Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didactice Bani si dezvoltarea carierei Stiinta  si proiecte tehnice Istorie si biografii Sanatate si medicina Dezvoltare personala
referate istorie Istoria? O redescoperire conventionala a diverselor cacialmale din trecut! - Octav Bibere





Arheologie Arta cultura Istorie Personalitati Stiinte politice


Istorie


Qdidactic » istorie & biografii » istorie
Sinteza spirituala: crestinismul la daco-romani



Sinteza spirituala: crestinismul la daco-romani


         Inca din primele ei etape, sinteza romaneasca cuprinde un aspect spiritual semnificativ: trecerea de la credinta in vechile divinitati la o noua religie, crestinsmul. Din pacate, pentru inceputul acestei treceri, izvoarele istorice sunt mai putin concludente.

        Astfel, atat in Dacia, cat si in Moesia, ca de altfel in majoritatea provinciilor romane, obiectele paleocrestine din secolele II-III d.Hr. sunt rare. Inca numeroase sunt monumentele pagane. Explicatia este simpla: pentru a evita persecutiile puse la cale de autoritatile imperiale, crestinii din perioada respectiva isi manifesta credinta cu precautie.

        Vreme indelungata, ei apeleaza la simboluri din mitologia greco-romana. Intre acestea, delfinul, care „transporta mortii in insulele fericite” si „preinchipuie pe Iisus Hristos”, Cel ce „duce spre limanul mantuirii corabia Sa” (Biserica Crestina); tridentul, care strapunge delfinul si, asemenea crucii mai tarziu, este „instrumentul mantuirii credinicosilor”; vita de vie, care prin incrucisarea vrejurilor indica o cruce florala; paunul, care pentru primii crestini devine simbolul invierii trupurilor. Asemenea simboluri, datate in veacul al III-lea al erei crestine, apar pe un coronament de altar funerar de la Potaissa si pe alte monumente asemanatoare semnalate la Apulum si Micia. Descoperite in preajma castrelor, aceste vestijii ilustreaza contributia soldatilor la raspandirea crestinismului in Dacia romana. Cat priveste rolul colonistilor si al negustorilor din orasele pontice in prozelitismul crestin, acesta este confirmat de alte obiecte specifice, opaite, mai ales existente la Tomis.

        O perioada favorabila propagarii monoteismului crestin in provinciile romane din spatiul carpato-danubian coincide cu domnia imparatului Severus Alexander (222-235), un spirit sincretist si tolerant. Unii crestini isi fac publica apartenenta la noua religie, asa cum dovedeste, printre altele, o inscriptie funerara provenita tot de la Tomis. Potrivit acestei inscriptii,m in cadrul diferitelor familii unii membri raman pagani, iar altii devin crestini.

        Concomitent, in nordul Daciei romane apar obiecte paleocrestine cu imagini s texte tot mai sugestive. Astfel, o gema de la Potaissa prezinta scena cu Bunul Pastor, care il simbolizeaza pe Iisus. Acelasi obiect este prevazut cu acrostihul „IXOYC” insemnand in limba greasa peste, care atesta inlocuirea, in simbolistica crestina, a delfinului.

        Urmeaza o lunga perioada de reprimare a crestinilor. Initiata de imparatul Decius, ea atinge punctul colminant in timpul domniei lui Diocletianus. Dupa ce acesta organizeaza in anul 284 o noua provinice, Scythia Minor, cu capitala la Tomis, crestinii din zona pontica sunt din nou persecutati. Mai mult, prin edictele din anii 303-304, imparatul condamna la munca silnica sau la moarte mai multi misionari. Se pastreza inscriptii cu martiri de la Axiopolis (Cernavoda), Halmyris (Murighiol), Naviodumum (Isaccea) s din alte locuri. In anul 313 imparatii Constantin cel Mare si Licinus acorda libertate de cult crestinismului, dar accepta, pe mai departe, practicile pagane. Astfel se explica de ce in continuare sunt martirizati alti patru misionari amintiti in inscriptia de pe monumentul funerar descoperit la Niculitel (jud. Tulcea). Cateva decenii mai tarziu, pe valea Buzaului, este martirizat Sava Gotul.

        Interzicerea cultelor pagane, in vremea imparatului Theodosius (379-395), este urmata de organizarea Bisericii Crestine, la Dunarea de Jos. Episcopii de la Tomis se remarca pe plan local si universal. Cel mai cunoscut este Teotim I de origine „scit”, deci localnic, din Scythia Minor. Scriitor de limba greaca, „abil dialectician si prieten devotat al lui Ioan Gura de Aur”, arhiepiscop apoteozat la Constantinopol, Teotim I apara opera lui Origene, propaga crestinismul printre goti si huni, ultimii supranumindu-l Zeul Romanilor.

