Societatea romaneasca in perioada secolelor IX-XIV, organizarea politica romaneasca, caracteristicile Legii Tarii, noile institutii ale dreptului cnezial

INTRODUCERE

Perioada cunoscuta in istoriografie sub denumirea de "Feudalismul timpuriu", se remarca prin dezvoltarea impetuoasa a fortelor de productie si a schimburilor comerciale, care a impus un nou mod de productie, afirmarea poporului roman din punct de vedere etnic dar si o importanta perioada in istoria dreptului, cunoscuta sub numele de perioada Legii tarii.

Dezvoltarea fortelor de productie este favorizata in primul rand de continuarea in mod statornic a vechilor si traditionalelor ocupatii ale populatiei sedentare, respectiv agricultuta si cresterea vitelor, al caror serios salt a fost favorizat atat de marirea suprafetelor agricole prin procedeele devenite clasice (destelenirea pajistilor si defrisarea padurilor), dar si prin folosirea unor tehnologii noi, avansate in raport cu epoca respectiva. Continua sa se dezvolte si celelalte indeletniciri traditionale: pescuitul, vanatoarea, albinaritul sau mestesugurile.

Urmare acestor progrese se dezvolta schimburile comerciale, caci surplusul de produse ajunge nu numai sa satisfaca nevoile proprii dar este folosit in relatiile comerciale. Dovada acestei stari este data de circulatia monedelor, dar si de dezvoltarea centrelor comerciale ce incep sa apara la raspantiile unor drumuri ce traversau tinuturile noastre.

Un important factor de progres l-a constituit in egala masura sporul demografic al populatiei autohtone. El s-a datorat in primul rand sporului economic care a permis micilor familii sa-si produca cele necesare traiului lor. Familiile, care continua sa fie nucleele de baza al asezarilor rurale, se grupeaza pe baza rudeniei dintre ele, in cete "de neam" (cranguri), in cadrul obstilor teritoriale libere. Este perioada in care, incep sa fie atestate arheologic asezari sedentare cu structura urbana, asa cum au fost cetatile de la Dunare.

I. Societatea romaneasca in perioada secolelor IX-XIV.

Aparitia si dezvoltarea orasului medieval este legata pe de o parte de dezvoltarea economica, iar pe de alta parte de impetuoasa dezvoltare a relatiilor de schimb favorizate de drumurile comerciale ce traversau spatiul carpato-danubiano-pontic. Siguranta drumurilor, aparitia in statele din vestul si din centrul Europei a noii paturi sociale a comerciantilor au inclus teritoriul tarii noastre pe rutele marilor drumuri comerciale care o traversau spre si din spre Marea Neagra[1].

Se poate vorbi in aceasta epoca de primele relatii de productie feudale, cu toate consecintele ce decurg din acestea: aparitia primelor inegalitati de avere, bazate pe diferentierea fortei de munca al unor familii mai numeroase sau sporirea rolului conducator al anumitor persoane din cadrul obstilor care au beneficiat de venituri si avantaje suplimentare. Este in fine, epoca de afirmare din punct de vedere etnic a poporului roman. In perioada secolelor IX-XIV, izvoarele ii numeau pe locuitorii teritoriului tarii noastre atat romani, cat si vlahi.

Astfel, bizantinii ii numeau "romani" pe autohtonii care au pastrat numele Romei, atat pentru ca ei traiau in "Romania dunareana", dar si pentru a-i deosebi de barbari.

Denumirea de "vlah" a fost data mai intai locuitorilor imperiului roman de origine celta (volcae). Aceasta denumire a fost preluata de la celti de germani, de la care l-au imprumutat si slavii. Denumirea a fost intrebuintata si de catre bizantini care i-au numit "valachi" si "valochi".

Desigur ea a fost intrebuintata si de unguri la asezarea lor in Campia Panonica, "blach" sau "olahok" fiind numele dat de ei romanilor.

