpetuat de-a lungul secolelor, au marcat puternic Orientul Mijlociu[8]. Animozitatile istorice si culturale si conflictele pentru controlul resurselor naturale, in conditiile mentinerii granitelor trasate de puterile coloniale dupa primul razboi mondial, au accentuat tensiunile existente. Nici chiar miscarile pro-arabe nu au reusit, dupa 1950, sa invinga obstacolele ce stau in calea formarii unui mare stat unic arab. Rand pe rand, Egiptul, Siria si Irakul au fost percepute ca o amenintare majora la adresa tarilor din intreaga zona, ca urmare a orientarii politice adoptate de liderii celor trei state. Mai mult decat atat, majoritatea conducatorilor arabi au sprijinit Forta multinationala condusa de Statele Unite impotriva regimului de la Bagdad, pentru infrangerea armatei irakiene si eliberarea Kuweitului in 1991.

Liderii statelor din Orientul Mijlociu nu au privit niciodata cu ochi buni amestecul SUA si cel al Uniunii Sovietice in regiune, insa au cautat sa utilizeze disputa dintre cele doua superputeri pentru a-si intari propriile pozitii. Pe acest fond, atat diplomatii americani, cat si cei sovietici au fost nevoiti sa ia adevarate lectii de "dans cu lupii" inainte de contactele lor cu imprevizibilii conducatori ai tarilor din zona. Si, spre deosebire de reprezentantii Departamentului de Stat, emisarii Kremlinului au avut o problema in plus de rezolvat: ateismul Moscovei era in divergenta flagranta cu puternicul sentiment religios al popoarelor din Orientul Mijlociu.

Atat miscarile nationaliste, cat si cele revolutionare au fost si sunt considerate extrem de periculoase de catre conducatorii sauditi.

Pe de alta parte, intransigenta religioasa a popoarelor din Orientul Mijlociu a provocat in ultimii 60 de ani conflicte armate extrem de violente:

razboaiele arabo-israeliene din 1948, 1956, 1967, 1973;

razboiul dintre Iran si Irak (1980-1988);

razboiul civil izbucnit in Liban in 1975 si invadarea aceluiasi stat de catre armata israeliana in anul 1982. Alaturi de acestea, pot fi mentionate si disputele de ordin teritorial dintre: Siria si Irak, Irak si Arabia Saudita, Siria si Liban, Arabia Saudita si Yemen, Siria si Iordania, Egipt si Libia, Algeria si Maroc, Egipt si Sudan.

Primul razboi din Golf, cel iraniano-irakian, a fost declansat in anul 1980 ca urmare a neintelegerilor existente la nivel politic. Intre fundamentalistii iranieni siiti - care au ajuns la putere in 1979 si l-au alungat pe sahul Reza Pahlavi - si liderul sunnit ce se afla la conducere in Irak, situatia s-a tensionat rapid, ca rezultat al opiniilor diferite pe care le aveau ayatolahul Khomeiny, respectiv Saddam Hussein in privinta modului cum trebuiau conduse statele musulmane. Iar existenta unei minoritati siite in sudul Irakului nu a facut decat sa amplifice temerile conducatorului irakian in legatura cu o posibila inlaturare a sa de catre regimul de la Teheran. In consecinta, Saddam Hussein a declansat o serie de represalii impotriva populatiei siite din Irak, fapt ce a starnit un val de proteste in capitala Iranului[9].

Dupa opt ani de suferinte impuse celor doua popoare, fara sa se inregistreze victoria militara decisiva, intre cele doua parti s-a incheiat un armistitiu (august 1988). Cu acel prilej, regimul de la Bagdad renunta la pretentia sa ca Irakul sa aiba o suveranitate deplina asupra fluviului Shatt-el-Arab. Practic, s-a revenit la sistemul antebelic de folosire in comun a estuarului acelui curs de apa, care constituie in acelasi timp si o granita naturala intre cele doua state.

O alta sursa de tensiune intre cele doua state o reprezinta minoritatea siita aflata in Irak. Dupa infrangerea suferita in Kuweit de armata irakiana, cativa lideri ai comunitatii siite din sudul tarii au declansat, in prima parte a lunii martie 1991, o revolta impotriva sunnitilor condusi de Saddam Hussein. Rascoala a fost insa repede inabusita de unitatile Garzii Republicane, loiale liderului irakian, si au aparut cu acel prilej discutii legate de un posibil ajutor pe care Teheranul l-ar fi acordat coreligionarilor sai din tara vecina.