        Tot in secolul al IV-lea este atestata basilica de la Slaveni (jud. Olt). Noul loc de cult, specific crestinismului, biserica, poarta un nume provenit dintr-un termen latinesc. Aceeasi sorginte o au si alti termeni de baza ai noii religii: altar (altarium), a boteza ( baptizare), cruce (crux, crucem) , duminica (Dies/Dominica), inger (angelus), Pasti (Paschae), scriptura (scriptura) s.a.

        Noua organizare bisericeasca se extinde in secolele al V-lea si al VI-lea, la Sucidava, la Drobeta-Theodora si in alte centre nord-dunarene.

Vestigii arhitecturale dacice si romanice pe teritoriul Romaniei

Banita

Banita, com. in jud. Hunedoara, unde, la 'Piatra Cetatii' de la limita de V a bazinului vaii Jiului (cca. 1000 m alt.), la 4 km E de sat, a fost descoperita o cetate dacica fortificata (sec. 1 a. Chr. - sec. 1 p. Chr.). Sapaturile efectuate aici in anii 1960-1961 au scos la iveala zidul de aparare al cetatii construit din blocuri de piatra fasonata in tehnica dacica binecunoscuta si trei terase amenajate special si intarite cu ziduri de piatra. In interiorul cetatii au fost descoperite urmele unui sanctuar dacic cu romburi de piatra de genul celor cunoscuti la Sarmizegetusa, temelii sau conturul unor constructii de lemn, un turn de veghe construit din chirpici si lemn, o platforma de lupta etc

Printre particularitatile cetatii de la Banita se numara latimea mai mica a zidurilor de aparare care nu depaseste 2 m, precum si felul ingenios de a imbina tehnica de constructie cu particularitatile reliefului stancos. Cetatea este inconjurata de ziduri de piatra doar pe laturile de N si S, cele de E si V fiind aparate de pantele abrupte ale terenului.

Click pentru a mari imaginea

Printre descoperirile facute la Banita se numara: ceramica dacica de diferite tipuri, unelte de fier, fibule de metal, varfuri de sageti, bratara de argint, greutati pentru razboiul de tesut, prasnele de lut, pietre de rasnita, tipare de lut pentru turnat obiecte de metal, creuzet etc

Cetatea dacica Costesti - Cetatuie

      Costesti, sat in com. Orastioara de Sus (jud. Hunedoara), unde, pe dealul numit 'Cetatuia', la alt. de 561 m, se afla una dintre cele mai insemnate cetati dacice din ultimele doua sec. dinainte de cucerirea romana. Fortificatia acesteia consta dintr-un val de pamant cu palisada, lat la baza de cca. 6 - 8 m si cu o inaltime de 2 - 2,50 m, care proteja partea superioara a dealului, platoul si terasele.

     In partea de S-V, fortificatia era dublata de un zid masiv, prevazut cu turnuri, lucrat din blocuri de piatra fasonata pe fetele exterioare (paramente), legate intre ele prin intermediul unor barne de lemn, interiorul fiind umplut cu pietre si pamant (emplecton), tip de zid de aparare dacic numit murus Dacicus. Latimea lui era de 3 m. Acestor intarituri li se mai adauga si o dubla palisada care inconjura platoul si doua turnuri de paza situate pe coasta de N, un al 3-lea turn cu aceleasi functii fiind gasit pe latura de E.

     

Costesti

    

 Pe platou se afla urmele a doua turnuri-locuinta, construite, la baza, cu temelii de piatra si in partea superioara din caramizi (chirpici). O scara monumentala, din piatra fasonata, lata de 3 m, ducea la unul dintre aceste turnuri. Pe laturi era prevazuta cu jgheaburi pentru scurgerea apei, iar in fata cu o poarta de lemn.

     Pe laturile de E si de V ale cetatii s-au gasit doua cisterne de apa, la care se adauga si cateva gropi sapate in stanca pentru strangerea apei de ploaie. Pe terasele din jurul platoului au fost ridicate sanctuarele cetatii, ale caror resturi constau din siruri (aliniamente) de discuri de piatra de calcar, similare celor de la Gradistea Muncelului - Sarmizegetusa Regia.         

    Cetatea de la Costesti a fort resedinta unora dintre regii geto-daci. Situata la intrarea in valea apei Gradistea, centrul de la Costesti a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Gradistea Muncelului. Distrusa in timpul primului razboi daco-roman, in 102 p. Chr., cetatea este grabnic refacuta si apoi definitiv distrusa si abandonata in anul 106 p. Chr., odata cu cucerirea Daciei de catre romani. Ruinele ei au servit drept cariera de piatra pentru construirea castrelor. Dealul 'Cetatuia', cu cetatea de pe culmea sa formeaza un punct de paza deosebit, cu vedere la mare distanta, plasat la intrarea in masivul stancos al Muntilor Sureanu, acolo unde Apa Gradistei se ingusteaza deodata.  