Adoptarea unanima a denumirii de vlahi, desemneaza desavarsirea etnogenezei, fiind recunoscuta identitatea dintre romani, colonii veniti din peninsula italica si vlahi .

In relatiile cu alte popoare vecine, ei erau mentionati de izvoarele vremii ca fiind vlahi.

Scrierile vremii ii numeau "vlahii din Transilvania" asa cum apar ei in "Cronica notarului Anonimus" (sec X), "Cronica lui Nestor" (sec XI) sau Gesta Hungarorum" din secolul al XIII-lea. Izvoarele vorbesc despre Andronic Comnenul, luat prizonier de vlahii de la granita Haliciului, iar "Niebelungenlied"(Cantecul Nibelungilor) vorbeste la 1200 despre Vlachenlant, Tara Vlahilor de la sud de Carpati. Mai aflam totodata despre romanii din sudul Carpatilor si cei de la Dunare, aliati ai bulgarilor in timpul lui Petru si Asan.

II. Organizarea politica romaneasca

Odata cu afirmarea etnica a romanilor, incepand din secolul IX apar primele formatiuni politice proprii, raspandite pe intregul teritoriu al Romaniei de astazi. Spre deosebire de obstile satesti, noile formatiuni prestatale poarta nume diferite, asa cum au fost: tara, cnezatul, voievodatul, campul sau campulung[4].

Cele mai dese mentiuni se refera insa la denumirea de "tara" formatiune intalnita peste tot dupa cum urmeaza:

In arcul carpatic, sunt mentionate "Tara Crisanei" a voievodului Menumorut, "Dux blacorum", "Tara Voievodului Glad" ducele Banatului si "Tara Transilavania" condusa de voievodul Gelu.

La rasarit de Carpati, avem mentiuni in secolul XIII despre "Tara Bolohovenicilor" si a "Brodnicilor" ori a "Berladnicilor", precum si despre Campulung sau Campul lui Dragos.

La sudul Carpatilor aflam despre Vlachenlant, pomenita in "Cantecul Nibelungilor", despre "Vlasca", cu "Codrul Vlasiei" (al romanilor), Romanati, Paradunavon sau Paristrion in regiunea dintre Dunare si Marea Neagra cu centrul la Durostalon sub conducerea lui Tatos, ori despre cnezatele lui Ioan si Farcas, precum si despre voievodatele lui Litovoi sau Seneslau in regiunea Jiu-Olt-Arges, relatari interesante gasim in Diploma Ioanitilor anul 1247 .

Desi diverse, denumirile formatiunilor au un caracter unitar dat de elementele lor componente, dupa cum urmeaza:

- teritoriul, este individualizat prin denumiri geografice romanesti, cum sunt Barsa, Hateg, Vrancea;

- caracterul etnic al locuitorilor, asa cum au fost Vlasca ori Romanati;

- conducatorul politic este un cneaz sau un voievod.(cneaz Ioan, voievodul Litovoi).

Interesante si importante concluzii au tras ilustrii profesori E.Cernea si E.Molcut, referitoare la caracterul unitar al denumirilor, in functie de etimologia lor.

Cuvantul "tara" este de origine latina, provenit din substantivul comun "terra-ae", intrat insa in limba romana in sensul lui politic, de organizare statala iar nu acel material de pamant, corespondent latinescului "pavimentum".

Sensul politic al notiunii pentru alte tari latinofone, provine din latinescul "pagusi", devenit in frantuzeste "pays" sau in italiana "paese".

In limba romana, cuvantul a preluat sens adjectival, daca ne referim de exemplu la boierii de tara, sau la peiorativul "de la tara" cu sens de provincial, rudimentar sau neindemanatic.

Cnezatul este o alta forma de organizare politica romaneasca aflata sub autoritatea unui conducator numit cnez. Cuvantul este de origine vizigota, "King", insemnand rege, asa cum a evoluat el si in limba germana "Kunig",sau in engleza "king" cu derivatul sau "kingdom" adica regat.

