Formele de exprimare ale dreptului privat roman

Izvoarele dreptului privat roman

1. 1. Notiunea de izvor al dreptului

Are mai multe intelesuri:

in sens material, notiunea de izvor de drept desemneaza totalitatea relatiilor materiale de existenta ce determina intr-o societate data o anumita reglementare juridica;

in alt sens, de sursa de cunoastere a dreptului, desemneaza documentele in baza carora puteam cunoaste normele si institutiile specifice unui sistem de drept;

in sens formal, desemneaza acele forme de exprimare ale dreptului, in virtutea carora normele de conduita capata valoare de norma juridica si devin astfel obligatorii.

Acest ultim sens ne intereseaza in abordarea dreptului roman. Din acest punct de vedere, reglementarea juridica a relatiilor sociale din societatea romana s-a realizat in decursul evolutiei acesteia prin izvoare variate.

Astfel, in prima parte a epocii vechi, erau izvoare ale dreptului obiceiul si legea. Catre sfarsitul acestei epoci li se adauga edictele magistratilor si jurisprudenta.

In epoca clasica apar ca izvore ale dreptului si senatusconsultele si constitutiunile imperiale.

In epoca postclasica, din randul izvoarelor dreptului raman numai constitutiunile imperiale si obiceiul.

1. 2. Obiceiul

Este constituit din acele reguli nescrise care, aplicate continuu si indelungat, capata forta juridica.

Obiceiul este cel mai vechi izvor de drept si s-a format in procesul trecerii de la societatea gentilica la cea organizata politic in stat, exprimand interesele tuturor membrilor societatii si fiind respectat de buna-voie.

Dupa aparitia statului, fizionomia obiceiului se schimnba, in sensul ca numai acele obiceiuri convenabile si utile intereselor dominante capata sanctiune juridica si sunt impuse prin forta de constrangere a statului. Alaturi de vechile obiceiuri, selectate prin aceasta prisma, apar si obiceiuri juridice noi, adecvate noilor relatii sociale, economice si politice.

Timp de un secol de la fondarea statului roman, obiceiul a reprezentat singurul izvor de drept.

Obiceiurile juridice erau tinute in secret de catre pontifi (preoti ai cultului pagan roman), care pretindeau ca acestea le-au fost incredintate de catre zei. Pontifii erau insa exponentii intereselor aristocratiei sclavagiste, iar, in procesul de interpretare a obiceiului, savarseau deliberat o confuzie intre normele de drept si cele religioase, intre iure si fas, pentru a putea impune astfel prin constrangere fizica si religioasa vointa categoriei din care ei insisi faceau parte.

In contextul evolutiei societatii romane si in cel al aparitiei actelor normative, vechiul obicei, rigid si formalist, isi pierde treptat importanta, fara a dispare insa cu totul.

Jurisconsultul Salvius Iulianus a aratat ca obiceiul reprezinta vointa comuna a poporului si ca are o functie abrogatoare. Aceasta afirmatie nu poate fi sustinuta in prima sa parte, in care se arata ca poporul dicteaza prin vointa sa regulile de convietuire sociala, dar referirea la functia sociala a obiceiului este valabila.

In epoca postclasica, in contextul decaderii productiei de marfuri, a revenirii la practicile economiei naturale si a descompunerii treptate a statului, obiceiul isi recapata importanta sa de odinioara.

1. 3. Legea

A. Legea. In anul 451 i. e. n. a fost adoptata cea mai importanta lege romana, Legea celor XII Table. Aceasta reprezinta rezultatul luptei sustinute a plebeilor pentru divulgarea dreptului, ce fusese pana atunci tinut in secret de catre pontifi. Aceasta pretentie era cu atat mai legitima cu cat prin nedivulgarea dreptului, pontifii creau posibilitatea ca, in caz de litigii intre patricieni si plebei, sa dea solutii favorabile patricienilor.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Prin cuvantul "lex" (lege) romani desemnau o conventie obligatorie intre parti. Cand aceasta conventie intervenea intre doua, persoane, cuvantul "lex" avea intelesul de contract, iar cand intervenea intre magistrat si popor, avea intelesul de lege, ca forma de exprimare a dreptului.

Procedura de adoptare a legilor romane cunoaste mai multe etape:

in prim etapa, magistratul publica prin edictul sau continutul legii;

apoi poporul, intrunit in adunari ad-hoc, dezbatea acest proiect;

dupa 24 de zile, poporul, intrunit in comitii, se pronunta asupra proiectului;

Daca poporul era de acord cu proiectul de lege, pronunta uti rogas, iar daca nu era de acord pronunta antiquo.

Nu puteau fi aduse amendamente proiectului de lege. Acesta putea fi ori adoptat, ori respins in bloc.

dupa votarea legii, ultima etapa o reprezenta ratificarea din partea Senatului roman, care, cu aceasta ocazie, verifica daca proiectele votate corespundeau sau nu intereselor aristocratiei sclavagiste, in caz contrar acestea urmand a fi infirmate. In acest mod Senatul participa la activitatea de legiferare.

