Despre resedintele regale la daci

Despre resedintele regale la daci

...........1..........2........3..........

.........4........................5......

........................................6.

1       N. Gostar, Cetati dacice din Moldova, Bucuresti, 1969, 23.

2       Ibidem 35.

3       N. Gostar, La résidence du roi dace Burebista, Analele stiintifice ale Universitatii 'Al.I. Cuza' din Iasi, III. Istorie, 16.1 (1970) 58 u.

4       Idem, The Ancient Character of the Roman Element in the East of Carpathians (ed. V. Lica), Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie 'A.D. Xenopol' din Iasi, 18 (1980) 3.

5       E. Sollberger, JCS 10 (1956) 18, apud P. Garelli, Le Proche-Orient asiatique, Paris, 1969, 106 n. 3.

6       A. L. Oppenheim, Letters from Mesopotamia, Chicago, 1967 (non vidi).

Istoricul incipient trebuie sa stie ca nu doar simpla lectura a acestor rinduri ori consultarea-vizualizare a lucrarilor altora ii va conferi abilitatea necesara pentru a patrunde tainele acestei aristocratice indeletniciri. Singur efortul personal - adica intirzierea cu profit in biblioteci, miile de fise realizate, rescrierea in mai multe variante a lucrarilor de seminar - toate acestea, impreuna, constituie inceputul firesc, obligatoriu pentru oricine vrea sa practice meseria de istoric.

EXEMPLUM

DE IMMORTALITATE GETARUM

Recompunerea istorica a societatii getice impune, in egala masura, si reconstituirea formelor religioase[1]. Se stie ca unul dintre elementele cele mai importante, chiar fascinante, ale religiei getice este credinta in nemurire, intrucit interpretarea ei influenteaza imaginea, pe care ne-o facem despre intreaga religie.

Cum era si firesc, o problema de asemenea importanta a atras, de multa vreme, atentia studiosilor istoriei getilor si dacilor. Dezbaterile graviteaza in jurul sensului acestei credinte: getii credeau in nemurirea sufletului sau in nemurirea "fizica"?

Printre autorii care sustin prima dintre ipoteze, se remarca Froehner, pentru care doctrina nemuririi sufletului era raspindita prin Zalmoxis[2]. Intemeindu-se pe Pomponius Mela, Xenopol era inclinat sa vada o apropiere intre regulile ascetilor getici si nirvana budista[3]. Cel care a impus insa, cu marea lui autoritate stiintifica, ideea ca getii credeau in nemurirea sufletului a fost Parvan[4]. Nu trebuie uitat nici ca I. Valaori talmacea din Herodot despre "getii care cred in nemurirea sufletului"[5]. Potrivit lui C. Daicoviciu, autorii greci au atribuit getilor credinta in nemurirea sufletului[6]. Pentru Eliade, desemnarea lui Pythagoras drept sursa a invataturii lui Zalmoxis subliniaza faptul ca adorarea zeului Zalmoxis presupune atit credinta in nemurirea sufletului cit si practicarea unor rituri de initiere[7]. C. Poghirc este inclinat sa vada o asemanare intre Zalmoxis, Buddha si Mahavira, considerind ca Zalmoxis a enuntat si structurat o doctrina[8]

A doua interpretare a fost formulata, printre altii, si de catre Rhode[9] si Tocilescu[10]. Potrivit lor, getii credeau intr-o fericita continuare a vietii pamintene in tarimul de dincolo. Fiind adus sa comenteze ideile lui Parvan asupra acestei credinte, Blaga sublinia, pe drept cuvint, ca nu se poate vorbi la geti despre "o credinta in nemurire ca un mod firesc si cu totul superior al sufletului, ci despre cu totul altceva: getul nu se fereste sa cada in lupta, deoarece pe calea aceasta el spera sa obtina o nemurire a dubletului sau corporal"[11]

In afara acestor doua tendinte istoriografice, trebuie subliniate si vederile lui Russu si Coman. Russu - autorul singurei analize integrale si bine documentate a religiei getice - crede ca, in principiu, trebuie admisa interpretarea lui Blaga, dar, in acelasi timp, trebuie avuta in vedere si existenta "conceptului de suflet nemuritor", daca luam in considerare informatiile lui Pomponius Mela si Iamblichos[12]. Interpretarea lui Russu a fost preluata si de Crisan[13]. Coman, dupa ce interpreteaza corect informatia lui Herodot despre nemurirea getica, crede ca poate sustine, pe temeiul lui Pomponius Mela, ca getii au cunoscut, partial, si metempsihoza[14]