Voievodatul, desemneaza o formatiune politica din feudalismul timpuriu, condusa de un voievod. Cuvantul este de origine slava (vojevoda), dar asa cum vom vedea in dezvoltarile ulterioare, el va capata sensuri noi.

Campulung este denumirea folosita in referire la o tara, cuprinzand mai multe obstii satesti cu sateni liberi, asa cum au fost si sunt Campulung Muscel, Campulung Moldova sau pe Campulung pe Tisa (Maramures).

Campul este tot o denumire a unei formatiuni politice, dar el este folosit pentru a face referire la o obste, asa cum este exemplul Campul lui Dragos in Moldova sau Campul Perilor (pe Valea Moldovei).

Jupa este denumirea care o purta o formatiune politica aflata sub autoritatea unui "jupan". S-a apreciat ca etimologic provine din cuvantul trac "diurpaneuus", stapan, conducator. Mentiunea din anul 943 descoperita la Mircea Voda - Constanta se refera la un astfel de conducator, jupan Dimitrie.

III.      De la obstea sateasca la tara

Unirea mai multor obsti satesti sub autoritatea unui cneaz a fost un proces de lunga durata, care, la inceput a pastrat intacta structura interna a obstilor. Fireste unirea lor in confederatii sau uniuni de obsti a impus individualizarea lor prin denumiri specifice, de genul celor mentionate mai sus, la care s-au adaugat toponimele de rigoare.

Uniunile de obsti au descoperit in randul membrilor lor, varfurile sociale chemate sa conduca destinele tarii, oastea, apararea sau justitia. In acest fel apare contradictia dintre caracterul egalitar al obstilor si cel al tarilor, in care deja exercitarea unor prerogative de autoritate ii deosebea pe cnezi de restul populatiei[7].

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

Ceea ce insa a facut calea de la obsti la tari ireversibila, a fost aparitia aparatului politic, aflat la indemana conducatorilor politici, indiferent cum s-au numit ei: cnezi, juzi sau jupani. Adaugand la autoritatea lor si forta armata, la care se face referire de exemplu "Diploma cavalerilor Ioaniti" (1247), avem deja imaginea clara a exercitiului puterii politice specializate.

In plus, in evolutia sa, voievodul ajunge conducatorul, judecatorul si comandatul de osti ai unei uniuni de cnezate. Spre deosebire de tarile slave, in care el si-a pastrat doar prerogativele militare fiind totodata subordonat cnezului in ierarhia medievala, figura voievodului roman este una centrala, superioara cneazului.

IV.     Legea tarii

Uniunile si confederatiile de obsti au fost posibile ca entitati politice si sociale datorita comunitatii de teritorii, muncii si impartirii rezultatelor acesteia, si este de necontestat ca factorii economici si strategici dictati de o mai buna si eficienta aparare a mosiei au fost hotaratori in acest sens[8].

La fel de evident este insa ca, orice comunitate umana pune in lumina spiritul de aparare a acelorasi valori morale, etice si sociale. Inca din vechimea geto-daca a poporului roman, se vorbea aceeasi limba si erau pastrate cu strictete aceleasi obiceiuri. Comunitatea de valori sociale aparate prin aceleasi norme de conduita atat in cadrul obstilor satesti si mai tarziu in cadrul confederatiilor de obsti, a facut ca noile concepte de lege si dreptate sa aiba aceeasi valoare si inteles. S-a sustinut ca conceptul de "lege", desi are etimologia in latinescul "lex-legis", nu provine din intelesul pe care l-au dat romanii acestui cuvant. Romanii numeau "lege" obiceiul pamantului, prin "legea tarii" intelegandu-se ansamblul perceptelor juridice nescrise dar respectate din convingerea individuala in consens cu aceea a colectivitatii

Pentru romani, cuvantul lege definea legea scrisa si impusa prin forta de constrangere a statului. Cand se refereau la obicei sau la traditie, romanii foloseau "mos-mores", traductibil in romanescul morav.