    Cetatea de la Costesti a fost resedinta unora dintre regii geto-daci. Situata la intrarea in valea apei Gradistea, centrul de la Costesti a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Gradistea Muncelului.

      Distrusa in timpul primului razboi daco-roman, in 102 p. Chr., cetatea este grabnic refacuta si apoi definitiv distrusa si abandonata in anul 106 p. Chr., odata cu cucerirea Daciei de catre romani. Ruinele ei au servit drept cariera de piatra pentru construirea castrelor. Dealul 'Cetatuia', cu cetatea de pe culmea sa formeaza un punct de paza deosebit, cu vedere la mare distanta, plasat la intrarea in masivul stancos al Muntilor Sureanu, acolo unde Apa Gradistei se ingusteaza deodata.

     Sistemul de aparare al cetatii se baza pe succesiunea a trei tipuri de fortificatii: valuri de pamant, un zid de piatra gros de cca. 3 m, flancat de trei bastioane si o dubla palisada ce inconjoara partea de sud a inaltimii.

     Platoul cel mai inalt este ocupat de doua turnuri-locuinta, construite din blocuri de piatra si caramizi, la care se ajungea urcand pe o scara monumentala. Tot aici se gasesc urmele baracilor soldatilor din garnizoana si un turn de observatie.

     Pe terase au fost identificate lacasuri de cult (sanctuare), cisterne de apa, etc. Cetatea, asemeni celorlalte din sistemul de fortificatii dacice din muntii Orastiei, a fost construita in perioada dintre domnia lui Burebista si cea a lui Decebal (sec. I a. Chr. - sec. I p. Chr.). Distrusa in urma celui de-al doilea razboi daco-roman (105 - 106 p. Chr.), cetatea nu a mai fost refacuta. 


Sarmizegetusa 

Capitala statului dac, principalul centru politic si religios, pentru apararea careia s-a construit intregul sistem de fortificatii. Din punct de vedere structural, capitala dacilor se dovedeste a fi avut trei parti componente: asezarea civila, zona sacra si cetatea. Sarmizegetusa a fost cel mai mare centru mestesugaresc, iar calitatea sa de capitala politica si cultural-religioasa a statului dac a fost un factor determinant in prosperitatea economica. Aici locuiau regii, demnitarii, functionarii cancelariei regale, o parte a aristocratiei, artizani, negustori, mesteri constructori, medici etc.

         Fortificatiile 

       Accesul dinspre valea Muresului spre Sarmizegetusa era aparat si controlat de cetatile de la Costesti-Cetatuie si Blidaru, precum si de numeroase turnuri solitare amplasate de o parte si alta a drumului. Asezarea fortificata de la Cucuis-Golu, cetatea de la Varful lui Hulpe (necercetata inca) si probabil destule turnuri, nelocalizate deocamdata, barau accesul dinspre vaile Ccucuisului si Sibiselului. Inainterea dinspre vest era aparate de cetatea de la Piatra Rosie si de fortificatia lineara, tip baraj, de la Cioclovina-Ponorici. La acestea se adauga cetatile de la Capalna, Banita si Tilisca care blocau de asemenea caile spre inima regatului dac. Dupa depasirea tuturor acestor obstacole, atacatorii erau intampinati de intariturile capitalei.

      

      Cetatea Sarmizegetusei a fost construita in singurul loc de pe Dealul Gradistii cu confiduratie potrivita conceptiei de fortificare a dacilor, in jurul cotei 1000, perimetru dominant atat fata de cartierul de vest al asezarii civile de la Sarmizegetusa cat si in raport cu incinta sacra a capitalei.Zidurile cetatii inconjurau varful dealului, urmand configuratia terenului si construite in stilul clasic - 'murus dacicus'. Pe latura de vest, aproape de cota maxima au fost construite cazemate, dupa tipicul celor de la Costesi-Cetatuie si Blidaru. Nu se stie daca cetatea avea bastioane, intrucat interventia ulterioara a romanilor este posibil sa fi dus la desfiintarea lor. In interiorul cetatii s-au descoperit doar baraci de lemn destinate aparatorilor. In conformitate cu pacea incheiata dupa primul razboi daco-roman, o parte din ziduri au fost demantelate. In preajma celui de-al doilea conflict este au fost reinaltate. Cetatea a suferit distrugeri importante in timpul asediului final iar reconstructia romana, sesizabila aproape peste tot, nu a respectat nici traseul zidului dacic, nici tehnica sa de constructie. Noul traseu dubla suprafata aparata de ziduri. 