Totul a ramas la stadiul de presupunere, dar acest element de tensiune nu trebuie neglijat cand se analizeaza relatiile dintre cele doua state, in actualul context international. De asemenea, nu trebuie uitate legaturile Bagdadului cu comunitatile sunnite din Iran, situate atat in nord-vest (la granita cu Irakul), cat si in estul si sud-vestul tarii, precum si problemele cu care se confrunta iranienii dupa ce au primit un flux de refugiati afgani in anii '80. Mozaicul religios din regiune ii poate permite lui Saddam Hussein sa apeleze la populatia afgana (in marea ei majoritate sunnita) impotriva Iranului, sau a altor state ale lumii.

In conditiile actuale, cand razboiul contra terorismului este la ordinea zilei, se poate spune ca natiunile democratice pot folosi experienta capatata in cursul confruntarilor cu Saddam Hussein pentru a lupta si impotriva talibanilor sunniti. Din pacate, procesul de pace in Orientul Mijlociu este, in continuare, extrem de greu de finalizat, ca urmare a intereselor divergente ale liderilor statelor care participa la discutii[10].

Impunerea prin forta armelor americane si britanice nu este decat o solutie temporara, datorita diferentelor de mentalitate ce se inregistreaza intre societatea occidentala si cea islamica. Daca la nivelul conducatorilor Arabiei Saudite, Egiptului sau Kuweitului se considera ca America este aliatul de baza al celor trei tari, nu acelasi lucru il spun oamenii simpli, care locuiesc si traiesc in conditii mizere[11].

Cresterea demografica spectaculoasa din statele arabe si nerezolvarea la timp a problemelor sociale la timp a favorizat inmultirea rapida a simpatizantilor fundamentalismului islamic si, implicit, la proliferarea terorismului. Orice tip de aliante sau parteneriate pentru pace propuse de Statele Unite in Orientul Mijlociu, si nu numai, vor fi acceptate de o clasa politica ce doreste sa se mentina la putere pentru beneficiile pe care si le-a acordat, dar vor fi respinse de majoritatea populatiei, daca intr-o perioada relativ scurta de timp aceasta nu va reusi sa atinga un nivel de trai decent.

Din punct de vedere militar mai precizeaza Petre Opriș, se preconizeaza victoria fortelor militare americano-britanice si ale aliatilor lor in Afganistan, dar pe plan politic nu se intrevad rezultate spectaculoase - poate si din cauza faptului ca este greu de aflat ce se petrece "in spatele usilor inchise". Teritoriul afgan va deveni un imens cimitir de oameni sau un cimitir de bombe? Cine poate sti? Este evident insa faptul ca trebuie gasita rapid o solutie politica, deoarece statele din regiune ce se considera nedreptatite - din motive teritoriale sau de alta natura - sunt capabile sa conteste in orice moment legitimitatea interventiei militare a Statelor Unite si a Marii Britanii in Orientul Mijlociu.

III. Poziția oficiala a opiniei publice internaționale

Numeroase publicații au vuit in lumea intreaga in legatura cu starile conflictuale inca prezente din Irak. Multe titluri au vrut sa evidențieze situația grava care inca persista in Orientul Mijlociu.

Intr-un articol semnat de Victor Roncea in "Ziua" din 8 martie 2003, s-a pus intrebarea: care este sensul acestui razboi? S-a incercat o argumentare astfel, ca deasupra tuturor disputelor, agitatiei media, luarilor diplomatice de pozitie transante sau pliabile, a reprosurilor miscarilor pacifiste mondiale si a raspunsurilor masinii de razboi anglo-americane, deasupra tuturor acestora sta sensul acestui razboi. Petrol, terorism sau dezarmare, se vor duce ca un fum, atunci cand sensul acestui razboi va fi revelat com­plet. O serie intreaga de informatii si analize face tot mai cre­dibila ipoteza ca Statele Unite si-au luat misiunea de a schim­ba lumea islamica[12].

Pe scurt, o data cu atacul asupra Irakului va urma un proces de durata care va consacra o "Revolutie a Islamului'. Tinta numarul doi a SUA: Iranul. Riscurile declansarii acestei actiuni sunt insa extrem de ridicate: abor­darea hazardata ar putea declansa o reactie sangeroasa la nivel mondial - Jihadul total.

Noua ordine mondiala, mentionata atat de Bush Senior cat si de Junior, implica destinul singuraticei superputeri a lumii: sa-si impuna vointa in ciuda opiniei internationale contrare.

Incursiunea SUA, dupa cum admit chiar expertii ameri­cani in politica externa, va fi perceputa de majoritatea euro­penilor si arabilor drept o operatiune imperiala pentru dominarea lumii islamice, in favoarea Israelului, si un mod de a obtine controlul asupra petrolului irakian. America va trebui sa traiasca de acum incolo sub un tsunami de antiamericanism. Si nu din partea teroristilor, ci a opiniei publice mondiale.