Aprecierile referitoare la intelesul notiunii de lege, preluata in mod diferit de romani desi sunt interesante si ademenitoare , pornesc de la conotatii putin probabile, a caror rostire incarcata de sensuri filozofice este greu de crezut ca a fost perceputa de acestia la inceputurile afirmarii lor ca popor.

Este cert ca romanii au dat valoarea si sensul cuvenit legii, ca norma de conduita respectata fie prin convingere, fie datorita impunerii ei de catre statul feudal prin organele puterii. "Legea tarii" desi este o creatie a poporului roman, pastreaza totusi aceleasi caracteristici ale

unui sistem de drept consuetudinar propriu epocii de dinaintea formarii feudale de sine statatoare.

Conservarea poporului roman a acestei institutii deriva din tezaurul de institutii si cutume daco-romane, a caror pastrare a condus la gasirea in limba poporului roman a unor cuvinte precum drept si dreptate, jude, judet, judecator, dominis, domn si domnie. Reaparitia lor in tarile romane, cu cea mai mare parte a trasaturilor si a acceptiunilor cele mai raspandite si importante pe care le avusesera si in timpul ocupatiei romane, poate fi explicata doar prin pastrarea lor continua, de-a lungul veacurilor, inlauntrul comunitatilor respective.

Procesul de cristalizare institutionala, grefat pe elementele autohtone geto-dacice si pe cele romane cuceritoare la care s-au adaugat unele influente migratoare a dus la nasterea unui sistem normativ adaptat la nevoile societatii romanesti in formare. Persistenta unor elemente juridice dacice si mai ales romane, dovedesc continuitatea institutionala care, in raport cu nevoile mereu schimbatoare ale societatii, a avut permanent alte finalitati. La randul lor, influentele barbare, si in special cele slave nu au facut decat sa confere unele trasaturi specifice sistemului normativ autohton care, prin asimilare si adaptare, le-a transformat dupa spiritul si dupa necesitatile sale .

Legea tarii constituie sistemul de drept propriu poporului roman in perioada sa, de formare si apoi de organizare statala feudala, premisa pentru trecerea spre dreptul feudal.

Consideram asadar ca romanii nu au receptionat conceptele de lege si dreptate in perioada feudalismului timpuriu ci le-au pastrat permanent din vechimea geto-daca.

Spre deosebire de "Legea tarii" notiunea de lege se apropie de aceea din zilele noastre abia cu incepere din secolul XVII, cand odata cu aparitia primelor pravile de legi, legea nescrisa, adica obiceiul incepe sa se deosebeasca de legea scrisa.

Un sens aparte il are cuvantul "lege" in scrierile religioase, Acestea, aparute odata cu nomocanoanele bizantine, instituiau norme crestine definite ca "Legile lui Dumnezeu", care, in sensul larg, defineau credinta crestina ortodoxa .

Concomitent cu ideea de lege, s-a pastrat si conceptul dreptatii, strans ingemanate.

Romanii defineau dreptatea ca fiind "ars boni et aegui" traductibil prin arta binelui si a dreptatii, in care prin bine intelegeau binele social si valorile sale fundamentale unanim recunoscute, in acord cu principiile echitatii.

Inca din vechime, formula "dupa lege si dreptate" a fost uzitata pentru ilustrarea unei judecati drepte si chibzuite. O astfel de caracterizare o vor da mai tarziu si domnitorii referindu-se la actele lor de judecata. Romanii au pastrat institutia "oamenilor buni si batrani" tocmai ca efect al conceptului de bine si dreptate, care nu poate fi mai bine apreciat decat ca persoanele ce prin comportamentul lor erau cunoscuti ca fiind buni (bonus) si batrani, adica intelepti, cu judecati echitabile.

V.       Caracteristicile Legii Tarii

Legea tarii ca sistem de drept consuetudinar romanesc, a avut un caracter unitar, teritorial si original.

Caracterul unitar, rezulta din recunoasterea consensuala de catre obstile satesti si confederatiile de obsti a acelorasi valori sociale generale, unanim recunoscute de romani.