In paginile urmatoare, voi incerca sa reexaminez traditia literara antica pentru a identifica autorul antic, unde este descrisa cel mai adecvat adevarata natura a "nemuririi" getice, dar si pentru a contura cadrul general al "topografiei stilistice" in care se integreaza acest fapt de cultura getic.

Incontestabil, batrinul Herodot este primul autor pe care trebuie sa-l studieze oricine vrea sa se ocupe de religia getica, fie in ansamblu, fie doar intr-unul dintre elementele ei particulare. Informatia privitoare la sensul credintei in nemurire se gaseste la Herodot 4.93-94. In 4.93, este relatata supunerea de catre Darius a getilor, care se cred nemuritori. Capitolul 94 detaliaza: "getii cred ca nu mor si ca acela care dispare din lumea noastra se duce la zeul Zalmoxis". Prin urmare, acesta este pasajul din Herodot, care mentioneaza credinta getica in nemurire. Parintele istoriei nu vorbeste despre sufletul celui care dispare, nu spune nici ca sufletul aceluia merge la zeu, ci, dimpotriva, merge la Zalmoxis cel care dispare. Aici se afla, deci, argumentul esential al celor care sustin ca getii credeau intr-o continuare reala, dincolo, a vietii terestre[15]. Prin urmare, Herodot arata, clar si sigur, ca - la data informatiilor sale - sensul acestei credinte getice este acela al nemuririi "dubletului corporal".

Pentru o dezbatere mai aplicata, cred ca este necesara si o exegeza a intregii informatii herodoteice, pentru a identifica pasajele cele mai sigure din unghiul de vedere al stiintei interpretarii textelor.

Pasajul 4.95 este cel care atrage atentia in mod deosebit, el referindu-se la sclavia lui Zalmoxis la Pythagoras si la cele faptuite de el la geti, dupa reintoarcerea acasa. Prima intrebare care se ridica este ce anume i-a facut pe hellenii-informatori ai lui Herodot sa-l asocieze pe filosoful lor cu zeul getilor. "Asemanarea" dintre credinta getica in nemurire - pe care ei nu au inteles-o - si doctrina pitagoreica ?[16] Sau, in cultul lui Zalmoxis existau unele elemente, care sa justifice aceasta asociere?[17]

Cred ca pasajul respectiv trebuie sa fie privit cu cea mai mare circumspectie de catre studiosii religiei getice. De altfel, o atare atitudine ar fi doar consecinta ultima a afirmatiei privitoare la asocierea dintre Zalmoxis si Pythagoras[18]

In egala masura, exista argumente serioase, care indeamna la aceasta "neincredere metodologica". Inca Bessell observa, pe buna dreptate, ca la Herodot se observa mai multe straturi de informatii, dintre care unul - cel din 4.94 - s-ar putea datora getilor insisi[19], idee admisa si de Tocilescu[20]

Locul din Herodot 4.94, incepe cu o sintagma, care nu poate fi nicidecum ignorata: "iata cum se cred getii."[21]. Formularea este semnificativa, ea subliniind pe deplin siguranta autorului ca cele ce vor urma sint pe deplin adevarate. In acelasi timp, continutul capitolul 4.95, prin fraza de inceput: "Asa cum am aflat eu de la hellenii.", este pus sub cautiune chiar de catre Herodot, care-l avertizeaza pe cititor asupra calitatii sursei de unde poseda informatiile. Unul dintre cei mai buni cunoscatori ai lui Herodot, Legrand considera ca la istoricul carian se poate observa un interesant amestec de onestitate si comoditate, care impieteaza asupra acuitatii spiritului sau critic. Drept argument, Legrand citeaza propriile cuvinte ale lui Herodot: "Pentru ceea ce se povesteste despre Zalmoxis eu nu refuz sa cred cele spuse, dar nici nu le prea cred". Doar acest pasaj, fara context, este un bun argument pentru o atare interpretare. Dar - tinind seama de continuarea frazei: "mi se pare insa ca el a trait cu multi ani inainte de Pythagoras", cred ca prin aceste cuvinte Herodot arata limpede neincrederea sa in cele povestite lui de catre compatriotii hellespontini si pontici despre zeul Zalmoxis.