Misiunea pe care si-o asuma Statele Unite va schimba fata lumii in viitorii zeci de ani. Motivatia este "seculari­zarea', modernizarea lumii arabe, "eliberarea' din regresul si decadenta politica actuala, antidemocratica, in care se afla. Federalizarea, experimentata momentan de SUA la nivel mic,  prin Europa, va juca un rol important in fragmentarea lumii arabe. Minoritatile religioase si etnice vor fi varfurile de lance ale acestui proces, care poate avea insa un revers dezastruos pentru stabilitatea regiunii si evolutia relatiilor socio-politice la nivel mondial.

Speranta ca Irakul ar putea fi transformat intr-un model democratic al regiunii poate fi o capcana fatala. Statele Unite il vor elimina pe Saddam Hussein si isi vor instaura un regim fidel, pro-occidental, asemanator celui din Afganistan. Aceasta nu va fi acelasi lucru cu crearea si instalarea democratiei in Irak, dupa cum observa analisti americani de la cel mai inalt nivel, comparand situatia posibila post-invazie cu incercarile de "democratizare agresiva' a Palestinei si nereusita loviturii de stat din Venezuela, cu urmarile cunoscute.

Pericolul major al acestei actiuni este insasi decaderea democratiei si a credibilitatii Americii de aparatoare a aces­teia. Daca promovarea democratiei va deveni doar un instru­ment strategic de producere a unor structuri politice favora­bile intereselor SUA, valoarea si legitimarea acestui concept vor fi pierdute iremediabil.

Revolutionarea lumii islamice, cu tot ceea ce implica aceasta, este o intreprindere gigantica, insa nu irealizabila: inainte de Revolutia Franceza, Europa era guvernata de supusii lui Dumnezeu, monarhii. insa, in contextul actual, al radicalizarii, acest experiment poate deveni nefast pentru soarta intregii lumi.

Jihadul nu este un cuvant gol. Von Clausewitz sublinia ca factorul moral, spiritual, este crucial pe campul de lupta. Maine, tinerii militari ai Americii si Marii Britanii vor intra in lupta pentru a pune in practica viziunile unor teoreticieni "iluminati'. Mii sau poate chiar sute de mii de irakieni vor avea nesansa de a fi ucisi de bombardamentele chirurgicale americane destinate implementarii acestui scop.

Dar democratia este un scop sau un mijloc? Iata intre­barea la care administratia neoconservatoare de la Washington va trebui sa raspunda, candva[13].

IV. Concluzii

Prezentul capitol trateaza analiza conflictelor din Irak. Astfel, situația din Irak e foarte complexa data fiind multitudinea de interese și grupuri implicate. Analizand succint conflictele existente din Irak mai jos prezint cateva dintre acestea (Construirea pacii in Irak, societatea civila și conflictele care urmeaza regimului Hussein, sancțiunilor și razboaielor -Jurnalul Pacii, Jurnal de informare, conștientizare și mobilizare sociala):

ocupația Irakului de catre forțele Coaliției, situație care irita unele grupari locale și alimenteaza disensiunile interne. Cateva din problemele cele mai acute sunt lipsa locurilor de munca, securitatea precara, nivelul de trai foarte scazut, reconstrucția anevoioasa, ignorarea nevoilor de baza ale localnicilor.

ignorarea de catre forțele de ocupație a influenței liderilor unor grupuri religioase precum Al Sadr, Al Sistani sau Al Hakim. Moqtada Al Sadr este membru al unei familii renumite și respectate in Irak pentru opoziția vizavi de regimul lui Saddam.

instigarea de catre Al Sadr la violența impotriva forțelor de ocupație.

interesele altor țarilor invecinate care nu doresc ca Irakul sa devina o republica puternica.

indolenta cu care forțele de ocupatie iși deruleaza misiunea și lipsa de ințelegere a culturii locale și a specificului irakian. Disponibilitatea spre dialog este redusa la minimum, in special in cazul grupurilor considerate extremiste sau minoritare

ignorarea faptului ca Najaf și Karbala sunt considerate orașe sfinte de catre Shiiti, asemenea orașelor Mecca și Medina (in Arabia Saudita) pentru comunitatea musulmana Sunna. Credinciosii Shi'a nu accepta ocupația primelor doua localitati, la fel cum musulmanii nu accepta prezenta trupelor americane pe teritoriul Arabiei Saudite

prezența in unele comunitati irakiene a firmelor straine care au contractat lucrari de reconstrucție

interesele economice și politice ale Coaliției in Irak, in special in domeniile industriei petrolului, construcțiilor, a armentului și a securitații

controlul strain asupra petrolului irakian și a banilor proveniti din vanzarea acestuia.