Acest caracter rezulta in primul rand din imprejurarea ca fiind organizate asemanator sau chiar identic, tarile se conduceau dupa norme la randul lor asemanatoare sau identice .

In al doilea rand, ca si limba vorbita de romani sau originea lor etnica, mostenirea vechiului fond daco-roman a fost pastrata in mod unitar, traditiile juridice ale romanilor avand in ultima analiza acelasi unic filon romanitatea.

Caracterul teritorial imobiliar rezulta din imprejurarea ca legea tarii se adreseaza populatiei ce s-a organizat politiceste in spatiul geopolitic carpato-danubian. Ea s-a aplicat bunurilor si persoanelor care au locuit acest areal (teritoriu). Modul de tratare a strainilor "om din alt stat" ca si "ospitalitatea" ca institutii larg raspandite in randul obstilor, se vor reflecta si in Legea tarii, care distinge intre populatia autohtona si straini.

Specificitatea rezultata din caracterul teritorial al Legii tarii s-a afirmat in reglementarea de timpuriu a unor norme privitoare la proprietatea imobiliara dar mai ales la hotare si hotarnicii si la rezolvarea conflictelor rezultate din incalcarea sau stricarea lor. Romanii care locuiau in enclavele din afara teritoriului tarii noastre (in sudul Dunarii, in Moravia sau in Slovacia), aplicau in relatiile dintre ei aceleasi reguli compatibile celor instituite de Legea tarii.

Aceste reguli se aplicau insa numai in relatiile dintre ei, si deoarece aveau un caracter strict personal, sistemul de drept romanesc din afara spatiului carpato-danubian a fost cunoscut sub numele de de "Jus Valachicum".

Caracterul original al Legii tarii se evidentiaza prin faptul ca ea a fost o constructie specifica poporului roman, nascuta din modul de viata al stramosilor si organizarea romanilor.

Originale si autohtone sunt si institutiile consuetudinare romanesti. Proprietatea, statutul persoanelor, dreptul cnezial, continand normele referitoare la cnezat si voievodat sunt originare, romanesti (cu continut si evolutie total diferite fata de cele slave). Chiar daca unele denumiri denota influente straine, asa cum sunt cele referitoare la cnezat si la voievodat, institutiile au fost adaptate si s-au nascut din necesitatile societatii medievale romanesti.

In acest caz, influenta s-a limitat mai ales la terminologie. In perioada anterioara unii termeni latinesti au dublat pe cei de origine traco-daca (davofosstum, mosi veteranus, batran) tot asa slavonul bastina a dublat pe termenul de mosie slavul delnita pe tracul tarina, slavul voievod pe latinescul judex.

VI.     Noile institutii ale dreptului cnezial

Toate formatiunile atestate de izvoarele vremii mentionate mai sus, nu au fost decat uniuni de obsti aflate pe cale de transformare in formatiunile de tip feudal incipient, prestatal[13].

Noile institutii ale perioadei, in curs de consacrare prin aparitia unor cutume noi au fost cea a cnezatului si cea a voievodatului. Este si motivul pentru care, datorita amplorii normelor ce le-au impus in viata societatii feudalismului timpuriu, ele au alcatuit ceea ce numim "dreptul cnezial". El este un sistem de drept caracteristic comunitatilor obstilor satesti in cursa de transformare spre organizarea feudala, dar si o reflectare in plan juridic a diferentierii social-economice dintre conducatorii acestor comunitati, cnezii si membrii de rand ai comunitatii.

Dreptul cnezial a instituit in primul rand reguli noi referitoare la cele doua noi institutii ale puterii, respectiv cnezatul si voievodatul.

Cnezatul a suferit transformari esentiale fata de ceea ce a fost la inceputurile sale. Daca la inceput cnezul si judele erau alesi de obstea sateasca din randul membrilor sai, prin unirea mai multor obsti s-a ajuns la alegerea unui alt conducator al noii uniuni ce poarta numele de cnezat.