In consecinta, cred ca singura informatie herodoteica, care poate fie luata in discutie pentru analiza religiei getice - si implicit a credintei in nemurire - ramine cea cuprinsa in 4.93-94.

Dupa ce am incercat sa arat care este sensul "nemuririi" getice la Herodot si care din informatiile herodoteice sint veridice, voi cauta sa analizez restul traditiei literare, pentru a vedea interpretarea data acestei credinte de catre alti autori antici.

In general, pentru chestiunea in cauza, sint citati patru autori: Hellanikos[22], Pomponius Mela, 2.2.18[23], Iamblichos, Viata lui Pythagoras 30.173[24] si Iulianus Apostata, Caes. 22[25]. Trebuie observat ca aproape toti autorii antici, care relateaza despre religia getica, prelucreaza doar 4.95, acest capitol fiind mai atragator si mai placut grecilor, el oferind, in acelasi timp, si posibilitatea de a nu explica complicate realitati barbare.

Nici Hellanikos si nici Iamblichos nu fac exceptie. Primul, contemporan cu Herodot, relateaza ca Zalmoxis era un grec, despre care se spunea ca ar fi fost sclavul lui Pythagoras. A venit in Thracia si a initiat pe locuitorii ei in ritul religios. Toata relatarea, cu exceptia citorva fapte, este identica cu cea a lui Herodot[26]. Adauga doar numele unor triburi - terizii si crobizii - care cred si ei in nemurire, dar intr-un mod mai deosebit: "cei morti pleaca la Zalmoxis si se vor reintoarce". De aceea, cred ca Hellanikos nu este decit un interpret fidel al lui Herodot in privinta sensului "nemuririi getice"[27]

Iamblichos, elevul filosofului Porphyrios[28], a scris Viata lui Pythagoras, considerata drept o "mizerabila compilatie" si "o impletitura de fapte incredibile si fantastice"[29]. De la el, aflam ca elevul lui Pythagoras, Zalmoxis, si-a convins concetatenii ca sufletul este nemuritor. Lasind la o parte ca si aici avem doar o prelucrare a pasajului din Herodot 4.95[30], trebuie subliniat ca la Iamblichos, Zalmoxis vorbeste getilor despre nemurirea sufletului, asa cum o pricepea un pitagoreu[31], pe la sfirsitul secolului VI si inceputul secolului V a. Chr.[32]. Ori - pentru aceeasi perioada - Herodot arata ca getii credeau in nemurirea fizica! Daca luam in seama, asa cum s-a facut pina acum[33], informatia lui Iamblichos, sintem obligati sa renuntam la informatiile lui Herodot. Oricum, unei cópii imperfecte, este de preferat originalul.

Contemporanul lui Seneca[34], Pomponius Mela, afirma ca thracii aveau trei genuri de credinte. Unii au credinta in nemurirea si revenirea sufletului; altii cred ca sufletele nu mor, ci vor merge in locuri fericite. In sfirsit sint unii thraci, care cred ca sufletul piere, dar acest fapt nu-i intristeaza, ci dimpotriva. Ei se bucura la moartea omului, intrucit acesta a scapat de necazurile vietii si il depling pe cel venit in lume, pentru ca va avea de indurat aceste necazuri[35]. S-a observat in parte ca, aici, este un colaj de informatii de la alti autori antici. Ii am in vedere pe Hellanikos si pe Herodot, care se regasesc in descrierile primei si, respectiv, celei de-a doua credinte. Pentru cea de-a treia, s-a remarcat ca ar apartine trausilor[36], mentionati tot de Herodot 5.4, ceea ce nu ar fi imposibil, stiind ca Pomponius Mela nu a calatorit, ci si-a adunat informatiile din lucrarile altora[37]

Tot pe Herodot il utilizeaza - dar in mod cu totul exact, fara denaturare - si imparatul-filosof Iulianus Apostata[38], potrivit caruia Traian s-a luptat cu getii, care cred "ca nu mor dar ca isi schimba locuinta".