Asezarea civila

       In zidul refacut si prelungit de romani se gasesc exterm de frecvent lespezi si blocuri de piatra din drum, segmente de canale, tamburi de coloane de calcar, piese de bolta, ancadramente si tamburi de coloane de andezit, luate din cladirile civile ale Sarmizgetusei, care abia pot sugera grandoarea fostelor constructii dacice. Fortificatia de la Sarmizegetusa nu era de altfel o acropola pentru asezarea civila, care consta din constructii gospodaresti, cu instalatii de captare si transportare a apei potabile si de drenare a celei provenite din precipitatii, cu ateliere si amenajari din cele mai diverse. Desi a beneficiat de cercetari arheologice intense, majoritatea teraselor nu au fost cercetate. Se stie clar ca intreg dealul a fost excavat si terasat de daci, terasele artificiale fiind in multe cazuri sustinute de ziduri de mari dimensiuni. In gospodaria unui nobil dac se gasea apa curenta, transportata prin apeducte care si astazi sunt functionale. Din pacate, aproape toate constructiile civile au fost ridicate din materiale perisabile, incat sunt prost conservate. In mod obisnuit s-au pastrat peitrele asezate la baza lor, resturi de pereti, stalpi carbonizati, podele de lut sau vetre de foc.

Locuintele

       Locuintele pot fi grupate in trei categorii: cu o singura incapere, cu doua sau mai multe incaperi si poligonale. Primele sunt toate construite la suprafata si sunt cele mai putine. Locuintele cu mai multe incaperi au fost construite fie cu pari infipti in pamant, fie cu baza de piatra.

       Majoritatea o constituie cele din a doua categorie. Atat locuintele circulare cat si cele poligonale au de regula o incapere, cand s-au construit cu un ingur nivel si doua, cand aveau etaj, ambele de mari dimensiuni. Intr-una din locuintele cercetate s-a descoperit o trusa medicala cuprinzand cinci vase de lut de mici dimensiuni, probabil pentru unguente, un bisturiu si o piatra din cenusa vulcanica, al carei praf are calitati astringente, toate asezate intr-o cutiuta de lemn cu manere de fier prinse in doua bratari. In apropierea locuintelor se aflau amenajari gospodaresti cu destinatii diferite, printre care si hambare, unele dintre acestea cercetate, altele nu. Cele mai pretentioase locuinte se aflau grupate in apropierea cetatii si a ursei de apa din locul numit 'Tau', constituind un fel de cartier aristocratic al Sarmizegetusei, nu este exclus ca o terasa artificiala de mari dimensiuni din apropierea acestei zone sa fi fost piata publica a orasului antic.

Ateliere si amenajari

       Atelierele au fost construite aproape in intregime din lemn, ca urmare nuintotdeauna a fost posibila stabilirea planului lor sau a detaliilor de constructie. Se stie, ana acum, ca au functionat trei mari ateliere - unul de reducere a minereului de fier si doua de faurarie - si altele mai mici. In primul atelier mentionat s-au descoperit opt cuptoare iar intr-unul de faurarie s-au descoperit doua cutitoaie, cu stampila Herreni, produse intr-un atelier din Aquileia, in Nordul Italiei. La Sarmizegetusa, la Fetele Albe si probabil la Fata Cetei,care sunt cele mai mari asezari civile din zona Muntilor Orastiei, avem de-a face cu asezari compacte, intinse pe mari suprafete, aflate la distante considerabile de izvoare sau paraie, impunandu-se astfel amenjarea unui sistem de distrbuire a apei potabile. La Samizegetusa, apa a trei izvoare a fost captata si transportate prin conducte de teracote inspre decantoare de mari dimensiuni de unde era distribuit mai departe, tot prin conducte, la locuinte ateliere sau sanctuare. Pentru evacuarea apei provenite din precipitatii si pentru a evita patrunderea ei in constructii, s-au sapat canale de drenaj. In zona sacra s-au construit canale cioplite in piatra de calcar.

Incinta sacra

       Toate edificiile sacre de la Sarmizegetusa se concentreaza pe doua terase artificiale de mari dimensiuni. Exista doua tipuri de sanctuare, rectangulare si circulare. Toate au fost ridicae in perioada de timp delimitata de domnia lui Burebista si cea a lui Decebal. O prima faza cuprinde ridicarea edificiilor din calcar iar a doua din andezit. In incinta sacra se observa marele sanctuar circular, a carui infatisare este momentan alterata de prezenta unor piloni de lemn dispusi aleatoriu in interior, in perioada comunista, pentru a da o 'fata' mai spectaculoasa constructiei. Mai exista trei sanctuare dreptughiulare, dintre care unul de dimensiuni impresionanate, un sanctuar circular mic si un sanctuar patrulater. Spectaculos este asa numitul 'Soare de andezit' - un disc central cu diametrul de 1,46 metri continuat de zce raze, de forma trapezoidala, dar cu laturile exterioare cioplite in arc de cerc, fiecare lunga de 2,76 metri. Lipita cu unul dintre capete de marginea exterioara a altarului se afla o raza lunga, indreptata spre nord. 

   sursa: 'Cetati si asezari dacice in Muntii Orastiei', de I. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu.