Noua institutie a cnezatului difera fundamental de cea care atribuia puteri limitate cnezului s'tesc prin aceea ca:

- noul cnez este ales prin alegeri succesive si repetate dintre cnezii obstilor;

- daca cnezul satesc era ales din randul membrilor obstii, noul cnez isi va transmite cu timpul ereditar functia;

- in cadrul noilor formatiuni politice, voievodatele, cnezul s-a supus autoritatii voievodatului, devenind astfel un organ politic subordonat autoritatii voievodale.

Voievodatul[14] este noua institutie politica, o forma de organizare prestatala superioara ierarhic cnezatului.

Norma fundamentala a fost aceea potrivit careia, voievodul era ales din randul cnezilor de catre adunarea acestora. Ca si cnezii, voievozii au sfarsit prin a-si transmite ereditar functia avuta in varful ierarhiei voievodale.

Cnezatele si voievodatele au avut un rol deosebit de important in procesul formarii statelor feudale romanesti. Centralizarea treptata a puterii politice a constituit un mod de organizare specific intregii Europe in drumul spre organizarea statala feudala.

VII.           Aspecte privind dreptul de proprietate

Obstea pastreaza in continuare un drept de proprietate superior, caracterizat din rezervarea dreptului stravechi de preferinta asupra tuturor terenurilor din hotarul sau, chiar si asupra celor amenajate prin munca proprie.

Cu toate acestea, norme mai permisive, iau locul celor vechi, potrivit carora membrilor obstii le era interzis sa vanda teren din interiorul obstii. Vanzarea putea fi convenita cu conditia ca rudele si ceilalti membrii ai obstii sa aiba prioritate la cumparare. Acest drept de preferinta, in virtutea caruia anumite categorii de persoane aveau intaietate la cumpararea unui bun s-a numit drept de protimis sau protimisis, el evoluand pana in zilele noastre sub numele de drept de preemtiune sau de preferinta . In temeiul lui rudele si ceilalti membri ai obstii aveau un drept de preemtiune la cumpararea sau rascumpararea unor terenuri ce se vindeau in cadrul circuitului civil feudal. Norma a fost instituita in scopul proteguirii proprietatii obstii, in ideea de a evita trecerea terenurilor in stapanirea unor persoane straine de obste, si a constituit principalul mijloc juridic de rezistenta al obstilor libere impotriva aservirii lor de catre nobilimea feudala.

VIII.          Statutul persoanelor

Relatiile feudale in economie au luat nastere ca urmare aparitiei inegalitatilor sociale si transformarii taranilor liberi in tarani dependenti prin uzurparea pamantului obstilor. Aceasta transformare nu s-a facut dintr-o data ci treptat, iar aservirea nu a fost uniforma, ci a imbracat o multitudine si variata categorie de forme.

Un loc important in Legea tarii il ocupa statutul juridic al persoanelor instituit in raport cu stratificarea sociala aparuta in epoca feudalismului timpuriu. Patura superioara a populatiei formata din voievozi, cnezi, jupani, juzi etc, investita cu exercitiul puterii in tari constituie inceputul unei aristocratii feudale.

Proprietatea feudalului asupra pamantului precum si dependenta personala a taranului de proprietarul de pamant au determinat caracterul stapanirii feudale, caracterizata mai ales sub forma rentei feudale.

Proprietatea asupra terenurilor si stratificarea sociala au condus la aparitia aristocratiei feudale incipiente. Aceasta era formata din juzi, jupani, cnezi si voievozi. Ei administrau justitia, exercitau sefia militara, beneficiau de terenuri si venituri suplimentare. Primul efect al inegalitatii sociale in privinta lor l-a constituit dreptul de a fi judecati la randul lor dupa o procedura aparte.

Taranimea libera inca mai constitua marea masa a populatiei, dar incepe sa apara si se va mari numeric in decursul veacurilor, taranimea aservita.

Robii, o alta categorie sociala, apar in secolul al XI-lea provenind din tarani si tigani, legea nu le conferea drepturi si libertati.