Structura legii. Legea cuprindea trei parti: praescriptio, rogatio si sanctio.

In praescriptio se trecea numele magistratului care a elaborat legea, numele comitiilor care au votat legea, data si locul votarii.

Rogatio cuprindea textul propriu-zis al legii, impartit in capitole si paragrafe.

Sanctio cuprindea consecintele nerespectarii dispozitiilor din rogatio.

Dupa natura sanctiunii, legile se clasificau in trei categorii:

leges perfectae;

leges imperfectae;

leges minus quam perfectae.

Leges perfectae erau acele legi care in sanctio prevedeau ca orice act facut in contra dispozitiilor din rogatio va fi anulat.

Leges minus quam perfectae erau acele legi care contineau anumite dispozitii, in virtutea carora actul intocmit in contra legii ramanea valabil, dar autorul sau urma a fi pedepsit, de regula, cu o amenda.

Leges imperfectae nu prevedeau nici o sanctiune pentru incalcarea dispozitiilor din rogatio.

B. Legea celor XII Table. A aparut pe fondul conflictului dintre patricieni si plebei, care cereau publicarea dreptului. Timp de zece ani, plebea l-a ales tribun pe Terentilius Arsa, care a cerut invariabil sistematizarea si publicarea dreptului cutumiar. In cele din urma, in anuil 451 i. e. n. patriciatul a cedat si a fost formata o comisie compusa din zece persoane, care a redactat normele de drept si le-a publicat in Forum pe zece table de lemn. Aceasta comisie este cunoscuta sub denumirea de "decemviri legibus scribundis" (cei 10 barbati care sa scrie). La protestele plebei, nemultumita de faptul ca din comisie nu facea parte nici un plebeu si ca, in consecinta, dispozitiile erau defavorabile plebeilor, a fost instituita o noua comisie, in componenta careia intrau si cinci plebei, si care, in anul 449 i. e. n. a publicat o noua lege, pe doisprezece table de bronz.

Legea celor XII Table cuprindea codificarea vechiului drept cutumiar. Contine atat dispozitii de drept public, cat si de drept privat, constituind un adevarat cod.

Cicero spunea despre Legea celor XII Table ca reprezinta izvorul tuturor legilor.

Legea celor XII Table reglementa in amanunt regimul bunurilor si, in special, proprietatea asupra solului.

Un loc important il ocupa reglementarea proprietatii quiritare, care reprezenta forma juridica de organizare a proprietatii private in epoca veche a dreptului roman. Potrivit dispozitiilor legii, proprietatea quiritara, "dominium ex iure quiritium" (stapan e dreptul quiritar) reprezenta o institutie inchisa, inaccesibila peregrinilor. Purta doar asupra obiectelor romane si nu putea fi transmisa decat prin moduri de dobandire ce intrau in sfera dreptului quiritar.

In ce priveste materia obligatiilor, Legea celor XII Table cuprinde putine reglementari, mentionand un singur contract (sponsio). Explicatia acestui fapt consta din aceea ca, la acea epoca, economia romana avea un caracter natural, inchis, in cadrul ei schimburile de marfuri fiind accidentale.

In privinta organizarii familiei, se intemeia pe ideea de putere exercitata de catre pater familias asupra bunurilor si persoanelor care alcatuiau familia sa. De asemenea, dispozitiile Legii celor XII Table interziceau casatoriile dintre patricieni si plebei.

Procedura de judecata era greoaie si primitiva, iar judecarea unui proces presupunea forme solemne, a caror nerespectare intocmai era grav sanctionata.

Omul liber, prins in flagrant delict de furt va fi ucis. Existau cazuri speciale, cand omul liber putea plati o suma de bani sau era batut si vandut ca sclav. Sclavii, pentru aceste fapte, erau mai intai batuti si apoi ucisi.

Textul Legii celor XII Table nu s-a pastrat, tablele de bronz fiind distruse in anul 390 i. e. n., cu prilejul incendierii Romei de catre gali. Dar Legea celor XII Table s-a imprimat pentru totdeauna in constiinta poporului roman, fiind considerata simbol al spiritualitatii sale. In acest sens, Cicero spunea, la patru secole dupa publicarea legii, ca memorarea acesteia constituia o lectie obligatorie pentru elevi, o "carmen necesarium" .

Legea celor XII Table reprezinta o creatie originala, neinspirata, dupa cum au afirmat unii, dupa dreptul grec, intrucat prin dispozitiile sale ea reflecta in mod fidel conditiile sociale si economice de la jumatatea secolului al V-lea i. e. n., fiind un produs autentic roman.

Aceasta lege nu a fost niciodata abrogata, fiind in vigoare vreme de unsprezece secole.

Catre sfarsitul Republicii si inceputul Imperiului dispozitiile sale au devenit inaplicabile.