Calendarul de la Sarmizegetusa

       Privind asupra sanctuarelor de la Sarmizegetusa a devenit evident pentru arheologi si istorici ca ele erau folosite pentru masurarea timpului, un fel de templu calendar.

       Grupul este alcatuit din doua sanctuare, numite micul si marele sanctuar circular.

       Micul sanctuar circular este alcatuit din 114 piese, dintre care 13 sunt lespezi care separa 13 grupari de stalpi cu urmatoarea structura: 8grupe de cate 8 stalpi, 1 grupa de cate 7 stalpi, 3 grupe de cate 8 stalpi si o gupa de 6 stalpi. In total 104 stalpi si 13 lespezi.

       Marele santuar circular este compus din 3 cercuri concentrice si o constructie absidala (in forma de potcoava inchisa) situata central, avand o axa de simetrie si o axa a pragurilor. Cercul exterior este alcatuit din 104 blocuri de andezit lipite unul de altul; cercul urmator, alaturat primului, este format din 210 piese, dintre care 30 sunt lespezi de separare a 30 de grupari a cate 6 stalpi - in total 180 de stalpi si 30 lespezi.Cel de al treilea cerc este format din 4 grupari de lespezi ce separa 4 grupari de stalpi - in total 68 de stalpi si 14 lespezi. Absida centrala este alcatuita din 2 grupari de lespezi ce separa 2 grupari de stalpi - in total 34 de stalpi si 4 lespezi.

 

      

       In urma cercetarilor si mai ales a calculelor, s-a descoperit ca 47 de circumferinte ale micului sanctuar corespund la 13 ani astronomici, dupa care mai este necesara o corectura de o singura zi. Rezulta deci ca dacii aveau un calendar bazat pe ciclurile de 13 ani.

       Tot din calcule reiese ca anul dacic avea 47 de saptamani. Micului sanctuar este impartit in 13 grupe realizandu-se inceperea unui nou an dacic numai in prima zi a unei grupe - a unei saptamani. Iar toate cele 13 zile de inceput ale celor 13 grupuri sunt, in decurs de un ciclu, o singura data inceput de an.

       Anii dacici nu aveau un numar fix de zile. Datorita rotirii continue, a faptului ca fiecare an are 47 de saptmani si a celor doua saptamani de exceptie (doar 7 si 6 zile, fata de numarul obisnuit de 8 zile ), numarul de zile dintr-un an varia intre 364 si 367 de zile.

       Urmarind absida centrala a marelui sanctuar s-a ajuns la concluzia ca anul era impartit in trei trimestre de 13, 21 si din nou 13 saptamani (cel doua grupari de stalpi contin: prima 13 stalpi si a doua 21 de stalpi). Interesant este faptul ca cele de 21 de saptamani corespund 'perioadei vegetative' a vitei de vie si altor cateva culturi, perioada ce probabil constituia o durata distincta din an, mai ales pentru un popor de agricultori si pastori.

       Considerand fiecare lespede a absidei ca insemn pentru ziua de corectura dintr-un ciclu de 13 ani, rezulta unitatea de timp superioara unui asemenea ciclu si anume peioada dacica de 52 de ani (4 lespezi - 4 corecturi; 4*13=52).

       Valoarea medie in zile a unui an dacic este de 365,2307692zile, fata de 365,242198 zile  cat are anul tropic. Diferenta dintre anul tropic si cel dacic insumata ajunge dupa un ciclu de 13 ani la 0,148574 zile. Aceasta diferenta se corecta, se pare, la fiecare al 8-lea ciclu, deci la fiecare al 104-lea an. Cum am mai spus primul cerc al marelui sanctuar contine tot 104 de blocuri de andezit si reprezinta momentul corectiei seculare.

       Ceea ce ne conduce la faptul ca secolul dacic avea 104 ani.

       Calendarul dacic prezinta urmatoarele caracteristici principale:

       •           se respecta echivalenta 1 stalp = 1 zi; ele reprezinta deci sisteme de evidenta in numere intregi a unor marimi neintregi; ele sunt astfel concepute, ele sunt astfel concepute incat sa ramana inurma timpului astronomic exact si sa permita corectia lor cu o unitate (o zi) prin aditie.

       •           constructia micului sanctuar determina durate fluctuante ale anului, sistem prin care precizia se asigura, cu ajutorul unor marimi intregi la un ciclu de 13 ani.

       •           intotdeauna anul incepe in prima zi a saptamanii si se sfarseste in ultima zi

       •           eroarea este de o zi la 8840 de ani!  