Se dezvolta numeric populatia targurilor si oraselor, formata din targoveti sau oraseni, in marea lor majoritate mestesugari si negustori.

Cu privire la toate aceste categorii sociale, apar noi norme de drept diferite, in functie de statutul fiecareia dintre ele, sistematizate in ceea ce s-a numit sistemul statutar, caracteristic starilor feudale.

IX.     Norme privind contractele

Sporul productiei si surplusul au constitut climatul propice dezvoltarii relatiilor de schimb in genere, care au impus institutia contractului in variantele lui specii, de vanzare-cumparare, de schimb, de imprumut etc. Este motivul pentru care se evidentiaza o puternica circulatie monetara si totodata acumulari importante de bani. Asa se explica rascumpararea cu o insemnata suma de bani a fiului sau, Barbat, de catre Voievodul Litovoi.

In cadrul obsti satesti in targuri si centre orasenesti se mentin prerogativele judiciare traditionale acordate "oamenilor buni si batrani", cat si regimul probator - juratorii, juramantul, marturii etc.

Se evidentiaza originaliatea organizarii politice romanesti in formarea Tarilor Romane cat si faptul ca Legea tarii reprezinta opera creatiei spiritualitatii romanesti civilizatoare din spatiul stramosesc dacic.

CONCLUZII

Pornind de la conceptii juridice privind particularitatile dreptului feudal romanesc, istoricii au admis existenta "in forma virtuala, potentiala a elementelor statului in cadrul comunitatii vicinale rtomanesti in perioada prestatala. Sintagma care defineste o asemenea realitate este stat neorganizat", realitate politica in teritoriul nord-dunarean, in perioada migratiilor. Aceasta teza a istoricilor juristi demonstreaza modul cum procesul de formare al statelor feudale romanesti a avut loc printr-un proces intern, pornit de la o baza teritoriala preexistenta si nu de la institutii gentilice, ca in alte state feudale. Elementul de trecere la organizarea statala de tip feudal a fost confederatia de obsti satesti si nu uniunea de triburi. Statul feudal roman nu a avut caracter de stat feudal barbar in faza sa incipienta, ca in alte parti din Europa ci inchegarea relativ rapida a elementelor constitutive preexistente l-a facut sa capete, inca de la inceput, unele trasaturi asemanatoare cu cele ale unui stat feudal avansat, de tipul celui bizantin, fapt ce va conferi receptarilor juridico-institutionale de mai tarziu un caracter organic.

In concluzie, dreptul vechi romanesc nescris este o creatie originala a poporului nostru, o sinteza de norme juridice formata, treptat, in secole de tranzitie spre feudalism. O data cu feudalizarea societatii, obiceiul juridic vechi a trebuit sa raspunda noilor realitati sociale si, de aceea, i s-au adaugat alte dispozitii si practici. Obiceiul juridic prefeudal, cutuma initiala a devenit astfel, prin confirmare domneasca, obicei juridic feudal, cunoscut sub diferite numiri, precum: ius valachicum, cutuma, dreptul consuetudinarl, legea tarii, obiceiul pamantului.

BIBLIOGRAFIE

Apostu, I., Introducere in teoria dreptului de proprietate si a drepturilor reale principale, Ed.Evrika, Braila, 1998;

Cernea, Emil, Legea tarii (vechiul drept consuetudinar roman), Editura Universul juridic, Bucuresti, 2008;

Dariescu, Cosmin, Istoria statului si dreptului romanesc din anitchitate si pana la Marea Unire, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008;

Firoiu, Dumitru V., Istoria statului si dreptului romanesc, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976;

Gutan, Manuel,  Istoria dreptului romanesc, Editura Hamagiu, Bucuresti, 2008;

Noica, C.,  Rostirea filozofica romaneasca, Ed.Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1970;

Vasiu, Ioana,  Istoria vechiului drept romanesc, Editura Albastra, Bucuresti, 2008;

V.Popa si A.Bejan, Institutii politice si juridice romanesti, Ed. All Beck, Bucuresti, 1998.