Presupunind ca influenta lui Herodot nu este detectabila asupra acestor doi autori, un coeficient de indoiala nu poate fi, totusi, indepartat. Se stie ca Pomponius Mela a trait in secolul I p. Chr. Daca admitem ca informatiile sale ii vizeaza pe thraco-getii din vremea lui, atunci el intra in contradictie cu Iulianus Apostata, potrivit caruia - in timpul razboaielor cu Traian - getii credeau in nemurirea dubletului lor corporal, adica exact ca pe vremea lui Herodot. De aceea, dupa parerea mea, informatiile lui Mela si Iulianus nu reprezinta decit grade diferite de prelucrare-interpretare a lui Herodot.

Prin urmare, cred ca sensul "nemuririi" getice poate fi cunoscut - pe temeiul unei traditii literare sigure - doar pentru secolele VI-V a. Chr. Potrivit lui Herodot, getii credeau intr-o nemurire totala: cel disparut se duce la Zalmoxis. Ceilalti autori antici nu fac altceva decit sa-l preia pe Herodot, executind variatiuni pe aceeasi tema[39]. Mai mult, de la Herodot este preluata doar informatia din 4.95[40]. Aceasta credinta am numit-o "nemurire fizica", sau potrivit sintagmei lui Blaga: "dublet corporal" - termen opus celui de "nemurire spirituala".

Cum spuneam, ideea ca getii aveau credinta in nemurirea sufletului a capatat cea mai puternica si mai precisa afirmare sub condeiul lui Parvan. El considera ca singura impiedicare pentru get, de a ajunge nemuritor, era trupul, jertfit fara parere de rau in lupte, eliberind in felul acesta sufletul, care avea posibilitatea de a deveni nemuritor[41]. Eliade precizeaza ca atunci cind solul este strapuns de lanci, la intilnirea cu zeul merge doar sufletul, precum in Misterele Orfice, si nu trupul[42]. In doctrina orfico-pitagoreica, sufletul este considerat de natura divina, pamintul fiind nedemn de el, iar corpul inchisoarea sa[43]. Gomperz arata ca nucleul credintei orfice nu poate fi confundat cu ceea ce intilnim la vechii hindusi, germani si thraci, care credeau ca sufletul mortului se bucura in cercul zeilor de o absoluta fericire; ca impreuna cu ei se deda placerilor simturilor[44]

Spuneam ca getii ar avea credinta in "nemurirea fizica". Evident, nu poate fi eliminat sufletul din aceasta "nemurire". Problema este, insa, cum isi inchipuiau getii acest suflet. Cu siguranta, aveau o imagine foarte materiala despre el sau, dupa plastica expresie a lui Blaga, il vedeau ca un dublet corporal al omului[45], cel putin in perioada la care se refera Herodot. In astfel de viziune, lumea de dincolo si-o inchipuiau ca o continuare reala a vietii de pe pamint[46] si nu sub forma vreunui sublim spiritualism[47]

Este greu de crezut ca in aceasta privinta getii si dacii ar fi putut constitui o exceptie atit de notabila fata de celelalte neamuri indo-europene. Sa ne amintim, e. g., despre faptul ca traditia literara antica atribuia tot influentei lui Pythagoras si chiar lui Zalmoxis, raspindirea credintei in transmigrarea sufletelor. Despre distanta dintre asemenea interpretare si ceea ce credeau celtii, stau marturie relatarile lui Diodor din Sicilia, 5.28.6, Pomponius Mela, 3.2 ori Valerius Maximus, 2.6.10, toate aratind credinta intr-o continuare, dincolo, a vietii duse pe pamint. Altfel, cum am putea explica obiceiul de a trimite scrisori celor morti, ori de a-si prelungi afacerile dincolo sau chiar de a da bani cu imprumut, pentru a-i primi tot dincolo ?[48]

Se sustine, in ultima vreme, ca aceasta credinta trebuie asociata unui cult initiatic, unor misterii, intrucit ea ar fi fost impartasita doar de un grup restrins - aristocratii geti - si nu de catre toate neamurile gete. Se sustine, de asemenea, ca nu am fi in fata unei credinte, a unei manifestari izvorite din adorarea lui Zalmoxis, ci, dimpotriva, Zalmoxis ar fi autorul si promovatorul ei.