Adamclisi

        Adamclisi este o comuna in judetul Constanta.

        Este un complex din mai multe monumente romane:monument triunfal, mausoleu si altar funerar, dintre care primul este cel mai impunator prin dimensiuni si tip de constructie.

       Monumentul triumfal trophaeum traiani a fost ridicat de Traian in 109 d.Hr. pentru a comemora victoria greu obtinuta de romani in 102 d.Hr in luptele de aici inpotriva coalitiei barbare organizate de daci. Pana de curand ce mai putea vedea ruina de forma cilindrica la care miezul este de zidarie din piatra cu mortar. Amplasat pe un platou la una din cele mai inalte cote din regiune, monumentul domina astfel din nou zona ca in antichitate, fiind vizibil de la mari disante. Inaltimea originala era, potrivit unei restitutii mai noi facute proiectului roman, de 37,26 m, baza cu diametrul de 42,58 m. Era compus din patru parti mari de inaltimi apropiate:crepidoma cu tamburul cilindric, acoperisul cu solzi din piatra doua prisme hexagonale suprapuse si trofeul propriu-zis. Trofeul propriu-zis este amplasat pe o prispa la baza careia sunt trei statui colosale, una infatisand un prizonier dac in picioare, iar de o parte si de alta doua reprezentari feminine sezand. La cca 250 de metri de monument se afla ruina altarului funerar militar, de forma patrata in plan, cu latura de aproape 16 metri. Distrus inca din antichitatea tarzie, se mai pastreaza din el doar baza cu cateva trepte. Construit tot in timpul lui Traian, dupa 102 d. Hr, altarul purta inscriptii cu numele soldatilor romani cazuti in luptele din acel an. Situa la distanta egala cu aceea dintre monumentul triumfal si altar si la cca 60 metri de primul, se afla tumulul sau mausoleul funerar de forma circulara, cu diametrul de 46 m si inaltime probabila de 7, 10 metri, a carei stuctura consta dintr-o serie de constructii si amenajari circulare concentrice din piatra, lemn si pamant.

        Cercetarile au aratat ca toate tri monumentele sunt contemporane, avand la origine un proiect comun pentru tot grupul comemorativ, executat si pus in opera dupa anul 102 d. Hr, in timpul lui Traian.

       Imaginea asezarii romane timpurii se contureaza atat gratie inscriptiilor si unor alte monumente folosite ca material de constructie in zidurile orasului tarziu, cat si altor descoperiri arheologice care, toate impreuna, certifica existenta a trei faze mai importante pe acelasi loc. Cele trei faze tin, pe rand, de asezarea de pana la Traian, fortificarea ei la inceputul sec. al II lea d.Hr. si evolutia acesteia, intrerupta de o distrugere destul de violenta datata in momentul atacurilor costobocilor din 170 d.Hr., si refacerea si dezvoltarea asezarii in epoca Severilor, intrerupta si ea la randu-i de o alta distrugere importanta datorata atacurilor carpogotice datate deja de V Parvan pe baza epigrafica la 238 d.Hr. si dupa aceea. Oricum inscriptiile ulterioare deceniului care a urmat indica decaderea orasului,  chiar daca el isi mentinea organizarea municipala. Bogatia materialelor descoperite, de la ceramica la urme de constructii monumentale, datand din a treia faza notata mai sus marcheaza un salt calitativ in viata asezarii, a carei implicare in economia romana, avand in continuare relatii foarte importante cu lumea greco-orientala, este cea mai remarcabila din epoca Principatului. Cisterna romana careia in epoca tarzie i s-a suprapus basilica C, era singurul edificiu timpuriu identificat in interiorul incintei tarzii. Se adauga prin cercetari mai noi, o serie de alte elemente: fracmente din sistemul de fortificare, intre care mai important este turnul interior rectangular, fragmente de zidarie apartinand unor constructii din sec.II si III iar in aceeasi portiune de cartier tezaur de 1548 de denari, ingropat dupa 204 d. Hr. In zona centrala au fost identificate elemente ale fostului for, iar in N-V cetatii urme ale unr edificii din epoca principatului. Alte descoperiri ca piesele de arhitectura si sculptura, ceramica, obiecte diverse din metal, sticla, os etc.precum si monedele completeaza imaginea calitatii vietii orasului in special in epoca Antoninilor si Severinilor.

     Asa cum arata inscriptiile descoperite, populatia se compunea in principal din localnici geti si veterani romani improprietariti aici. In asezare si teritoriu cooexistau si alte neamuri, intre care un rol mai important prin preocuparile agrar-comerciale pare sa-l fi avut o comunitate greaca. Inca in 15-116 d.Hr., locuitorii ridicau o statuie lui Traian, luand numele Traianenses Tropaeenses.

      Alte inscriptii, destul de numeroase, confirma nu doar convietuirea daco-romana dar si romanizarea autohtonilor, masiv inca in cursul secolului II d.Hr. datele existente ofera si unele indicii despre masura si directia integrarii tropeenilor in viata spirituala romana:Ceres, Liber Pater, Rosalia, Zeus Ombrimos indica nu numai o predominanta a agricultorilor, dar si prezenta phanteonului greco-roman in viata acestora, de unde nu lipsesc nici Iupiter Dolichenus, Apollon, Hera etc.

    Orasul din nou monumental si infloritor, va avea insa de suferit din pricina atacurilor gotilor si a intrarii lor in Imperiu apoi ale huniilor precum si din cauza decaderii generale a vietii urbane din provinciile Dunarene. Rezultat direct al evenimentelor din provincie, intre care un rol important revine admiterii gotilor in Imperiu ca federati, declinul orasului devine evident. Astfel in decursul celei de-a doua faze, cuprinse intre aproximativ ultimele doua decenii ale secolului V , in interior, basilica forensis si alte edificii, inclusiv cisterna incep sa cada in ruina. In schimb, are loc o dezvoltare extensiva a orasului, fapt pana acum neintalnit aici exceptand unele constructii edilitare.

    Ca urmare a raspandirii si acceptarii oficiale a crestinismului, incep sa se construiasca basilici paleocrestine. Ruinele celor vizibile astazi apartin fazelor mai tarzii, cu caracter monumental. Mai veche adica din secolele IV-V este basilica de cimitir aflata in afara cetatii la cca 300 metri N-NE.

     Orasul era centru comercial-agrar, de mestesugari si totodata de iradiere a noii religii. Inca din timpul domniei lui Iustinian orasul a avut de suferit de pe urma atacurilor migratorilor , mai violent in 559 si apoi in repetate randuri pana la decaderea si parasirea lui treptata.      

Relieful Columnei lui Traian

    Valoarea de document istoric a Columnei a fost si mai este obiect de controversa intre invatatii moderni care vroiau sa reconstituie din ce in ce mai verosimil desfasurarea detaliata a celor doua razboaie de cucerire a Daciei.

     Unii(T. Antonescu, V. Christescu, I.I. Russu) vad in reliefurile impunatorului monument o cronica fidela a razboaielor de cucerire a Daciei(detalii topografice, respectarea adevarurilor istorice) cautand chiar confirmari in in texte antice sau in tinuturile unde au avut loc operatiunile militare.

     Istoricul Vienez C. Patsch considera ca sculpturile redau in general mersul real al razboaielor daco-romane, cu bune indicatii generale de ordin geografic si militar. In linii mari Columna reda fapte care s-au petrecut in realitate si poate fi utilizata ca izvor istoric.

    Cu toate ca reliefurile sunt slab conservate, se poate totusi distinge destul de bine cea mai mare parte a figuratiei. Astfel in partea din stanga se vede un grup de soldati romani mergand spre dreapta, lasand in urma lor o cetate dacica incendiata. In fata lor se afla femei, copii si barbati daci, insotindu-si turmele care pasc linistit. Unii dintre daci se uita innapoi iar altii poarta arme.

    Unii considera ca romanii iau lasat pe daci sa plece pentru a avea cat mai putina populatie dacica iar acestia au plecat pentru a-si gasi alte locasuri.

    Avand in vedere numarul mare de ipoteze cu privire la scenele de pe Columna, nu pot fi interpretate unilateral ca o dovada a emigrarii dacilor din tara lor supusa de romani. Talmacirea lor mai verosimila e aceea a intoarcerii populatiei acasa, dupa ce urgia razboiului a trecut sau a evacuarii ei din zona muntoasa a Orastiei si asezarea la ses, in spatiul noii provincii romane.

    Pe columna se mai gasesc reprezentari care redau plastic inchinarea si supunerea populatiei dacice in fata imparatului si a ostilor romane biruitoare.

    In ilustrarea razboiului al II lea sceele de supunere a dacilor sunt de asemenea frecvente. De pilda un numeros grup de comati, femei si copii se inchina imparatului care apoi apare ducand tratative cu o solie daco-bastarna sau primind implorarea unui pileatus. Dupa reliefurile care redau asediul Sarmizegetusei, impartirea ultimelor rezerve de apa, luarea prazilor bogate, este redata o multime panica de comati sau sunt infatisati grupuri de nobili si nobili impreuna cu oameni de rand care cer iertare si ingenuncheaza inaintea imparatului. Dupa ultima rezistenta disperata urmata de fuga si sinuciderea lui Decebal, se arata intoarcerea acasa sau evacuarea dacilor de la munte la ses, naratiunea in imagini incheeindu-se cu o scena idilico-pastorala, similara cu cea de la sfarsitul primului razboi dacic.