Prima interpretare apartine lui Eliade, care crede ca se poate intemeia pe Hellanikos[49]. Mi se pare, insa, ca o relatare despre grecul Zalmoxis, care ar fi raspindit in Thracia initierea in ritul religios, nu este un argument solid. Apoi, misterele sint manifestari religioase care nu au o generala raspindire[50], ori de la Herodot nu rezulta nicicum ca aceasta forma de credinta in nemurire era impartasita doar de unii geti. Dimpotriva, toti getii deplingeau disparitia lui si, in egala masura, toti getii s-au bucurat foarte la reaparitia lui![51] Interpretarea lui Eliade cit si celelalte ipoteze inrudite vor sa induca ideea ca Zalmoxis ar fi fost o persoana istorica. Multi eruditi s-au lasat tentati de o astfel de ipoteza, considerindu-l pe Zalmoxis egalul lui Rhesos, Pythagoras, Orpheos, Abaris[52], desi acestia sint socotiti eroi ori samani[53], ceea ce Zalmoxis nu putea fi in nici un chip[54]

Se sustine chiar de catre E. Fruchter si G. Mihaescu ca in credinta getica in nemurire se ascunde, de fapt, o filosofie cu idei si principii dialectice, al carei autor si propovaduitor ar fi fost Zalmoxis[55]. Pentru a demonstra ca getii aveau preocupari in domeniul filosofiei si al stiintelor naturii, precum si remarcabili invatati, autorii invoca cunoscutul text din Iordanes, Getica 39, despre cei trei regi ai getilor (scil. gotilor), renumiti pentru eruditia lor: Zeuta, Deceneu si Zalmoxis[56]. Evident, nu este aici locul unei discutii pe tema existentei sau inexistentei la geti a unor astfel de preocupari. Ceea ce intereseaza este daca acest text poate invocat in sustinerea ideii ca Zalmoxis a fost autorul vreunui sistem filosofic, adica o persoana istorica.

Textul in discutie incepe cu urmatoarele cuvinte: . in secunda (scil. sede), id est Daciae, Traciaeque et Mysiae. Daca ignoram formularea initiala - lasind la o parte filogotismul lui Iordanes - textul nostru ar putea sustine interpretarea Fruchter-Mihaescu[57]. Numai ca . in secunda. ne obliga sa-i cautam si pe eruditii si filosofii getilor . in prima sede. Neavind la indemina o editie integrala a Geticii lui Iordanes si utilizind doar FHD II - care, fiind o culegere, nu poate cuprinde totul - autorii nostri ar fi putut constata ca getii (gotii): in prima sede Scythiae iuxta Meotidem. au avut ca rege pe un Filimer[58]! Evident, istoricitatea lui Deceneu si Filimer este asigurata. Cit il priveste pe Zeuta, Mommsen crede, pe buna dreptate, ca acesta nu este altul decit Seuthes, tatal lui Abaris[59].

Nimeni nu poate nega ca si la geti si daci existau preocupari stiintifice ori elemente de filosofie. Observatiile mele succinte au vrut doar sa arate ca - pe temeiul acestui text - Zalmoxis nu poate fi considerat o persoana istorica si ca, fara izvoare istorice sigure, este hazardata incercarea de a sublima credinta getilor in nemurirea "dubletului lor corporal" intr-o filosofie cu principii si idei dialectice.

In concluzie, cred ca cele de mai sus constituie suficiente argumente pentru a sustine ca getii credeau in nemurirea fizica - adica in continuarea "dincolo" in mare desfatare a vietii pamintene - si ca "nemurirea" getica nu poate fi apropiata de mistere ori suprapusa activitatii vreunui reformator. De asemenea, consider ca unica informatie sigura, despre "nemurirea" getica ramine cea lasata de Herodot. Cum a evoluat aceasta forma de religiozitate getica in cursul timpului, imi este foarte greu sa spun, atita vreme cit restul[60] traditiei literare este un amestec de prelucrare dupa Herodot - nota bene dupa 4.95! - si de personala fantezie a acelor autori antici[61].

ABBREVIATIONES