     Asadar, pe Columna nu apar scene de expulzare si deportare a dacior din tara lor cotropita se romani si nici tablouri de exterminare a populatiei civile care s-a predat invingatorului. Dimpotriva, in aceasta minunata cronica ilustrata a razboaielor daco-romane este prezentata masa populatiei dacice facand de nenumarate ori act de supunere in fata imparatului, a armatei romane victorioase si obtinand de la invingatori iertarea, pacea, dreptul la existenta.

Concluzii

              Scopul acestui studiu de caz este determinarea originii poporului roman. Cu argumente convingatoare, am incercat sa dovedim ca poporul nostru nu este pe deplin latin sau dacic, ci este o sinteza intre cele doua, realizata printr-un proces istoric de mari proportii si cu uriase consecinte, o mutatie social-politica si organizatorica structurala, in care se remarca totodata si particularitatile sale, legate de locul, timpul si baza etnica pe carea ea s-a altoit.

Romanii au introdus in Dacia relatiile sociale, formele proprii de organizare politica, militara si administrativa, cultura si civilizatia lor, limba latina, intreg sistemul de organizare si felul de viata roman provincial. Dar in toate acestea intervin vechile forme de organizare, civilizatia, moravurile si traditiile poporului autohton dacic. Deci, se intalneau doua sisteme sociale si economice diferite, doua civilizatii cu un nivel inegal de dezvoltare.

Datorita acestei discrepante, poporul latin, ca popor civilizat, asimileaza bastinasii daco-geti, in masura in care acestia adopta limba latina, isi insusesc felul de viata roman provincial, preiau obiceiurile si civilizatia romana, schimbandu-si astfel mentalitatea si insasi fiinta lor etnica, formand un nou popor – romanii.

Bibliografie

Armbuster,Adolf                     Romanitatea romanilor, Istoria unei idei, Editura Academiei Rep. Socialiste Romane, Bucuresti, 1972, pag. 11-28

Bratianu, G.I.                          O enigma si un miracol istoric: Poporul roman, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985

Comsa,Maria                         Sur la romanisation des territoires nord-danubiens aux III-e-VI-e siecles, in Studii noi de istorie, III, p. 23-40

Daicoviciu, C.              Romanizarea, Editura  p 263

Idem                                       Istoria Romaniei, vol I, p 779

Daicoviciu, Hadrian    Dacii, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1960

Idem                                       Columna lui Traian, Editura Maridian, Bucuresti, 1966, pag. 14-20

Eutropius                                 VIII, 2-6

Micu, Samuil                          Scurta cunostinta a istorii rominilor, editata de Cornel Campeanu, Bucuresti, 1963

Parvan,Vasile                         Dacia, „Civilizatiile stravechi din regiunile carpato-danubiene” , Ed. Stiintifica, Bucuresti , 1957

Protase,D.                               Autohtonii in Dacia, vol I, Dacia Romana, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980, pg 13-31

Russu, I.I.                                Auxilia Provinciae Daciae, in Studii si cercetari de istorie veche, Bucuresti, 1968

Stoicescu, Nicolae                  Continuitatea romanilor, istoricul problemei, dovezile continuitatii, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980

Zub,Alexandru                        Culegere de „Scrieri” ale lui Vasile Parvan („Scrieri”, Editura Al. Zub, Bucuresti, 1981)

Enciclopedia arheologiei si a istoriei vechi a Romaniei, vol I, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1994, pag. 24-29

Istoria Romanilor,             Manual pentru clasa a XII-a, Ed. Humanitas Educational, Bucuresti, 2002

Anexa 1: Imparatul roman Traian

Anexa 2: Imparatul dac Decebal

Anexa 3: Trophaeum Traiani

Anexa 4:  Regele Decebal - Orsova


Anexa 5: Columna lui Traian

Anexa 6: Decebal si Traian  – „fata-n fata“ in piatra Columnei Decebalo-Traiane din Roma (anul 113)

Anexa 7: Cel mai vechi document pastrat, scris in limba

 romana, este Scrisoarea lui Neacsu de Campulung, datand

din anul 1521. Aceasta a fost scrisa cu alfabetul

Anexa 8: Ruinele Sarmizegetusei

Anexa 8: Ruinele Sarmizegetusei



Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2020 - Toate drepturile rezervate -|

Istorie




Referate pe aceeasi tema


Sinteza spirituala: crestinismul la daco-romani
Puterea in slujba ortodoxiei - reprimarea ereziilor
Declaratia de Unire a Basarabiei cu Romania, la 27 martie/9 aprilie 1918
Litovoi (inainte de 1247-1277) = Carmuitor intelept si ostean viteaz
Matei Corvin (1485-1490)
Autoritati de Control Legislativ si Administrativ



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.